ARMELE RAZBOIULUI INFORMATIONAL - razboi informational si razboi media

In viziunea multor istorici si analisti ai fenomenului, razboiul inseamna si a-i determina adversarului o asemenea schimbare de atitudine, incat sa nu fie necesar a se trage nici macar un foc, deci manipularea adversarului.  Intr-adevar, judecand dupa evolutia societatilor, se constata o tendinta de refuzare a fortei in favoarea unor forme, relativ benigne, de solutionare a conflictelor sau, mai bine zis, o valorizare superioara a acestora din urma.

Daca aceasta tendinta va continua in zilele noastre, va veni vremea cand, in ceea ce priveste SUA si celelelte mari puteri, un conflict la scara mare se va invarti in jurul manipularii informatiilor (in cazul in care nu asistam deja la un astfel de razboi).

Razboiul informational, aflat la a doua generatie, probabil ca va semana foarte mult cu reclama. Orice comunicare la nivel uman implica manipularea informatiilor. In esenta, acelasi lucru poate fi spus in multe feluri, dar rezultatele vor diferi in functie de situatia si abordarea aleasa.

- Razboi informational si razboi media

Dona Tudor, realizator TV, vorbeste despre « Agresiunea informationala, generatia a doua » ce are ca tinte infrastructurile informationale si structurile mediatice. Media, in acest caz, este obiect de manipulare prin care se incearca controlul atitudinilor cetatenilor fata de problematica ce prezinta interes pentru agresor. (1)

Agresiunile informationale sunt vechi de cand lumea. Ceea ce le face insa mai de temut, pentru ca sunt mai eficiente, sunt :

utilizarea rezultatelor stiintifice pentru elaborarea strategiilor de manipulare si dezinformare, astfel incat acestea sa fie aplicate unui grup tinta cat mai precis, iar procedeele sa fie eficiente ;

specularea posibilitatilor de actiune generate de constituirea structurilor de presa ;

mijloacele de informare in masa permit atingerea unui numar foarte mare de indivizi. Mass-media e capabila sa provoace o psihoza colectiva ; ea actioneaza asupra fiecarui individ in particular, izolat, dar genereaza fenomene colective.

Pentru ca agresiunile informationale sa foloseasca sistematic structurile mediatice, trebuie sa se indeplineasca cel putin urmatoarele conditii :

- presa sa fie libera, adica sa nu fie supusa controlului public ;

redactiile sa se constituie in structuri cat mai vaste, transnationale ; redactiile si canalele de comunicare sa fie private ;

accesul oamenilor la sursele de informatii oferite de retele sa fie necontrolabil public ;

discernamantul social al oamenilor sa fie redus ;

motivatiile sociale ale oamenilor sa fie cat mai diversificate si la niveluri cat mai reduse.

In continuarea discursului sau, Dona Tudor se intreaba daca este oare intamplatoare aparenta campanie concertata din ultimele decenii pentru producerea conditiilor enumerate mai sus.

In 1991, un ziarist american, pe nume Bradlee, afirma : « Am inpresia ca in ultimii ani minciunile au luat proportiile unei epidemii fata de care am devenit cu totii imuni ». Aceasta ar explica, poate, acceptarea de catre populatie a faptului de a-i fi ascunse informatii importante pentru intelegerea mersului evenimentelor. Este de inteles si linistea americanilor, care dupa atentatul din 11 septembrie isi plangeau mortii, surprinsi, dezorientati si fara sa inteleaga ce se intampla, dar care, in acelasi timp, foarte increzatori ca de restul se va ocupa statul american. Iata un public redus la acea stare de infantilism atat de temuta de teoreticieni, mai ales de cei sceptici, cu privire la rolul benefic al media in viata omenirii. Inselaciunile oficiale par sa fie aprobate de catre populatie cu o ridicare copilareasca din umeri : « Astea sunt lucruri de oameni mari ».

-Razboiul mediatic

Razboiul mediatic este acea confruntare, pe toate canalele de comunicare in masa, purtata de mass-media apartinand taberelor aflate in conflict, in scopul de a induce opiniei publice nationale sau internationale propria imagine sau propriul punct de vedere asupra cauzelor desfasurarii si deznodamantul razboiului propriu-zis.

