Personalitatea copilului

PERSONALITATEA COPILULUI

Exista intiparite in limbajul uzual expresii de genul "este un om fara personalitate' sau "are o personalitate puternica'', prin care se incearca in cateva cuvinte caracterizarea unei persoane.

Dar ce desemneaza notiunea de personalitate? Putem spune ca unii au, iar altii n-au personalitate? Putem ierarhiza oamenii in functie de cat de puternica le este personalitatea ?

Personalitatea (in limba latina persana = masca, personaj, rol) se poate defini succint ca fiind un ansamblu de trasaturi unice, relativ constante, ale felului in care gandim, simtim si ne comportam. Altfel spus, personalitatea include elementele esentiale, definitorii prin care o persoana se distinge de cele din jurul sau, rolul pe care il joaca cel mai frecvent pe scena vietii sociale si private.

Putem spune despre o persoana ca este disciplinata, nesigura, autocritica, sociabila, cicalitoare etc. Se poate intampla ca toate aceste trasaturi sa i se potriveasca in acelasi timp sau pot iesi in evidenta in contexte diferite. Iar, atunci, care dintre acestea o caracterizeaza cel mai bine?

Atunci cand incercam sa caracterizam pe cineva, trebuie sa ne asiguram ca acea trasatura se manifesta relativ constant in orice context. Aceasta se intampla cand, de pilda, atat parintii, cat si invatatoarea, colegii de scoala sau prietenii spun despre un copil cam acelasi lucru.

De exemplu, atunci cand zicem "Alina este timida ', e bine sa stim ca afirmatia noastra se bazeaza pe observatii realizate din mai multe perspective. Daca Alina este timida acasa, in schimb la scoala sau la joaca se dovedeste a fi foarte comunicativa, sociabila, atunci probabil ca acasa nu beneficiaza de un climat care sa ii permita sa se poata exprima suficient de bine.

Prin urmare, Alina nu este timida ci se comporta cu timiditate in anumite con­texte. Ea poate fi, in schimb, tot timpul (in orice context) amabila, egoista sau harnica.

Dupa ce am inteles la ce se refera notiunea de personalitate, este evident faptul ca fiecare dintre noi are personalitatea proprie. Prin urmare, nu exista oameni fara personalitate. Putem eventual sa spunem ca unii au trasaturi de personalitate mai mult sau mai putin exprimate.

In schimb, daca dorim sa clasificam oamenii in functie de personalitatea lor, trebuie sa cunoastem dimensiunile personalitatii si anume temperamentul, caracterul si aptitudinile.

1. Temperamentul

Dintre toate dimensiunile personalitatii, temperamentul este cea mai accesibila si usor de identificat, deoarece ne ofera informatii in legatura cu cantitatea de energie de care dispune o persoana.

Astfel, in functie de temperamentul pe care il are, un copil poate fi mai linistit, retras, calm, echilibrat sau dimpotriva poate fi energic, agitat, impulsiv. Aceste trasaturi pot fi vizibile atat in miscari, cat si in vorbire sau gandire.

Clasificarea temperamentelor se face in functie de gradul de stabilitate/ instabilitate emotionala si gradul de extravertire /introvertire (orientare predominanta inspre lumea exterioara sau spre cea interioara). Astfel, din imbinarea celor doi parametri, rezulta 4 tipuri temperamentale fundamentale (Radu 1., 1991, Littauer R, 1999):

a. Melancolicul (instabil si introvertit)

Verbul care il defineste: A GANDI.

Acest tip temperamental e considerat ca apartinand geniilor. Instabilitatea ii face sa fie mereu nemultumiti, sa reia actiunile, devenind perfectionisti. Ei sunt foarte analitici, nu se multumesc cu "ambalajul', ci cauta "miezul' problemei cu care se confrunta.

Melancolicii au foarte multa rabdare, fiind in stare sa faca munci pe care unii le-ar considera plictisitoare (de migala), daca prevad un rezultat concret in viitor. In general, sunt retrasi in sine, prefera sa lucreze individual, deoarece considera ca munca in echipa antreneaza dupa sine discutii, care nu fac altceva decat sa incetineasca ritmul de lucru. Pentru ei seriozitatea si decenta reprezinta calitati cu care se mandresc, in timp ce pentru altii aceste trasaturi reprezinta defecte. Din aceasta cauza, se intampla ca sobrietatea de care dau dovada sa fie considerata plictisitoare de catre sangvinici sau de catre colerici.

