Asigurarea obligatorie

Asigurarea obligatorie

44. Precizari prealabile. In conformitate cu dispozifiile Legii nr. 136/1995, este obligatorie (numai) asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule supuse inmatricularii in Romania sau care se folosesc pe teritoriul Romaniei, fiind inmatriculate in strainatate¹. Incalcarea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiei de asigurare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda si cu retinerea certificatului de inmatriculare a autovehiculului, pana la prezentarea documentului privind incheierea asigurarii (art. 64)². Evident, in caz de accident, asiguratorul nu va plati despagubiri daca autovehiculul nu este asigurat (s-a pus in circulate inainte de incheierea contractului sau contractul a incetat sa produca efecte, de exemplu, pentru neplata primelor de asigurare - art. 17). In materia asigurarilor obligatorii legea - care reglementeaza raporturile dintre parti (art.3) - nu prevede termen de pasuire.

Incheierea contractului este obligatorie nu numai pentru detinatorii de autovehicule, dar si pentru asigurator.

Refuzul societatii comerciale autorizate de a incheia contractul de asigurare obligatorie, la cererea detinatorului de autovehicul, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda, putandu-se lua si masura suspendarii activitatii, pe o perioada de pana la un an (art. 63)¹.

Asigurarea obligatorie se practica numai de asiguratorii autorizati de Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare. Asiguratorii autorizati au obligafia sa incheie contractut de asigurare, eliberand un inscris probator al asigurarii (art. 5).

Asigurarile contractuale obligatorii de raspundere civila sunt raporturi de asigurare directa. Dar, asa cum am vazut, legea nu exclude posibilitatea pentru asigurator de a incheia contract de reasigurare in baza caruia reasiguratorul, in schimbul primei de reasigurare, sa contribuie la suportarea indemnizatiilor de asigurare pe care reasiguratul este obligat sa le plateasca, la ivirea cazului asigurat, tertelor persoane pagubite prin accidentul de autovehicul. In ceea ce priveste natura juridica a contractelor de asigurare obligatorie, ele sunt, de regula, comercial-civile (mixte), totdeauna comerciale pentru asigurator (acte de comert, atat obiectiv cat si subiectiv) si civile pentru asigurati. Asigurarea este bilateral comerciala numai daca autovehiculul formeaza obiectul comertului (de exemplu, autovehiculul firmei), respectiv raspunderea ii revine comerciantului, in aceasta calitate (art. 6 alin.l C. com.).

45. Acoperirea prin asigurare a pagubelor pentru care asiguratul nu este responsabil. Asigurarea de raspundere civila a aparut si functioneaza (in cazul asigurarilor facultative) ca o asigurare impotriva riscului de a plati despagubiri catre tertii prejudiciati prin fapta ilicita ce atrage raspunderea civila a asiguratului (asiguratilor). Intrucat prin reasigurarea obligatorie se urmareste in principal protejarea victimelor accidentelor de circulatie prin repararea prejudiciilor suferite de acestea (prin avarierea sau distrugerea bunurilor ori prin vatamarea corporala sau decesul unor persoane), actele normative in materie au largit in mod considerabil sfera cuprinderii in asigurare, prevazand obligatia asiguratorului de a plati despagubiri victimei nu numai atunci cand raspunderea civila pentru paguba cauzata revine asiguratului, dar si atunci cand:

a) cel care conducea autovehiculul, raspunzator de producerea accidentului, este o alta persoana decat asiguratul (art.51 alin.l), de exemplu. persoana care conducea autovehiculul cu sau fara incuviintarea detinatorului (comodatar, hot etc.). inseamna ca si aceste persoane – fara inseamna ca si aceste persoane – fara a avea calitatea de asigurati in terminologia legii - sunt persoane cuprinse in asigurare;

b) nu exista o persoana a carei responsabilitate civila sa fie angajata intrucat autorul accidentului a ramas neidentificat, dar in acest caz - dupa cum vom vedea - numai daca autovehiculul care a produs accidental este identificat si asigurat (art. 51 alin. 3), de exemplu, hotul de masina responsabil fuge de la locul accidentului si nu este identificat. inseamna ca asigurarea de raspundere civila opereaza si in absenta persoanei responsabile, producandu-se o depersonalizare a raspunderii civile. Evident, in lipsa contractului de asigurare de raspundere civila valabil nici o societate comerciala de asigurari nu poate fi obligata la plata despagubirilor. In acest din urma caz, dupa cum vom vedea, despagubirile pot fi platite, in conditiile prevazute de lege, numai din Fondul de protectie a victimelor strazii(an. 61)¹.

Rezulta ca asigurarea obligatorie de raspundere civila este o asigurare colectiva a victimelor accidentelor de autovehicule si, totodata, o asigura­re a persoanelor responsabile de accident impotriva riscului de a plati despagubiri catre tertii prejudiciati prin fapta ilicita ce atrage raspunderea lor civila.

46. Domeniu de aplicare. Potrivit legii, 'persoanele fizice si cele juridice, care detin autovehicule supuse inmatricularii in Romania, sunt obligate sa le asigure pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei'(art. 48 alin. I)².

Nu sunt supuse asigurarii obligatorii (in afara autovehiculelor radiate definitiv din evidentele organelor de politic intrucat au devenit improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice) vehiculele (fie si cu autopropulsie) nesupuse inmatricularii. In cazul acestor vehicule, daca persoanele detinatoare nu au incheiat asigurare facultativa de raspundere civila, in caz de producere a unor accidente cauzatoare de prejudicii despagubirile vor fi platite de persoana responsabila, potrivit dreptului comun.

Persoanele care intra pe teritoriul Romaniei cu autovehicule inmatriculate in strainatate se considera asigurate, in conditiile Legii nr. 136/1995, - si deci nu au obligatia de a contracta asigurare de raspundere civila in Romania - daca indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:

a) poseda documente internationale de asigurare valabile pe teritoriul Romaniei (caz in care pagubele produse sunt acoperite pe baza conventiilor internationale de asigurare de raspundere civila auto - cartea verde);

b) numarul de inmatriculare atesta existenta asigurarii potrivit conventiei bilaterale incheiate intre Biroul asiguratorilor de autovehicule din Romania si Biroul asiguratorilor de autovehicule din tara de origine (art. 48 alin. 2). Este vorba de acele tari in care asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule acopera raspunderea persoanelor cuprinse in asigurare si in afara teritoriului tarii de origine, motiv pentru care nu mai trebuie sa contracteze o asigurare speciala cu valabilitatea pe teritoriul altor tari (carte verde).

In cazul accidentelor produse de autovehiculele detinute de persoane asigurate in strainatate (lit.a si b) drepturile persoanelor pagubite prin accident se exercita impotriva asiguratorului (din strainatate) prin Biroul asiguratorilor de autovehicule din Romania (art. 57 alin. 2).

Persoanele care folosesc pe teritoriul Romaniei autovehicule inmatriculate in strainatate si care nu sunt asigurate in strainatate, potrivit celor aratate (lit.a si b), sau ale caror asigurari expira in timpul aflarii pe teritoriul Romaniei sunt obligate sa le asigure la punctul de control pentru trecerea frontierei, respectiv la societatea de asigurare romana, datorand primele de asigurare (pe luni), corespunzator perioadei de la intrarea, respectiv expirarea valabilitatii asigurarii, pana la iesirea autovehiculului din tara (art. 56). Incalcarea obligatiei de asigurare se sanctioneaza potrivit legii (art. 64).

Dupa cum rezulta din dispozitiile mentionate, se au in vedere autovehiculele inmatriculate in strainatate, indiferent de cetatenia detinatorului, putand fi vorba si de un cetatean roman ( care se intoarce in tara cu un autovehicul inmatriculat in strainatate) sau de o persoana fara cetatenie.

