Insolventa comerciala

Insolventa comerciala

    1 Prezentare generala
    2 Procedura insolventei comerciale
   2.1 Conditiile aplicarii procedurii insolventei comerciale
   2.2 Participantii la procedura insolventei
  2.2.1 Instantele de judecata
  2.2.2 Judecatorul-sindic
  2.2.3 Administratorul judiciar si lichidatorul
   2.3 Deschiderea procedurii insolventei
   2.4 Planul de reorganizare
  2.1 Propunerea planului
  2.2 Cuprinsul planului de reorganizare
  2.3 Admiterea planului
  2.4 Publicitatea planului
  2.5 Votarea planului
  2.6 Confirmarea planului
   2.5 Reorganizarea
   2.6 Falimentul
   2.7 Inchiderea procedurii insolventei comerciale

Desi pretutindeni in lume insolventa comerciala, falimentul si reorganizarea judiciara se refera la una si aceeasi problema - intrarea debitorului (comerciant) in stare de incetare de plati -, formele procedurale in care sunt intalnite sunt diverse:

- in Statele Unite ale Americii, reglementarea acestora o regasim in 'Bankruptcy Code';

- in Uniunea Europeana (ca urmare a procesului de armonizare si unificare legislativa) a fost adoptata la 20 decembrie 2000 'Directiva asupra Statutului Societatii Europene', reglementare care a intrat in vigoare in iunie 200 Analizand textul acestei directive observam ca statele membre ale Uniunii Europene au inteles ca procedurile de lichidare si insolventa ale comerciantilor sa fie reglementate pe mai departe de legislatiile lor nationale. Astfel, sunt in continuare in vigoare urmatoarele acte normative: in Anglia - 'Insolvency Act' (1986); in Germania - 'Codul comercial'; in Franta - 'Legea privind redresarea si lichidarea judiciara' (1985);

- in Romania - Legea privind procedura insolventei nr. 85/2006. In tara noastra, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei reglementeaza doua tipuri de proceduri aplicabile starii de insolventa comerciala: una generala si alta simplificata.

Conditiile aplicarii procedurii reorganizarii judiciare sunt similare in legislatia Romaniei si in legislatiile altor state.

Doua conditii trebuie intrunite pentru a fi aplicabile prevederile acestei legi:

2.1.1. Persoana careia i se aplica procedura insolventei sa faca parte din categoriile de debitori prevazuti expres de lege

Procedura generala a insolventei este aplicabila:
- societatilor comerciale;
- societatilor cooperatiste;
- organizatiilor cooperatiste;
- societatilor agricole;
- grupurilor de interes economic;
- oricarei alte persoane juridice de drept privat care desfasoara activitati economice.

Procedura simplificata a insolventei este aplicabila:
- comerciantilor persoane fizice;
- asociatiilor familiale;
- comerciantilor carora le este aplicabila procedura generala a insolventei (aratati mai sus) si care indeplinesc una din urmatoarele conditii (nu detin nici un bun in patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite; administratorul nu poate fi gasit; sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din Registrul Comertului);
- debitorilor carora le este aplicabila procedura generala a insolventei care nu prezinta anumite documente (prevazute de lege) in termenul legal;
- societatilor comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive;
- debitorilor care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in faliment sau care nu au dreptul de a beneficia de procedura de reorganizare judiciara.

2.1.2. Starea de insolventa in care trebuie sa se afle debitorul
Prin insolventa se intelege acea stare a patrimoniului debitorului caracterizata prin insuficienta sumelor banesti disponibile pentru plata datoriilor scadente.
Ne referim asadar la o lipsa de lichiditati.
Altfel spus, insolventa reprezinta acea stare a patrimoniului debitorului, care exprima neputinta debitorului de a plati datoriile scadente din cauza lipsei de lichiditati.

Insolventa poate fi:
- vadita - cand debitorul, dupa 30 zile de la scadenta, nu a platit datoria fata de unul sau mai multi creditori;
- iminenta - cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.

