Arbitrajul comercial - compromisul

1.Tipuri de arbitraj

Arbitrajul comercial reprezinta o modalitate jurisdictionala de solutionare a litigiului. Partile la un contract pot sa apeleze la solutionarea litigiului pe calea arbitrajului numai daca, in legea lor procedurala, se permite aceasta (Codul de Procedura Civila cartea a 4-a).

Acest arbitraj poate fi clasificat din mai multe puncte de vedere:

1. dupa elementele pe care le utilizeaza arbitrii in solutionarea cauzei:

- arbitraj in jure (in drept) in cazul caruia arbitrii solutioneaza cauza facand aplicarea unei legi in vigoare fie aleasa de parti, fie desemnata de ei;

- arbitraj ex ecvo edvono (in echitate) este utilizat daca contractul este un contract nenumit (nu are o lege), este un contract complex si arbitrii vor solutiona cauza facand aplicarea principiilor generale de drept, principiului bunei-credinte, principiului echitatii;

2. dupa durata instantei de arbitraj:

- arbitraj ocazional (ad-hoc) presupune ca instanta de arbitraj sa se constituie pentru un litigiu special si sa dureze numai cat dureaza solutionarea acelui litigiu.

- arbitraj permanent (institutionalizat) - in comercial sunt utilizate tot mai multe aceste instante de arbitraj, acestea au de regula o durata nedeterminata in timp, permanenta si totdeauna o structura proprie, de sine-statatoare.

Acestea, la randul lor, pot fi clasificate din 2 unghiuri de vedere :

dpdv al competentei materiale avem:

→ arbitraje generale - pot solutiona orice fel de litigii, legate de orice categorie de contracte de comert international (Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie Internationala de la Paris; Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei)

→ arbitraje specializate - pot solutiona litigii nascute in vedere cu anumite contracte  (Curtea de Arbitraj de la Londra in materia transportului pe mare; Comisia de Arbitraj de la Bremen in comertul cu bumbac; arbitrajul de la Montreal in comertul cu produse de peste)

dpdv al competentei teritoriale:

→ instante de arbitraj cu vocatie universala (Curtea de Internationala de Arbitraj de pe langa Camera Internationala de Comert de la Paris care poate solutiona litigii dintre parteneri comerciali din orice colt al lumii)

→ instante cu competenta regionala (pot solutiona litigii numai dintre partenerii din anumite puncte geografice) – arbitrajul asiatic de la Kuala Lumpur, arbitrajul afro-asiatic de la New Delhi

Pot exista arbitraje bilaterale care pot solutiona litigii dintre partenerii a doua state (Comisia de Arbitraj americano-canadiana).

Cele mai multe instante de arbitraj sunt arbitraje nationale cu competenta internationala: Institutul Regal de Arbitraj de la Stockolm, Comisia de Arbitraj de la Berlin, Curtea de Arbitraj de la Zurich,  Comisia de Arbitraj de la Sofia, Comisia de Arbitraj de la Moscova, Comisia de Arbitraj de la Atena, Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Toate aceste instante permanente de arbitraj au propriile lor reguli de procedura care se aplica solutionarii litigiilor daca partile nu au convenit altfel. Regulamentele de procedura sunt aliniate unele unui regulament de procedura uniform elaborat de UNCITRAL, iar alte regulamente sunt aliniate regulamentului elaborat de Camera Internationala de Comert de la Paris si toate fara exceptie respecta legea procedurala ale statului sediului.

2.Arbitrajul comercial

Reprezinta o modalitate derogatorie fata de competenta de drept comun a instantelor judecatoresti, este ratiunea pentru care investirea instantei de arbitraj trebuie facuta in forme speciale. Aceasta investire se poate realiza:

A.      prin vointa statelor;

B.      prin vointa partilor care imbraca doua forme:   

forma clauzei de arbitraj (compromisorie)

clauza compromisului.

Investirea instantei de arbitraj trebuie facuta in forme speciale. Aceste forme de investire rezulta fie:

A.            din vointa statelor, care incheie intre ele in acest sens o conventie internationala

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

B.            din vointa partilor

A. Cat priveste investirea prin vointa statelor - a existat o conventie incheiata intre statele foste socialiste: Conventia de la Moscova din 1972, care este inca in vigoare si care obliga ca toate litigiile comerciale dintre parteneri provenind din statele partenere la conventie, sa fie solutionate de arbitraj – Conventia ce stabileste competenta arbitrajului de la sediul paratului. Apoi se pot investi in baza unor conventii bilaterale.

B. Modalitatea cea mai uzitata este investirea prin vointa partilor.

Vointa partilor imbraca forma conventiei de arbitraj care are 2 categorii de manifestare:

● Clauza compromisorie sau clauza de arbitraj

● Compromisul

Datorita importantei deosebite a regularitatii formularii conventiei de arbitraj s-a incheiat Conventia de la Geneva din 1963, cunoscuta sub denumirea de Conventia Europeana de Arbitraj care reglementeaza tocmai problematica conventiei de arbitraj. Romania este parte la aceasta conventie.

