Reconstructia padurilor afectate de fenomene de uscare intensa

1. Amploarea si cauzele fenomenului de uscare

in ecosistemele forestiere, dupa inchiderea generalizata a masivului apare fenomenul de eliminare naturala, datorita relatiilor de competitie dintre exemplarele care alcatuiesc arboretul. Procesul respectiv este un fenomen natural normal, care se manifesta in orice arboret indiferent de compozitia acestuia si de bogatia in specii care intra in alcatuirea lui.

Eliminarea naturala are loc pe seama speciilor si a exemplarelor mai putin dotate biologic, care nu fac fata competitiei la care sunt expuse in evolutia si dezvoltarea arboretului. Ramanand in plafonul dominat al arboretului, datorita inrautatirii tot mai accentuate a conditiilor de vegetatie, exemplarele respective se usuca si dispar. Atat timp cat diminuarea densitatii arboretului are loc exclusiv pe seama exemplarelor din plafonul dominat al arboretului (clasele V-III Kraft), fiind un proces natural normal, determinat de relatiile de competitivitate si de tendintele ecosistemului de optimizare structurala prin propriul sau sistem de autoreglare a consistentei, nu se manifesta fenomenul de uscare in masa (intensa).

Daca uscarea angajeaza un numar mult prea mare de arbori si nu se limiteaza numai la cei din plafonul dominat al arboretului, procesul debilitarii remarcandu-se si la arbori din plafonul dominant al acestuia (clasele I-III Kraft), atunci in arboretul respectiv s-a declansat fenomenul de uscare intensa.

Fenomenul de uscare intensa s-a remarcat cu precadere in padurile de stejar, fiind semnalat pentru prima data in Slovenia la inceputul secolului trecut. Curand fenomenul a fost semnalat si in alte tari est europene (Bulgaria, Ungaria, Polonia) precum si in tara noastra. La noi, uscarea padurilor de stejar, ca fenomen de masa, a fost remarcata in perioada 1930-1932, cu toate ca exista marturii din care rezulta ca acest fenomen a aparut in Banat inca din anii 1910-1914. in ultimele decenii, uscarea in padurile de stejar s-a manifestat cu intensitate ridicata in perioadele: 1940-1942; 1946-1949; 1955-1961 si 1972-1977, fiind considerat un fenomen ciclic. Fenomenul s-a agravat de la o etapa la alta, cu deosebire in padurile constituite din/sau cu participarea stejarilor mezofiti (gorun si stejar pedunculat). Dupa 1980 s au semnalat uscari cu urmari grave si in unele paduri de rasinoase (brad, molid, pin), amploare mai mare remarcandu-se insa la brad [Barbu 1982. 1991].

Aria de raspandire a uscarii premature a arborilor, poate deveni la noi, ca si in alte parti ale lumii, ingrijoratoare, in prezent, se considera ca suprafata padurilor afectata de uscare se extinde in medie pe 2-5% din intinderea fondului forestier ai fiecarei tari europene. Data fiind amploarea si consecintele acestui fenomen, s-a trecut la adoptarea unor masuri concrete de prevenire si stavilire a procesului respectiv, atat la nivel national, cat si in cadrul unor organisme sau organizatii internationale specializate, cum ar fi; Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O.), Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) etc.

La noi in tara s-au efectuat ample cercetari cu privire la prevenirea si combaterea uscarii anormale a arborilor, stabilindu-se o serie de tehnologii de refacere a arboretelor afectate de acest fenomen. Rezultatele cercetarilor efectuate in timp au scos in evidenta faptul ca fenomenul de uscare intensa apare in cele mai variate conditii stationale, atat in arborete pure (cu sau fara subarboret), cat si in arborete amestecate, localizate pe diferite forme de relief (campii joase si inalte, in depresiuni si lunci, pe platouri, terase si versanti). Varsta arboretelor afectate de fenomenul uscarii intense variaza, de asemenea, intre limite largi. Astfel, in cazul cvercineelor (gorun si stejar pedunculat) s-au remarcat uscari intense in arborete cu varsta variind intre 40-120 ani, frecventa mai mare inregistrandu-se insa intre 60 si 80 ani.