Cu privire la domeniul de aplicare mai precizam ca asigurarea obligatorie de raspundere nu acopera riscul accidentelor produse in timpul utilizarii autovehiculului pentru cursele de intreceri, raliuri sau antrenamente pentru acestea. Pentru aceste riscuri se pot incheia asigurari facultative (art. 48 alin. 3).

47. Cazul asigurat. Potrivit legii, cazul asigurat (adica evenimentul asigurat - riscul - survenit si care da nastere obligatiei asiguratorului de a plati indemnizatia de asigurare - despagubirile - in conditiile prevazute de lege) consta in accidentul cauzator de prejudieii tertelor persoane pentru care - potrivit legii civile - se angajeaza raspunderea asiguratului sau a persoanei care conducea autovehiculul, iar in cazul in care autovehiculul care a produs accidentul este identificat si asigurat, chiar daca nu exista o persoana a carei responsabilitate sa fie angajata deoarece autorul accidentului a ramas neidentificat.

Rezulta ca, pentru caracterizarea cazului asigurat - care declanseaza obligatia de plata a indemnizatiei de asigurare - trebuie avute in vedere:

-accidentul de autovehicul producator de pagube unei terte persoane;

-raspunderea civila a asiguratului sau a persoanei cuprinse in asigurare;

-daca persoana responsabila de accident (autorul) a ramas neiden­tificat dovada existentei unei asigurari valabile a autovehiculului care a cauzat accidentul.

Numai prin intrunirea cumulativa a acestor conditii se naste obligatia de dezdaunare a asiguratorului, caci este posibil, de exemplu, ca detinatorul ori conducatorul de autovehicul sa nu fie responsabil de accident sau accidentui sa produca pagube numai in patrimoniul asiguratului sau conducatorului etc., cazuri in care, in baza asigurarii de raspundere civila, asiguratorul nu plateste despagubiri, nefiind intrunite condifiile prevazute de lege.

Potrivit legii, sunt cuprinse in asigurare accidentele de autovehicule produse pe teritoriul Romaniei (art. 48 alin. 1), indiferent de locul producerii lor (pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice etc.) atat in timpul mersului cat si in timpul stationarii, indiferent daca accidentui s-a produs din cauza autovehiculului propriu-zis sau din cauza existentei ori functionarii instalatiilor montate pe autovehicul precum si din cauza remorcilor sau ataselor, inclusiv pentru pagubele produse din cauza desprinderii acestora de autovehicul (art. 49 alin. 2 si 3).

In sfarsit, este indiferent daca accidentul s-a produs din cauza insusirilor proprii ale autovehiculului (de exemplu, explozia unui cauciuc, ruperea barei de directie etc.) sau din culpa celui care a condus autove­hiculul. Este insa necesar ca pagubele produse sa-si aiba cauza generatoare in accidentul produs prin mijiocirea autovehiculului, caci asigurarea de raspundere civila obligatorie opereaza numai in cazul pagubelor produse prin accidente de autovehicule (an. 48 alin. 1).

In legatura cu accidentul de autovehicul legea mai prevede ca asiguratii sau reprezentantii acestora sunt obligati sa instiinteze in scris asiguratorul despre producerea evenimentului asigurat in termen de 4 zile lucratoare de la data acestuia, cu exceptia cazurilor de forta majora in care termenul de 4 zile lucratoare incepe de la data incetarii acestora (art. 59). In caz de neindeplinire a acestei obligatii de instiintare asiguratorul are dreptul sa refuze plata indemnizatiei numai daca, din acest motiv, nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei (art. 19 alin. 2).

Asiguratorul datoreaza despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de autovehicul in cazul in care, pentru acest accident, se poate angaja - potrivit legii - raspunderea civila a personnel asigurate.

In toate cazurile insa, asigurarea obligatorie de raspundere civila acopera numai raspunderea civila delictuala a asiguratului. Deoarece legea se refera la 'prejudiciile de care asiguratii raspund in baza legii' (subl. ns. - Fr. D.), nu poate fi invocata raspunderea contractuala a detinatorului de autovehicul, care isi are sorgintea in acordul de vointa a partilor contractante. Efectuarea transportului pe baze contractuale intre asigurat si persoana pagubita nu este cuprinsa in asigurarea de raspundere obligatorie (art. 49-50).

Cat priveste raspunderea civila delictuala a asiguratului, poate fi vorba de o raspundere pentru fapta proprie culpabila (art. 998, 999 C. civ.), dar evident, aceasta fapta trebuie sa cauzeze prejudiciul prin mijiocirea autovehiculului ori remorcilor, ataselor, dispozitivelor sau instalatiilor atasate ori montate pe autovehicul.

De asemenea, poate fi vorba de raspunderea asiguratului pentru fapta altuia (art. 1000 alin. 2-4 C. civ.). Precizam ca - pentru functionarea asigurarii de raspundere civila - nu prezinta relevanta daca, alaturi de asigurat care raspunde pentru fapta altuia, se poate angaja si raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a conducatorului de autovehicul (art. 998-999 C. civ.).

In sfarsit, raspunderea asiguratului poate fi si o raspundere obiectiva, pentru fapta lucrului (art. 1000 alin. 1 C. civ.), in acele ipoteze in care el are calitatea de pazitor juridic al autovehiculului.

Obligatia de plata a despagubirilor de catre asigurator ca urmare a ras-punderii asiguratului in baza art. 1000 alin. 1 C. civ. intervine, de regula, in acele ipoteze in care producerea accidentului se datoreaza insusirilor proprii (intrinseci) ale lucrului si in conditiile in care nu se poate retine nici o culpa in sarcina asiguratului detinator si paznic al autovehiculului (de exemplu, explozia unui cauciuc, ruperea barei de directie, defectarea sistemului de franare in timpul mersului etc., cauzarea pagubei prin intermediul altui lucru, antrenat de deplasarea autovehiculului, de exemplu, proiectarea unei pietre de la roata autovehiculului, prin scurgerea, risipirea ori caderea accidentala a substantelor sau produselor transportate - art. 2 din Norme). Asiguratul care are paza juridica a autovehiculului raspunde civil pentru paguba cauzata, intrucat - in aceasta materie - cazurile fortuite nu sunt exoneratoare de raspundere ^l (de exemplu, ploaie, ceata, stop cardiac la volan etc.).

In schimb, si in aceasta materie, sunt exonerate de raspundere cazurile de forta majora (lato sensu), adica fenomenele sau faptele exterioare (extrinseci) autovehiculului si actiunii lui, precum si activitatii asiguratului si a persoanelor pentru care el raspunde civil, daca aceste fenomene ori fapte cu caracter extraordinar, imprevizibil si de nebiruit, determinand in exclusivitate cauzarea prejudiciului prin intermediul autovehiculului si anume: fenomenele naturale (trasnet, cutremur de pamant, inundatie, avalanse etc.), adica forta majora (stricto sensu); fapta unei terte persoane pentru care asiguratul nu are obligatia sa raspunda; fapta victimei² (art. 4 alin.l din Norme).

Subliniem ca, in toate cazurile, forta majora (lato sensu) este exonera­toare de raspundere pentru asigurat si, drept urmare, inlatura si obligatia de plata a despagubirilor de catre asigurator pe acest temei, numai daca a determinat in exclusivitate producerea pagubei de catre autovehicul (fara relatie cu autovehiculul care a provocat accidentul). Astfel, in cazul in care fapta victimei nu este cauza exclusiva a accidentului, partea cuprinsa in asigurare va fi tinuta raspunzatoare (si deci asiguratorul va plati despagubiri) numai pentru partea din paguba pe care a produs-o (art. 3 din Norme).

