TURISM RURAL - AGROTURISM

1.1. Factorii aparitiei și dezvoltarii agroturismului

Turismul reprezinta un fenomen caracteristic civilizatiei actuale si este o componenta majora a vietii economice si sociale care polarizeaza interesul unui numar tot mai mare de tari. Prin vastul potential uman si material pe care-l antreneaza in dezvoltarea sa, ca si prin efectul benefic asupra domeniilor cu care se intersecteaza, turismul constituie un factor stimulator al progresului economic general, cu aport in creșterea PIB, la echilibrarea balantei de plati, la ameliorarea calitatii vietii.

Romania este o tara cu mare disponibilitate pentru turism, conferita de resursele variate naturale si antropice cu care este inzestrata. Prin diversele forme de relief repartizate armonios pe intreg teritoriul tarii, prin flora, fauna și monumentele sale istorice și arhitectonice, Romania poate sa satisfaca cele mai exigente pretentii ale unui turist.

Turismul Romaniei a fost puternic influentat de ideologiile și personalitatea liderilor politici. Acestui sector, important pentru economia tarii, i s-a acordat prea putina atentie in imediata perioda de dupa al II-lea Razboi Mondial, iar cand sectorul ofertelor turistice a luat naștere, turismul Romaniei a avut foarte putine de oferit.

Intre anii 1960-1970, Romania a facut eforturi de dezvoltare a infrastructurii turistice, dar majoritatea au fost concentrate pe litoralul Marii Negre. In anul 1971 este infiintat Ministerul Turismului, iar la 16 Iulie 1973, prin Ordinul Ministrului Turismului numarul 744 se declara experimental “sate turistice” urmatoarele 13 localitati: Lerești, Rucar, Fundata, Sirnea, Rașinari, Sibiel, Tismana, Vaideeni, Halmagiu, Bogdan-Voda, Vatra Moldovitei, Murighiol și Sfantu Gheorghe.

Dupa revolutia din 1989 sunt eradicate anumite legi care au avut consecinte negative asupra turismului, de exemplu legea care interzicea romanilor sa gazduiasca turiștii straini in casele proprii. In aceasta perioada s-a dezvoltat conceptul de turism rural cu cazare in pensiuni agroturistice, pensiuni turistice rurale sau alte structuri turistice de primire rurale. Primele gospodarii inscrise in reteaua turismului rural au fost cele din zona Bran-Rucar, Barsei, Dornelor, Maramureșului, Sibiului, Clujului etc.

Printre factorii care au condus la aparitia și dezvoltarea agroturismului sunt:

a)     Complexitatea societatii moderne; dat fiind faptul ca omul cauta sa depuna un efort fizic cat mai mic, iși compenseaza nevoia de miscare petrecandu-și cat mai mult timp in aer liber, in mijlocul naturii. Agroturismul se afirma ca o solutie adecvata in acest domeniu.

b)     Reducerea duratei saptamanii de lucru; datorita acestui fenomen oamenii dispun de mai mult timp liber pe care incearca sa-l petreca intr-un mod cat mai placut.

c)      Preocuparea specialistilor domeniului turistic de a gasi noi forme de petrecere a timpului liber; in ultimul timp s-au impus ca noi forme de petrecere a concediului, satele turistice.

d)     Reintoarcerea la natura; demonstreaza ca omul modern, indiferent de categoria de varsta, sociala etc nu se poate rupe de modul natural de viata.

e)     Cunoasterea, intelegerea si creativitatea; contactul nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei nationale, ale folclorului, ocupatiilor traditionale și obiceiurilor populare, transforma vacantele rustice intr-un veritabil proces de asimilare a unor noi si numeroase cunostiinte.

1.2. Concepte cu caracter general

1.2.1. Conceptul de turism

Etimologic, cuvantul “turism” provine din termenul englez “tour”(calatorie), sau “to tour”, “to make a tour” (a calatori, a face o calatorie), termen creat in Anglia, in jurul anilor 1700, pentru a desemna actiunea de voiaj in Europa - in general și in Franta - in special. La randul sau, acest termen englez deriva din cuvantul francez “tour”(calatorie, plimbare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de calatorie de agrement. Termenul francez are radacini și mai adanci, el deriva din cuvantul grec “tournos” și respectiv, din cel latin “turnus” și inseamna tot calatorie in circuit.