Din cercetari intreprinse la noi si in alte tari rezulta ca uscarea intensa este un fenomen complex, determinat de numeroase cauze de ordin antropic si de m<

Cauzele de ordin antropic sunt cele care provoaca cel mai adesea direct sau indirect, slabirea vitalitatii padurilor. Prin adoptarea si aplicarea unor masuri silviculturale gresit concepute si/sau aplicate fara sa se tina seama de unele particularitati bioecologice ale speciilor si insusiri structurale ale arboretelor, s-a ajuns la rarirea padurilor, la luminarea solului, cu tot complexul sau de neajunsuri (intelenirea, tasarea si compactarea soiului, atragerea pasunatului). Aceste consecinte au condus la dereglarea functionalitatii ecosistemelor forestiere si la reducerea considerabila a capacitatii lor de autoaparare impotriva factorilor daunatori ai mediului.

Aparitia si evolutia uscarii in arboretele cu vitalitate scazuta este atribuita in mare masura cauzelor de ordin ecologic. Stresul climatic, cu deosebire secetele excesive, frecvente si de durata, precum si poluarea industriala la care sunt expuse padurile, creeaza neconcordante intre cerintele speciilor si conditiile inrautatite ale mediului de viata, conducand la accentuarea starii de debilitare a arboretelor. Poluarea industriala, autohtona si transfrontaliera, se manifesta pronuntat in zonele cu deversari puternice de agenti chimici agresivi (dioxidul de sulf, oxizi de azot, metale grele etc.), care, prin ploi acide, conduc treptat la alterarea conditiilor de vegetatie, debilitarea arborilor pe mari suprafete si la aparitia uscarii, cu prioritate la speciile cu toleranta mai redusa fata de agentii chimici nocivi vehiculati de curenti de aer de mare altitudine.

Pe fondul debilitarii arboretelor datorita acestor cauze principale primare, se instaleaza si actioneaza diversi factori patogeni din randul carora nu lipsesc insectele si ciupercile.

in conditiile unor arborete debilitate prin procese de degradare, aparitia fenomenului de uscare intensa este determinata obisnuit de asocierea factorilor nocivi. Analizand cauzele fenomenului de uscare, majoritatea cercetarilor au ajuns la concluzia ca daunatorii biotici si in primul rand defoliatorii constituie principalul factor in declansarea si extinderea procesului de uscare, in general, in padurile de stejar afectate de uscare intensa au fost nelipsite defolierile consecutive, urmate de invazia fainarii stejarului, a insectelor de scoarta si lemn si a ciupercilor vasculare si xilofage.

inmultirea in masa a daunatorilor si in special a defoliatorilor s-a facut remarcata cu precadere in arborete degradate, rarite si debilitate, fiind favorizata cu deosebire de perioadele mai secetoase, in consecinta, refacerea radicala a arboretelor cu consistenta redusa si stare lanceda de vegetatie constituie o masura preventiva de prima importanta in stavilirea declansarii fenomenului de uscare intensa.

Arboretele cu o structura optima, cu un subarboret bogat si continuu, capabil sa mentina in permanenta solul reavan, afanat si neintelenit, sunt capabile sa faca fata cu mai mult succes celor mai grele incercari de ordin ecologic, impiedicand totodata inmultirea in masa a daunatorilor.

2. Depistarea si stabilirea intensitatii fenomenului de uscare intensa

Padurile din cuprinsul fondului forestier sunt supuse unei atente actiuni de recunoastere a starii lor de sanatate, in vederea semnalarii tuturor fenomenelor de uscare anormala. Actiunea se executa permanent de practicienii fiecarei unitati silvice si periodic cu prilejul lucrarilor de reamenajare a padurilor la nivelul fiecarui ocol silvic, incepand cu anul 1989 proiectele de amenajare trebuie sa cuprinda si date referitoare la starea de sanatate a arboretelor. Acest lucru se realizeaza pe baza observatiilor efectuate in cuprinsul suprafetelor de proba pentru efectuarea descrierii parcelare. Pe langa inventarierile amenajistice obisnuite, se procedeaza si la o stratificare a arborilor in raport cu starea de sanatate a aparatului lor foliar.