47.3. Potrivit legii, despagubirile sunt datorate de asigurator nu numai atunci cand asiguratui este responsabil de accidentul auto (intelesul traditional al asigurarii de responsabilitate), dar si 'in cazul in care cel care conduce autovehiculul, raspunzator de producerea accidentului, este o alta persoana decat asiguratul (art. 51 alin. 1).Legea are in vedere acele ipoteze in care autovehiculul angajat in accident a fost condus de o alta persoana decat asiguratul (detinator al autovehiculului) si indiferent daca asiguratul raspunde ori nu pentru faptele acelei persoane. Observam ca, in terminologia legii, conducatorul de autovehicul, care nu este si 'detinatorul' lui (de exemplu, soferul profesionist, comodatarul, locatarul etc.) nu are calitatea de 'asigurat', desi asigurarea obligatorie acopera si raspunderea lui civila fata de terte persoane pagubite prin accidentut de autovehicul, fiind deci persoana cuprinsa in asigurare.

Intrucat legea nu distinge, conducerea autovehiculului de catre o alta persoana decat asiguratul poate avea loc cu sau fara consimtamantul detinatorului-asigurat (de exemplu, hotul de masini), cu sau fara preluarea pazei juridice de catre conducatorul de autovehicul si indiferent daca persoana care conduce autovehiculul avea sau nu calificarea de conducator auto, in sensul legislatiei privind circulatia rutiera, adica avea sau nu permis de conducere pentru categoria din care face parte autovehiculul aflat in stare de accident. Asigurarea obligatorie de raspundere civila acopera toate accidentele de autovehicule asigurate, indiferent de persoana care raspunde civil pentru paguba cauzata.

Lucrare: dimensionarea ofertei de servicii in conditii de probabilitate a cererii Eseu: Tipuri de societati participante la tranzactiile de comert international

47.4. Scopul final al ocrotirii victimelor accidentelor de autovehicule a capatat o expresie deosebit de elocventa in art. 51 alin. 3 si art. 61 din Legea nr. 136/1995, prin care s-au creat conditii pentru plata unor despagubiri chiar daca conditiile raspunderii civile nu ar fi intrunite.

47.4.1. Potrivit art. 51 alin. 3, 'in caz de vatamare corporala sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acorda despagubiri daca autovehiculul care a produs accidentul este identificat si asigurat, chiar daca autorul accidentului a ramas neidentificat'. Prin urmare, asiguratorul este obligat sa plateasca despagubiri nu numai in cazurile in care se poate stabili raspunderea civila a asiguratului sau a conducatorului de autovehicul, dar si atunci cand autorul accidentului a ramas neidentificat. Este vorba de acele ipoteze exceptionale in care -desi autovehiculul este identificat, fiind inmatriculat pe numele detinatorului - autorul responsabil de accident nu poate fi identificat. De exemplu, hotul de masini care a condus autovehiculul furat a disparut de la locul accidentului si nu a fost identificat.

Potrivit legii, asiguratorul este obligat sa plateasca despagubiri indiferent ca accidentul a cauzat paguba prin atingere adusa persoanei (vatamarea corporala sau decesul unor persoane) ori bunurilor (avariere sau distrugere de bunuri, inclusiv animale). Este insa necesar ca autove­hiculul care a produs accidentui sa fie identificat fi asigurat. In lipsa asigurarii valabile in momentui producerii accidentului (ceea ce se poate constata si dovedi numai daca autovehiculul este identificat) nu avem asigurator obligat la plata despagubirilor, chiar daca se dovedeste ca paguba s-a produs prin accident de autovehicul.

47.4.2. Pentru ipoteza autorului neidentificat si cand acoperirea pagubelor produse prin accidente de autovehicule nu poate avea loc in conditiile aratate (art.51 alin.3), legea instituie o alta modalitate de protejare a victimelor accidentelor de circulatie. Potrivit art. 61: 'In vederea protejarii victimelor accidentelor de circulate auto, soldate cu vatamari corporale sau decese, in care autorul a ramas neidentificat si autovehiculul este neasigurat, se constituie Fondul de protectie a victime­lor strazii'.

Acest fond se constituie si se administreaza de catre Biroul asiguratorilor de autovehicule, care stabileste o cota procentuala ce se aplica, asupra volumului de prime brute incasate pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, de catre societatile autorizate si elaboreaza norme privind utilizarea fondului, cu avizul Ministerului Finantelor.

Dupa cum rezulta din textul legii, din acest fond se pot plati despagubiri numai daca paguba a fost cauzata prin atingere adusa persoanei (vatamare corporala sau deces), nu si pentru paguba la bunuri, indiferent de cuantumul ei.

Autorul accidentului trebuie sa fi ramas neidentificat. Daca persoana responsabila, de accident a fost identificata, dar nu are asigurare valabila si este insolvabila, victima nu beneficiaza de fond, suportand riscul insolvabilitatii debitorului. Avand in vedere scopul constituirii fondului, consideram ca revizuirea solutiei prevazute de lege ar fi binevenita.

Legea mai prevede conditia ca autovehiculul sa fie 'neasigurat'. Daca autovehiculul este asigurat despagubirile urmeaza sa fie platite de asigurator, iar nu din fondul de protectie.

Se pune insa intrebarea, daca stabilirea lipsei asigurarii valabile presupune ori nu identificarea autovehiculului care a cauzat accidentul? Avand in vedere ca art. 61 (spre deosebire de art. 51 alin. 3) nu prevede conditia ca autovehiculul sa fie identificat si pentru ca victimele strazii sa beneficieze de fondul de protectie nu numai atunci cand autovehiculul este identificat si neasigurat, dar si atunci cand autorul neidentificat paraseste locul accidentului cu autovehiculul in cauza tot neindentificat (situatie mai frecventa in practica), inclinam spre solutia acordarii de despagubiri din fond fara conditia identificarii autovehiculului, fiind suficient sa se dovedeasca faptul ca accidentarea persoanei este cauzata de un autovehicul si, nefiind identificat, obligatia platii despagubirilor nu revine unui asigurator. Cu alte cuvinte, conditia (negativa) a 'neasigurarii' poate fi considerata indeplinita si in lipsa identificarii autovehiculului care a cauzat accidentul; neidentificarea autovehiculului este echivalent& cu lipsa asigurarii, cu consecinta posibilitatii platii de despagubiri din fondul de protectie. Daca ulterior se identifica autovehiculul si se dovedeste ca a fost asigurat la data producerii accidentului, Biroul care administreaza fondul va beneficia de actiune in regres impotriva asiguratorului (plata nedatorata - art. 993 C. civ. - coroborata cu acfiunea oblica intentata in numele persoanei pagubite, obligata la restituire - art. 974 C. civ. -eventual subrogatie consimtita de persoana pagubita in momentul platii din fond - art. 1107 C. civ.

Nu excludem subrogatia conventionala pentru o creanta eventuala. Subrogatia legala nu poate avea aplicatie, fondul nefiind obligat impreuna cu altul sau pentru altul; nu este nici codebitor, nici garant).

48. Indemnizatia de asigurare¹ (despagubirile). In temeiul asigurarii de raspundere civila asiguratorul acorda despagubiri pentru pagubele cauzate tertilor, inclusiv cheltuielile facute de asigurati (si persoanele cuprinse in asigurare) in procesul civil (art. 49 alin. 1).

In schimb, asiguratorul nu acorda despagubiri pentru amenzile de orice fel si cheltuielile legate de procesul-penal, chiar daca o data cu actiunea penala s-a solutionat si latura civila (art. 4 alin. 6-7 din Norme).

