Analiza rentabilitatii pe baza pragului de rentabilitate

Analiza rentabilitatii pe baza pragului de rentabilitate

Pentru colectivul managerial, cunoasterea momentului de echilibru dintre venituri si costurile de productie la diverse niveluri organizatorice prezinta o deosebita importanta. Daca la toate nivelurile organizatorice (produs, subunitati componente etc.) se atinge acest echilibru, se vor crea conditiile minime pentru viabilitatea societatii comerciale.

Momentul de echilibru dintre venituri si costurile de productie aferente veniturilor este cunoscut si sub denumirea de prag de rentabilitate.

Studierea rentabilitatii pe baza pragului de rentabilitate are in vedere gruparea costurilor de productie sau al cifrei de afaceri in doua categorii:

u costuri constante;

u costuri variabile.

Schematic, variatia costurilor in raport cu volumul productiei sau cu cifra de afaceri, precum si variatia veniturilor in functie de volumul productiei si pretul de valorificare este prezentata in fig. 3.2.

Punctele M, M^’ si M^’’ evidentiaza momentul de echilibru dintre venituri si costurile de productie, iar proiectia lor pe axa OX in punctele Q₁, Q₂ si Q₃ reflecta volumul minim al productiei, exprimat in unitati naturale sau unitati monetare, care trebuie obtinut pentru a se atinge pragul de rentabilitate.

Zonele OAM, OA'M' si respectiv OA'' M'' reprezinta zonele in care agentul economic inregistreaza pierderi la acel produs, sau, dupa caz, la nivel de unitate economica. Deschiderile ₃ M ₂, ₃ M' ₂' si ₃ M” ”₂ constituie zonele in care se inregistreaza profit.

O privire atenta pe acest grafic genereaza o serie de intrebari, cum ar fi:

● Care sunt relatiile pe baza carora poate fi stabilita cantitatea minima dintr-un produs ce trebuie obtinuta si valorificata pentru ca acel produs sa nu conduca la pierderi, sau care este nivelul minim al cifrei de afaceri (volum de venituri) pentru ca unitatea economica sa nu inregistreze pierderi.

● Cum poate fi redusa zona in care unitatea economica, desfasurand activitatea, inregistreaza pierderi.

● Cine limiteaza partea superioara a zonei in care, desfasurand activitatea, unitatea economica inregistreaza pierderi.

Fig. 3.2 Variatia costurilor si veniturilor in functie de productie

● Este posibil ca unitatea sa-si desfasoare activitatea in conditii de rentabilitate, sau se renunta la aceasta activitate.

● Care sunt factorii ce isi pun amprenta pe realizarea momentului de echilibru intre venituri si costuri si ce masuri trebuie intreprinse pentru ca activitatea sa nu conduca la pierderi.

● Care trebuie sa fie cantitatea minima dintr-un anumit produs, sau care trebuie sa fie cifra de afaceri minima pentru ca unitatea sa inregistreze un anumit nivel al rentabilitatii etc.

Agentul economic este interesat sa obtina un profit cat mai mare pe fiecare sortiment de produse sau pe intreaga unitate economica, insa zona de rentabilitate este limitata de capacitatea de productie, dar si de posibilitatea asigurarii valorificarii produselor.

Daca se studiaza rentabilitatea pe baza pragului de rentabilitate la nivel de produs, volumul productiei pentru atingerea pragului de rentabilitate se stabileste pe baza relatiei:

in care:

qc reprezinta volumul minim dintr-un anumit produs pentru atingerea pragului de rentabilitate;

Chf - costurile fixe sau relativ constante in raport cu volumul productiei;

p - pretul de valorificare al produsului;

v - costurile variabile in raport cu volumul productiei, dar care sunt constante pe unitatea de produs.

