Diversitate etnica, confesionala si culturala in comunicare

Modulul nr. 1: Pregatire generala

Competenta nr. 1: Comunica in context profesional

Structura temei:

1. Structura etnica si confesionala a Romaniei.

2. Cauze care pot genera conflicte interetnice sau interconfesionale.

3. Tehnici si metode de aplanare a conflictelor de factura interetnica sau interconfesionala.

Obiective operationale:

Dupa parcurgerea temei, cursantii vor fi capabili sa:

delimiteze structura etnica si confesionala a Romaniei;

cunoasca cauzele care genereaza conflicte interetnice sau interconfesionale;

prezinte tehnicile si metodele de aplanare a conflictelor de factura interetnica sau interconfesionala.

Continutul temei:

Structura etnica si confesionala a Romaniei

Determinarea structurii etnice a populatiei a fost un proces istoric indelungat, cu perioade complicate, care au generat situatii deosebit de complexe. In aceste conditii, s-a realizat selectia elementelor comune care definesc astazi continutul notiunii de etnie. Prin etnie se intelege o colectivitate cu limba materna, istorie, cultura, origine (reala sau imaginara) si religie comune. Etnia difera de cetatenie, care este apartenenta oficiala la un stat. Cetatenia este mai intai o apartenenta administrativa si nu poate in nici un caz sa fie confundata cu ideea de rasa. Poti sa apartii poporului arab si sa fii de cetatenie romana.

In Romania traiesc alaturi de comunitatile de romani diferite alte comunitati etnice, cu traditii culturale, lingvistice si religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnica din Romania sunt Transilvania, Banatul, Bucovina si Dobrogea. In zonele cu diversitate etnica mai redusa, precum Oltenia si Moldova, se manifesta cea mai mica deschidere, atat fata de pluralismul etnic, cat si fata de cel politic.

Ultima lecturare cu instrumentele statisticii a acestei realitati a avut loc cu ocazia recensamantului populatiei si al locuintelor din 18 martie 2002.

Putem incerca astfel sa descriem situatia actuala din Romania in ceea ce priveste numarul si structura demografica a populatiei, confesiunea, limba vorbita, precum si a modificarilor survenite, pe total tara, medii si in profil teritorial la acesti indicatori. Vom observa ca Romania este un spatiu al diversitatii in care coexista etnii, confesiuni diferite, realitate care obliga la o reconsiderare a ideii de minoritate. In literatura de specialitate minoritatea desemneaza orice grup de persoane care are resedinta intr-un stat suveran, reprezinta mai putin de jumatate din populatia societatii nationale si ai carui membri au in comun trasaturi de natura etnica, religioasa sau lingvistica prin care se deosebesc de restul populatiei.

La 18 martie 2002, potrivit rezultatelor recensamantului, populatia stabila (de resedinta) a Romaniei a fost de 21.698.181 locuitori.

Conform recensamantului din 2002, 10,5% din populatia Romaniei are alta etnie decat cea romana, iar 9% din populatie are alta limba materna decat limba romana.

Structura etnica a populatiei din Romania avea urmatoarea configuratie:

Romani: 19.399.597 de locuitori, reprezentand 89,47 % din totalul populatiei;

Maghiari: 1.431.807 de locuitori, reprezentand 6,60 % din totalul populatiei;

Romi (Tigani): 535.140 de locuitori, reprezentand 2,46 % din totalul populatiei;

Ucraineni: 61.098 de locuitori, reprezentand 0,28 % din totalul populatiei;

Germani: 59.764 de locuitori, reprezentand 0,27 % din totalul populatiei;

Rusi-lipoveni: 35.791 de locuitori, reprezentand 0,16 % din totalul populatiei;

Turci: 32.098 de locuitori, reprezentand 0,14 % din totalul populatiei;

Tatari: 23.935 de locuitori, reprezentand 0,11 % din totalul populatiei;

Sarbi: 22.561 de locuitori, reprezentand 0,10 % din totalul populatiei;

Slovaci: 17.226 de locuitori, reprezentand 0,07 % din totalul populatiei;

Bulgari: 8.025 de locuitori, reprezentand 0,03 % din totalul populatiei;

Croati: 6.807 de locuitori, reprezentand 0,03 % din totalul populatiei;

Greci: 6.472 de locuitori, reprezentand 0,02 % din totalul populatiei;

