Importanta comunicarii - relatiile interumane si personalitatea umana

Importanta comunicarii

Obiective:      

La sfarsitul acestui curs, participantii vor avea suportul teoretic de baza pentru intelegerea procesului de comunicare.

Vor cunoaste definitia conceptului de comunicare.

Vor intelege motivatiile personale pentru a comunica.

Vor identifica partile componente ale procesului de comunicare.

Philip Lesly, presedinte al Companiei Philip Lesly, o autoritate in domeniul relatiilor publice si al comunicarii, autor a numeroase volume devenite clasice, a extras cateva principii pentru o comunicare eficienta. Ideile sale sunt rezumate in cele ce urmeaza:

Abordeaza totul din punctul de vedere al interesului celorlalti - cunoaste ce au ei in minte.

Da publicului (colegilor, colaboratorilor) senzatia ca participa la procesul comunicarii si la ceea ce se petrece in general acolo.

Fa subiectul parte din viata cotidiana a publicului - despre ce discuta, ce aud de la ceilalti Aceasta presupune adaptarea materialului la canalele lor de comunicare.

Comunica cu oamenii si nu oamenilor. Comunicarea care abordeaza publicul ca o tinta ii face pe oameni sa devina defensivi.

Localizeaza - fa in asa fel incat mesajul sa fie transmis cat mai aproape posibil de mediul de viata a individului.

Foloseste mai multe canale de comunicare, nu numai unul sau doua. Impactul este mult mai mare atunci cand ajunge la oameni in forme diverse.

Fii consecvent - ceea ce se spune despre un subiect este acelasi lucru indiferent de publicul caruia i se adreseaza sau de context. Totusi este de dorit ca mesajul sa fie cat mai mult posibil adaptat publicului.

Nu face propaganda, dar fii sigur ca iti faci cunoscut punctul de vedere. Cand cel care comunica trage concluziile sesiunii sale de informare, acest lucru are o eficienta mai mare decat daca s-ar astepta de la public sa faca aceasta.

Pastreaza credibilitatea, care este esentiala pentru eficienta celor de mai sus.

1.1. Relatiile interumane au la baza comunicarea prin care individul se cunoaste pe sine si cunoaste oamenii din jurul lui.

Intrucat comunicarea reprezinta un proces de interactiune intre persoane, grupuri, ca relatie mijlocita prin cuvant, imagine, gest, simbol sau semn, vom impleti continuu, rezultatele cercetarii in domeniu cu experienta din ultimele decenii legata de activitatea din domenile educatiei, precum si cu specificul comunicarii prin masmedia, prin arta, literatura si religie. Aceasta, in primul rand, pentru a sublinia ca prin comunicare indivizii isi impartasesc cunostinte, interese, atitudini, simtaminte, idei. Si, mai ales, pot sa se transforme, sa-si schimbe mentalitatea, sa-si insuseasca un sistem de valori necesar vietii de zi cu zi.

Comunicarea interpersonala, cu tot caracterul ei social, nu se poate reduce doar la functia supravietuirii, ci trebuie sa-si propuna un scop mult mai inalt: eficentizarea actiunilor in raport cu standardele vietii moderne, impuse de o societate integrata, sau pe punctul de a o face, in sistemul de valori democratice.

Privita ca proces in desfasurare, comunicarea consta in transmiterea si schimbul de informatii (mesaje) intre persoane, in circulatia de impresii si comenzi, in impartasirea de stari afective, de decizii si judecati de valoare care au ca scop final obtinerea de efecte la nivelul particular, interior al fiecarui individ. Preluand aceasta observatie a specialistilor in sistemul informational, sa traducem pe intelesul nostru mesajul: comunicarea inseamna a spune celor din jur cine esti, ce vrei, pentru ce doresti un anume lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ti atinge scopurile. In acest sens, a comunica inseamna si a tacea, a astepta reactia, raspunsul celui caruia ai vrut sa-i faci onoarea de a-l anunta ca existi si chiar de a-i spune ce vrei.