Cel care a elaborat o definitie a turismului, acceptata pe plan mondial, a fost profesorul elvetian dr.W.Hunziker acesta apreciind ca “Turismul este ansamblul de relatii și fenomene care rezulta din deplasarea și sejurul persoanelor in afara domiciliului lor, atata timp cat sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanenta și o activitate lucrativa oarecare” (1940).[1]

Dictionarul Academiei Regale (Real Academia de la Lengua) definește turismul ca fiind ”… pasiunea de a calatorii pentru placerea de a strabate o tara; organizare a mijloacelor care duc la facilitarea acestor calatorii.”[2]

In 1950, The Shorter Oxford English Dictionary definește turismul ca fiind ”… teoria și practica din sfera calatoriilor; calatoria fiind de placere.”[3]

Dictionarul Enciclopedic Roman (1966,vol.IV) propune urmatoarea definitie: “Turismul reprezinta o activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constand din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distante, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.”[4]

Dictionnaire Touristique International (1969) contine și el o formulare: “Turismul reprezinta ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea și desfașurarea unor calatorii de agrement sau in alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agentii specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum și industria care concura la satisfacerea nevoilor turiștilor” si tot in Dictionarul turistic international (1980) se precizeaza ca “turismul se distinge de calatorie prin aceea ca implica pentru persoana in cauza, pe de o parte, alegerea deliberata a tintei, pe de alta, preocuparea exclusiva pentru satisfacerea placerii sale”.[5]

Sintetizand cele enuntate mai sus, prin turism se intelege:

a)     in primul rand, ansamblul de actvitati prin care omul iși petrece timpul liber calatorind in alta localitate sau tara, pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a se distra și a face sport, pentru odihna și tratament;

b)     in al doilea rand, industria creata pentru satisfacerea tuturor bunurilor si serviciilor solicitate de turisti la locul de destinatie, la un inalt nivel calitativ si in conditiile protectiei si conservarii resurselor turistice, in special, si a mediului inconjurator, in general.

Luand in considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social in care se desfașoara turismul in perioada de la ultima Conferinta Internationala a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferinta Internationala asupra turismului și statisticii turismului de la Ottawa din Iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de baza in turism: “Turismul se refera la activitatile unei persoane care calatoreste in afara mediului sau obisnuit, pentru mai putin de o perioada specificata de timp si al carei scop principal de calatorie este altul decat exercitarea unei activitati remunerate la locul de vizitare.”[6]

1.2.2. Conceptul de turism rural, agroturism

Conform diverselor publicatii ale Centrului European de Formare Ambientala și Turistica (CEFAT-NATOUR), ideea pro-ambientalista a dus la proliferarea de termeni care se refera la un “turism diferit”, mai “ecologic”. Pe piata au aparut noi tipuri de produse turistice ca turismul rural, agroturismul, turismul de aventura, ecoturismul, turismul cultural, turismul sportiv, turism verde.

Turismul verde este forma de turism in care peisajul este componenta prioritara, iar obiectivul sau este integrarea vizitatorului in mediul uman și natural. Turismul cultural se bazeaza pe utilizarea resurselor culturale din teritoriu (resurse istorice, artistice, obiceiuri), orientandu-se spre pastrarea și conservarea acestora. Atat satul cat și marile orașe pot reprezenta cadrul propice dezvoltarii acestui turism.

Turismul de aventura folosește imprejurimile sau mediul natural ca sursa de producere a senzatiilor de descoperire pentru practicantii sai. Obiectivul acestuia este de a transmite senzatii și are nevoie de spatii putin utilizate din punct de vedere turistic.

Turismul sportiv este forma de turism care utilizeaza orice activitate sportiva unde spectacolul și senzatiile de risc sunt fundamentale ca reclama turistica. Este amplasat in spatii rurale sau naturale (windsurf, tir cu arcul, parapanta, schi). Un element care diferentiaza aceasta forma de turism este tipul de cazare oferit. Activitatile sportive se realizeaza in aer liber, in locuri indepartate de caile de comunicatie, de aceea, turiștii opteaza, de obicei, pentru cazarile neconventionale (corturi de campanie, refugii montane, instalatii agrozootehnice abandonate).

