Manipularea mass-media si manipularea prin mass-media - rolul social al mass-media

MANIPULAREA MASS-MEDIA SI MANIPULAREA PRIN MASS-MEDIA

Rolul social al mass-media; cele patru teorii despre presa

Incepand din anii ’40, abordarile asupra mass-media se divid in doua curente: unul numit empiric, iar celalalt numit critic.

Curentul critic constituie mai curand o abordare de inspiratie filosofica si politica asupra societatii contemporane si asupra rolului comunicarii in aceasta societate. El incearca decriptarea rolului mass-media, iar problema aflata in centrul analizelor teoreticienilor acestui curent era aceea a raporturilor dintre media, sistemul politic si democratie. Intrebarea careia trebuia sa i se raspunda era: mass-media alterneaza sau nu democratia?

Curentul empiric incearca, prin investigatii concrete, sistematice asupra media, sa demistifice concluzia omnipotentei acestora, idee dominanta in acel timp. Acest current sustinea folosirea metodelor empirice de cercetare a comunicarii sub aspectul audientei si al impactului asupra societatii si indivizilor; obiectivul acestor cercetari era acela de a oferi comunicatorilor o sursa de idei pentru ameliorarea comunicarii in sensul cresterii performantelor in difuzarea si receptarea mesajelor.

Odata cu expansiunea mijloacelor de comunicare in masa si a efectului lor asupra publicului, in mod automat puterea (politica) a inceput sa-si puna intrebari despre cum si, in primul rand, daca acest fenomen trebuie reglementat intr-un fel sau altul. Daca presa ar trebui sa fie libera sau controlata ? Daca oricine poate infiinta o asemenea institutie ? Ce norme ar trebui sa fie respectate ? Care este de fapt rolul presei in societate ? Toate acestea au fost intrebari care, odata aparute, au capatat diverse raspunsuri, dar fara sa se epuizeze complet nici unul din aceste capitole.

Toate aceste probleme majore au aparut ca urmare a observarii influentei pe care mass-media o exercita aspura opiniei publice. Avand in vedere importanta acesteia in tot ceea ce tine de mersul societatii, de la aspectele economice, sociale, pana la cele politice, relatia dintre aceasta si mass-media a fost conceptualizata in mai multe feluri. Conform teoriilor liberale clasice, mass-media este o institutie care faciliteaza exprimarea opiniei publice si ii acorda puterea de a transforma ceva in modul de conducere politica a tarii. Nu se poate da un raspuns simplu la intrebarile de genul : Cum trebuie sa fie mass-media ? pentru ca, in nici un moment si in nici o tara, nu poate fi identificat un sistem normativ care corespunde unui rol unic atribuit presei. Dar, in principiu, ar exista patru teorii asupra presei, reflectand modele care au aparut in momente istorice diferite si zone geopolitice diferite : modelul autoritarist, modelul liberal, modelul comunist si modelul serviciului public.

Evident, pe langa aceasta clasificare facuta de profesorii americani Fred Siebert, Theodore Peterson si Wilbur Schram, in 1956, mai exista multe altele.

Modelul autoritarist reprezinta prima incercare, cronologic vorbind, de a defini rolul presei. Incepand din secolul XVII, in Franta, cand imprimatele ocazionale au devenit periodice, monarhiile vremii s-au grabit fie sa le absoarba, fie sa le supuna unui control riguros. Avand in vedere existenta proprietatii private, problema era stabilirea unor constrangeri si a unui control efectiv intr-un sistem care opereaza pe baza proprietatii private. In mod teoretic, in perspectiva unei teorii autoritariste, indivizii ar trebui sa se supuna autoritatilor superioare, intruchipate de instantele abstacte- biserica, regalitatea, statul. Ei ar trebui sa sprijine prin activitatea lor aceste instante, astfel incat presa sa nu poata actionas decat in sfera lor de interese. De aici rezulta dilema sistemelor autoritariste : cum poate fi controlat individul fara a atenta la valorile individualismului ; cum poate fi controlata o institutie privata fara a atenta la principiile economiei de piata ?