Procesele de comunicare umana sunt indispensabile in constituirea oricarui grup social. Psiho-sociologii au subliniat ca in cadrul muncii in echipa comunicarea are un rol important de reglare si sincronizare a eforturilor individuale. Este greu de imaginat unde ar fi ajuns colectivitatea umana - daca ar fi ajuns - fara capacitatea de a comunica.

Realitatea demonstreaza ca in majoritatea lor cercetatorii si practicienii sunt preocupati aproape exclusiv de domeniul lor de activitate, ceea ce duce implicit la izolare. Izolarea, fie la nivelul individului ca expresie umana, fie prin prizma profesiei, duce la inhibare si, in final, la incapacitatea de a comunica, exact sucombarea valorii. Dar nici reversul specializarii - a sti cate ceva din orice - nu este altceva decat a nu sti nimic, o pregatire generala care nu mai constituie un capital in lumea moderna.

Ramane ca solutie ideala de salvare dintr-o ecuatie ce pare de nerezolvat, tot comunicarea. De data aceasta comunicare dintre specialisti si dintre discipline, o intercomunicare la nivelul profesiilor. Ceea ce inseamna respect pentru tine, dar si pentru ceilalti, intelegerea muiltiplelor valente culturale, capacitatea de a asculta, dar si de a vorbi, de a cunoaste si de a te face cunoscut, acceptarea premizei ca dincolo de cunostintele si convingerile proprii pot exista valori la fel de autentice, convingeri las fel de puternici ti la alti indivizi, dar si la alte colectivitati de pe alte meridiasne ale globului terestru.

In realitate, obiectivul nu este atat de usor de atins, iar cauzele nu sunt doar subiective, nu tin doar de lipsa de vointa, ci sunt intriseci conditiei umane. In situatia in care un specialist este obligat sa se afle mereu in priza, la curent cu ultimele descoperiri sau teorii din domeniul profesiei lui, este de la sine inteles ca nu mai are timp sa traga cu urechea, necum sa aprofundeze, la ce se intampla pe la alte case, oricat de onorabile ar fi acestea. Specialistul este dator sa-si iubeasca profesia (datorie pe care, de cele mai multe ori si-a impus-o singur, este optiunea lui), el pleaca de la premiza ca nimic nu este mai util sub soare decat preocuparile meseriei lui. Si nu este nimic rau in aceasta, dimpotriva, daca ar crede altfel rezultatul nu ar fi decat un lucru de mantuiala, adica de terminare, de uitare. Secretul ar consta in gasirea acelui timp pe care fiecare sa-l consacre ascultarii (citirii, cercetarii, vederii) cuvantului celuilalt, care si el considera ca nu este nimic mai important sub soare decat problema care-l obsedeaza pe el si care trebuie rezolvata iminent.

Comunicarea gandurilor, a sentimentelor, succeselor si a neimplinirilor, iata singura solutie de supravietuirea pe pamant a oamenilor si a colectivitatilor. Istoria arata ca au supravietuit doar acele popoare si acele culturi care au gasit caile de comunicare si de impunere a valoarilor si nu acelea care, sa zicem, au profitat de conditii climaterice favorabile, de bogatii, au avut scopuri nobile, au avut dreptate intr-o situatie data, etc.

A comunica inseamna a supravietui si a invata si pe altii sa supravevietuiasca. Comunicarea este primul semnal dat de viata. E strigatul copilului abia nascut, dovada data celor din jur ca traieste. Este soapta adolescentului ca traieste el si a luat act si de trairea speciala, anume, a unei alte persoane. Este mormaitul nesigur al batranului care nu este pregatit pentru disparitie. Comunicarea este aerul pe care il respiram de dimineata pana seara, iar unii, cei pentru cei care stiu ca bufnita simbolizeaza vederea prin intuneric, este si aerul pe care il respira de seara pana dimineata, citind o carte sau scriind o carte. Care poate fi doar cartea propriei lor vieti pe care nu o accepta ingropata.

