Imagine si comunicare

Imagine si comunicare

Imaginea este purtatoare nu numai de valoare sensibila dar si de valoare ideatica. Prin valoarea ideatica a imaginii se intelege capacitatea acesteia de a oferi un referential fenomenului comunicarii mesajelor. Aceasta capacitate de comunicare vizuala a unui fenomen isi are resortul in capacitatea psihicului uman de a crea o modalitate determinata de codificare a formelor vizibile si de a le transforma in elemente ale comunicarii. Orice imagine vizualizata devine un obiect mintal ce relationeaza cu alte obiecte, stocate in imaginar. Asocierile cele mai intense, cele mai profunde si cele mai fertile se produc intre intre imaginile optice si imagini mintale.

In societatea de astazi, se pot identifica numeroase asemenea imagini, ce influenteaza sau chiar determina modul in care se construiesc reprezentarile noastre despre lume. "Lupul in blana de miel" reprezinta functionarul necinstit care, sub masca omului corect, se ocupa cu afaceri ilegale si, in cele din urm, este dat in vileag; "mielul mancat de lup" - reprezinta functionarul cinstit si corect, calomniat de catre cei pe care nu-i lasa sa se ocupe de afaceri ilegale. Ambele imagini au o coerenta si o rationalitate interioara, ce le fac verosimile, instaurand o "stare de asteptare".

Imaginile si simbolurile preced limbajul si gandirea discursiva. Aceasta anterioritate cronologica nu presupune neajunsurile si slabiciunea unui stadiu primitiv, ci avantajele naturii originare. Pe de o parte, se afla regasirea si reintegrarea stadiului paradisiac al omului primordial (Eliade, 1994, p. 16), iar pe de alta parte sunt functiile cognitive specifice, ireductibile la cele legate de ratiune. "Ne putem dispensa de poeti si de stari psihice in criza pentru a confirma actualitatea si forta Imaginilor si a simbolurilor. In existenta cea mai stearsa misuna simbolurile, omul cel mai <realist> traieste din imagini." (Ibidem, p. 20).

Mircea Eliade subliniaza si o alta caracteristica esentiala a imaginilor: ele reusesc sa spuna despre subiectele lor mai mult decat o pot face cuvintele. Orice descriere, oricat de abila, va lasa in urma sa un rest, un ceva nespus, situat dincolo de posibilitatile limbajului verbal; ceva, totusi, accesibil prin examinarea imaginii. Din aceasta cauza, transpunerea lor in cuvinte inseamna o diminuare a semnificatiilor lor: " . puterea si menirea Imaginilor constau in faptul ca arata tot ce ramane refractar conceptului." (Ibidem, p. 25). Aceste imagini spun "totdeauna mai mult decat ar putea-o face cuvintele subiectului care le-a trait." (Ibidem, p. 21).

In plan uman, comunicarea cu ajutorul imaginilor este mai eficienta si apropie oamenii mai mult si mai autentic decat limbajul analitic al conceptelor: "daca exista o solidaritate totala a speciei umane, ea nu poate fi resimtita si «transpusa in act» decat la nivelul Imaginilor." (Ibidem). Imaginile, forme vesnic vii, aflate in legatura cu o lume transistorica, asigura comunicarea intre culturile ce s-au ingradit singure datorita conditionarilor istorice si culturale (Eliade, 1994, p. 215).

Relatia de semnificare se desfasoara astfel: faptele isi primesc sensul printr-o examinare tutelata de imagini, constituite in modele exemplare. Imaginatia le imita, le reproduce, le repeta la nesfarsit. Astfel, simbolurile, imaginile si miturile reveleaza cele mai profunde aspecte ale realitatii, inaccesibile altor mijloace de cunoastere: "spiritul recurge la imagini spre a sesiza realitatea ultima a lucrurilor" (Ibidem, p. 19). Pe langa aceasta autonomie, imaginile au si o identitate proprie, ce le distinge una de alta si genereaza acel "fascicol de semnificatii", asigurandu-le persistenta timp de veacuri sau milenii.

Odata cu imaginea, trecem la o comunicare a carei eficacitate este multiplicata, deoarece atinge, in general, un numar extrem de mare de destinatari, dar care "este mult mai putin interactiva, deoarece se exerseaza, cel mai adesea, in sens unic: rolurile de emitator si de destinatar nu se schimba intre ele" (Baylon & Mignot, 2000, p. 171). Eficienta comunicarii vizuale rezulta din coerenta dintre mesaje, imagini si suporturile acestora. Limbajul imaginilor se supune unor coduri culturale care trebuie adaptate la constrangerile comunicarii. "Obiectivul comunicarii bazate pe imagine este de a marca sentimentele cu amprente unice si memorabile" (Joannès, 2009, p. 15). Pentru a comunica usor si rapid, imaginea pare mai potrivita decat textul. insa, "o imagine investita cu sens nu va aparea niciodata singura: ea este acompaniata de un text sau context care o face lizibila" (Bougnoux, 2010, p. 238).

Performanta unei imagini - de a avea un impact precis si de durata - depinde de patru fenomene care sunt, de fapt, continuturi: senzatiile; emotiile; informatiile; asocierile si rezonantele declansate in memorie. Reprezentarea unui obiect, a unei siluete poate declansa printre membrii aceleiasi familii sau a unui grup o revarsare de imagini mintale. In afara familiei, comunicarea interna din cadrul unei companii este mai eficienta atunci cand imaginile sunt impregnate de continuturi imbogatite cu rezonante interpersonale.