Melancolicii gandesc foarte ordonat, precis, sunt inclinati sa catalogheze, sa clasifice sa alcatuiasca scheme. De asemenea, pot fi extrem de atenti la detalii si isi fixeaza standarde aproape de perfectiune, si-i aleg prietenii cu multa precautie. Insa, odata ce si-au ales un prieten, ei sunt in stare sa manifeste fata de el sentimente de lunga durata. in plus, sensibilitatea crescuta a melancolicilor ii face sa fie foarte atenti la nevoile celorlalti si sa manifeste o mare capacitate empatica.

Pe de alta parte, melancolicii au o capacitate de lucru redusa in conditii de suprasolicitare si sunt in general puternic afectati de insuccese (se descurajeaza). Ritmul actiunilor, gandurilor sau al cuvintelor este foarte lent, fapt care ii va dezavantaja in conditii de competitie si ii va determina sa se inchida in sine (sa se refugieze in imaginar).

Melancolicii sunt, in general, inclinati spre pesimism, prevazand "probleme' inainte ca acestea sa apara. Le face placere sa se lamenteze, asteptand sa fie compatimiti.

b. Flegmaticul (stabil si introvertit)

Verbul care il defineste: A LINISTI

Temperamentul flegmatic se caracterizeaza prin stabilitate si echilibru. Persoanele care se inscriu in aceasta categorie, sunt firi puternice, au multa incredere in sine, incat manifesta multa toleranta fata de ceea ce se intampla injur, dand impresia ca nimic nu ii deranjeaza. Au multa rabdare, manifesta siguranta in tot ceea ce fac si dau dovada de o mare capacitate de munca.

Asemeni melancolicilor, flegmaticii sunt foarte constiinciosi si seriosi, petrecand mult timp in singuratate. Ei sunt buni ascultatori, discreti, inofensivi, avand mari calitati de mediatori in rezolvarea conflictelor.

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Faptul ca nu au aspiratii foarte inalte, ii face sa se multumeasca cu putin si sa nu fie orgoliosi. Echilibrul emotional le permite sa aiba sentimente durabile care cu greu se schimba in timp.

Din cauza ritmului lent de lucru si apatiei pe care o degaja, flegmaticii pot fi considerati lenesi si dezinteresati. Pe ei pare ca nu ii entuziasmeaza nimic si te lasa sa intelegi ca de fapt "nimic nu e nou sub soare'.

Flegmaticilor nu le place sa-si asume responsabilitatea, nu le place sa fie in centrul atentiei deoarece nu au nevoie de aprecierea celor din jur. De obicei ei sunt impotriva schimbarilor, manifestand incapatanare, rigiditate si inclinatie spre rutina.

c. Sangvinicul (stabil si extravertit)

Verbul care il defineste: A VORBI

Sangvinicii sunt persoane foarte sociabile, populare, care isi fac simtita prezenta de indata ce intra intr-o colectivitate. De altfel, ei adora sa fie admirati, simtindu-se minunat in mijlocul multimii, atunci cand au toate privirile atintite asupra lor.

Le place tot ceea ce este nou, inedit, de aceea aparitia situatiilor nemaiintalnite pana atunci ii stimuleaza, ii face sa se simta provocati. Sangvinicii au o mare abilitate de a face cunostinta rapid cu persoane necunoscute, iar dupa cateva momente petrecute impreuna, iti lasa impresia ca se cunosc de o vesnicie.

Spre deosebire de flegmatici, ei au un ritm alert manifestat atat activitatile pe care le initiaza, cat si in vorbire si gandire. Ei isi etaleaza repede posibilitatile si trec cu usurinta peste insuccese. Mai mult decat atat, sangvinicii au talentul de a transforma munca in distractie, degajand optimism si inveselind viata celor care ii inconjoara. Ei sunt foarte energici si entuziasti aproape de orice "nimic'. Le place sa exagereze atunci cand povestesc, aducand in acest fel un plus de culoare si vitalitate conversatiei.