Ecoturismul este segmentul turistic in care pastrarea spatiului natural in care este amplasat este prioritara, deoarece profilul sau este “conservarea” inainte de orice alta activitate. Este o forma de turism preocupat in special de mediul inconjurator și dezvolta contactul cu natura.

Agroturismul și turismul rural - ambele actioneaza in spatiul rural - sunt doua concepte care pentru unii autori au aceeași semnficatie, iar pentru altii au semnificatie diferita. Aceste doua categorii se identifica pana la un anumit nivel, au un numitor comun care scoate in evidenta atat elemente de comunitate, de incluziune, cat și elementele diferite care le conduc la departajare, la diferentiere.

Turismul rural include o paleta larga de modalitati de cazare, de activitati, evenimente, festivitati, sporturi și distractii, toate desfașurandu-se intr-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, elaborarea unei definitii cat mai exacte a termenului de turism rural și care sa fie utilizata in mod unitar pe tot continentul european se confrunta cu numeroase probleme specifice.

Conform Manifestului Turismului Rural (Franta, 1955), prin “Turism rural se intelege intreaga valorificare turistica a lumii rurale, care are ca protagonist și destinatar al profitului sau propria societate rurala”.[7]

Planul de Masuri Comunitare afirma ca “Turismul rural este cel care afecteaza toate clasele de turism din mediul rural”.

“Turismul rural este un concept care include toate activitatile turistice care se desfașoara in mediul rural”. O alternativa la definitia anterioara care, de asemenea, nu eludeaza aspectele umane și naturale ale teritoriului a fost elaborata de H. Grolleau (UE,1987): “Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistica organizata și condusa de populatia locala și care are la baza o stransa legatura cu mediul ambiant, natural și uman”.

Definitia cea mai utilizata este aceea care considera ca “Turismul rural este aceea activitate turistica realizata in spatiul rural, alcatuita dintr-o oferta integrata de relaxare, indreptata spre o cerere a carei motivatie este contactul cu mediul inconjurator autohton si interrelationarea cu societatea locala”(Comisia Comunitatii Europene).[8]

ESEU: Directii ale educarii inteligentei emotionale ESEU: Exercitii corecte biceps (cu imagini) - bicepsul puternic

Așadar, turismul rural este o forma de turism care se desfașoara in mediul rural, valorificand resursele turistice locale (naturale, culturale și economice) ca și dotarile și echipamentele turistice. Utilizeaza diverse spatii de cazare: hanuri, hoteluri rurale, adaposturi, sate de vacanta și imbraca forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivatii: odihna, recrere, tranzit, cunoaștere, religie etc.

Agroturismul este un concept de data mai recenta in UE; este un segment al turismului rural, cu particularitatea ca se practica in ferme (catune, ferme, gospodarii, conace etc.), de preferinta active, oferindu-i-se turistului posibilitatea de a participa la diverse activitati agrozootehnice. Aceasta forma specifica de turism rural este sustinuta de micii proprietari de la tara - de obicei ca activitate secundara – activitatea desfașurata in gospodaria proprie ramanand, deci, principala ocupatie și sursa de venit.

Agroturismul beneficiaza de un mediu nepoluat și pitoresc, de atractiile turistice naturale și de valorile cultural-istorice, de traditiile și obiceiurile prezentate in mediul rural.

In definitiile legale, tehnice și știintifice ale agroturismului, activitatea agricola și cea turistica sunt mereu relationate, fiind vorba, in definitiv, de o activitate care completeaza venitul agricultorilor și crescatorilor de vite. Componentele de baza ale ofertei sunt:

a)     cazare in exploatari agrare;

b)     alimentatie bazata pe bucataria traditionala a locului și preparate din alimente autohtone;

c)      ocazional, activitati alternative de relaxare in imprejurimile exploatarii;

d)     participare, sau cel putin, posibilitatea de observare a vietii și a activitatiilor traditionale ale exploatarii.

Nu este posibila separarea prestatiei agroturistice de cea a exploatarii agricole. Acest concept ilustreza multitudinea de servicii turistice pe care agricultorul le poate oferi clientului sau, dar folosind potentialul gospodariei si al spatiului rural.

