Perspectiva tehnologica si cea a teoriei informatiei asupra comunicarii

1. Teoria informatiilor si a tehnologiilor de comunicare: Istoric, evolutie, particularitati

Elementul decisiv in dezvoltarea teoriei informatiilor si a tehnologiilor asupra comunicarii l-a constituit trecerea comunicarii de la formele de comunicare publica si comunicare interpersonala la forma comunicarii de masa si la aparitia mijloacelor de comunicare in masa - mass-media in a doua jumatate a secolului XIX. Din punct de vedere istoric, evolutia mediilor moderne de comunicare incepe odata cu inventarea tiparului de Guttenberg (1434/1439), dar abia in secolul XVII apar primele ziare tiparite regulat (Dragan, 1996, 53-54; Popa, 2002, 120) . Datorita perfectionarii tiparului si organizarii postei (ca serviciu permanent) apare o inovatie atat in suportul tehnologic (posibilitatea transmiterii informatiei regulat) cat si in plan social (o institutie specializata in comunicarea de masa) (Popa, 2002, 121). Ziarele moderne au o serie de caracteristici, care au fost sintetizate de F. Balle astfel: (a) Au o aparitie regulata; (b) Vizeaza mai multe obiective - informatia, publicul, divertismentul; (c) Au un suport comercial - retelele de difuzare; (d) Sunt receptate de un public larg; (e) Pretul lor de vanzare este accesibil (Dragan, 1996, 57). La sfarsitul secolului XIX - inceputul secolului XX apare radioul, descoperit de Marconi - 1896/1897 - iar anii 1925-1930 marcheaza aparitia televiziunii ca mijloc de informare in masa.

Studiul sistematic al comunicarii a fost influentat de schimbarile tehnologice si sociale. La inceputul secolului XX comunicarea a fost studiata in scopul de gasirii mijloacelor pentru a marii influenta politica a ziarelor si a masura consecintele morale si sociale ale filmului si radioului (apoi ale televiziunii); in timp ce in anii '50 analiza comunicarii a fost ghidata mai ales de preocupari practice si a fost influentata de dezvoltarea informaticii, a matematicii si ciberneticii. In anii '80 conceptul de "informatie" se aplica la nivel general, astfel incat se vorbeste de "societatea informationala" care poate fi identificabila prin caracteristici proprii. Se poate spune astfel ca abordarile actuale ale informatiei si tehnologiilor in studiul comunicarii prezinta o serie de caracteristici (McQuail, 1993, 76):

Informatia si comunicarea pot fi masurate si cuantificate;

Comunicarea si informatia devin forte componente ale vietii de zi cu zi, ele sunt "marfuri", bunuri;

Informatia si comunicarea sunt elemente-reper in functie de care se defineste gradul de dezvoltare al societatii.

Primul autor care s-a referit la importanta "informatiei" in plan social este D. Bell care in "The Coming of Post-industrial Society" introduce conceptul de "societate post-industriala" ce ar urma societatii industriale, specifica secolului XX (Van Cuilenburg et all, 2000, 62). Spre deosebire de societatea industriala, cea post-industriala are la baza cunoasterea si nu munca. Prin urmare, spune D. Bell, aceasta societate post-industriala ar avea o serie de caracteristici (Van Cuilenburg et all, 2000, 63-64):

1. Se realizeaza trecerea de la o activitate economica axata pe producerea de bunuri materiale la o economie orientata spre servicii;

2. In randul populatiei active, clasele profesionala si tehnica devin preponderente;

3. Cunostintele teoretice au o importanta deosebita in dezvoltarea sociala, fiind o sursa a inovatiei si a managementului;

4. Societatea se orienteaza spre implementarea si deprinderea inovatiei tehnologice;

5. Apar noi "tehnologii intelectuale".

Tabel 1. Distinctia societate industriala-societate post-industriala

In societatea actuala informatia devine un "bun economic" care are propriile sale particularitati (Van Cuilenburg et all, 2000, 64-66):

Informatia poate circula intre oameni, dar a oferi informatia nu echivaleaza cu deposedarea de aceasta informatie (deci, ea nu poate fi "preschimbata");

Informatia poate fi multiplicata;

Consumul poate duce la cresterea cantitatii de informatii;

Informatia nu necesita alte materii prime sau surse de energie decat ea insasi;

Informatia poate fi transportata simplu;

Informatia solicita alt tip de administrare decat bunurile materiale.