Pe de alta parte, sangvinicii sunt persoane pe care nu intodeauna te poti baza (asa cum te poti baza pe flegmatici sau pe melancolici). Promit cu usurinta si se angajeaza de multe ori in diferite activitati, dar rareori se tin de promisiune. De multe ori ei doar vorbesc, nu fac. Usurinta cu care abordeaza viata, ii face sa fie considerati imaturi.

Sangvinicii nu au nevoie de prieteni adevarati, ci mai degraba de admiratori. De aceea, se poate intampla sa constatam ca pentru ei sunt mai importante nevoile celorlalti, decat cele ale familiei sau ale prietenilor. in plus, faptul ca ei se pun intotdeauna in mijlocul evenimentelor, ii face sa nu fie disponibili pentru a asculta necazul cuiva, sa nu aiba rabdare pentru problemele celorlalti si sa nu se implice in nici o situatie tragica. Faptul ca trec cu usurinta peste problemele care apar, le diminueaza foarte mult spiritul autocritic, ei considerandu-se aproape fara defecte.

Daca viata afectiva a sangvinicilor este dominata de trairi emotionale puternice, sentimentele pe care ei le au fata de anumite persoane sunt superficiale, deoarece simt intotdeauna nevoia de variatie.

d. Colericul (instabil si extravertit)

Verbul care il defineste: A FACE

Temperamentul coleric este temperamentul liderilor, al oamenilor de actiune. Pentru persoanele cu acest temperament nu se pune problema daca isi vor atinge scopul, ci cand se va intampla aceasta. Colericii sunt foarte ambitiosi, orgoliosi si puternic orientati spre scop; de multe ori, pentru ei nu conteaza mijloacele prin care isi ating ceea ce si-au propus atata timp cat vor fi castigatori.

Colericii sunt foarte impulsivi, energici, agitati, manifestand totodata mult curaj atunci cand se pune problema asumarii de riscuri. Pot lua decizii eficiente si prompte in cazuri de criza, pot rezolva problemele aparute si pot sa economiseasca timp. Le face placere atunci cand li se opune rezistenta si savureaza situatiile combatante cu cea mai mare placere. De aceea, ei sunt nascuti pentru competitii.

Din cauza ca sunt firi instabile, colericii resimt in permanenta nevoia de schimbare; ei sunt optimisti, creativi, eficienti in activitate, interesati de tot ceea ce e nou, inedit.

Traiesc atat de intens prezentul incat, pentru colerici nu conteaza foarte mult faptul ca cineva ar putea suferi de pe urma actiunilor lor, de aceea ei risca sa ramana fara prieteni; relatiile pe care ei le considera a fi de "prietenie' sunt in realitate doar relatii profesionale, "de afaceri'. Potentiala lipsa de popularitate a colericilor mai rezulta si din stilul despotic de a conduce, din faptul ca foarte rar isi asuma vina ("Eu am dreptatel') si ca nu accepta sfaturi.

Colericii sunt dependenti de munca ("candidati la infarct') si ii preseaza pe ceilalti sa fie ca si ei. Nu au rabdare, capacitatea empatica este foarte scazuta si din aceasta cauza uneori sunt considerati ca fiind duri, "badarani'. Totodata, ei sunt incapabili de a realiza munci de migala si se plictisesc repede de ceea ce fac.

Asemeni sangvinicilor, colericii au trairi emotionale puternice, dar care nu dureaza prea mult in timp. Aceste explozii emotionale sunt alternate cu perioada de delasare, de inactivitate (dovada a instabilitatii). In plus. colericii au o inclinatie deosebita spre dramatizari, exagerari, spre declansarea starilor de alarma.

Exercitiu: Carei categorii temperamentale apartineti? Dar sotul/sotia? Dar copilul d-voastra?

