Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Asigurari


Qdidactic » bani & cariera » afaceri » asigurari
REGULAMENTUL INTERN al asociatiei Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (B.A.A.R.)



REGULAMENTUL INTERN al asociatiei Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (B.A.A.R.)


Prezentul regulament intern este adoptat de asociatia Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania cu consultarea reprezentantilor salariatilor in conditiile art.257-262 din Codul Muncii, pornind de la principiul ca ambele parti (angajatorul si salariatii) au drepturi si responsabilitati a caror respectare vor asigura un mediu propice cresterii profitabilitatii, un tratament egal, respect si profesionalism.

Prevederile Regulamentului Intern se aplica si sunt opozabile tuturor angajatilor Asociatiei, indiferent de tipul contractului de munca.

Prevederile Regulamentului Intern constituie baza unui comportament adecvat pentru toti angajatii, iar nerespectarea lui atrage dupa sine sanctiuni pe care conducerea Asociatiei le va dispune in vederea remedierii si prevenirii producerii unor asemenea situatii.

Toti angajatii Asociatiei au obligatia sa cunoasca, sa-si insuseasca si sa respecte prevederile politicii de lucru si procedurile interne ce reglementeaza activitatea Asociatiei, precum si procedurile specifice departamentului in care isi desfasoara activitatea.


Orice circulara/nota interna/procedura de lucru emisa de conducerea Asociatiei reprezinta un adendum la prezentul regulament de ordine interioara si va fi respectata ca atare de salariatii carora le este adresata, de la data la care le este adus la cunostinta.

Prevederile circularelor/notelor interne/procedurilor de lucru anterioare datei adoptarii prezentului regulament raman valabile si se vor aplica in masura in care nu contravin prevederilor prezentului regulament.

Pentru urmarirea aplicarii si respectarii prezentului regulament este desemnata d-na Mariana Garban, care va oferi informatii referitoare la problemele etice, de comportament, disciplinare ce se pot ivi in derularea activitatii.


CONDUITA PROFESIONALA




Conduita profesionala desemneaza comportamentul si atitudinile (colective si individuale) ale salariatilor care reflecta in mod pozitiv profesionalismul si valorile Asociatiei in desfasurarea activitatii sale.

Relatiile interpersonale la locul de munca trebuie sa se bazeze pe incredere reciproca si loialitate fata de colegi si fata de Asociatiei. Orice angajat al Asociatiei trebuie  sa  fie  constient ca indiferent de imprejurarea in care se afla, conduita sa poate fi asociata cu statutul de angajat B.A.A.R. si poate afecta implicit imaginea Asociatiei.


1.1. Atitudinea la locul de munca

Angajatii au indatorirea de a asigura si de a respecta un climat de incredere si respect reciproc la locul de munca, fiind interzisa orice atitudine sau comportament ce ar da nastere unui mediu ostil si neplacut. Asociatia va sanctiona orice comportament abuziv, refractar, violent sau obscen in timpul orelor de lucru, atat in incinta sediului Asociatiei, cat si cu ocazia deplasarilor efectuate in timpul programului de lucru.

Relatiile cu ceilalti angajati - indiferent ca sunt colegi, subordonati sau manageri - trebuie tratate ca un parteneriat guvernat de angajamentul colectiv pentru prosperitatea Asociatiei. Toti salariatii au indatorirea sa respecte regulile de raportare si nivelele ierarhice ale Asociatiei. Insubordonarea ostentativa, instigarea la insubordonare, lipsa de respect fata de manageri sau fata de subordonati sunt considerate abateri grave si sanctionate ca atare.


1.2. Tinuta la locul de munca

Angajatii Asociatiei au obligatia ca la locul de munca sa aiba o tinuta profesionala, care trebuie sa cuprinda in linii mari:

      • Igiena corporala corespunzatoare
      • Haine si incaltaminte - in stare buna de intretinere
      • Tinuta de serviciu exclude imbracaminte transparenta, fuste scurte sau pantaloni scurti si decolteuri exagerate.