In cadrul "Teoriei Comunicarii" analiza comunicarii din perspectiva informatiei si noilor tehnologii a diferentiat doua etape explicative, carora le corespund doua mari clase de modele ale comunicarii: modelele clasice vs. modelele legate de dezvoltarea noilor media.

2. Perioada clasica a studierii comunicarii din perspectiva teoriei informatiei si tehnologiei

2.1. Modelul Shannon-Weaver

Modelul propus de Shannon si Weaver are la baza principiul telefonului ca aparat de transmisie al comunicarii (Lohisse, 2002, 30). In cadrul acestui model, comunicarea este caracterizata drept un proces unilinear si unidirectional. Shannon si Weaver au definit cinci functii pe care comunicarea le indeplineste in plan social, au identificat "bruiajul" ca un factor disfunctional in comunicare si au stabilit ca "Bit"-ul este masura fundamentala a informatiei (McQuail, Windahl, 2001, 22). Modelul presupune descompunerea procesului de comunicare in trei pasi, fiecaruia corespunzandu-i un element din lantul comunicational (Mattelart, Mattelart, 2001, 44):

Pasul 1 - Sursa de informatii - aceasta produce mesajul sau pachete de mesaje pentru a fi transmise;

Pasul 2 - Mesajul - este transformat in semnale de cel care transmite;

Pasul 3 - Semnalele - acestea trebuie adaptate la particularitatile canalului care le conduce la receptor.

Shannon si Weaver definesc functia comunicationala a receptorului ca aflata in pozitia diametral opusa celei a emitatorului. Receptorul construieste din nou mesajul din semnalele primite si numai in aceste conditii se poate afirma ca mesajul ajunge la destinatie. Semnalul are un mare grad de vulnerabilitate in masura in care poate fi distorsionat de bruiaj sau interfera cu altceva. De exemplu, mai multe semnale pot sa fie transmise pe acelasi canal. Datorita "bruiajului" pot exista diferente intre semnalul transmis si cel receptionat. Introducand conceptul de "informatie", care este definit diferit fata de cel de "comunicare", modelul sustine ca in cadrul unui proces de comunicare cantitatea de informatie (prezenta intr-un sistem) este cu atat mai mare cu cat este mai improbabila. In acest fel, potentialul de informatie din sistem este definit drept suma improbabilitatilor fiecarui element al sistemului - cu cat fiecare element al sistemului poseda un grad mai mare de improbabilitate, cu atat informatia totala potentiala din sistem este mai mare (Dragan, 1996, 15-16). In plan social "informatia" este cea care reduce incertitudinea - cantitatea de informatii pe care o obtinem cand se produce un eveniment este egala cu cantitatea de incertitudine care era asociata inaintea producerii acestui eveniment. In acest fel, afirma modelul, "incertitudinea" in cadrul comunicarii depinde de doi factori: 1. Numarul de evenimente posibile (cu cat ele sunt mai numeroase, cu atat incertitudinea care se va produce va fi mai mare); 2. Probabilitatea de producere a fiecarui eveniment (incertitudinea este maxima cand toate evenimentele sunt egal probabile). Dupa W. Schramm este gresit sa se creada ca procesul comunicarii incepe undeva si se sfarseste undeva, pentru ca el este intr-adevar fara sfarsit.

2.2. Dezvoltarea lui De Fleur (1966) a modelului Shannon-Weaver

Plecand de la modelul elaborat de Shannon si Weaver, M. De Fleur remarca faptul ca, in procesul de comunicare, "semnificatia" este transformata in "mesaj", astfel incat receptorul decodifica "informatia" ca un "mesaj" iar acesta, este transformat la destinatie in "semnificator". Modelul lui M. De Fleur descrie modul in care emitatorul transforma mesajul in informatie, care trece apoi prin canal (McQuail, Windahl, 2001, 22-23). Receptorul decodeaza informatia ca "mesaj" care, la randul sau, este transformat de destinatar in "semnificatii". Numai daca exista o corespondenta intre cele doua semnificatii atunci se poate spune ca exista comunicare (dar aceasta corespondenta este rareori perfecta in realitate). Modelul are la baza ideea izomorfismului, a corespondentei intre semnificatii si suplimenteaza modelul Shannon-Weaver prin circularitate si feed-back (Lohisse, 2002, 90).