Un mod de control s-au dovedit a fi privilegiile si restrictiile. Evident, privilegiile vizau, in principal, institutiile de presa subordonate sau obediente si constau in drepturi de publicare mai usor oferite, sprijin financiar, favoruri acordate redactorilor etc. Restrictiile aveau o varietate mult mai mare : accesul la licenta, la resurse, la distributie, la informatie etc.

Modelul comunist este marcat de ideea luptei cu un inamic niciodata doborat. Presa este gandita ca instrumentul ideal, atat de exercitare a puterii, cat si de legitimare a acesteia. Datorita fortei persuasive a acesteia, presa devine un instrument de propaganda, de modelare a constiintelor, de indoctrinare. Acest lucru se putea realiza prin controlul desavarsit al distribuirii resurselor financiare si materiale. Distributia este controlata, informatia ajunge sa fie controlata, intreaga mass-media devine planificata : tiraje fixe, grilele respecta strategii propagandistice, evenimentele se desfasoara in jurul unei permanente popularizari a actelor puterii. Are loc un permanent control al continutului mesajelor, adica cenzura, eliminandu-se orice fel de idei care ar putea dauna sistemului.

Modelul liberal este de fapt situatia in care intreg sistemul de presa este detinut de diferiti magnati care isi controleaza firmele, pe care le conduc dupa bunul plac. Se presupune o non-implicare absoluta a statului, controlul este exercitat in totalitate de oamenii cu bani, iar principiul ar fi ca statul nu are dreptul sa se amestece, sa ingradeasca libertatea presei de a publica absolut ceea ce doreste. De-a lungul timpului, presa a pastrat in permanenta o pozitie cumva adversa fata de puterile statului dorind sa se extraga de sub influenta acestuia.

Mergandu-se pe diverse principii (indivizii trebuie sa cunoasca adevarul pentru a putea dezbate si lua deciziile corecte, libertatea nu are sens decat daca exista mijloacele ce permit exercitarea ei, drepturile individului sunt sacre, iar fericirea si binele individului reprezinta valori supreme si scopuri ultime) s-a ajuns la concluzia ca presa trebuie sa fie o intreprindere economica stabila, puternica, plasata prin chiar eficienta ei economica in afara campului de influenta al puterii. Presa va contribui totodata si la controlul instantelor puterii, devenind un fel de delegat al publicului ce trebuie sa indeplineasca aceasta misiune.

In continuarea acestei misiuni si a influentei astfel capatate, presa a devenit ceea ce se cheama a patra putere in stat. Presa are puterea de a creea o opinie publica ce poate avea influenta, prin mobilizarea cetatenilor, asupra factorilor politici si administrativi.

Accesul liber la informatie si la exprimarea opiniilor sunt necesare pentru fructuozitatea dezbaterilor publice, cu folos pentru interesul comun, spune teoria. Dincolo de aceste aspecte, evolutia istorica a demonstrat cresterea ponderii in presa a mesajelor de divertisment, exponente ale vietii private. In felul acesta, piata libera a ideilor a fost dublata de o piata efervescenta a distractiilor, iar individul-cetatean, preocupat de dezbaterea civica, a devenit un individ-consumator, interesat in dobandirea relaxarii si evaziunii imaginare.

Modelul serviciului public apare ca un serviciu analog altora si pe care statul le ofera sau le protejeaza pentru binele membrilor sai. Aici, asocierea statului la sistemul comunicarii de masa, intr-un triunghi ce leaga publicul, presa si autoritatile, se face in virtutea libertatii si responsabilitatii sociale. Presa devine o functie publica : are obligatii fata de individ, dar de la care nu poate abdica in numele profitului si al divertismentului.

S-a ajuns, in unele cazuri, la acest model ca urmare a mai multor factori: aparitia tot mai multor institutii mass-media (in special radio si televiziune) si ideea ca oamenii trebuie sa beneficieze liber de acestea, dezvoltarea in timp a constiintei profesionale a jurnalistilor (concretizate in numeroase coduri profesionale cu caracter national), amplificarea in timp a dezbaterilor asupra rolului presei, dezbateri concluzionate in ideea eliminarii practicilor comerciale si a partidelor politice. In esenta, modelul serviciului public merge pe scheletul celui liberal, dar nu abdica de la principiile la care acesta a renuntat : presa trebuie sa participe la bunul mers al sistemului politic, oferind informatii, teme si idei de interes general, sa lumineze publicul astfel incat acesta sa fie capabil de autoguvernare.

