Pepiniere forestiere - alegerea terenului pentru pepiniera si plantarea puietilor

1. Organizarea pepinierelor

1.1. Generalitati

Pepiniera reprezinta suprafata de teren aleasa si amenajata in mod special pentru producerea materialului de plantat. In pepiniera se recurge la o cultura intensiva, in scopul obtinerii unui numar mare de puieti pe unitatea de suprafata, de calitate cat mai buna si in sortimentatia corespunzatoare cerintelor.

In raport cu volumul, natura si durata plantatiilor care se fac in teritoriul deservit, pepiniera poate avea o suprafata mai mare sau mai mica, un caracter permanent sau provizoriu.

Dupa marime, o pepiniera poate fi mica, cand suprafata ei nu depaseste 3 ha, mijlocie (cu suprafata intre 3 si 20 ha) sau mare, cu suprafata de peste 20 ha.

Dupa durata de functionare pepinierele pot fi permanente sau provizorii. Cele permanente au o durata de functionare nedeterminata si sunt, de regula, centrale, de marime cel putin mijlocie, deservind teritorii mai intinse. Pepinierele temporare sunt de obicei mai mici si dureaza timp limitat.

Dupa destinatia si natura materialului de plantat produs, pepinierele pot fi forestiere sau silvice, de specii ornamentale, pomicole, viticole, etc. Cele forestiere sunt specializate in producerea puietilor de arbori si arbusti. Exista pepiniere in care se cultiva o singura specie (molid sau brad). Cele mai multe sunt insa pepiniere complexe, permanente, in care se produc sortimente variate de puieti de diferite specii. Pepinierele forestiere ofera posibilitatea efectuarii de culturi in camp sau in spatii adapostite (sere, solarii) care permit reglarea factorilor ecologici.

Dupa natura materialului de reproducere folosit, se deosebesc puieti din samanta, obtinuti prin inmultire generativa si puieti din butasi, marcote, etc obtinuti prin regenerare vegetativa sau restitutie. Indiferent de provenienta lor puietii pot fi nerepicati, cu sistemul de radacini nederanjat pana la recoltare si repicati, adica transplantati o data sau de mai multe ori in timpul cresterii lor in pepiniera, pentru fortificare si mai ales pentru realizarea unor dimensiuni mai mari.

Dupa modul cum se prezinta sistemul de radacini in urma recoltarii se deosebesc puieti cu radacini nude si puieti cu radacini protejate. 

Dupa dimensiuni, puietii pot fi de talie mica (cu inaltimea tulpinii de cel mult 50 cm la rasinoase si 100 cm la foioase) sau de talie mare daca depasesc aceste dimensiuni.

1.2. Alegerea terenului pentru pepiniera

Alegerea amplasamentului este o problema de cea mai mare importanta la infiintarea unei pepiniere. Pentru a obtine productii ridicate, cu costuri rezonabile, este necesar ca diversele necesitati ale tuturor speciilor care se cultiva sa fie cat mai complet satisfacute.

Un studiu amanuntit al factorilor stationali este indispensabil in vederea alegerii terenului. Este indicat ca pepiniera sa fie situata in conditii climato-edafice reprezentative pentru teritoriul deservit.

Locul de amplasare este de preferat sa fie un teren neted (pentru a usura mecanizarea lucrarilor) si usor inclinat (o panta de 1-3 care asigura drenajul natural). In regiuni montane se prefera expozitiile insorite.

Pepinierele se instaleaza de obicei in terenuri descoperite, lipsite de vegetatie forestiera, pentru a putea beneficia de intreaga energie solara. In putine cazuri, pentru protejarea puietilor unor specii delicate (fag, brad), impotriva insolatiei si a inghetului se recomanda infiintarea unor pepiniere mici sub masiv, de preferinta la adapostul unei paduri rarite de fag.

In regiunile cu vanturi puternice (care spulbera zapada iarna iar vara sporesc seceta) se recomanda alegerea unui teren protejat de o culme, o padure sau o perdea forestiera.

