Unitate si diversitate in colectivitatea persoanelor surde

Unitate si diversitate in colectivitatea persoanelor surde

Intrucat nu putem gasi doua persoane surde care sa semene perfect din toate punctele de vedere intre ele, vom intalni o mare diversitate a acestora in cadrul colectivitatilor de surzi din orice tara a lumii. Spre deosebire de diversitatea care exista intre auzitori, putem presupune ca diversitatea din colectivitatile de persoane surde ar fi mai mare deoarece sunt implicati mai multi factori, cum ar fi momentul aparitiei surditatii, cauzele ei, gravitatea pierderii auditive, consecintele diferite date de acesti factori si elementele specifice ce caracterizeaza o minoritate.

In literatura de specialitate se mentioneaza ca ar exista patru trasaturi esentiale comune oricarei minoritati care le determina sa se uneasca. Acestea ar fi:

1,- O caracteristica fizica comuna cum ar fi culoarea pielii sau limbajul;

2.- indivizii se considera ei insisi ca membri ai aceleiasi comunitati iar cei din jur ii identifica in mod similar;

3.- tendinta ca indivizii sa se casatoreasca intre ei;

4.- membrii minoritatii sufera din cauza nedreptatilor produse de membrii societatii majoritare si lupta pentru a obtine drepturile social-umane cuvenite.

Daca luam in considerare toate aceste aspecte ne dam seama ca ele sunt valabile pentru caracterizarea populatiilor minoritare din orice tara, inclusiv a comunitatilor de surzi. Desi conform ultimelor date statistice ale Federatiei Mondiale a Surzilor exista pe glob o populatie de cca 75 milioane de surzi, aceasta este considerata o minoritate in comparatie cu populatia majoritara de auzitori din fiecare tara in parte. Ceea ce-i face pe toti surzii din lume sa se uneasca sau sa se bucure cand intalnesc alte persoane surde este ca ei pot sa comunice intre ei in orice tara prin limbajul gestual, dupa un scurt moment de tatonare.

In privinta trasaturii fizice, observam ca vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importanta forta de consolidare a minoritatii surzilor. Dupa cum se stie, in societatea umana exista o mare variabilitate printre oameni, unii sunt mai inalti altii mai scunzi, unii aud mai bine sunetele abia perceptibile de altii, ochii oamenilor au nuante diferite ale aceleiasi culori, exista persoane cu diferite deficiente etc. In acest context putem considera ca surzii reprezinta persoane in esenta vizuale - o caracteristica ce nu poate fi eliminata din cadrul minoritatii surzilor. In aceasta perspectiva, putem considera persoanele surde ca fiind o variatie umana naturala in cadrul variatiei generale si in continua schimbare a speciei umane.

Limbajul mimico gestual este o trasatura caracteristica persoanelor surde ca minoritate, ce-i confera acesteia si specificul de minoritate lingvistica nu de persoane bolnave. Acest limbaj a existat de cand au aparut surzii pe pamant si va exista in cadrul societatii de auzitori tot atata vreme cat vor fi si persoane surde in mijlocul acesteia. Momentul aparitiei acestui limbaj ca mijloc de comunicare se pierde in negura vremurilor. Unii autori considera ca originea limbajului gestual american (ASL) se afla in insula Martha’s Vineyard unde, acum aproximativ 200 de ani, conlocuiau in armonie atat surzii cat si auzitorii ce alcatuiau colectivitatea de pe insula. Deoarece aceste populatii erau izolate de cele de pe continent, indivizii acesteia se casatoreau intre ei, uneori surzii isi alegeau sotii sau sotiile si din randul auzitorilor. Fiind multe casatorii intre persoane inrudite, se nasteau si copii surzi. Pentru a se intelege cu surzii, auzitorii au invatat limbajul semnelor folosite de surzi si astfel s-a dezvoltat limbajul gestual pana la nivelul de astazi (dupa E.Costello, 1995, D.Miles, 2002 s.a.). Deoarece persoanele surde constituiau cca 25% din populatia insulei, multe din intrunirile comunitatii erau traduse in limbaj gestual. Dupa alti autori, limbajul gestual american s-a dezvoltat pe baza limbajului gestual francez adus in America de Thomas Hopkins Gallaudet si Laurent Clerc in 1817, cand a luat fiinta prima scoala de surzi din America la Hartford (Connecticut). Se cunoaste ca Abatele marchiz de L’Epee este considerat inventatorul metodei gestuale in educatia surzilor din Franta secolului al XVIII-lea si ca el s-a inspirat de la doua fete surde cand a eleborat „metoda semnelor metodice”. Datele istorice disponibile neaga acest lucru. Nu se contesta meritul abatelui de L’Epee in dezvoltarea metodei gestuale, dar trebuie sa se accepte faptul ca limbajul gestual exista cu mult timp inainte de a fi „inventat” de acest inimos prelat, si era folosit in cadrul colectivitatii de surzi. Cert este ca limbajul gestual s-a format la inceputul secolului al XIX – lea, pe baza gesturilor folosite de indivizii surzi. Treptat, aceste gesturi folosite la inceput intre doua persoane surde, apoi de grupuri de surzi s-au constituit intr-un sistem ce a capatat conturul unui limbaj gestual national, el fiind diferit de la o tara la alta sau prezinta diferite nuante regionale in cadrul aceleiasi tari.

Cu toate ca limbajul gestual a fost persecutat in educatie de peste un secol, dupa Congresul de la Milano el a continuat sa se dezvolte in loc sa fie eliminat, ajungand astazi la o dezvoltare nemaicunoscuta, mai ales in tarile europene, in SUA si Canada. In aceste zile, tot mai multi auzitori doresc sa invete limbajul gestual (din diferite motive). El a ramas predominant in viata surzilor cu toate presiunile exercitate asupra lui de limbajul national majoritar. S-a observat ca timp de peste o suta de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „inghititi” de societatea majoritara in familie, la scoala, la locul de munca, etc. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui intre persoanele surde. Dimpotriva, persoanele auzitoare au manifestat tendinta de a invata limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi.

Se cunoaste ca surzii se identifica ei insisi ca fiind persoane surde. De asemenea, auzitorii din jurul lor ii considera tot ca persoane surde. Dupa parerea noastra, cel putin la noi in tara, toti copiii surzi au fost scolarizati si nu se mai poate vorbi de surdo-muti deoarece toate persoanele surde vorbesc, avand grade diferite de inteligibilitate.

Se observa ca in peste 90% din cazuri, surzii se casatoresc intre ei si, in marea lor majoritate, copiii lor sunt auzitori. Aproape toate investigatiile realizate pana in prezent subliniaza acest aspect. Un studiu recent efectuat de Schildroth si Hoto (1991) cu privire la recensamantul copiilor surzi americani a constatat ca 6% dintre copiii nascuti in SUA au devenit surzi dupa varsta de 3 ani. Noi am constatat ca, la intrarea intr-o gradinita speciala, copiii surzi din familiile cu parinti surzi au o serie de calitati comportamentale si de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori. Faptul este explicabil prin aceea ca in familiile de surzi are loc de timpuriu o comunicare „normala” intre parintii surzi si copiii lor in limbajul gestual iar acesta parcurge la timp treptele de dezvoltare ale oricarui limbaj stabilite de psihologul Jean Piaget.

In fine, surzii sufera intr-adevar din cauza nedreptatii, a discriminarii si a neintelegerii problemelor care ii framanta. Acest ultim aspect a determinat autoritatile din unele tari sa infiinteze comisii speciale care sa combata discriminarea acestei populatii prin masuri de constrangere a angajatorilor sa foloseasca persoane surde intr-un anumit procent din totalul angajatilor auzitori. Desigur, aceste comisii anti-discriminare au fost infiintate sub actiunea asociatiilor de surzi mai active dar eficienta masurilor luate lasa mult de dorit, deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai in domeniul angajarii ci si in toate domeniile vietii sociale.

Trasaturile enumerate constituie o forta care-i uneste pe surzi in cadrul unei minoritati cultural-lingvistice si determina o minimalizare a diferentelor care exista intre aceste persoane in cadrul comunitatii lor, constrangindu-i sa se organizeze pentru ca, impreuna, sa infranga mai usor obstacolele comune. Recent, in Romania s-a infiintat ,,Consiliul National al Disabilitatii” ce reuneste deocamdata sapte organizatii ale persoanelor cu handicap iar primul presedinte a fost ales domnul Mihail Grecu, presedintele Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania.

