Asigurari
Impactul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana asupra societatilor de asigurareImpactul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana asupra societatilor de asigurare 1. Precizari prealabile. Reglementare Actul normativ care reglementeaza societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor este Legea 32/2000, modificata si completata prin OUG 116/2000,OG 7/2001, OUG 51/2001, Legea 414/2002, Legea 76/2003 si Legea 403/2004. Aceasta din urma reprezinta rezultatul armonizarii legislatiei romane cu legislatia Uniunii Europene in domeniul asigurarilor. Legea 403/2004 prevede dispozitii care implica statutul de stat membru al Romaniei la Uniunea Europeana, dispozitii care vor deveni aplicabile incepand cu data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Directivele avute in vedere de Legea 403/2004 sunt: - Prima Directiva a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 – priveste coordonarea legilor, reglementarilor si prevederilor administrative privind intierea si desfasurarea activitatii de asigurare directa, alta decat cea de viata, - Directiva 2001/17/C a Parlamentului European si a Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea si falimentul societatilor de asigurari, - Directiva 2002/83/C a Parlamentului European si a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viata, - Directiva 2002/87/C a Parlamentului European si a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentara a institutiilor de credit, a societatilor de asigurare si a firmelor de investitii intr-un conglomerat financiar, - Directiva 2002/92/C a Parlamentului European si a Consiliului din 9 decembrie 2002 cu privire la intermedierea in asigurari, - Directiva 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a dispozitiilor legale, de reglementare si administrative privind asigurarea directa, alta decat asigurarea de viata, - Directiva 98/78/C din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentara a societatilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare, - Directiva 83/349/CEE din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate, - Directiva 2000/26/C din 16 mai 2000 privind armonizarea ledislatiilor statelor membre privind asigurarea de raspundere civila pentru daunele decurgand din circulatia autovehiculelor, - Directiva 2004/39/C a Parlamentului European si a Consilului, din 21 aprilie 2004, pietele instrumentelor financiare care modifica urmatoarele directive 85/611/CEE, 93/6/CEE si 2000/12/C si care abroga Directiva 93/22/CEE. Urmare a acestor directive, Legea 403/2004 reglementeaza in mod detaliat organizarea si functionarea societatilor comerciale de asigurare , de asigurarare- reasigurare si de reasigurare, a societatilor mutuale, denumite in continuare asiguratori, respectiv reasiguratori, precum si a intermediarilor in asigurari, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a asigurarilor, supravegherea asiguratorilor si reasiguratorilor care desfasoara activitatea in sau din Romania, supravegherea activitatii intermediarilor in asigurari si reasigurari, precum si a altor activitati in legatura cu acestea. Tinand cont de structura legii, vom incerca sa prezentam sintetic cateva aspecte noi din Legea 403/2004, in lumina directivelor enumerate – transpuse in acest fel in dreptul nostru – in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. 2. Dispozitii comune La notiunile definite de legea-cadru in domeniul asigurarilor - Legea 32/2000 : activitatea de asigurare, asigurat, asigurator, catastrofa, actionari semnificativi, coasigurare, prime etc., Legea 403/2004 adauga alte definitii sau modifica pe cele existente. Astfel, termenii de agent de asigurare si broker de asigurare nu numai ca sunt definiti intr-un alt mod, ci sunt inclusi in alta sectiune ale legii – intermediari. De asemenea, s-au modificat notiunile de: asigurator, in lumina calitatii viitoare a Romaniei de stat membru al UE. Si anume, asigurator este persoana juridica romana sau filiala autorizata, in conditiile prezentei legi, sa exercite activitati de asigurare, precum si sucursala unei societati de asigurare sau a unei societati mutuale, dintr-un stat membru, care a primit o autorizatie de la autoritatea competenta a statului membru de origine; actionar semnificativ – orice persoana care, nemijlocit si singura ori prin intermediul sau in legatura cu alte persoane fizice ori juridice exercita drepturi ce drcurg din detinerea unor actiuni care, cumulate, reprezinta cel putin 10% din capitalul social al unui asigurator/reasigurator ori ii confera acesteia cel putin 10% din totalul drepturilor de vot in Adunarea Generala a Actionarilor sau care dau posibilitatea sa exercite o influenta semnificativa asupra conducerii unui asigurator, reasigurator, broker de asigurare si/sau de reasigurare in care are pozitia semnificativa.
