Analiza economico – sociala a culoarului rucar - bran

ANALIZA ECONOMICO – SOCIALA A CULOARULUI RUCAR - BRAN

1. ANALIZA HABITATULUI

Asezare

Pe culoarul Rucar – Bran (Brasov), in depresiunea Rucar, pe malurile apelor Rausor (rau mic) si Dambovita (rau cu stejari). Denumirea de Rucar vine de la germanul “Rotcom”, in traducere, “Satul rosu / Satul cu copacii rosii), aluzie la aninul rosu care populeaza zona. Asezat intr-o caldare / fund de caldare, e inconjurat de munti de poale (intre 100 si 170 m altitudine, favorabil vitelor cornute mari) si munti de varf (favorabil vitelor cornute mici, in speta oi si capre). Altitudinea satului se ia, de regula pe podul din mijlocul satului, ale carei grinzi sunt insemnate cu cifra 710 m altitudine. Pentru ca Marea Azov are nivelul zero, iar Marea Neagra, pe hartile militare, are nivelul 300 m altitudine, in realitate Rucarul si dimensiunile tuturor imprejurimilor sunt cu 300 m mai inalte decat o arata cifrele inserate pe hartile topografice.

Intinderea

Satul se intinde de la mira din satul Dragoslavele (la 150 metri liniari de ultima casa) pana la mira de pe strada Posada, (la 150 de metri liniari de ultima casa). In realitate dupa vechea impartire administrativ – teritoriala, satul se intinde pana la muntele Piatra –Craiului (pana la vechile biute cazemate asezate la hotarul cu vechea tara ungureasca, respectiv pana la muntele Papusa si “Pleasa capitanului”, unde se afla vechea pleasa domneasca de paza). Intinderea actuala este de aproximativ 20 de km patrati, membrele satului fiind intinse pe vaile mai mari ale apelor curgatoare. La intinderea respectiva, satul are o populatie de 8.600 locuitori.

Marginile

Sunt aratate de marginile satului, desi, dupa o noua orientare, se preconizeaza ca satul sa inglobeze in sine vechile sate Dambovicioara, Podu – Dambovitei, Ciocanu, Satic, care formau altadata comuna Rucar. Deci, marginile o fac satele Podu – Dambovitei, respectiv Dragoslavele, muntele Pleasa, 1400 m altitudine, Varful Crucii, 1330 m altitudine, Pleasa Capitanului, 1610 m altitudine, muntele Tefeleica, 1710 m altitudine, muntele Draganu, 1640 m altitudine etc., marginile fiind inconjurate de munti, totul sta la adapost, fie de ploi mari, fie de ninsori abundente, fie de cutremure.

2. ASEZARE SI LIMITE

Considerat ca o arie de discontinuitate geografica relativa, Culoarul depresionar Rucar – Bran, ce apartine grupei montane a Bucegilor, pare implantat in rama Carpatilor Meridionali, conturandu-se ca o unitate de relief originala si bine individualizata.

Situat la o altitudine cu valori cuprinse intre 500 si 1.500 m, strajuit de muntii Leaota si Bucegi, in est, Iezer – Papusa si Piatra Craiului, in vest, culoarul se desfasoara pe directia principala nord – est – sud – vest.

Acest spatiu carpatic are o suprafata de circa 775 km². Se desfasoara pe o lungime de 45 km, intre localitatile Stoenesti si Sohodol, avand latimea maxima de 14 km in dreptul comunei Moeciu.

Uneori, in literatura de specialitate, Culoarului Rucar – Bran i se alatura si culoarele secundare ale Tamasului si Oticului, aflate in bazinul superior al Dambovitei, incadrate de muntii Iezer - Papusa , Fagaras, Taga si Piatra Craiului. Asupra limitelor estice si vestice nu exista nici o indoiala, deoarece sunt clar exprimate in peisaj de abrupturile puternice ale masivelor limitrofe, care pe cele doua flancuri domina cu 500 – 800 m acest culoar depresionar intracarpatic.

Daca in nord, o denivelare clara de natura tectonica, de circa 400 m, ce apare pe directia localitatilor Sohodol – Magura, cu vizibile diferentieri ce se reflecta in peisaj, delimiteaza net culoarul Rucar – Bran de Depresiunea Brasov, nu acelasi lucru se poate afirma despre limita sudica, pentru care se mai poarta discutii, in sensul ca o parte dintre specialisti extind culoarul doar pana la Rucar, iar altii includ acestei originale unitati depresionare si Culoarul Dambovitei pana la cheile de la Cetatuia, cuprinzand astfel si bazinetele depresionare Dragoslavele si Stoenesti.