Figura 1. Modelul lui M. De Fleur

Mijloc de comunicare

Sursa Emitator Canal Mijloc de receptare Destinatar

mesaj

Bruiaj

Destinatar Mijloc de Canal Emitator Sursa

receptare a

mesajului

Referat: Organizatia - caracteristici constructive si functionale Referat: Principiile managementului calitatii

Mecanism de inregistrare feed-back

Modelul lui M. De Fleur arata ca sursa inregistreaza "feed back"-ul care ii da posibilitatea sa adapteze mai eficient modalitatea de transmitere la particularitatile destinatarului. In acest mod se mareste posibilitatea de a atinge corespondenta intre intelesuri, deci creste izomorfismul in interiorul sistemului de comunicare (McQuail, Windahl, 2001, 22).

2.3. Modelul circular Osgood - Schramm

Acest model circular pune accentul pe comportamentul actorilor principali din procesul de comunicare (nu pe canalele care mediaza intre transmitator si receptor) (Lohisse, 2002, 90). Shannon si Weaver au facut deosebirea intre "sursa" si "transmitator" si intre "receptor" si "destinatar". La capatul transmiterii procesului sunt realizate doua functii si doua se realizeaza la capatul receptarii lui. Aceste caracteristici ale comunicarii se mentin si in modelul Osgood - Schramm unde descriu partile ce actioneaza ca egale, realizand functii identice (codificarea, decodificarea si interpretarea). Modelul Osgood - Schramm este folositor in descrierea comunicarii interpersonale, dar este mai putin adecvat pentru cazuri cu un feed-back mic (McQuail, Windahl, 2001, 24). In acest model emitatorul si receptorul au functii egale: de codificare, de decodificare si de interpretare.

Figura 2. Modelul Osgood - Schramm

Mesaj

Codificatori                                       Decodificatori

Interpret Interpret

Decodificator                                   Codificator

Mesaj

2.4. Modelul helicoidal - Dance

Dance a considerat ca la ora actuala cei mai multi ar privi abordarea circulara drept cea mai adecvata pentru a descrie procesul de comunicare, dar, sustine el, ceea ce este gresit in analogia circularitatii este ca ea sugereaza faptul ca procesul de comunicare se intoarce exact din acelasi punct de unde a si plecat (McQuail, Windahl, 2001, 25). Dupa Dance "elicea" este mai adecvata explicarii procesului de comunicare pentru ca directioneaza atentia spre faptul ca procesul de comunicare se deplaseaza inainte si ca ceea ce este comunicat acum influenteaza structura si continutul a ceea ce se va comunica mai tarziu. Modelul lui Dance deriva din teoriile educatiei ale lui J. Bruner ("curriculum spirala") si accentueaza caracterul dinamic al comunicarii: Procesul de comunicare contine elemente, relatii si medii care se schimba continuu, iar "elicea" descrie modul in care diferitele aspecte ale procesului se schimba in timp. De exemplu, intr-o conversatie campul cognitiv se mareste constant pentru partile sau actorii implicati. "Elicea" ia diferite forme in situatii diferite si pentru indivizi variati (pentru unii elicea tinde sa se largeasca foarte mult datorita cunoasterii anterioare a subiectului, in timp ce, pentru cei care au o cunoastere anterioara minima, elicea se mareste mai putin) (McQuail, Widahl, 2001, 25).

Figura 3. Modelul helicoidal al lui Dance

Modelul poate fi folosit pentru a ilustra diferentele care apar in accesul la informatie si teza conform careia un anumit nivel de cunoastere produce mai multa cunoastere.

2.5. Modelul cibernetic al comunicarii din anii '80

Modelul cibernetic al comunicarii a plecat de la presupozitia ca procesul comunicarii umane este asemeni dispozitivelor de comunicare intre masini capabile sa transmita si sa interpreteze ordinea (Dragan, 1996, 17). In acest sens, schema comunicarii propusa este extrem de simpla: Orice sistem (masina, organism) este ca o "cutie neagra" dotata cu "intrari" si "iesiri" (input-output) si el poseda o functie de transformare care permite anticiparea efectului ("iesirii") pornind de la intrare.