Cea mai cunoscuta varianta a acestui model o constituie posturile de interes public finantate de stat, dar necontrolate direct de acesta. Prerogativele legate de reglementare si control sunt pasate unor instante tehnocatice, cum ar fi Comisia Nationala a Audiovizualului in Romania. Acest model se separa clar de televiziunile comerciale, prin pozitia juridico-administrativa, mod de finantare, prin continut si prin profilul audientei.

In ultimul timp, asistam la o crestere tot mai mare a audientei posturilor comerciale, in detrimentul posturilor publice. Avand in vedere acest lucru, ultimele risca sa piarda calitatea de televiziuni de referinta; daca tot nu au audienta, atunci ne intrebam : La ce sunt bune ? Cine le mai vizioneaza programele ? Daca se cantoneaza in pastrarea si promovarea valorilor culturii nationale mai pot fi numite generaliste, de masa sau devin superspecializate ? Incep sa se adreseze numai unei elite ? Daca devin doar un post de rand, atunci pentru ce mai trebuie contribuabilul sa plateasca ?

Referat: Proiect regie - scenariu “ o alta dimensiune “ Eseu: Istoria cinematografului - pe ani

Se pare ca la momentul actual tot mai multe posturi se confrunta cu aceasta criza ideologica, care, combinata cu dificultatile materiale, va duce la dramatice schimbari in strategiile de programe, precum si in structura conceptului de serviciu national.

- Functii ale mass-media

De la celebra panica din 1938, declansata de difuzarea versiunii radiofonice a romanului « Razboiul lumilor », de H.G.Wells, pana la panica creata in jurul diverselor afirmatii din mass-media cu referire la fragilitatea cine stie carei banci sau joc de intrajutorare, de la lacrimile telenovelelor pana la explozia de bucurie de pe strazi in urma meciurilor echipei nationale de fotbal, mass-media este sursa unor fenomene sociale, a unor comportamente si moduri de a gandi de o amploare si importanta mai mult decat evidentee. Nimeni nu poate contesta faptul ca presa raspunde unor  nevoi ale oamenilor- fiind adesea influentata de acestia- si ca, simultan, ea exercita o serie de efecte asupra vietii sociale, influentand actiunile indivizilor si ale grupurilor. Relatia dintre mass-media si societate se poate pune in termeni de consecinte globale- rolurile presei.

De multe ori, notiunea de functie cumuleaza toate cele trei functii de mai sus. Notiunea de functie poate fi folosita cu sensul de scop, de consecinta ori de cerinta, rol sau asteptare.

Diferite cercetari consacrate functiilor mass-media au condus la identificarea unei liste de functii :

Functia de informare se refera la capacitatea presei de a raspunde nevoilor indivizilor si grupurilor de a controla mediul inconjurator. Pe baza informatiilor primite din mass-media, oamenii pot evalua diferite situatii, pot anticipa unele tendinte ale evenimentelor si pot optimiza in cunostinta de cauza deciziile lor.

Functia de interpretare. Prima si cea mai importanta forma de interpretare consta chiar in decizia de a face publica sau nu o anumita informatie.

Functia culturalizatoare- care a fost timp de milenii a familiei a inceput sa fie transferata catre mass-media. In prezent, prin continuturile distribuite de mass-media, circula si se fixeaza acele norme de comportament general acceptate, altfel spus conventiile tacite ale unei societati.

Functia de divertisment – in societatea moderna, pe masura ce timpul alocat muncii a scazut, iar timpul liber aflat la dispozitia individului a crescut, categorii tot mai largi ale populatiei s-au indreptat spre mass-media ca principalul furnizor de produse destinate ocuparii timpului liber.