Clauza de arbitraj se formuleaza in contractul partilor o data cu incheierea acestui act sau pe parcursul derularii contractului, totdeauna inainte de ivirea litigiului si presupune vointa concordanta a partilor de a supune orice posibil litigiu dintre ele, nascut in legatura cu operatiunea contractuala in cauza, sa fie supus solutionarii arbitrajului cu excluderea competentei instantelor judecatoresti.

Clauza de arbitraj trebuie sa implineasca anumite conditii sub sanctiunea nulitatii sale absolute:

spre deosebire de contract care poate fi si consensual, clauza de arbitraj trebuie ca obligatoriu sa fie redactata in forma scrisa, asigurata printr-un inscris sub semnatura privata;

trebuie sa fie clara

sa cuprinda fara echivoc vointa solutionarii cauzei posibile pe calea arbitrajului, cu precizarea instantei de arbitraj competente sau a modului de desemnare a arbitrilor, precum si cu precizarea normelor de procedura aplicabile.

O formula de genul: „Orice litigiu nascut in legatura cu executarea prezentului contract” care nu s-a solutionat pe cale amiabila se poate solutiona fie de instantele judecatoresti, fie de arbitraj. Chiar daca este data in forma scrisa o asemenea clauza nu este o clauza de arbitraj pentru ca o a treia solutie nu exista in solutionare. Deci, in nici un fel nu este clara si neechivoca. Pentru a putea fi clauza de arbitraj trebuie formulat: „Partile convin ca orice eventual litigiu dintre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, fiind competent arbitrajul”.

Legea procedurala aplicabila – daca instanta de arbitraj este o instanta permanenta la care partile au facut trimitere vor fi aplicabile regulile de procedura ale acestei instante, daca exista. Daca instanta nu are propriile sale reguli de procedura, partile pot indica o alta lege procedurala, iar daca nu au facut o asemenea indicare se vor aplica regulile de procedura din legea procedurala in vigoare la locul arbitrajului lex fori.

Exemplu: sunt nenumarate situatii in care partile convin sa judece litigiul la Curtea de Arbitraj Comercial de la Bucuresti si spun expres ca arbitrajul sau completul va aplica regulile de procedura ale Camerei Internationale de Comert de la Paris sau regulile de procedura UNCITRAL sau regulile de procedura ale Camerei de la Zurich. Daca nu s-a spus nimic, cum Curtea de Arbitraj de la Bucuresti are propriile sale reguli de procedura se vor aplica acestea. Partile pot spune ca se judeca de arbitraj, dar se aplica numai regulile de procedura din Cartea a IV-a Acordul de Procedura Civila. Altfel, chiar daca instanta de arbitraj are propriile sale reguli de procedura, acestea se completeaza ca drept comun cu legea procedurala in vigoare la locul solutionarii arbitrajului.

3. Compromisul

Compromisul se incheie intre partile intre care s-a nascut litigiul si in contractul in care nu s-a formulat, nici la incheiere, nici pe parcurs o clauza compromisorie.

Prin compromis, care trebuie fara exceptie sa fie redactat in forma scrisa, partile vor preciza:

vointa comuna de a solutiona litigiul nascut pe calea arbitrajului

indicarea instantei de arbitraj

3. indicarea modului de desemnare a arbitrilor

4. precizarea legii aplicabile.

Procedura in fata instantei de arbitraj este mult mai elastica. Partile pot fi asistate de avocati, li se da cuvantul in replica, in duplica, in triplica pana cand instanta este lamurita asupra fondului litigiului. Se accepta orice mijloc de proba si se finalizeaza cu o hotarare. De regula, hotararea este rezultatul majoritatii.

In dreptul roman si practica arbitrala romana, hotararea trebuie motivata in fapt si in drept, se accepta opinia separata.

Alte instante de arbitraj, de exemplu Curtea de Arbitraj de la Cairo, nu cer decat motivarea in drept, nu se accepta opinia separata. Regulile pot fi diferite de la un stat la altul, de la o reglementare la alta.

Hotararea este obligatorie. Ea poate fi reformata in ceea ce priveste dreptul roman prin revizuire pentru acte noi de catre aceeasi instanta de arbitraj sau poate fi cenzurata prin mecanismul actiunii in anulare care se promoveaza pentru motive strict si limitativ prevazute de Codul de Procedura Cartea a IV-a la instanta judecatoreasca superioara instantei judecatoresti care ar fi fost competenta sa solutioneze litigiul daca nu ar fi existat clauza de arbitraj sau compromisul.

A. Formarea completului de arbitrare

Completul de arbitrare poate fi format:

• dintr-un arbitru unic, daca astfel convin partile
• dintr-un numar egal de arbitri desemnati de fiecare parte care, de regula, isi aleg un supraarbitru.

B. Sisteme de desemnare a arbitrilor:

Instanta permanenta de arbitraj dispune de o lista de arbitrii care indeplinesc conditiile de probitate stiintifica si morala necesare solutionarii unui litigiu si care sunt recomandati partilor. Din aceasta lista partile vor alege de comun acord arbitrul unic, daca este cazul, sau vor desemna propriii arbitri. Arbitrii desemnati de parti isi vor alege un supraarbitru din aceeasi lista.