Agroturismul prezinta unele trasaturi ce-l diferentiaza de turismul traditional:[9]

a)     consumul turistic se petrece in mediul rural;

b)     oferta turistica este autentica, originala, diversa, organizata si condusa de fermieri;

c)      este un turism “difuz”;

d)     este o activitate economica complementara exploatatiei agricole si nu o alternativa sau un substitut al acesteia;

e)     se evita marile aglomerari urbane;

f)      ofera populatiei cu venituri mai reduse posibilitatea de odihna, de petrecere a timpului liber;

g)     nu este compatibil cu turismul de masa;

h)     nu necesita investitii foarte mari pentru amenajari de infrastructura generala si dotari turistice.

1.2.3. Conceptul de sat turistic

Satul romanesc este o componenta de baza a spatiului rural prin valorile sale cultural-istorice, etnografice, naturale si socio-economice, iar prin valoarea turistica atestata poate deveni un “produs turistic” de mare originalitate si de marca pentru turismul romanesc. De aceea, turismul rural si agroturismul nu pot fi promovate ca oferte turistice decat in contextul “satului turistic” si al “zonei etnografice” careia se integreaza.

Satul turistic a fost lansat in Romania inca din 1973, cand, prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, s-au declarat, experimental, “sate turistice”, 13 localitati turistice printre care si Sibielul. Prin acest ordin s-a aprobat cadrul de organizare, functionare si indrumare a activitatii turistice si de promovare in turism a acestor localitatii, cu alte cuvinte, s-au creat premisele dezvoltarii oficiale a turismului rural si agroturismului.         

Dar, prin decretul nr. 225/1974, s-a interzis cazarea turistilor straini in locuinte particulare, astfel ca, satele turistice au devenit nefunctionale pentru turismul international, dar pentru turismul cu turisti romani aceste “sate turistice” au functionat sporadic. Totusi, printr-o derogare a Cancelariei C.C. al P.C.R., Sibielul a fost inclus in programele cu caracter cultural si folcloric ale O.N.T. Carpati-Bucuresti ca circuit turistic international deschis.

In anii ’70 O.N.T. Carpati-Bucuresti a promovat programul turistic Nunta in Carpati si in satul Sibiel.

O definitie acceptata si in alte tari contureaza satele turistice drept “asezari rurale bine construite, pastratoare de valori si de traditii etnofolclorice si cu un bogat trecut istoric, care, in afara functiilor politico-administrative, sociale, economice si culturale proprii, indeplinesc, sezonier sau in tot cursul anului si pe aceea de gazduire si asigurare a hranei pentru turistii care isi petrec un sejur cu durata nedefinita sau le viziteaza in cadrul unor programe de turism intinerant, cu sau fara servirea mesei”(V. Glavan, colab., ICT, 1980).[10]

S-a incercat si o clasificare a acestora. Stabilirea tipurilor de sate turistice consta in identificarea si relevarea specificului localitatilor si gruparea lor in cateva tipuri fundamentale:

a)     Sate turistice etnografic-folclorice: Bogdan Voda, Sibiel, Vama;

b)     Sate turistice de creatie artistica si artizanala: Tismana, Marga;

c)      Sate turistice climaterice si peisagistice: Fundata, Sirnea, Leresti;

d)     Sate turistice pescaresti si de interes vanatoresc: Murighiol, Ciocanesti;

e)     Sate turistice viti-pomicole: Agapaia, Recas, Giarmata;

f)      Sate turistice pastorale: Vaideeni, Jina;

g)     Sate turistice pentru practicarea sporturilor: Fundata, Sirnea, Murighiol.

Bineinteles ca multe din tipurile de sate prezentate nu au caracteristici transante, acelasi tip putand cuprinde caracteristici specifice si celorlalte tipuri, delimitarea realizata fiind mai mult de natura teoretica. Practic, fiecare sat intruneste caracteristici diverse, ceea ce constituie o valenta in plus pentru valorificarea potentialului turistic. Spre exempu, satele Tismana si Sibiel au specific etnofolcloric, dar sunt incadrate intr-un peisaj natural atractiv, iar Fundata si Vaideeni sunt sate pastorale, etnofolclorice si peisagistice.