Limbajul gestual este un puternic simbol al identitatii in colectivitatea surzilor din cauza ca aceste persoane lupta pentru propria identitate intr-o lume care nu i-a inteles de–a lungul veacurilor, care le-a discreditat limbajul si le-a negat cultura proprie. Amintim aici cuvintele sociologului surd Barbara Kannapel (1989), un pionier al luptei surzilor americani pentru drepturi civile. ”Limbajul gestual este limbajul nostru Noi l-am creat, noi il tinem in viata si el ne intretine pe noi si traditiile noastre. A respinge limbajul gestual inseamna a respinge persoana surda”. Datorita comunicarii prin limbaj gestual surzii se simt „ca acasa” in compania semenilor lor, chiar daca se afla in strainatate. Ca si alte mijloace de comunicare, limbajul gestual este un mijloc de interactiune sociala, care poate transforma pe surzi in participanti activi ai societatii, deoarece el permite o comunicare usoara, fireasca si completa intre persoanele surde. Acestea se pot intelege oricand intre ele, isi impartasesc experiente, credinte si valori culturale comune, care apar din faptul ca aceste persoane se bazeaza pe vedere si folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare. Nasterea lor intr-o familie de auzitori (in majoritatea cazurilor), frecventarea unei scoli speciale pentru surzi, gasirea unui loc de munca prin intermediul Asociatiei, cunostintelor, rudelor sau prietenilor surzi, toate acestea constituie baza unei experiente comune vehiculate prin limbajul gestual. De asemenea, viata surzilor in cadrul unei colectivitati proprii, participarea la activitatile asociatiei si la diferitele intamplari din viata ei, castigarea unor premii cu echipa sportiva sau culturala a clubului, gasirea unui partener de viata si multe altele, constituie subiecte de discutii intre surzi cand acestia se intalnesc. De fapt, aproape toate cunostintele despre lume si viata ale surzilor profunzi si nu numai sunt comunicate prin limbaj gestual.

Cultura surzilor

Termenul de cultura a surzilor se refera la un grup de persoane care au credinte si practici comune. Sub aspect cultural, surzii sunt recunoscuti dupa surditatea lor si folosirea unui limbaj vizual. Cei nascuti surzi in familii de surzi sunt singurii care se nasc in interiorul acestei culturi. Acesti copii invata limbajul parintilor lor ca prim limbaj si traditiile oamenilor surzi de la familia lor si din contactele cu membrii colectivitatii de surzi, dar aceste cazuri sunt relativ rare.

Pornind de la ideea ca cultura este o componenta a adaptarii societatii la mediul social si fizic care o inconjoara, prezentam cateva din obiceiurile si traditiile surzilor. La fel ca in orice alta cultura, componentele culturii surzilor cum ar fi traditiile, valorile si criteriile de apreciere a lor, istoria, obiceiurile, exprimarea artistica a sentimentelor s.a. sunt depozitate cu ajutorul limbajului gestual pentru a fi transmise altor generatii. Prin urmare, limbajul gestual are si rolul de depozitar al culturii la care cel ce nu cunoaste acest limbaj nu are acces. Mentionam in continuare cateva din valorile acestei culturi care este putin cunoscuta de majoritatea auzitorilor.

De la inceput trebuie sa precizam ca, atunci cand ne referim la cultura surzilor, vorbim despre acea cultura specifica unui grup de persoane surde, care se identifica cu comunitatea de surzi si foloseste limbajul mimico gestual ca principal mijloc de comunicare. Gradul acestei identificari cu limbajul gestual si colectivitatea de surzi depinde de varsta, de educatie, de contactele mai mult sau mai putin frecvente cu comunitatea de surzi si de alti factori. Vorbind la modul general, copiii care se nasc cu surditate sau care pierd auzul in perioada prescolara, au cele mai mari sanse sa apartina culturii surzilor. In schimb, persoanele care pierd auzul mai tarziu, la varsta adulta, de obicei, nu se considera ca apartin comunitatii surzilor.

Se afirma adesea ca limbajul determina cultura, iar acest lucru este valabil pentru toate comunitatile de surzi din intreaga lume.Din moment ce aceasta comunitate nu are acces usor la limbajele vorbite care-o inconjoara, limbajele gestuale s-au dezvoltat timp de sute de ani, in aproape orice parte a lumii, ca cel mai natural si mai simplu mijloc de comunicare intre persoanele surde. Prin intermediul limbajului gestual s-au putut transmite traditiile, folclorul, o puternica identitate, un sentiment al apartenentei si coeziunii intre surzi. Toate acestea, precum si alte elemente au creat cultura surzilor. Aceasta cultura s-a transmis de la o generatie la alta si a oferit solutii de supravietuire a persoanelor surde intr-o lume formata predominant din auzitori.

Dar de ce trebuie sa vorbim de o cultura separata, a surzilor, cand avem o cultura nationala? Dupa cum se cunoaste, cultura este formata dintr- un set de valori, credinte si comportamente care sunt acceptate in comun de o colectivitate. Ea este modelul nostru mental, felul nostru de a privi lumea. In spiritul acestor valori noi judecam pe altii, actionam si apreciem actiunile noastre si ale altor persoane. Trebuie sa retinem ca fiecare persoana este unica. Oamenii se deosebesc intre ei nu numai prin amestecul dintre partile pozitive si cele negative, ci si prin religie, nationalitate, sex, varsta, limbaj, pregatire profesionala, traditie spirituala si influentele culturale la care au fost expusi.

Noi putem observa cu usurinta cum vorbesc, cum actioneaza si cum se comporta oamenii. Valorile si conceptiile care determina aceste comportamente sunt mult mai greu de observat. Dupa cum se poate constata din figura de mai jos, avem doua nivele ale culturii, in functie de gradul ei de constientizare. La nivelul de suprafata (care nu este nivelul superior), ce reprezinta doar varful unui aisberg, sau doar urechile unui hipopotam aflat sub apa, se afla cuvintele si actiunile observabile. La nivelul de profunzime, se afla valorile, credintele si ,,simtul cultural”, ele constituind ,,fondul” acestei culturi.

Studiile din ultimii 30 de ani au constatat ca limbajul gestual este diferit de la o tara la alta, ca nu este universal, desi are unele semne gestuale comune. Aceasta, deoarece, limbajele umane reflecta culturile in care se dezvolta. Trebuie sa retinem ca limbajele gestuale indigene sunt unice, nescrise, nu versiuni manuale ale limbajelor verbale. Aceasta le face sa fie diferite de formele scrise ale aceleiasi limbi din tari diferite. De pilda, limba engleza este limba nationala in Anglia, Statele Unite, Australia s.a. dar limbajele gestuale din aceste tari sunt diferite. Unele tari au chiar mai multe limbaje, cum ar fi, de exemplu, Elvetia, care are trei variante de limbaje gestuale (elvetian-francez, elvetian-german si elvetian-italian), in functie de cantoanele aflate la granita Germaniei, Frantei si Italiei, unde au patruns elemente ale culturii din aceste tari. De asemenea, in unele tari limbajul gestual national are dialecte locale, ce reflecta semnele care s-au dezvoltat printre anumite grupuri de surzi.

In ciuda acestor deosebiri intre limbajele gestuale din fiecare tara, exista unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din tari aflate la mari distante, sa fie mai mult legate intre ele decat altele. Astfel, desi limba engleza este limba vorbita in Anglia si Statele Unite, limbajele gestuale din aceste tari (American Sign Language - ASL si British Sign Language - BSL) sunt diferite dar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez. Aceasta, deoarece, Laurent Clerc, un profesor surd francez, a fost adus in SUA de Edward H. Gallaudet pentru a infiinta prima scoala pentru surzi, in 1817, la Hartford/Connecticut si a contribuit la raspandirea limbajului gestual francez in America. In mod similar, se mentioneaza ca primii profesori surzi din Australia si India au fost educatori cu experienta din Anglia. Acestia au contribuit la raspandirea limbajului gestual englez in aceste tari.

Fara indoiala ca exista si unele trasaturi commune ale acestor limbaje gestuale diferite pe care le folosesc persoanele surde, de pilda:

- caracteristici gramaticale similare, ce rezulta, probabil, din proprietatile spatiale/vizuale inerente;surzii din diferite tari, care se intalnesc cu ocazia unor evenimente internationale sportive sau culturale, pot comunica mai usor decat auzitorii care nu vorbesc aceeasi limba, datorita experientei lor de viata comune in o lume de auzitori.