Evrei: 5.785 de locuitori, reprezentand 0,02 % din totalul populatiei;

Eseu: Principiile de management ale calitatii Proiect: Managementul in America Latina

Cehi: 3.941 de locuitori, reprezentand 0,01 % din totalul populatiei;

Polonezi: 3.559 de locuitori, reprezentand 0,01 % din totalul populatiei;

Italieni: 3.288 de locuitori, reprezentand 0,01 % din totalul populatiei;

Chinezi: 2.243 de locuitori, reprezentand 0,01 % din totalul populatiei;

Armeni: 1.780 de locuitori;

Ceangai: 1.266 de locuitori;

Alta etnie: 16.850 de locuitori, reprezentand 0,07 % din totalul populatiei;

Etnie nedeclarata: 1.941

Structurii etnice variate de pe teritoriul romanesc ii corespunde o structura confesionala la fel de diversa.

Religia este cea mai inalta expresie a vietii spirituale a omului fiind si un indiciu semnificativ al vietii culturale si morale a acestuia. Fiecare fiinta umana e dotata cu ratiune, emotie si imaginatie, insusiri ce o definesc ca atare. Existenta religiei, a filozofiei se datoreaza faptului ca omul nu inceteaza sa ramana surprins ca el exista, sa se mire de faptul ca exista totusi ceva, decat nimic. Ca acest ceva este in acelasi timp imens, extraordinar in firescul sau, uimitor si de necrezut, dar, in acelasi timp, derizoriu.

Structura confesionala din tara noastra este majoritar ortodoxa (86,79%), urmata de alte culte cum ar fi: romano-catolica (4,73 %), reformata (3.23 %), penticostala (1.49 %), greco-catolica, baptista, adventista de ziua a saptea, musulmana, unitariana,  crestina dupa Evanghelie, crestina de rit vechi, evanghelica luterana sinodo-presbiteriana, evanghelica, evanghelica de confesiune augustana,  mozaica, atei, religie nedeclarata (toate sub 1%).

Limba este considerata o trasatura constanta si fundamentala a identitatii, structura de baza a mentinerii, dezvoltarii si promovarii identitatii culturale a persoanelor care fac parte din minoritati. Carta europeana a limbilor regionale sau minoritare adoptata la Strasbourg in 1992 defineste drept limbi minoritare pe cele folosite traditional pe un anumit teritoriu al statului de cetateni care formeaza un grup numeric mai mic decat restul populatiei statului si, desigur, care nu sunt limbi oficiale sau dialecte.

Folosirea libera a limbii materne in particular si in public, informarea in limba materna a oricarei persoane care face parte din minoritati despre motivele arestarii si acuzatiile ce i se aduc, ca si dreptul de a se apara in limba materna, contactele cu persoane din alte tari care vorbesc aceeasi limba, libertatea de expresie, accesul la informatie si difuzarea informatiei in limba materna si folosirea numelui si prenumelui in aceasta limba implica obligatii stricte din partea statelor.

Rezultatele preliminare ale recensamantului din 2002 evidentiaza faptul ca 19741,4 persoane, respectiv 91,0% din populatie, au declarat ca limba materna limba romana, corelata cu structura dupa etnie. Un numar de 1956,8 mii persoane (9% din populatia tarii) au declarat alta limba materna, decat cea romana.

Comparativ cu recensamantul anterior, ponderea persoanelor care au declarat ca limba materna romana a crescut (de la 90,7% in 1992 la 91,0%).

In ceea ce priveste distributia pe medii a persoanelor cu limba materna romana, se constata ca o pondere de 53,0% se afla in mediul urban, in oarecare scadere fata de 1992, cand a fost de 54,4%. 

Specificitatea culturala

Romania are o cultura unica datorita asezarii sale geografice si a evolutiei istorice distincte. Este fundamental definita ca fiind un punct de intalnire a trei mari regiuni: Europa Centrala, Europa de Est si Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevarat inclusa in nici una dintre ele. Identitatea romaneasca a fost formata pe un substrat din amestecul elementelor dacice si romane, cu multe alte influente.

