Atitudini ale indivizilor fata de normele morale

Atitudini ale indivizilor fata de normele morale

Atitudinile indivizilor fata de acelasi sistem de norme morale sunt diferite in functie de natura normei aplicabila intr-o anumita situatie, de natura specifica a situatiei si de propria natura morala a indivizilor[1].

T. Catineanu distinge sase tipuri reprezentative de atitudini sau de „caractere” tipice, la baza alcatuirii acestei tipologii stand trei criterii: gradul si natura interiorizarii normei morale, corelarea intereselor individuale cu interesul colectiv si diversele relatii ce se pot stabili intre momentele general-particular-individual[2].

Astfel, putem distinge urmatoarele tipuri caracteriale atitudinea refractara, atitudinea conformista, atitudinea oportunista, atitudinea amorala, atitudinea conflictuala si atitudinea morala.

1)     Atitudinea refractara (refractarul)

Refractarul este acela care cunoaste normele morale, care stie ceea ce trebuie sa faca sau sa nu faca. Dar aceasta asimilare a normelor morale este o asimilare negativa, ce are loc doar la nivel cognitiv, pentru ca el nu face ceea ce stie ca ar trebui sa faca. El incalca in mod constient si deliberat normele morale[3]. Refractarul nu are convingeri morale, simtul sau moral fiind atrofiat sau nedezvoltat. Intrand in conflict cu normele morale, el recurge la strategii de inselare a opiniei colective. Trebuie sa distingem intre refractarul care-si elaboreaza strategii de acoperire si cel care abordeaza o atitudine deschisa, nonconformista, nedisimulata. In primul caz, atitudinea este imorala in „sensul plin al termenului”. In cel de-al doilea caz, aceasta poate lua directii diferite: daca vizeaza disolutia unui anumit tip de morala, pe care o considera depasita, dar propune un alt tip de normativitate superior ne aflam in fata unei atitudini revolutionare, daca insa prin aceasta atitudine se urmareste disolutia oricarei normativitati, ne aflam in prezenta nihilismului moral[4].

2)     Atitudinea conformista (conformistul)

Desi sunt tipuri caracteriale opuse, tipul conformist si cel refractar au si un punct comun, respectiv in ambele cazuri asimilarea normei morale se face doar la nivel abstract. In cazul conformistului insa, asimilarea este pozitiva. Conformistul asimileaza norma ca enunt, fara a o filtra prin discernamant si spirit critic. „Conformistul nu intelege seminificatia umana si valorica a normei, ci doar semnificatia ei formal-imperativa: trebuie pentru ca trebuie![5]” Vointa morala a conformistului este ferma, dar lipsita de nuante. In cazul in care se modifica o norma morala, el trece printr-o situatie provizorie de criza, generata de inertia respectului fata de vechea norma si dificultatea acomodarii la noua norma, situatie ce se incheie invariabil prin acceptarea normei noi, pe care o va respecta fara a se intreba de ce s-a modificat sistemul normativ si care dintre norme este mai buna. Altfel spus, in aplicarea normei, conformistul tine cont de litera, nu de spiritul ei[6]. In viata conformistul este condus de teama de a nu gresi, nu de dorinta si vointa de a face binele[7].

3)     Atitudinea oportunista (oportunistul)

Oportunistul, ca si refractarul, asimileaza normele morale doar la nivel cognitiv, el nu are convingeri morale ferme, nici simt moral autentic. Convingerile morale ale oportunistului sunt simulate, mimate. El asimileaza pozitiv normele, ca si conformistul, insa ceea ce il individualizeaza este faptul ca respecta norma doar in cazul in care acest lucru ii aduce un beneficiu personal. Norma este, pentru el, un instrument folosit pentru realizarea intereselor personale. In cazul in care nu obtine nici un beneficiu, el eludeaza norma: nu o contrazice, dar nici nu o urmeaza. Oportunistul urmareste doar ceea ce este in avantajul sau si evita sa intre in conflict cu colectivitatea. Daca nu poate evita situatiile conflictuale, incearca sa le medieze, sa salveze aparentele. Caracteristic oportunistului este lipsa de consecventa in pareri si opinii[8]. „El poate pleda azi o cauza colectiva si maine alta, pentru ca nu crede in nici un fel de cauza colectiva, ci doar in propria sa cauza si propriul sau interes”[9].