1.3.Tratament egal

Asociatia ofera posibilitati egale de angajare si promovare a tuturor candidatilor si salariatilor, garantand oferte egale, in  conditiile  prevazute  de  legislatia  romana. Asociatia se angajeaza sa trateze corect toti salariatii, respectandu-le dreptul la intimitate, siguranta la locul de munca, dreptul de a se exprima liber si de a lucra intr-un mediu profesional lipsit de subiectivism. Revine fiecarui angajat obligatia de a asigura un mediu profesional nediscriminatoriu.


1.4. Hartuirea sexuala

Este interzisa orice forma de hartuire sexuala - verbala, fizica sau vizuala. Orice fel de amenintare sau insinuare de acest gen, indiferent ca este implicita sau explicita, va fi analizata iar in cazul in care se va dovedi a fi intemeiata, va fi sanctionata de Asociatiei. Sunt considerate cazuri de hartuire sexuala, fara insa a fi limitative: imagini obscene importate de pe Internet, fisiere de aceeasi natura trimise prin e-mail amenintarea unui angajat ca daca refuza sa accepte avansuri de natura sexuala aceasta ii poate afecta contractul de munca, evaluarea rezultatelor profesionale, salariul, avansarea, atributiile, programul de lucru, dezvoltarea unei cariere sau alte conditii legate de statutul de angajat al Asociatiei.


1.5. Droguri si bauturi alcoolice

Sunt strict interzise folosirea, vanzarea sau detinerea ilegala de droguri sau abuzul de medicamente in timpul serviciului.

Sunt de asemenea, strict interzise consumul de bauturi alcoolice si prezentarea la locul de munca a salariatilor sub influenta alcoolului, drogurilor si a medicamentelor cu efect tranchilizant.


1.6. Relatiile familiale si personale

In cadrul Asociatiei toate deciziile cu privire la personalul acesteia se bazeaza pe practici manageriale solide si nu vor fi influentate de relatiile personale, inclusiv in cazul recomandarii unor candidati pentru ocuparea unor pozitii vacante.

Este de datoria fiecarui salariat sa se asigure ca persoanele care ii intra in sfera de lucru sau supraveghere, nu ii afecteaza/influenteaza in mod subiectiv puterea de decizie asupra anumitor aspecte profesionale, cum ar fi: numirea in post, evaluarea rezultatelor, promovarea sau compensatiile.


1.7. Atitudinea fata de persoane pagubite/asigurati/colaboratori

Toti angajatii Asociatiei care prin natura atributiilor de serviciu intra in contact cu asigurati, persoane pagubite sau colaboratori ai Asociatiei au indatorirea de a stabili o comunicare eficienta cu aceste persoane, de a fi politicosi, atenti, pozitivi si promti in raspunsurile oferite precum si in orice forma de corespondenta.

In masura in care un salariat nu este avizat in ceea ce priveste oferirea unor informatii solicitate de clienti/asigurati/colaboratori, are indatorirea de a pune aceste persoane in legatura cu angajatii in masura sa raspunda solicitarilor respective.


1.8. Regimul documentelor in lucru

Angajatii au obligatia de a pastra ordine la birouri atat in ceea ce priveste documentele pe care le au in lucru, precum si in privinta materialelor/rechizitelor care le-au fost incredintate in desfasurarea activitatii. In acest sens, la sfarsitul programului se vor asigura ca documentele in lucru vor fi depozitate in bibliorafturi/dulapuri, iar pe birouri nu se vor lasa decat materiale uzuale care nu au caracter confidential. 

Accesul la documentele in forma electronica aflate in lucru pe calculatoarele salariatilor va fi parolat. Salariatii au obligatia de a comunica parola conducerii Asociatiei, in vederea operarii tuturor modificarilor necesare a fi efectuate la acest nivel.  


MASURI DE PROTECTIA MUNCII


Asociatia garanteaza tuturor salariatilor siguranta la locul de munca in conditiile prevazute de  reglementarile legale in domeniu. Angajatii au obligatia de a cunoaste si respecta toate prevederile legale referitoare la protectia muncii, normele de prevenire si stingere a incendiilor, siguranta in mijlocul de transport al Asociatiei, precum si politicile si procedurile sale privind domeniile mentionate.