In nici un caz insa, insolventa nu trebuie confundata cu insolvabilitatea debitorului, reamintindu-ne ca prin insolvabilitatea debitorului se intelege acea stare de dezechilibru financiar al patrimoniului debitorului, in care valoarea elementelor pasive este mai mare decat valoarea elementelor active.

Pentru o mai buna intelegere a diferentierii dintre insolventa si insolvabilitatea debitorului, recurgem la doua exemple:

Exemplul 1: Cazul societatii comerciale WorldCom, cunoscut si drept 'cel mai spectaculos caz de faliment din istorie', care cu o valoare a activului de 107 miliarde dolari si cu o valoare a pasivului de aproximativ 50 milioane dolari a intrat la jumatatea anului 2002 in reorganizare judiciara.
Asadar este posibil ca valoarea activului patrimoniului debitorului sa depaseasca cu mult valoarea elementelor pasive si totusi, datorita lipsei de lichiditati, debitorul sa fie in imposibilitate de a-si plati datoriile comerciale ajunse la scadenta. Intr-o astfel de situatie, debitorul se afla in stare de insolventa, desi patrimoniul sau este solvabil.

Exemplul 2: Cazul X (ipotetic) care cu o valoare a activului de 4 miliarde dolari si cu o valoare a pasivului de 5 miliarde de dolari nu intra in faliment si nici in procedura de reorganizare judiciara.
Pe creditori ii intereseaza mai putin daca patrimoniul debitorului este sau nu solvabil. Faptul ca pasivul patrimoniului debitorului este mai mare decat activul nu ii afecteaza, daca la scadenta acesta isi plateste datoriile sale comerciale. Aceasta situatie este mai usor de inteles daca avem in vedere ca, in privinta comerciantilor, alaturi de elementele active ale patrimoniului, un rol important il are creditul de care se bucura comerciantul. Bucurandu-se de credibilitate, debitorul, chiar insolvabil, poate primi credite de la o banca si cu sumele de bani primite isi va plati datoriile scadente.

Aplicarea procedurii insolventei se face de catre: instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul.

2.2.1. Instantele de judecata
Toate procedurile prevazute de Legea nr. 85/2006 sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul. Recursul promovat impotriva hotararilor tribunalului va fi solutionat de curtea de apel.

2.2.2. Judecatorul-sindic
Judecatorul-sindic este judecatorul desemnat pentru a solutiona cererile ca au la baza procedura insolventei.

2.2.3. Administratorul judiciar si lichidatorul
Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul convoaca si prezideaza adunarea creditorilor.
Daca administratorul judiciar este persoana specializata in insolventa si autorizata, conform legii, care examineaza activitatea debitorului etc. in perioada de reorganizare a debitorului aflat in insolventa, lichidatorul conduce activitatea debitorului in cadrul procedurii falimentului.

Deschiderea procedurii reorganizarii judiciare este conditionata de:

- introducerea unei cereri la tribunalul comercial de catre debitor (in conditiile aratate la art. 27-30 din Legea 85/2006, intr-o anumita forma si cu respectarea unui anumit termen, prevazute expres) ori de catre creditor/creditori (in conditiile aratate la art. 31 din lege, intr-un anumit termen si la o anumita valoare a creantei);
- pronuntarea de catre judecatorul-sindic a unei incheieri de deschidere a procedurii generale ori simplificate, dupa caz (in conditiile prevazute la art. 32 si urmatoarele).

Urmare a activitatii desfasurate de catre administratorul judiciar imediat ulterior deschiderii procedurii insolventei, acesta va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar continand toate creantele impotriva averii debitorului, precizand caracterul lor (chirografare, garantate etc.). Impotriva acestora exista posibilitatea formularii de contestatii.

De mentionat ca administratorul judiciar sau lichidatorul poate introduce actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Planul de reorganizare judiciara (care poate fi, in concret, sau un plan de reorganizare a activitatii debitorului sau un plan de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului) este instrumentul prin care se realizeaza reorganizarea judiciara.

