Consumatorul si comportamentul sau rational - resursele de productie

1. Nevoi si resurse

Oamenii produc bunuri si servicii deoarece au nevoie sa le consume. Nevoile de consum depasesc insa intotdeauna posibilitatile de satisfacere a lor, resursele disponibile nefiind niciodata suficiente. De aceea, oamenii trebuie sa adopte decizii rationale de utilizare a resurselor existente.

Nevoile

Nevoile sau trebuintele economice sunt nevoile care se satisfac prin consum de bunuri si servicii.

Nevoile unei personae ( de hrana, locuinta, imbracaminte, educatie, ingrijire medicala, cultura, etc) sunt trebuinte individuale; nevoile unor grupuri sociale sau ale societatii in ansamblu sunt trebuinte colective, ex: nevoia de ordine publica, de aparare nationala, de protectie sociala, etc.

Trebuintele oamenilor nu pot fi satisfacute in totalitate.

In timpul activitatii umane se poate satisface in totalitate una dintre trebuinte dar nu si celelalte, ex: in timpul cinei se poate satisface nevoia de hrana dar nu si cea de miscare sau de cultura.

Pe masura ce unele trebuinte sunt satisfacute, apar altele noi, deoarece oferta de bunuri si servicii se diversifica, preferintele consumatorilor se modifica.

In decursul  timpului, trebuintele se diversifica si se multiplica.

Ex: aparitia calculatoarelor, telefoanelor mobile, a Internet-ului, etc.

Dintre toate nevoile unei persoanele, unele au o importanta mai mare decat altele. Unele sunt nevoi elementare (hrana, apa, aer, odihna, etc), altele sunt nevoi complexe determinate de modul de viata, de dorinte si aspiratii, statut social, confort, etc.

In raport cu trebuintele pe care le satisfac, bunurile sunt appreciate ca fiind de stricta necessitate (alimente, imbracaminte, locuinta, etc) sau articole de lux (bijuterii, haine de blana, parfumuri, etc).

Comparativ cu bunurile – care sunt lucruri palpabile, serviciile sunt activitati desfasurate in folosul oamenilor, ex: asistenta medicala, salubritatea, transporturile de calatori sau de marfuri, etc.

Resursele de productie

Resursele de productie sunt grupate in trei categorii: resurse naturale, resurse umane si bunuri de capital.

Ex: uneltele, masinile, instalatiile, echipamentele, cladirile, mijloacele de transport si caile de comunicatie, munca, pamantul, resursele minerale, etc.

Resursele naturale utilizate de oameni in activitatile economice sunt: terenurile agricole, pamanturile, apa, zacamintele, etc. Unele dintre acestea se epuizeaza prin folosirea lor in procesele de productie, altele nu se epuizeaza sau au capacitatea de a se regenera.

Resursele umane sunt reprezentate de populatia apta de munca (persoane cu varsta de 16-60 ani). Calitatea resurselor de munca se exprima prin gradul de calificare profesionala. Resursele umane mai cuprind si spiritul antreprenorial, reprezentat de capacitatea de initiere a unei activitati economice si de asumare a riscurilor.

Bunurile de capital – numite si capital sau bunuri de productie – sunt reprezentate de masini, utilaje, echipamente de productie, mijloace de transport, energie, etc.

Spre deosebire de bunurile de consum care satisfac nevoile populatiei, bunurile de capital sunt utilizate pentru pentru a realiza bunurile si serviciile destinate consumului.

Resursele sunt limitate, indiferent de tipul lor

De aceea, oamenii trebuie sa decida ce sa produca, cat, cum si pentru cine. Economia studiaza modul in care oamenii iau decizia de a aloca resurse limitate pentru a satisface trebuinte mai mari decat posibilitatile existente.

2. Consumatorul si comportamentul sau (costul de oportunitate, utilitatea economica)

Consumatorul este persoana care utilizeaza bunuri si servicii in scopul satisfacerii trebuintelor sale.

El se defineste prin trebuintele si preferintele sale si prin veniturile de care dispune.

	Consumatorii au libertatea de a alege ce, cat si de la cine vor cumpara. Consumatorul este suveran deoarece decizia producatorului de a fabrica un bun sau un altul depinde de optiunile de cumparare ale consumatorului.

Utilitatea economica

Preferintele consumatorilor se exprima in utilitatea bunurilor si serviciilor.

Utilitatea bunurilor si serviciilor este reprezentata de posibilitatea ca respectivul bun sau serviciu sa satisfaca o anumita trebuinta; utilitatea arata masura in care se satisface o trebuinta.

