Factorii care influenteaza comunicarea

Factorii care influenteaza comunicarea

Considerata printre cele mai importante aptitudini manageriale, aptitudinea de comunicare cuprinde, inevitabil si o componenta care tine de capacitatea de a proteja comunicarea de influentele negative. Aceasta capacitate se exercita atat in mod direct, prin comportamentul comunicational al managerului, cat si in mod indirect, prin masurile si interventiile tehnico-organizationale  in sistemul informational al organizatiei.

Unii autori din domeniul stiintelor comunicarii grupeaza factorii care influenteaza negativ comunicarea sub denumirea de "bariere de comunicare" (Samuel C. Certo, Niki Stanton, Nicolescu & Verboncu,  Ionel Dumbrava s.a.), altii sub denumirea de "zgomot" (Shanon-Weaver, Denis McQuail s.a.).

Intrucat majoritatea autorilor, indeosebi cei din domeniul managementului european, au adoptat termenul de bariere de comunicare, vom utiliza, in continuare, aceasta acceptiune, fara a neglija, insa, informatiile despre natura, structura si modul de manifestare a fenomenelor subsumate termenului de "zgomot", cu atat mai mult cu cat unii autori pun "zgomotul" si "bariera de comunicare" impreuna, intr-o relatie cauza (zgomotul)-efect (bariera de comunicare)¹.

1. Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii de comunicare

2. Manifestari de independenta in cadrul nevoii de comunicare

2.1. Manifestari de ordin biologic

2.2. Manifestari de ordin psihologic

2.  Manifestari de ordin sociologic

2.4. Alti factorii perturbatori in comunicare

cantitatea de informatii

bariere semantice (jargon etc)

diferente de statut / pregatire

neintelegerea rolurilor

filtrarea informatiei

ascultarea selectiva

Eseu: Elemente cu influenta asupra managementului resurselor umane din organizatie Proiect: Ce face managerul ?

diferentieri in cadrul de referinta (perceptii, paradigme, educatie)

absenta retroactiunii

diferentieri in cadrul regulilor psiho-sociale

Surse de dificultate in cadrul nevoii de comunicare

4. Factori de influenta

Fiecare organizatie are o retea proprie de comunicare. Personalitatea, individualitatea, amprentele culturale ale organizatiei se regasesc in compozitia subtila a mesajelor vehiculate. Aceste particularitati sunt efectul unor influente exercitate de factorii interni si externi organizatiei.

4.1. Factori externi ce influenteaza comunicarea organizationala.

Mediul ambiant. Aflat in permanenta schimbare, mediul inmulteste volumul si sporeste viteza cu care trebuie transmise si receptate mesajele. Tipul de mediu poate influenta structura comunicarii organizationale. Astfel, un mediu linistit, poate incuraja in special comunicarile scrise - caci ele raman valabile mult timp. Un mediu agitat si reactiv ori turbulent in care schimbarile se succed cu repeziciune, comunicarile scrise tind sa fie inlocuite cu cele verbale, cele informale par sa le echilibreze pe cele formale, iar telefoanele sunt preferate convorbirilor fata in fata.

Modificarea tehnologiilor. Influentele acestui factor sunt evidente mai ales in mijloacele tehnice, promovate in procesul de comunicare: faxul, pagerul, telefonul mobil. Ele raspund nevoilor comunicarii rapide dar tind, in acelasi timp, sa anuleze unul din marile atribute ale comunicarii - personalizarea.

Cresterea nivelului general de educatie al oamenilor. Codificarea, decodificarea, interpretarea si feed-back-ul, pot elimina unele deficiente generate de lipsa de educatie, ignoranta, rezistenta la nou.

4.2. Factori interni cu influente mai directe si mai vizibile asupra structurii comunicarii.

Parametrii structurii organizatorice. Gradul de formalizare, nivelul de centralizare a autoritatii, modul de efectuare al controlului influenteaza decisiv structura si procesul de comunicare. O inalta centralizare si formalizare, un control detaliat si rigid se vor reflecta in predominanta comunicarilor descendente, formale si impersonale.

Configuratia structurii organizatorice influenteaza prin numarul de componente, plasarea si conexiunea lor pe niveluri ierarhice. O structura incarcata, cu multe niveluri ierarhice conduce la multiplicarea si aglomerarea proceselor de comunicare, la ingreunarea si aparitia numeroaselor filtre, la multiplicarea comunicarii informale.

Modul de proiectare si functionare a sistemului informational. Sistemul informational poate interveni asupra mesajelor si mijloacelor de comunicare. Existenta unor deficiente la nivelul acestuia, generate deasupra sau subinformare se va reflecta in calitatea, cantitatea, viteza de circulatie a mesajelor, in promovarea prioritara a anumitor tipuri de comunicari.