2.1. Propunerea planului

a) Cine are dreptul sa propuna planul (art. 94 din Legea 85/2006)

In procedura Legii 85/2006, au dreptul sa propuna un astfel de plan: debitorul, administratorul judiciar, creditorii titulari a cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv de creante.
Nu va putea depune un plan de reorganizare debitorul care, intr-un interval de cinci ani anteriori formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite in baza Legii nr. 85/2006 sau debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infractiuni prevazute de Legea nr. 21/1996 sau ai carui administratori, directori si/sau asociati, au fost condamnati definitiv pentru: bancruta frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute de Legea nr. 21/1996, in ultimii cinci ani anteriori deschiderii procedurii.

In dreptul francez, in procedura obisnuita, planul este propus de administrator, iar in procedura simplificata, de debitor sau de administrator.

In dreptul american poate formula un astfel de plan debitorul si numai daca debitorul nu a propus un plan sunt indreptatiti sa propuna un plan de reorganizare creditorul, comitetul creditorilor, actionarii sau un actionar al societatii comerciale respective.

b) Termenul de propunere a planului

In procedura Legii nr. 85/2006, durata termenului este de 30 de zile si momentul de la care incepe este determinat de data afisarii tabelului definitiv de creante.

In legislatia americana, termenul difera in functie de 'afacerea' pe care o are debitorul. Astfel, daca debitorul are doar o mica afacere, el poate introduce planul in 100 de zile de la inregistrarea cererii introductive, iar daca afacerea sa este mai mare, termenul este de 120 de zile de la inregistrarea cererii introductive.

2.2. Cuprinsul planului de reorganizare

Planul de reorganizare va fi conceput cu respectarea urmatoarelor aspecte:

- aspectul financiar (modul de aducere la indeplinire a obligatiilor debitorului fata de creditori - programul de plata a creantelor; mijloace financiare de stingere a creantelor; garantii pentru executarea planului pe care le poate oferi debitorul din averea proprie sau din partea altor persoane);
- aspectul economic (structura functionala si specificul activitatii debitorului in viitor - in raport cu sansele de redresare si cu sursele de finantare; masuri de reorganizare si de reorientare a profilului economic);
- aspectul social (precizarea numarului de salariati care vor fi supusi reducerii de personal, masuri de reorientare a personalului disponibilizat, perspectivele reangajarii ulterioare);
- propunerea de inlocuire a uneia sau a mai multor persoane care se ocupa de managementul societatii supuse reorganizarii.

In acest din urma caz, avem in vedere cu titlu de exemplu Cazul WorldCom-ului. Punandu-se problema reorganizarii judiciare a societatii comerciale americane in cauza, s-a optat pentru schimbarea intregii conduceri a WorldCom-ului (in total noua directori), in frunte cu presedintele executiv al WorldCom-lui. Astfel, noul presedinte executiv al acesteia a fost Michael D. Capellas (foarte cunoscut in domeniul managementului companiilor care aveau ca obiect de activitate telecomunicatiile, atata timp cat ani de zile el a condus cu succes Compania Compaq Computer si Compania Hewlett-Packard). A fost un pas important pentru WorldCom, care urmarea sa iasa invingatoare din perioada de reorganizare. De altfel, conform rapoartelor prezentate lunar de WorldCom in perioada sa de reorganizare, compania americana a inregistrat si inregistreaza lunar venituri de peste 20 miliarde $.

Legea nr. 85/2006 prevede, prin exceptie de la prevederile Legii nr. 31/1990, ca planul propus de catre creditori ar putea sa prevada modificarea, fara acordul statutar al membrilor sau asociatilor/actionarilor, a actului constitutiv, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- planul propus de catre debitor ofera o recuperare mai redusa a creantelor debitorului;
- in caz de faliment, membrilor sau actionarilor/asociatilor debitorului nu li s-ar cuveni nimic din distribuire;
- membrii sau asociatii/actionarii debitorului refuza sa participe la planul propus de creditori.