Se adauga notiunile de: state membre, si anume statele membre ale UE si celelalte state apartinand Spatiului Economic European: stat tert, adica stat care nu este stat membru al UE sau al Spatiului Economic European; unitate de cont, adica euro, asa cum este definita in art.4 din Statutul Bancii Europene de Investitii. Pentru echivalentul in lei se va utiliza cursul ROL/EUR comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru data de 31 decembrie a anului de raportare financiara. Sectiunea asiguratori debuteaza cu notiuni care scot in evidenta spatiul european al asigurarilor – respectiv spatiul Uniunii Europene. Spre exemplu stat membru gazda este statul membru, altul decat statul de origine, in care asiguratorul sau reasiguratorul isi desfasoara activitatea. Stat membru de origine este statul membru in care este situat sediul social al asiguratorului sau al reasiguratorului. Asigurator dintr-un stat tert este acel asigurator al carui sediu real se afla in afara UE, ale carui filiale deschise in cadrul UE functioneaza pe beza unei autorizatii de la autoritatea competenta a statului membru gazda. Prin sediu real se intelege centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca hotararile organelor respective sunt adoptate potrivit dispozitiilor transmise de actionari sau asociti din alte state. 4. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este autoritatea administrativa autonoma de specialitate, cu personalitate juridica si cu sediul in Bucuresti. Isi poate deschide reprezentante in orice alta localitate de pe teritoriul Romaniei. S-a infiintat in scopul apararii drepturilor asiguratilor si al promovarii stabilitatii activitatii de asigurare in Romania. Aceasta autoritate trebuie sa coopereaze cu Comosia Europeana in vederea furnizarii unui set de informatii necesare pentru intocmirea unui raport de specialitate prevazut de art. 40 din Directiva 92/49/EEC privind coordonarea dispozitiilor legale, de reglementare si administrative privind asigurarea directa, alta decat asigurarea de viata. Potrivit art.25.4, autoritatea in domeniu coopereaza permanent cu Comisia Europeana in vederea imbunatatirii supravegherii activitatii de asigurare si informeaza Comisia Europeana asupra dificultatilor aparute prin aplicarea Legii 403/2004, precum si asupra oricaror bariere care pot sa apara in detrimentul activitatii asiguratorilor, reasiguratorilor, brokerilor de asigurare si/sau de reasigurare autorizati sau stabiliti in Romania, in comparatie cu sucursalele aflate in afara teritoriului Romaniei. Un aspect al colaborarii dintre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Comisia Europeana este faptul ca impreuna analizeaza in timp util aceste dificultati, in vederea unei solutionari corespunzatoare. Potrivit Legii 403/2004, creste rolul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si se initiaza colaborarea si cooperarea acesteia cu Comisia Uniunii Europene. 5. Autorizarea asiguratorilor Fara a intra in detallile acestei sectiuni, precizam ca un asigurator, potrivit art.11, pct.2, Cap.III din Legea 403/2004, un asigurator nu poate fi inmatriculat in Registrul Comertului fara autorizatia emisa de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Un aspect al largirii spatiului eurpean al asigurarilor este si faptul ca autorizatia acordata unui asigurator de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este valabila pe intregul teritoriu al Comunitatii Europene si al statelor apartinand Spatiului Economic European, in conformitate cu dreptul de stabilire si cu libertatea de a presta servicii. Legea 403/2004 reglementeaza aspecte noi ale domeniului asigurarilor care sunt 0 consecinta a perspectivei aderarii tarii noastre la UE, aspecte concretizate in urmatoarele capitole din lege: - Dreptul de stabilire si libertatea de a presta servicii ale asiguratorilor. Astfel, prin art.15, indice 1 se pevede ca asiguratorii autorizati pot sa desfasoare activitate de asigurare pe teritoriul oricarui stat membru prin intermediul unei sucursale, cu notificarea prealabila a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Amintim rolul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor de a controla si supraveghea financiar asiguratorii si reasiguratorii romani care desfasoara activitati de asigurare sau reasigurare pe teritoriul