- multi surzi sunt creativi in elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii si gesturilor, deoarece ei trebuie sa actioneze astfel pentru a putea comunica cu cei care nu folosesc semnele. Prin aceasta, comunitatea de surzi ar putea fi considerata prima comunitate internationala adevarata, unde barierele de limbaj si de comunicare sunt relativ usor diminuate.

In figura de mai jos am reprezentat cultura auzitorilor prin ,,persoana auzitoare” iar cultura surzilor prin ,,persoana surda”. Intre cele doua culturi exista influente reciproce, dar o influenta mai mare ar fi din partea culturii auzitorilor. Nu intram aici in detalii, dar trebuie sa mentionam ca exista trei nivele de dezvoltare a capacitatilor culturale:

- cultura subiectiva, ce consta in cuvinte si actiuni verbale sau nonverbale (de ex. salutul), ce contribuie la intelegerea mai buna a propriei persoane;

- familiarizarea culturala, constand in valori si ,,simt cultural” ce motiveaza comportamentele noastre fata de alte persoane si formeaza capacitatea de a-i intelege mai bine pe ceilalti si

- posibilitatea formarii unui ,,pod cultural” ce permite ca persoanele care apartin ambelor culturi sa traiasca si sa lucreze impreuna intr-un mod mai productiv.

Document online: Forme de activitate folosite in invatamantul prescolar Document online: Dimensiunea metaculturala a scolii actuale

.

,,distanta culturala”

In mod frecvent noi ne uitam la alti oameni si apreciem comportamentul lor pe baza simtului nostru cultural. Modalitatea in care este achizitionata aceasta cultura o face unica. Se cunoaste ca mai putin de 10% dintre copiii surzi se nasc din parinti surzi. In aceste cazuri destul de rare, limbajul gestual si alte elemente ale culturii surzilor se transmit de la parinti la copii. Restul, de peste 90% din copiii nascuti surzi din parinti auzitori, se afla in situatia speciala de a invata limbajul gestual de la alte persoane. Aici avem o variatie foarte larga a persoanelor care accepta sau nu cultura surzilor. La o extrema sunt acele persoane care nu au informatii despre limbajul gestual si cultura surzilor sau care sunt sfatuite de ,,profesionisti” auzitori sa respinga limbajul gestual in favoarea ,,metodei orale”, cu scopul de a-i face pe copiii lor mai ,,potriviti pentru lumea auzitorilor”.Acesti copii intra in contact cu limbajul gestual abia cand incep scoala si cunosc alti copii la fel ca ei. Pe de alta parte, anumite tari, in special cele din Scandinavia, au o traditie privind activitatile de interventie timpurie, unde un professor itinerant vine in locuinta acestor familii si incepe predarea limbajului gestual la aceste familii cat mai devreme dupa constatarea medicului ca copilul este surd. In multe comunitati, adultii surzi simt o mare responsabilitate in educarea si culturalizarea viitorilor membri ai comunitatii lor. Chiar si unii adulti care au copii surzi si au avut contacte cu persoanele surde stimuleaza astfel de contacte intre copiii lor si membri ai comunitatii surzilor, angajand bone surde sau primind in gazda studenti surzi.

Asa cum este cazul cu alti oameni din orice cultura, este imposibil sa generalizam cu privire la toti ,,surzii”. Astfel, accesul la o educatie mai buna si la servicii de sprijin difera mult de la o tara la alta. Atitudinile fata de surzi variaza de la o cultura la alta. In unele familii, a avea un copil surd poate insemna o pedeapsa divina iar acesta este ascuns in casa, neavand acces la educatie si limbaj. In altele, parintii surzi se bucura ca au un copil surd, deoarece poate transmite mai usor cultura si traditiile lor. Unii surzi au acces la invatamantul superior, cum este cazul in tot mai multe tari, cu ajutorul unor interpreti si la noi, in ultimii zece ani, prin eforturi proprii. Variatia foarte larga privind accesul la educatie si la posibilitatile profesionale ale surzilor determina variatia profilurilor profesionale ale acestor persoane. Comunitatea de surzi include oameni cu doctorate, care lucreaza in domeniul comertului, profesori, programatori si analisti pe computer, muncitori manuali si alti surzi care nu pot gasi un loc de munca si depind de asistenta publica.

Valorile prezentate mai jos reprezinta principii orientative care ne informeaza cum gandeste si cum actioneaza o persoana surda ca cetatean si muncitor onorabil si productiv. Uneori aceste valori sunt idealuri ce nu pot fi intotdeauna realizate la nivel social sau individual, dar ele reprezinta credinte si atitudini ce orienteaza comportamentul personal si deciziile politice. Prezentam, in continuare, unele aspecte positive si negative ale acelorlasi valori, pentru a avea o imagine cat mai realista asupra acestora. In ciuda acestei diversitati, comunitatea de surzi are multe trasaturi culturale comune pe care le mentionam mai jos, dar care difera de ale auzitorilor.

- informatia este oferita cu detalii. Persoanelor surde le place sa faca cunoscuta informatia pe mai multe nivele. Un nivel este cel in care se dau informatii generale care afecteaza pe mai multi surzi, cum ar fi prezenta unei busculade in trafic. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informatiile din presa, radio s.a. Este de asteptat ca surzii sa informeze, cu tot felul de detalii, pe prieteni in legatura cu schimbarile semnificative din viata lor sau a cunostintelor comune, cum ar fi casatoria, divortul, bolile Adesea se ajunge la neintelegeri si lipsa de productivitate, pe care am numit-o ,,distanta culturala”. De pilda, cerem ceva cuiva si raspunsul poate fi: ,,Nu am timp.” Putem crede ca acea persoana este rea, nu vrea sa colaboreze, desi ea doreste sa fie sincera ca sa nu perturbe activitatea noastra. In cultura surzilor sunt unele elemente diferite care pot deranja pe unii auzitori nefamiliarizati, de pilda, contactul vizual prelungit (pentru a citi de pe buze), bataia usoara pe umar (pentru a atrage atentia)

- modul de prezentare. Cand un auzitor (A) prezinta un alt auzitor (B) unei alte persoane auzitoare (C), este suficient sa-i pronunte numele. Urmeaza o strangere de mana si are loc conversatia. In schimb, la surzi procesul este ceva mai complex. De pilda, cand o persoana surda (A) prezinta altei persoane surde (B) o persoana surda (C) are loc urmatorul proces: se dactileaza numele persoanei (C) concomitent cu pronuntarea numelui, se prezinta semnul de nume, se ofera alte detalii cum ar fi starea civila, unde a absolvit scoala generala si profesionala, cine a fost profesorul diriginte, date privind cartierul unde locuieste, daca are copii, cu cine a fost coleg de clasa, ce profesie are si unde lucreaza s.a. Abia dupa acest proces de prezentare are loc ,,conversatia” dintre surzi pe teme comune.

- participarea la unele petreceri, are un anumit tipic in desfasurarea lor. In primul rand, data si locul intalnirii se stabilesc cu mult timp inainte deoarece organizatorii surzi doresc sa se ocupe de cele mai mici detalii. De obicei, invitatiile se fac in scris si rareori prin telefon, fax sau computer. Grupurile care stau in apropiere se intalnesc si se deplaseaza impreuna la petrecere. Dupa consumarea ei, grupurile se despart conform unui tipic si se succed in mai multe etape. Mai intai, exista un „la revedere”, urmat de cautarea hainelor concomitent cu discutarea planurilor unei noi intalniri. Discutiile continua pe scari spre mijlocul de transport public sau propriu, iar gazda conduce musafirii pana ii vede plecati in siguranta. In timp ce se afla in mijlocul de transport, de obicei impreuna cu prietenii cu care au venit si care locuiesc in aceeasi zona, persoanele surde isi flutura mainile la cei ramasi. In mijlocul de transport, discutiile continua pana la coborare. Aproape invariabil, surzii intarzie la intalnirile programate precum si la evenimentele publice. Insa, dupa consumarea evenimentului, ei mai stau la discutii. Explicatia acestor intarzieri consta in faptul ca aceasta colectivitate se bazeaza pe contactul personal in pastrarea relatiilor sociale datorita dificultatilor de mentinere a legaturii prin telefon.