2.1 Norme de Protectia Muncii

Asociatia stabileste norme de protectie a muncii care au in vedere:

   a) masuri generale de protectie a muncii pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, aplicabile tuturor salariatilor;

   b) masuri de protectie a muncii specifice pentru activitatea desfasurata in cadrul Asociatiei;

Asociatia va efectua salariatilor instructajul de protectie a muncii prin care se vor prelucra masurile generale de protectie a muncii, masuri de protectie specifice aplicabile fiecarei categorii de personal, precum si masuri de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale, care se vor consemna in fisa individuala de protectia muncii.

Fiecare salariat are indatorirea de a anunta seful direct despre orice situatii care ar periclita siguranta la locul de munca si de a respecta urmatoarele reguli/masuri de securitate si sanatate in munca:

fumatul in sediul Asociatiei este permis doar in spatiile expres amenajate in acest sens;

planul de siguranta la foc si planul de fuga trebuie insusit si cunoscut de catre toti salariatii;

Asociatia va asigura salariatilor conditiile de acordare a primului ajutor in caz de accidente de munca, de preintampinare a incendiilor, precum si de evacuarea salariatilor in situatii speciale si in caz de pericol iminent.



2.2 Medicina muncii

Asociatia va asigura accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii. In acest sens va desemna la nivelul Asociatiei un medic de medicina a muncii, care va urmari:

a) prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

   b) supravegherea efectiva a conditiilor de igiena si sanatate in munca;

   c) asigurarea controlului medical al salariatilor atat la angajarea in munca, cat si pe durata executarii contractului individual de munca.




ACTIVITATEA PROFESIONALA


Prin specificul activitatii desfasurate, Asociatia intra in legatura cu societatile de asigurare membre B.A.A.R., cat si cu persoane fizice. In acest sens, toti salariatii contribuie deopotriva la rezultatele Asociatiei, fiind raspunzatori pentru activitatea profesionala pe care o desfasoara pentru Asociatie.

3.1. Relatia cu furnizorii

Le este interzis salariatilor sa transmita informatii confidentiale catre alte persoane cu care se afla in relatii personale sau familiale, pentru a obtine profit sau pentru a le facilita, lor sau firmelor pe care le reprezinta, avantaje in incheierea si negocierea unor contracte de furnizor al Asociatiei. Aceste contracte vor fi incheiate numai pe baza consideratiunilor de calitate, termen de livrare si pret.

Le este interzis salariatilor sa primeasca imprumuturi, plati  necuvenite, cadouri sau favoruri de la furnizori sau de la alte persoane cu care Asociatia colaboreaza pentru desfasurarea activitatii.



3.2. Practicile neloiale

Prevederile privitoare la practicile neloiale interzic acceptarea platilor necuvenite. Aceste plati includ mita, cadourile si promisiunile de acordare a informatiilor sau favorurilor in vederea obtinerii de beneficii.

Politica Asociatiei permite acordarea de cadouri nominale ori plati pentru cheltuieli de afaceri care se justifica, in conditiile in care acestea se inscriu in limita legii.

Platile necuvenite reprezinta obiecte/informatii de valoare date sau primite de catre un cadru de conducere, salariat sau reprezentant, in schimbul unor beneficii, avansari sau contracte de afaceri. Exemplele includ, dar nu se limiteaza numai la: sume de bani, cadouri, distractii, activitati promotionale cu caracter excesiv, decontarea nejustificata a cheltuielilor, precum si plati nejustificate catre orice persoana sau organizatie.

Cadourile nesemnificative pot fi acordate sau primite, daca se inscriu in limita obiceiurilor traditionale sau legale.


3.3. Cazuri de coruptie sau frauda

Este interzis salariatilor Asociatiei:

Sa  dea,  sa  promita  ca  dau,  sau sa primeasca mita  sau  alte  plati  necuvenite  pentru a obtine / oferi avantaje in exercitarea atributiilor de serviciu

Sa prezinte in mod voluntar eronat faptele sau sa comita fraude in gestionarea dosarelor de dauna;

Sa falsifice registrele si evidentele contabile ale Asociatiei sau sa ascunda activitati necorespunzatoare sau care nu reflecta adecvat activitatile acesteia.

