Principii generale de asociere a speciilor - culturile pure sau monoculturile

In raport cu functia atribuita, caracteristicile mediului stationa! si insusirile silvobiologice ale speciilor utilizate, o cultura forestiera poate fi alcatuita din una sau mai multe specii lemnoase, care definesc compozitia specifica a viitorului arboret. La aprecierea compozitiei unui arboret se iau in considerare numai speciile arborescente, fara sa se tina seama de arbusti. Ca urmare, chiar daca la instalare, in asortimentul de specii luat in considerare sunt prevazute si specii arbustive, compozitia culturilor forestiere infiintate este redata numai de speciile lemnoase arborescente. Din acest punct de vedere, culturile forestiere pot fi pure, alcatuite dintr-o specie si amestecate, cand arboretul este format din doua sau mai multe specii arborescente. Conventional o cultura forestiera este considerata practic pura si atunci cand una din specii reprezinta cel putin 90% din numarul total al arborilor.

Arboretele alcatuite dintr-o singura specie (culturile pure sau monoculturile) sunt in general mai usor de instalat si de condus prin operatiuni culturale pana la varsta exploatabilitatii. Ele cresc mai uniform si furnizeaza sortimente de lemn relativ omogene. In asemenea culturi, mecanizarea lucrarilor silvice poate fi aplicata pe scara larga.

Monoculturile prezinta insa si numeroase dezavantaje. Ele se caracterizeaza prin cea mai restransa diversitate structurala, au o slaba capacitate de autoprotectie, fiind vulnerabile la actiunea negativa a factorilor de mediu, atat biotici cat si abiotici. Ca urmare, culturile pure sunt in general mai expuse la diferite calamitati provocate de vant, incendii, atacuri de daunatori biotici etc. Prin structura lor relativ uniforma, ele sunt incapabile sa valorifice eficient potentialul energetic stational in acumularile de biomasa, consumand selectiv substantele nutritive aproximativ de la acelasi nivel al solului. De aceea, in monoculturi se fac frecvent simtite carente in nutritia minerala, efectul remarcandu-se in acumularile de biomasa, care, de regula, sunt mai reduse decat in cazul culturilor amestecate, instalate in conditii stationale similare.

De exemplu, pinul formeaza, in general, un sistem radicelar pivotanto-trasant, dar concentrat. Odata cu inaintarea in varsta, in culturile pure de pin spatiul subteran neutilizat de arbori sporeste continuu, ajungand sa reprezinte pana la 2/3 din volumul edafic util total. Pe de alta parte, monoculturile formate din specii cu temperament de lumina (pini, larice) - acestea avand in general o coroana usor penetrabila - sunt incapabile sa protejeze satisfacator solul, mai cu seama atunci cand lipseste si subarboretul. Fara asocierea lor cu alte specii mai de umbra, care in conditiile stationale respective sa realizeze un al doilea plafon protector compact, solul pierde treptat fertilitatea, degradandu-se prin intelenire, tasare, compactizare etc. Degradarea insusirilor fizice ale solului si alterarea regimurilor factorilor ecologici, conduc la inrautatirea conditiilor generale de vegetatie din cuprinsul arboretelor, efectul facandu-se remarcat in diminuarea tot mai accentuata a acumularilor curente de biomasa, odata cu inaintarea in varsta a culturilor. Covorul dens si continuu de plante ierbacee, care se instaleaza intr-o cultura forestiera alcatuita numai din specii arborescente de lumina (larice sau pin), consuma practic neproductiv o mare cantitate de substante nutritive si apa. Asocierea fagului cu asemenea specii este justificata atat pe plan economic, prin sporul de biomasa ce se poate obtine la unitatea de suprafata, cat si pe plan cultural, prin conservarea si chiar ameliorarea pe cale biologica a fertilitatii solului, asigurand permanent o buna stare de vegetatie la nivelul intregului arboret.