Formularile de mai sus nu au pretentia unor definitii demne de retinut. Ar fi o incumetare. O simpla evidenta a doi cercetatori americani a scos la lumina peste 130 de definitii date comunicarii, evident nici una dintre ele de necontestat sau impusa majoritatii.Profesorul Mihai Dinu consacra un intreg capitol dintr-un volum de specialitate tocmai dificultatilor ridicate de definitie. S-a evidentiat cu acest prilej faptul ca, in aproape fiecare subdomeniu al biologiei, sociologiei sau stiintelor informatiei (cibernetica, telecomunicatii etc.), termenul este utilizat intr-o acceptiune particulara, specializata, aflata nu o data in divergenta cu sensul incetatenit in alte sectoare ale cunoasterii.

Retinem insa definitia cercetatorilor de la Universitatea din Amsterdam : »In conceptia noastra, pentru ca transferul de informatie sa devina un proces de comunicare, emitentul trebuie sa aiba intentia de a provoca receptorului un efect oarecare. Prin urmare, comunicarea devine un proces prin care un emitator transmite informasie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte. »

1.2. Capacitatea de a comunica defineneste personalitatea umana

Dincolo de orice convingere personala sau teorie insusita la cursuri sau din lecturi, realitatea cotidiana demonstreaza ca relatiile dintre oameni depind de capacitatea indivizilor de a se face intelesi si a intelegege pe altii. Intrebarea Cine sunt eu? este, constient sau nu, una din nelinistile care framanta orice persoana. Fiecare individ doreste sa stie cine este el cu adevarat, atat raportat la propriile-i valori, cat si raportat la felul in care-l definesc altii. Vrem sa stim de ce sunte priviti intr-un fel si nu altfel, de ce unii din semenii nostri sunt apreciati, iar altii nu, ce rol au propriile declaratii si care este valoare spuselor celor din jur.

Putem, evident, sa vorbim despre parintii, copiii sau fratii nostri, cu intentia de a ne prezenta familia, si astfel sa aruncam si o lumina asupra persoanei noastre, putem sa prezentam un curiculum-vitae, ca sa ni se citeasca activitatea, si putem sa anezam copii dupa diplomele de studii si sa atasam recomandari. Toate acestea sunt necesare, dar nu suficente : ceilalti ne vor cunoaste doar dupa ce ne-au cunoscut. Iar primul impact este oferit de relatia inter-umana. Relatia dintre oameni, la randul ei, nu se realizeaza decat prin comunicare, iar cuvintele joaca aici un rol nu doar important, ci primordial. Paul Ricoeur, o autoritate in domeniul lingvisticii, dar nu numai, subliniaza rolul de liant intre discipline, pe care il are limbajul: "Cred ca exista un domeniu unde se intretaie astazi toate cercetarile filosofice, cel al limbajului. Acolo se intersecteaza investigatiile lui Wittgenstein, filosofia lingvistica a englezilor, fenomenologia creata de Husserl, cercetarile lui Heidegger, lucrarile scolii bultmanniene si ale celorlalte scoli de exegeza neotestamentara, lucrarile de istorie comparata a religiilor si de antropologie referitoare la mit, rit si credinta, - in sfarsit, psihanaliza."

Desi toate speciile animale detin metode de comunicare, prin care transfera informatii de la un organism la altul, umanitatea a dezvoltat cel mai complex si subtil sistem de comunicatie: limbajul. Atat de complex incat a devenit nu doar trasatura esentiala, ci si obiect de studiu, de definire si autodefinire: omul se vorbeste pe sine, intra in comuniune (vezi originea cumminecare a cuvantului, care are si intelesul de impreuna simtire), dar isi poate si analiza (judeca) zicerea. Caci latinescul dicere inseamna si a spune, a pretinde si chiar a rostui. Inseamna si a savarsi. Iar savarsirea cere desavarsire.

1.3. Scopul comunicarii

In general, oamenii comunica avand anumite scopuri. In activitatea cotidiana, acasa, la serviciu, in magazine, comunicarea se face, de cele mai multe ori, fara a constientiza importanta actiunii si nici punandu-se problema analizei. Scopul si mijloacele sunt exploatate nativ, sunt rezultatul unor experiente si doar uneori necesita programari speciale. Cei mai multi analisti considera ca omul comunica pentru: 

A informa.

