Recoltarea materialului de plantat - scosul puietilor

1. Consideratii generale

Recoltarea materialului de plantat cuprinde ansamblul operatiunilor tehnice cu care se incheie procesul tehnologic al productiei de puieti in pepiniera. La recoltare, puietii se scot cu intregul sistem de radacini din solul in care au crescut, iar in continuare sunt supusi operatiilor succesive de inventariere prin numarare-sortare, de pastrare, ambalare si transport.

Productia pepinierelor se recolteaza atunci cand puietii dintr-un lot de cultura - in totalitate sau in cea mai mare parte - au devenit apti de plantat, capabili sa se prinda (sa-si consolideze radacinile si sa por­neasca cresterile) si sa faca astfel dovada adaptarii lor la noile conditii de viata oferite. La recoltare, puietii apti de plantat trebuie sa indeplineasca anumite dimensiuni si forme corespunzatoare unor indicatori de calitate (indici calitativi) standardizati, care sa reflecte capacitatea lor de a suporta intregul proces de transplantare si de a satisface pe deplin cerintele pen­tru care au fost produsi. Puietii ating formele si dimensiunile dorite la varste diferite, in functie de particularitatile biologice ale speciilor cultivate, caracteristicile sortimentului produs, conditiile de vegetatie asigurate in pepiniera, tehnologia aplicata etc.

Puietii nerepicati de foioase, inmultiti pe cale generativa sau vege­tativa, devin apti de plantat la l-2 ani, iar cei de rasinoase, din semana­turi la 2-4 ani. Repicajul, in general, prelungeste perioada de crestere a puietilor in pepiniera. Asa, de exemplu, sortimentele ornamentale, des­tinate spatiilor verzi, se recolteaza la 4-10 ani, adeseori dupa repicaj repetat. Puietii produsi prin sistemul solar-repicaj devin apti de plantat la 3-4 ani, mai rar la 2 ani.

Varsta la care se recolteaza materialul de plantat, pe specii si sorti­mente, trebuie sa fie precizata cu anticipatie, prin planul de cultura al pepinierei, pe baza cunoasterii tuturor factorilor de care depind cresterea si formarea puietilor. Orice amanare a termenelor de recoltare, stabilite prin planul de cultura, creeaza perturbatii in gospodarirea judicioasa a pepinierei.

De asemenea, pentru pastrarea calitatii puietilor si reusita plantatii­lor, este necesar sa se respecte regulile tehnice in toate fazele de lucru specifice procesului de recoltare.

2. Scosul puietilor

La termenele stabilite prin planul de cultura, puietii produsi in pepi­niera se scot din locul unde au crescut si s-au format pentru a servi ca material de plantat. Din campul de cultura al pepinierei, puietii se scot toamna sau primavara, cand se gasesc in repaus vegetativ si suporta mai usor toate operatiile legate de aceasta lucrare.

In principiu, scosul puietilor este bine sa se faca cu putin timp inainte de plantarea lor. Pastrarea prelungita a puietilor, de toamna pana prima­vara, cauzeaza adeseori pagube insemnate, greu de recuperat. Radacinile ingramadite se pot incinge si mucegai sau pot degera in iernile geroase, lipsite de zapada.

Scosul puietilor toamna poate fi acceptat numai atunci cand plantarea lor se executa in acelasi sezon, sau cand te­renul trebuie neaparat eliberat pentru instalarea altor culturi. Date fiind avantajele multiple ale plantatiilor de primavara se intelege ca si scosul puietilor in acest anotimp este preferat.

Toamna, scosul puietilor poate incepe atunci cand temperaturile medii diurne coboara la valori care determina starea de repaus vegetativ a tulpinii, pusa in evidenta prin dezlipirea dificila a scoartei si prin ca­derea frunzelor la foioase.

Primavara, puietii se scot inainte de pornirea vegetatiei indata ce solul, lipsit de zapada, este suficient de zvantat pentru a permite executa­rea acestei operatii. Recoltarea timpurie de primavara a puietilor intarzie intrarea lor in vegetatie si prelungeste astfel perioada de plantare.

