Preturile bunurilor de ordin superior

Procesul pietei este coerent si indivizibil. El este o retea indisolubila de actiuni si reactiuni, de miscari si contramiscari. Insa insuficienta capacitatilor noastre mentale ne sileste sa-l despartim in doua parti si sa analizam fiecare din aceste parti separat. Recurgand la asemenea clivaje artificiale nu trebuie sa uitam nici o clipa ca existenta aparent autonoma a acestor parti reprezinta o stratagema imaginara a mintilor noastre. Ele sunt doar parti; cu alte cuvinte, ele nu pot fi nici macar concepute ca existand in afara structurii din care fac parte.

Preturile bunurilor de ordin superior sunt determinate, in ultima instanta, de preturile bunurilor de ordinul intai sau de ordinul cel mai scazut, cu alte cuvinte, ale bunurilor de consum. Drept consecinta a acestei dependente, ele sunt determinate in ultima instanta de evaluarile subiective ale tuturor membrilor societatii de piata. Este, pe de alta parte, important sa realizam ca avem de-a face cu o retea de preturi, nu cu una de evaluari. Preturile factorilor complementari de productie sunt conditionati de preturile bunurilor de consum. Factorii de productie sunt estimati anticipativ prin raportare la preturile produselor si preturile lor rezulta din aceste estimari. Nu evaluarile, ci estimarile anticipative sunt transferate de la bunurile de ordinul intai asupra acelora de ordin superior. Preturile bunurilor de consum genereaza [p.334] actiunile care au drept consecinta determinarea preturilor factorilor de productie. Aceste preturi sunt dependente in primul rand numai de preturile bunurilor de consum. De evaluarile indivizilor ele sunt dependente numai indirect, anume prin intermediul preturilor bunurilor de consum, produsele intrebuintarii lor laolalta.

Sarcinile teoriei preturilor factorilor de productie se abordeaza prin aceleasi metode care sunt intrebuintate si pentru tratamentul preturilor bunurilor de consum. Concepem functionarea pietei bunurilor de consum intr-o dubla maniera. Pe de o parte, ne gandim la o stare de lucruri care duce la acte de schimb; situatia este de asa natura incat insatisfactia anumitor indivizi poate fi indepartata intrucatva datorita faptului ca diferite persoane evalueaza aceleasi bunuri in feluri diferite. Pe de alta parte, ne gandim la o situatie in care nu mai pot interveni noi acte de schimb, deoarece nici un actor nu mai anticipeaza vreo ameliorare a starii sale de satisfactie ca urmare a unor noi acte de schimb. Pentru a intelege formarea preturilor factorilor de productie procedam in acelasi fel. Functionarea pietei este initiata si intretinuta de eforturile antreprenorilor promotori, care urmaresc sa profite de pe urma diferentelor dintre preturile de piata ale factorilor de productie si preturile anticipate ale produselor. Functionarea acestei piete ar inceta daca s-ar ivi vreodata o situatie in care suma preturilor factorilor complementari de productie -- abstractie facand de dobanda -- sa fie egala cu preturile produselor si nimeni sa nu creada ca sunt de asteptat noi modificari de preturi. Astfel, am descris procesul in mod adecvat si complet aratand, pe latura pozitiva, ceea ce-l pune in miscare si, pe latura negativa, ceea ce i-ar suspenda miscarea. Importanta cea mai mare trebuie acordata descrierii pozitive. Descrierea negativa, care conduce la constructiile imaginare de pret final si de economie in regim de rotatie uniforma, este doar auxiliara. Intr-adevar, sarcina noastra nu este de a studia concepte imaginare, care nu apar niciodata in viata si in actiune, ci de a studia preturile de piata, la care bunurile de ordin superior se cumpara si se vand efectiv.

Aceasta metoda o datoram lui Gossen, Carl Menger si Böhm-Bawerk. Principalul ei merit este ca implica recunoasterea faptului ca avem de-a face cu un fenomen de determinare a preturilor care este inextricabil legat de procesul pietei. Ea distinge intre doua lucruri: (a) evaluarea directa a factorilor de productie, prin care se atribuie valoarea produsului complexului total al factorilor complementari de productie; si (b) preturile factorilor de productie considerati fiecare in parte, care se formeaza pe piata, ca rezultanta a actiunilor concurente [p.335] ale celor mai ridicate oferte ale licitatorilor rivali. Evaluarea, asa cum poate fi practicata de catre un actor izolat (Robinson Crusoe, sau un comitet socialist de planificare a productiei), nu poate niciodata duce la determinarea a ceva de felul unor cote valorice. Ea nu poate atasa niciodata unui bun ceva care s-ar putea numi o cantitate sau o magnitudine valorica. Ar fi absurd sa vorbim despre o suma a evaluarilor sau a valorilor. Este permis sa afirmam ca, daca luam in calcul in mod corespunzator si preferinta de timp, valoarea atasata unui produs este egala cu valoarea intregului complex al factorilor complementari de productie. Dar ar fi lipsit de sens sa afirmam valoarea atasata produsului e egala cu “suma” valorilor atasate diversilor factori complementari de productie. Nu putem aduna valori sau evaluari. Putem aduna preturi exprimate in termeni monetari, dar nu ierarhii de preferinte. Nu putem nici divide valorile, nici stabili cote pe baza lor. O judecata de valoare nu consista niciodata in nimic altceva decat in a prefera pe a lui b.