1.2.4. Conceptul de turist

Dupa anii 1960, omenirea a inceput sa fie tot mai preocupata de locul unde isi vor petrece timpul liber, turismul devenind una din cele mai importante activitati economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendinte de petrecere – tot mai frecventa – a vacantelor in mijlocul naturii, din ce in ce mai multi turisti si-au dorit petrecerea clipelor de relaxare in mediul rural.

Din termenul “turism” a derivat si cel de “turist”, adica persoana care efectueaza calatoria pentru propria placere. Se pune problema clarificarii unor aspecte legate de termenul “turist”. Profesorul englez F. W. Ogilvie (1963), considera ca fiind turisti “… toate persoanele care satisfac cel putin doua conditii, si anume sunt departate de casa pentru o perioada care nu depaseste un an si cheltuiesc bani in acele locuri fara ca sa-i castige”.[11] Asemanator se pronunta si compatriotul sau A. C. Norwal (1963), care considera ca turistul “este acea persoana care intra intr-o tara straina pentru orice alt scop decat de a-si stabili o resedinta permanenta sau pentru afaceri si care cheltuieste, in tara unde se stabileste temporar, banii castigati in alta parte ”. The Shorter Oxford English Dictionary (1950) defineste turistul drept “…cel care face un tur sau mai multe, in special cel care face aceasta pentru recreere; cel care calatoreste de placere sau pentru motive culturale, vizitand diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemanatoare”. Din perspectiva Organizatiei Mondiale a Turismului este considerat turist “…orice persoana care se deplaseaza spre un loc in afara resedintei obisnuite pentru o perioda mai mica de 12 luni si ale carei motive principale de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat”. Administratia franceza a elaborat urmatoarea definitie apropiata de cea a OMT: “o persoana este considerata turist daca se deplaseaza de la resedinta sa principala mai mult de 2 de ore si mai putin de 4 luni”. Astfel sunt considerati turisti persoanele care:

a)     efectueaza o calatorie de agrement (vacanta, concediu);

b)     se deplaseaza in statiunile balneo-climaterice in scopul tratamentului sau imbunatatirii starii de sanatate;

c)      se deplaseaza in alte localitati in scopul de a participa sau de a asista la competitii sportive;

d)     calatoresc in scopuri profesionale, adica participa la conferinte internationale, reuniuni stiintifice sau misiuni religioase etc;

e)     se deplaseaza in scopuri culturale.

Nu sunt considerati turisti:

a)     persoanele a caror durata de deplasare este sub 24 ore;

b)     persoanele care vin sa-si fixeze domiciliul in regiune;

c)      studentii, elevii, militarii in termen;

d)     rudele care se deplaseaza cu ocazia unor evenimente familiale (ex.boala);

e)     persoanele care sosesc intr-o regiune cu contract de munca pentru a exercita o activitate profesionala.

Dar ce-si propuneau acesti calatori, drumeti, excursionisti, intr-un cuvant turisti? Un raspuns sintetic presupune o concentrare a obiectivelor si urmatoarea enumerare:

a)     sa-si satisfaca curiozitatea si dorinta de petrecere a vacantelor in cu totul alte conditii de viata si civilizatie decat cele obisnuite;

b)     turism cultural si de cunoastere;

c)      sa fragmenteze vacanta in 3-4 minivacante (4-5 zile: mare, munte, statiune balneara, sat turistic traditional);

d)     alegerea ca destinatii de vacanta a tarilor invecinate.

In mod firesc s-au conturat urmatoarele avantaje:

a)     valorificarea bogatului potential rural;

b)     alimentatie publica si agrement;

c)      reducerea la minim a personalului de servire;

d)     decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;

e)     surse suplimentare de venituri pentru populatia locala;

f)      inviorarea traditiilor populare, dorinta de perpetuare a unor mestesuguri traditionale.

Cercetarile intreprinse la inceputul deceniului opt al secolului nostru au scos in evidenta ca cererea turistica si alegerea destinatiilor turistice au fost puternic influentate de formele de agrement si animatie oferite de fiecare zona in parte, de pozitie si accesibilitate, cadrul natural si cel socio-economic, etnografia si folclorul local.