Din punct de vedere economic, utilitatea este satisfactia sau placerea resimtita de o persoana in urma consumarii unui anumit bun sau serviciu.

Aprecierea utilitatii unui anumit bun sau serviciu este subiectiva. Acelasi bun sau serviciu poate fi util pentru o persoana dar inutil pentru alta.

Utilitatea totala

Utilitatea totala (U_t) reprezinta satisfactia totala resimtita de un consumator in urma consumarii unui numar oarecare de bucati dintr-un bun.

Ex: un consummator mananca 5 bomboane. Satisfactia resimtita dupa ce a mancat prima bomboana este, sa spunem, de 10, a doua bomboana are o utilitate de 8, a treia 5, a patra 2 si ultima 0. Utilitatea totala U_t = 10+8+5+2+0 = 25.

Deci, pentru n bucati dintr-un produs consummate, utilitatea totala se calculeaza ca suma utilitatilor celor n bucati:

U_t = U₁+U₂+U₃+ . +U_n = ∑U_i, unde i=1,2,3, . ,n

Utilitatea marginala

Utilitatea marginala (U_mg) reprezinta satisfactia suplimentara resimtita de un consumator in urma consumarii unei unitati suplimentare dintr-un bun, ceilalti factori ramanand constanti.

Ex: revenind la ex cu bomboanele, utilitatea adusa de a doua bomboana este 8 – mai mica decat prima – deci U_mg=8, . U_mg=0 pentru a cincea bomboana. Dupa aceea, utilitatea marginala devine negativa.

Bomboane consumate	Ut	Umg
Prima
A doua
A treia Referat: Diversitatea criteriilor de delimitare a intreprinderilor mici si mijlocii Lucrare: Uniunea economica si monetara (uem) - trecerea la euro
A patra
A cincea

Formula dupa care se calculeaza utilitatea marginala este : , unde ΔU=variatia utilitatii, ΔQ=variatia cantitatii consumate. Acest lucru se poate reprezenta si grafic.

Prin definitie, utilitatea marginala reprezinta variatia utilitatii totale in conditiile in care cantitatea consumata dintr-un bun se modifica cu o unitate.

Utilitatea marginala descreste pe masura ce creste consumul.

Aceasta atinge valoarea 0 atunci cand utilitatea totala este maxima, iar cand U_t incepe sa scada, U_mg ia valori negative. Evolutia utilitatii marginale, in functie de cantitatea consumata, este definita de legea cresterii marginale – conform careia U_mg se diminueaza pe masura ce creste cantitatea in care este consumat un bun.

	La nivelul consumatorului, cresterea cantitatii consumate dintr-un bun are urmatoarele efecte: Cresterea utilitatii totale; Scaderea utilitatii marginale.

3. Cererea

Cererea reprezinta cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care consumatorii pot si sunt dispusi sa o cumpere intr-o anumita perioada de timp, la diferite preturi.

Cererea exprima cantitatea in care un produs este cerut pe piata la diferite niveluri ale pretului, daca alti factori raman constanti. Cererea ne arata in ce cantitate doresc si pot cumpara consumatorii un anumit produs in functie de pretul cerut.

Ex: sa presupunem ca un  consummator oarecare cumpara CD-uri. Cererea se prezinta astfel:

Cererea de CD-uri

Se constata ca, pe masura ce pretul unui CD scade, creste nr de CD-uri pe care un consummator le poate cumpara.

Din tabel nu reiese care este pretul pietei la care se vand CD-urile. Aceasta nu depinde numai de cerere, ci si de oferta.

Legea cererii

Intre pret si cantitatea ceruta exista o relatie inversa.

Daca ceilalti factori raman constanti, atunci cand pretul unui bun scade, cantitatea ceruta creste, iar cand pretul unui bun creste, cantitatea ceruta scade.

Consumatorul va cumpara o cantitate mai mare dintr-un produs daca pretul acestuia scade si, invers. Curba cererii este descrescatoare la pret.

Elasticitatea cererii

Modul in care reactioneaza consumatorii la modificarea pretului unui anumit produs reprezinta elasticitatea cererii in functie de pret.

Daca reactia consumatorilor la variatia pretului este puternica, inregistrandu-se o crestere mare a cantitatii cumparate de consumatori, chiar la o variatie relative mica a pretului, cererea este considerata elasica. Dimpotriva, daca reactia consumatorilor la variatia pretului este slaba, cererea este considerata inelasica.