Sub raport administrativ, asezarile din culoar apartin judetului Arges (Stoenesti, Dragoslavele, Rucar) si judetului Brasov (Fundata, Moeciu si Bran).

ECONOMIA RUCARULUI

Asezat e drumul comercial care face legatura dintre Tara Romaneasca si Transilvania, Rucarul a cunoscut o viata economica inca din timpurile cele mai vechi. In arhiva Brasovului sunt mentionati trei negustori de la Rucar pe la anul 150 Ei faceau negot cu morun la Brasov. Altii au facut negot cu vite, piei, branza etc. Documentele rucarene mentioneaza ca aici era caserie inca din secolul al XVII-lea.

Din secolul al XVII-lea se cunosc pe la Rucar si negustori turci. Ei cautau mai ales branza si unt.

Un document din 6 iunie 1777 aminteste de jupan Nan, “negustorul satului”, si jupan Stela. Acum isi face aparitia negustorul grec Gh. Smerna, care se va stabili in Rucar, va construi o biserica si-si va schimba numele in Gh. Rcareanu.

ESEU: Directii ale educarii inteligentei emotionale ESEU: Exercitii corecte biceps (cu imagini) - bicepsul puternic

Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea este mentionata la Rucar o fabrica de sticla.

In secolul al XIX-lea se continua cu negustoria de cas, cascavale si branzeturi. Numarul de vite este in crestere. Mai cunoscuta este acum si arenda pasunilor. Se dezvolta si comertul cu scanduri, cu var etc.

De la Rucar casul se transporta cu carele la Dunare si apoi in cetatile turcesti.

In acest secol incepe tot mai mult sa se foloseasca padurea. Documentele amintesc de transporturi de scanduri, vanzari de fierastraie, judecati pentru iazuri etc.

Lemnul de buna calitate mergea in cetatile turcesti. Cezar Bolliac afirma ca cele mai multe case din Bosfor erau construite cu lemn de la Rucar1, Pentru flota otomana dadeau lemne de catarge satelor Rucar, Dragoslaele si Matau2.

Unul din primele fierastraie cunoscute din documente pe la inceputul secolului al XIX-lea, este cel al Popiacului. De la acesta plecau chirigii cu scanduri la Campulung.

Din catagrafia din anul 1838 gasim ca in Rucar erau 33 de chirigii. Aflam, de asemenea, ca in acel an figurau in liste un numar de 87 “muncitori cu palmele”.

Chirigii mergeau cu scanduri sau lemn de constructie la Campulung, Bucuresti sau chiar la Vidin.

In general, unii rucareni se ocupau cu cresterea vitelor, altii cu carausia, altii erau muncitori forestieri. Ei lucrau atat la exploatarile din bazinul Rucarului, cat si in alte parti ale tarii. Harnicia lor era cunoscuta pana departe de sat.

De la Ilie I. Bajan aflam ca prima fabrica cu turbina cu apa din Muscel a aparut la Rucar. Ea a apartinut lui Ion Bastea si nepotului sau Gogu Bastea si a fost construita pe la 1900.

Mori se gaseau, de asemenea, pe Rausor, in centrul satului.

Pe langa mori erau darste si pive. E cunoscut si azi locul numit Valea Darstei.

In Rucar se desfasura din plin o viata economica, folosind forta apei, in cele 75 de fierastraie, in mori, darste, pive.

Treptat, treptat numarul fierastraielor se imputineaza, iar in locul lor se ridica fabrici de cherestea. Sunt cunoscute fabricile de pa apa Dambovitei.

Rucarul este si un important centru turistic, o frumoasa statiune climaterica. Acum el atrage un numar din ce in ce mai mare de turisti, romani si straini, care admira frumusetea naturala a regiunii, dar si frumoasele gospodarii ale rucarenilor si buna gospodarire a intregii comune.

Intreprinderea de exploatare si industrializare a lemnului

Sunt patru sectoare de exploatare si anume: Dambovita, Rucar, Stoenesti si Voinesti, cu trei fabrici de cherestea (Rucar, Stoenesti si Voinesti) si un depozit final in gara Campulung.

Printre sortimentele de baza amintim: busteni pentru cherestea, de brad si fag, lemn pentru abataje de mina, lemn pentru celuloza de rasinoase si fag, lemn pentru constructii s.a.