- Persoanele surde au nu numai un nume propriu ci si un „semn de nume”. Precizam ca acordarea unui semn de nume este legata de un semn caracteristic persoanei surde, ce poate scoate in evidenta personalitatea sa. O cercetatoare surda din SUA, Sam Suppala (1992), a scris chiar o carte intitulata „Cartea semnelor de nume” unde a scos in evidenta ca exista doua clase de semne de nume, cele pur descriptive si cele care includ o forma a mainii ce corespunde unei dactileme care reprezinta initiala numelui persoanei denumite. Semnele descriptive, mai des folosite, se refera la aspectul sau comportamentul unei persoane, la urmele lasate de un accident de exemplu, dand informatii prezentate codificat despre cultura si limbajul acelei persoane. Cand un copil surd vine pentru prima data la o scoala de surzi, el nu are de obicei un semn de nume. Acest semn il va primi de la colegii lui dupa ce invata limbajul gestual. In Finlanda unii parinti surzi dau copiilor lor un semn de nume chiar imediat dupa nastere. Acest semn de nume este facut cunoscut la rude, vecini, prieteni in acelasi timp cu inregistrarea numelui oficial. De asemenea, si auzitorii care invata limbajul gestual sau care vin mai des in contact cu colectivitatea de surzi, pot sa primeasca un semn de nume caracteristic.

Forma unui semn de nume poate fi influentata de ceva comun celui care primeste acest semn, cum ar fi :

-o caracteristica fizica exterioara (par buclat, un semn din nastere, un neg, o gropita, o cicatrice etc.);

-o trasatura de caracter, un obicei, un tic (de ex. cineva care zambeste intotdeauna poate primi un semn de nume ca ,,zambaretul”);

-o componenta a numelui oficial. De ex. daca numele este FLOAREA, semnul de nume poate fi ,,floare”. La fel este cazul pentru nume ca Peste, Ursu, Pisica etc.

-un obiect de imbracaminte (tricou cu dungi, volanase, etc.).

In afara de aceasta, oamenii din afara comunitatii de surzi, de pilda, sportivi fruntasi, politicieni etc. pot sa primeasca semne de nume. O persoana poate avea mai multe semne de nume. In timp ce unul este folosit in familie, al doilea, la locul de munca si al treilea in alt context. Unii oameni pot avea un semn de nume care este folosit in situatii oficiale si altul care poate fi legat de o porecla din limbajul verbal care nu este indicat sa se foloseasca in situatii oficiale.

Semnul de nume se poate schimba in cursul vietii purtatorului. Motivul schimbarii poate fi ca pot apare doua persoane cu acelasi semn de nume in aceeasi colectivitate de surzi sau in acelasi loc de munca. In scopul evitarii confuziei, se poate schimba semnul de nume, de obicei la persoana mai tanara, care a intrat mai tarziu in colectivitate sau care este mai putin cunoscuta.

Doi oameni care nu se cunosc unul pe altul si care se intalnesc pentru prima data se prezinta ei insisi atit dupa numele oficial cat si dupa semnul de nume. Uneori acest semn de nume este gesticulat primul si dupa aceea urmeaza dactilarea numelui oficial. Se pare ca nu exista o legatura stransa intre semnul de nume si genul unei persoane, astfel ca acelasi semn de nume se poate acorda atat la femei cat si la barbati.

- faptul de a fi surd este mult apreciat. Surzii sunt convinsi ca un auzitor nu va obtine niciodata o identitate similara cu a unei persoane surde chiar daca a trait toata viata in mijlocul colectivitatii lor. Chiar daca are parinti surzi si cunoaste foarte bine limbajul gestual, persoanei auzitoare ii va lipsi experienta vietii ca persoana surda in societatea auzitorilor, care include frecventarea unei scoli speciale cu internat si confruntarea cu diversele prejudecati ale acestei societati fata de surzi. De asemenea, a gandi si a vorbi ca o persoana auzitoare este minunat pentru un auzitor dar in cultura surzilor daca o persoana surda gandeste si vorbeste ca un auzitor, nu se va bucura de aceeasi apreciere in cadrul colectivitatii de surzi. La fel va fi cazul altor persoane surde care adopta valorile culturale ale auzitorilor si ii privesc „de sus” pe semenii lor surzi.

- cand surzii si auzitorii interactioneaza, exista mai multe modalitati in care poate avea loc comunicarea, surzii isi adapteaza vocabularul si modul de a vorbi in functie de abilitatile auzitorului.. Metodele de comunicare intre surzi si auzitori pot include note scrise, dactilografierea pe calculator, citirea de pe buze folosirea interpretilor.

- atitudinea fata de metodele de educatie difera. In timp ce majoritatea auzitorilor folosesc metode orale sau un limbaj gestual ,,modificat”, surzii militeaza pentru folosirea unor metode manuale si a unui limbaj gestual ,,curat”, fara exagerari sau ,,inovatii”. De aici rezulta necesitatea de a se folosi un limbaj gestual comun, unitar, cu toti elevii din tara noastra, pe care incercam sa il eleboram cu ajutorul dvs.

- perceptia vizuala si limbajul gestual sunt apreciate in mod deosebit in colectivitatea surzilor. Astfel, o data cu intensificarea miscarilor pentru drepturile persoanelor surde, s-a dezvoltat si constiinta demnitatii si a valorilor personale. La acest fapt a contribuit efortul unor surzi ambitiosi de a urma studii superioare si de a se afirma in lumea stiintei. Se cunosc multe cazuri de persoane surde care au adus contributii importante in stiinta, arta si cultura. Amintim aici contributiile lui Thomas A. Edison in sfera descoperirilor stiintifice, a lui Goya in pictura, a lui Ludwig van Beethoven in muzica, a lui Emanuelle Laborat, Deanne Bray, Marlee Matlin s.a. in cinematografie si teatru s.a.

- importanta accesului vizual. Este esential ca persoana surda sa vada in mod confortabil pe cel care vorbeste. In acest sens, ea trebuie asezata in banca in asa fel ca sa-l vada atat pe profesor cat si pe colegii care sunt ascultati in clasa. Profesorul nu trebuie sa stea cu spatele la sursa de lumina, sa nu se miste frecvent in clasa, sa nu aiba ticuri (ridicarea frecventa a ochelarilor pe nas, scuturarea unei scame imaginare de pe haina, mutarea frecventa de pe un picior pe altul s.a.). De asemenea, profesorul nu trebuie sa fie imbracat dupa ultima moda sau cu haine viu colorate, sa nu aiba unghiile prea mari sau vopsite in diferite culori, buzele vopsite strident, machiaj excesiv, coafura extravaganta bijuterii prea multe etc. Cu ocazia unei intalniri la o ,,masa rotunda” este recomandabil sa nu se puna vaze cu flori, ornamentale sau nu, care pot impiedica vizibilitatea.

- orientarea spre grup, afilierea, loialitatea. Ca membri ai unei culturi colective, cei mai multi surzi considera a fi de importanta mai mare necesitatile, preocuparile si interesele grupului. Ei simt placere si confort in a petrece timpul cu alte persoane surde, avand deplin acces la comunicare prin limbajul gestual. Ei tind sa aprecieze sprijinul dat altora ca ei si sa constituie un front unit in fata opresiunilor si a conceptiilor gresite din partea auzitorilor.

- lipsa de deschidere spre alte persoane, izolarea, inchiderea in cadrul grupului sunt cateva atitudini negative. De obicei, surzii sunt bucurosi ca auzitorii invata limbajul gestual, deoarece el asigura ocazii mai multe de comunicare cu altii, cum ar fi functionari, politisti, doctori s.a. In acelasi timp, surzii pot prezenta o raceala fata de noii gesticulatori, bazata pe experienta din trecut cu auzitorii, al caror interes initial fata de limbajul gestual a scazut cu timpul.

- tendinta spre consultare, colaborarea. In mod normal, persoanele surde discuta cu alte persoane surde inainte de a lua o decizie, cum ar fi schimbarea profesiunii. Un presedinte de asociatie de surzi care ia decizii de capul sau fara a se consulta cu restul grupului, este curand exclus din serviciu.

- lipsa de hotarare, pierderea de timp. In cazul in care persoanele surde lucreaza intr-o unitate impreuna cu persoane auzitoare au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se hotara care din variante este in cel mai bun interes al lor. Acest comportament, asociat cu frecvente consultari cu persoanele auzitoare, poate fi vazut ca o manifestare de slabiciune a persoanelor surde. Auzitorii pot deveni nerabdatori fata de lipsa de decizie a colegilor surzi.