Exista si posibilitatea ca in ipoteza in care partile nu se inteleg sau nu fac efortul sa desemneze arbitri, acestia sa fie desemnati din oficiu de presedintele instantei de arbitraj. Acesta este mecanismul cel mai larg raspandit.

Comisia de Arbitraj Americano-Canadiana are un alt sistem de desemnare a arbitrilor. Din lista de arbitri pusa la dispozitia partilor intre care s-a nascut litigiul, acestea radiaza persoanele pe care le considera incompatibile cu cauza. Din randul persoanelor neradiate, presedintele comisiei urmeaza sa desemneze unul sau mai multi arbitri, dupa cum au stabilit partile.

C. Hotararea arbitrala

Este motivata in fapt si in drept, de regula se executa de buna voie. Probleme apar cand una dintre parti, respectiv cea cazuta in pretentii, face opozitie, nu doreste sa se execute hotararea si se pune problema executarii silite a acesteia. Procedura executarii silite nu ridica probleme deosebite daca executarea urmeaza sa se faca in acelasi loc in care s-a produs si arbitrajul. Partea interesata va cere instantei de executare (judecatoriei) sa investeasca sentinta arbitrala cu formula executorie si se va proceda la executarea silita prin executor judecatoresc. Probleme deosebite apar daca hotararea este data intr-un alt stat decat statul in care urmeaza a fi executata.

Datorita importantei executarii hotararilor, in materie s-a incheiat o conventie internationala: Conventia de la New York din 1958 privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine. Potrivit acestei conventii sentintele arbitrale straine sunt asimilate hotararilor judecatoresti straine cu privire la executarea silita a acestora.

Executarea silita nu trebuie sa fie nici mai costisitoare si nici mai greoaie pentru o hotarare arbitrala straina prin raportare la executarea silita a hotararilor arbitrale nationale. Aceste prevederi conduc la ideea ca pentru a fi executata silit intr-o alta tara decat tara locului arbitrajului, sentinta arbitrala straina trebuie sa parcurga in tara locului de executare, in fata instantelor judecatoresti competente procedura de exequatur. Pentru ca o hotarare straina judecatoreasca sau de arbitraj sa fie recunoscuta, judecatorul de la locul de executare va examina daca hotararea respectiva a fost data de instanta competenta sa judece si cu aplicarea legii competente si daca acestea sunt acoperite va recunoaste hotararea si o va insusi.

Procedura de exequatur este parcursa si de sentintele arbitrale straine care sunt asimilate hotararilor judecatoresti straine. Exista insa mai ales atunci cand investirea instantei de arbitraj se face in baza unei conventii interstatale exista situatia in care hotararea de arbitraj straina este asimilata hotararii judecatoresti nationale. In aceasta ipoteza ea este dispensata de parcurgerea procedurii de exequatur.

Exemplu: Curtea de la Luxembourg (Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene) are si competenta de a solutiona ca instanta de arbitraj. O sentinta arbitrala pronuntata de Curte este asimilata in toate statele membre cu hotarare judecatoreasca nationala si nu mai parcurge in nici un fel procedura de exequatur.

In baza Conventiei de la Moscova sentintele arbitrale date in temeiul acestei conventii sunt asimilate cu hotararile judecatoresti nationale si dispensate de parcurgerea procedurii de exequatur.

Prin Conventia de la Washington din 1965 s-a constituit Centrul de Arbitraj de la Washington abilitat cu solutionarea litigiilor nascute in legatura cu investitiile straine intre un stat (stat gazda) si investitorul strain (persoana fizica sau juridica).

Centrul de la Washington are 2 categorii de competente:

de a concilia litigiul care se finalizeaza fie cu gasirea unei solutii de catre parti si se consemneaza intr-un proces verbal, fie cu imposibilitatea solutionarii amiabile

de arbitrare care se realizeaza daca partile doresc si daca nu s-a ajuns la nici o solutie prin conciliere

Supunerea unui litigiu arbitrarii presupune incheierea unui compromis intre stat si investitorul strain, statul putand conditiona supunerea litigiului Centrului de la Washington, de epilizare in prealabil a tuturor procedurilor prevazute de legislatia nationala a statului in cauza. Litigiul poate fi supus Centrului si daca el se naste intre investitor si orice organism sau autoritate care implica puterea statala.

Modul de constituire a completului de arbitrare - arbitrii sunt desemnati si de parti dar si de un consiliu care conduce Centrul. Se aplica regulile de procedura ale Centrului. Hotararea poate fi revizuita pentru acte noi si poate fi reformata de un alt complet desemnat tot de Centru pentru anumite situatii strict prevazute in regulile de procedura intre care suspiciunea de incalcare a obligatiei de un parchet care detine corectitudinea arbitrilor. Hotararea data de tribunalul arbitral este dispensata de parcurgerea procedurii de exequatur.