S-au amenajat drumuri si poteci care duc la gurile de exploatare. Acum se poate merge cu autocamionul pana aproape de Piatra Craiului si pana la muntele Oticul. S-au modernizat peste 233 km de drumuri auto.

Intre Podu Dambovitei si Satic s-au spart stancile si s-a facut un frumos drum de masina. Saticul, asezat la poalele Pietrii Craiului are acum cursa speciala in fiecare zi, cu legatura spre Rucar – Campulung sau Bran – Brasov.

Una din importantele bogatii din zona Rucarului o constituie padurile care acopera terenurile din bazinul superior al vaii Dambovita cu toti afluentii sai din amonte de aceasta localitate, precum si din bazinul Rausor, care se intinde pana sub poalele masivului Papusa. Ele sunt administrate de Ocolul silvic Rucar care are in sarcina toate problemele de regenerare si de aparare a fondului forestier.

Speciile componente ale padurilor sunt rasinoasele (molid si brad), fagul si diverse alte specii.

In trecut, scosul materialelor lemnoase, exploatate din bazinul superior al vaii Dambovita, se facea prin plutire libera sau plutarit, iar taierile se rezumau la rasinoase. Odata cu construirea drumului forestier pe aceasta vale exploatarea se extinde si asupra fagului.

4. ASPECTE DEMOGRAFICE SI DE HABITAT

- ISTORIE SI ACTUALITATE -

ASEZARILE DIN CULOARUL RUCAR – BRAN

Formele de habitat specifice Culoarului Rucar – Bran reprezinta o adevarata sinteza a factorilor naturali cu cei istorici si economici. In mare masura varietatea formelor de relief a generat o localizare a vetrelor nu numai complexa, dar cat se poate de originala. Astfel, in depresiunile din culoarul Dambovitei si-au mutat vatra localitatile Rucar, Dragoslavele, Slobozia, Stoenesti, Badeni, Cotenesti, cu tendinte de compactizare, datorita unirii nucleelor de habitat sau de ramificare pe vaile afluente ale Dambovitei.

Reteaua de vai, indeosebi cele adancite in platforma braneasca a imprimat asezarilor o structura alungita de tip “strada”, cum sunt: Simon, Moeciu de Sus, Moeciu de Jos. Relieful carstic, precum si plaiurile netede dominate de magurile calcaroase si-au pus si ele amprenta in fizionomia multor asezari din culoar. Astfel, localitatile Fundata, Fundatica, Sirnea, Pestera si Magura au o structura risipita – polinucleara.

Daca majoritatea asezarilor ajung pana la 800 m altitudine, intalnim totusi opt localitati distribuite intre 800 si 1000 m, precum si patru asezari si anume: Fundata, Fundatica, Sirnea si Pestera aflate la o altitudine de peste 1000 m, reprezentand adevarate recorduri de inaltime peste Carpatii Meridionali.

Aceste asezari centrate de nuclee, de-a lungul vailor si in mici bazinete depresionare, sau risipite pe “galmele” calcaroase si pe versanti inalti, sprijnind parca linia orizontului carpatic, confirma peste veacuri si afirmatia istoricului antic L. Annalus Florus care scria in lucrarea “O scurta istorie a razboaielor Romei” ca “dacii traiesc lipiti de muntii lor” demonstrand comuniunea dintre poporul roman si spatiul sau geografic (M. Popescu Spineni “Romania in izvoarele geografice si cartografice”, 1978).

Pitorescul asezarilor este generat de gospodariile locuitorilor frumos randuite si durate din piatra si lemn, cu dragoste si suflet, imprumutand ceva din armonia si monumentalitatea peisajului “Gospodaria, casa taraneasca, scria R Vuia in 1938, au fost martorele vietii familiale si economice a societatii rurale. Fiecare gospodarie este un mic muzeu, fiecare denumire este o dovada a evolutiei si civilizatiei poporului roman”.

Evolutia multimilenara a vetrelor de asezari a determinat o adaptare activa la conditiile de mediu si la aparitia satului de tip muscelean si de tip branean. Daca satul muscelean prezinta un anumit specific, cu casele de un alb imaculat, o arhitectura proprie in care se detaseaza sala inalta sprijinita pe stalpi de lemn frumos lucrati, in satul branean, cu casele mai stranse unite intre ele, se observa nota de influenta transilvaneana. Aceste tipuri distincte se interfereaza, intr-o originala sinteza, in asezarile inalte de la Sirnea si Fundata demonstrand via circulatie existenta aici din timpuri stravechi. Din multimea formelor de habitat, prezentam cateva trasaturi de gospodarii, expresia unei economii predominant pastorale.