- vorbirea directa. De obicei, persoanele surde nu folosesc un stil de comunicare directa tot timpul, dar sunt unele situatii unde acest stil este de asteptat si mult apreciat. Dupa ce saluta un prieten apropiat, o schimbare in aspectul acelei persoane, fie pozitiva sau negativa, va fi comentata. Daca aceasta schimbare este pozitiva, aceasta este apreciata si incurajata. Daca schimbarea este negativa, se fac comentarii in directia oferirii unui ajutor pentru indreptare. Un obicei in cultura surzilor este preferinta de a discuta direct si sincer, fara introduceri diplomatice. Sunt inadecvate si chiar ofensatoare aluziile la discutiile vagi pe care le folosesc unele persoane pentru a parea politicoase. Obiceiul de a comunica cu claritate este prezent in literatura cu si despre surzi si in povestirile care sunt bogate in amanunte.

A vorbi in secret, fara gesturi, de fata cu alte persoane surde, se considera a fi nepoliticos si se recomanda ca aceste conversatii particulare sa aiba loc in afara Asociatiei sau in alte spatii unde nu se afla alte persoane surde. De obicei, la club se formeaza grupulete care discuta lejer prin semne si oricine este liber sa asiste, sa intervina acolo unde este oportun cu sugestii sau sfaturi.

- Se manifesta cu acuitate la persoanele surde de orice varsta dorinta de a obtine informatii legate de colectivitatea de surzi din tara noastra si din alte tari cum ar fi noutatea si diversitatea activitatile programate la club, date despre unii lideri importanti din alte tari si realizarile lor, existenta unei istorii proprii cu numele celor care au fondat filialele si au adus contributii pe plan sportiv, social sau cultural s.a. Cand surzii se intalnesc intamplator se intreaba: „Ce mai este nou la club?, „Ce facilitati s-au mai obtinut?”, „S-a modificat legislatia acolo unde s-a gresit?”, „Ce s-a discutat in ultima sedinta de Consiliu sau de Birou Executiv?”, „Ce interventii au mai facut presedintii nostri ?” s.a. Sunt mult apreciate informarile care se fac la club pe linie sociala, politica sau pur si simplu de ordin informativ general. In unele filiale s-a permanentizat obiceiul de a se prezenta informari saptamanale de catre presedinti. Mai nou, de curand pensionarii surzi de la filiala Bucuresti vin martea de dimineata si astfel este posibil sa se prezinte informari canalizate pe interesul lor. In afara de faptul ca se bucura de a fi impreuna, pensionarii surzi discuta despre sanatate, medicamente, cum sa faca economii ca sa le ajunga pensia, unele masuri de intrajutorare s.a.

- informatia este oferita cu detalii.Persoanelor surde le place sa faca cunoscuta informatia pe mai multe nivele. Un nivel este cel in care se dau informatii generale care afecteaza pe mai multi surzi, cum ar fi prezenta unei busculade in trafic. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informatiile din presa, radio s.a. Este de asteptat ca surzii sa informeze, cu tot felul de detalii, pe prieteni in legatura cu schimbarile semnificative din viata lor sau a cunostintelor comune, cum ar fi casatoria, divortul, bolile

- banii nu constituie un subiect ,,tabu” in cultura surzilor. Se discuta mult in grupul de surzi despre cum sa faci cumparaturi ample, cum sa tratezi cu un vanzator de masini, cum sa cumperi ceva avantajos s.a. astfel ca fiecare invata din experienta altora. De asemenea, cei care au calatorit in strainatate si au avut necazuri, vor spune deschis altora ca sa se fereasca. Procedurile si simptomele medicale ale unor boli sunt descrise in amanunt pentru a impartasi experienta de viata si pentru a-i educa pe altii care ar putea sa nu fie atenti si sa se imbolnaveasca (semne ale diabetului, ale hepatitei, bolilor venerice s.a.).

- Unele aspecte pot fi considerate ,,tabu”. A intreba pe cineva in mod direct cu cati bani a cumparat o masina sau o casa, de ce a divortat, de ce nu poate avea copii, poate fi considerat nepoliticos. La fel, a face o descriere grafica a functiilor corpului sau a comportamentului in baie, poate fi considerata inadecvata (in special la masa).

- lipsa de intimitate, flecareala constituie o caracteristica a acestei comunitati de surzi. Unii auzitori incep sa se dea deoparte cand sunt intrebati in legatura cu detalii ale vietii private. Intrebari referitoare la starea lor civila, sanatate, salariu pot parea cel putin nepoliticoase. Daca auzitorii se confeseaza unei persoane surde cunoscute, sa nu se mire ca in curand vestile se vor raspandi curand in toata comunitatea de surzi daca nu cer ca acea informatie sa ramana confidentiala.

- in familie, bucataria este camera de discutie preferata de surzi, deoarece lumina este cea mai buna iar camera este mai mica. La restaurant, surzii aleg cu grija masa, asigurandu-se ca nimeni nu va sta in contra lumina, langa o fereastra luminata puternic.

- la o conferinta, unde participa mai multi surzi, persoanele care doresc sa spuna ceva, sunt rugate sa se urce pe un podium, pentru ca sa poata fi vazute fara efort. Acest lucru cere uneori pauze mai lungi, pentru ca vorbitorii sa treaca de la si spre podium. Daca vorbesc auzitori, este necesar sa fie prezenti interpreti in limbajul gestual.

- daca persoanele surde se afla la o ,,masa rotunda” este necesar sa fie inlaturate toate obstacolele care impiedica vizibilitatea (vaze cu flori, diferite ornamente sau aranjamente florale s.a.)

- persoanele surde tind sa-si controleze propriile vieti, sa fie independente si mandre. De pilda, ei considera ca sunt cei mai in masura sa manevreze politica privind educatia propriilor copii surzi. Sunt personae care vor sa fie independente. Cei mai multi nu vor sa se identifice cu persoanele cu handicap, ci doresc sa fie considerati o minoritate culturala si lingvistica, deoarece comunicarea ramane cea mai semnificativa bariera in calea integrarii sociale.

Auzitorii cauta sa restranga tot mai mult numarul de persoane surde din societate, facand apel la tot felul de solutii, printre care enumeram desfiintarea scolilor cu internat, incluziunea surzilor in scolile de masa, chirurgia implantului cohlear, interventii genetice s.a. Nu demult a existat si solutia exterminarii a zeci de mii de surzi in camerele de gazare fasciste. Fata de aceste ,,initiative” comunitatea surzilor manifesta o atitudine contrara, de rezistenta.

Cu toate ca colectivitatea surzilor este o familie foarte eterogena, cum vom vedea mai departe, dominanta acestei identitati a surzilor va atenua diferentele de varsta, clasa sociala sau de alta natura care sunt mai evidente in societatea auzitorilor. Exista aici o preferinta pentru deciziile luate in grup, de acordare a ajutorului reciproc, un respect pentru persoanele in varsta si pentru realizarile lor, ca intr-o adevarata familie. Sunt apreciate, de asemenea, contactul fizic, familiaritatea, placerea de a fi impreuna, de a se vizita unii pe altii, de a se imbraca modest in afara ocaziilor oficiale, valori care promoveaza unitatea marii familii a surzilor. Deosebit de importante sunt legaturile cu scoala-internat iar absolventii lor se refera la scoala absolvita de cite ori fac cunostinta cu alte persoane surde. Scoala pentru surzi are semnificatii mai profunde, deoarece ea a fost adevarata casa in afara vacantelor scolare si, de multe ori, pentru unii chiar si in timpul vacantelor, cand parintii lor „uitau” sa-i mai ia acasa. Aici surzii si-au petrecut cea mai mare parte a copilariei si tineretii lor, si-au facut prieteni si chiar si-au ales partenerul de viata. Intrucat majoritatea surzilor se casatoresc intre ei, casatoria lor cu un auzitor este privita cu suspiciune. Se apreciaza aparitia unui copil surd in familie, el fiind considerat un dar pentru familiile de surzi deoarece el poate transmite mai departe mostenirea lor culturala.

Putem aminti aici un episod semnificativ petrecut pe taramul politicii surzilor americani care au dorit si au impus ca presedinte al Universitatii Gallaudet o persoana surda. In cadrul actiunii lor, studentii surzi au adoptat ca motto cuvintele lui Jesse Jackson, fost candidat la Presedintia Statelor Unite „Problema nu este ca studentii nu aud ci ca lumea auzitorilor nu-i asculta” Cuvintele din „motto-ul” de mai sus reflecta foarte bine conceptia pe care o au majoritatea auzitorilor cand este vorba ca surzii sa obtina unele drepturi legitime, unele posturi de conducere sau sa ia decizii in probleme legate de viata lor. Uneori surzii reusesc sa invinga, asa cum

s-a intamplat cu ocazia numirii unui presedinte surd la conducerea Universitatii Gallaudet, singura institutie de invatamant superior de arte liberale exclusiv pentru surzi.