Stilul de management. Este factorul care influenteaza asupra gradului de personalizare a comunicarii. In functie de conceptia care sta la baza stilului de munca, cadrul de conducere poate fi adeptul:

ascultarii oarbe din partea subordonatului. Este cazul stilului autoritar bazat pe lipsa de incredere in oameni si pe supraestimarea propriilor posibilitati. Acest stil promoveaza comunicarea descendenta, formala. Comunicarea fata in fata este considerata, in general, o pierdere de timp, fiind evitata;

dialogului. Interesat de opinia subordonatului, respectandu-i demnitatea si folosindu-i competenta, cadrul de conducere va promova comunicarea verbala, cea nonverbala, decodificand sentimentele si reactiile celor din jur.

Tipul de cultura organizationala. Prin conceptele sale cultura impune si mentine traditii, reguli nescrise dar puternic inradacinate care se resimt in individualizarea procesului de comunicare al organizatiei militare. Prin intermediul comunicarii sunt vehiculate mesajele culturale continute in mituri, legende, sunt consolidate valorile si perspectivele unui anumit tip cultural.

5. Perceptia

Omul traieste intr-o lume diversa de obiecte si fenomene, care exista in spatiu si se desfasoara in timp. Pentru a stabili relatii informationale cu ele si a se adapta lor, el dispune de capacitati perceptive, cu mult mai complexe decat ale animalelor.

Perceptia este procesul prin care individul selecteaza si organizeaza informatia care provine din mediu, astfel incat sa-i dea un sens. Perceptia este o functie de adaptare a informatiilor despre evenimentele din mediul exterior sau interior pe calea mecanismelor senzoriale.

Legea integrabiliatii perceptive exprima faptul ca insusirile obiectului nu sunt semnalate separat ci intr-o imagine unitara ce cuprinde atat insusirile semnificative cat si pe cele de detaliu si de fond. Legea selectivitatii perceptive se refera la faptul ca omul nu reflecta in acelasi grad toti stimulii ci ii selecteaza.

Legea semnificatiei: perceptia este influentata de semnificatia pe care o acordam obiectului perceput. Legea constantei perceptive: imaginea perceptiva ramane constanta din punct de vedere al marimii, formei si culorilor obiectelor.

Legea proiectivitatii imaginii perceptive: neuro-functional imaginea se realizeaza la nivel cortical, dar psihologic ea este proiectata la nivelul sursei.

ACTIVITATE

Descrieti o persoana care a parasit incaperea. Descrierea scrisa va reda caracteristicile persoanei: inaltime, greutate, culoarea parului, a ochilor, haine, alte aspecte vizibile. Persoana revine in incapere si se compara descrierile cu realitatea.

Perceptiile in functie de anumite cauze pot fi denaturate. Una din cauze sunt deficientele senzoriale datorate unei stari critice ale subsistemului. Halucinatiile sunt datorate intoxicatiilor cu anumite substante, emotiilor puternice, starilor critice prelungite sau a tulburarilor psihice. Iluziile au drept cauza existenta unui conflict de semnificatie. Luand in considerare legile perceptiei putem da unele exemple pentru ca acestea sa fie mai bine intelese. Spre exemplu legea integrabilitatii perceptive:

1. In momentul cand intram intr-o sala de cursuri, distingem toti elevii aflati in ea si percepem toate zgomotele produse de acestia.

2. Intr-un grup de prieteni atentia iti este atrasa mai intai de prietenul tau prietena ta cea mai buna. Deci, se pune accent pe legatura dintre tine si acea persoana si semnificatia ei pentru tine.

In cazul constantei perceptive exemplul urmator este edificator: O imagine perceputa, un tablou sau alt obiect, nu isi schimba nici marimea sau culorile in timp.

Interactiunea perceptiei cu memoria. Mare parte din materialul care se stocheaza si se pastreaza in memorie este, de fapt, materialul provenit prin contactul organelor de simt cu realitatea inconjuratoare, fapt care evidentiaza legatura memoriei cu perceptia.

Percepem ceea ce suntem pregatiti sa percepem

Indiferent de forma, contextul si nivelul comunicarii umane, perceptia ramane problema centrala. Prima mare descoperire asupra perceptiei este o simpla experienta amagitoare. Inchidem ochii doua-trei secunde. Cand ii redeschidem, instantaneu, sesizam ceea ce ne inconjoara. Ei bine, impresia de instantaneu e falsa. Perceptia este un proces cu o anumita durata si secventialitate in timp. Ea este un proces de constientizare a stimulilor care ne provoaca simturile. Perceptia influenteaza atat stimulii care o provoaca, precum si semnificatiile atribuite lor. Interventia ei in comunicare sparge corespondenta (im)perfecta dintre mesajul emis si cel receptionat. Diferentele dintre ele pot fi semnificative, indiferent daca sunt cuvinte, voci, priviri, atingeri, semne grafice sau mirosuri. Semnificatiile atribuite in creierul destinatarului difera de cele ale expeditorului.