Analiza: Modul de folosire a ingrasamintelor naturale in livada Referat: Lucrarile solului – aspecte privind utilizarea masinilor

Metodologia actuala de apreciere a starii de sanatate a arborilor a fost racordata la prevederile internationale privind monitoringul forestier, care stabilesc 4 clase de sanatate, apreciate dupa caracterele exterioare ale coroanei:

grad de defoliere de 0-10% (arbore sanatos sau aparent sanatos);

grad de defoliere de 11-30% (arbore slab afectat);

grad de defoliere de 31-65% (arbore moderat afectat);

grad de defoliere peste 65% (arbore puternic afectat);

in arboretele afectate de uscare se delimiteaza 3-5 suprafete de proba de cate 1500-2500 m2, in scopul urmaririi evolutiei fenomenului si al controlului densitatii arborilor la unitatea de suprafata (ha), in suprafetele de proba materializate pe teren prin borne se fac observatii si masuratori de detaliu cu privire la conditiile stationale si de vegetatie ale arboretului. Pentru fiecare suprafata se precizeaza caracteristicile reliefului (unitate, inclinare, expozitie, configuratie etc.), tipul de statiune si tipul natural de padure, principalele elemente structurale ale arboretului (provenienta, consistenta, compozitie, varsta etc.), prezenta sau absenta subarboretului si a regenerarii naturale in arboretele mature (in % din suprafata). Pentru fiecare arbore inventariat in suprafata de proba trebuie sa se precizeze: specia, provenienta, circumferinta la 1,30 m, clasa Kraft, diametrul si aspectul coroanei, gradul de vatamare al coroanei, prezenta sau absenta poluantilor pe frunze etc.

in fiecare suprafata de proba se deschide cate un profil de sol pana la roca mama sau 1,20 m adancime si se recolteaza probe pentru determinari de laborator, in baza carora se face o caracterizare de detaliu a solului, in cazul arboretelor cu fenomene de uscare din zonele cu poluare industriala sau suspecte de acest gen de poluare, se recolteaza in vederea analizei chimice si probe de material vegetal, in special frunze si ace.

Pe baza observatiilor si masuratorilor efectuate in cuprinsul suprafetelor de proba se stabileste amploarea si intensitatea fenomenului de uscare, in analiza care se intreprinde in acest scop se iau in considerare numai arbori din plafonul superior al arboretului, indiferent de specie, respectiv arborii incadrati in primele clase Kraft: l - predominanti; II - dominanti si III - codominanti. in raport cu repartitia acestor arbori pe grade de vatamare a coroanei se determina doi indicatori (gradul de vatamare si gradul de uscare), care evidentiaza amploarea si, respectiv, intensitatea fenomenului de uscare la nivelul arboretului.

Gradul de vatamare (Gv) exprima amploarea fenomenului de uscare din fiecare arboret, in baza caruia se poate prognoza evolutia uscarii si aprecia starea momentana de sanatate a arboretelor. Se determina cu relatia:

G_v - gradul de vatamare al arboretului (in %);

n₁n₄ - frecventa absoluta a arborilor pe grade de vatamare stabilite in raport cu starea de sanatate a coroanei fiecarui arbore;

N_t - reprezinta numarul total al arborilor din plafonul superior al arboretului;

N_v - reprezinta numarul arborilor vatamati din acelasi plafon al arboretului;

Gradul de uscare (G_u) reflecta intensitatea de manifestare a fenomenului de uscare la nivelul arboretului si se calculeaza cu relatia:

in care:

G_u - este gradul de uscare al arboretului (in %);

n₃, n⁴ si N_t - au aceeasi semnificatie ca si in cazul stabilirii gradului de vatamare (G_v).

Gradul de uscare indica pe de o parte gravitatea fenomenului de uscare, iar pe de alta parte natura interventiilor necesare pentru reconstructia ecologica a arboretelor. in functie de valorile acestui indicator, arboretele se incadreaza in patru clase de uscare, ale caror limite sunt precizate in tabelul 10.1 .

incadrarea arboretelor pe grade de uscare

Tabelul 10.1

Pentru urmarirea in timp a evolutiei fenomenului de vatamare si uscare a arborilor, suprafetele de proba special amplasate pe teren se include in sistemul de control (monitoring) al factorilor cu influenta negativa asupra cresterii si dezvoltarii padurilor din tot cuprinsul fondului forestier.