49. Cuantumul indemnizatiei. Cat priveste limitele, pentru avarierea ori distrugerea bunurilor in unul si acelasi accident, asiguratorul acorda despagubiri pentru pagube de peste 600.000 lei si pana la 200.000.000 lei inclusiv (art. 10 lit.a din HG nr. 1054/1999). Limita minima de 600.000 lei reprezinta o 'fransiza' nedeductibila care nu se plateste daca paguba (inclusiv cheltuielile facute in procesul civil) este mai mica, dar care nu se scade daca este mai mare si se explica prin necesitatea descongestionarii asiguratorului de daune marunte.

Daca paguba produsa bunurilor in unul si acelasi accident depaseste suma de 200 mil. lei (in care se includ si cheltuielile facute in procesul civil), asiguratorul plateste despagubiri numai in limita acestei sume, indiferent de numarul persoanelor pagubite si responsabile, in caz de pluralitate de persoane pagubite indemnizatia de asigurare (despagubirile) impartindu-se proportional cu prejudiciul suferit de fiecare (art. 19 alin. 1 din Norme).

Iar in caz de vatamare corporala sau deces, in unul si acelasi accident, asiguratorul acorda despagubiri pentru pagubele suferite, inclusiv prejudicii fara caracter patrimonial (daune morale), pana la 60 milioane lei pentru fieeare persoana, dar nu mai mult de 300 milioane lei, indiferent de numarul persoanelor accidentate. In cazul in care, datorita numarului mare de persoane accidentate si pagube suferite, s-ar depasi limita maxima, despagubirile se platesc de asigurator in limita acestei sume, proportional cu prejudiciul suferit de fiecare persoana pagubita (deci nu in raport de numarul persoanelor accidentate), fara insa a se depasi limita stabilita pentru fiecare persoana vatamata (art. 19 alin. 2 din Norme). '

Prin urmare, limitele indemnizatiei de asigurare (a despagubirilor) platita de asigurator sunt stabilite separat pentru cele doua categorii de daune:                                                              

- o limita minima (fransiza nedeductibila) si o limita maxima m caz de distrugere a bunurilor;

- o limita dubla, dar numai maxima, in caz de vatamari corporale sau de deces, stabilita pentru fiecare persoana in parte si per total, indiferent de numarul persoanelor accidentate.

Cu privire la cuantumul despagubirilor astfel stabilite de lege, se mai impun unele precizari.

In primul rand, trebuie mentionat faptul ca in materia asigurarii obligatorii de raspundere civila, cu exceptia limitelor maxime prevazute de lege suma asigurata si, in consecinta, indemnizatia (despagubirea) de asigurare nu este determinata. Avand un obiect nedeterminat,. in aceasta materie nu poate avea aplicare regula proportionalitatii, asiguratorul platind despagubiri tertei persoane pagubite dupa sistemul primului risc.

Legea nu prevede limite nici in privinta despagubirilor la care are dreptul tertul pagubit. In consecinta, se aplica principiul repararii integrate din dreptul comun in limita sumelor maxime prevazute de lege¹.

In toate cazurile, drepturile persoanelor pagubite impotriva celor ras-punzatori de producerea pagubelor raman nestirbite, potrivit dreptului comun, pentru tot ceea ce nu se va fi platit de asigurator². Asigurarea fiind in favoarea tertelor persoane pagubite, nu poate aduce atingere drepturilor de care ele s-ar bucura si in lipsa ei.

Intrucat in materia asigurarii de raspundere civila se aplica principiului repararii integrale din dreptul comun, inseamna ca tertul pagubit are dreptul nu numai la repararea pagubelor efective (damnum emergens) dar si la repararea beneficiului nereaizalt (lucrum cessans), inclusiv repararea daunelor morale (fara caracter patrimonial) in caz de vatamari corporale sau de deces (art. 10 din HG nr. 1054/1999). Sub acest aspect, la prima vedere, s-ar parea ca in aceasta varietate a asigurarilor contra pagubelor s-ar deroga de la principiul acoperirii prin asigurare numai a pagubelor efective, consacrat prin texte in materia asigurarii de bunuri (art. 27). in realitate, nu este vorba de o derogare, intrucat, pentru persoana cuprinsa in asigurare, paguba tertlui, constand in beneficiul nerealizat sau daune morale, reprezinta un prejudiciu efectiv pe care - in lipsa asigurarii de raspundere civila - ea ar urma sa-l suporte din propriul patrimoniu.

50. Stabilirea despagubirilor. In legatura cu suportarea despagubirilor datorate tertului pagubit de catre asigurator - in limitele aratate - se pune intrebarea cum se stabileste cuantumul acestor despagubiri si existenta conditiilor necesare pentru angajarea raspunderii civile a persoanei cuprinse in asigurare (asigurat sau alta persoana care a condus autovehiculul angajat in accident).

In vederea lichidarii operative a daunelor, legea permite stabilirea despagubirilor (si implicit, intrunirea conditiilor raspunderii civile acoperite prin asigurare) pe baza conventiei (tranzactie) dintre asigurat, persoana pagubita si asigurator¹. In cazurile in care despagubirile ce urmeaza a fi platite tertului pagubit de catre asigurator nu sunt recuperabile prin actiune in regres² de la asigurat³, conventia poate fi incheiata si de catre conducatorul autovehiculului raspunzator de producerea accidentului, altui decat asiguratul(art.54 alin.l si 2), el avand si calitatea de parat in actiunea in regres, daca este cazul.

Stabilirea despagubirilor pe calea tranzactiei este posibila si in cazul in care autoriil accidentului a ramas neindentificat, dar autovehiculul este identificat si asigurat (art. 51 alin. 3). In acest caz, tranzactia urmeaza sa fie incheiata intre persoana pagubita si asigurator.

Daca tranzactia tripartita (bipartita in cazul autorului neindentificat) nu poate fi realizata, neintelegerea urmeaza sa fie solutionata prin hotarare judecatoreasca pronuntata in Romania (art.54 alin.l). Legea asigurarilor, care vizeaza in special raporturile cu asiguratorul, precizeaza in acest sens ca tranzactia incheiata numai intre asigurat (respectiv, conducatorul de autovehicul responsabil de accident - art. 54 alin. 2) si persoana pagubita, chiar daca este urmata de o hotarare judecatoreasca de expedient, care o consfinteste, nu-1 obliga pe asigurator la plata (art. 54 alin.3). Solutia se explica prin faptul ca invoiala partilor, care alcatuieste dispozitivul hotararii de expedient, nu este rezultatui unor dezbateri judiciare cu citarea asiguratorului; instanta nu judeca, ci numai ia act de invoiala celor doua parti, care - ca atare - nu este opozabila asigura­torului¹.

Daca nu sunt indeplinite condifiile pentru stabilirea despagubirilor pe baza tranzactiei extrajudiciare², ele urmeaza sa fie stabilite -potrivit dreptului comun in materia raspunderii civile delictuale - prin hotarare judecatoreasca pronuntata in Romania (art.54 alin.l), cu observarea unor reguli speciale prevazute de lege in materia asigurarilor obligatorii.

In acest sens, legea prevede in favoarea persoanei pagubite prin accidentul de autovehicul un drept de optiune: de a actiona fie impotriva persoanei responsabile delictual (regula de drept comun), fie direct impotriva asiguratorului obligat la plata in baza contractului de asigurare in care persoana pagubita nu este parte.

Astfel, potrivit legii, drepturile persoanelor pagubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita impotriva celor raspnnzatori de producerea pagubei (art.57,alin.l). Consideram ca aceasta ipoteza este avuta in vedere atunci cand legea, intr-un alt context, prevede ca 'citarea in proces a asiguratorului este obligatorie'¹ (art. 54 alin. 4). Obligativitatea citarii se justifica prin faptul ca despagubirile stabilite de instant urmeaza sa fie suportate, in limitele prevazute de lege, de catre asigurator. Pe de alta parte, daca asiguratorul nu ar fi citat in proces, hotararea de obligare la plata despagubirilor a persoanelor responsabile nu i-ar fi opozabila, astfel incat aceasta ar trebui sa angajeze un nou proces cu asiguratorul pentru obligarea lui la plata, daca nu ar intelege sa plateasca de bunavoie.