In Antichitate si in Evul mediu, cele mai importante influente au fost din partea popoarelor slave care au migrat in spatiul carpato-dunarean si care s-au format in vecinatatea ei - Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia si Rusia, din partea grecilor din Imperiul Bizantin si mai apoi, sub protectie turca, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum si de la germanii care traiesc in Transilvania. Cultura moderna romana a aparut si s-a dezvoltat in aproximativ ultimii 250 ani sub o puternica influenta din partea culturilor din vestul Europei, in special cea franceza si cea germana. In plus, sub influenta traditiei bizantine si slavone, romanii sunt, de asemenea, singurul popor crestin ortodox dintre popoarele latine.

Noua Europa nu are cum sa ignore multimea limbilor, diversitatea traditiilor sau pluralitatea culturilor care, probabil, ii va contura identitatea. 'Unitate in diversitate' este deviza care defineste marea familie a Uniunii Europene. A avea insa o identitate culturala europeana inseamna sa constientizezi si sa pastrezi specificitatea propriei culturi dar, in acelasi timp, sa stabilesti contacte cu ceilalti membri. Realizarea unitatii in diversitate reprezinta, poate, una dintre cele mai importante provocari ale lumii moderne si se manifesta inca destul de puternic conflictul etnic si religios, inchistarea in valorile nationale, dificultatile relationale la toate nivelurile, migratii de populatie dintr-o zona in alta a lumii.

Referitor la tara noastra, mentionam ca mediul social al Romaniei s-a caracterizat dintotdeauna prin diversitate culturala insa complexitatea relatiilor intre grupuri poate fi evidentiata numai la o examinare mai profunda a componentei societatii. Referindu-ne la relatiile interetnice, in Romania nu numai ca locuiesc reprezentanti ai multor grupuri etnice, ci, mai mult, in componenta fiecarui grup etnic exista diverse categorii de persoane care difera prin provenienta, mentalitate si atitudini.

Desi sunt incercari pentru a favoriza apropierea intre grupurile etnice - este elaborat cadrul legislativ favorabil minoritatilor nationale si refugiatilor, exista diferite societati etnoculturale, organe de presa, radio si emisiuni consacrate culturii etniilor conlocuitoare - calitatea relatiilor interetnice este departe de a fi multumitoare. In aceste conditii, educatia interculturala ramane unica perspectiva pentru un stat multicultural ca Romania.

In fata unei asemenea realitati nu trebuie sa se ramana doar la perspectiva multiculturalista sau, mai grav, sa se adopte punctul de vedere, potrivit caruia cultura minoritatii sa fie absorbita de cultura majoritatii.

Perspectiva de abordare cea mai potrivita este cea interculturalista care pleaca de la premisa ca toate culturile sunt egale intre ele cu focalizare pe interactiunile intre persoane, grupuri sau subgrupuri. Perspectiva interculturalista valorifica si valorizeaza diferentele culturale si conditiile sociale si faciliteaza cunoasterea reciproca si schimbul intre diferitele comunitati.

2. Cauze care pot genera conflicte interetnice sau interconfesionale

Globalizarea nu inseamna numai mixarea natiunilor ci si extinderea proceselor economice la scara planetara fara a se tine cont de frontierele de stat, fapt ce atrage dupa sine si migratia fortei de munca. Culturi diferite intra astfel prin purtatorii lor, nu de putine ori, in conflict.

In prezent exista trei mari acte de comportament fata de minoritatile etnice ilustrate cu ajutorul unor modele:

asimilarea - ceea ce presupune ca imigrantii sa renunte la obiceiurile si stilul de viata anterior si sa adopte valorile si normele majoritatii;

al doilea model presupune ca imigrantii sa nu-si abandoneze valorile si obiceiurile, ci sa incerce sa formeze o noua cultura, integrand valorile proprii cu ale comunitatilor in care traiesc;

pluralismul cultural - potrivit acestui model, cea mai potrivita societate ar fi aceea in cadrul careia toate culturile ar fi pe picior de egalitate. Acest model este sustinut de liderii minoritatilor etnice.

Pentru multi oameni insa minoritatile etnice reprezinta o amenintare in ce priveste munca, securitatea si cultura nationala. Aceste "amenintari" sunt nu de putine ori expresia unor prejudecati.

Prejudecata este o atitudine adoptata de o persoana bazata pe generalizarea unor experiente sociale cu care persoana criticata se identifica si care ii influenteaza activitatea zilnica. O morala plina de prejudecati nu tine cont de particularitatile grupului respectiv, de drepturile unor persoane, deoarece sustine faptul ca apartenenta la alte grupuri functie de religie, culoarea pielii, limba, provenienta si alte criterii defineste totul. Prejudecata formeaza doua tabere: "noi" cei buni si "ei" cei rai. Prejudecatile sunt determinate de:

nestiinta, incultura;

legaturi rare cu respectiva comunitate;

izolarea culturala, cultura generala mai slaba;

situatia economica nefavorabila.