- Manipularea prin structurile mass-media

Ignacio Ramonet avertizeaza ca mecanismul comunicational modern, insotit de o reintoarcere a monopolurilor, ii ingrijoreaza pe drept cuvant pe cetateni. Scepticismul, teama, neincrederea sunt sentimente dominante in ultimul deceniu ale cetatenilor cu privire la mijloacele de difuzare a informatiilor. In mod confuz, fiecare simte ca ceva nu mai merge in functionarea generala a sistemului informational. Razboiul din Golf, Revolutia romana, scandalul Clinton- Lewinsky, Razboiul din Kosovo, evenimentele din 11 septembrie din New York, rapirea celor trei jurnalisti in Irak ii fac sa se teama de eventualitatea unei manipulari subtile a mentalitatilor la scara planetara.

Aceasta stare de spirit este generata de iluzia ce mai persista inca potrivit careia sistemul media are doar rolul fundamental de a reprezenta realitatea. In aceasta acceptie, doar

reprezentarea, oglindirea unui ce pre-existent este luata in seama, fiecare om asteptand de la presa sa restituie o copie dupa modelul pe care viata il pune la dispozitie. Realitatea mediatica de astazi ne pune insa in fata functiei de constituire, de constructie a realitatii pe care o manifesta astazi informatia. Ea nu mai este o oglinda neutra a unui dat ce premerge, deoarece sunt implicate definitiv si substantial in acest dat, configurandu-l dupa propria lor finalitate.

Putem spune, astfel, impreuna cu Ramonet, ca astazi, conceptele de baza ale jurnalismului s-au schimbat, astfel incat, raportarea la acceptia reprezentationala a presei nu poate decat sa fie generatoare de crize.

Care sunt cele mai importante schimbari ?

Informatia- insemana, in prezent, nu numai furnizarea, descrierea precisa si verificarea unui fapt, a unui eveniment, ci si un ansamblu de parteneri contextuali care sa-i permita cititorului sa-i inteleaga semnificatia profunda. Sub influenta televiziunii, in special a ideologiei sale de informare (transmisia in direct si in timp real), a informa inseamna acum  a arata istoria in desfasurare. Astfel s-a stabilit iluzia ca a vedea inseamna a intelege. O asemenea conceptie duce la o fascinatie pentru imagini in direct, cererea incurajand oferta de documente false, reconstituiri, manipulari si mistificari.

Actualitatea. Televiziunea, datorita impactului imaginilor sale, este aceea care impune alegerea evenimentului semnificativ, constrangand astfel presa scrisa sa o urmeze. Se instaleaza astfel ideea ca importanta evenimentelor este proportionala cu bogatia lor in imagini. Un eveniment care poate fi aratat in direct este mai remarcabil decat cel care ramane invizibil si cu o importanta abstracta.

Timpul informatiei. Aparitia internetului micsoreaza timpul informatiei. Presa cotidiana pare demodata, aflandu-se in intarziere fata de data producerii evenimentului. Astfel este constransa sa se limiteze la relatarea evenimentelor din plan local, la genul people si la afaceri.

Veridicitatea informatiei. Un fapt este adevarat sa nu, nu fiindca se conformeaza unor criterii obiective, riguraose si atestate la sursa, ci pur si simplu pentru ca celelalte medii de informare repeta aceleasi afirmatii si confirma. Repetitia se substituie democratiei, iar informatia este inlocuita cu confirmarea. Tendinta periculoasa, daca ne gandim la aparitia noilor monopoluri informationale, a megastructurilor internationale de media.

Plecand de la premisa ca mass-media participa nu numai la geneza, ci si la manipularea opiniei publice, Robert Cisimo a studiat presa ca parte din sistemele de manipulare cele mai active ale opiniei publice, ajungand la concluzia ca ea reprezinta o arma teribila sub raportul potentialului de influentare. Ca principale tehnici de manipulare prin presa, folosite in mod curent, el enumera :

Selectarea stirilor este apreciata ca cea mai eficienta cale de insertie a influentei in spatiul informational, deoarece criteriile de selectare apartin deja celor care detin o anumita influenta in structura sociala. Este evident ca acestia vor selecta normal informatiile care nu le lezeaza interesele ;