Observam ca legea prevede 'obligativitatea citarii' asiguratorului la procesul angajat intre persoana pagubita si cea responsabila. 'Riscul' neparticiparii la proces, desi a fost citat, este suportat de asigurator, in sensul ca hotararea instantei le va fi opozabila (il va obliga), desi nu a prezentat eventualele aparari in favoarea persoanei responsabile (si indirect in favoarea sa).

Consideram ca ipoteza neparticiparii la proces a asiguratorului este avuta in vedere si atunci cand legea dispune: 'in cazul stabilirii despagubirii prin hotarare judecatoreasca, asiguratii sunt obligati sa se apere in proces' (art. 54 alin. 4), (tinand seama si de eventualele idrumari scrise ale asiguratorului². Daca persoana responsabila, parata in proces, nu tine seama de indrumarile asiguratorului (de exemplu, sa invoce culpa proprie a victimei, forta majora etc.) hotararea instantei va fi totusi opozabila asiguratorului citat in proces. Insa persoana responsabila va raspunde fata de asigurator pentru nerespectarea obligatiei; rezultand din raporturile de asigurare de a se apara potrivit indicatiilor primite, asiguratorul putand recupera despagubirile (partea din despagubirile) acordate de instanfa tertului pagubit datorita neprezentarii apararilor indicate de el.

Potrivit legii, drepturile persoanelor pagubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita si direct impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, cu citarea obligatorie a celui raspunzator de producerea pagubei (art. 57 alin. 1)¹. Citarea obligatorie a persoanei responsabile este necesara pentru ca ea cunoaste imprejurarile producerii accidentului. Pe de alta parte, in anumite cazuri limitativ prevazute de lege (art. 58), asiguratorul are dreptul sa recupereze de la persoana responsabila despagubirile la plata carora a lost obligat fata de tertul pagubit. Fiind citata in procesul dintre persoana pagubita si asigurator, hotararea instantei ii va fi opozabila persoanei responsabile.

Daca paguba cauzata prin accident depaseste limitele in care asiguratorul este obligat sa plateasca despagubiri, pentru diferenta persoa­na responsabila trebuie sa fie acfionata in justitie in calitate de parata, potrivit dreptului comun.

Din cele aratate rezulta ca hotararea instantei este opozabila asiguratorului fie ca actiunea a fost intentata direct impotriva lui, fie ca persoana pagubita a actionat impotriva persoanei responsabile, in acest din urma caz cu condifia ca asiguratorul sa fi fost citat in proces (indiferent ca a participat efectiv sau nu), iar persoana responsabila sa se fi aparat tinand seama si de indrumarile scrise ale asiguratorului.

In toate cazurile, hotararea il obliga pe asigurator numai in limitele prevazute de lege pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila. In cazul in care, pentru acelasi definator de autovehicul, la data producerii accidentului exista mai multe asigurari valabile (coasigurare), fiecare asigurator va suporta paguba in limita sumei asigurate, despagubirile urmand a fi impartite potrivit regulilor aratate². Evident, in acest caz, fiecare asigurator urmeaza sa fie chemat in judecata, respectiv citat in procesul dintre persoana pagubita si persoana responsabila.

Daca conditiile opozabilitatii hotararii nu sunt indeplinite (de exemplu, asiguratorul nu a fost citat in proces), iar persoana responsabila a fost obligata la plata despagubirilor, exista posibilitatea platii de bunavoie a despagubirilor (stabilite prin hotarare) de catre asigurator. in caz contrar se impune angajarea unui nou proces intre persoana responsabila obligata la plata (persoana asigurata sau alta persoana cuprinsa in asigurare) si asigurator, pentru ca despagubirile datorate persoanei pagubite sa fie suportate de catre asigurator in conditiile contractului de asigurare obligatorie. In acest al doilea proces prima hotarare poate fi utilizata ca proba, paratul - asigurator avand dreptul, fireste, sa administreze probe contrare pentru a combate cele stabilite in prima hotarare (fata de el nu poate fi invocata exceptia puterii de lucru judecat).

In acest proces cu persoana cuprinsa in asigurare, asiguratorul nu ar putea valorifica dreptul de regres pe care, eventual, il are impotriva recla-mantului¹, pentru a cere respingerea actiunii, intrucat el urmeaza sa fie obligat la plata fata de persoana pagubita (art. 55), riscul insolvabilitatii debitorului fiind in sarcina sa, iar nu in sarcina persoanei pagubite. In schimb, daca victima a fost despagubita de reclamant, dreptul de regres ar putea fi valorificat in cadrul procesului angajat intre el si asigurator.

Mentionam ca, daca persoana responsabila obligata la plata ar neglija sa actioneze impotriva asiguratorului (mai ales daca ea este insolvabila si deci nu este interesata), drepturile ei contractuale ar putea fi exercitate, pe calea actiunii oblice, de catre persoana pagubita. Cu toate ca legea confera persoanei pagubite actiune directa si impotriva asiguratorului, ea nu ar putea exercita doua actiuni directe de obligare la plata despagu­birilor pentru aceeasi paguba (dubla despagubire). Daca a actionat direct impotriva persoanei responsabile (care a si fost obligata prin hotarare), ea nu mai poate actiona impotriva asiguratorului decat pe cale oblica.

50.2.4. Legea mai precizeaza ca drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de autovehiculele detinute de persoane asigurate in strainatate (care poseda documente internationale de asigurare valabile pe teritoriul Romaniei sau numarul de inmatriculare atesta existenta unei asemenea asigurari) se exercita impotriva asiguratorului (cu sediul in strainatate) prin Biroul asiguratorilor de autovehicule din Romania (art. 57 alin. 2). Daca autovehiculul inmatriculat in strainatate a fost asigurat in tara (documentui international de asigurare n-a existat sau valabilitatea lui a expirat), drepturile persoanei pagubite se exercita Impotriva asiguratorului roman potrivit regulilor generate (art. 54 si art. 57 alin. 1).      

51. Plata despagubirilor Pentru ocrotirea victimelor accidentelor de circulatie, legea prevede ca despagubirile - indiferent ca au fost stabilite pe cale de tranzactie sau prin hotarare judecatoreasca - se platesc de catre asigurator nemijiocit persoanei pagubite, in masura in care ea nu a fost despagubita de persoana responsabila (art.55 alin.l). Despagubirile se platesc persoanei responsabile numai daca aceasta dovedeste ca a despagubit pe cel pagubit. Restituirea despagubirilor achitate de persoana responsabila poate fi refuzata de asigurator numai daca suntem in prezenta cazurilor exceptionale in care ar urma ca despagubirile sa fie recuperate (daca ar fi fost platite de asigurator victimei) pe calea aciunii in regres (art. 55 alin. 3).

Legea mai precizeaza ca despagubirile nu pot fi urmarite de creditorii asiguratului (art.55 alin.2). Este vorba de creditorii persoanei responsabile (asigurat sau conducatorul autovehiculului responsabil de accident, altul decat asiguratul - art. 54 alin. 2 si art. 51 alin. 1) care profita de asigurare numai indirect, prin faptul ca despagubirile datorate tertului pagubit nu micsoreaza patrimoniul debitorului, care formeaza obiectui gajului lor general, flind platite de asigurator. Consideram ca despagubirile datorate de asigurator pot fi totusi urmarite de creditorii asiguratului, dar numai daca tertul a fost despagubit de persoana responsabila si asiguratorul este obligat sa restituie despagubirile platite persoanei responsabile. Creanta debitorului - solvens - impotriva asiguratorului face parte din patrimoniul lui care serveste gajului general al creditorilor chirografari (potrivit dreptului comun).