Sunt considerate abateri grave prejudicierea intentionata a intereselor Asociatiei neglijenta in serviciu producatoare de pagube, absenteismul, furtul de obiecte personale sau bani de la ceilalti angajati, abuzul in exercitarea atributiilor de serviciu precum si concurenta neloiala.


4. REGISTRELE CONTABILE ALE SOCIETATII


Capacitatea Asociatiei de a-si respecta obligatiile financiare, legale si manageriale depinde de calitatea si corectitudinea evidentelor sale contabile. Intocmirea unui raport, registru sau document financiar fals sau intentionat eronat reprezinta o incalcare grava a Regulamentului de Ordine Interioara si va conduce la incetarea contractului de munca. De asemenea, comiterea, in mod repetat, de erori grave in rapoarte, registre sau documente financiare reprezinta neglijenta in serviciu si va conduce la incetarea contractului de munca, conform prevederilor Codului Muncii.


RESURSELE SOCIETATII


Resursele Asociatiei - indiferent daca este vorba de bunuri, materiale, echipamente sau informatii - se folosesc exclusiv in scopul desfasurarii activitatii Asociatiei si obtinerii de profit. Angajatii nu au dreptul sa ia, sa vanda, sa imprumute sau sa instraineze pe orice cale resursele aflate in proprietatea Asociatiei, indiferent de starea sau valoarea acesteia, cu exceptia cazurilor in care au autorizatia necesara.

Autovehiculul/autovehiculele Asociatiei precum si telefoanele (mobile si/sau fixe) trebuie utilizate de salariatii autorizati in acest sens, exclusiv in interes de serviciu.

Salariatii Asociatiei beneficiaza (in limita cheltuielilor prevazute in Bugetul de venituri si cheltuieli) pe baza de referat de necesitate aprobat de seful direct, de rechizite, consumabile, calculatoare, documente, abonamente la lucrari de specialitate, materiale de documentare, precum si orice alte bunuri necesare indeplinirii atributiilor de serviciu. Fiecare salariat care are in dotare asemenea bunuri este obligat sa le foloseasca exclusiv in interes de serviciu, fiind responsabil de utilizarea eficienta si buna intretinere a acestora. In cazul pierderii, deteriorarii (mai putin uzura normala) inainte de data amortizarii lor contabile, Asociatia isi rezerva dreptul de a imputa salariatului in cauza valoarea acestora si de a recupera suma reprezentand valoarea lor contabila.


6. SISTEMUL INFORMATIC AL SOCIETATII


Activitatile desfasurate de Asociatiei se bazeaza pe retele de computere, inclusiv fisiere si baze de date, e-mail, Internet, Intranet. Reteaua Asociatiei trebuie folosita numai de salariatii sai exclusiv pentru probleme profesionale.

Salariatii nu au dreptul de a folosi reteaua de computere intr-un mod care ar putea aduce prejudicii celorlalti salariati ai Asociatiei, ar incalca politicile interne ale acesteia si prevederile prezentului Regulament de Ordine Interioara.


6.1 Acces autorizat

Salariatii nu au dreptul sa utilizeze computerele, programele de computere sau alte componente ale retelei in alta parte decat in birourile Asociatiei cu exceptia cazului in care au aprobarea scrisa a sefului direct.

Salariatii nu au dreptul sa distribuie, sa solicite sau sa copieze imagini sau mesaje care pot fi considerate jignitoare sau controversate. Un continut jignitor cuprinde, fara a se limita la: comentarii sau imagini sexuale care i-ar putea jigni pe altii din cauza varstei, a sexului, rasei, orientarii sexuale, credintelor politice sau religioase, originii nationale sau handicapurilor.

De asemenea, este interzisa folosirea sistemelor de comunicatii pentru comentarii sau instigari care pot afecta interesele sau imaginea Asociatiei, climatul si relatiile de munca, sau pot conduce la accidente de munca.