Prejudecatile se pot manifesta prin cinci feluri de comportament:

- Prejudecata verbala

- comportament aparent luminat: "tigan, dar cinstit";

- comportament prin care isi exprima revolta: "toti ungurii sunt rai";                 

- comportament tip "tacere" - cineva nu contrazice afirmatia anterioara;

- Evitarea - izolarea, refuzul de a te exprima pe aceasta tema;

- Discriminarea - actiune sau inactiune menita sa duca la o inegalitate nejustificata de tratament;

- Violenta corporala - atacul real impotriva unor grupuri considerate negative - atacuri impotriva unor persoane nevinovate in fapt;

- Extirparea - "solutia finala" - crunte lovituri pe obrazul omenirii de tipul celor din Al Doilea Razboi Mondial.

Grupurile etnice sunt acele grupuri sociale cu traditii culturale comune care au sentimentul identitatii ca subgrup in cadrul societatii dominante. Membrii acestor grupuri difera de ceilalti membri prin anumite trasaturi culturale specifice: limba distinctiva, religie, traditii folclorice (obiceiuri, imbracaminte), traditii culturale, comportament sau mod de viata. Ceea ce e specific si important e sentimentul identitatii si autoaprecierea lor ca fiind diferita de majoritate, constientizand deosebirea dintre imaginea de sine si imaginea celorlalti, traind de obicei fie datorita impunerii grupului dominant, fie datorita alegerii lor, in anumite zone sau cartiere periferice.

Cercetatorii care studiaza cauzele si efectele conflictelor etnice au cautat, de obicei, raspunsuri la trei intrebari majore: Ce conditii politice ii determina pe oameni sa recurga la violenta? Ce conditii le permit oamenilor sa-si solutioneze conflictele in mod pasnic? Care este rolul comunitatii internationale atunci cand relatiile dintre diferite grupuri etnice devin violente si scapa de sub control?

Au fost dezvoltate teorii referitoare la conflictele etnice si institutiile politice care ar putea contribui la solutionarea conflictului si preintampinarea violentei. Toate acestea sunt de un real folos in elaborarea politicilor publice si celor privitoare la relatiile interetnice.

In societatile care sunt profund divizate, unde frica si ignoranta adesea sunt fortele motrice ale conflictului etnic, oamenii tind sa se identifice ei insisi prin grupul lor etnic, considerandu-l drept o caracteristica definitorie, ireductibila a societatii. Asemenea societati foarte usor pot deveni prada violentei etnice atunci cand exista inegalitate intre grupuri etnice si discriminare a uneia sau mai multora din ele. De aceea, se considera ca pentru a preveni violenta, institutiile politice trebuie sa le permita grupurilor etnice sa participe la procesul politic si sa apere drepturile omului. Numai atunci grupurile etnice nu se vor teme de viitor si se vor simti "in rand cu lumea" intr-o asemenea societate.

Atat liderii societatilor care sunt puternic divizate dupa criterii etnice, cat si comunitatea internationala, incearca sa previna conflictele etnice violente, insa prescriptiile universale nu sunt posibile, pentru ca fiecare situatie este deosebita. Putem vorbi doar de optiuni si posibilitatea aplicarii lor.

Numeroase conflicte etnice nu incep prin cereri de suveranitate teritoriala in cazul in care plangerile si doleantele minoritatilor etnice sunt abordate cu atentia cuvenita de la bun inceput. In caz contrar, ele degenereaza inevitabil in miscari de secesiune.

Gravitatea conflictelor etnice depinde in mare parte de natura relatiilor, daca diferentele socio-economice si de identitate se intrepatrund.

Un alt important factor care poate determina gradul de gravitate a conflictelor etnice este rolul statului insusi care incearca sa le medieze si sa le tempereze, atunci cand un grup anume isi foloseste parghiile de putere in detrimentul altor grupuri.