Pentru o mai buna intelegere a persoanelor din perspectiva categoriei temperamentale careia ii apartin, sunt necesare cateva precizari:

- nu exista tipuri temperamentale pure. Atunci cand ati incercat sa faceti exercitiul de mai sus, cu siguranta ca ati intampinat dificultati, deoarece, probabil, ati intalnit la o persoana, trasaturi care se potrivesc mai multor tipuri temperamentale.

Prin urmare, putem regasi in structura personalitatii unui coleric si trasaturi specifice sangvinicului (echilibru emotional sau capacitate de lucru indelungata).

- nu exista temperamente bune sau rele. Chiar daca ne-ar placea sa avem un copil mai sociabil, mai descurcaret, mai autonom (deci sa aiba trasaturi specifice temperamentului sangvinic), pe cand el in realitate este mai retras, lipsit de initiativa, fricos sau, cum frecvent se foloseste expresia, "mai bleg' (temperament melancolic), nu avem de ce sa fim nemultumiti.

De exemplu, desi melancolicul are trasaturi care il dezavantajeaza (capacitate redusa de lucru in conditii de suprasolicitare, sensibilitate crescuta etc), in schimb poseda o capacitate de autocunoastere mai mare decat colericul sau sangvinicul (care sunt mai superficiali in ceea ce fac si in ceea ce priveste curu>asterea propriei persoane).

De asemenea, melancolicii sunt mai atenti la detalii decat colericii sau sangvinicii, iar, atunci cand indeplinesc o sarcina, desi au un ritm de lucru mai lent, produsul final va fi mai reusit decat al celorlalti; ei sunt perfectionisti si rareori se intampla sa faca vreo greseala (datorita numeroaselor verificari). in plus, o data ce i-ai castigat increderea unui melancolic, il poti considera o persoana pe care te poti baza, fidela si ale carei sentimente dureaza in timp.

- temperamentele nu se schimba. La nastere, fiecare dintre noi dobandim anumite trasaturi temperamentale, care nu se modifica pe parcursul vietii. Temperamentul este o latura a personalitatii, asupra careia cu greu se poate interveni prin educatie.

Rareori un sangvinic ar putea fi invatat sa devina la fel de meticulos ca si un melancolic.

Prin urmare, fiecare temperament are avantajele si dezavantajele sale, partile sale bune si pe cele mai putin bune. Datoria oricarui parinte, educator sau adult responsabil de educatia copilului, este sa ii identifice calitatile si sa ii formuleze sarcini de lucru in functie de posibilitatile reale, nu in functie de ceea ce isi doreste el, adultul.

De exemplu, este total nefiresc sa ii cerem unui elev flegmatic sa lucreze in acelasi ritm cu colegul sau de clasa, care are un temperament coleric.

2. Caracterul

Daca temperamentul constituie dimensiunea dinamico-energetica a personalitatii, caracterul, in schimb, creioneaza profilul psihomoral al individului (Radu I., 1991).

Astfel, din punctul de vedere al caracterului, putem spune despre un copil ca este onest, modest, altruist s.a.m.d. sau dimpotriva, mincinos, laudaros, egoist etc.

Problema moralitatii este una dintre cele mai controversate si mai vechi probleme legate de personalitatea indivizilor. Practic, putem afirma ca unul dintre criteriile majore dupa care erau impartiti oamenii, inca din cele mai vechi timpuri (cu mult inainte ca psihologia sa fie consacrata ca stiinta), era caracterul acestora (,Jyuni' sau "rai').

Ulterior, cercetarile pe tema caracterului au scos in evidenta anumite aspecte pe care le vom prezenta in cele ce urmeaza.

Cand vorbim despre caracterul unei persoane, trebuie sa avem in vedere doua aspecte fundamentale:

ceea ce gandeste si simte fata de cineva sau de ceva (atitudinea pe care o are, pozitia pe care o adopta);

ceea ce face intr-o anumita situatie (comportamentul manifestat).

Cu alte cuvinte, trebuie facuta diferenta intre constiinta morala a individului si conduita sa morala. Una se refera la sistemul de atitudini, valori, convingeri, deci la ceea ce cunoaste copilul ca fiind bine, rau, frumos, urat s.a.m.d., iar cealalta, la modul in care pune in aplicare aceste cunostinte.