Ce anume selectam din lumea cu care venim in contact? Ce retinem din ea? Percepem, spune autorul american W.Lippmann, ceea ce suntem pregatiti sa percepem.

Intampinam multimea de fapte si situatii noi cu anumite cunostinte, cu un fond cultural si de experienta, de cele mai multe ori condensate in stereotipuri de natura intelectuala, prin intermediul carora privim si incercam sa intelegem realitatea. "In cele mai multe situatii, noi nu vedem mai intai si apoi definim ci, mai intai definim si apoi vedem". Acelasi fapt va fi vazut si interpretat diferit, uneori complet diferit, de catre doua persoane, in functie de pregatire, de credinta politica si de experinta profesionala.

In plus, fiecare dintre noi ne raportam la o situatie in spiritul culturii careia ii apartinem, cu structurile mentale pe care un spatiu cultural sau altul le modeleaza in persoana noastra. Selectam ceea ce cultura noastra a definit pentru noi si tindem sa percepem ceea ce cultura noastra, intr-o forma stereotipa a ales pentru noi. De aceea, atunci cand dorim sa intelegem pozitia sau comportarea unei persoane nu este suficient sa cunoastem informatiile de care beneficiaza, ci si ceva din formatia intelectuala a respectivei persoane, pentru a ne da seama cum au fost filtrate si evaluate informatiile respective. Stereotipurile desemneaza astfel acele structuri mentale care selecteaza si stocheaza informatia, acele tipare care prefigureaza raspunsul. Stereotipul este "ca un majordom la un bal mascat, care judeca daca invitatii au venit intr-o tinuta adecvata".

Prin urmare, stereotipul intra in functiune pe traseul informatiei catre structurile noastre de evaluare, reprezentand un gen de filtru care opereaza o selectie inainte ca informatia propriu-zisa sa ajunga a fi analizata. El se asociaza cu evidenta in chiar procesul de probare a acestei evidente.

Intreaga selectie pe care o indeplineste stereotipul are o puternica semnificatie valorica, el receptand si evaluand totul prin aceasta prisma: o structura a stereotipurilor nu este neurala. Nu este doar cale de a ordona o lume confuza si greu de cuprins. Nu este doar o modalitate de simplificare. Ea reprezinta toate aceste lucruri si ceva pe deasupra, este garantia respectului fata de noi insine, este proiectia asupra lumii, a constiintei proprie valori, a propriei pozitii si a propriilor drepturi. Stereotipurile sunt, de aceea, puternic incarcate de sentimentele pe care le asociem cu ele. Ele reprezinta fortareata traditiei noastre si la adapostul zidurilor sale de aparare continuam sa ne simtim protejati in existenta noastra. Cu o asemenea structura cognitiva, exista putine sanse ca omul sa-si reprezinte in mod adecvat lumea in care traieste. El proiecteaza imaginea comandata a lumii, o imagine in care se regasesc, convetuind, obisnuintele noastre, intr-un cuvant subiectivitatea noastra.

In perceptiile noastre, multe dintre datele si caracteristicile realitatii nu sunt sesizate, alteori sunt deliberat lasate de-o parte, mai important este ca sensul constructiei ca atare este dat de setul de valori ale individului sau ale grupului. Imaginea din mintile noastre reprezinta, in ultima instanta o transfigurare care face apel la date si informatii din lumea inconjuratoare doar ca element de constructie si de inspiratie pentru reprezentarea cu care noi urmeaza sa operam. Contururile de ansamblu ale acestei reprezentari sunt creionate de valorile pe care le impartasim. Nu este de mirare ca fiinta umana, ca si grupurile sociale de altfel, confunda propria imagine asupra realitatii cu realitatea propriu-zisa, iar orice tulburare a stereotipurilor noastre este asimilata cu o zdruncinare a bazelor intregului univers.

Putina lume reuseste sa se sustrags influentei perceptiilor dominante asupra unor evenimente, situatii etc. Sunt acele persoane care, fie datorita unei cunoasteri mai amanuntite, fie unui spirit critic mai accentuat, dobandeste o perceptie noua, care este apoi copiata la nesfarsit, pana cand devine si ea un stereotip.