In acest caz, individul insusi crede sau simte ca este in posesia unei informatii. El se trezeste, de pilda, dimineata, priveste pe fereastra, observa ca afara este vreme frumoasa si simte nevoia sa spuna si altora ce a observat. Alteori ii este foame si comunica acest fapt persoanei « specializata » sa rezolve aceasta necesitate. Dar omul nu este numai o fiinta egoista care comunica doar propriile lui nevoi. El merge, de exemplu, la serviciu, iar la intersectia strazii este intampinat de un batran care cerseste. I-ar da o suma de bani, dar nu este convins, privind la fata decrepita a batranului, va acesta va folosi banii pentru hrana si nu pentru bautura. Pana sa se hotarasca daca va face sau nu un gest de milostivenie, s-a shimbat culoarea semaforului, automobilul porneste, iar individul din exemplul nostru ajunge la serviciu, spune unui coleg ce i s-a intamplat, colegul relateaza si el un caz similar si comunicarea intra pe un alt fagas : cei doi se intreaba si cauta raspuns la intrebarea « ce facem cu persoanele defavorizate? » Aceste simple impresii pot fi insa adevarat balsam pentru suferindul care le asteapta. De aceea, este bine sa informam pe cei din jur si in legatura cu banalele adevaruri :

- Azi mancarea parca a fost mai buna ca altadata ;

- Te-ai pieptanat frumos astazi ;

- Ai dat un raspuns care ma incanta ;

- Imi voi aminti cu placere ce mi-ai spus astazi ;

- La solutia aceasta data de tine chiar nu ma gandisem ;

- Nu stiu cum m-as descurca fara ajutorul tau ;

- Este o mare bucurie sa am asemenea elevi (studenti, colegi, colaboraori,etc.) ;

- Sunt fericit dandindu-ma ca unii dintre voi vor deveni personalitati cunoscute.

- Este atat de bine cu tine(voi) incat nu as mai pleca.

- Nu am avut de mult o clasa atat de receptiva.

- Daca nu ati fi alaturi de mine m-as simti tare singur.

- Nici eu nu am fost un copil prea sanatos, dar apoi m-am calit.

- Fapta neplacacuta de care esti acuzat nu te caracterizeaza.

- Azi a fost o zi minunata pentru familia noastra.

- Mi-ar place sa plecam impreuna intr-o excursie.

A convinge

Sunt situatii, nu putine, in care opiniile noastre, desi expuse simplu si limpede, clare ca lumina zilei, cum s-ar zice, nu par si interlocutorului la fel de demne de retinut. Daca ar fi vorba doar despre norii trecatori care vor aduce sau nu ploaie si, implicit, nevoia de a ne lua ori nu umbrela, lucrurile nu ar fi grave. De cele mai multe ori, convingerile noastre ne motiveaza faptele, atitudinile, deciziile, iar acestea au urmari grave legate de viata noastra si a altora. Realitatea ne convinge ca putine actiuni pot fi declansate si finalizate daca esti sau te simti singur. Pentru a nu rata un proiect, ai nevoie si de sprijinul altora. Pentru aceasta argumentezi adevarul in care crezi, vorbesti, explici, o iei de la capat daca nu ai obtinut rezultatul scontat. Toate acestea nu se pot petrece in afara comunicarii. Situatiile de acest gen pot fi eficientizate introducand argumentele astfel:

- Mi se pare corect ce spuneti, dar poate ne gandim si la varianta

- Nu este tocmai parerea mea, am citit insa un studiu care demonstra ca

- Si eu am crezut o vreme asa, acum mi se pare ca

- Stiu ca adevarul nu se obtine prin vot, dar cateva persoane pe care le-am consultat au fost de parere ca

- M-am gandit mult la solutia pe care am propus-o, incercati sa ma sprijiniti;

- Poate si eu as proceda astfel daca as fi elev, acum insa cred ca

- E destul de dificil ce va cer acum, dar acest efort va fi rasplatit, fiindca lectiile urmatoare

- Nu te lasa descurajat de nota proasta primita, vor fi curand suficiente ocazii sa-ti iei revansa, eu abia astept sa fii printre primii.