Conceptul de razboi mediatic este strans legat de cel de razboi informational si psihologic. Principalul punct de convergenta este, bineinteles, incercarea partilor aflate in conflict de a-si atinge obiectivele printr-un razboi al cuvintelor si imaginilor. La 2500 de ani dupa Sun-Tzu, strategia si tactica militara revin in fata cu leit-motivul : « Cei care sunt experti in arta razboiului inving armata inamicului fara lupta ». Care este solutia perfecta ? A-l determina pe adversar sa se indrepte chiar in directia pe care o dorim noi, fara sa-si dea seama.

Dificultatea in vremurile noastre rezida din faptul ca nu e suficient ca armatele sa-si concentreze eforturile asupra adversarului, ci datorita (sau din cauza) societatii informationale, acestea trebuie sa urmareasca si reactia opiniei publice interne si internationale, fara sa uitam ca trebuie sa se poarte cu manusi cu presa si televiziunea care influenteaza opinia publica. In plus, privind din perspectiva razboiului din Afghanistan si a razboiului impotriva terorismului, putem afirma ca, in mod sigur, nu e un razboi ce presupune actiuni militare clasice, in mod sigur razboiul antiterorist nu implica mari grupari de forte militare pe fronturi continue si forme de lupta prevazute in manualele de arta si strategie militara. Aceasta pentru ca inamicul este ascuns, raspandit pe suprafete imense, dotat cu mijloace avansate conventionale sau neconventionale si adoptand metode din cele mai diverse.

Teroristii care au planificat atacul de la WTC au avut succes tocmai pentru ca au atacat cu arme proprii adversarului : a fost doborat unul dintre simbolurile Statelor Unite – Turnurile Gemene, furnizand intregii lumi imaginea infranta si lovita a Americii. Prabusirea celor doua turnuri a semnificat o lovitura data Statelor Unite pe teren propriu. Dincolo de dezaprobarea vie a atentatelor, in presa se simte o anume perfectiune a acestor atacuri. O alta lovitura a fost constrangerea CNN-ului de a deveni din « axus mundi », axa a lumii informationale, un fel de vioara a doua, dupa canalul omolog din Quatar : Al –Jazeera. A fost o lovitura data orgoliului presei americane subliniat in timpul Razboiului din Golf. Al-Jazeera, post finantat de emirul din Qatar, este singura televiziune straina care are corespondenti la Kabul. In acelasi timp, a fost o lovitura data centrelor de propaganda americane care nu mai detineau monopolul asupra informatiei. Emitand din Dona, o cladire care abia ar putea adaposti o familie mai numeroasa, Al-Jazeera a aparut pentru prima oara in avanscena la 7 octombrie 2001, cand a difuzat mesajul lui Bin Laden catre Statele Unite, la numai o ora dupa ce primele rachete de croaziera americane au inceput sa cada deasupra Afghanistanului.  Al-Jazeera, si nu CNN, a difuzat, de aceasta data, imagini in direct ale acestor atacuri.

Referat: Proiect regie - scenariu “ o alta dimensiune “ Eseu: Istoria cinematografului - pe ani

Este de inteles ca Washingtonul a manifestat o anumita neliniste vizavi de impactul pe care l-ar putea avea acest post TV in lumea araba. Emirul Quatarului a dezvaluit ca secretarul de stat, Colin Powell, i-a cerut sa-si exercite influenta pe langa Al-Jazeera, pentru ca aceasta sa nu exprime opinii antiamericane. Nu este pentru prima oara cand Al-Jazeera trezeste nemultumirea unor guverne in cei cinci ani de existenta ai sai : « Am fost acuzati ca actionam pentru Irak, pentru fundamentalistii musulmani, pentru secularisti, pentru America si chiar pentru Israel », afirma presedintele postului, seicul Hamad ben-Thamer-al-Thani si tot el spune ca : « Aceste alegatii nu fac decat sa demonstreze ca postul acopera un evantai larg de opinii ».