La scosul puietilor de talie mica, radacinile se extrag in intregime din pamant, cu cea mai mare atentie, pentru a evita orice vatamare mecanica.

Exceptional, la foioase se admite scurtarea radacinilor prea lungi. Cand se procedeaza la scosul puietilor, stratul de sol in care au crescut se dis­loca, mobilizeaza si afineaza, pentru a inlesni extragerea radacinilor. Pamantul se afineaza si se desprinde de pe suprafata radacinilor, cu atat mai usor, cu cat solul este mai bine structurat, de textura mai usoara, reavan si lipsit de buruieni. Este bine daca scosul puietilor se executa dupa o ploaie sau udat artificial.

Operatia de dislocare si afanare a solului, necesara pentru a usura extragerea radacinilor, se executa manual, cu cazmaua sau alte unelte si mecanizat, cu plugul de scos puieti.

Manual, cu ajutorul cazmalei se sapa paralel cu randul de puieti. la distanta de 10—15 cm, un sant adancit pana la limita de raspandire a ra­dacinilor (25-30 cm). Cazmaua, introdusa vertical in partea opusa a randului de puieti si manevrata corespunzator, ridica, disloca si apoi ras­toarna in sant fasia de pamant strabatuta de radacini. Pamantul astfel mobilizat si afinat, se desprinde de pe suprafata radacinilor, inles­nind scosul puietilor.

Mecanizat, dislocarea si afanarea stratului de pamant cu puieti se executa cu ajutorul unor pluguri speciale. Pentru puietii de talie mica, organul activ al plugului este alcatuit dintr-o lama de otel mai lata, usor inclinata inainte. In stare de lucru, plugul trecand pe sub randul cu puieti, taie lateral si la adancimea de 25-30 cm fasia de pamant inra­dacinata, care, saltata si angajata pe planul inclinat al lamei, se prabu­seste in spate, provocand afanarea si desprinderea solului de pe suprafata radacinilor. Exista, de asemenea, pluguri cu organe active vibratoare, care, odata cu dislocarea si afanarea solului, scot puietii la suprafata si scutura pamantul de pe radacini, inlesnind astfel culegerea lor cu mana. In cazul puietilor de talie mare. se foloseste un plug cu organul activ montat lateral, asa cum se vede in figura.

Indiferent de mijlocul folosit la dislocarea si afanarea solului, extra­gerea puietilor din pamant sau culegerea lor de la suprafata se executa totdeauna manual, cu multa grija, pentru a vatama cat mai putin radacinile fine si indeosebi perii absorbanti.

Dupa ce puietii au fost scosi, radacinile lor, extrem de sensibile, se feresc de soare si de vant pentru a nu se usca. In acest scop, pe masura ce se scot, puietii se aseaza in cosuri sau cutii cu radacinile bine impachetate in muschi sau paie umezite. Din cosuri, puietii se transfera in san­turi de pastrare, unde radacinile se acopera si protejeaza cu pamant reavan. Tot pentru a evita uscarea radacinilor, se prefera scosul puietilor dimineata si spre seara, sau in zilele innorate.

La scosul puietilor de talie mica, cu radacini protejate (cu bal sau balot de pamant), se folosesc cazmale speciale cu lame curbate sau de forma unor clesti cilindrici. Cand puietii de talie mare se trans­planteaza cu radacini protejate, pamantul care imbraca in intregime sau in cea mai mare parte radacinile, se taie in forma prismatica ori cilin­drica si se inveleste cu un material protector (scandura, plasa de sarma, tesatura rezistenta, material plas­tic etc.) pentru a nu se desprin­de in timpul dislocarii, manipu­larii si plantarii. Ase­menea puieti se scot, de regula, primavara timpuriu, cand pamantul este inca inghetat si ade­ra la suprafata radacinilor. La plantare, puietii de talie mare si chiar arborii cu radacini pro­tejate se aseaza in gropi de marimi si forme corespunza­toare balotului de pamant cu care au fost scosi.