- Stiu ca e comod sa lucrezi singur, dar colegii nostri au nevoie de ajutor astazi, iar maine, probabil, vom apela noi la ei.

A impresiona

Experientele fiecaruia dintre noi ne demonstreaza ca ne decidem destul de greu atunci cand trebuie sa luam o decizie importanta, cu urmari de lunga durata sau decisive pentru viata noastra ori a altora. Este si mai grea situatia cand trebuie sa determinam pe altii sa ia o hotarare riscanta. La inceput apelam la argumente despre care suntem convinsi ca sunt logice si nu vor putea fi refuzate. Curand ne dam seama ca logica nu ajunge, sau nu se suprapune peste modul de gandire a interlocutorului, sau acesta nu cedeaza odata ce a apucat sa spuna "da, ai dreptate". In acest caz, aducem argumente sentimentale, povestim ceva care sa-l impresioneze, ii cerem sa-si aminteasca o intamplare care l-a marcat, facem apel la situatiile in care, desi nu era logic ce a facut sau a zis, ceva anume s-a intamplat in ciuda faptului ca initial altele pareau a fi rezultatele. Daca este nevoie, cantam, dansam, ne . batem cu pumnul in piept, radem sau plangem. Intr-un cuvant, vrem sa impresionam fiindca nu ne-au mai ajuns cuvintele. Dar am comunicat, in sfarsit, tot ce aveam de spus, tot ce aveam pe inima, cum ar fi, probabil, mai corect.

A provoca o reactie, a provoca o actiune

Ca si mai sus, scopul este ca persoana care ne asculta sa nu ramana asa cum am gasit-o: tot trista, tot insensibila, tot insingurata. Noi stim ca semenii nostri au nevoie de o schimbare in viata, poate chiar ei ne-au cerul ajutorul, constienti ca nu se pot descurca singuri. Stam de vorba cu ei, aducem argumente, ii impresionam, poate le stoarcem si cateva lacrimi sincere, dar nu ne putem opri aici: lacrimile puteau sa curga si in absenta noastra. In fond, noi urmarim ca persoanele respective sa faca ceva, sa fie motivate in actiune, sa se simta in putere si dupa plecarea noastra. Pentru aceasta comunicam si transmitem intentiile noastre, argumentele, afectiunea. Poate chiar punem mana, daca este nevoie, sa miscam din loc carul impotmolit. Facem impreuna primii pasi cu bolnavul care a avut nevoie de incurajare ca sa se ridice din pat. Spunem o poveste copilului care nu vrea sa deschida gura, nu ne declaram multumiti pana nu il vedem pe cel de langa noi gata sa faca primul pas, sa se apuce de ceva. Chiar de un fir de pai, cand este gata-gata sa se inece: am reusit sa-i trezim instinctul de conservare, iata un semn ca vrea sa traiasca si are nevoie de ceva de care sa se prinda.

- Eu te cunosc bine, stiu ca poti trece peste situatia de fata.

- Nu sustin ca se rezolva cat ai bate din palme, dar putem incepe.

- Chinezii sunt mai scunzi decat noi, au picioarele mai scurte, dar tot sustin ca drumurile lungi incep cu primul pas, asa ca hai sa facem primul pas;

- Poate nu am dreptate, dar gandeste-te ce castigi daca reusesti, iar daca nu reusesti nu pierzi nimic, oricum te va ajuta candva experienta.

- E in regula, pe tine nu te intereseaza, dar fa-o pentru mine de data aceasta;

- Nu spun ca nu ai dreptate, spun doar ca merita sa mai incerci o data;

- Tu, care ai rezolvat situatia x., in mod sigur vei rezolva si

- Nu cred ca vei fi fericita stiind ca puteai face lucrul acesta si nici nu ai vrut sa te apuci de el.