Mesajului inamicului numarul 1 al SUA- Ben Laden, transmis prin intermediul canalului Al-Jazeera, a provocat o noua distributie a fortelor pe frontul informatiilor. Evitand sa-si asume in mod direct responsabilitatea atacului terorist, enigmaticul Bin Laden l-a justificat printr-un discurs calm, decis, trezind sentimentul demnitatii in constiinta musulmanilor din lumea intreaga, umiliti de puterea militara sau economica a Occidentului.

Retransmiterea acestui mesaj de catre canalele americane a nemultumit autoritatile : li s-a cerut autorilor emisiunilor de informatii sa fie mai prudenti. Este cel putin probabil ca discursul lui Ben Laden a avut ecou in randurile acelei majoritati covarsitoare care sustin actiunile presedintelui Bush impotriva terorismului, dar este de crezut ca a introdus un dubiu cu privire la capacitatea presei americane de a transa conflictul cu autoritatile in folosul adevarului.

Chiar in primele momente ale atacului si in perioada desfasurarii actiunilor de salvare, ca si in momentul formarii coalitiei antiteroriste, media si statul au fost o singura voce. Opinia publica avea incredere in realismul si fidelitatea relatarilor evenimentelor in presa. Pe de alta parte si statului i s-a acordat credit total. In acest moment au inceput disensiunile : media a inceput tirul de intrebari ; statul nu a mai raspuns conform asteptarilor ; a inceput sa fie ori evaziv, ori sa taca, ori sa furnizeze alte informatii decat cele care ii erau cerute si a inceput, evident, negocierea statutului corespondentului de razboi, punct nevralgic al comunicarii dintre cele doua institutii.

– Ce doresc jurnalistii ?

Acces pe campul de lupta, mobilitate si libera lor deplasare pe teren, acces rezonabil la informatiile militare oficiale. Toate acestea sunt necesare pentru ca media sa asigure calitatea, promptitudinea si corectitudinea mediatizarii evenimentului. Armata refuza aceste cerinte, mai mult sau mai putin vadit. Media si armata ajung sa se razboiasca intre ele pentru : viteza de transmisie, prioritatea informatiei, caracterul de exclusivitate. Acestea sunt conditiile in care presa trebuie sa poarte propriul sau razboi pe mai multe fronturi :

cu talibanii, de exemplu, care captureaza ziaristii, ii ataca sau ucid (din greseala ?) ;

cu dificultatile enorme ale informarii pe teren ;

cu secretomania liderilor politici si militari occidentali.

Fotoreporterii au deplans faptul ca nu pot surprinde pe pelicula realitatea conflictului. Media ajunge sa recreeze realitatea in lipsa posibilitatii de a oferi informatii din sanul acestei realitati, fiind mult mai incisiva in a se exprima.

In Pakistan, unde erau concentrati aproape toti gazetarii occidentali in halate si turbane ca sa poata stabili contacte cu localnicii, jurnalistii locali au observat ca zecile de raniti dintr-un spital de la Peshawar, prezentati de un canal american ca fiind afgani, erau de fapt victimile unui accident de circulatie local. In ziua cand a inceput bombardarea Afganistanului, in absenta manifestatiilor de strada, gazetarii s-au napustit intr0o cafenea din Peshawar unde clientii priveau la televizor un film indian. Li s-a cerut sa schimbe canalul si dupa vizionarea avioanelor americane sa strige lozinci in favoarea lui Bin Laden. Ceea ce au si facut, iar dupa ce fotografii occidentali si-au facut fotogratii care ilustrau drama pakistaneza, clientii cafenelei si-au reluat vizionarea melodramei indiene. Toate acestea ajung pana la urma pe piata informatiilor din SUA si efectul lor este mai devastator decat se crede : minciunile mici pun in umbra adevarurile mari, asa apare neincrederea care duce la indiferenta si mineza elanul colectiv de soloidaritate nascut din fidelitate fata de adevar.