Gospodaria cu ocol intarit constituie, fara indoiala, o buna adaptare a habitatului umane la conditiile specifice economiei agropastorale branene. Avand o forma poligonala (intre cinci si sapte laturi, gospodaria cu ocol intarit reprezinta un ansamblu deosebit de armonios, o culme a arhitecturii populare romanesti, in care functionalitatea intregului se imbina in chip fericit cu cerintele economice rurale.

Intregul ansamblu este alcatuit din casa propriu-zisa, grajduri, fierbatoare, adaposturi pentru furaje si unelte. Curtea interioara este adesea pietruita. Gospodaria cu ocol este o veritabila cetate taraneasca din piatra si lemn, cu o remarcabila acuratete arhitectonica, specific romaneasca, in care mesterii anonimi au gasit solutii tehnice ingenioase in asigurarea trainiciei constructiei.

In anumite conditii, nucleul acestor gospodarii a constituit vatra initiala a unor asezari umane permanente, contribuind la ascensiunea habitatului uman de peste 1000 m altitudine (Fundata, Sirnea, Fundatica, Valea Urdii).

Casa ciobanasilor braneni, datand de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si disparuta astazi aproape in totalitate, era compusa din doua pana la trei camere (tinda, casuta si casa mare). Construita din lemn, pe o temelie din piatra, aceasta gospodarie a fost mult raspandita in trecut, remarcandu-se prin simplitate, sobrietate si functionalitate.

Cada de tip muscelean se caracterizeaza printr-o armonioasa imbinare arhitectonica a volumelor. In construirea ei se foloseste piatra, la temelie, si lemnul inclusiv pentru acoperis. Specificul consta atat in aparitia salii deschise, sprijinita pe stalpi frumos o9rnati cu motive populare diferite, asezata pe o larga pivnita (camera de iarna).

Asemenea locuinte, in constructia carora se foloseste mai mult lemn, intalnim la Rucar, Dragoslavele, Dambovicioara, Satic si chiar Fundata. In ceea ce priveste asezarile temporare ele reprezinta adevarata adaptare activa a amenajarilor pastorale, forestiere, hidrotehnice la conditiile specifice spatiului limitrof din muntii (Leaota, Papusa, Iezer – Papusa, Piatra Craiului).

Amenajarile pastorale constituie cele mai vechi forme de habitat, cu utilizarea temporara din Culoarul Depresionar Rucar – Bran, ca reflex al aparitiei si dezvoltarii pastoritului, pe baza unor intinse si bogate pasuni si fanete alpine. Habitatul pastoral reprezentat de stane, salase, odai, colibe este cuprins intre 800 si 1200 m altitudine, cu cea mai mare frecventa intre 1400 si 1000 m.

Dintre toate amenajarile pastorale stanele si grajdurile sunt cele mai frecvente forme de habitat pastoral. Daca stanele depasesc frecvent 2000 m, grajdurile sunt situate pana la 1500 – 1600 m. Stana, cu variantele sale traditionale, avand doua sau trei incaperi se intalneste practic in tot culoarul depresionar.

Desi intre stana braneana si cea musceleana exista unele deosebiri, rezultate mai ales din numarul si organizarea incaperilor, ele prezinta totusi multe trasaturi comune determinate de folosirea acelorasi materiale de constructie. De regula, lespezi de calcar si gresie pentru fundatie, barne de brad incheiate in coada de randunica, pentru pereti, si site sau sindrile pentru acoperis. Ele folosesc vechi vetre, adesea seculare, situate in locuri adapostite, ferite de vant si cu expozitie sudica, in preajma padurilor si izvoarelor.

Asocierea mai multor stane, dezvoltarea potecilor si drumurilor, defrisarile masive, extinderea pajistilor secundare au constituit premise fundamentale in aparitia unor catune si sate, precum Fundatica, Sirnea, Ciocanu, Valea Urdii. In ansamblu, majoritatea stanelor se intind indeosebi in sectorul central si nordic al culoarului, unde s-a practicat intens oieritul, in timp ce in compartimentul muscelean alaturi de stane se intalnesc si grajduri pentru cresterea in special a bovinelor.