Asolamente - scopul si importanta asolamentului - necesitatea asolamentului in pepiniere

1. Scopul si importanta asolamentului

Folosirea rationala a terenului de cultura, in conditiile unei fertilitati permanent ridicate a solului, poate fi asigurata printr-o organizare foarte buna a procesului de productie. Fiecare planta cultivata trebuie sa gaseasca pe suprafata de cultura cele mai bune conditii de crestere si sa produca mult, fara sa influenteze negativ fertilitatea solului. In acest scop este necesar ca plantele cultivate sa fie intr-un anumit fel oranduite in timp si spatiu si strans imbinate cu ansamblul masurilor de lucrare si ameliorare a solului.

Asolamentul reda tocmai aceasta repartitie a culturilor in spatiu, in tot cuprinsul terenului de cultura si succesiunea lor in timp, intr-un anu­mit ciclu determinat, numit ciclu de productie-ameliorare. Asolamentul presupune, pe de o parte, rotatia speciilor cultivate pe una si aceeasi supra­fata (sola) si, pe de alta parte, alternarea periodica a culturilor cu lucrari speciale de ameliorare a solului.

Efectele favorabile ale asolamentului sunt multilaterale si deosebit de importante. Prin adoptarea lui se ajunge in esenta la sporirea si folosirea rationala a fertilitatii solului.

Oricat de ridicata ar fi fertilitatea initiala a solului, cultivand aceeasi specie repetat mai multi ani la rand, solul pierde unilateral si aproximativ de la acelasi nivel o serie de substante nutritive. De asemenea, se admite astazi ipoteza ca in solul ocupat prelungit cu aceeasi cultura se acumuleaza unele substante toxice secretate de plante sau de bacteriile si ciupercile rizosferice inmultite in exces, care stanjenesc cresterea plantelor chiar in conditiile administrarii de ingrasaminte. Pentru a preveni aceste feno­mene, se adopta rotirea speciilor pe aceeasi suprafata, in sistemul general de cultura a plantelor. Aceasta alternare intre ele a speciilor prezinta o serie de avantaje care fac ca fertilitatea solului sa fie mai bine folosita, iar productia plantelor cultivate sa ramana mare si sustinuta.

Pe de alta parte, intr-o cultura intensiva de plante prasitoare, indi­ferent de specie si varsta, solul intretinut repetat prin prasile se prafuieste si deci pierde structura. De aceea, se recomanda alternarea, la anumite intervale de timp, a culturilor de plante, cu lucrari speciale de ameliorare care sa asigure in primul rand restructurarea solului si ameliorarea in general a insusirilor fizico-chimice si biologice ale solului.

In acceptiunea actuala, notiunea de asolament a capatat un sens mult mai larg. Astazi, asolamentul nu reda numai rotatia si succesiunea cultu­rilor, ci reprezinta el insusi un sistem de oranduire a culturilor, de lucrare, intretinere si ameliorare a solului prin aplicarea de ingrasaminte, amenda­mente etc. De altfel, masurile de lucrare si ameliorare a solului nu pot fi intreprinse rational fara a cunoaste succesiunea in timp si spatiu a cultu­rilor. Ca urmare, asolamentul reda succesiunea in timp si spatiu a cultu­rilor, insotita de ansamblul corespunzator al operatiilor de lucrare si ingrasare a solului, care asigura cresterea fertilitatii lui si sporirea cantitativa si calitativa a recoltei, in conformitate cu cerintele planului de productie.

2. Necesitatea asolamentului in pepiniere

Degradarea pana la distrugerea structurii glomerulare a solului este consecinta cea mai grava a culturilor din pepiniere. Structura buna a so­lului poate suferi o scadere a calitatii ei prin cauze mecanice care duc la tasarea, sfarmarea si prafuirea agregatelor si prin cauze fizico-chimice care inrautatesc conditiile de formare si mentinere a agregatelor structu­rale (scaderea sub o anumita limita a cationilor bazici coagulanti, canti­tatea insuficienta a humusului si, ca urmare, accentuarea tendintei de dispersare si migratie a argilei).