Cu toate ca traim in aceeasi lume, simtim lumi diferite. Felul in care oamenii isi reprezinta realitatea influenteaza ceea ce vor face ei in continuare. Lumea si intreaga noastra experienta sunt codificate potrivit unor structuri mentale, culturale, personale, cand incercam sa descriem realitatea, nu facem decat sa prezentam lucrurile potrivit codurilor noastre oferind astfel versiuni distorsionate ale realitatilor la care ne referim. Mediul in care traim este mult prea extins si foarte greu de asamblat, de articulat si cuprins intr-o viziune unitara. Fiecare vede atat cat poate sa inteleaga si cuprinde. Raspunsul omului la realitate, evenimente, este o reactie care exprima mai curand o reprezentare subiectiva, personalizata (posibil obiectiva, uneori eronata si falsa). Fiecare persoana filtreza realitatea inconjuratoare prin propria sensibilitate, educatie si experienta: "Isi aminteste primul sarut dupa jumatate de secol si uita ce-a vorbit cu doua zile in urma".

Fiecare om dispune de un atlas mental si va actiona in functie de pricipalii vectori ai propriei harti mentale. Asadar, imaginile din capul oamenilor nu corespund automat cu lumea exterioara. Diferenta rezulta mai intai din modul in care avem acces la fapte, situatii si evenimente. Contactul poate fi partial si adesea indirect. Imaginile reprezinta simplificari cognitive ale realitatii. Are loc o anumita distorsionare a unor date si evenimente in defavoarea altora, prin combinarea si evaluarea lor, intr-o maniera care traduce seturi de interese si valori diferite.

Imaginile elaborate capata o conotatie afectiv-emotionala, omul este mai atasat de ceea ce construieste si elaboreaza si crede ca adevarul se afla in mintea sa. Lippmann precizeaza ca mintea umana dispune de anumite stereotipuri si chiar structuri de stereotipuri, ceea ce inseamna ca nu putem vorbi in intregime de rationalitatea deciziei umane. " Nu uitati greselile istoriei pentru a nu le repeta".

Stereotipul exista, tentatia este prezenta si poate fi condamnata doar prin apel la memoria istoriei, cu valoare de adevar. Fiecare dintre noi percepe realitatea printr-un filtru numit familiaritate. Perceptiile noastre sunt influentate in mod profund de ceea ce stim si de ceea ce credem, de etichetele si sabloanele pe care obisnuim sa le folosim pentru a descrie lucrurile pe care le vedem in jurul nostru zi de zi.  Adesea suntem obisnuiti sa credem ca perceptiile noastre constituie singura realitate existenta. Astfel este necesar sa intelgem mai intai cum anume percepem noi lumea, realitatea care ne inconjoara si totodata cum percep realitatea ceilalti.

7. Perceptia subliminala

O alta tema care implica perceptia si comunicarea de masa este tehnica controversata si oarecum dubioasa cunoscuta sub numele de perceptie subliminala. Aceasta notiune arata ca oamenii pot fi influentati de stimuli de care nu sunt constienti. Perceptia subliminala, numita si subceptie, este reactia organismului la excitatii slabe percepute inconstient.

Mesajele subliminale pot lua forma unor stimuli slabi, situati sub pragul perceptiv, dar susceptibili totusi de a provoca un raspuns din partea organismului receptor. Este foarte probabil ca acest proces de perceptie infraconstient sa joace un rol important in comunicarea umana.

Perceptia subliminala a ajuns pentru prima oara in atentia publica in anul 1957, cand James M.Vicary de la Compania pentru Proiectia Subliminala a incercat sa vanda un proiector special. El declara ca aparatul proiecta la fiecare 5 secunde un mesaj pe ecranul pe care in acelasi timp era prezentat un film. Flash-urile de mesaj aveau o durata foarte scurta. Vicary a raportat ca a realizat un experiment intr-un cinematograf din New Jersey. In timpul experimentului au fost proiectate mesaje subliminale, ca de exemplu: "Mancati floricele" sau "Beti Coca-Cola". El a spus ca astfel s-a obtinut o crestere de 57,5% la vanzarile de floricele si de 18,1% la vanzarile de Coca-Cola. Vicary afirma ca publicitatea subliminala ar reprezenta un avantaj deoarece ea ar elimina reclamele plictisitoare si ar permite un timp mai mare pentru amuzament.

O alta varianta a ideii de perceptie subliminala este caseta cu mesaj subliminal de autoajutorare (SMSH), o afacere cu vanzari care sunt estimate la valori intre 50 de milioane si 1 miliard de dolari pe an. Caseta tipica SMSH contine muzica clasica sau sunete ale oceanului cu mesaje terapeutice inregistrate sub pragul auzului constient.

Casetele sunt diferite in functie de beneficiile terapeutice: renuntarea la fumat, pierderea in greutate, cresterea increderii in sine sau imbunatatirea memoriei. Se presupune ca cumparatorul casetei va obtine beneficii daca el sau ea o asculta in mod repetat o perioada mare de timp.