- Daca stiu ca esti alaturi de mine, voi lucra cu mai multa incredere.

- Nu tu ai nevoie de mine, desi asa pare, eu am nevoie de tine.

A amuza

Probabil ne este greu sa intelegem, mai ales dupa ce am atins o oarecare varsta, cat de important este sa ne amuzam. Partea curioasa este ca atunci cand ne amuzam noi, lucru ni se pare foarte firesc, dar nu intelegem ce motive au altii sa se amuze. Chiar si aceasta situatie este amuzanta, iar uneori creeaza nu doar ridicolul, ci si comicul. De la copilul de un anisor, pana la batranul cel mai respectabil, fiinta umana are nevoie sa se amuze. Amuzamentul este forma cea mai pregnanta a detasarii, detasarea este semnul seninatatii, seninatatea semnul superioritatii, superioritatea nejignitoare este semnul divinului. Simtim nevoia sa ne amuzam si simtim nevoia sa amuzam si pe altii. Astfel ne transmitem sentimentele de simpatie, coboram sau ne inaltam la starea semenului nostru fara sa-l punem in dificultate. Cat de important este amuzamentul observam cu usurinta din atentia pe care i-o acorda mass media, in special televiziunea, succesul audientei fiind asigurat, la aproape orice emisiune, de prezenta unui comic cu mai mult sau mai putin umor. Dar oamenii cu umor, dispusi sa se amuze, sunt cautati de noi toti. Nimeni nu prefera compania posacilor si nici fetele celor ce le ploua in gura. Exista, desigur, si reversul medaliei, cand cineva, dornic sa fie simpatic sau sa destinda atmosfera se trezeste facand glume fara sa ia in calcul locul si momentul actiunii. Dar despre aceste contexte, mai tarziu. Deocamdata, cateva trucuri:

- Spuneti o replica dintr-o piesa de teatru cunoscuta si prefaceti-va ca nu stiti numele personajului.

- Cand cineva este trist, rugati-l sa relateze o intamplare la care ati participat amandoi.

- Rugati-l sa-si aminteasca obiectul care v-a cazut din mana candva si a produs hilaritate.

- Jucati rolul suparatului pe o tema similara celei care a deranjat persoana in cauza.

- Fiti mai suparat decat el-ea, impingand situatia la absurd.

- Amintiti o intamplare hilara din copilarie in care ati fost caraghios.

- Povestiti ce-asi simtit cand ati pus prima data palarie pe cap.

- Cum v-a surprins mama cautand maruntis in geanta si ce scuza neverosimila ati rostit.

- Cum v-ati uitat la luna cand ati sarutat prima data partenerul.

- Cum va inchipuiati, cand erati tanar, ca veti arata cu barba si ochelari.

A ne face intelesi

Nu suntem intelesi, iata cea mai mare dintre neplacerile vietii noastre. Cand ajungem la constatarea aceasta este destul de rau, fiindca renuntam sa ne mai luptam, nu mai cautam argumente, nu mai tinem seama de adversari. Argumentul ca este imposibil sa ne facem intelesi are, psihologic vorbind, si un efect pozitiv: ne amagim ca nu suntem intelesi fiindca ne deosebim de ceilalti, ei nu sunt capabili sa ne priceapa, deoarece nu au capacitatea noastra, ne sunt inferiori. Dar rostul comunicarii este tocmai sa ne facem intelesi, sa credem ca argumentele noastre pot penetra, pot transforma oamenii, le pot modifica si convingerile si sentimentele. Dilema consta in faptul ca marea majoritate a oamenilor acuza marea majoritatea a oamenilor ca nu inteleg. Nici unul dintre noi nu este chemat sa se faca inteles de populatia globului, ci doar de acei putin oameni cu care intram in legatura. Este bine sa stim ca nu trebuie sa-i intelegem pe toti oamenii, ci doar pe cei care sunt langa noi si ne astepta sa-i intelegem. Este important ca atunci cand exprimam o opinie sa nu o facem cu aerul ca este adevarul absolut, oricat de mult am fi convinsi ca avem dreptate - si este bine sa fim convinsi, dar sa nu deranjam prin siguranta afisata. Drept care, am putea afirma:

- Nu este descoperirea secolului, este o concluzie la care am ajuns;

- O spun cu aerul unei certitudini, dar stiu ca afirmatia suporta nuante, pe care chiar le astept subliniate de dv.