Deoarece nimeni nu investeste de dragul de a investi, ci urmareste obtinerea unui anumit profit, se pune problema stabilirii minimului de profit (Pb_min) care sa permita dezvoltarea activitatii in perioadele urmatoare. Productia critica pentru atingerea minimului de profit se va calcula pe baza relatiei:

Profitul brut minim ce trebuie obtinut este in functie de capitalul investit (Ct) si de rata minima de rentabilitate economica pe care si-a propus investitorul sa o realizeze (Re_min):

Daca in urma desfasurarii activitatii se va obtine o cantitate cuprinsa intre si , atunci activitatea se va desfasura in conditii de rentabilitate, dar se va obtine o rata a rentabilitatii economice sub nivelul celui propus de echipa manageriala.

In situatia in care productia obtinuta este mai mica decat q_c, se vor inregistra pierderi, iar daca este superioara lui q^’_c se va realiza o rata a rentabilitatii economice peste cea pe care si-a propus-o echipa manageriala.

Daca unitatea economica doreste atingerea unei rate minime a rentabilitatii capitalului consumat, atunci calcularea volumului de productie pentru realizarea acestui deziderat (q^x_c) se va face pe baza urmatoarei relatii:

unde:

R reprezinta rata rentabilitatii capitalului consumat.

O cantitate din respectivul produs cuprinsa intre q_c si q^x_c reflecta o activitate rentabila, dar gradul de rentabilitate pentru capitalul consumat va fi inferior celui preconizat de echipa manageriala, iar daca este peste q^x_c va asigura un grad sporit al rentabilitatii capitalului consumat.

Prin raportarea volumului de productie pentru atingerea pragului critic de rentabilitate la capacitatea de productie a unitatii (Cp), se va stabili gradul de utilizare a capacitatii de productie in vederea atingerii pragului de rentabilitate (Guc), sau, dupa caz, a realizarii unui profit minim (Guc^t) sau a unei rate minime a rentabilitatii capitalului consumat (Guc^x ):

Daca in urma calculelor ar rezulta un grad de utilizare a capacitatii de productie peste 100, acest lucru demonstreaza ca in aceea unitate nu poate fi atins respectivul obiectiv economic. Diferenta dintre 100 si gradul de utilizare a capacitatii de productie reprezinta o rezerva de capacitate care va permite, in conditiile in care piata solicita o productie suplimentara, sa se inregistreze rezultate economice superioare celor preconizate de echipa manageriala.

Un grad de utilizare a capacitatii de productie de aproximativ 90% pune in evidenta un risc de faliment determinat de activitatea de productie.

Pragul de rentabilitate poate fi urmarit si la nivelul agentului economic sau in subunitatile ce obtin mai multe produse. In acest caz se va tine seama de gruparea costurilor in constante si variabile in raport cu valoarea productiei (cifra de afaceri), putandu-se vorbi de costuri variabile in raport cu volumul veniturilor, dar care sunt constante la 1000 unitati monetare venituri, si costuri relativ fixe in raport cu cifra de afaceri, dar care devin variabile la 1000 unitati monetare.

Valoarea minima a productiei, deci cifra de afaceri pentru atingerea pragului de rentabilitate, se va calcula pe baza relatiei:

in care:

reprezinta costurile constante la 1000 unitati monetare venituri;

- cifra de afaceri pentru pragul critic de rentabilitate, exprimata in mii unitati monetare.

Daca agentul economic urmareste si un minim de profit (Pb_min), sau o rata minima a rentabilitatii capitalului consumat (R) , atunci cifra de afaceri pentru atingerea scopurilor propuse se va stabili pe baza urmatoarelor relatii:

Document online: Economia Univers - subiectul pt examen Document online: Uniunea Europeana a shimbat diverse nume incepand cu anul 1958 - care sunt ele?

unde reprezinta cifra de afaceri pentru obtinerea unui minim de profit;

- cifra de afaceri pentru atingerea unui nivel minim al ratei rentabilitatii.

Pentru agentii economici din sfera comerciala, raportandu-se cifra de afaceri pentru pragul critic de rentabilitate sau pentru un profit minim ori o rata minima a rentabilitatii capitalului consumat, la cererea pietei, rezulta gradul de saturare a pietei cu respectivele produse de catre unitatea luata in studiu.

In cazul agentilor economici ce isi desfasoara activitatea prin atragerea in circuitul economic a unor unitati de productie (sonde in extractie a petrolului sau gazelor naturale, suprafata in agricultura sau silvicultura, numarul de animale etc.), se poate vorbi de costuri constante si variabile pe unitatea de productie in functie de randamentul obtinut (productia pe o sonda, la hectar sau pe animal). Pentru calculul productiei minime pe unitatea de productie in vederea atingerii pragului de rentabilitate, se vor folosi relatiile:

Atat din graficul prezentat mai inainte, cat si din relatiile pe baza carora se determina volumul productiei fizice sau al cifrei de afaceri pentru atingerea pragului critic, rezulta ca schimbarile in tehnologia de productie isi pun amprenta pe marimea costurilor constante la nivel de unitate economica si pe costurile constante pe unitatea de produs (deci variabile in functie de volumul productiei), modificand nivelul productiei pentru atingerea pragului critic.

Vinderea activelor fixe disponibilizate prin restructurarea unitatilor economice va conduce la scaderea costurilor cu caracter relativ constant si va atrage dupa sine micsorarea productiei pentru pragul critic de rentabilitate sau pentru obtinerea unui profit minim, ori a unei anumite rate a rentabilitatii capitalului consumat.

In activitatea manageriala prezinta importanta cunoasterea gradului de utilizare a capacitatii de productie pentru atingerea pragului de rentabilitate sau pentru atingerea unei anumite rate de rentabilitate.

Putem intalni urmatoarele situatii:

Acest lucru atesta ca agentul economic are posibilitatea obtinerii unui nivel critic pentru un minim atat al rentabilitatii economice, cat si al rentabilitatii capitalului consumat.

Daca:

echipa manageriala are posibilitatea sa atinga un nivel minim al ratei rentabilitatii economice, dar nu poate inregistra nivelul minim al rentabilitatii capitalului consumat.

In situatia in care:

activitatea manageriala se desfasoara in conditii de rentabilitate, dar nu pot fi atinse nivelurile minime ale ratelor de rentabilitate pe care si le-a propus echipa manageriala.

Gradul de saturare mai mare de 100 obliga la cautarea unei noi piete de desfacere, in cazul contrar se va proceda la restrangerea activitatii agentului economic.

In unitatile de turism gradul de utilizare a capacitatii de cazare exercita o influenta directa asupra veniturilor din activitatea hoteliera (de cazare) si prin intermediul lor, asupra rentabilitatii.

Acest indicator poate fi stabilit apelandu-se la una din relatiile:

             (1)

sau

           (2)

in care

Nz reprezinta numarul de zile/persoana cazare inregistrate intr-un anumit interval de timp (an, luna, sezon turistic etc.);

C - capacitatea de cazare hoteliera exprimata in numar de locuri;

T - perioada de timp analizata exprimata in zile;

gi - structura perioadei analizate pe sezoane turistice;

Gui - gradul de utilizare a capacitatii de cazare pe fiecare sezon turistic.

Relatia de legatura dintre veniturile obtinute in activitatea de cazare si gradul de utilizare a capacitatii de cazare al unei unitatii hoteliere este:

in care:

V reprezinta veniturile realizate din activitatea de cazare intr-o perioada de timp T;

t - tariful pe zi si pe un loc cazare.

Managementul unitatilor de turism presupune si decizii cu privire la nivelul tarifelor pentru diverse servicii oferite turistilor, astfel ca, pe fiecare tip de activitate sa se inregistreze profit. In caz contrar, activitatile rentabile la un moment dat pot deveni nerentabile, iar unitatea turistica sa intre in incapacitate de plata si sa falimenteze.

Pentru activitatea de cazare, in luarea deciziilor pe baza pragului de rentabilitate se va tine seama de faptul ca, la un moment dat, societatea dispune de o capacitate de cazare exprimata in locuri si de un grad de confort in functie de care se va practica un anumit tarif pe o persoana si pe zi (24 ore) cazare.

La acest tip de activitate se poate vorbi de costuri fixe pe un loc cazare in care sunt incluse amortizarea anuala pe un loc cazare si cota parte din costurile de conducere si administratie a unitatii hoteliere plus cota parte din costurile de conducere si administratie a societatii de turism (costuri comune si costuri generale), care revin pe un loc cazare.

Timpul minim de ocupare a unui loc cazare, care sa permita atingerea pragului de rentabilitate, se determina pe baza relatiei:

in care:

T reprezinta numarul minim de zile cazare ce revin pe un loc din capacitatea de cazare;

A - amortizarea unitatilor hoteliere pe un loc cazare;

K - raportul dintre costurile indirecte (comune activitatii hoteliere si cota de costuri de conducere si administratie a societatii comerciale de turism) si amortizarea anuala a unitatilor hoteliere;

t - tariful (eventual tariful mediu) practicat pe zi cazare;

cv - costurile fixe pe zi si pe loc cazare, dar care se modifica in functie de numarul locurilor ocupate la un moment dat (deci variabile in raport cu volumul activitatii) si care se stabilesc astfel: din total costuri pentru activitatea de cazare se scad costurile de conducere si administratie plus amortizarea anuala a unitatii hoteliere, iar diferenta se raporteaza la numarul persoanelor/zi cazare inregistrate in perioada studiata.

Prin raportarea lui T la 365 zile pe an se determina gradul anual de utilizare a capacitatii de cazare (Gu) pentru atingerea pragului de rentabilitate:

Daca echipa manageriala isi propune un anumit prag al rentabilitatii economice (ratei profitului - Re), atunci durata minima de folosire a unui loc de cazare (T) se stabileste pe baza relatiei:

unde Ct reprezinta capitalul total al unitatii hoteliere ce revine pe un loc de cazare, stabilit ca raport intre capitalul total, propriu si strain, si capacitatea de cazare exprimata in locuri.

In situatia in care conducerea unitatii hoteliere vizeaza un nivel minim al ratei rentabilitatii capitalului consumat, durata minima de folosire a unui loc de cazare (T va fi stabilita pe baza relatiei:

in care Rc reprezinta rata rentabilitatii capitalului consumat.

Raportul procentual dintre timpul minim pentru atingerea unui nivel minim al rentabilitatii economice (T sau a timpului minim pentru atingerea unui nivel minim al ratei rentabilitatii capitalului consumat (T si 365 conduce la determinarea gradelor de utilizare a capacitatii de cazare pentru atingerea unuia din cele doua obiective (Gu- gradul de utilizare a capacitatii de cazare pentru obtinerea unui nivel minim al rentabilitatii economice si Gu- gradul de utilizare a capacitatii de cazare pentru realizarea unei rate minime a rentabilitatii capitalului consumat).

Este logic faptul ca nivelul maxim ce poate fi atins de T, T sau de Tpentru un an calendaristic este de 365, iar gradele de utilizare a capacitatii de cazare pentru pragul de rentabilitate, pentru un minim de rentabilitate economica sau pentru un minim al ratei rentabilitatii capitalului consumat este de cel mult 100, in caz contrar obiectivul propus de echipa manageriala nu poate fi realizat.

Intr-o unitate hoteliera, in urma calculelor efectuate, pot fi intalnite una din situatiile:

T > 365

365 > T_min < T_min^* <365

365 > T_min < T_min^** < 365

365 > T_min > T_min^*

365 > T_min > T_min^**

In primul caz, in activitatea hoteliera de cazare se vor inregistra pierderi.

Al doilea caz se intalneste in unitatile hoteliere ce isi desfasoara activitatea in conditii de rentabilitate, rentabilitatea economica fiind superioara celei programate.

Al treilea caz pune in evidenta ca profitul obtinut de unitatea hoteliera in activitatea de cazare permite realizarea unei rate a rentabilitatii capitalului consumat superioara celei programate.

Cazul patru va fi intalnit in unitatile hoteliere rentabile, dar in care rentabilitatea economica se va situa sub nivelul programat, iar in ultimul caz, desi activitatea hoteliera de cazare va fi rentabila, nu se va atinge nivelul programat al rentabilitatii capitalului consumat.

In unitatile turistice, pentru activitatea hoteliera de cazare se pune si problema stabilirii unui tarif minim ce trebuie practicat la un anumit grad de utilizare a capacitatii de cazare, pentru ca societatea comerciala sa nu inregistreze pierderi.

Pentru deducerea relatiei de calcul a tarifului minim, in conditiile unui anumit grad de utilizare a capacitatii de cazare, care sa permita atingerea pragului de rentabilitate, se va porni de la egalitatea dintre venituri si costuri:

in care:

Nl reprezinta capacitatea de cazare exprimata in locuri;

Gu - gradul de utilizare a capacitatii de cazare;

t - tariful pe loc cazare si pe zi;

At - amortizarea anuala a unitatii hoteliere;

K - raportul dintre costurile indirecte si amortizarea anuala;

cv - costurile constante pe loc cazare si pe zi.

Din relatia de mai sus se va stabili marimea tarifului pentru un loc cazare:

sau:

Rezulta ca tariful minim pentru atingerea pragului de rentabilitate, la un anumit grad de utilizare a capacitatii de cazare, se va stabili pe baza relatiei:

in care Az reprezinta amortizarea ce revine pe un loc cazare.

Daca echipa manageriala doreste ca sa obtina un nivel minim al rentabilitatii economice, atunci tariful ce urmeaza sa-l practice se va stabili pe baza relatiei:

unde:

Ct/uz reprezinta capitalul total (propriu si strain) ce revine pe zi si pe un loc de cazare, stabilit ca raport intre capitalul total si produsul dintre capacitatea de cazare exprimata in locuri si 365.

In situatia in care decizia manageriala are drept obiectiv un nivel minim al ratei rentabilitatii capitalului consumat, la stabilirea tarifului pentru atingerea acestui prag se va folosi relatia:

In deciziile manageriale se va avea in vedere ca folosirea unui anumit tarif poate duce la un anumit grad de utilizare a capacitatii de cazare . Daca acesta va fi sub cel estimat de echipa manageriala, chiar in conditiile practicarii tarifului pe loc cazare si pe zi se vor inregistra pierderi. In acest caz, echipa manageriala va lua deciziile de asa natura, incat pierderile sa fie minime. Deci va accepta un tarif sub nivelul celui stabilit anterior, dar se va inregistra o crestere a gradului de utilizare a capacitatii de cazare, cu toate ca nu va permite atingerea pragului de rentabilitate. Pierderile in activitatea de cazare vor fi totusi minime.

Daca unitatea de turism ofera turistilor servicii de agrement, trebuie avut in vedere ca unitatea sa dispuna de o baza de agrement de o anumita capacitate si care asigura turistilor un anumit grad de confort. In deciziile manageriale se va apela la modele deterministe asemanatoare celor folosite pentru activitatea de cazare, cu deosebire ca durata pentru multe astfel de activitatii nu va fi de 365 zile, ci data de intervalul de timp in care se poate practica sportul de agrement.

Prelungirea duratei in care se ofera turistilor practicarea sportului de agrement implica investitii suplimentare care in final se vor reflecta in nivelul tarifului pe unitatea de timp. Daca tarifele vor fi prea mari, va fi limitata participarea turistilor la practicarea sportului de agrement si prin urmare aceasta activitate va fi nerentabila. Din acest considerent este bine ca unitatile turistice ce ofera aceasta gama de servicii sa valorifice la maxim conditiile naturale ale zonei in care se afla amplasata unitatea turistica, apelandu-se in masura mai mica la investitii pentru amenajarea cadrului natural de agrement.

In activitatea comerciala, pentru a asigura succesul in afaceri si pentru mentinerea viabilitatii, deciziile manageriale se vor desfasura pe doua fronturi:

- frontul aprovizionarii  care vizeaza pe producatori;

- piata de desfacere care vizeaza pe consumatori.

Pe frontul aprovizionarii deciziile au ca obiectiv alegerea furnizorilor celor mai apropiati in vederea reducerii costurilor de aprovizionare, care sunt viabili pentru a nu se inregistra dereglari in activitatea de aprovizionare, care accepta clauzele contractuale cerute de unitatea comerciala cu privire la modul de ambalare a produselor, mijloacele de transport utilizate, locul de receptie a marfurilor expediate, ritmicitatea si marimea loturilor expediate de producator, mijloacele si termenele de plata etc.

Pe piata de desfacere trebuiesc cunoscute aspecte legate de cantitatea de produse ce asigura saturarea pietei, gradul de ocupare al pietei de catre firmele concurente, masurile ce trebuie luate in vederea extinderii firmei pe o anumita piata sau patrunderii pe noi piete in detrimentul firmelor concurente etc.

Daca pe o anumita piata, unul sau mai multe produse sunt oferite de mai multe firme comerciale la acelasi nivel de calitate, mentinerea sau extinderea firmei comerciale pe respectiva piata obliga la o servire ireprosabila a consumatorilor, pastrand in acest mod vechii clienti si atragand clientela noua prin modul de comportare a salariatilor, sau se va recurge la practicarea unor preturi mai mici, fara sa fie incalcata legea concurentei.

Deciziile manageriale legate de nivelul preturilor de vanzare cu amanuntul sau cu ridicata vor tine seama de cele doua mari componente ale pretului de vanzare:

- pretul de cumparare al marfurilor (p);

- marja comerciala (a).

Marja comerciala cunoscuta sub denumirea de adaus comercial trebuie stabilita de asa natura incat sa permita achitarea TVA-ului, recuperarea costurilor cu circulatia marfurilor, inclusiv taxele legate de circulatia marfurilor (contravaloarea consumurilor de factori pentru transportul, pastrarea si valorificarea produselor achizitionate, taxele de piata etc.) si realizarea unui anumit profit.

Pentru managerul unei unitati comerciale este necesar sa cunoasca ce cantitate minima dintr-un anumit produs trebuie vanduta, pentru ca, prin practicarea unei anumite marje comerciale (cota de adaus), sa realizeze cel putin echilibrul intre veniturile din vanzarea respectivelor produse si costurile totale generate de achizitionarea marfii, transportul, depozitarea si vanzarea sa.

In deciziile pe care le va lua cu privire la practicarea unei anumite cote de adaus comercial se va avea in vedere ca o parte din costurile de circulatie si anume costurile de conducere si administratie si cele cu amortizarea si provizioanele prezinta un caracter relativ constant in raport cu volumul desfacerilor de marfuri. Tot constante ar fi si costurile cu personalul, daca salarizarea s-ar face in regie (salariul in suma fixa, indiferent de volumul desfacerilor de marfuri). Alte consumuri de factori sunt proportionale cu volumul desfacerilor de marfuri. Aici includem valoarea ambalajului, costurile cu personalul retribuit prin cote procentuale din valoarea desfacerilor de marfuri etc.

Se poate vorbi de un nivel relativ al costurilor variabile de circulatie, adica marimea acestor costuri ce revine la 100 unitati monetare desfacere de marfuri.

Notand cu q - cantitatea vanduta dintr-un anumit sortiment de marfuri, cu p- pretul de cumparare de la furnizor, cu a- marja comerciala (cota de adaus comercial), Chf- costurile de circulatie cu caracter relativ constant (fixe) in raport cu valoarea desfacerilor de marfuri, t - cota de taxa pe valoarea adaugata (TVA) si cu n- nivelul costurilor de circulatie variabile ce revin la 100 unitati monetare venituri din vanzare de marfuri (nivelul relativ), se poate scrie urmatoarea relatie pentru asigurarea echilibrului intre venituri si cheltuieli:

In egalitatea de mai sus termenii au urmatoarea semnificatie:

q . p (1+a) reprezinta valoarea marfurilor vandute;

q . p - costul cu cumpararea marfurilor;

q . p (1+a) . t - taxa pe valoare adaugata colectata;

Chf- costurile fixe in raport cu desfacerile de marfuri;

q . p (1+a) (1-t) .n - costurile de circulatie variabile.

Din aceasta relatie se poate deduce formula pe baza careia putem calcula cantitatea minima ce trebuie vanduta pentru realizarea echilibrului intre veniturile din vanzarea marfurilor si costurile aferente lor (costurile cu cumpararea plus costurile cu vanzarea marfurilor):

Agentul economic a investit insa capital, propriu sau strain, de pe urma caruia doreste sa obtina un minim al rentabilitatii economice. In acest caz cantitatea minima de marfa ce va trebui vanduta pentru atingerea acestui obiectiv se va stabili pe baza relatiei:

In relatia de mai sus Pbmin este profitul brut minim ce trebuie obtinut in vederea realizarii rentabilitatii minime economice (Re) si care se calculeaza pe baza formulei:

Ct reprezinta capitalul total folosit de agentul economic pentru desfasurarea activitatii firmei.

Echipa manageriala poate avea drept obiectiv atingerea unui minim al rentabilitatii capitalului consumat, caz in care pentru atingerea obiectivului propus este necesar sa se realizeze cel putin urmatoarea cantitate de marfa vanduta:

unde:

rc reprezinta minimul de rata a rentabilitatii capitalului consumat pe care doreste sa-l atinga agentul economic. Acest nivel minim trebuie sa fie cel putin egal cu rata dobanzii platita pentru un credit, pentru ca, in cazul utilizarii de capital imprumutat, costurile cu dobanzile bancare sa fie acoperite de profitul obtinut pe seama activitatii desfasurate cu ajutorul creditelor primite.

K- raportul dintre costurile fixe de circulatie si costurile totale ale agentului economic, formate din costuri fixe de circulatie, costuri variabile de circulatie si costurile cu cumpararea marfurilor.

Pentru manageri se pune si problema stabilirii unui nivel minim al cotei de adaus comercial, care, in conditiile vanzarii unei anumite cantitati de marfuri, sa-i permita cel putin realizarea echilibrului intre venituri si cheltuieli.

Pornind de la relatia:

unde:

reprezinta adausul comercial;

- T.V.A-ul aferent marfurilor vandute;

- cheltuielile de circulatie variabile.

Se poate scrie:

sau

sau

sau

Din ultima relatie rezulta:

In relatia de mai sus ,,q' reprezinta cantitatea minima dintr-un produs ce se estimeaza ca va fi vanduta pe piata, unitatea comerciala urmand sa aplice cota minima de adaus comercial ,,a' la pretul ,,p' de cumparare (achizitionare) a respectivului produs, pentru ca, la un nivel relativ ,,n' al cheltuielilor de circulatie variabile sa nu fie inregistrate pierderi in urma vanzarii respectivului produs.

Daca desfacerile de marfuri vor fi superioare cantitatii ,,q', atunci se va obtine profit in activitatea comerciala, in caz contrar inregistrandu-se pierderi.

Raportand cantitatea vanduta de un agent economic (qc, qcsau qc) la cererea pietei pentru respectivul produs (Qc), se determina gradul de acoperire a cererii de catre agentul economic.