Experimentul lui Vicary cu sala de cinematograf nu a fost niciodata descris indeajuns pentru a putea fi evaluat de catre cercetatori. Totusi, unii s-au aratat interesati de fenomen. Cea mai mare parte a cercetarii referitoare la perceptia subliminala a fost realizata de catre producatorii de publicitate. Acestia erau ingrijorati de faptul ca le-ar crea un renume prost controversa in jurul perceptiei subliminale. Cei ce au incercat sa studieze perceptia subliminala s-au lovit imediat de unele probleme. Se presupune ca perceptia subliminala este perceptia care are loc sub pragul de constientizare.

Una dintre primele probleme era ca nu exista un prag distinct de constientizare.

La un moment dat o persoana ar putea avea nevoie de 1/25 dintr-o secunda pentru a fi in stare sa identifice un stimul, dar, la putin timp dupa acesta, aceeasi persoana ar putea avea nevoie de numai 1/100 dintr-o secunda pentru a fi in stare sa identifice acelasi stimul. Psihologii au rezolvat aceasta problema, definind pragul respectiv ca fiind punctul in care subiectul identifica stimulul in 50% din timp. Aceasta este insa o definitie absolut arbitrara. De asemenea, pragurile difera de la persoana la persoana si chiar la aceeasi persoana, in functie de oboseala si de alti factori. Nu este clar care dintre praguri trebuie utilizat.

Un numar de studii ale perceptiei subliminale au aratat ca oamenii pot raspunde la un stimul aflat sub pragul de constientizare. De exemplu, o persoana care a fost supusa unui soc atunci cand i-au fost adresate niste cuvinte fara sens va prezenta uneori o reactie de raspuns galvanic al pielii indicand frica, daca aceste cuvinte vor fi proiectate pentru perioade scurte de timp astfel incat persoana sa nu le recunoasca.

Creatorii de publicitate stiu ca desi mesajul publicitar nu are atata putere cata ii atribuie criticii sale, nu este nici atat de inofensiv incat sa fie tolerat de lege si de morala. Un lucru cert: mesajul subliminal nu poate promova durabil produse si marci lipsite de calitate. Oricat ar inota prin canale TV si prin benzi radio, consumatorul  nu se poate sustrage cu usurinta mesajului publicitar.

Rezultatele cercetarii persuasiunii subliminale au fost contradictorii, dar cele mai multe dovezi au indicat ca nu exista un efect persuasiv semnificativ.

Cu toate disputele in ceea ce priveste "efectul reclamei subliminale, nu sunt inca suficiente dovezi care sa ateste influenta absoluta a acesteia asupra consumatorului".

Spangenberg, Obermiller si Greenwald au realizat in anul 1992 un experiment pentru a investiga eficacitatea casetelor subliminale. Ei au decis sa se concentreze asupra casetelor care se foloseau pentru piederea in greutate, imbunatatirea memoriei si cresterea increderii in sine. In experiment etichetele de pe casete erau schimbate astfel incat, persoanele care credeau ca folosesc casete pentru imbunatatirea memoriei foloseau de fapt casete pentru piederea in greutate si asa mai departe. Experimentul se baza pe intamplarea prin aceea ca nici subiectii, nici experimentatorii nu stiau ce contin de fapt casetele. Dupa aproximativ o luna, participantii la test ascultasera casetele in medie de 42 de ori. Masurarile de greutate, de increderea in sine si de memorie facute inainte si dupa experiment au aratat ca aceste casete nu avusesera nici un efect asupra variabilelor pe care trebuiau sa le influenteze.

Exista totusi o oarecare tendinta ca ele sa aiba unele efecte slabe sau sa fie percepute de catre subiecti ca avand efecte slabe in functie de scopul indicat pe caseta respectiva.

Cercetatorii au declarat ca aceste efecte asemanatoare efectului placebo erau rezultatul faptului ca subiectii procesau informatia astfel incat sa le sustina propriile asteptari.

Intr-adevar, casetele SMSH pot avea usor efect benefic prin procesul asemanator procesului placebo, adica al autoinselarii.

A. Pratkanis si A. G. Greenwald au afirmat cu privire la cercetarea perceptiei subliminale ca nu exista nici o dovada sigura care sa sustina pretentiile referitoare la puterea influentei subliminale.

In plus, chiar si acele rezultate subliminale care par a fi reproduse: a) tind sa implice numai nivelurile inferioare ale procesarii cognitive, niveluri care au o valoare mica pentru cei implicati in marketing; b) sunt dificil de implementat in programele mass media; si c) ar putea fi la fel de usor (sau chiar mai usor) de implementat utilizand tehnici supraliminale.