3. Reconstructia ecologica a arboretelor cu fenomene de uscare

Amploarea fenomenului de uscare prematura a arborilor si agravarea acestuia in ultima perioada de timp, necesita adoptarea si aplicarea unor masuri complexe vizand atat prevenirea declansarii fenomenului, cat si reconstructia pe baze ecologice a arboretelor afectate de uscare.

Fenomenul uscarii premature a arborilor se caracterizeaza printr-o mare diversitate de forme, in raport cu starea de infestare si vatamare a arboretelor afectate de uscare, lucrarile de reconstructie ecologica ce se impun, constau in:

ameliorarea compozitiei arboretelor, prin introducerea de specii principale de amestec, de ajutor si arbusti in portiunile cu consistenta redusa, in masura in care specia principala de baza este suficient reprezentata;

refacerea integrala a arboretelor afectate de uscare in cazurile in care ponderea speciei principale de baza este puternic diminuata si nu mai poate asigura compozitia tel recomandata de statiune;

substituirea arboretelor cu stare lanceda de vegetatie, in care se produc uscari intense ca urmare a modificarii antropice a conditiilor stationale (lucrari hidrotehnice, poluare intensa etc.) sau a infiintarii de culturi forestiere in afara arealului speciilor constituente si in conditii climato-edafice putin favorabile
acestora.

Prin interventiile cu lucrari de refacere sau substituire a arboretelor afectate de uscari intense se urmareste, in principiu, reconstituirea tipului fundamental de padure. Pentru reconstructia unor asemenea arborete, interventia se face etapizat, cu perioada lunga de regenerare, astfel incat padurea existenta sa indeplineasca functiile atribuite pe toata durata lucrarilor si, totodata, sa asigure protectie tinerei generatii instalate artificial, in acest sens, in functie de varsta arboretelor afectate de uscare, de intensitatea fenomenului si modalitatea de uscare a arborilor (uniforma sau concentrata in puncte mai mult sau mai putin dispersate) se recurge la crearea de nuclee de regenerare in ochiuri sau la deschideri de coridoare, combinandu-se intotdeauna regenerarea naturala existenta cu lucrari de completare sau ajutorare a acesteia.

in cazul arboretelor de cvercinee, stabilirea tehnologiilor de lucru vizand reconstructia arboretelor cu fenomene de uscare se face in functie de mersul regenerarii naturale si de intensitatea uscarii.

in masura in care regenerarea naturala este asigurata pe minimum 50% din suprafata, din care cel putin 30% cu puieti viabili de cvercinee, se intervine cu lucrari de ameliorare a compozitiei viitorului arboret. Compozitia de impadurire va fi alcatuita din specii principale de amestec si ajutor, asociate grupat sau intim, precum si din specii arbustive corespunzatoare statiunii si tipului natural fundamental de padure. Interventia artificiala in astfel de situatii prezinta caracteristicile completarilor tipice prin plantatii in regenerari naturale.

in lipsa regenerarii naturale, tehnologiile de lucru vizand reconstructia ecologica a arboretelor afectate de uscare se diferentiaza in raport cu intensitatea fenomenului si cu modul de propagare a uscarii, localizata in ochiuri sau uniforma pe intreaga suprafata.

Atunci cand arborii de cvercinee reprezinta cel putin 30% din numarul corespunzator densitatii optime la hectar, in raport cu varsta si faza de dezvoltare a arboretului, lucrarile de reconstructie ecologica prezinta caracteristicile interventiei cu ameliorari in arborete cu consistenta subnormala, bracuite. Compozitiile de impadurire se stabilesc in functie de recomandarile de la grupa ecologica corespunzatoare statiunii, din care, pe langa specia principala de baza, nu trebuie sa lipseasca celelalte categorii de specii (principale de amestec, secundare si arbustive). Instalarea noii generatii se face sub adapost, prin plantatii, folosindu-se puieti de talie obisnuita (mica), cu radacina nuda, plantati in vetre de 1,0 x 1,0 m.