Intr-o zi de sambata din luna martie a anului 1988 s-a anuntat ca consiliul de conducere al Universitatii, format din 17 auzitori si 4 surzi a finalizat selectia celor trei candidati pentru functia de presedinte al Universitatii. Pentru prima data in istoria Universitatii Gallaudet, doi dintre candidati erau surzi, unul cu doctorat in psihologie (I. King Jordan) iar celalalt, doctor in pedagogie, director al unei scoli de surzi, fiu al unei familii de surzi. Singurul candidat auzitor provenea de la alta universitate si nu avea cunostinte despre surzi sau despre limbajul gestual. In ciuda acestor lipsuri, candidatul auzitor a fost ales de catre consiliu. Aceasta alegere i-a socat pe multi astfel ca a doua zi, duminica, s-a format un mic grup de studenti surzi, cadre didactice si fosti studenti care au organizat un mars de protest spre hotelul unde erau cazati membrii consiliului pentru a le cere explicatii. Raspunsul dat de presedintele consiliului a fost „candidatul surd n-a fost ales deoarece surzii nu sunt capabili sa actioneze in lumea auzitorilor”. Acest raspuns a incins situatia deja volatila si a fost speculat de ziarele americane.

Luni, sutele de angajati ai Universitatii Gallaudet au gasit portile incuiate de studenti. Universitatea a fost fortata sa se inchida. Studentii au formulat patru cereri pe care le-au supus spre satisfacere consiliului inainte de a deschide campusul. Acestia solicitau : 1) consiliul sa anuleze decizia si sa numeasca un presedinte surd; 2) sa se retraga din functie presedintele consiliului; 3) numarul de membri surzi in noul consiliu trebuie sa fie mai mare de jumatate din numarul total de membri si 4) sa nu aiba loc sanctiuni asupra protestantilor.

Marti, consiliul s-a intalnit cu o delegatie a studentilor si a refuzat toate cererile. In aceasta situatie studentii au organizat o miscare cunoscuta sub numele „Deaf president, now” (Presedinte surd, acum). Protestatarii s-au adunat pe stadion si au aruncat afise cu portretele presedintelui consiliului si ale candidatului auzitor. S-a format un comitet de coordonare care sa supravegheze protestul, sa elaboreze planuri si sa urmareasca evolutia lui.

Miercuri si joi conducatorii nationali ai asociatiilor de surzi, studentii surzi si personalul didactic s-au intalnit cu unii membri ai Congresului, care au fost de partea lor. Personalul didactic de la Gallaudet a votat, in marea lor majoritate, sa sprijine solicitarile studentilor. S-a format un centru de comunicatii si o echipa de interpreti care sa-i informeze pe reporterii de la radio si TV in legatura cu actiunile care au loc. In acea seara, unul din liderii studentilor, Greg Hlibok, a aparut pe postul de televiziune ABC impreuna cu candidatul auzitor si cu actrita surda de film Marlee Matlin. Aceasta emisiune a atras mult sprijin pentru cauza studentilor si a adus contributii de peste 20.000 dolari la cauza lor, plus o ploaie de telefoane, scrisori si telegrame de sprijin. In toate scolile de surzi din SUA au avut loc marsuri. Spre seara candidatul auzitor s-a retras, recunoscand dreptatea cauzei surzilor.

Vineri a avut loc un mars spre Capitoliu, care a atras peste 3.000 de participanti din toata tara. Au venit chiar autobuze incarcate cu parinti ai elevilor surzi impreuna cu copiii lor. Automobilele si camioanele claxonau. Participantii fluturau pancarte iar pe un panou urias agatat de cladirea Muzeului Afro-American era scris „Totusi, noi avem un vis”. Muncitorii de pe traseu au oprit lucrul si fluturau batiste de la ferestre catre studenti. Chiar unii membri ai Congresului stateau pe treptele Capitoliului pentru a se adresa participantilor la mars. Astfel hotararea si comportamentul studentilor in lupta lor au castigat multe aprecieri. Un senator a afirmat „Voi ati promovat educarea oamenilor in legatura cu surditatea, cu preocuparile fata de surzi iar simplul adevar legat de surzi pe care noi trebuie sa-l acceptam este ca surzii au dreptul la demnitate si la respect”. Toti cei trei candidati de atunci la presedintia SUA au trimis scrisori de sprijin studentilor.

Sambata, sute de studenti si suporterii lor s-au adunat pe campus, la un picnic, unde s-au tinut cuvantari si sedinte strategice. Intre timp, membrii consiliului s-au intors la Washington pentru a alege un nou presedinte si a analiza cererile studentilor.

Duminica, membrii consiliului au anuntat ca al 7-lea presedinte al Universitatii Gallaudet si primul presedinte surd va fi dr. J.King Jordan. Fostul presedinte al consiliului s-a retras. S-a format un nou consiliu unde membrii surzi alcatuiau majoritatea. Nu au avut loc represalii si s-au acceptat toate solicitarile studentilor.

Fructele acestui activism al studentilor au fost bogate. Universitatea Gallaudet a angajat mai multi surzi la toate nivelurile. S-a infiintat o noua specializare - studii legate de surditate; s-au adoptat noi masuri in favoarea surzilor si s-a obtinut o mai mare toleranta fata de limbajul gestual. Milioane de americani au devenit mai constienti de colectivitatea surzilor si de limbajul lor. Aceasta „revolutie” a fost inainte de toate o reafirmare a culturii surzilor, care a generat o aniversare mondiala numita „Deaf way I” , care a avut loc in 1989, la care au participat peste 5.000 de surzi din toate tarile, inclusiv savanti, artisti si lideri politici. Au avut loc expozitii de sculptura, de pictura, piese de teatru, conferinte, dansuri, spectacole de pantomima, vizionari de filme si de casete video s.a. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes astfel ca in anul 2000 a avut loc a doua editie numita „Deaf way II” la care au participat si unii membri surzi din tara noastra. Astfel, doamna Carmen Cristiu a obtinut o sponsorizare din partea Radio-Romania Actualitati si a participat cu poezii si proza la sectiunea „literatura”. Toate contributiile literatilor surzi au fost incluse intr-o antologie a scriitorilor surzi printre care este si reprezentanta noastra Carmen Cristiu.(,,The Deaf Way II Anthology. A Literary Collection by Deaf and Hard of hearing Writers”, Tonya M. Stremlau editor, Gallaudet University Press, 2000.

Cand cineva intra intr-un club social al surzilor poate sa observe o mare diversitate in randul persoanelor participante, din care mentionam aici doar pe cele mai frapante. Desigur, aceasta diversitate este prezenta si la persoanele auzitoare insa dorim sa o evidentiem in randurile de mai jos pentru a fi mai bine cunoscute de auzitori. Astfel, sub aspectul varstei, intalnim atat nou nascuti purtati in bratele parintilor cat si octogenari sprijiniti de bastoane sau de alte persoane mai tinere. Copiii sunt fie auzitori cu parinti surzi sau copii surzi cu parinti auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor, de Craciun, cu ocazia unor concursuri de desen, de recitari de poezii sau de pregatire pentru a participa la unele manifestari interne sau internationale. Sub aspectul situatiei economice sau sociale dobandite prin exercitarea unei profesiuni, se observa diferente semnificative, mai ales prin felul de a se imbraca sau de a vorbi. Cu toate ca marea majoritate a surzilor au obtinut o calificare profesionala, unii fiind profesori in scolile pentru surzi, ingineri, artisti plastici, designeri, tehnicieni dentari, programatori de calculatoare, restauratori de opere de arta, asistenti sociali, etc. multi dintre acestia presteaza munci sub nivelul calificarii lor. Cauza acestei situatii este ceva mai complexa si nu tine numai de prejudecata unor angajatori ci si de nivelul scazut de educatie sau de pregatire profesionala a unor persoane surde, sau de dorinta multor surzi de a obtine venituri mari cu eforturi minime inca de la iesirea de pe bancile scolii. De multe ori angajatorii ofera locuri de munca pentru surzi prin Bursele locurilor de munca special organizate dar acestea nu se ocupa de catre cei vizati din cauza cerintelor formulate, a necunoasterii suficiente a pregatirii profesionale a surzilor sau din alte motive. Prin aceste conditii, unii angajatorii se eschiveaza de la plata unor penalizari prevazute de lege iar altii prefera sa le plateasca decat sa angajeze persoane cu handicap auditiv. Alte cauze ale nivelului scazut de angajare tin de modul deficitar in care se face formarea profesionala, de mijloacele materiale precare ale scolii, de lipsa unor materiale pe care sa se faca practica s.a.