Factorul principal de distrugere a structurii glomerulare a solului din pepiniere este actiunea mecanica a uneltelor de lucrare si de intretinere a solului. Culturile din pepiniera sunt culturi de plante prasitoare care reclama in fiecare an 5-7 lucrari de intretinere, in scopul combaterii buruienilor si afanarii solului. Daca puietii devin apti de plantat si se recolteaza dupa 2-3 ani. Rezulta ca, in acest interval de timp, se executa consecutiv 14 - 20 prasile, cu consecinte din cele mai nefavorabile pentru structura solului. Sub actiunea uneltelor si masinilor folosite, agregatele glomerulare se distrug prin efecte mecanice de zdrobire, turtire, taiere, rupere etc. si, in consecinta, solul se prafuieste, pierzand structura. Lucra­rea si intretinerea solului la un grad de umiditate prea departat de optim cauzeaza, de asemenea, stricarea structurii.

La distrugerea structurii solului contribuie in egala masura actiunea ploilor si a udatului artificial nerational facut, ca urmare a loviturilor picaturilor de apa, a umezirii bruste a agregatelor si a levigarii cationilor coagulanti din stratul superficial. Sub actiunea picaturilor de apa si a prasilelor dese, din materialul agregat rezulta un procent tot mai mare de material prafos, care se innamoleste in amestec cu apa, se intareste si crapa prin uscare, formand stratul de crusta.

Pe de alta parte, cultura forestiera din pepiniera lasa solului putine resturi vegetale. Puietii, la recoltare, se scot in intregime, cu tulpina si radacina. Ca urmare, formarea de humus din resturile organice ale cultu­rilor recoltate este practic imposibila. De asemenea, intrebuintarea exce­siva a ingrasamintelor chimice potasice care contin sodiu, a sulfatului de amoniu etc., provoaca dispersarea argilei si astfel scaderea numarului de agregate stabile.

Analiza: Modul de folosire a ingrasamintelor naturale in livada Referat: Lucrarile solului – aspecte privind utilizarea masinilor

Circumstantele prezentate mai sus arata ca solurile din pepiniere sunt dintre cele mai expuse la distrugerea agregatelor structurale si deci la pierderea fertilitatii.

Data fiind importanta deosebita a structurii pentru viata si cresterea plantelor, este firesc ca in pepiniere degradarea sau distrugerea acesteia sa fie considerata ca o scadere a potentialului de fertilitate a solului. De aceea, se impun masuri pentru franarea acestui proces si refacerea in cit mai mare masura a starii de agregare a stratului arabil. Fireste ca, in pepiniere, primele masuri se refera la protectia structurii solului, inlaturandu-se sau reducandu-se la minimum posibil cauzele de degradare. Dar, pentru refa­cerea si ameliorarea structurii solului din pepiniere, apare frecvent nece­sara aplicarea unui sistem rational de asolament, care sa prevada alter­narea periodica si planificata a culturilor forestiere cu lucrari sistematice de ameliorare. In perioada de ameliorare se aplica de regula un complex de masuri, urmarindu-se realizarea unei bune alcatuiri granulometrice si struc­turale a solului pe grosimea stratului activ, asigurarea unui continut normal de humus, constituenti bazici si substante nutritive in forme usor asimila­bile, activarea vietii microorganismelor din sol, crearea si mentinerea ne­intrerupta a unor insusiri fizice si chimice cat mai bune ale solului etc. Rezulta, prin urmare, ca ameliorarea solului realizata prin aplicarea asolamentului nu se margineste numai la cresterea continutului de agregate structurale stabile, ci afecteaza favorabil intregul complex de factori eco­logici din sol. Asolamentul ofera, in acelasi timp, si posibilitatea de a lupta eficient impotriva buruienilor, unul din factorii cei mai daunatori ai cul­turilor.

3. Aplicarea asolamentului

In pepiniere forestiere, asolamentul se aplica diferentiat, in functie de conditiile climato-edafice, marimea si importanta pepinierei, natura cul­turilor etc. De regula, pentru fiecare pepiniera sau sectie de cultura se adopta un anumit sistem de asolament, care reda succesiunea in timp si in spatiu a culturilor si a lucrarilor de ameliorare.

Asolamentul precizeaza atat durata, respectiv ciclul de productie, in care, pe o anumita suprafata de cultura, se pot produce succesiv puieti, in conditii de fertilitate ridicata a solului, cat si durata imediat urmatoare (ciclul de ameliorare) in care sunt necesare si se aplica lucrari sistematice de ameliorare. Intervalul de timp in care, pe aceeasi suprafata (sola), se asigura productia de puieti si lucrarile de ameliorare, reprezinta ciclul de productie-ameliorare. Dupa adoptarea sistemului de asolament, pepiniera sau sectia de cultura se imparte in atatea parti, de marime egala, numite sole sau timpuri de asolament, cati ani cuprinde ciclul de productie-ame­liorare.