Figura 4. Modelul cibernetic al comunicarii

Sursa Codificator Emitator Receptor Decodificator Destinatar

informare semantic semantic

Sursa bruiaj Sursa bruiaj

tehnic semantic

3. Noile media si societatea informationala

Dezvoltarea noilor tehnologii de difuzare a comunicarii si mijloacele de comunicare interactiva au dus in ultimul deceniu al secolului XX la: 1. "Convergenta" modurilor si canalelor de comunicare; si 2. Estomparea granitelor dintre comunicarea publica si comunicarea privata (Dragan, 1996, 70-71). Din perspectiva "Teoriei Comunicarii" "societatea informationala", ca nou tip de societate aparut in urma dezvoltarii mijloacelor de comunicare moderne, a fost definita de Melody drept: "Societatea care a devenit dependenta de retele complexe de informatii si de comunicare si care aloca cea mai mare parte din resurse activitatilor din zona informatiei si comunicarii" (McQuail, Windahl, 2001, 169).

Revolutia care are loc si la ora actuala in comunicare duce la o "abundenta" informationala si mediatica, caile prin care aceasta este posibila fiind cresterea rapida a productivitatii muncii, miniaturizarea si computerizarea. A scazut foarte mult costul de productie si de transmitere al informatiei, de unde a rezultat cresterea exponentiala a ofertei media si a tipurilor de comunicare. Capacitatea de a produce informatii a depasit capacitatea omului de a le recepta si a le procesa, rezultatul fiind oferta supradimensionata, manifesta ca o "povara" informationala. S-au dezvoltat astfel o serie de modele ale comunicarii care au incercat sa surprinda noile interdependente dintre mass media si societate (McQuail, Windahl, 2001, 169-170).

3.1. Modelul lui van Cuilenburg

Conform lui van Cuilenburg, trei tendinte fundamentale caracterizeaza societatea informationala (Van Cuilenburg et all, 2000, 79-82):

Cresterea ofertelor de informare - conform lui I De Sola Pool oferta de informatii are o crestere anuala de 8-10%, aceasta fiind constanta in decursul timpului;

Consumului de informatii (masurat prin cantitatea de informatii acceptate sau caruia i se acorda atentie) ii corespunde un spor de informatii, dar acest din urma fenomen are loc intr-un ritm mai lent. Cererea de informatii este, deci, in urma ofertei;

Utilizarea informatiilor (intensitatea efectului) se afla la un nivel mai mult sau mai putin constant, dar greu de masurat.

Figura 5. Relatia dintre fluxul informational si rata de asimilare a informatiei

Volum de

informatie

Furnizata

Consumata (Nivel de cunostinte)

Utilizata (Marime efect)

1950 perioada de timp 2000

.3.2. Modele lui J. L. Bordewijk si B. van Kaam

J. L. Bordewijk si B. van Kaam (McQuail, Windahl, 2001, 172-175) au plecat de la considerarea caracteristicilor noilor medii de comunicare din punct de vedere tehnologic (de la interactivitatea lor) si au cautat sa expliciteze teza ca modificarile datorate interactivitatii duc la mutarea accentului de la tehnologii de comunicare generala spre tehnologii individuale si de la emitator la receptor. Conform lui Bordewijk si van Kaam noile tehnologii duc la aparitia a patru noi modele ale comunicarii (McQuail, Windahl, 2001, 172-175).

1. "Modelul Alocutiunii" - in acest model, informatia este simultan distribuita de la centru spre mai multe puncte periferice. De exemplu, aceasta este situatia mesajelor TV. "Alocutiunea" este cazul tipic al comunicarii unidirectionate, in care mesajul este transmis de la unul spre mai multi si posibilitatile de inregistrare a feed-back-ului sunt reduse, iar momentul si locul comunicarii sunt stabilite de emitator (adica de "centru").

Figura 6. Modelul Alocutiunii

C = centru

= audienta

C

2. "Modelul Conversatiei" - in acest caz se pleaca de la notiunea de "retea de comunicare" si se presupune ca o persoana din reteaua de comunicare intra in interactiune directa cu o alta, ocolind un punct central sau intermediar. Persoana isi alege partenerii, momentul, locul si subiectul comunicarii. Aceasta este, de exemplu, situatia trimiterii si primirii de scrisori, a corespondentei scrise - de la cea clasica la cea moderna. Conversatia se desfasoara cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicare - de exemplu, conversatia telefonica - dar presupune, totusi, un centru sau niste intermediari (chiar daca acestia nu au un rol activ, adica nu initiaza situatia de comunicare). In acest model partenerii sunt egali in schimburile informationale.