52. Notiunea de terta persoana pagubita. Potrivit art. 49 alin.l din L. nr. 136/1995 asiguratorul acopera raspunderea civila a asiguratilor 'fata de terte persoane pagubite' prin accidente de autovehicule. lar in alte articole legea foloseste termenul de 'persoane (fizice sau juridice) pagubite', fireste tot in sensul nofiunii de terte persoane pagubite, dar fara alte indicatii privind tntelesul si cuprinsul acestei notiuni,

In rezolvarea problemei trebuie sa pomim de la ideea ca - intrucat legea nu aduce limitari - terta persoana poate sa fie, in principiu, orice persoana - fizica sau juridica, cu domiciliul, resedinta sau sediul in tara sau in strainatate (art.51 alin.2) - pagubita printr-un accident de autovehicul, pagubirea putandu-se produce prin vatamare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri (art. 50) inclusiv prin cheltuieli facute in vederea limitarii pagubelor (art. 11 alin. 1 din Norme). in caz de deces calitatea de terti o au urmasii persoanei decedate care au fost pagubiti prin moartea sustinatorului si persoanele care dovedesc ca au suportat anumite cheltuieli ca urmare a accidentului (cheltuieli de tran­sport al cadavrului, de inmormantare, de spitalizare pana la deces etc.).

Deoarece actele normative in materie nu prevad limitari in aceasta privinta, nu prezinta relevanta juridica raporturile de rudenie, casatorie¹, afinitate sau de alta natura existente intre persoana responsabila si cea pagubita si nici tmprejurarea daca persoana vatamata ori decedata ca urmare a accidentului sau bunul avariat ori distrus s-a aflat in afara sau in interiorul autovehiculului care a produs accidentui, in acest din urma caz cu conditia ca persoanele sau bunurile sa nu fi fost transportate in baza unui raport contractual (art. 50).

Pomind de la aceasta determinare larga a notiunii de terta persoana in materia asigurarii de raspundere civila, se impune precizarea cercului persoanelor care nu au aceasta calitate.

Este evident ca asiguratul detinator al autovehiculului, fiind legat prin raporturi de asigurare, nu are calitatea de tert in aceasta materie (art. 50 alin.3). Astfel fiind, asiguratorul nu datoreaza despagubiri in caz de vatamarea sanatatii sau moartea asiguratului in accident si nici pentru avarierea sau distrugerea bunurilor asiguratului, inclusiv a autovehiculului condus de el si care a provocat accidentui. Concluzia se impune si pe considerentui ca asiguratul nu poate avea raspundere civila fata de el insusi, astfel incat asigurarea de raspundere este fara obiect. Asiguratul nu are calitatea de tert si deci nu are dreptul la despagubiri chiar daca paguba a fost cauzata de un alt autovehicul ce-i apartine condus de o persoana pentru faptele careia raspunde asiguratul (art. 4 alin. 2 din Norme).

52.2. Nici conducatorul autovehiculului nu are calitatea de tert, deoarece - fara a avea calitatea de asigurat in terminologia legii (vezi, de exemplu, art. 54 alin.2) - este cuprins in raporturile de asigurare obligatorie de raspundere civila. Intr-adevar, asiguratorul datoreaza despagubiri 'si In cazul in care cel care conducea autovehiculul, raspunzator de producerea accidentului, este o alta persoana decat asiguratul' (art. 51 alin.l), de exemplu, conducatorul auto profesionist, comodatarul, locatarul, hotul de masini etc. si indiferent de faptui daca asiguratul raspunde sau nu pentru fapta conducatorului sau pentru fapta lucrului (art. 1000 C. civ.).      

Rezulta ca nofiunea de terta persoana pagubita nu este aplicabila conducatorului auto si deci el sau urmasii lui nu pot obtine de la asigurator, in temeiul asigurarii obligatorii de raspundere civila, repararea pagubelor suferite (art. 50 alin. 3).

In sfarsit, precizam ca, potrivit art. 49 alin.l, asigurarea vizeaza numai raspunderea 'in baza legii', deci raspunderea civila delictuala, (indiferent ca persoana pagubita isi valorifica dreptul la actiune in fata instantei civile sau, constituindu-se parte civila, in fata instantei penale). Astfel fiind, creditorii contractuali ai asiguratului sau persoanei responsabile cuprinse in asigurare, nu au calitatea de teri si deci nu beneficiaza de aceasta asigurare. De exemplu, expeditorul sau destinatarul marfurilor transportate, avand actiune contractuala impotriva carausului, nu are calitatea de tert (art. 50 alin. 3).

Conditiile asigurarii de raspundere nu sunt indeplinite nici in situatia in care bunurile au fost incredintate asiguratului pe temeiul unui alt contract decat cel de transport (de exemplu, contractul de depozit). In masura in care partea pagubita actioneaza pe temei contractual (neavand actiune delictuala) asigurarea obligatorie de raspundere nu opereaza.

Contractul de munca existent intre asigurat si persoana pagubita nu inlatura calitatea de tert a acesteia si obligatia asiguratorului de a plati despagubiri¹, daca asiguratul raspunde delictual pentru accident. De exemplu, daca autovehiculul condus de soferul unitatii cauzeaza paguba prin tamponarea autovehiculului unui alt salariat parcat in curtea sau in fata intreprinderii, sau prin vatamarea sanatatii ori decesul unui salariat, aflat in afara autovehiculului.

Potrivit legii, in caz de vatamare a sanatatii sau cauzare a mortii asiguratorul acorda despagubiri numai daca persoana aflata in autovehicul nu a fost transportata in baza unui raport contractual (art. 50 alin.2). Desi raspunderea pentru vatamarea persoanei este o raspundere delictuala, iar nu contractuala², legea nu obliga pe asigurator la plata indemnizatiei.

53. Actiuni in regres¹. In vederea ocrotirii victimelor accidentelor de circulatie asiguratorul acopera, in conditiile si in limitele prevazute de lege, paguba cauzata si, de regula, despagubirile sunt suportate definitiv de asigurator din fondurile acumulate ca urmare a incasarii primelor de asigurare.

Ar fi insa nedrept ca - in materia asigurarii de raspundere, care este o asigurare contra pagubelor - asiguratorul sa suporte, in toate cazurile si in mod definitiv, despagubirile platite, o asemenea solutie putand compromite si buna functionare a fondului de asigurare. De aceea asiguratorul are dreptul, in cazurile si in conditiile prevazute de lege, sa recupereze despagubirile platite tertei persoane pagubite de la persoanele a caror raspundere fata de victima este acoperita prin asigurarea de raspundere civila, pe calea unei actiuni in regres.

Potrivit legii, regresul este limitat la 4 cazuri in care, fata de gravitatea culpei persoanei responsabile si a periculozitatii sociale a faptei savarsite, suportarea definitiva a despagubirilor platite de catre asigurator ar fi in contradictie cu functia preventiva si educativa a responsabilitatii civile si cu principiile de baza ale functionarii asigurarii.

Cele patru cazuri in care despagubirile platite de asigurator se recupereaza de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei sunt urmatoarele (art. 58)²:

a) 'Accidentul a fost produs cu intentie', ipoteza care nu se intalneste in practica, dar care, evident, nu putea lipsi din reglementarile in materie;

b) 'Accidentui a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni savarsite cu intentie, chiar daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau in timpul comiterii altor infractiuni savarsite cu intentie'.