2.3. Admiterea planului
Admiterea planului intra in atributiile judecatorului-sindic. Astfel, judecatorul-sindic va admite planul numai daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii de forma (1.Planul este propus de partile legal indreptatite si 2. Planul cuprinde toate informatiile cerute) plus o conditie de fond (planul are sanse obiective de realizare). In vederea admiterii planului, judecatorul-sindic va convoca o sedinta, avand posibilitatea ca anterior pronuntarii sa consulte un practician in insolventa.

In cazul respingerii planului, judecatorul-sindic va dispune inceperea deindata a procedurii falimentului.

2. Publicitatea planului
Aceasta etapa este conditionata de admiterea planului de catre judecatorul-sindic. Astfel, numai dupa admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar:
- convocarea adunarii generale a creditorilor;
- publicarea unui anunt privind propunerea planului in Buletinul procedurilor de insolventa, cu precizarea celor care l-au propus, a datei votului privind planul si a datei de confirmare a planului.

Din momentul efectuarii publicitatii planului, se prezuma ca toate partile interesate au cunostinta de plan, precum si de data exprimarii votului.

2.5. Votarea planului
Procedura votarii planului de toate categoriile de creditori este inspirata in legislatia noastra de Bankruptcy Code, Titlul 11, Sectiunea 1126. Asadar, in S.U.A., o categorie de creditori este considerata ca a aprobat planul daca cel putin ½ din numarul creditorilor ce au votat in favoarea planului reprezinta 2/3 din valoarea in dolari a creantelor si a dobanzilor. Daca o categorie de creditori nu este defavorizata (adica planul nu modifica drepturile acestei categorii fara asentimentul lor), acea categorie va fi considerata ca si-a dat aprobarea pentru plan.

In dreptul francez au fost suprimate adunarea generala a creditorilor si votul lor cu privire la plan. Astfel, tribunalul hotaraste aprobarea planului de redresare dupa examinarea raportului administratorului si dupa ascultarea debitorului, administratorului, a reprezentantului creditorilor si a reprezentantilor comitetului de intreprindere.

Conform Legii nr. 85/2006, fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, titularul creantei respective exercitandu-l in categoria de creante din care face parte. Planul se considera a fi acceptat de o categorie de creante daca in categoria respectiva planul este acceptat de o majoritate absoluta din valoarea creantelor din acea categorie.

2.6. Confirmarea planului
Confirmarea planului este facuta de judecatorul-sindic in conditiile aratate expres prin lege:
- cel putin jumatate plus una dintre categoriile de creante mentionate in programul de plati (creditorii cu creante garantate, creditorii bugetari, creditorii chirografari reprezentati de furnizorii de servicii fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi inlocuiti si ceilalti creditori chirografari) accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu conditia ca cel putin una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul;
- fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan. Tratamentul corect si echitabil exista atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a. nici una dintre categoriile care resping planul si nici o creanta care respinge planul nu primesc mai putin fata de cat ar primi in cazul falimentului;
b. nici o categorie sau nici o creanta apartinand unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale;
c. in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul, nici o categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezulta din ierarhia prevazuta la art. 100 alin. 3 (creditorii cu creante garantate, creditorii bugetari, creditorii chirografari reprezentati de furnizorii de servicii fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi inlocuiti si ceilalti creditori chirografari), nu primeste mai mult decat ar primi in cazul falimentului.

Un singur plan poate fi confirmat.

Exemplu:
Studiati planul de reorganizare de mai jos si stabiliti daca, presupunand ca aveti calitatea de judecator-sindic, ati confirma un astfel de plan?



Raspuns: judecatorul-sindic nu va confirma un astfel de plan, deoarece nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege in mod expres, in sensul ca desi legea prevede ca in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul nici o categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate nu primeste mai mult decat ar primi in cazul falimentului, or creditorii din categoria G ar primi mai mult decat cei din categoria F, desi creantele lor sunt subsecvente.

Dupa confirmarea planului de reorganizare, debitorul are obligatia de a efectua schimbarile de structura prevazute in plan. El isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, cu respectarea intocmai a prevederilor planului.