8. Deductiile si presupunerile

Apar pe parcursul intregului proces de perceptie

Depasesc informatia bruta

Se formeaza pe baza anumitor constante ale mediului sau situatii pe care le consideram date (le luam drept bune)

Ghideaza felul in care interpretam comportamentul celorlalti

Economisesc timp si energie si grabesc procesul cunoasterii, al eliminarii incertitudinii

Se bazeaza pe cunostintele trecute, pe memorie, pe comparatii cu situatii sau persoane cunoscute

Conduc la deformari si imprecizie

9. Distorsiunile de perceptie interpersonala si erorile

STEREOTIPIA: tendinta de a caracteriza individul in functie de grupul caruia ii apartine.

EFECTUL DE HALOU: exagerarea unei trasaturi sau impresii.

APARAREA IN FATA PERCEPTIEI: tendinta de a evita sau bloca anumiti stimuli perceputi ca o amenintare in raport cu nevoile si interesele celui care ii percepe.

PROIECTAREA: cel care percepe presupune ca propriile motivatii pot explica comportamentul altora.

ATRIBUIREA: cei ce percep decid cauzele comportamentului unei alte persoane.

10. Verificarea perceptiei

Modul in care percepem lucrurile, intamplarile, actiunile si persoanele din jurul nostru si le interpretam poarta o amprenta personala puternica. Perceptiile ne sunt cunoscute doar noua insine pana nu le comunicam celor din jur. Pentru a le putea comunica trebuie sa le traducem in mesaje verbale sau nonverbale sau in actiuni, pe care ceilalti, la randul lor, sa le poata observa si percepe. Perceptiile sunt determinate de atitudinile noastre.

Verificarea perceptiei:

1. Se face printr-o intrebare

2. Tonul intrebarii trebuie sa exprime mai curand interesul de a afla raspunsul decat o concluzie a vorbitorului.

Comunicarea perceptiei se refera numai la comportamentul care tocmai a fost observat, nu la date obtinute din alte situatii sau din trecut.

4. Persoana impreuna cu care se verifica perceptia trebuie sa o traiasca in mod obiectiv.

Cum functioneaza verificarea perceptiei?

1. Verificarea perceptiei incepe cu observarea unui comportament al unei persoane Exemplu: Persoana X se incrunta si clatina din cap in timpul conversatiei.

2. Se banuieste cam ce ar putea insemna acest comportament. Sa zicem ca banuim ca incruntatul si clatinatul din cap inseamna ca persoana X nu este de acord cu noi si nu este multumita de continutul discutiei.

Ne verificam perceptia intreband persoana X daca nu este de acord cu noi, daca este nemultumita de ceea ce spunem?

4. Astfel dam ocazia persoanei X de a spune ca avem dreptate. Poate raspunde confirmandu-ne sau corectandu-ne perceptia.

Deci, verificarea perceptiei consta in a observa, a banui, a verifica banuiala impreuna cu ceilalti si a primi un raspuns corect la aceasta. Cel mai important lucru este sa ne verificam banuiala, deoarece rar ne verificam observatiile. Presupunem ca observatia noastra este adevarata si de multe ori nu este asa, astfel deseori ne bazam reactiile, pe presupuneri gresite sau pe lipsa de comunicare.

Comunicarea poate fi mai mult sau mai putin alterata de erori de perceptie. Existenta lor este inerenta fiintei umane si nimeni nu-i ferit, la modul absolut, de erorile normale de perceptie. Actiunea lor este legata de natura versatila a firii omenesti, de experienta individuala diferita a comunicatorilor, de natura stimulilor si a canalului de comunicare, de context, cultura si factori de situatie. In esenta, erorile de perceptie sunt fie senzoriale, fie de procesare mentala a informatiei:

1. erorile senzoriale normale, datorate unor fenomene fizice obiective

2. erori de prelucrare mentala si iluzii psihice provocate de dorinte.

erori senzoriale patologice, care apar la persoanele rupte de realitate. Ei vad, aud anumite lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede sau nu le aude.

Informatia prin televiziune este furnizata direct in subconstientul maselor

Desi televiziunea poate modela comportamentele si mentalitatile, nu se poate spune ca ea favorizeaza invatarea, deoarece aceasta asa-zisa invatare este foarte putin cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin bazata pe gandire.

Informatia primita de la televizor intra nefiltrata, intreaga, direct in memorie, dar nu este disponibila pentru analiza constienta, pentru intelegere sau pentru invatare.

Este invatare in somn. Uriass forta de penetrare a subconstientului uman, manifestata de televiziune, este determinata de activitatea corticala alfa pe care o genereaza vizionarea, de caracterul emotional si dramatic al televiziunii, precum si de perceptia imaginilor Tv intr-un regim ce aminteste mai mult de starile alterate de constiinta decat de starea de veghe.

Procesele de gandire se alatura subiectivitatii si selectivitatii, distorsionand si mai tare ceea ce numim realitate.