Sub aspectul gravitatii pierderii auzului, se observa o mare diversitate care se reflecta in preferinta acestor persoane de a folosi preponderent limbajul gestual sau verbal, ceea ce oglindeste fidel modalitatea de instruire oralista sau gestuala de care au beneficiat aceste persoane in primii ani de dupa pierderea auzului. Aceasta diversitate lingvistica a fost remarcata si de Helga Stevens la recent incheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal in 2003. Autoarea subliniaza dreptul copiilor surzi de a fi educati in limbaj gestual si faptul ca acestia sunt impiedicati sa invete de timpuriu acest limbaj sau sa comunice in limbaj gestual, prin aceasta franandu-se dezvoltarea plenara a potentialului lor uman. Alti autori, cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas numeste chiar genocid lingvistic impiedicarea copiilor surzi de a invata in limbajul lor natural. Cei cu resturi de auz pot sa poarte proteze care sunt fie ascunse sub o suvita de par sau purtate cu nonsalanta de cei care nu se rusineaza de deficienta lor auditiva. In functie de momentul pierderii auzului, unii au o vorbire inteligibila (daca au pierdut auzul dupa ce au invatat sa vorbeasca), altii abia pot sa pronunte cateva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” in scoala. In timp ce unii gesticuleaza de zor in limbajul cu care se simt cel mai confortabil, un limbaj purtator de valori si de cultura, altii comunica prin labiolectura. Cu toate ca surzii se deosebesc intre ei prin disabilitate, fond etnic, etc. noi trebuie sa ne conentram mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe cele ce-i separa.

Printre persoanele surde intalnim adesea si auzitori, acestia fiind mai ales copii ai parintilor surzi, prieteni ai acestora sau unii profesori din scolile de surzi care doresc sa faca mai mult pentru promovarea sociala a elevilor lor.Trebuie sa mentionam aici ca pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia in considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului si culturii surzilor, identificarea cu valorile specifice acestei colectivitati. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca si persoanele respective. Unii vin sa se informeze, printre acestia fiind tot mai multi studenti sau persoane interesate sa devina interpreti, altii vin sa-i informeze pe semenii lor in legatura cu evenimentele sociale, sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc in cadrul asociatiei. De asemenea, surzii se bucura de premiile pe care le-au obtinut cu echipa lor si doresc sa le faca cunoscute in comunitate si sa primeasca aprecieri. Multi surzi sunt someri si cauta de lucru iar colegii lor surzi ii pot ajuta cand afla un loc liber in cadrul intreprinderii unde lucreaza. Mentionam aici ca desi se ofera locuri de munca potrivit calificarii lor, inclusiv prin „Bursele locurilor de munca” special organizate cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, la care Asociatia Nationala a Surzilor din Romania si-a acordat tot sprijinul, mobilizand la aceasta actiune pe toti salariatii din filialele teritoriale, nu sunt prea multi surzi care se inghesuie sa se angajeze. De fapt si aceste „Burse” au destule lacune ce reflecta nu numai un formalism sau o „evadare” de la plata obligatiilor fiscale care speram ca vor fi eliminate cat mai curand.

Ceea ce frapeaza imediat este imbracamintea simpla, neprotocolara, lejera care este purtata de obicei la aceste intruniri ale comunitatii surzilor, faptul ca toti ii cunosc pe ceilalti, se saluta sau se saruta ca intr-o mare familie. Aproape toate discutiile se poarta in limbaj gestual, deschis, cu dezinvoltura, oricine putand sa asiste sau sa-si spuna parerea fara sa fie inlaturat. Toti se simt la club „ca acasa”, chiar si persoanele surde care vin din alta localitate sau din alta tara. Vizitatorii straini se bucura de o atentie mai mare fiind tratati cu ospitalitate si rugati sa povesteasca cum este in tara lor, ce drepturi au surzii de acolo, cum traiesc ei. Aceste informatii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autoritatilor autohtone pentru a obtine aceleasi facilitati prin intermediul asociatiilor lor. Si de multe ori reusesc.

Desi mult mai reduse ca numar, se pot intalni in comunitatea de surzi si persoane surde cu alte afectiuni asociate surditatii cum ar fi surdocecitatea, deficientele motorii sau mentale. De obicei, aceste persoane sunt insotite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiati acestora.

Cea mai importanta variabila asupra careia dorim sa insistam aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi intalnita in colectivitatea surzilor. Unii lingvisti (Woodward, 1973) au constatat ca aceasta diversitate este sistematica si este legata de conditiile in care vorbitorul a dobandit limbajul gestual. Astfel, unii copii surzi cu parinti surzi si cei care au invatat limbajul gestual de timpuriu, tind sa foloseasca o gramatica diferita de cea folosita de auzitori, o gramatica vizuala in care cuvintele-gesturi au ordinea corespunzatoare importantei acestora in cadrul mesajului. Pe de alta parte, copiii surzi cu parinti auzitori precum si cei care au invatat mai tarziu limbajul gestual folosesc o gramatica mai apropiata, daca nu identica, cu gramatica limbajului verbal. Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie sa o consideram corecta, cea a importantei gesturilor in cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticala folosita in linbajul verbal. Cel mai important este sa se foloseasca un limbaj gestual cat mai natural iar ordinea gesturilor sa fie cea acceptata de persoanele aflate in dialog. Surzii sunt constienti ca persoanele auzitoare au dificultati de invatare a limbajului gestual dar apreciaza interesul manifestat pentru invatarea si folosirea acestuia. Astfel, in functie de abilitatile lingvistice in limbajul gestual ale persoanei auzitoare, persoana surda isi adapteaza limbajul gestual folosit in comunicarea cu aceasta.

In afara de contributia familiei si a influentei educationale, regiunea geografica de unde provine persoana surda va contribui in mod semnificativ la diversitatea lingvistica din comunitatea surzilor prin gramatica si coloritul local al vocabularului folosit. Este evident, din aceasta perspectiva, ca vom avea semne-gesturi diferite pentru o lista de cuvinte identice pe care o putem da la grupuri de surzi proveniti din zone geografice diferite ale tarii. Daca extindem aceasta idee la surzii proveniti din tari diferite care au aceeasi limba nationala vom constata acelasi lucru. Pentru acelasi cuvant vom avea un gest diferit. Explicatia consta in faptul ca limbajul gestual nu este o simpla reproducere a cuvintelor dintr-o limba ci o exprimare culturala a unui obiect in functie de utilitatea sau forma lui. S-a observat ca persoanele surde pot sa adopte o alta varietate de limbaj gestual, sa schimbe ordinea gesturilor, apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal cand se adreseaza unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor. Woodward (1973) a explicat acest lucru prin existenta unor „semne de contact” care se schimba in functie de natura situatiei de contact si, in special, de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversatie.

Putem vorbi aici de o influenta semnificativa a limbajului verbal asupra celui gestual, care poate lua si alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite, pronuntarea fara voce a cuvintelor gesticulate, variatia limbajului in functie de caracterul mai mult sau mai putin oficial al contextului, ce poate fi insotit de o pantomima adecvata situatiei. Desigur, aceste forme ale diversitatii limbajului gestual sunt valabile si in cazul limbajului verbal.

In acest context putem mentiona o anumita diversitate orizontala in grupul surzilor (H.Lane si altii,1996), adica de o stratificare in cadrul ei, unde indivizii si grupurile difera dupa pozitia lor. Membrii surzi apreciaza mult unitatea dintre ei si ii considera pe ceilalti surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” sa ajunga mai repede sus fara sa fi castigat in prealabil increderea, respectul si aprecierea celorlalti, fapt evidentiat cu ocazia alegerilor pe grupe, filiale si pe tara. Rareori se pot strecura in randul conducerii comunitatii surzilor persoane care sa nu intruneasca cerintele mentionate, lucruri care nu prea se intampla des in cadrul colectivitatii de auzitori.

