Autoservirea - micile autoserviri sau supermagazinul

Daca Boucicault a bulversat regulile comertului in secolul al XIX-lea, altii, la inceputul secolului al XX-lea, mai putin cunoscuti au promovat idei novatoare ca – autoservirea si centrul comercial care la randul lor au revolutionat conceptiile traditionale ale atractiei comerciale.

Inovatia comerciala majora a secolului al XX-lea este fara indoiala, aparitia autoservirii. Institutul francez al autoservirii defineste autoservirea   ca o forma de vanzare prin care clientul se serveste singur; in diferite raioane, incasarea c/val marfurilor cumparate realizandu-se global la iesire.

Ideea a fost a lui Clarence Landers, care, in anul 1915 a transformat depozitul sau in autoservire suprimand astfel cheltuielile de gestiune generate de livrare si credit, dupa care si-a deschis primul magazin cu amanuntul in autoservire. Succesul a fost rapid, ajungandu-se in anul 1923 la un numar de 2660 magazine in autoservire.

Autoservirea nu este un tip de punct de vanzare ci o forma de vanzare de gros sau cu amanuntul. Ea a revolutionat amenajarea si atractivitatea punctului de vanzare, pentru ca ofera consumatorului doua mari avantaje:

o mai mare rapiditate a serviciului, datorata faptului ca plata se face o singura data la casa.;

absenta vanzatorului, de unde: anonimatul respectat, libertatea alegerii si cumpararii produselor de catre client.

In timp, alte avantaje au fost adaugate, in functie de talia punctului de vanzare asigurandu-se clientului:

cosuri sau carucioare;

spatii de parcare (pentru ca “no parking, no business”).

Autoservirea a dat nastere la noi tipuri de puncte de vanzare care se diferentiaza in functiei de talia lor, dar mai ales, de politica lor comerciala: micile autoservirii: (pana la 400 mp); supermagazine: 400-2500 mp; hipermagazine: peste 2500 mp.

Micile autoserviri

Miniautoservirea – este definita ca o suprafata inferioara pragului de 120 mp, pe care se practica aceasta forma de vanzare.

Gama produselor vandute este, aproape in exclusivitate de natura alimentara, iar numarul de salariati nu depaseste 5 persoane.

Supereta –este magazinul in autoservire care prezinta urmatoarele trasaturi definitorii:

suprafata de vanzare: 120-400 mp;

asortimentul comercializat este in proportii de 90%, de natura alimentara;

numarul de salariati rar depaseste 20p.

Magazinul de comoditate – este un produs pur al distributiei americane aparut aproximativ la jumatatea lui 1950, prezinta urmatoarele trasaturi:

suprafata de vanzare: 100-300 mp;

comercializeaza articole curente cu rotatie rapida;

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

ii sunt specifice: un parking, program de lucru extins.

Supermagazinul

Daca magazinul universal este tipul de magazin reprezentativ pentru comertul cu marfuri nealimentare, supermagazinul este unitatea de desfacere care a revolutionat, in toate tarile, comertul alimentar cu amanuntul. El a aparut pentru prima data intr-un garaj dezafectat din New York, in anul 1930, la initiativa lui Michael Cullen. Marea criza a anilor 30 a favorizat dezvoltarea acestor puncte de vanzare, mult mai mari decat primele autoserviri, instalate in hangare si propunand preturi cu 15-20% sub nivelul preturilor practicate de alte forme de comert. Primul supermagazin in Franta a aparut in anul 1957.

Potrivit definitiei Institutului Francez de Autoservire, supermagazinul este o unitate comerciala cu amanuntul cu autoservire (sau un sector distinct intr-un magazin universal), prin care, alaturi de o gama larga de produse alimentare, se comercializeaza un asortiment mai mult sau mai putin important de produse nealimentare de cerere curenta (10-15% din totalul vanzarilor), plata cumparaturilor facandu-se la casele de marcat amplasate la iesirea din fluxul de autoservire.

Principalele caracteristici tehnice si comerciale ale supermagazinelor sunt:

suprafata de vanzare intre 400-2500 mp;

constructia pe un singur nivel;

rotatia rapida a stocurilor de marfuri (12-24 rotatii/an);

o casa de marcat la 100 mp suprafata de vanzare;

amplasarea lor, in principal, in noile cartiere.

Dezvoltarea supermagazinelor a cunoscut variatii pe plan mondial. Astfel, in tarile sudice ale Europei Occidentale, cu puternice tipuri traditionale de comert (Spania, Italia) supermagazinele s-au extins in ritmul cel mai rapid in ultimii 10 ani, ceea ce a facut posibila tranzitia la metode moderne de distributie, adaptate situatiilor locale. In Europa de Nord, numarul deschiderilor de supermagazine a crescut intr-un ritm mai lent.

In tarile in care s-a afirmat puternic distributia moderna, supermagazinele au dobandit o cota importanta de piata. Este cazul Germaniei, unde, prin lanturile de supermagazine se realizeaza aproape 30% din cifra de afaceri totala a comertului cu amanuntul, al Belgiei (cca 19%), al Frantei (peste 14%).

Hipermagazinul

Tip de magazin inventat in Franta, in anul 1963, hipermagazinul este un punct de vanzare care se individualizeaza prin:

suprafata de vanzare de peste 2500 mp;

marimea asortimentului de marfuri intre 25-50 mii de referinte, din care cca. 4000 din sectorul alimentar;

sectorul de alimentatie publica prezent cu trei sali de consumatie: restaurant, braserie cu autoservire (cofetarie), snak-bar;

prezenta tuturor raioanelor, chiar si a celor care practica vanzarea prin vanzatori (carne, mezeluri, branzeturi, legume-fructe), in fluxul de autoservire;

o casa de marcat (la iesirea din fluxul de autoservire) pentru 200 mp suprafata de vanzare;

constructia pe un singur nivel;

amplasarea de regula, la periferia orasului;

existenta unui mare parking (in medie, 1200 locuri de parcare).

In ultimii ani, hipermagazinele si-au consolidat rolul de “locomotiva” in centrele comerciale unde exista comercianti specializati si ofertanti de servicii. Asa de exemplu, intr-o perioada de 30 de ani, in Franta hipermagazinul a devenit forma de comert cea mai dinamica, ajungand sa reprezinte cca. 21% din ansamblul vanzarilor prin comertul cu amanuntul.

Aceasta dinamica spectaculoasa a hipermagazinelor a fost sustinuta si prin deschiderea in afara Frantei a numeroase unitati de vanzare de origine franceza (189 de magazine existente in luna ianuarie 1992).

Alte tari europene cunosc, uneori sub alte forme, fenomenul “hipermagazin” pornind de la 1000 mp (Germania).

Cresterea cotei de piata a hipermagazinelor este insotita de o mutatie a conceptului, caracterizata prin doua evolutii:

o bipolarizare accentuata a tipodimensiunilor magazinului:

a)     mari hipermagazine de peste 8000 mp considerate cele mai rentabile, dar cu o evolutie mai putin rapida din cauza lipsei disponibilitatilor de amplasare;

b)   mici hipermagazine, de pana la 5000 mp, fiind deseori realizate din transformarea supermagazinelor si au o pondere a sectorului nealimentar destul de redusa.

o ameliorare calitativa a ofertei: pentru a satisface nevoile consumatorilor din ce in ce mai exigenti, hipermagazinele au tendinta de a-si largi ofertele cu produse noi, cu servicii amplasate in imediata vecinatate, multiplicandu-si eforturile pentru a face agreabil cadrul de cumparare. Totusi preturile discount raman axul major al politicii comerciale a hipermagazinelor.