Trimisii speciali ai redactiilor, blocati in asteptarea unor actiuni spectaculoase, reporterii si cameramanii de televiziune din intreaga lume n-au parte de imagini puternice, fiind dezavantajati in ceea ce priveste acoperirea evenimentelor de reporterii de radio sau trimisi speciali ai presei scrise, pentru care nu se pune problema ilustrarii cu imagini a acestui razboi nevazut.

Mass-media au darul ambiguitatii, sunt constiente de atentia care li se acorda, de credibilitatea pe care o au. Trebuie doar sa furnizeze informatii si imagini, chiar daca nu duc intotdeauna la cunoasterea adevarului. Acesta este calcaiul lui Achile al Presei. Intre Media si Putere se fac si se desfac aliante. Media sunt constiente de forta lor reflectata de sintagma Putere simbolica, singura putere fara contra-putere si care se lupta pentru suprematia asupra dreptului de a informa. Forta unui stat este de a corela perfect putere politica si cea simbolica, pentru ca una o legitimeaza pe cealalta.

Capitolul 5  - CONCLUZII

Mass-media este parte a mediului informational. Un adevar de care tin seama, sau ar trebui s-o faca, toti cei implicati prin lege sa asigure Securitatea Nationala a Romaniei. Gestionarea riscurilor, ca si gestionarea crizelor, sunt factori esentiali in procesul de asigurare a raspunsului corect la o gama de amenintari cu caracter strategic. Presa a detinut in istorie roluri de prima marime in completarea infrastructurilor nationale « critice » cu scop defensiv. Astazi, coordonatele au fost atat de mult modificate de realitatile managementului globalizarii, incat coordonarea eforturilor de actiune cu cele mediatice sunt mai utile si mai eficiente ca oricand.

Presa este o componenta importanta a mediului de securitate nationala, ea actionand practic in toate subsistemele lui. Dar presa evolueaza si ceea ce credem ca stapanim se dovedeste a nu fi suficient. Comunicarea a evoluat. Au aparut noi medii. Cine detine controlul strategic al « prelucrarii » informatiei poate sa determine si modul in care vom gandi si actiona.

In consecinta, in cazul conflictelor, o mare importanta o are calitatea informatiilor difuzate. Jurnalistii trebuie sa inteleaga ca securitatea impune un control absolut al informatiilor, la fel cum actorii conflictelor trebuie sa fie de acord ca jurnalistii nu pot abdica de la principiul obiectivitatii.

BIBLIOGRAFIE

1. Henri-Pierre Cathala – “Epoca dezinformarii”, Editura Militara,       

Bucuresti, 1991.

2. Colectiv (coordonator dr. Ioan Bidu) – “Meridiane de securitate”,

Editura A.N.I., Bucuresti, 2003.

3. Colectiv – “Mai multe voci, o singura lume- comunicare si

societate, prezent si viitor”, Editura Stiintifica si

Enciclopedica, Bucuresti, 1992.

Constantin Sava si Constantin Monac – “Starile exceptionale”,

Editura Forum, Bucuresti, 2000.

5. Alvin si Heidi Toffler– “Razboi si antirazboi. Supravietuirea in

zorii secolului XXI”, Editura Antet,

Bucuresti, 1996.

6. Alexandru-Radu Timofte– “Originile si marirea, declinul si

renasterea lumii informatiilor secrete”,

Editura A.N.I., Bucuresti, 200   

7. Cristian Troncota – “Nelinistile Insecuritatii”, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004          

(Florin Brusten, “Mass-media si securitatea nationala”, pg. 225)

8. Dona Tudor –“Manipularea opiniei publice in conflicte armate”, Editura Dacia,

2001

9. Mihai Coman – « Din culisele celei de a patra puteri », Editura Caro, Bucuresti,

1996

10. Vladimir Volkoff- « Tratat de dezinformare », Editura Antet, Bucuresti

11. Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu – « Dictionar de sociologie »

12. Stefan Buzarnescu- « Sociologia opiniei publice », Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti

13. Vasile Tran, Irina Stanciugelu – « Patologii si terapii comunicationale »,

suport curs SNSPA