De asemenea, putem constata ca in mediul surzilor exista si o diversitate verticala, adica doua feluri de lideri care pot avea un rol in raport de capacitatile lor. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au nascut auzitori dar au asurzit pe parcurs, dupa ce au invatat limbajul verbal. Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile intre persoanele surde si cele auzitoare, actionand ca mediatori intre cele doua culturi. Un al doilea grup ar putea fi alcatuit din lideri nascuti surzi de parinti surzi care cunosc foarte bine limbajul si cultura comunitatii de care apartin. Din cauza ca ei pot sa lucreze in scolile de surzi, in birourile filialelor sau sa conduca echipe sportive, culturale sau sociale ale surzilor s-au facut remarcati prin capacitatile lor organizatorice si au obtinut respectul si increderea membrilor. In orice caz, un lider surd trebuie sa aiba un aspect ingrijit, placut, o motivatie pusa in slujba semenilor sai si o pricepere de a mobiliza si de a conduce oamenii la diverse activitati.

Unii autori (Parrott, Kyle, Tipping, Lane s.a.) au evidentiat ca fiecare minoritate lingvistica este diferita fata de celelalte sub anumite aspecte. Astfel, majoritatea surzilor se casatoresc intre ei in timp ce alte minoritati isi cauta parteneri in afara grupului, limbajul gestual s-a dezvoltat in timp ce alte limbaje minoritare au disparut, surzii invata a doua limba (a majoritatii) mult mai greu, ca pe o limba straina, si aproape nici o persoana surda nu a ajuns sa fie expert intr-un limbaj verbal cu toate ca unii au mult talent in scrierea de poezii sau povestiri. In timp ce copiii minoritatilor incep sa invete limbajul verbal inca de la nastere, surzii il invata abia la scoala. Spre deosebire de alte minoritati care se concentreaza pe o arie geografica restransa, surzii sunt mult mai dispersati pe tot teritoriul unei tari astfel ca prezenta unor interpreti este vitala. De asemenea, putini surzi ajung sa ocupe in societate pozitii mai inalte ca doctori, avocati, notari, etc. profesii la care alte minoritati nu intalnesc aproape nici un obstacol. In timp ce alte minoritati invata in scoli obisnuite, surzii lupta sa pastreze scolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generatie la alta si de dezvoltare a constiintei de sine. Insa, asa cum exista diversitate in comunitatea surzilor asa exista si diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienta surzilor. Nu trebuie sa uitam ca si datorita activismului organizatiilor de surzi, ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea sanselor persoanelor cu handicap” ce prevad, printre altele, inceperea de cursuri de limbaj gestual pentru parintii cu copii surzi, folosirea limbajului gestual in scoli, existenta unor scoli speciale separate pentru surzi, servicii de interpretare inclusiv la ONU si la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor, accesul la informatie s.a.

Ca elemente specifice culturii surzilor mentionam cateva din cele mai evidente:

- lucrarile literare in proza sau versuri scrise de surzi, sunt cunoscute mai putin, din cauza ca acestea sunt editate in perspectiva vanzarii si a obtinerii unui profit. Literatura surzilor include aspecte din istoria lor (se organizeaza anual conferinte internationale consacrate acestui subiect), povestiri, poezii, legende, fabule, anecdote, glume, piese de teatru, jocuri si multe altele care reafirma valorile din colectivitatea surzilor. Deoarece persoanele surde traiesc in mijlocul culturii majoritare, aceasta „inoculeaza” propriile valori astfel ca nu se poate face o demarcatie neta intre cele doua culturi. Una din primele activitati ale Asociatiilor de surzi a fost publicarea unui dictionar cu semnele gestuale. Motivatia rezida in faptul ca surzii resping crearea de gesturi arbitrare si folosirea inutila a mainii pentru transmiterea de semnificatii gestuale.

Literatura scrisa de surzi prezinta subiectul cu candoare. Deosebit de sensibile sunt povestirile lui Carmen Cristiu (care acum lucreaza la un roman) sau poeziile Violetei Iancu. Mentionam aici volumul de poezii ,,Frunze pe ape” publicat de Carmen Cristiu cu sprijinul Fundatiei Umanitare Bogdan, infiintata de Gelu Bogdan, persoana surda, la Editura ,,Neremia Napocae” in anul 2002. cele doua carti ,,Surditate si comunicare”(2006), ,,Istoria comunitatii surzilor”(2007) si numeroase articole publicate in reviste de specialitate ale subsemnatului Desigur, sunt si multi alti surzi care scriu poezii si incercari literare dar, fie din timiditate, din lipsa de curaj sau din alte motive, nu le trimit spre publicare. In literatura romana cunoastem existenta unui roman al lui Vasile Dimitriu-Leorda (Infrangerea destinului sau romanul unui surdo-mut), aparut in anul 1938 la editura ,,Diana” din Bucuresti. De fapt, personalitatea profesorului surd V.D.-Leorda s-a manifestat pe multiple planuri, el fiind director si fondator al periodicului ,,Rasaritul nostru”, primul ,,ziar” al surdomutilor din Romania, aparut in anul 1932, presedinte al ,,Asociatiei Amicale a Surdo-Mutilor din Romania”, primul presedinte si membru fondator al ,,Cercului sportiv al Surdo-Mutilor din Romania”, infiintat la Bucuresti la 1 aprilie 1934. A fost un prolific sculptor, poet, publicist in mai multe ziare ale vremii sale si initiator al primei ,,Case a tacerii”, un adevarat lacas de cultura pentru surdo-muti, din pacate, nefinalizat.

- teatrul pentru surzi, unde actorii interpreteaza in special piese care tin de viata lor, de dificultatile legate de comunicarea cu auzitorii, de conceptiile gresite ale auzitorilor referitoare la limbajul gestual si cultura surzilor s.a. Desi sunt abordate si piese din dramaturgia universala (Romeo si Julieta, Copiii unui Dumnezeu mai mic, Hamlet, s.a.) acestea nu sunt receptate asa de usor de surzi. Sala de spectacol este mai mica, cu scaune asezate in panta si cu scena la nivelul podlei. In functie de spectatori, piesele interpretate in limbaj gestual sunt traduse la microfon sau nu, din spatele scenei.

- teatrul mimat, este o varianta de teatru mult apreciat, care dureaza putin timp si reflecta aspecte critice din viata surzilor (scumpirea produselor in piete si magazine, dificultatile de comunicare, s.a.).

- pantomima este unul din genurile cele mai accesibile persoanelor surde si mai apreciate. Se cunoaste ca pantomima a fost practicata de persoanele surde inca de acum 5000 de ani in China sau, mai recent, in Imperiul Roman, ca modalitate de distractie a celor bogati sau pentru unele spectacole in pietele publice.Subiectele sunt luate din viata reala.

- picturile, sculpturile, desenele reflecta viziunea despre viata si arta a persoanelor surde si au un anumit specific, in functie de conceptia artistilor.

- dansurile populare si moderne sunt mult apreciate de tinerii surzi, ei participand la festivaluri si concursuri de acest gen in tara si in afara ei. Insa, pentru a dansa corect, in special dansuri populare, persoanele surde au nevoie de multe repetitii, pentru memorarea coregrafiei. Pe parcurs, este nevoie si de unele semne ajutatoare care sa permita executia corecta a dansului.

- fotografia si filmul sunt genuri unde persoanele surde s-au remarcat inca de la inceputurile acestor arte. Sunt cunoscute filmele cu personaje surde cum ar fi Marlee Matlin, Deanne Bray, Dorothy Miles sau filmele mute cu legendarul Charlie Chaplin sau filmele de un comic unde se foloseau multe gesturi de catre Louis de Funes.

Ne exprimam opinia ca daca tot mai multi auzitori vor cunoaste mai indeaproape limbajul gestual si cultura surzilor isi vor forma o atitudine pozitiva fata de acesti factori care creaza marea diversitate existenta in comunitatea surzilor. Poate ca atunci aparitia unui copil surd nu va mai fi privita ca un accident regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita intelegerea umanitatii ca suma de indivizi cu variabilitate diferita. Putem deduce ca este de neimaginat o cultura a surzilor fara un limbaj gestual si este dureros sa vedem un copil surd care nu poate comunica prin limbajul sau. In lipsa acestei comunicari, mai ales in primii ani de viata de dupa pierderea auzului, exista nesansa ca acest copil sa nu-si dezvolte limbajul si gandirea, sa nu gaseasca un loc de munca, sa devina un dependent economic de societate, cand parintii sai nu vor mai fi, elemente mai grave decat insasi surditatea.