Constituirea unor culturi forestiere amestecate asigura premizele obtinerii unor arborete cu mare valoare economica numai in masura in care alegerea speciilor se face cu respectarea principiului ecologic. Prin modul de asociere, fiecarei specii trebuie sa i se ofere posibilitatea indeplinirii rolului functional atribuit in biocenoza si evitarea riscului eliminarii reciproce ca urmare a relatiilor de competitivitate ce se fac simtite in culturi dupa inchiderea masivului. Intr-o cultura forestiera de amestec, speciile adoptate in compozitia de impadurire urmeaza sa indeplineasca functii diferite. Din randul acestora, o importanta deosebita o detin speciile arborescente, prin a caror existenta se asigura atingerea obiectivului urmarit la instalarea culturii respective (protectie sau productie). Asemenea specii pot avea ponderi diferite in compozitia de impadurire. Indiferent de pondere, trebuie insa acceptata ideea egalei lor importante la constituirea viitorului arboret. Ca urmare, pentru aceste specii se pune problema mentinerii lor in arboretul intemeiat pe intreaga durata de existenta a culturii. In masura in care se respecta principiul compatibilitatii la alegerea speciilor incadrate in aceasta categorie, riscul eliminarii reciproce este mult diminuat, dar nu total inlaturat. De aceea, pentru a preveni efectele negative ale fenomenului de eliminare naturala, asocierea speciilor arborescente mai importante trebuie sa se faca grupat. Marimea unei grupe, exprimata prin numarul de exemplare sau extensiunea in suprafata ce revine uneia sau alteia dintre specii, se stabileste in functie de toleranta manifestata fata de speciile sau specia cu care, la limita, intra in competitie pentru valorificarea spatiului bioenergetic comun. In principiu, cu cat speciile care se asociaza se diferentiaza ecologic mai mult, cu atat grupele constituite trebuie sa fie mai mari. La materializarea pe teren a unor grupe cu extensiune mare in suprafata, determinata de diferentierea ecologica pronuntata intre speciile asociate, in cultura instalata se vor manifesta imperfectiunile semnalate la infiintarea de monoculturi. De aceea, la crearea amestecurilor, trebuie sa se tina seama daca compatibilitatea ecologica mai redusa intre speciile asociate nu poate fi compensata de unele particularitati silvobiologice ale acestora.

In general, amestecurile constituite din specii foarte diferite in raport cu temperamentul lor, caracterizate in plus si prin acelasi regim al cresterilor, sunt putin viabile. Specia cu temperament de lumina este vulnerabila in competitia cu speciile sau specia cu temperament de umbra. Stabilitatea unor asemenea amestecuri este asigurata, de regula, numai prin asocierea speciilor in grupe cu suprafata mare. Vulnerabilitatea speciilor cu temperament de lumina in fata celor de umbra poate fi insa compensata de rapiditatea lor de crestere in tinerete. In asemenea cazuri, speciile cu temperament de lumina se plaseaza de la inceput in plafonul dominant al arboretului, conditii in care relatiile de concurenta interspecii, ce se intensifica dupa inchiderea masivului, nu numai ca nu le dauneaza, ci, dimpotriva, au efect pozitiv asupra dinamicii acumularilor de biomasa, cu deosebire in inaltime. Asocierea unor asemenea specii cu specia preponderenta numeric se poate face in grupe mici, de pana la 10 exemplare, fara a exista riscul eliminarii lor pe parcursul ciclului de productie.

La stabilirea marimii grupelor trebuie sa se tina seama si de durata de convietuire a speciilor asociate. Din acest punct de vedere amestecurile pot fi permanente si temporare (provizorii). In cazul amestecurilor permanente, la constituirea carora participa doua sau mai multe specii principale, asocierea lor trebuie facuta in grupe mai mari. Pentru amestecuri temporare, din care o specie urmeaza a fi extrasa mai din timp, pe parcursul ciclului de productie, asocierea trebuie facuta intim sau in grupe mici, astfel incat structura orizontala si verticala a arboretului sa fie cat mai putin afectata in urma inlaturarii exemplarelor apartinand speciei respective. De exemplu, in culturile cu participarea stejarului, pot fi introdusi plopi euramericani, in statiuni favorabile lor si intr-o schema rara, asigurand astfel un adapost reclamat adeseori de culturile tinere de stejar. Exemplarele de plop, extrase inainte de a stanjeni cresterea stejarului, contribuie la obtinerea unui spor de biomasa la unitatea de suprafata, deloc de neglijat la nivelul unor zone geografice confruntate permanent cu deficitul de lemn.

Amestecuri provizorii, deosebit de valoroase, se pot realiza intre fag si specii de rasinoase repede crescatoare (larice, duglas, pin strob, molid etc.) prin efectuarea de completari cu asemenea specii in semintisuri naturale de fag, in cuprinsul carora exista goluri de mici dimensiuni si uniform dispersate in suprafata. Tot amestecuri provizorii pot fi considerate si culturile de plop tremurator, mesteacan etc., la adapostul carora se instaleaza, inainte de exploatare, bradul si fagul sau atunci cand bradul se introduce pentru pomi de iarna in fagete rarite si neregenerate ajunse aproape de varsta exploatabilitatii.