1.3.Turismul rural, agroturismul – instrument eficace pentru o dezvoltare durabila

Turismul este sectorul cel mai creator de ocupatie. Conform statisticilor O.M.T., pe planeta noastra, in prezent, din fiecare opt persoane ocupate, unul depinde direct sau indirect de existenta si dezvoltarea industriei calatoriilor si turismului. Acesta trebuie sa fie durabil, astfel prejudiciile activitatiilor turistice asupra mediului, care vor avea un impact negativ asupra societatii, vor tinde sa distruga insasi baza pe care s-a cladit prosperitatea acestui sector.

1.3.1. Dezvoltarea durabila – concepte, definitii

Inca din 1987, Comisia Mondiala de Mediu si Dezvoltare, prin raportul intitulat “Notre avenir à tous” cunoscut sub denumirea de “Raportul Brundtland” si prezentat Adunarii Generale a ONU, a definit dezvoltarea durabila viabila si sustinuta ecologic ca “garantie a nevoilor prezentului fara sa compromita capacitatiile generatiilor care vin de satisfacere a propriilor nevoi”[12].

Dezvoltarea durabila inseamna ca activitatile economice nu se pot baza numai pe ideea obtinerii de catre intreprinzator a beneficiilor pe termen scurt, ci trebuie evaluate cu prioritate costurile pe termen lung pentru societate.

Redam mai jos unul din documentele Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992) cu privire la dezvoltarea durabila: “dezvoltarea durabila-ecologica este nivelul de dezvoltare si activitate care permite satisfacerea cerintelor generatiei actuale a speciei umane si a altor specii de organisme fara a periclita capacitatea biosferei de a suporta si de a furniza necesarul rezonabil de resurse pentru generatiile viitoare”[13].

Dintre principiile dezvoltarii durabile enuntate in documentele Conferintei de la Rio de Janeiro amintim:

a)     respect si grija pentru comunitatea fiintelor vii;

b)     imbunatatirea calitatii vietii umane;

c)      conservarea vitalitatii si diversitatii Terrei;

d)     diminuarea epuizarii resurselor neregenerabile;

e)     mentinerea activitatilor in cadrul capacitatii de suportabilitate a Terrei;

f)      sprijinirea comunitatilor sa poarte grija mediului in care traiesc;

g)     crearea unei aliante globale etc.

1.3.2. Turismul rural si agroturismul, componente ale dezvoltarii durabile in spatiul rural

Turismul rural si agroturismul reprezinta o reala sansa pentru economia locala. Agroturismul creat si asistat creaza principalele motivatii in antrenarea si dezvoltarea unor initiative, a unor activitati traditionale care multa vreme au fost neglijate, a unor mestesuguri; in consolidarea si dezvoltarea unor creatii artistice locale; legarea unor prietenii, satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale turistilor, activitati care dinamizeaza viata economica locala.

In spatiul rural, locuitorii, ca prestatori de servicii turistice, “teritoriul” satului turistic si “produsul turistic” reprezinta elementele esentiale ale dezvoltarii locale a turismului rural si agroturismului.

In ansamblul economiei locale, turismul rural si agroturismul se definesc ca fiind forme de valorificare durabila a spatiului rural prin:

a)     exploatarea resurselor naturale, a valorilor si traditiilor cultural-istorice, a imobilelor rurale, a produselor agricole;

b)     comercializarea produselor de marca, ilustrative ale identitatii etnografice locale, regionale, care sa acopere nevoile consumatorilor in materie de primire, alimentatie, activitati recreative, divertisment si diverse servicii, cultura, educatie;

c)      dezvoltarea locala durabila si ca un raspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea moderna, intr-o noua coeziune sociala oras-sat.