6.2.Conduita utilizatorului sistemelor computerizate ale Societatii

Sistemele si echipamentele computerizate ale Asociatiei cuprind calculatoarele, server-ul sau componentele de retea puse la dispozitie precum si datele, programele sau aplicatiile stocate pe banda magnetica, dischete, CD-ROM-uri, memorii PC sau alte suporturi de stocare, apartinand Asociatiei sau aflate in intretinerea acesteia.

- Utilizatorii raspund de protejarea informatiilor utilizate si/ sau stocate pe / in contul (conturile) lor de pe sistemele apartinand Asociatiei;

- Utilizatorii au obligatia de a raporta de indata conducerii B.A.A.R., orice bresa aparuta in securitatea retelei de calculatoare interne, precum si orice incident survenit sau risc potential de utilizare abuziva a retelei de calculatoare;

- Este interzisa accesarea de catre un utilizator, fara aprobare expresa din partea managerului direct, de date sau programe din reteaua  interna a Asociatiei, altele decat cele necesare pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu;

- Este interzisa utilizatorilor copierea neautorizata a programelor de calculator protejate de licenta, exceptand cazurile expres prevazute de lege sau de catre titularul dreptului de autor;

- Este interzis utilizatorilor sa se angajeze in actiuni menite sa deranjeze alti utilizatori, sa pericliteze buna functionare a altor sisteme, sa impiedice accesul la reteaua Asociatiei a unui alt utilizator autorizat, sa se sustraga masurilor destinate garantarii securitatii retelei de calculatoare a Asociatiei sau sa obtina acces la sisteme la care nu au drept de acces;

Nerespectarea prevederilor de mai sus constituie o incalcare a Regulamentului de Ordine Interioara, va fi adusa la cunostinta sefului departamentului din care face parte utilizatorul in culpa si are drept consecinta interzicerea temporara sau definitiva a accesului acestuia la reteaua de calculatoare a Asociatiei. Incalcarile mai grave pot avea drept consecinta desfacerea contractului de munca, in conditiile prevazute de Codul Muncii .


7.CONFIDENTIALITATEA INFORMATIILOR


Asociatia prelucreaza in desfasurarea activitatii sale date cu caracter confidential ale membrilor sai.

Constituie prelucrare de date cu caracter confidential orice actiune de colectare, stocare, utilizare a acestora. In desfasurarea activitatii sale, Asociatia are obligatia legala de a asigura conditiile pentru ca datele cu caracter confidential sa fie prelucrate cu respectarea principiilor stabilite de legislatia in domeniu, respectiv:

cu buna-credinta;

in scopuri determinate, explicite si legitime in vederea incheierii si gestionarii dosarelor de dauna;

adecvat, pertinent si neexcesiv prin raportare la scopul pentru care sunt colectate si ulterior prelucrate;

Prelucrarea datelor cu caracter confidential ale membrilor Asociatiei este limitata la angajatii care actioneaza in virtutea obligatiilor de serviciu si care au ca atributii, lichidarea daunelor, plata despagubirilor, realizarea si administrarea bazelor de date. In indeplinirea sarcinilor de serviciu, salariatii Asociatiei se vor asigura ca:

parolele de acces la baza de date atribuita sa nu fie folosite de catre un alt salariat sau o terta persoana;

datele cu caracter confidential accesate nu vor fi folosite in mod abuziv prin descarcare din sistemele si echipamentele computerizate sau prin dezvaluire unor terte persoane.

In afara orelor de program, securitatea informatiilor confidentiale se va asigura cu ajutorul sistemelor tehnice de securitate speciale puse in functiune.

Constituie incalcare a Regulamentului de Ordine Interioara fiind considerate abateri grave si atragand raspunderea celor care se fac vinovati,  urmatoarele:

- transmiterea sau divulgarea neautorizata a informatiilor confidentiale sub orice forma (verbal, scris, in forma electronica sau prin orice alte mijloace);

- pierderea, detinerea in afara indatoririlor de serviciu, distrugerea, alterarea ori sustragerea informatiilor confidentiale din cadrul Asociatiei si/sau neglijenta care a avut drept urmare una dintre aceste fapte sau care a dat posibilitatea unei alte persoane sa intre in posesia unor asemenea informatii.