Limbajul hipermedia, care combina grafica si fotografia, inregistrarile video si animatiile, este noul orizont al comunicarii, de vreme ce pune la dispozitie, datorita interactivitatii, o gama larga de continuturi si o viteza a asimilarii fara precedent; afisul, fotografia, benzile desenate, ilustratiile cartilor si ziarelor, cinematograful, televiziunea etc. duc la iconozarea mesajului, iar beneficiile imediate sunt adeziunea, intelegerea imediata, placerea.

"Vizual sau lingvistic, un mesaj are intotdeauna o parte simbolica si lectura sa presupune folosirea unor veritabile coduri culturale" (Baylon & Mignot, 2000, p. 190). p. 45. Semnele si simbolurile constituie singurele mijloace prin care "grupurile care nu sunt in pozitia de a analiza rational o situatie complexa, se pot adapta la ea prin stereotipie, supersimplificare si insuflarea unui sentiment de siguranta" (Edelman, 1999, p. 45). Puterea de sugestie nu vine niciodata doar prin imagini. McLuhan, in  Myth and Mass-media sustine ca limbajele, vechi si noi, ca macromituri, au acele relatii cu cuvintele si cu procesul de formare a cuvintelor care caracterizeaza intregul domeniu al mitului. "O limba este, pe de o parte, putin afectata de modul in care o folosesc indivizii; dar, pe de alta parte, ea modeleaza aproape in intregime felul de a gandi, a simti sau a exprima celor care o folosesc"(apud Edelman, 1999, pp. 126-127).

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

Gustul publicului pentru transmisia directa ar veni din nostalgia unei cunoasteri obiective si sigure. Este vorba, de fapt, de o capcana, fiindca insasi informatia astfel transmisa ramane orientata de comentariul jurnalistului si de alegerea imaginilor.

Cand ideea de baza a dat nastere mai multor familii de imagini, acestea trebuie adaptate la genurile de naratiune. Aceste genuri contin coduri culturale pe care le putem respecta, "dar cu care putem sa ne si «jucam» in imagini" (Joannès, 2009, p. 51).

Tabelul nr. 1. Familii de imagini si genuri narative

Sursa: (Joannès, 2009, p. 51).

Miturile originare, precum cele de creare a lumii stau la originea credintei religioase. Prototipurile sunt personaje care servesc drept exemplu, cum ar fi eroii care e sacrifica pentru salvarea umanitatii; se deosebesc de stereotipuri pentru ca nu au precedent. Stereotipurile sunt inspirate fie din arhetipuri, fie din prototipuri; sunt foarte frecvente in povesti si au fost preluate in cinematografie.

Exista mitologii contemporane, care accelereaza transmiterea si intelegerea mesajelor vizuale. Ca o copie a vietii starurilor de cinema, mitologia "succesului atins prin celebritate" functioneaza din perioada "idolilor" muzicii rock a anilor ̀̀60, avandu-i ca prototipuri pe Elvis Presley si Johnny Hallyday. Aceasta produce, prin potentarea televiziunii, mii de reprezentari ale unor tineri care imita actori sau cantareti in drumul spre glorie. Este important, deci, sa studiem "spiritul timpului", "tendintele" care sunt, poate, reflectarea unei mitologii contemporane bogate in imagini.

Daca socotim stereotipurile versiuni standardizate ale arhetipurilor, asa cum cliseele sunt reproduceri industrializate ale stereotipurilor, recunoastem, cateodata, un arhetip intr-o metafora. Este vorba inclusiv de legendele urbane, despre fapte diverse inventate, dar plauzibile, supuse unor variatiuni, ce se propaga in mod viral, in maniera zvonurilor.

Fictiunile de televiziune reprezinta o clonare industriala a personajelor-stereotip. Simbolurile sunt adesea fragmente de stereotipuri, dar pot rezuma si arhetipuri. Cliseele sunt imagini a caror familiaritate faciliteaza intelegerea; fotografiile de actualitate se nasc aproape intotdeauna din aceasta banalitate a evenimentelor. "Cliseele muzicianului si ale partiturii trimit la legende prin stereotipurile din cluburi, la mitul prin arhetipul artistului care inventeaza lumi noi, la alegoria labirintului prin simbolurile contactelor ce caracterizeaza munca in colaborare" (Joannès, 2009, p. 53). Explicatia de pe o fotografie de presa sau sloganul unui afis publicitar joaca un rol de ancorare fortand receptorul sa aleaga unul dintre multiplele sensuri potentiale ale imaginii. In benzile desenate, dialogurile si comentariile vin sa completeze semnificatia desenului.

Rezonantele culturale pot fi declansate de o singura imagine in randul populatiei care impartaseste aceeasi scara de valori, fiind destul de puternice pentru a fi transformate in simboluri. In politica si in publicitate sunt folosite imagini adaptate imaginarului colectiv: reprezentari ale eroilor nationale, ale personajelor istorice sau sportivilor; proiectii ale indicatorilor distinctivi ai luxului; tendintele societale. De asemenea, rezonantele universale sunt foarte profunde, extrem de raspandite si stabile. De exemplu, reprezentarile soarelui sau ale focului fac apel, peste tot pe planeta si din toate timpurile, la aceleasi reprezentari mentale.

Societatea contemporana invata sa gestioneze din ce in ce mai bine imperiul in expansiune al imaginilor, incercand sa se acomodeze si sa depaseasca o eventuala criza de "expunere exagerata" la imagine, asa cum au fost depasite socurile induse in pictura prin inventarea fotografiei, sau cele provocate pentru manuscris de  aparitia tiparului.