Figura 7. Modelul Conversatiei

C = centru

= participant

C

3. "Modelul Consultarii" - se aplica in situatia in care o persoana aflata la periferie cauta sa obtina informatii de la centrul unde aceste informatii sunt stocate (banca de date, biblioteca, lucrari de specialitate, memoria computerului).

Figura 8. Modelul Consultarii

C = centru

= cel care cauta sau

utilizeaza informatia

= cerere de informatii

= flux de informatii oferit ca raspuns la cerere

4. "Modelul Inregistrarii" - reprezinta consultarea in sens invers: centrul solicita si primeste informatii de la participantul aflat la periferie. Este valabil pentru orice situatie in care informatiile despre persoane sunt inregistrate de un "nod" central si pentru toate situatiile de supraveghere. Centrul are un control mai mare decat persoanele de la periferie asupra continutului si directiei urmate de fluxul informatiilor.

Figura 9. Modelul Inregistrarii

C = centru

= sursa de

informatii C

Cele patru tipuri de modele, arata Bordewijk si van Kaam sunt complementare, interdependente si se pot suprapune de-a lungul a doua axe: 1. Tipul de control asupra informatiilor (a. Central; sau b. Individual); 2. Tipul de control asupra locului si momentului comunicarii plus subiectul comunicarii ((a) Central; sau (b) Individual) (McQuail, Windahl, 2001, 175; Van Cuilenburg et all, 2000, 43-44):

Figura 10. Interdependenta modelelor propuse de Bordewijk si van Kaam

Controlul stocului de informatii

Controlul

Central Individual

momentului    Central ALOCUTIUNE INREGISRARE

si

alegerii Individual

subiectului                          CONSULTARE CONVERSATIE

Fiecare model se aplica intr-un caz particular de comunicare: 1. "Modelul Alocutiunii" - in cazul media traditionale; 2. "Modelul Consultarii" - pentru mass media interactive; 3. "Modelul Conversatiei" - in situatia noilor media.

3.3. Model fluxului international al informatiei - H. Mowlana

H. Mowlana (McQuail, Windahl, 2001,182-183) a propus un model al carui obiectiv de baza este cel de a explica relatiile existente intre: (1) emitator; si (4) receptor asa cum sunt acestea mediate de sistemul tehnologic de productie (2) si de sistemul de distributie (3).

Figura 11. Modelul fluxului international al informatiilor

Axa tehnologie

Hard comunicational

Etapa Etapa

productie distributie

Axa

comunicare        Sursa Mesaj Distributie Destinatar

Soft comunicational

In esenta, modelul presupune existenta a doua axe principale: (1) Axa tehnologiei - hardware vs. software; (2) Axa comunicarii - productia vs. distributia informatiei (McQuail, Windahl, 2001, 182-183) . Mowlana a considerat ca procesul de comunicare este discontinuu si se desfasoara pe o scala larga. Conform acestui model axa comunicarii se intersecteaza cu axa tehnologica pentru ca in fiecare etapa comunicarea depinde de doua tipuri de expertiza: 1. Expertiza operativa (vizeaza software-ul); 2. Expertiza programelor (se refera la hardware). Modelul cauta sa identifice conditiile in care o tara sau o societate poate fi considerata "autonoma comunicational" si subliniaza ca aceasta autonomie este atinsa cand societatea isi este siesi superioara pe dimensiunea hard si dimensiunea soft si din punctul de vedere al mijloacelor de productie si distributie.

4. Determinismul tehnologic in explicarea comunicarii

Anul 1950 marcheaza aparitia cartii lui H. A. Innis - "Empire and Communication" - in care procesul de comunicare este analizat din perspectiva spatio-temporala, un accent deosebit punandu-se pe analiza implicatiilor socio-politice ale folosirii tehnologiilor de comunicare in decursul timpului (Mattelart, Mattelart, 2001, 136). Ideile expuse de H. Innis au constituit punctul de plecare al teoriei "Determinismului tehnologic" (Scolii canadiene) asupra comunicarii. Tezele cele mai importante ale lui H. Innis pot fi sintetizate astfel (Petcu, 2001, 122-123):

1. Sistemul de comunicare modeleaza organizarea societatii prin structurarea raportului spatiu - timp. Mijloacele de comunicare au fost intotdeauna o sursa de putere care a facut posibila extinderea marilor imperii economice si politice.