Solul terenului este foarte important. Sunt de preferat solurile lutoase si luto-nisipoase, profunde, cu umiditate suficienta. Acestea asigura un regim aero-hidro-termic mai bun si se lucreaza usor. Solurile grele, argiloase, desi bogate sunt reci, compacte, greu de lucrat si trebuie evitate.

Amplasarea pepinierei trebuie facuta in apropierea unei surse de apa, pentru a face posibila irigarea culturilor. Este de asemenea indicat ca pepinierele mari sa fie situate in apropierea cailor de comunicatie si a localitatilor, pentru a usura angajarea fortei de munca. 

1.3. Suprafata si forma pepinierei

Marime pepinierei se determina in functie de necesarul anual de puieti pentru teritoriul deservit. O estimare aproximativa a  marimii pepinierei se poate face luand in calcul ca pe un hectar de pepiniera se pot produce puieti forestieri pentru impadurirea a 100 ha. Un calcul precis se poate face numai daca luam in calcul numarul de puiti necesari anual, indicele de productie si sistemul de asolament adoptat.

Numarul de puieti necesari anual se poate stabili plecand de la marimea suprafetelor de regenerat artificial, la care se adauga puietii folositi pentru extinderea fondului forestier, plantatii, aliniamente sau spatii verzi in terenuri din afara fondului forestier.

Analiza: Modul de folosire a ingrasamintelor naturale in livada Referat: Lucrarile solului – aspecte privind utilizarea masinilor

Indicele de productie exprima numarul minim de puieti apti de plantat ce se poate obtine la unitatea de suprafata efectiv cultivata din pepiniera. Indicii de productie variaza in limite largi in functie de specie, de conditiile de vegetatie, de varsta puietilor, de desimea optima si schema de cultura adoptata. Orientativ, valorile indicilor de productie sunt: 1,6 milioane puieti/ha la molid; 1,2 mil. puieti/ha la pin; 1,0 mil. /ha la brad, duglas; 0,4 mil./ha la gorun, stejar; 0,2 mil./ha la salcam, tei, nuc; 10 mii puieti/ha la plopi euramericani.

Sistemul de asolament sporeste marimea pepinierei cu o suprafata echivalenta celei care, periodic, este supusa unor lucrari de ameliorare a solului.

La stabilirea marimii pepinierei trebuie avute in vedere apoi, in afara suprafetelor efectiv cultivate si suprafata auxiliara aferenta drumurilor, cladirilor, etc.

Forma pepinierei depinde de configuratia terenului. Este de preferat o forma regulata –patrat sau dreptunghi, care reduce marimea spatiilor auxiliare si inlesneste mecanizarea.

1.4. Impartirea terenului din pepiniere

Terenul pepinierei cuprinde in cea mai mare parte campul de cultura. Pe spatii mai restranse, pentru speciile mai delicate, se creeaza spatii adapostite.

Pepinierele mari sunt impartite in sectii de cultura. Impartirea pe sectii tine cont in primul rand de aplicarea unui proces tehnologic specific pentru fiecare sectie. De exemplu, sectia de seminte, de butasi, de altoaie, etc.

In cuprinsul sectiilor culturile se grupeaza pe specii si proveniente alcatuind loturile de cultura.

O sectie de cultura, necesitand adoptarea unui anumit asolament, se imparte in sole sau campuri de asolament, iar acestea la randul lor se impart in unitati de cultura, alcatuite din tarlale sau din tarlale, tablii si straturi.

In pepiniera trebuie creata o retea de drumuri – principale, secundare si perimetrale care sa asigure accesul utilajelor la fiecare tarla.

Pentru protectia daunatorilor animali, pepinierele trebuie imprejmuite.

2. Ecologia culturilor din pepiniera

2.1. Lumina ca factor de viata

Lumina este factorul determinant in procesul de fotosinteza. Sursa luminii naturale este soarele. Acesta emite energie radianta care se descompune in lumina si caldura. Intensitatea luminii prezinta amplitudini mari de variatie in timpul zilei sau de la un anotimp la altul. In conditiile tarii noastre intensitatea luminii, de la 4-5 mii de lucsi in timpul iernii, ajunge la 30-40 sau chiar 100 de mii de lucsi in timpul verii. La cele mai multe specii procesul de fotosinteza creste si se desfasoara normal, pana la valori ale intensitatii luminoase de 50 mii de lucsi.