- Tin mult la aceasta opinie, dar n-as putea spune ca daca nu o acceptati ma supar.

- Cred ca as gandi la fel daca m-as afla in situatia dv., dar incerc totusi sa

- Ai dreptate, dar hai sa vedem, daca nu mai gasim o varianta.

- E cred tot cam asa, hai sa-l intrebam si pe

- Colegul tau e mai apropiat de preocuparile tale decat mine, el ce crede?

A ne exprima puncte de vedere

Capacitatea de a exprima un punct de vedere original in legatura cu o situatie data este semnul adevaratei personalitati. Toti oamenii cred ca au ceva de spus, si este firesc sa fie astfel, fiindca in caz contrar am comunica prin semne, prin formule sau nu am comunica de loc, important insa este sa vorbim noi, sa ne definim pe noi, sa spunem ce credem si simtim noi, pe scurt, sa privim realitatea prin ochii nostri. prin mintea noastra. Prin inima noastra. Mihai Ralea spunea candva ca un critic literar nu este altceva decat un cititor care exprima puncte de vedere in raport cu o opera data. A fi capabil sa ai o parere personala in legatura cu un adevar esential, iata suprema tinta a unui autentic intelectual. Iar punctul de vedere personal nu este doar o chestiune care tine de estetica sau de psihologia individului, este chiar problema vietii si a mortii. Sunt imprejurari in care trebuie sa rostim un cuvant, un simplu da ori nu, iar acest raspuns isi pune pecetea asupra destinului nostru o data pentru totdeauna.

A obtine o schimbare de comportament sau de atitudine

Oricat am declara de des si de apasat  »eu nu am nici un interes personal, o spun de dragul dv .  » , tot trebuie sa recunoastem ca, in realitate, dorim ca interlocutorul nostru sa ajunga la o concluzie pe care noi ne-am insusit-o deja, vrem sa spuna ce-i spunem sau ii sugeram noi. Din acest punct de vedere, comunicarea este manipulativa : dorim , cu ajutorul cuvintelor si al argumentelor indirecte ca altii sa fie dupa chipul si asemanarea noastra. De cele mai multe ori, scopurile oamenilor implicati in educarea si formarea altora sunt nobile : se doreste schimbarea in bine a comportamentului cuiva. Binele il urmaresc parintii, binele bunicii, si tot binele, educatorii si profesorii. Pornirilor native spre dezordine si neascultare societatea le opune comunicarea cu scopuri benefice, transformatoare. Ceea ce urmaresc educatorii in esenta este ca beneficiarii comunicarii sa devina oameni stapani pe vointa lor, iar atunci cand raman singuri sa se comporte ca niste fiinte formate, cu caracter integru. Uitam insa destul de des ca binele trebuie oferit cu profesionalism, atunci cand este nevoie de el si persoanei care nu-l solicita. In caz contrar vom fi in situatia elevului care a intarziat de la scoala fiindca a vrut sa faca o fapta crestineasca : a ajutat o batranica sa treaca strada, iar operatiunea i-a luat ceva timp, fiindca biata femeie nu voia sa treaca strada. Nu mai tin minte cum il chema pe elev si nici in ce clasa era .