Procesul de imputare a valorii nu are drept rezultat derivarea valorilor agentilor productivi luati individual din produsul lor comun. El nu produce rezultate care sa poata fi intrebuintate ca elemente pentru calcului economic. Numai piata este cea care, stabilind preturi pentru fiecare factor de productie, creeaza conditiile necesare pentru calculul economic. Calculul economic opereaza intotdeauna cu preturi, niciodata cu valori.

Piata determina preturile factorilor de productie in acelasi fel in care le determina si pe acelea ale bunurilor de consum. Procesul pietei este o interactiune a unor oameni care incearca in mod deliberat sa indeparteze insatisfactia in cea mai adecvata maniera cu putinta. Este imposibil sa ne imaginam procesul pietei fara oamenii care-l pun in miscare, sau sa-i eliminam pe acestia din procesul a carui desfasurare o alimenteaza. Nu putem analiza piata bunurilor de consum fara sa acordam atentie actiunilor consumatorilor. Nu putem analiza piata bunurilor de ordin superior fara sa acordam atentie antreprenorilor si faptului ca intrebuintarea banilor este esentiala pentru tranzactiile lor. Nu exista nimic mecanic sau automat in functionarea pietei. Antreprenorii, dornici sa realizeze profituri, ni se infatiseaza, asa-zicand, ca licitatorii la o licitatie, in care proprietarii factorilor de productie ofera spre vanzare pamant, bunuri de capital si forta de munca. Antreprenorii incearca sa se depaseasca unii pe altii, licitand preturi mai ridicate decat rivalii lor. Ofertele lor sunt limitate de anticiparea preturilor viitoare ale produselor, pe de o parte, si de necesitatea de a smulge factorii de productie din mainile celorlalti antreprenori, care rivalizeaza cu ei, pe de alta.

Antreprenorul este institutia care impiedica persistenta unei [p.336] stari de productie inadecvate pentru a satisface cele mai intense dorinte ale consumatorilor in modul cel mai putin costisitor. Toti oamenii sunt dornici sa-si satisfaca in modul cel mai deplin cu putinta dorintele si, in acest sens, urmaresc obtinerea celor mai ridicate profituri pe care le pot realiza. Mentalitatea promotorilor, speculatorilor si antreprenorilor nu este diferita de cea a semenilor lor. Ei sunt doar superiori maselor in ce priveste forta si energia mentala. Ei sunt liderii pe drumul progresului material. Ei sunt primii care inteleg ca exista o discrepanta intre ceea ce se face si ceea ce s-ar putea face. Ei ghicesc ce si-ar dori consumatorii si urmaresc sa le furnizeze aceste lucruri. In urmarirea unor astfel de planuri ei liciteaza preturi mai ridicate pentru anumiti factori de productie si preturi mai scazute pentru alti factori de productie, reducandu-si cererea pentru acestia. Aprovizionand piata cu acele bunuri de consum din vanzarea carora se pot obtine preturile cele mai ridicate, ei gereaza o tendinta de scadere a preturilor acestora. Reducand productia acelor bunuri de consum a caror producere nu ofera perspective de profit, ei genereaza o tendinta descrestere a preturilor acestora. Toate aceste transformari se perpetueaza la nesfarsit si ar putea inceta numai daca s-ar atinge conditiile corespunzatoare economiei in regim de rotatie uniforma si echilibrului static.