Agroturismul poate contribui la dezvoltarea durbila in spatiul rural prin:

a)     utilizarea durabila a resurselor turistice (exploatare optima, dezvoltare, protejare, conservare);

b)     mentinerea diversitatii naturale, culturale si sociale a spatiului rural;

c)      integrarea agroturismului in planificarea si strategia de dezvoltare nationala, regionala si mai ales locala;

d)     dezvoltarea ofertei turistice, organizarea si promovarea acesteia, precum si realizarea infrastructurii generale si tehnico-edilitare etc.;

e)     sprijinirea economiilor locale in dezvoltarea social-economica a comunitatii, dar si in protejarea naturii si a valorilor culturale;

f)      consultarea specialistilor si a membrilor comunitatii locale in dezvoltarea agroturismului si a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese intre politica guvernamentala si cea locala si a se stabili o compatibilitate intre turism si celelalte domenii socio-economice din localitate;

g)     implicarea comunitatilor si a autoritatilor locale in sectorul turistic prin sprijinirea grupurilor de initiativa pentru dezvoltarea si promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului inconjurator si a bunurilor culturale, de aici reiesind si rolul organizatiilor locale ale prestatorilor de servicii turistice, in cazul nostru, Asociatia Sateasca de Turism Rural.

Agroturismul, componenta a turismului rural, are cele mai mari implicatii in valorificarea resurselor turistice locale si in ridicarea nivelului de viata a locuitorilor, in dezvoltarea socio-economicaa localitatii rurale si comunitatii in general si nu in ultimul rand, in protejarea si conservarea mediului natural si construit, in contextul unei activitati economice pe principii ecologice. De aceea, interesul comunitatii si autoritatii locale este acela de a elabora o strategie de organizare si dezvoltare durabila si de promovare a turismului rural.

1.3.3. Capacitatea optima de primire turistica - concretizare a dezvoltarii durabile

In decursul timpului s-au conturat cateva definitii ale capacitatii de primire, si anume:[14]

a)     “Capacitatea fizica, biologica, sociala si psihologica ca suport al activitatii turistice, fara diminuarea calitatii mediului sau a satisfactiei vizitatorilor”(Lindsay, 1986).

b)     “Numarul de vizitatori pe care ii poate gazdui un areal, fara a se ajunge la un impact negativ asupra mediului fizic, asupra nivelului de acceptare sociala a oaspetilor”(Martin si Uysal, 1990).

c)      “Numarul de indivizi ce poate fi suportat de un teritoriu dat, fara degradarea sistemelor biologice si sociale”(Dasmann, 1945).

d)     “Tipul de exploatare pe care il poate suporta o zona dezvoltata, intr-o anumitaperioada de timp, pana la un anumit nivel, fara a produce daune excesive mediului inconjurator sau experientei vizitatorilor ”(Lime si Stankey, 1982).

e)     “Numarul maxim de persoane ce pot folosi o zona de loisir fara o alterare inacceptabila a mediului fizic si fara un declin important in calitatea experientei recreationale”(Wall si Mathieson, 1982).

f)      “Numarul maxim de vizitatori ce pot fi gazduiti, fara a cauza deteriorari excesive sau un declin al satsfactiei vizitatorilor”(O’Reilly, 1986).

In literatura de specialitate se folosesc si o serie de formule privind calculul capacitatii optime,de exemplu:

C = S*K/N

in care: C = capacitatea optima de primire turistica;

S = suprafata spatului/statiunii, in ha sau m²;

K = coeficient de corectie a gradului de utilizare a spatiului sau

statiunii; poate lua valori intre 0,5-0,8;

N = norma de utilizare a spatiului, in ha/m²/turist.

Categorii ale capacitatii optime de primire turistica:

a)     capacitatea ecologica;

b)     capacitatea fizica;

c)      capacitatea social-perceptiva;

d)     capacitatea economica;

e)     capacitatea psihologica;

f)      capacitatea de schimb turistic.

1.4. Teritoriul, punctul de plecare in desfasurarea afacerilor in turism

Resursele naturale[15] sunt acelea care pot fi valorificate direct, ca factori constitutivi ai produsului turistic. Valoarea contributiei pe care o aduce pamantul in cadrul economiei nationale este indinspensabila.

Resursele turistice naturale, cultural-istorice si altele sunt protejate in asa fel incat sa poata fi folosite si in viitor cu aceeasi profitabilitate ca si in societatea actuala. O astfel de abordare este benefica pe trei planuri[16] si anume:

a)     pentru turism, ale carui atractii si actvitati depind de calitatea mediului natural si a patrimoniului cultural-istoric si, in acest caz orice degradare sau disturgere a acestora are consecinte in insatisfactia turistilor si deprecierea destinatiei turistice;

b)     pentru protejarea si conservarea mostenirii cultural-istorice a mediului, care, de regula, se realizeaza prin valorificarea turistica;

c)      pentru locuitorii comunitatii locale, care pot fi constientizati de valoarea patrimoniului lor natural si cultural, incitandu-i la conservarea acestuia si a mediului, in general.