In raport cu cerintele fata de lumina, speciile lemnoase se impart in specii de lumina (larice, pin, gorun etc.) si specii de umbra (brad, fag etc.). In culturile din pepiniera speciile de lumina pot creste de la inceput in plina lumina. Cele de umbra necesita un adapost care sa le protejeze impotriva luminii prea puternice, mai ales in perioada de vara.. La brad, spre exemplu, intensitatea maxima a fotosintezei se realizeaza la 30% din lumina totala iar peste aceasta valoare asimilatia bioxidului de carbon scade. O umbrire de scurta durata este indicata la toate speciile imediat dupa rasarirea culturilor, mai ales daca lumina intensa este insotita de o caldura puternica.

In cazul culturilor in spatii adapostite trebuie sa se tina seama de faptul ca la trecerea prin materialul transparent folosit la constructia acestor adaposturi (folie de plastic, sticla) se pierde aproape jumatate din energia luminoasa. Marirea duratei si intensitatii luminii se poate asigura insa in spatiile inchise prin iluminare artificiala.

In camp, intensitatea luminoasa se poate mari prin orientarea randurilor, reglarea desimii, combaterea buruienilor sau folosind folii de material plastic de culoare alba, asezate intre randurile de puieti.

2.2. Caldura ca factor de viata

Caldura este factorul ecologic care influenteaza intreaga gama de procese vitale. Astfel, intre anumite valori ale temperaturii (5-35sC), la o crestere a temperaturii cu 10sC, fotosinteza sporeste de 1,5-1,6 ori iar respiratia de 2-2,5 ori. Caldura influenteaza si capacitatea de absorbtie a apei de seminte, durata incoltirii si rasaririi, durata tuturor fazelor de crestere si, in general, durata perioadei de vegetatie.

Exigentele plantelor fata de temperatura, inca din faza de germinare a semintelor, difera in functie de specie si varsta. Pentru majoritatea speciilor forestiere, temperatura in sol necesara germinarii semintelor, cresterii radacinilor si procesului de absorbtie, este in jur de 20sC si cu valori mai mari in cazul speciilor termofile. Ridicarea temperaturii aerului pana la 25-30sC, in timpul perioadei de vegetatie, contribuie la intensificarea proceselor vitale. Cand temperatura ajunge la 35-40sC, aceste procese scad brusc iar la 50sC inceteaza.

Temperaturile ridicate pot provoca pagube importante, mai ales atunci cand puietii dispun de putina apa si transpiratia este din acest motiv putin intensa, neputandu-se raci corespunzator organele active. In pepiniera plantulele sufera cel mai mult de pe urma incalzirii excesive. Incalzirea solului poate cauza li arsuri ale scoartei in regiunea coletului.

Temperaturile scazute (gerurile, ingheturile) pot provoca de asemenea pagube importante. Ingheturile timpurii de toamna vatama varfurile nelignificate ale puietilor. Ingheturile tarzii de primavara sunt periculoase mai ales pentru plantulele rezultate din semanaturile facute toamna sau primavara timpuriu, dar pot fi vatamati si puietii daca au pornit in vegetatie. Gerurile excesive din cursul iernii, mai ales in cazul in care solul nu e acoperit de zapada, degera semintele semanate toamna daca nu sunt protejate. Alternantele de inghet - dezghet din cursul iernii pot duce la desosarea puietilor.

In spatii adapostite (sere, solarii) regimul de caldura este usor de controlat dar si in cazul culturilor de camp acest regim poate fi influentat prin masuri silvotehnice. Astfel, inlaturarea excesului de caldura si a efectelor sale negative se poate face prin irigare, prin umbrirea puietilor sau mulcirea solului cu materiale reflectorizante.

Efectele negative ale temperaturilor scazute pot fi evitate prin cultivarea speciilor mai sensibile, cel putin in anumite perioade mai reci, in spatii adapostite.