O caracteristica a tuturor conflictelor etnice este rolul liderilor grupurilor etnice care se pronunta pentru discriminare si mobilizeaza membrii grupului impotriva populatiei majoritare. Sunt cazuri cand liderii grupurilor extremiste afirma ca negocierile pentru gasirea solutiilor si abordarea rezonabila" a problemei sunt o cursa si tradare a intereselor.

Cresterea nationalismului, formele pe care le ia si conflictele pe care le genereaza sunt in mare masura determinate de mostenirea istorica specifica unei regiunii.

Traditia nationalismului a fost moderata de mai multi factori: dominatie straina indelungata, proces intrerupt de formare a statului, insecuritate nationala si conflicte, antipatii si resentimente etnice, religioase, politice, mituri nationale si o istorie de reguli autoritare.

3. Tehnici si metode de aplanare a conflictelor de factura interetnica sau interconfesionala

Inainte de a aplica si promova o politica preventiva in cazul unui conflict interetnic este important sa se cunoasca:

radacinile conflictului etnic;

modalitatile de a introduce principiile democratice de guvernare intr-o societate profund divizata dupa criterii etnice;

tipurile de practici de reglementare a conflictelor;

contributia impartirii puterii la procesul de pace.

Tehnicile  necesare pentru o comunicare persuasiva in comunitatile multiculturale sunt:

1. Monitorizarea gradului de implicare a grupurilor etnoculturale in rezolvarea starilor tensionate din comunitate.

Se pot distinge pe de o parte grupuri foarte implicate, dar cu multe idei, convingeri bine fixate, ce pot fi foarte greu de schimbat, iar pe de alta parte grupuri "sceptice" sau "neutre" ce pot fi in multe situatii mai usor de convins de unele greseli in perceptia evenimentelor.

2. Folosirea credibilitatii institutiei, in sensul de a o mentine si de a fi folosita in scopul unei comunicari optime, daca se pleaca de la premisa ca ea exista, sau de a fi castigata pas cu pas daca institutia este afectata in imagine intr-un anumit moment (se aduc in discutie si exemple, in care problemele de comunicare pe care le au unii politisti afecteaza credibilitatea institutiei).

3. Construirea si folosirea unei baze comune de interese comunitare

Cointeresarea comunitatii in a depasi problemele, tensiunile, reprezinta nu numai un deziderat al parteneriatului politie-comunitate, ci si o tehnica eficienta de deblocare a comunicarii in general intr-o comunitate si in special in cea caracterizata prin multiculturalitate.

4. Comunicarea in "zona de confort", in domeniul de acceptare

Este important sa se accentueze asupra acelor aspecte acceptate de intreaga comunitate si sa nu se evidentieze ostentativ in cadrul comunicarii interesele unui anumit grup, in acest sens fiind decisiva pozitia politistului.

Intr-o comunitate multiculturala diferentele dintre persoane si grupuri dau nastere unor tensiuni care nu pot fi exprimate, constituindu-se in adevarate surse de conflict. De cele mai multe ori liderii se apara impotriva fenomenelor emotionale care tind sa se descarce asupra lor, incercand sa controleze aceste conflicte. Sunt implicate inevitabil autoritatile locale si institutiile menite sa controleze situatia. Politistii trebuie sa actioneze, dar si la nivelul activitatii lor apar distorsiuni daca nu cunosc bine ceea ce se intampla sau ceea ce se poate intampla intr-o astfel de situatie. In vederea stabilirii unor raporturi mai reale, importanta este facilitarea comunicarii. Dincolo de conflictele ce-si pot face aparitia, se stabilesc raporturi mai exacte, iar in activitatea fiecarei persoane (investita cu autoritate sau nu) se va produce modificarea: autoreglarea prin armonizarea rolurilor si obligatiilor, pe de o parte, si comunicarea problemelor legate de indeplinirea lor, pe de alta parte. Astfel, va fi posibila eliminarea rigiditatii in stabilirea relatiilor si atribuirea de responsabilitati mereu mai vaste fiecarei persoane sau grup.

In tot acest context, comunicarea este factorul detensionant, iar tehnicile de perfectionare a ei devenind coordonate absolut necesare (perfectionarea politistilor in acest sens fiind nu numai binevenita, dar si constituind un exemplu pentru categorii de personal din alte institutii). Este si motivul pentru care am identificat comunicarea ca fiind "resursa strategica" in procesul de cunoastere a comunitatilor multiculturale si, prin valentele ei relationale, element fundamental in depasirea situatiilor tensionate sau conflictuale.