Planificarea si gestionarea dezvoltarii turistice se fac intr-o astfel de maniera incat sa nu rezulte probleme ecologice sau socio-culturale grave in regiunea amenajata. Pentru a reduce efectele indezirabile asupra mediului, dezvoltarea turismului se realizeaza folosind studii de impact, utilizandu-se analize pe baza unor indicatori de durabilitate economica, ecologica si socio-culturala, si tehnici adecvate pentru mentinerea echilibrului mediului.

Calitatea generala a mediului din regiunea turistica trebuie sa fie aparata si, la nevoie, ameliorata. Acest deziderat se realizeaza cu precadere in conditiile unui turism bine organizat[17] si nepoluat. De regula, turismul trebuie sa apere si sa amelioreze sau sa imbunatateasca mediul ca materie prima a sa si sa sprijine locuitorii in actiunea de protejare si sporire a calitatii acestuia.

“In conceptia OMT[18], dezvoltarea unui turism durabil raspunde nevoilor actuale ale turistilor si destinatiilor acestora, mentinand si ameliorand posibilitatile viitoare, deziderate realizabile printr-o gestionare a tuturor resurselor, satisfacerea nevoilor economice, estetice si sociale si protejarea integritatii culturale a ecosistemelor, biodiversitatii si a sistemelor de sustinere a vietii

Turismul trebuie sa fie profitabil tuturor membrilor societatii. Planificarea si dezvoltarea turismului trebuie sa fie realizate astfel, ca beneficiile socio-economice ale turismului sa apartina intr-o pondere mai mare membrilor societatii. De aceea proiectele turistice realizate la nivelul comunitatilor locale/regionale sunt mai profitabile pentru locuitori.

In dezvoltarea si amenajarea durabila a turismului se impune ca necesitate, respectarea de catre autoritati, comunitati, intreprinzatori si agenti de turism a unor principii generale:

a)     mediul inconjurator are valoare intrinseca, deosebit de mare pentru turism; de el trebuie sa se bucure si generatiile viitoare;

b)     turismul trebuie vazut ca o activitate pozitiva, complexa, de care sa beneficieze mediul ambiant, comunitatile locale si, desigur turistii;

c)      relatia dintre mediul ambiant si turism poate fi dezvoltata astfel incat, mediul sa sustina activitatea turistica pe termen lung, iar dezvoltarea turismului, la randul sau, nu trebuie sa duca la degradarea mediului ci,  dimpotriva, la protejarea si imbunatatirea lui;

d)     dezvoltarea activitatii de turism trebuie sa respecte caracteristicile locului unde se desfasoara: naturale, ecologice, sociale, economice, culturale, arhitecturale;

e)     scopul dezvoltarii turismului trebuie sa fie intotdeauna echilibrarea nevoilor turistilor cu cele ale destinatiilor si gazdelor acestora;

Industria turistica, guvernele, autoritatile responsabile cu protectia mediului si organismele internationale trebuie sa respecte aceste pricipii si sa conlucreze pentru a le pune in practica. Aplicarea in practica a principiilor dezvoltarii durabile a turismului s-a lovit de numeroase probleme de natura economica, sociala si organizatorica. Astfel, exista in continuare o lipsa de intelegere in a lega problemele dezvoltarii turismului de cele ale mediului, atat la nivel macro, cat si la nivel microeconomic. De asemenea, institutionalizarea dezvoltarii durabile a turismului este inca neclara; adeseori, nu sunt foarte bine precizate sarcinile diverselor organisme si nu exista o coordonare intre acestea[19].

In acest sens, concludenta este si aprecierea facuta de specialistul elvetian prof. Krippendorf: “Daca putem sa pierdem, si apoi sa reconstruim capitalul in alte domenii ale economiei, nu acelasi lucru se intampla si in turism, unde substanta de baza-peisajul si pamantul- o data pierduta, este iremediabil pierduta.”[20]