Sistemele de comunicare determina schimbari majore la nivel social si politic. Astfel, odata cu aparitia tiparului, societatile au cunoscut trecerea de la societatea definita prin "timp" la societatea definita prin "spatiu". Dupa cum afirma H. Innis: "Tehnologiile de comunicare care scot in relief latura temporala sunt cele care dureaza in timp (pergament, lut, piatra), iar cele care scot in relief latura spatiala sunt mai putin durabile si chiar fragile (papirus, hartie). Ele sunt legate de largi domenii ale administratiei. Materialele sau suporturile care scot in evidenta timpul favorizeaza descentralizarea si ierarhizarea institutiilor in timp ce cele care scot in evidenta spatiul favorizeaza centralizarea si sistemele de guvernare mai putin centralizate".

3. Radio si televiziunea au schimbat comunicarea in sensul favorizarii laturii temporale, adica a efemeritatii. Accentul pus pe cuvantul spus si pe imaginea difuzata la scara larga prevestesc revenirea la cultura orala. Totodata traditia orala trebuie restabilita pentru a contracara efectele "determinismului tehnologic", vinovat de reducerea interactiunii umane si de masificarea sociala.

Tabel 2. Comunicare, spatio-temporalitate si implicatiile lor socio-politice conform lui H. Innis

"Determinism tehnologic" al lui H. A. Innis este preluat si dezvoltat de M. McLuhan (Petcu, 2001, 125-126). Ipoteza lui McLuhan este ca tehnologia comunicarii are un impact determinant asupra echilibrului perceptiilor umane. Ele sunt "extensii ale facultatilor omului" care influenteaza perceptiile, simturile si formele sociale in care traim (Miége, 1998, 46).

In lucrarea "Galaxia Guttenberg" McLuhan arata ca omenirea a cunoscut in evolutia sa istorica trei tipuri de culturi determinate de tehnicile de comunicare utilizate in fiecare perioada (Coman, 1999, 135-136):

Cultura orala (tribala, mitica) - in care "vorbirea" a servit pentru comunicare;

Cultura vizuala ("Galaxia Guttenberg") - in care "tiparul" a fost dominant si care a generat o cultura fragmentata, specializata;

Cultura electronica ("Galaxia Marconi") - un nou tip de arhaism si de tribalism, adica o era mitica, globala, o reintoarcere la instantaneitate in care oamenii redevin culegatori de bunuri dar, de aceasta data, bunurile sunt informatii.

Potrivit lui McLuhan generalizarea comunicarii mediate electronic duce la aparitia unui "sat global" unde lumea tinde sa devina o "mare familie" sau un "mare teatru".

In lucrarea sa ulterioara din 1968 ("Pentru a intelege media") M. McLuhan lanseaza teza conform careia tehnologia comunicarii are un rol mai important decat continutul vehiculat ("Media este mesajul") (Petcu, 2001, 127-129). Determinant pentru impactul social al comunicarii, considera McLuhan, nu este mesajul sau caracterul receptorului, ci forma tehnologiilor de comunicare. Mijloacele de comunicare interactioneaza cu simturile si atitudinile publicului, deci proprietatile tehnice, fizice, tehnologia comunicarii determina schimbarile sociale. In continuare el propune o clasificare a mediilor in "medii calde" si "medii reci" in functie de "modalitatile de participare ale receptorilor la actul de comunicare" (Petcu, 2001, 128-129):

1. "Media calde" (radio, tiparul) - sunt cele care solicita o slaba participare a utilizatorilor si promoveaza detasarea acestora. Ele extind un singur simt si ii dau o "definitie inalta" - acest tip de mediu caracterizeaza o stare care este plina de elemente, date, sau informatii;

2. "Media reci" (cazul telefonului, a televiziunii) - sunt cele care reclama puternic participarea utilizatorilor si le cer acestora sa se angajeze in actul de receptare. Acest tip de mediu duce la "definitii scazute", necesita o mare participare a receptorilor si un grad mic de completare din partea receptorilor.