O data ce captam stimulii si inregistram informatiile aduse de ei, "mintea incepe sa lucreze", organizeaza, sistematizeaza, structureaza, ajusteaza sau completeaza informatiile, pentru a le da o semnificatie, un inteles. Multi ar putea fi usor surprinsi si contrariati de sustinerea faptului ca televiziunea este un mediu care nu numai ca nu favorizeaza, dar chiar inhiba invatarea. Cum s-ar putea obiecta, oare nu retin copiii nostrii o multime de reclame de la televizor sau nu invata sa se imbrace, sa gandeasca, sa vorbeasca, privind la emisiunile si la personajele de pe micul ecran? Nu cultiva televizorul in mintea oamenilor milioane de imagini, mesaje si informatii?

Nu poate fi socotit acesta un proces de invatare? Intrebarile sunt justificate atata timp cat nu se cunoaste ce inseamna cu adevarat invatarea si, de asemenea, care este modalitatea in care televiziunea influenteaza gandirea si comportamentul telespectatorilor.

Iata cum raspund la aceste intrebari sotii Emery, cercetatori in neuropsihologie la Universitatea de Stat din Canberra: « In timp ce televiziunea pare sa aiba capacitatea de a furniza o informatie utila privitorilor - si este ridicata in slavi pentru functia sa educationala - tehnologia televiziunii si natura experientei vizionarii inhiba, de fapt, invatarea, asa cum este ea conceputa de regula. In timp ce ne uitam la televizor, invatarea care are loc este foarte putin cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin bazata pe gandire ».

Deoarece, in timpul vizionarii cortexul trece in stare alfa, iar partea stanga a creierului, "zona integrativa, intra intr-un fel de asteptare", sotii Emery afirma ca vizionarea TV este un fel de somnambulism constient. « Partea dreapta a creierului, care se ocupa de procesele cognitive: imagini din vise, fantezie, intuitie, continua sa primeasca imaginile de la televizor. Dar pentru ca puntea dintre partea dreapta si partea stanga a creierului a fost efectiv intrerupta, toate procesele comune, a constientiza informatia si a o pune in valoare, sunt eliminate. Daca sotii Emery au dreptate, atunci descoperirile lor sprijina ideea ca informatia primita de la televizor, nefiind disponibila pentru analiza constienta, pentru intelegere sau pentru invatare, intra nefiltrata, intreaga, direct in memorie. Este invatare in somn".

Dr. Erik Peper, cercetator in domeniul testarii electroencefalografice, profesor la Universitatea de Stat din San Francisco, subliniaza si el acest fapt: "Pentru a invata cu adevarat ceva, trebuie sa interactionezi cu sursa datelor. In cazul televiziunii, nu gandesti cu adevarat. Stiu ca, in cazul meu, pot sa invat ceva doar daca sunt angajat, ca in metoda socratica de predare".

Cea mai buna metoda de predare este cea interactiva. De exemplu, unii invata cel mai bine atunci cand iau notite, fiindca notitele reprezinta un sistem cu feedback. Vizionarea TV presupune numai sa primesti - continua el - fara sa reactionezi. Nu face decat sa iti capteze atentia, iar tu primesti, nu privesti. Cititul produce o cantitate mult mai mare de unde beta. Este ceva anormal ca un om sa produca unde alfa in timp ce citeste. Partea ingrozitoare in cazul televiziunii este ca informatia ajunge la noi, dar noi nu interactionam. Intra direct in memorie si probabil ca reactionam la ea mai tarziu, dar fara sa stim la ce reactionam de fapt. Cand ne uitam la televizor, ne antrenam sa nu reactionam, si asa, mai tarziu, facem lucruri fara sa stim de ce le facem si de unde ne-au venit in minte. Invatarea trebuie sa fie un proces rational si constient, ce presupune un efort de intelegere, de organizare a cunostintelor si de integrare a lor in orizontul mai larg de cunoastere a individului. Noile cunostinte sunt depozitate in memorie de unde pot fi scoase pentru a fi intrebuintate in procesul gandirii. In cazul vizionarii Tv, cunostintele nu sunt nici percepute sau structurate logic si nici mintea nu este deplin constienta de ele.

De fapt, daca se poate vorbi de o invatare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindca aceste procese sunt guvernate de emisfera stanga care, pe timpul vizionarii, se afla in amortire. Perceptia va fi influentata de "credinte, asteptari si experienta deja acumulata". Niciodata nu vom percepe la fel de complet ca lucrul in sine.

Daca despre o invatare constienta in fata televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi insa remarcat ca fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare ca are capacitatea de a-si trimite mesajele direct in subconstient, fara ca telespectatorul sa apuce sa controleze acea informatie, sa constientizeze cu adevarat ce si cum au patruns acele mesaje in memorie.