In alcatuirea planurilor lor, antreprenorii privesc mai intai la preturile din trecutul imediat, numite in mod eronat preturi prezente. Bineinteles, antreprenorii nu calculeaza niciodata pe baza acestor preturi fara sa tina seama in mod corespunzator de modificarile anticipate. Preturile din trecutul imrdiat nu sunt pentru ei decat punctul de plecare pentru deliberari ce duc la anticipari ale preturilor viitoare. Preturile din trecut nu influenteaza determinarea preturilor viitoare. Dimpotriva, anticiparea preturilor viitoare ale produselor este cea care determina configuratia preturilor factorilor complementari de productie. Determinarea preturilor nu are, cat priveste rapoartele mutuale de schimb dintre diverse bunuri, [2] nici o legatura cauzala directa cu preturile din trecut. Alocarea factorilor de productie non-convertibili intre diversele ramuri ale productiei si volumul de capital disponibil pentru productia viitoare sunt marimi istorice; in aceasta privinta, trecutul este decisiv pentru influentarea cursului productiei viitoare si a preturilor viitoare. Dar in mod direct, preturile factorilor de productie determinate [p.337] exclusiv de anticiparile preturilor viitoare ale produselor. Faptul ca ieri lumea evalua si estima marfurile in mod diferit este irelevant. Consumatorilor nu le pasa de investitiile facute in lumina unor conditii de piata din trecut si ei nu se preocupa de interesele speciale ale antreprenorilor, capitalistilor, proprietarilor funciari si muncitorilor, care ar putea suferi de pe urma modificarilor structurii preturilor. Asemenea sentimente nu joaca nici un rol in formarea preturilor. (Tocmai faptul ca piata nu respecta interesele speciale ii face pe cei interesati sa solicite interventii guvernamentale.) Preturile din trecut sunt pentru antreprenor, fauritorul preturilor viitoare, doar un instrument mental. Antreprenorii nu construiesc de la zero, in fiecare zi, o structura a preturilor radical noua si nici nu aloca din nou factorii de productie catre diversele ramuri economice. Ei transforma doar ceea ce a transmis trecutul, adaptand mai bine aceasta mostenire la conditiile alterate. Cate anume din vechile conditii lasa ei nemodificate si cate modifica depinde de masura in care s-au schimbat datele.

Procesul economic este o interactiune continua a productiei cu consumul. Activitatile zilei de azi sunt legate de acelea ale trecutului prin cunostintele tehnologice disponibile, volumul si cantitatea bunurilor de capital disponibile si distributia proprietatii asupra acestor bunuri printre diversii indivizi. Ele sunt legate de viitor prin insasi esenta actiunii umane; actiunea este intotdeauna indreptata spre ameliorarea conditiilor viitoare. Pentru a-si croi drum in viitorul necunoscut si incert, omul are la indemana numai doua ajutoare: experienta evenimentelor trecute si facultatea sa de intelegere interpretativa. Cunoasterea preturilor trecute este o parte a acestei experiente si, in acelasi timp, punctul de plecare pentru intelegerea viitorului.

Daca memoria tuturor preturilor din trecut ar fi sa se stinga, atunci procesul de formare a preturilor ar deveni mai anevoios, dar nu imposibil, in masura in care e vorba despre rapoartele mutuale de schimb dintre diversele bunuri. Antreprenorilor le-ar fi mai greu sa ajusteze productia la cererea publicului, dar lucrul acesta s-ar putea totusi realiza. Ar fi necesar ca ei sa adune din nou toate datele de care ar avea nevoie ca baza pentru operatiunile lor. Ei nu ar evita anumite greseli pe care acum le ocolesc datorita experientei pe care o au la dispozitie. Fluctuatiile preturilor ar fi mai violente la inceput, s-ar irosi factori de productie, satisfacerea dorintelor ar avea de suferit. Dar in cele din urma, dupa ce se va fi platit un pret greu, oamenii vor dobandi din nou experienta necesara pentru desfasurarea netulburata a procesului de productie.

Faptul esential este acela ca rivalitatea antreprenorilor aflati in cautare de profit [p.338] este ceea ce nu permite prezervarea unor preturi false la factorii de productie. Activitatile antreprenorilor sunt elementul care ar conduce la starea irealizabila de economie in regim de rotatie uniforma, daca nu ar mai surveni alte schimbari. In licitatia publica de dimensiuni mondiale numita piata, ei sunt licitatorii factorilor de productie. Licitand, ei sunt, asa-zicand, mandatarii consumatorilor. Fiecare antreprenor reprezinta un alt aspect al dorintelor consumatorilor: fie un bun diferit, fie un alt mod de producere a aceluiasi bun. Competitia dintre antreprenori este, in cele din urma, o competitie intre diversele posibilitati de care dispun oamenii pentru a-si indeparta neplacerea, atat cat este cu putinta prin achizitia de bunuri de consum. Decizia consumatorilor de a cumpara un bun si de a amana cumpararea altuia determina preturile factorilor de productie necesari pentru fabricarea acestor bunuri. Competitia dintre antreprenori reflecta preturile bunurilor de consum in formarea preturilor factorilor de productie. Ea reflecta in lumea externa conflictul pe care raritatea inexorabila a factorilor de productie il induce in sufletul fiecarui individ. Ea face ca deciziile implicite ale consumatorilor, referitoare la intrebuintarea ce trebuie data diversilor factori nonspecifici de productie si la masura in care trebuie utilizati factorii specifici de productie, sa fie indeplinite.