Degerarea semintelor din semanaturile de toamna poate fi prevenita printr-o adancime mai mare de semanare, prin mulcirea solului cu un strat gros de material organic sau prin acumularea si pastrarea zapezii.

2.3. Apa ca factor de viata

Procesele fiziologice si biochimice se desfasoara in mod normal numai in prezenta unei anumite cantitati de apa.

Plantele au nevoie de apa din momentul germinarii semintelor. Pentru germinare, continutul de apa al semintelor trebuie sa fie de cel putin 20-25%. Proportia apei in corpul plantulelor si puietilor este intotdeauna mai mare decat la arborii maturi.

La majoritatea speciilor forestiere, semintele se incorporeaza si radacinile cresc in partea de la suprafata solului, acolo unde activitatea microorganismelor si schimbul de substante nutritive sunt mai active. De aceea este necesar ca stratul superficial al solului sa aiba permanent un anumit grad de umiditate care sa nu scada sub anumite valori limita. Scaderea umiditatii solului sub 30% din capacitatea totala pentru apa este daunatoare pentru cele mai multe culturi din pepiniera.

Deficitul de apa apare atunci cand respiratia este mai mare decat absorbtia, cand plantele pierd turgescenta si apare fenomenul de ofilire, care poate fi temporar sau de lunga durata. Ofilirea temporara se poate repeta zilnic, intre orele cu temperaturi excesive. Ofilirea duce la reducerea sau chiar stagnarea cresterilor.

Deficitul de apa poate fi prevenit prin lucrarea solului. Araturile de toamna contribuie la retinerea si inmagazinarea unei cantitati importante de apa in sol. Solul pastrat in stare afanata si structurat la suprafata pastreaza roua subterana si impiedica pierderea apei prin evaporare directa. Mulcirea solului peste vara contribuie de asemenea la pastrarea apei inmagazinate. Combaterea buruienilor, elimina concurenta acestora la consumul de apa din sol.

Prin irigatii se pot da solului cantitatile de apa necesare completarii deficitului, in scopul asigurarii regimului optim de umiditate.

2.4. Substantele nutritive ca factor de viata

Prin nutritie si fotosinteza toate plantele sintetizeaza biomasa vegetala din energie si substante minerale si acumuleaza aceasta biomasa prin procesul de crestere.

Plantele absorb elementele necesare nutritiei lor minerala din sol prin radacini (nutritie radiculara) sau, uneori, prin frunze, tulpina (nutritie extraradiculara). Solul este insa sursa principala de elemente nutritive pentru plante. Fertilitatea si capacitatea de productie a solului depind esential de gradul in care acesta poate aproviziona simultan plantele cu elemente nutritive si apa.

Extragerea elementelor minerale din sol se desfasoara intr-un ritm diferit, in functie de specie si stadiul de crestere. In sezonul de vegetatie substantele nutritive sunt necesare in cantitati mai reduse la inceput, cand plantulele abia au rasarit si in cantitati mai mari in fazele de crestere intensa.

Culturile din pepiniera sunt in general mari consumatoare de elemente minerale si de aceea se recomanda sa fie alese pentru pepiniera soluri bogate, cu fertilitate ridicata. Cand solul saraceste apare necesara utilizarea ingrasamintelor. Este insa necesar sa se cunoasca, anticipat utilizarii acestora, carentele de nutritie.

2.5. Aerul ca factor de viata

Prin componentele sale: azot, oxigen, bioxid de carbon, vapori de apa, aerul este indispensabil pentru viata plantelor. Pentru fotosinteza, plantele au nevoie de bioxidul de carbon din atmosfera iar pentru respiratie de oxigenul atmosferic. Azotul atmosferic nu este consumat direct de plante dar el este adus de microroganisme in sol si fixat sub forma de combinatii solubile, accesibile plantelor.

In spatiile adapostite trebuie acordata o atentie deosebita aerisirii, pentru evitarea diminuarii concentratiei de dioxid de carbon, necesar fotosintezei. Concentratia acestuia poate fi sporita chiar artificial in anumite conditii, dar nu trebuie depasit pragul de 1% peste care devine nociv si pentru plante.