In legatura cu fapta prevazuta de art. 37 din Decretui nr. 328/1966 republicat in 1984 (imbibatie alcoolica in sange de cel putin l%o), instanta suprema a statuat ca aceasta infractiune se savarseste cu intente. Astfel fiind, regresul se justifica si atunci cand infractiunea comisa este complexa, (de exemplu, uciderea din culpa), in continutul ei intrand - ca agravanta - infractiunea de conducere a unui autovehicul de catre o persoana care are in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala¹.

Fiind de acord cu solutia data de instanta suprema, precizam ca - dupa parerea noastra - regresul urmeaza sa fie admis nu numai in cazul in care infractiunea, savarsita cu intentie, prevazuta de legea circulatiei pe drumurile publice intra, ca element sau ca circumstanta agravanta, in continutul infractiunii complexe (art. 41 alin. 3 C. pen.) care, in ultima instana, cauzeaza paguba, dar si in ipoteza infractiunii de punere in circulate sau de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat sau a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare.

Tot astfel se justifica regresul in cazul infractiunii de conducere a unui autovehicul fara permis de conducere (retras, anulat, suspendat ori retinut in vederea anularii) sau cu permis necorespunzator categoriei din care face parte autovehiculul, precum si in cazul infractiunii de incredintare a unui autovehicul pentru a fi condus de o persoana fara permis de conducere sau cu permis necorespunzator categoriei autovehiculului.

c) 'Accidentul a fost produs in timpul cand autorul infractiunii savarsite cu intentie incerca sa se sustraga de la urmarire'. In acest caz, accidentul nu este decat un episod al infractiunii, de exemplu, bunurile au fost furate, sustrase si transportate cu autovehiculul urmarit de organele de politie;

d) 'Persoana raspunzatoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fara consimfamantui asiguratalui'. Este vorba, in special, de hotul de masini care - daca provoaca un accident - asiguratorul plateste despagubiri victimei, dar recupereaza de la el sumele platite prin actiune in regres, in toate cazurile.

Pe baza art. 58 lit. d regresul se justifica si in alte cazuri in care autovehiculul este condus fara consimtamantul asiguratalui, de exemplu, de copilul lui - major sau minor - care pune stapanire pe autovehicul fara stirea si consimtamantal parintelui.

Se mai pune problema - mai ales ca regresul in baza art. 58 intervine, de regula, in urma savarsirii de catre persoana responsabila a unor fapte penale-

daca dreptul asiguratorului la actiunea in regres poate fi valorificat in procesul penal prin constituirea de parte civila.

Intrucat regresul are la baza in toate cazurile prevazute de lege (art. 22 si 58) subrogarea asiguratorului in toate drepturile victimei in limita despagubirilor platite, asiguratorul dobandeste - in temeiul legii - calitatea de parte civila in procesul penal, cu toate ca dauna suferita de ea nu este urmarea directa a faptei penale. Subrogandu-se in drepturile victimei, asiguratorul dobandeste nu numai dreptul material ce a aparfinut victimei, dar si facultatile procesuale legal recunoscute pentru valorificarea dreptului¹.

Precizam, de asemenea, ca regresul in baza art. 58 poate fi intentat numai impotriva persoanei 'raspunzatoare de producerea pagubei' care a savarsit faptele (intentionale) prevazute de lege. Este vorba, de regula, de persoana care conducea autovehiculul in momentui producerii accidentului, chiar daca ea nu are calitatea de asigurat, dar, in virtutea asigurarii incheiate de detinatorul autovehiculului, asiguratorul a platit despagubiri victimei, autorul fiind cuprins in asigurare.

Persoana raspunzatoare de producerea pagubei (de exemplu, soferul profesionist) nu se poate pune la adapost de regresul asiguratorului nici prin contractarea unei asigurari facultative de raspundere, fiindca faptele grave vizate de lege nu sunt si nu pot fi cuprinse in asigurare (de exemplu, producerea accidentului cu intentie, conducerea in stare de ebrietate sau folosirea autovehiculului in scopul savarsirii de infractiuni intentionale etc.).

In sfarsit, precizam ca, in principiu, regresul nu poate fi exercitat impotriva detinatorilor de autovehicule persoane juridice care, ca atare, nu pot comite faptele intentionale prevazute de art. 58 din lege. in mod exceptional, nu excludem posibilitatea regresului, daca fapta prevazuta este imputabila persoanei juridice (prin faptele organelor), de exemplu, punerea in circulate a unui autovehicul asigurat cu numar fals de inmatriculare.

53.2. Alte actiuni de regres la care poate avea dreptui asiguratorul. In capitolul consacrat asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule (art. 48-59), legea reglementeaza numai cele patru cazuri in care asiguratorul se subroga in drepturile victimei despagubite, avand posibilitatea, pe acest temei, sa recupereze de la persoana responsabila sumele platite victimei.

Dar in afara de aceste ipoteze special reglementate de lege, in materia asigurarii de raspundere civila (si de bunuri) opereaza, ca regula generala, subrogarea asiguratorului 'in toate drepturile asiguratului contra celor raspunzatori de producerea pagubei' (art. 22 alin. 1).                 

Astfel fiind, daca alaturi de persoana asigurata sau persoana cuprinsa in asigurare (vizate de art. 58), responsabila este si o persoana straina de raporturile de asigurare, regresul asiguratorului impotriva tertului se poate exercita in conditiile dreptului comun. De exemplu, daca accidentul se produce in astfel de conditii incat se retine raspunderea persoanei cuprinse in asigurare, dar si a unei alte persoane necuprinse in asigurare (proprietar de autovehicul necuprins in asigurare ori fara asigurare valabila sau de vehicul cu tractiune animala etc.), coautorii raspund solidar fata de victima. In consecinta, persoana pagubita are dreptul la despagubiri integrate de la persoana cuprinsa in asigurare. Daca ea este despagubita, pe acest temei, de asigurator, se produce o dubla subrogare succesiva; coautorul cuprins in asigurare (in numele si pe seama caruia asiguratorul plateste despagubirile) se subroga in drepturile victimei despagubite potrivit dreptului comun (art. 1108 pet. 3, coroborat cu art. 1053 C. civ.), iar asiguratorul care a platit despagubirile datorate de coautorul cuprins in asigurare se subroga in drepturile acestuia in baza art. 22, in limita dreptului coautorului solvens impotriva codebitorului solidar necuprins in asigurare. In orice caz, regresul asiguratorului impotriva coautorului necuprins in asigurare nu poate fi intemeiat pe art. 58, nefiind vorba de cazuri asigurate.

Mentionam ca problema regresului asiguratorului impotriva persoanei pagubite nu se pune niciodata, deoarece - daca a contribuit la producerea accidentului - se reduce in mod corespunzator dreptul ei la despagubire (art. 3 din Norme).

54. Coliziunea de vehicule Legea nr. 136/1995 nu contine dispozitii speciale cu privire la functionarea asigurarii de raspundere civila in cazul coliziunii (ciocnirii) intre vehicule, astfel incat problema trebuie sa fie solutionata in lumina principiilor care guverneaza asigurarea si raspunderea civila delictuala.

Daca in urma ciocnirii intre doua sau mai multe autovehicule asigurate se cauzeaza un prejudiciu unei terte persoane, se admite unanim ca fata de tertul prejudiciat raspund solidar toti pazitorii juridici (detinatori de autovehicule) daca conditiile aplicarii art. 1000 alin.l C. civ. sunt indeplinite si daca nici unul dintre ei nu poate invoca fapta celuilalt drept cauza de exonerare si nici alte cauze de exonerare¹. Astfel fiind, asiguratorul va plati despagubirile cuvenite victimei, putand recupera sumele platite de la persoanele cuprinse in asigurare in conditiile art. 58 din lege, fiind posibila si o divizare a regresului in raport de gravitatea culpelor, intrucat in conceptia dominanta in practica, in caz de coliziune prezumtiile de raspundere civila se anihileaza reciproc.