Pentru a determina gradul de elasticitate a cererii pentru un bun oarecare, se calculeaza coeficientul de elasticitate (E_c), care reprezinta variatia cantitatii cerute pe piata raportata la variatia pretului.

variatia cantitatii cerute (%) DQ(%)

E_c       = variatia pretului (%) = DP(%)

Daca notam: Q₀ = cantitatea ceruta initial pe piata;

Q₁ = cantitatea ceruta pe piata dupa modificarea pretului;

P₀ = pretul initial;

P₁ = pretul final, dupa modificare,

atunci: DQ=Q₁-Q₀, exprima variatia absoluta a cantitatii cerute pe piata;

exprima variatia procentuala a cantitatii cerute;

DP = P₁ – P₀  exprima variatia absoluta a pretului;

exprima variatia procentuala a pretului

In conditiile unei relatii inverse intre cantitatea ceruta pe piata si pret,

-daca DQ>0, atunci DP<0, si

-daca DQ<0, atunci DP>0. De aceea, inlocuind in formula coeficientului de elasticitate, obtinem:

Cererea este:

• Elastica – atunci cand variatia procentuala a cantitatii cerute pe piata este mai mare decat variatia procentuala a pretului. (DQ>DP)

Ex: daca la o variatie a pretului cu 10%, cantitatea ceruta pe piata variaza cu 15%, cererea este elastica. Astfel, calculand coeficientul de elasticitate, constatam:

• Inelastica – atunci cand variatia procentuala a cantitatii cerute pe piata este mai mica decat variatia procentuala a pretului. (DQ<DP)

Ex: daca la o variatie a pretului cu 10%, cantitatea ceruta pe piata variaza cu 5%, cererea este inelastica. Astfel, calculand coeficientul de elasticitate, constatam:

• De elasticitate unitara – atunci cand variatia procentuala a cantitatii cerute pe piata este egala cu variatia procentuala a pretului. (DQ=DP)

Ex: daca la o variatie a pretului cu 10%, cantitatea ceruta pe piata variaza cu 10%, cererea are coeficientul de elasticitate 1. Astfel, calculand coeficientul de elasticitate, constatam:

Modificarile pretului si ale cantitatii cerute pe piata influenteaza, totodata si nivelul incasarilor totale ale producatorilor, respective nivelul cheltuielilor totale ale consumatorilor.

Elasticitatea cererii in functie de pret

Daca cererea este elastica, scaderea pretului va determina cresterea incasarilor totale, si invers, cresterea pretului va determina scaderea incasarilor totale;

Daca cererea are elasticitate unitara, modificarea pretului nu afecteaza nivelul incasarilor totale;

Daca cererea este inelastica, scaderea pretului va determina scaderea incasarilor totale, si invers, cresterea pretului va determina cresterea incasarilor totale.

Modificarea cererii

Pretul este factorul cel mai important care determina cantitatea in care va cumpara un produs. Dar el nu este singurul factor. Cererea este influentata si de alti factori: preferintele, veniturile si numarul consumatorilor, preturile altor bunuri. Pana acum am presupus ca acesti factori raman constanti. Dar acesti factori se modifica odata cu cererea pe piata.

preferintele consumatorilor se pot schimba, ex. Laptop (pt care creste cererea si scade pt desktop);

veniturile consumatorilor pot creste cresterea cererii.

Bunurile pentru care cererea creste, daca veniturile cresc, sunt bunuri superioare; cele pentru care cererea scade, daca veniturile cresc, sunt bunuri inferioare.

cresterea sau scaderea numarului consumatorilor determina o modificare in acelasi sens a cererii;

preturile altor bunuri influenteaza si ele cererea. Pot exista bunuri substituibile si bunuri complementare. Ex: zaharina este un substitute al zaharului, tastatura si monitorul unui PC sunt bunuri complementare.

Bunurile substituibile pot fi consummate unul in locul altuia; cele complementare se consuma/folosesc impreuna.

Cresterea pretului unui bun determina:

*cresterea cererii pentru bunurile care il pot substitui (dar cu un pret mai mic) si invers, ex zaharina-zahar;

*scaderea cererii bunurilor complementare, ex: cresterea pretului monitoarelor scaderea cererii de tastaturi.

Concluzie:

• intre pretul unui bun si cererea pentru bunurile sustituibile exista o relatie directa;
• intre pretul unui bun si cererea pentru bunurile complementare exista o relatie indirecta;