In pepiniere forestiere, sola cultivata cu puieti trece obisnuit in ame­liorare dupa 2-4 ani, respectiv dupa 2-4 recolte de puieti. In ameliorare, sola ramane in continuare unul sau mai multi ani. Timp de un an se poate adopta sistemul de pregatire a solului cu ogor negru sau ogor cultivat cu ingrasamant verde. Cand durata de ameliorare se prelungeste, se recurge la ogorul cultivat doi sau chiar trei ani cu un amestec de plante perene, leguminoase si graminee.

Asolamentul cu ogor negru se adopta in mod cu totul exceptional nu­mai in regiuni secetoase si atunci cand solul este puternic napadit de pir. El ofera posibilitatea combaterii buruienilor pe cale mecanica prin epuizare sau cu ajutorul ierbicidelor. Asolamentul cu ogor cultivat sub forma de pajiste cu plante perene este, de asemenea, mai putin indicat si foarte rar aplicat.

Cel mai raspandit si des aplicat in pepi­niere forestiere este asolamentul cu ogor cul­tivat, timp de l an, cu plante leguminoase, in acest caz, ciclul de productie-ameliorare este obisnuit de 3 ani, iar suprafata de cul­tura se imparte in trei sole de marime egala. In functie de acesti parametri, se stabileste planul de desfasurare in timp, (in tot ciclul de productie-ameliorare) si in spatiu (pe toata suprafata pepinierei sau sectiei) a lucrarilor de cultura si ameliorare.

Sistemul de asolament prevazut cu ogor cultivat timp de un an cu plante leguminoase prezinta multiple avantaje. Culturile de leguminoase, folosite si ca ingrasaminte verzi, au un efect ameliorativ complex asupra solului si anume:

solul este perforat si permeabilizat pe mare adancime de radacinile pivotante ale leguminoaselor;

radacinile separa solul in fragmente si, prin presare, contribuie la formarea agregatelor structurale;

radacinile leguminoaselor aduc la suprafata, din straturile profunde ale solului, calciul si o serie de alte elemente nutritive levigate;

leguminoasele imbogatesc solul in azot atmosferic acumulat prin intermediul bacteriilor simbiotice de nodozitati;

masa vegetala produsa de leguminoase, incorporata in sol ca ingrasamant verde, imbogateste solul in substanta organica si humus, sporeste capacitatea de retinere a elementelor nutritive si inlesneste formarea agre­gatelor stabile;

culturile de leguminoase maresc sensibil eficienta ingrasamintelor chimice.

Aceasta complexa ameliorare de natura biologica este greu de realizat prin alte mijloace. In acelasi timp, asolamentul cu ingrasamant verde este accesibil, ieftin si ofera deci posibilitatea aplicarii lui pe scara larga, mai ales in pepinierele din regiunile de deal si munte, acolo unde ingrasamintele organice sunt mai necesare.

Leguminoasele folosite in lucrarile de ameliorare trebuie sa fie putin pretentioase fata de sol si sa asigure totusi o cantitate mare de masa verde, bogata in elemente nutritive si mai ales in azot. Pentru pepinierele fores­tiere, cele mai indicate specii de leguminoase sunt lucerna galbena (Medicago falcata), sparceta (Onobrychis viciaefolia), lucerna obisnuita (Medicago saliva), trifoiul rosu (Trijolium pratense), trifoiul marunt (Medicago lupulina), seradela (Ornithopus sativus), lupinul peren (Lupinus polyphyllus), mazarichea paroasa (Vicia villosa) etc.

Inainte de semanare, semintele de leguminoase se trateaza cu nitragin pentru inocularea lor cu bacterii de nodozitati. Odata cu instalarea culturilor de leguminoase, se administreaza ingrasaminte   chimice si, la nevoie, amendamente.

Vara, inainte de inflorire, culturile de leguminoase se tavalugesc si se maruntesc prin discuire, apoi se ingroapa in sol prin aratura, iar sola se trateaza in continuare ca ogor negru. De cele mai multe ori insa, prima recolta se coseste si se imprastie uniform pe suprafata terenului, spre a contribui la ingrasarea solului sau se foloseste ca materie prima la prepa­rarea compostului. Ceea ce mai creste intre timp se incorporeaza in sol odata cu aratura de toamna.