Daca raspunderea se retine numai in sarcina unuia sau unora dintre detinatorii de autovehicule asigurate aflate in coliziune, asiguratorul va plati despagubirile cuvenite victimei, putandu-se intoarce cu regres, binetnteles, numai impotriva persoanei responsabile si numai in conditiile art. 58.           

In cazul in care la producerea accidentului a contribuit si fapta culpabila a victimei (care insa nu intruneste caracterele fortei majore), despagubirile datorate se vor reduce proportional (culpa comuna).

O problema speciala se pune in ipoteza in care, printre autovehiculele aflate in coliziune, unul sau mai multe nu sunt asigurate de raspundere civila (de exemplu, un autovehicul pentru care nu exista o asigurare valabila) si accidentul se produce in astfel de imprejurari, incat se retine atat raspunderea persoanelor asigurate, cat si a celor necuprinse in asigurare. Asiguratorul va plati, in astfel de cazuri, despagubiri integrale victimei sau numai proportional cu partea ce revine persoanelor asigu­rate? Intrucat persoana sau persoanele asigurate, in virtutea solidaritatii instituite de art. 1003 C. civ., poarta o raspundere integrala fata de victima, iar asigurarea acopera prejudiciile de care asiguratii raspund in baza legii fata de terte persoane (art. 49 alin. 1), asiguratorul va trebui sa plateasca despagubiri integrale, desigur, in limitele sumei asigurate². In acest caz insaa asiguratorul se subroga in drepturile victimei pentru a recupera partea din despagubire ce revine persoanei neasigurate si, evident, acest regres se va exercita nu in conditiile restrictive ale art. 58 din lege, ci in conditiile dreptului comun (art. 22).

In materie de coliziune, cea mai dificila problema este acoperirea prin asigurare a pagubelor suferite chiar de catre persoanele asigurate (pagube reciproce). Se stie ca in aceasta privinta exista divergente de pareri chiar sub raportui stabilirii raspunderii civile

Astfel, dupa o parere, 'in caz de ciocnire, fiecare din prezumtiile intemeiate pe art. 1000 alin.l C. civ. primeste aplicare, fiecare dintre paznicii vehiculelor care s-au ciocnit urmand ss despagubeasca integral pe celalalt pentru prejudiciul pricinuit de lucrul pe care il are in paza', astfel incat, in ordinea de idei care ne intereseaza 'ea le permite sa profite in intregime de asigurarea de care se bucura proprietarii de autovehicule'¹. Este o solutie care nu este aplicata in practica raspunderii civile delictuale, dar nu este adoptata, si nici nu credem ca va putea fi adoptata, nici in materia asigurarii de raspundere civile. Asa cum vom vedea, in caz de coliziune asiguratorul (indiferent de imprejurarile accidentului), de regula, nu repara toate pagubele suferite de asiguratii detinatori ai autovehiculelor ciocnite. Asiguratorul repara toate pagubele numai daca asigurarea obligatorie de raspundere civila este dublata de asigurarea facultativa pentru avarii (casco).

Dupa un alt sistem, creat si aplicat consecvent tn practica², in cazul coliziunii de autovehicule, prezumtiile de raspundere se anihileaza reciproc si se revine la regula generala a raspunderii pe baza de culpa, conform art. 998-999 C. civ.³. Este sistemul care a fost folosit ca punct de plecare in solutionarea asigurarii de raspundere in caz de coliziune prin instructiunile Ministerului Finantelor nr. 36/1976⁴.

Astfel, pornind de la anihilarea prezumtiilor de raspundere, Instructiunile nr. 6/1976 prevad stabilirea raspunderii si, in consecinta, a despagubirilor in functie de culpa conducatorilor (§3 alin. 2 si 3). Rezulta ca detinatorul sau detinatorii nevinovati de accident vor primi despagubiri integrale de la asigurator, iar detinatorul in culpa nu va primi despagubiri (putand fi obligat chiar si la restituirea despagubirilor platite de asigurator in conditiile art.58)

Daca toti sunt in culpa, fiecare va avea dreptul la despagubire, 'in proportia in care nu s-a facut culpabila de accident (de exemplu, daca are o raspundere de 1/3 ea va primi 2/3 din pagubele pe care le-a suferit)'¹, caci numai in aceasta masura ar avea actiune in responsabilitate impotriva celuilalt si deci numai in aceasta masura paguba urmeaza sa fie acoperita prin asigurare. Daca gravitatea culpelor este egala, fiecare va putea pretinde despagubiri 'in proportia in care nu s-a facut culpabila de accident', deci pentru jumatate ('in cazul in care din acte nu rezulta masura raspunderii fiecarei persoane, aceasta se va stabili in cote egale, in raport cu numarul partilor implicate in accident' (§3 alin. 2).

Regula este deci ca, in caz de coliziune asiguratii in culpa primesc despagubiri de la asigurator pentru paguba suferita invers proportional culpei fiecaruia.

Se pune insa intrebarea, ce se intampla daca nu se dovedeste culpa niciunuia dintre conducatori, dar nici unul dintre ei nu poate dovedi imprejurari care sa fie exoneratoare de raspundere in aceasta materie? Pentru aceasta ipoteza, Instructiunile au adoptat solutia ce decurge din teoria dupa care, in caz de ciocnire, fiecare dintre pazitorii vehiculelor urmeaza sa despagubeasca integral pe celalalt²:'daca raspunderea ambilor asigurati este ca urmare a faptei lucrului (autovehiculelor) despagubirea fiecarei persoane va reprezenta paguba integral suferita' (§ 3 alin. 3). Numai ca aceasta solutie, avantajoasa pentru asigurati, aproape ca nu se intalneste in practica, intrucat presupune raspunderea ambilor pentru cazul fortuit, inclusiv cauza anonima.

In cazul in care coliziunea este urmarea faptei unuia dintre lucruri, de exemplu, ruperea barei de directie la una dintre masini (caz fortuit), prin jocul regulilor asigurarii de raspundere civila, se repara de catre asigu­rator numai paguba suferita de detinatorul autovehiculului care nu are raspunderea coliziunii.

Rezulta ca, in ipoteza cazului fortuit la ambele autovehicule (nici unul dintre detinatori nefiind in culpa), asiguratorul suporta toate pagubele, in schimb, in cazul coliziunii ca urmare a faptei lucrului la una dintre masini (caz fortuit), proprietarul acesteia nu primeste despagubiri, desi nu este in culpa, fiindca partenerul de coliziune nu are vreo raspundere care sa fie acoperita prin asigurare. Interventia legiuitorului in favoarea asiguratilor ar fi binevenita si s-ar putea realiza prin hotarare a Guvemului (in baza art. 53 din Legea nr. 136/1995).

In sfarsit, Instructiunile mai precizeaza ce se intampla in cazul in care nu toti detinatorii de autovehicule sunt asigurati de raspundere civila:. 'Daca numai una din persoanele raspunzatoare de producerea accidentului este cuprinsa in asigurarea de raspundere civila auto, persoana, necuprinsa in aceasta asigurare va primi drept despagubire numai jumatate din paguba², intrucat pentru cealalta jumatate este raspunzatoare de producerea accidentului. Persoana care este cuprinsa in asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, in cazul pagubelor produse la autovehiculul propriu si pentru care nu are incheiata asigurare de avarii, nu va primi nici o despagubire intrucat pentru jumatate are raspundere in producerea accidentului, iar pentru cealalta jumatate raspunderea revine celeilalte persoane care nu este cuprinsa in asigurarea obligatorie de raspundere civila auto. In acelasi mod se procedeaza si in cazurile in care mai multe persoane sunt raspunzatoare de producerea accidentului' (§3 alin. 4).