4)     Atitudinea amorala (amoralul)

Termenul „amoral” are mai multe semnificatii, relativ convergente. Intelesul specific eticii este ca amoralul nu cunoaste, nu decodifica semnificatia normelor si valorilor morale[10].

Amoralitatea este „punctul «0» al moralitatii, iar amoral este, prin excelenta, copilul in faza preeducationala”[11]. Ea defineste necunoasterea normelor morale, faza critica de cristalizare a convingerilor.

Oamenii nu sunt de la natura nici egoisti, nici altruisti. Aceasta pozitie a lor intre cele doua extreme face posibil si necesar sistemul de abtineri mutuale. Intre persoane altruiste, care n-ar fi nicicand tentate sa pricinuiasca cuiva un rau, normele care revendica abtinerea n-ar fi necesare. Intre persoane egoiste, gata oricand sa distruga totul si cu orice pret, aceste norme ar fi imposibile. La nastere omul este amoral, coeficientul de amoralitate scazand pe masura cresterii educatiei morale.

In cazul adultilor, este amoral individul care sta pe pozitia indiferentei. Pozitivismul este o conceptie filosofica cu reale implicatii amorale, el cercetand faptele pure, fara nici un fel de semnificatie valorica[12].

Amoralul paraziteaza pe sistemul moral, pentru ca nu poate exista societate fara reguli morale si el nu poate trai in afara societatii. El trebuie sa fie indiferent la considerentele morale si trebuie sa evite mai multe lucruri, printre care tendinta de a afirma ca majoritatea morala nu are nici un drept sa-l displaca, sa-l respinga sau sa-l trateze ca pe un dusman sau tendinta de a gandi despre sine ca este un caracter cu totul extraordinar. Nici un gand despre vreo justificare a sa nu trebuie sa-i fie propriu, deoarece, chiar daca asemenea ganduri nu duc direct la considerente de ordin moral, ele ofera totusi un sprijin substantial pentru acestea, fapt ce-l va duce in lumea gandirii morale din care s-a auto-exclus[13].

5)     Atitudinea conflictuala (conflictualul)

Conflictualul asimileaza autentic normele morale, el are convingeri morale ferme si un simt moral autentic, rafinat. Daca este pus sa aleaga intre bine si rau, va alege invariabil si fara sovaire binele, pe care il recunoaste repede si sigur ca fiind unica alternativa valorica[14]. Nota distinctiva a conflictualui este data de situatia in care acesta este pus sa aleaga intre doua alternative, ale binelui sau ale raului, concurentiale si exclusive. In acest caz, el se va dovedi incapabil sa ia o decizie si va delibera continuu asupra celor doua alternative. In constiinta sa, conflictualui duce „o lupta a motivelor, fara victorii si fara infrangeri, intrucat nici unul dintre motive nu devine decisiv”[15].

Starea de tensiune si indecizie este definitorie pentru tipul conflictual. In realitate, cele doua alternative intre care este pus sa aleaga conflictualul nu pot fi perfect echivalente sub raport valoric si totodata perfect concurentiale sau exclusive. Altfel spus, tipul concurential pune in echivalenta, pe plan subiectiv, ceea ce, considerat din exterior, nu este perfect echivalent. Acest conflict se solutioneaza in favoarea uneia sau celeilalte alternative, iar in situatia in care cultiva indecizia un timp prea indelungat, conflictualul risca sa piarda totul[16].

Specific tipului conflictual este o scara individuala de valori insuficient de bine nuantata, de aceea el pune semnul egalitatii intre alternative ce nu sunt egale valoric. Criza deciziei conflictualului provine dintr-o teama de risc si sacrificiu.

6)     Atitudinea morala (caracterul moral)

Acest tip caracterial asimileaza autentic normele morale, pana la punctul in care acestea nu mai sunt considerate cerinte exterioare, ci sunt mobiluri intime ale atitudinilor si faptelor sale. Acest proces de optima interiorizare a sistemului normativ se realizeaza printr-o continua corelare a normelor si valorilor morale cu experienta de viata individuala si extraindividuala[17].

El are convingeri morale ferme si un simt moral autentic, datorate unui lung proces de educatie si autoeducatie.

Diferenta dintre acest tip caracterial si cel conformist consta in aceea ca este singurul tip capabil de creativitate morala. Atunci cand trece prin situatii conflictuale, caracterul moral iese din ele chiar cu pretul riscului si sacrificilor. Pentru acest tip caracterial renuntarea la valoare echivaleaza cu o autodesfiintare, cu „o sinucidere axiologica”[18].