Uniunii Europene, in baza dreptului de stabilire si a libertatii de a presta servicii. In acest scop, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va informa autoritatile competente ale statului membru gazda cu privire la intentia sa de control si supraveghere. De asemenea, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor are dreptul sa participe la controale, alaturi de autoritatile competente din statul membru de origine al asiguratorului, ale asiguratorului strain care s-a stabilit si desfasoara activitati de asigurare, in baza dreptului de stabilire si a libertatii de a presta servicii ( potivit art. 15 indice 13 din Legea 403 / 2004) . - Reguli aplicabile sucursalelor stabilite pe teritoriul Romaniei care apartin asiguratorilor cu sediul social in afara UE. Oricare asigurator cu sediul social in afara UE si care doreste sa stabileasca o sucursala sau o agentie pe teritoriul Romaniei este obligat sa solicite autorizarea oficiala a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Cererea de obtinere a autorizatiei se adreseaza autoritatilor competente ale statelor membre in cauza si va trebui denumeasca autoritatea competenta a statului membru care va supraveghea in viitor marja de solvabilitate pentru intreaga activitate a agentiilor si sucursalelor stabilite in UE. - Reguli aplicabile filialelor apartinand unor societati-mama guvernate de legi dintr-un stat tert, precum si privind dobandirea calitatii de actionar semnificativ de catre o societate-mama. Astfel, Comisia Europeana are un rol hotarator deoarece ea trebuie informata de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor despre (potrivit art. 15 indice 20): a. orice autorizatie acordata unei filiale directe ori indirecte apartinand uneia sau mai multor societati-mama dintr-un stat tert, b. orice achizitie prin care o societate-mama dobandeste calitatea de actionar semnificativ al unui asigurator persoana juridica care il transforma pe acesta intr-o filiala a acelei societati-mama. Cand o autorizatie este acordata unei filiale directe sau indirecte a uneia sau mai multor societati-mama dintr-un stat tert, structura acelui grup trebuie sa fie specificata intr-un document remis Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, pe care aceasta il va transmite Comisiei Europene. De asemenea, Comisia Europeana trebuie informata de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor despre dificultatile intampinate de asiguratorii romani, persoane juridice, in stabilirea sau desfasurarea activitatii lor intr-un stat tert, potrivit art. 15 indice 21. La cererea Comisiei Europene, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va transmite acesteia informatii referitoare la: a. orice cerere de autorizare formulata de filiale directe ori indirecte ale uneia sau mai multor societati-mama din statul tert in cauza, b. orice planuri privind dobandirea de catre un asigurator dintr-un stat tert a calitatii de actionar semnificativ al unui asigurator, persoana juridica romana, aceasta din urma devenind o filiala a acelui asigurator. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, pentru o perioada de pana la 3 luni, care poate fi prelungita numai cu acordul expres al Comisiei Europene, poate suspenda sau limita deciziile privind: acordarea autorizatiei pentru cererile primite pana la momentul adoptarii deciziei de suspendare, precum si pentru cererile primite in aceasta perioada, acordarea dreptului de dobandire, in mod direct sau indirect, a calitatii de actionar semnificativ al unui asigurator persoana juridica romana de catre o societate-mama din statul tert in cauza. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor poate dispune incetarea masurilor de suspendere sau de limitare a deciziilor, numai ca urmare a primirii, din partea Comisiei Europene a unei notificari privind incheierea unui acord cu statul tert in cauza. Masurile de suspendare sau limitare a deciziilor, amintite mai sus, vor fi intreprinse cu respectarea obligatiilor asumate de catre Uniunea Europena in cadrul tuturor acordurilor internationale, bilaterale sau multilaterale privind initierea si desfasurarea activitatii de asigurare. In concluzie, Legea 403/2004 reprezinta un pas important, reglementand domeniul asigurarilor din perspectiva viitoarei aderari a Romaniei la Uniunea Europeana.
|