Conducerea Asociatiei va informa salariatii despre natura confidentiala a informatiilor vehiculate in aria de activitate si va verifica respectarea de catre salariati a obligatiilor ce le revin in acest sens.

Angajatii care au luat cunostinta despre fapta de divulgare si/sau transmitere a unor asemenea informatii catre angajati si/sau alte persoane care nu se incadreaza in categoria celor care in virtutea atributiilor de serviciu au luat cunostinta si/sau detin asemenea informatii, au obligatia sesizarii imediate a faptei catre conducerea Asociatiei.


7.1 Informatii strict confidentiale


date referitoare la societatile de asigurare membre B.A.A.R.;

codul de acces in sediul in care se desfasoara activitatea de catre angajatii Asociatiei si/sau procedurile de securitate;

informatiile privind resursele umane ale Asociatiei (dosarele personale ale angajatilor, organigrame, state de plata etc.);

La informatiile strict confidentiale au acces un numar limitat de angajati ai Asociatiei, respectiv cei carora le-au fost atribuite pentru realizarea sarcinilor de serviciu. Acesti angajati au obligatia:

ca la terminarea programului de lucru sa pastreze documentele din clasa informatii strict confidentiale pe hartie in dulapuri, birouri incuiate, iar informatiile soft encriptate/parolate;

sa respecte politica Asociatiei privind manipularea, reproducerea si distrugerea informatiilor din clasa informatii strict confidentiale.





7.2. Confidentialitatea drepturilor salariale

La nivelul Asociatiei drepturile salariale ale angajatilor sunt strict confidentiale. In acest sens, fiecare salariat are obligatia de a pastra caracterul confidential al veniturilor obtinute de la Asociatiei, de a nu transmite sau divulga colegilor sau tertilor informatii referitoare la cuantumul acestor venituri.

Nerespectarea acestei obligatii este considerata abatere disciplinara si va fi sanctionata de conducerea Asociatiei.


8. RELATIILE PUBLICE


Conducerea B.A.A.R. poarta responsabilitatea legaturilor oficiale ale Asociatiei cu          mass-media, precum si cu alte organizatii. In cazul in care un salariat este contactat de catre persoane din afara Asociatiei in vederea obtinerii de informatii referitoare la Asociatie, la fostii sau actualii angajati ai acesteia, salariatul in cauza are indatorirea de a indruma persoana sa se adreseze conducerii B.A.A.R. pentru a obtine informatii autorizate.

Orice referinte despre fosti/actuali salariati care nu sunt aprobate de conducerea B.A.A.R. trebuie facute in nume propriu si nu reprezinta punctul de vedere al Asociatiei.

Daca un angajat ofera verbal referinte despre actuali/fosti angajati va trebui sa precizeze ca aceste referinte reprezinta opinia sa personala.

In cazul in care un salariat este contactat direct de catre un reprezentant media in legatura cu un subiect care implica numele Asociatiei, acesta va trebui sa ia legatura imediat cu conducerea B.A.A.R. inainte de a raspunde oricaror intrebari, de a acorda vreun interviu sau de a da relatii care sa se constituie in subiect de presa, ori de a face orice afirmatie ce ar putea fi interpretata ca reprezentand Asociatia.

Orice anunt/interviu/comunicat care va fi dat publicitatii in numele Asociatiei va trebui sa poarte avizul conducerii Asociatiei.

Orice document/inscris eliberat de Asociatie va trebui sa poarte in antet sigla Asociatiei.Le este interzis angajatilor sa produca documente fara aceasta sigla sau cu o sigla modificata.



9. RASPUNDEREA SALARIATILOR

9.1. Raspunderea disciplinara

Asociatia are dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara prin care acestia au incalcat prezentul regulamentul intern, contractul individual de munca, precum si dispozitiile legale ale conducerii Asociatiei.

Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica Asociatia in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara sunt:

   a) avertismentul scris;

   b) suspendarea contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare;

   c) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;

   d) reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;

   e) reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;

   f) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Asociatia va stabili sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:

   a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;

   b) gradul de vinovatie a salariatului;

   c) consecintele abaterii disciplinare;

   d) comportarea generala in serviciu a salariatului;

   e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Nici o masura, cu exceptia avertismentului scris, nu va fi dispusa de Asociatie mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile. In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de conducerea B.A.A.R., precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea fara un motiv obiectiv da dreptul Asociatiei sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.

In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea tuturor probelor si motivatiilor pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al salariatilor.

Asociatia dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii. Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta. Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.


9.2. Raspunderea patrimoniala

Salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse Asociatiei din vina si in legatura cu munca lor. Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.

Salariatul care a incasat de la Asociatie o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

Suma stabilita pentru acoperirea daunelor se retine in rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei in cauza din partea Asociatiei. Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fara a putea depasi impreuna cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel in cauza, jumatate din salariul respectiv.

In cazul in care acoperirea prejudiciului prin retineri lunare din salariu nu se poate face intr-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rata de retineri, Asociatia se poate adresa executorului judecatoresc in conditiile Codului de procedura civila.

9.3 Raspunderea profesionala

In indeplinirea sarcinilor de serviciu, salariatii au obligatia de a folosi cunostintele dobandite in cursul pregatirii sale profesionale precum si experienta acumulata in cadrul Asociatiei. Este de datoria fiecarui salariat de a-si insusi si aplica procedurile de lucru ale departamentului in care isi desfasoara activitatea.

Pentru indeplinirea in mod neprofesional a sarcinilor de serviciu prevazute in fisa postului sau pentru inregistrarea unor erori grave sau repetate profesionale care prejudiciaza imaginea sau patrimoniul Asociatiei, Conducerea va aplica sanctiuni de ordin profesional care vor putea merge pana la reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10% sau chiar concedierea salariatului care nu corespunde profesional in conditiile prevazute de Codul Muncii;


10. PROCEDURA DE SOLUTIONARE A CERERILOR SALARIATILOR


Orice cerere/solicitare a salariatilor in legatura cu exercitarea drepturilor individuale prevazute in contractul individual de munca, va fi formulata de salariati si solutionate in termenele, in limitele si catre persoanele prevazute in respectivele contracte.  



11. DISPOZITII FINALE


Orice litigiu rezultat din incalcarea Regulamentului Intern se adreseaza intotdeauna sefului direct. In  cazul in care nu se ajunge la o solutie amiabila, persoanele in cauza vor inainta litigiul pentru solutionare conducerii B.A.A.R.

Prezentul Regulament Intern se aplica tuturor salariatilor Asociatiei incepand cu data de 15.10.2004, data pana la care va fi adus la cunostinta acestora.





CONDUCEREA  ASOCIATIEI REPREZENTANTUL SALARIATILOR































ACORD DE CONFIDENTIALITATE




Subsemnata am primit, am citit, am inteles si voi aplica Regulamentul Intern ce conditioneaza statutul meu de angajat al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (B.A.A.R.). Incalcarea prevederilor Regulamentului Intern reprezinta o abatere disciplinara care este sanctionata corespunzator de Asociatie, inclusiv cu masura desfacerii contractului individual de munca, in conditiile Codului Muncii.

Prin semnarea acestui acord, declar urmatoarele:

  • Sunt de acord sa respect aceste prevederi;
  • Sunt de acord sa contribui la corectarea abaterilor de la conduita profesionala;
  • Sunt de acord sa aduc la cunostinta sefului meu, orice incalcarea a prevederilor prezentului Regulament;
  • Ma oblig sa nu comunic tertilor datele cu caracter personal ale angajatilor B.A.A.R. la care am acces in indeplinirea sarcinilor de serviciu si sa respect prevederile Regulamentului Intern si politicile interne ale Asociatiei referitoare la protectia datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora;
  • Ma oblig sa aduc imediat la cunostinta sefului meu orice schimbare survenita in cele declarate mai sus.

Numele angajatului (in clar): ..


Functia /Departamentul: ..



Semnatura







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright