Dezvoltarea limbajului; achizitia scris-cititului - vocabularul

Are loc aparitia si consolidarea constructiilor logice, imediate, reversibile care inlocuiesc procedeele empirice, intuitive, naive ale etapei precedente. Constructiile logice imbraca forma unor judecati si rationamente care ii permit copilului ca dincolo de datele nemijlocit senzoriale sa intrevada anumite permanente, anumiti invarianti cum ar fi cantitatea de materie, greutatea, volumul, timpul, viteza, spatiul. Gandirea copilului surprinde la aceasta varsta fenomene inaccesibile simturilor permanente si invariante- ridicandu-se in plan abstract, categorial.

Intrarea copilului in scoala faciliteaza in cadrul procesului instructiv- educativ, dezvoltarea operatiilor de gandire absolut indispensabile oricarei achizitii intelectuale: analiza, sinteza. comparatia, abstractizarea generalizarea, clasificarea si concretizarea logica. Creste flexibilitatea gandirii si mobilitatea ei.

Vocabularul copilului la intrarea in scoala este de aproximativ 2500 de cuvinte si stapaneste reguli de folosire corecta a cuvintelor in vorbire. Tot acum se formeaza capacitatea de scris-citit impulsionand progresele limbajului. La sfarsitul perioadei, copilul isi insuseste fondul principal de cuvinte al limbii materne (aproximativ 5000 de cuvinte) care patrund tot mai mult in vocabularul activ al copilului (P.Golu, 1993)

Invatarea limbii consta in insusirea de formule corecte de exprimare. Activitatea orala si vizuala trebuie sa fie intr-un echilibru prin citit si scris. Ordinea prezenta in procesul instructiv-educativ a celor 4 deprinderi fundamentale este: ascultarea (intelegerea) exprimarea, citirea si scrierea. Pentru copilul in primul an de scoala textul scris se asociaza cu exersarea orala. Exersarea extensiva a citirii este premisa insusirii reale a cititului. J.S. Bruner arata ca procesele vorbirii sunt asezate astfel: audiere, citire, vorbire, scriere. W.M. Rivers (1971) subliniaza ca este o mare diferenta intre descifrare (ca in audiere sau citire) si incifrare ( ca in vorbire si scriere).

Principalele momente ale activitatii verbale sunt urmatoarele: motivul si idea generala a enuntului; limbajul intern cu notatia semantica specifica, structura semantica de profunzime, general umana; structura semnatica de suprafata a limbii particulare; enuntul verbal exterior; sonor, grafic etc. Se merge de la idee la cuvant, activitatea verbala expresiva (vorbire, scriere), codare; si de la cuvant la idee, activitatea verbala impresiva (audiere, citire), decodare (G.Sarlau, 1984)

Activitatea verbala are componente cognitive, afective si motorii. Invatarea limbii depinde de factorii genetici, de starea fiziologica si experienta acumulata de copil si de tipul de mediu la care a fost expus.

Mecanismele neurofunctionale care stau la baza celor doua forme de limbaj se arata ca vorbirea cere o maturitate anume a sistemului nervos central iar scrisul cere in plus maturizarea unor capacitati de perceptie si organizare- structurare si psihomotricitate care intervin mai tarziu in dezvoltare. Gandirea, motivatia, afectivitate si vointa sunt implicate in ambele forme de limbaj. Cand este vorba de scris ele necesita un grad mai mare de maturitate si functionalitate ( E. Vrasmas, pag. 25, 1999). Achizitia scris -cititului necesita pe langa dezvoltarea normala a aparatului verbo-motor si dezvoltarea motricitatii large si fine. La un alt nivel, pentru deprinderea scrisului este necesara de asemenea maturitatea structurilor vorbirii, aceasta punand in evidenta legatura intre vorbire si scriere, observatiile aratand ca daca sunt afectate structurile vorbirii se manifesta si o anume incapacitate de achizitie a limbajului scris. Invatarea cititului trece prin urmatoarele stadii succesive de acumulare: educarea prealabila senzorial -motrice, in principal vederea si auzul; dezvoltarea vorbirii, corectarea articularii si pronuntarii, dobandirea mecanismelor fundamentale; citirea curenta corecta; intelegerea celor citite; citirea expresiva; lectura personala cu caracter cultural - informativ ( Dottrens, Mialaret, Rast, Ray, 1978).