Ce vor sa spuna cercetatorii cand afirma ca forta sau influenta televiziunii se manifesta in primul rand in spatiul subconstientului uman? Oare nu suntem constienti, cand vedem un film oarecare, de actiunea care se intampla acolo? Cu siguranta ca da. Gradul de constientizare este insa mult diminuat fata de starea de veghe, in contextul careia se desfasoara oricare alta experienta a realului. In schimb, forta de impact, de imprimare in subconstientul nostru a imaginilor vazute la televizor este cu mult mai puternica decat in viata obisnuita. Am avut toti experienta citirii unui paragraf, pentru a constata la urma ca nu am inteles nimic din el. Atunci ne vedem nevoiti sa reluam lectura paragrafului cu mai multa atentie. Numai cu efort constient, deliberat, cu o participare activa din partea cititorului, cuvintele prind sens. In schimb, imaginile nu necesita nimic de genul acesta, trebuie doar sa tinem ochii deschisi. Imaginile patrund in minte si sunt inregistrate in memorie unde poti sa te gandesti la ele sau nu. Ele curg in noi ca fluidul intr-un vas. Numai ca noi suntem vasul, iar televizorul este cel care toarna.'

Intr-o experienta obisnuita, gandirea constienta, rationala are ragazul si dispozitia de a analiza faptele sau evenimentele care intervin in viata cotidiana a omului. Toate acestea sunt primite in minte si, inainte ca ele sa ajunga in subconstient, sufera o anumita descifrare care permite o pozitionare, o raportare a mintii fata de ele, integrarea lor intr-un anumit orizont de constiinta si ierarhizarea in ordinea prioritatilor personale.

Acestea vor primi o noua configuratie, fiind supuse interpretarii personale si astfel vor putea fi inscrise in memorie.

Totusi, este necesar ca "receptorul mesajului sa-i recunoasca emitatorului competenta in domeniul vizat si sa-i acorde destula incredere pentru a-i asculta si accepta mesajul".

De asemenea, constiinta noastra poate dirija in mare masura modul sau gradul in care ne implicam afectiv in ceea ce ni se intampla in viata. Astfel ca, daca o experienta nu este semnificativa pentru viata noastra personala, implicarea emotionala va fi minima.

Televiziunea  are o influenta deosebita in modelarea gandirii si a comportamentului indivizilor. Cu toate acestea trebuie in primul rand "sa comunicam eficient bazandu-ne pe crearea de surprize si magie prin animare".

Televiziunea insa constituie un mediu foarte potrivit pentru crearea de puternice impresii emotionale, caci ea favorizeaza activarea emisferei drepte, aceea care raspunde de procesele emotionale si, totodata, suscita cu putere imaginatia - acea facultate a mintii strans legata de factorul emotional, afectiv. W. Setzer, ca un corolar la influenta televiziunii asupra subconstientului uman, scoate in evidenta puterea de care dispune ea in conditionarea comportamentelor, in modelarea atitudinilor pe care telespectatorul, in mod mai mult sau mai putin constient, le adopta in viata. Prin televizor, telespectatorii percep si isi insusesc in mod inconstient, mai bine decat prin oricare alt mijloc de comunicare, spiritul general al unei realitati sau al unei persoane (personaj de pe micul ecran).

Practic, aceasta capacitate de modelare a subconstientului uman defineste si ii confera televizorului forta de a influenta cu putere gandirea si modul de viata al oamenilor, fara ca ei sa-si dea seama de acest lucru. Chiar daca nu suntem perfect de acord cu comportamentul celor de pe micul ecran, cu spiritul lor, cu modul lor de a fi sau de a gandi, totusi acestea ni se vor transmite si, in timp, ni se vor fixa prin vizionare repetata. Omul in fata televizorului este precum copilul care observa, fara sa fie constient, lumea care il inconjoara, pe care o interiorizeaza, ascunzand-o in memorie, pentru ca mai tarziu in mod automat sa adopte, prin imitare, un fel de a fi asemenea cu cel pe care il poarta deja inlauntrul sau.

Televiziunea nu manipuleaza, impunand cu forta un model de actiune, ci sugerand sau punand in lumina pozitiva anumite comportamente si atitudini care, prin repetare, ne vor modela imaginatia si atitudinile interioare, fara ca noi sa stim sau macar sa acceptam acest lucru. Prin toate acestea, televiziunea devine cel mai bun mijloc de manipulare sau de modelare a comportamentului si gandirii oamenilor, fara a fi insa un mijloc potrivit pentru invatare. Impactul televiziunii este in intregime asupra subconstientului, asa cum se intampla si cu celelalte mass-media noi, de asemenea, s-ar putea sa fi intrat in era in care informatia este furnizata direct in subconstientul maselor'.