Orientarea stirilor se realizeaza, de obicei, prin omiterea unor componente ale mesajului initial, publicul avand acces doar la unele segmente ale circuitului informational. In acest sens, redactarea stirilor trebuie sa tina cont de faptul ca realitatii prozaice, publicul prefera o imagine tonica. In consecinta, stiind ca nu trebuie sa se opuna publicului, cei care le redacteaza au o proiectie distractiva, continand formulari deosebit de familiare chiar pentru fapte deosebit de grave, accesibilitatea acestora fiind asigurata. De asemenea, ei au obligatia de a controla stilistic continutul in sensul asteptarilor publicului larg ;

Influentarea prin plasarea stirilor vizeaza dimensionarea axiologica a continutului in functie de pagina pe care este culeasa stirea sau local atribuit acesteia intr-o emisiune. Astfel, plasarea unui fapt oarecare pe prima pagina il poate proiecta in sfera evenimentialului, in timp ce un eveniment autentic, prin distribuire pe ultimele pagini, contribuie la aruncarea lui in anonimat, opinia publica urmand acest curent ;

Influentarea prin titluri se bazeaza pe faptul ca sinteza din titlul articolului constituie o evaluare a articolului in structura de ansamblu a publicatiei. Caracterele cu care sunt alese indica si importanta lor pentru editori, importanta ce se transfera si publicului ;

Selectia fotografiilor in presa scrisa, precum si explicatiile ce insotesc fotografiile, pot afecta semnificativ atitudinea publicului fata de continutul din imagini. O modalitate de denigrare fara cuvinte o constituie alaturarea unei fotografii scandaloase a unei persoane careia nu i se face imagine buna in momentul respectiv si poate induce in perceptia cititorului o echivalenta valorica deosebit de remanenta in fondul apreciativ si cu un impact asupra aparitilor publice viitoare ale persoanei respective ;

Editorialul poate contribui nu numai la afirmarea unei personalitati, ci si la transformarea ei in lider de opinie al publicului care impartaseste punctul de vedere al editorialistului respectiv. Intr-o lume grabita, editorialistul rezuma in ochii cititorului scara de valori necesara orientarii in succesiunea evenimentelor deosebit de schimbatoare. Efectul acestei situatii il constituie cultivarea comoditatii cititorului care incepe sa vehiculeze idei si opinii care nu-i apartin, dar insusindu-le din editorial, el completeaza aparenta girului obiectivitatii pe care-l pretinde presa in ansamblul ei ;

Producerea si difuzarea informatiilor tendentioase ocupa un loc aparte in manipulare, fiindu-i proprii manipularea, calomnia sau minciuna, atunci cand acestea se dovedesc a sluji interesele manipulatorului. Ca principale fatete ale manipularii, literatura de specialitate propune urmatoarele :

dozajul savant de jumatati de adevar cu jumatati de minciuna, primele determinand acceptarea celorlalte si aceasta cu atat mai usor cu cat opinia publica este neutra sau deja partizana ;

minciuna absoluta, adesea eficace datorita enomitatii sale ;

contraadevarul, neverificabil datorita lipsei de martori. Minciuna prin omisiune, in special aceea, care neglijeaza sa prezinte informatia in tot contextul ei ;

valorificarea detaliilor, a faptului intamplator in detrimentul esentialului estompat in mod savant;

amestecare faptelor, a opiniilor sau persoanelor echivalente, care, intr-o anumita varianta, vor putea fi condamnate cu usurinta folosind o ilustrare adecvata, chiar daca este abuziva;

reminiscente false sau comparatii nejustificate;

minciuna inecata intr-un noian de informatii, existand posibilitatea de a fi regasita ulterior pentru a servi drept punct de referinta ;

citate aproximative sau trunchiate ;

afirmatii facute pe un ton angelic, dezinvolt sau indignat ;

exagerarea apocaliptica a unui fapt accesoriu si fara importanta in numele unor principii morale ;

slabirea adevarului printr-o prezentare sarcastica sau persiflatorie ;

etichetarea interlocutorului atribuindu-i o pretinsa apartenenta la un anumit sistem de idei ce poate fi respins mai usor decat discutarea in detaliu a argumentelor veritabile prezentate ;

forma superioara a utilizarii manipulative a minciunii – supunerea adevarului, lasandu-se sa se inteleaga ca este minciuna sau negarea unei afirmatii in asa fel incat interlocutorul sa creada ca, de fapt, este aprobata de cel ce o formuleaza si o emite.