Procesul de formare a preturilor este un proces social. El se incheaga printr-o interactiune a tuturor membrilor societatii. Cu totii colaboreaza si coopereaza, fiecare in rolul specific pe care si l-a ales in cadrul diviziunii muncii. Rivalizand intru cooperare si cooperand intru competitie, toti oamenii isi aduc propria lor contributie la producerea rezultatului, adica la structura preturilor pietei, alocarea factorilor de productie in diversele ramuri de satisfacere a dorintelor si determinarea partii ce revine fiecarui individ. Aceste trei evenimente nu sunt trei lucruri deosebite. Ele nu sunt decat aspecte diferite ale unui unic fenomen indivizibil, pe care cercetarea noastra analitica il separa in trei parti. In cursul procesului de piata, ele se consuma uno actu. Doar persoanele aservite unor inclinatii socialiste, care nu se pot stapani de a arunca metodelor socialiste priviri pline de alean, pomenesc de trei procese diferite in cuprinsul fenomenelor de piata: determinarea preturilor, directionarea eforturilor productive si distributia.

O limitare a procesului de formare a preturilor factorilor de productie

Procesul care face ca preturile factorilor de productie sa ia nastere din preturile produselor nu poate da rezultate decat daca, dintre factorii complementari care nu se pot inlocui prin substitute, cel mult unul [p.339] este absolut specific, adica nu este potrivit pentru nici un alt fel de intrebuintare. Daca producerea unui factor necesita doi sau mai multi factori absolut specifici, acestora nu li se poate atasa decat un pret cumulativ. Daca toti factorii de productie ar fi absolut specifici, atunci procesul de formare a preturilor nu ar putea genera decat astfel de preturi cumulative. El nu ar genera decat rezultate de felul urmator: dat fiind ca prin combinarea a 3 a cu 5 b se produce o unitate de p, 3 a si 5 b laolalta sunt egale cu 1 p si pretul final al celor 3 a + 5 b este -- incluzand rabatul corespunzator preferintei de timp -- egal cu pretul final al 1 p. Deoarece antreprenorii care doresc sa utilizeze a si b pentru alte scopuri decat producerea de p nu liciteaza pentru acesti factori, o determinare mai detaliata a preturilor este imposibila. Doar daca apare o cerere pentru a (sau pentru b) din partea antreprenorilor care doresc sa intrebuinteze a (sau b) pentru alte scopuri, apar competitia intre ei si antreprenorii care intentioneaza sa produca p, si un pret pentru a (sau pentru b), al carui nivel determina si pretul lui b (sau a).

O lume in care toti factorii de productie ar fi absolut specifici si-ar putea gestiona problemele economice cu ajutorul unor asemenea preturi cumulative. Intr-o asemenea lume n-ar exista problema alocarii mijloacelor catre diversele ramuri de satisfacere a dorintelor. In lumea noastra reala lucrurile se prezinta diferit. Exista numeroase mijloace rare de productie care pot fi intrebuintate pentru diverse sarcini. In aceste conditii, problema economica este de a intrebuinta acesti factori astfel incat nici o unitate dintre cele existente sa nu fie intrebuintata pentru satisfacerea unei nevoi mai putin intense, daca aceasta intrebuintare impiedica satisfacerea unei nevoi mai urgente. Aceasta este problema pe care o rezolva piata, prin determinarea preturilor factorilor de productie. Serviciul social asigurat prin mijlocirea acestei solutii nu este catusi de putin stanjenit de faptul ca pentru factorii care nu pot fi intrebuintati decat cumulativ nu se pot determina decat preturi cumulative.

Factorii de productie care pot fi intrebuintati in acelasi raport de combinare pentru producerea mai multor bunuri, dar care nu admit nuci o alt fel de intrebuintare, vor fi considerati factori absolut specifici. Ei sunt absolut specifici in raport cu productia unui produs intermediar, care poate fi intrebuintat pentru diverse scopuri. Pretul acestui produs intermediar nu li se poate atribui decat cumulativ factorilor de productie in chestiune. Este irelevant daca acest produs intermediar poate fi perceput direct prin simturi, sau daca el este doar rezultatul invizibil si intangibil al utilizarii lor concomitente.