Pentru invatarea limbii romane se arata ca pentru a invata corect cititul si scrisul trebuie luate in considerare elementele componente ale limbii, iar aceasta se realizeaza prin delimitarea cuvintelor din vorbire, delimitarea sunetelor din cuvinte, pentru ca apoi sa fie realizata unirea sunetelor in cuvinte si a cuvintelor in propozitii. Aceasta inseamna ca metoda pe care o folosim in familiarizarea elevilor cu cititul si scrisul trebuie sa tina seama pe de o parte de faptul ca scrierea concorda aproape exact cu pronuntarea deci metoda trebuie sa fie fonetica, iar pe de alta parte, ca trebuie sa se porneasca de la desprinderea unei propozitii din vorbire, sa se realizeze delimitarea cuvintelor in silabe si apoi fiecare silaba in sunete dupa care sa se parcurga drumul invers, de la sunete la silaba, cuvant si propozitie ceea ce denota ca metoda trebuie sa fie si analitico-sintetica ( I. Serdean, pag.48, 1993).

Autorul considera ca o teorie finala a motivatiei va trebui sa admita adevarul care se afla in toate aceste concepte si intr-adevar aceasta s-a conturat sub numele de "teoria autonomiei functionale". Aceasta teorie este o lege generala a motivatiei care ia in considerare unicitatea concreta a motivelor personale si care respecta criteriile unei teorii adecvate a motivatiei. Asadar, cerintele pentru o teorie adecvata a motivatiei sunt:

- sa admita actualitatea motivelor - o teorie motivationala trebuie sa priveasca la starea prezenta a organismului;

- sa fie o teorie pluralista, incluzand multe tipuri de motive - definirea motivatiei prezente in functie de evenimentele trecute;

- sa atribuie o forta dinamica proceselor cognitive - adica planificarii si intentiei.

- sa ia in consideratie unicitatea concreta a motivelor;

Intr-o asemenea teorie, motivatia este intotdeauna actuala. Ca atare, autonomia functionala se refera la orice sistem dobandit de motivatie, in care tensiunile implicate nu sunt de acelasi tip ca tensiunile antecedente din care sistemul dobandit s-a dezvoltat.

Intrucat in aceasta teorie motivele se dezvolta si se modifica, este necesar sa prezentam cele doua niveluri la care Allport a cercetat autonomia functionala. Acestea sunt: autonomia functionala perseverativa si autonomia functionala esentiala. La primul nivel s-au obtinut dovezi din: studiul pe animale, vicii, mecanisme circulare, perseverarea in sarcina si familiaritatea si rutina.

Cel de-al doilea nivel are in vedere functiile centrale ale personalitatii:

Abilitatea se transforma adesea in interes - cauza primara a invatarii unei abilitati poate sa nu fie interesul, motivele originare putand sa dispara complet. Astfel, ceea ce era motiv in vederea atingerii unui scop, devine scop in sine.

Interesele si valorile dobandite au o putere selectiva - ceea ce percepe, memoreaza si gandeste o persoana este in mare parte determinat de structurile sale esentiale.

Imaginea de sine si stilul de viata sunt factori de organizare - luate impreuna, Scrierea, arata A. Vrasmas, este rezultatul legaturilor interfunctionale pe trei niveluri si anume, nivelul motor, nivelul perceptiei si reprezentarilor si a celui afectiv. Este evidentiata astfel legatura dintre controlul miscarilor si controlul vizual, respectiv controlul kinestezic se realizeaza la nivelul miscarii si cel vizual la nivelul traseului grafic. Cele doua miscari se unesc, ducand la anticipatie vizuala si apoi la reprezentarea vizuala. La acestea se adauga planul afectiv si intentionalitatea. Astfel ca, momente dezvoltarii limbajului scris la copil din perspectiva mecanismelor implicate sunt: organizarea spatiala kinestezica si grafica; controlul kinestezic si controlul vizual; legatura dintre expresia orala, corporala si cea grafica.