In perioada de reorganizare (executarea planului neputand depasi 3 ani), furnizorii de servicii nu au dreptul sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu.

Nerespectarea planului sau inregistrarea de pierderi are drept consecinta intrarea debitorului in stare de faliment.

Tot in aceasta perioada, ulterioara confirmarii planului, exista obligatia debitorului reorganizat de a prezenta rapoarte periodic ( in legislatia romana - trimestrial, in legislatia americana - lunar) comitetului creditorilor.

La finalul perioadei de reorganizare, judecatorul-sindic va dispune, motivat, sau incheierea procedurii insolventei si luarea tuturor masurilor pentru reinsertia debitorului in activitatea comerciala, sau incetarea reorganizarii si trecerea la faliment.

Intrarea debitorului in stare de faliment este conditionata de existenta uneia dintre urmatoarele conditii, prevazute de art. 107 alin. 1 din Legea nr. 85/2006:
- debitorul si-a declarat intentia de a intra in procedura simplificata;
- debitorul nu si-a declarat intentia de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat ca ar fi in stare de insolventa, iar contestatia a fost respinsa de judecatorul-sindic;
- nici unul dintre celelalte subiecte de drept indreptatite nu a propus un plan de reorganizare in conditiile prevazute de lege sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat;
- debitorul si-a declarat intentia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat si confirmat;
- obligatiile de plata si celelalte sarcini de plata nu sunt indeplinite in conditiile stipulate prin planul confirmat sau desfasurarea activitatii debitorului in decursul reorganizarii sale aduce pierderi averii sale;
- a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea debitorului in faliment.

In cazul intrarii debitorului in stare de faliment, activitatea acestuia este condusa de catre lichidator.

Masurile premergatoare lichidarii presupun inventarierea si punerea sub sigiliu a averii debitorului (magazine, magazii, depozite, birouri, corespondenta comerciala, arhiva, dispozitive de stocare si prelucrare a informatiei, contracte, marfuri si orice alte bunuri mobile) de catre lichidator.

Lichidarea consta in vanzarea bunurilor din averea debitorului sau in bloc, sau individual. Fondurile obtinute in urma operatiunii de lichidare vor fi repartizate creditorilor, respectandu-se ordinea stabilita de art. 123 din Legea nr. 85/2006:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiei persoanelor angajate in vederea desfasurarii procedurii insolventei (de exemplu a administratorului judiciar, a lichidatorului);
2. creantele izvorate din raportul de munca;
3. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii;
 creantele bugetare;
5. creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;
6. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic pentru intretinerea debitorului si a familiei sale, daca acesta este persoana fizica;
7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii;
8. alte creante chirografare;
9. creante subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta:
a. creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in Adunarea Generala a Asociatilor ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic;
b. creantele izvorand din acte cu titlu gratuit.

In situatia in care bunurile alcatuind patrimoniul unei societati in nume colectiv sau al unei societati in comandita sunt insuficiente pentru plata creantelor, se va proceda la executarea silita a asociatilor cu raspundere nelimitata ai acestor tipuri de societati.

Inchiderea procedurii intervine in situatiile urmatoare:
a. cand se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului sau ca bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, nici un creditor neoferind suma necesara in acest sens.
b. cand s-a propus reorganizarea debitorului in baza unui plan de reorganizare ce a fost confirmat, conditionat de indeplinirea tuturor obligatiilor de plata asumate prin plan.
c. cand s-a propus falimentul debitorului, judecatorul-sindic aproband raportul final, fiind distribuite corespunzator fondurile sau bunurile din averea debitorului.

In toate aceste cazuri, judecatorul-sindic pronunta o sentinta de inchidere a procedurii insolventei comerciale.

Ulterior, debitorul va fi radiat de la oficiul Registrului Comertului unde a fost inmatriculat, aceasta fiind notificata in vederea efectuarii mentiunii corespunzatoare si directiei teritoriale a finantelor publice.