A fi acceptati etc

Nimic nu este mai frustant, se pare, decat sentimentul neacceptarii intr-o colectivitate dorita. Suntem, fiecare dintre noi la un moment dat, un fel de Cain izgonit, care fuge de oameni fiindca nu i-a placut sa traiasca asemeni fratilor lui, dar nici nu poate sa existe singur. Se teme de oameni, dar nu atat de mult incat sa vrea sa piara ucis de ei. Sau dispretuit de ei. Sau ignorat de ei. Suntem neacceptati de obicei fiindca nu reusim sa ne facem cunoscuti, nu am trimis mesaje corespunzatoare sau mesajele nu au fost receptionate corect. Comunicarea are tocmai scopul de a transforma in realitate strigatul : sunt aici, sunt ca voi, primiti-ma, daca nu sunt intocmai ca voi, nu disperati, formati-ma, sunt gata sa va ascult. Psihologii au observat cu pertinenta ca faptele reprobabile ale copiilor si adultilor au la origine sentimentul frustarii, ei nu au avut parte de dragoste si de o atentie speciala (sau doar au crezut astfel), iar mai tarziu, ca sa fie observati, sa fie bagati in seama sau chiar sa se razbune pentru ca ar fi fost dispretuiti si neintelesi, calca regulile sociale.

Pentru a ne defula

Comunicam fiindca nu suntem ascultati. Este o situatie paradoxala, dara destul de des intalnita. Oamenii vorbesc mult si cu oricine fiindca nu-i asculta tocmai persoanele care ar trebui, dupa parerea lor, sa le primeasca mesajul cu cea mai mare usurinta. De aici interminabilele discutii cu vecinii, cu intamplatoarele cunostiinte, cu lumea din autobuz, cu vanzatorii. Vorbim cu oricine deoarece cei dragi noua nu ne mai asculta. Sau, trebuie sa ne punem si o astfel de intrebare, poate nu mai avem ce sa le spunem.

. Ca sa nu tacem

Iata un subiect de tristete si un motiv de meditatie. E cazul sa ne analizam: avem ceva de comunicat, sau comunicam fiindca nu avem ce face. Situatiile nu sunt rare: oamenii vorbesc ca sa nu taca. Un proverb romanesc zice: vorbeste si nea Ion ca si el e om. Deci vorbeste fiindca are gura, fiindca se crede om, in fond mesajul lui este neavenit, e un mesaj mut, lipsit de consistenta. Din pacate, vorbirea fara rost nu este doar suparatoare din punct de vedere estetic, ci are, uneori, urmari foarte grave.

Aplicatii: ce spui dupa ce dai buna ziua?

1. Ti-ai depus dosarul pentru o slujba pe care ti-o doresti foarte mult. In momentul in care intri pe usa, intervievatorul nu zambeste. Ce vei spune dupa ce dai buna ziua?

2. Ai obtinut o sjujba, si astazi este prima ta zi de lucru. Cand intri in fabrica, seful de sectie se apropie de tine. Ce vei spune dupa ce dai buna ziua?

3. Primesti un telefon prin care afli ca cel/cea mai bun/a prieten/a al/a ta a murit intr-un accident de masina. Esti foarte suparat/a; te grabesti sa ajungi la casa parintilor lui/ei. Mama iti raspunde la usa. Ce vei spune dupa ce dai buna ziua?

4. Un/o foarte bun/a prieten/a de al/a tau/ta a fost spitalizat/a o foarte lunga perioada de timp. Primesti un telefon de la parintii lui/ei, care iti spun ca are o boala terminala si ca mai are de trait la capacitate limitata 6 pana la 12 luni. Prietenul/a nu ti-a telefonat sa-ti spuna, dar parintii doresc sa te duci sa il/o vezi. Te duci la spital, intri in camera. Ce vei spune dupa ce dai buna ziua?

5. Seful tau este un om extrem de formal si cu pregatire intelectuala. In mod constant te pune la punct in fata celorlalti, pana intr-o zi in care nu mai accepti acest tratament si te ridici sa te aperi, desi cunosti ca gestul va fi detestat de acesta. Seful iti spune sa taci din gura pentru ca nu esti decat un corp cald care ocupa spatiul. Iti ordona ca dupa terminarea intalnirii sa te prezinti in biroul sau. Te prezinti in biroul lui, unde te astepta extrem de solemn. Ce vei spune dupa ce dai buna ziua?