In alcatuirea culturilor amestecate, pe langa speciile de prima importanta in atingerea telului de gospodarire urmarit prin instalarea lor, frecvent se prevad specii carora, de la inceput, le sunt atribuite functii de ordin cultural. Pentru indeplinirea functiilor respective, aceste specii (arborescente sau/ si arbustive) trebuie sa fie uniform distribuite pe intreaga suprafata a terenului de cultura, realizandu-se astfel la nivelul biocenozei o asociere in amestec intim cu speciile principale.

La intemeierea de culturi forestiere, includerea unor asemenea specii in compozitiile de impadurire se impune numai in masura in care este exclusa sau impiedicata regenerarea lor pe cale naturala. Instalate artificial si in amestec intim, exemplarele acestor specii apar izolat, la distante aproximativ egale, in cuprinsul exemplarelor preponderente numeric apartinand speciilor principale. Ca urmare, datorita pozitiei lor izolate in biocenoza, speciile cu functii de ordin cultural contribuie alaturi de speciile principale la realizarea starii de masiv, dupa care, avand si un potential biologic mai redus, cedeaza treptat in competitia cu speciile principale. Speciile arborescente introduse in scop cultural, caracterizate prin ritmuri mai scazute de crestere, vor forma etajul dominat al arboretului, contribuind astfel la inchiderea acestuia in plan orizontal, dar mai cu seama la diversificarea structurii arboretului in plan vertical, in evolutia culturii, speciile arbustive vor alcatui un etaj propriu, subarboretul, iar prin cresterea lor mai mult laterala, sub forma de tufe, vor indeplini rolul de protectie si ameliorare a solului, pentru care, de altfel, au fost destinate.

In masura in care speciile cu rol cultural se regenereaza natural, usor si abundent, mai cu seama pe cale vegetativa, acestea constituie un real pericol pentru existenta speciilor principale, chiar daca in vederea instalarii lor se recurge mai intai la inlaturarea completa a lastarisurilor existente. Asemenea situatii sunt frecvent intalnite in lucrari de substituire a arboretelor derivate cu specii de amestec (carpinete, teisuri etc.), prin care se urmareste reconstituirea tipurilor fundamentale de padure. De regula, in astfel de cazuri, compozitia de impadurire este alcatuita numai din specii principale, care la instalare se asociaza grupat. Pentru evitarea diminuarii ponderii lor de catre speciile de mica valoare economica, regenerate vegetativ, trebuie intervenit sistematic cu lucrari de descoplesiri-degajari, uneori chiar din primul sezon de vegetatie. Aceste lucrari vor fi continuate pana la inchiderea masivului, care trebuie realizata prin contributia preponderenta a speciilor instalate artificial, carora li se faciliteaza astfel pozitia dominanta in viitorul arboret. Competitivitatea speciilor principale, indeosebi a cvercineelor, poate fi mult sporita prin utilizarea ca material de impadurire a puietilor de talie mijlocie. Dispunerea lor grupata pe teren, cate 3-5 exemplare, la distante de circa 4x4m, sub forma de biogrupe, conduce in scurt timp la realizarea unor nuclee, capabile sa reziste cu mai mult succes la presiunea exercitata de lastarisurile dense apartinand speciilor din vechiul arboret. Utilizarea puietilor de talie mijlocie si adoptarea unor asemenea modalitati de asociere (biogrupe) nu exclude necesitatea executarii lucrarilor de descoplesiri-degajari, frecventa lor de aplicare fiind insa mult mai redusa, inchiderea masivului realizandu-se la scurt timp dupa instalarea culturilor.

Indiferent de modalitatea de instalare (artificiala sau mixta), culturile realizate cu participarea si a speciilor cu atributii, in principal, de ordin cultural sunt amestecuri cu caracter cvasipermanent. Dupa inchiderea masivului, prin aplicarea operatiunilor culturale, cu deosebire a degajarilor si curatirilor, se urmareste promovarea speciilor arborescente de prima importanta, extragerile efectuandu-se in principal pe seama speciilor de mai mica valoare economica. Reglarea desimii arboretelor continua in acelasi mod si prin rarituri. Ca urmare, ponderea initiala de participare a speciilor se modifica in favoarea speciilor principale, dupa aplicarea fiecarei operatii culturale, indiferent de natura acesteia (degajari, curatiri, rarituri). Se ajunge astfel, in cazul adoptarii unor cicluri lungi de productie (culturi pe baza de cvercinee) ca din compozitia arboretului sa dispara, complet sau in cea mai mare parte, speciile cu functii culturale, chiar si in situatiile cand in compozitia de regenerare acestea au fost prevazute in pondere egala cu speciile principale.