Dar cum se formeaza cele doua componente ale profilului moral? Din ce sunt alcatuite acestea? Cum putem sa le modificam?

a. Educarea constiintei morale se realizeaza in doua etape distincte, care evolueaza simultan, completandu-se reciproc: formarea cunostintelor morale (reguli de comportament moral, notiuni de moralitate) si a sentimentelor morale. Cu alte cuvinte, ceea ce stie si ceea ce simte individul ca este moral.

Uneori se intampla ca un copil sa stie ca nu e bine ca, de exemplu, sa fure, insa nu simte acest lucru; in acest caz, ne putem astepta de la el ca, atunci cand va fi sigur ca nu isi va da seama nimeni de fapta sa, nu va ezita sa fure.

Se poate insa intampla sa simta ca nu e bine sa spui minciuni, insa nu stie sau nu poate sa ofere o justificare acestui sentiment. In acest caz, daca cineva ii va oferi o justificare plauzibila in favoarea minciunii, probabil el o va crede.

Prin urmare, pentru ca un copil sa poata avea o constiinta morala, trebuie sa ne asiguram ca stie si ca simte ceea ce e moral sau imoral.

b. Formarea conduitei morale. Conduita morala nu reprezinta altceva decat o serie de obisnuinte si deprinderi comportamentale, pe care copilul si le insuseste prin exercitii.

A-l invata pe copil sa fie politicos presupune ca de fiecare data cand situatia o cere, el sa se comporte adecvat, nu doar cu anumite prilejuri.

Se intalneste frecvent atitudinea unor parinti care, atunci cand copilul spune o prostie in public, il cearta: " De cate ori ti-am zis ca nu e frumos sa vorbesti asa ? '. Uneori copilul mai primeste si o palma.

Sa fie oare vina copilului in intregime? Oare nu e vorba de o deprindere de exprimare pe care copilul si-a format-o in timp? Oare acel copil ar vorbi asa daca nu i s-ar atrage atentia doar in public (" unde ne face de rusine '), ci si acasa ?

Prin urmare e bine de retinut ca o deprindere se consolideaza numai prin exercitii facute in mod consecvent.

Deci, daca dorim sa formam unui copil anumite trasaturi de caracter, este necesar sa avem in vedere in egala masura ceea ce simte, ce gandeste si ce face acesta.

3. Aptitudinile

"Copilul meu este atat de priceput la incat nu mai are nevoie sa" Probabil nu o data ni s-a intamplat sa auzim fraze de genul celei de mai sus, venite de la niste parinti foarte mandri de aptitudinile copiilor lor.

Cat de adevarate sunt ele ? Ce sunt aptitudinile ? Ce este important sa stim despre aptitudini?

Chiar daca fiecare parinte si-ar dori un copil care sa devina un muzician apreciat, sa obtina centura neagra la judo, sa vorbeasca fluent opt limbi straine, sa devina inventatorul sistemului de functionare al navelor transgalactice si sa aiba cunostinte impresionante in medicina, este greu sa ne imaginam ca toate aceste vise i se vor implini. Si aceasta deoarece specializarea intr-un domeniu solicita foarte multa munca, timp si talent. Prin urmare, nu exista copii "preapriceputi ca sa' Putem insa afirma ca unii copii manifesta aptitudini intr-un anumit domeniu de activitate, in timp ce altii se remarca in alt domeniu.

Pe scurt, aptitudinea se defineste ca fiind o insusire sau un complex de insusiri psihice sau fizice care asigura succesul, reusita intr-o activitate (Radu I., 1991).

Pentru a intelege mai bine rolul pe care il au aptitudinile in formarea personalitatii copilului, consideram necesare cateva precizari:

- nu este suficient ca un copil sa aiba inclinatie spre un domeniu pentru a-i fi asigurata performanta, la fel cum nici nu este indicat ca, de la primele succese obtinute de copil, parintele sau sa nu-si mai faca griji si sa se mandreasca: "Cepotential are copilul meul' Ca sa ajunga la performanta, copilul trebuie sa depuna foarte mult efort si sa aloce timp pentru cultivarea aptitudinilor pe care le are.

De aceea, nu este indicat sa incarcam programul copilului cu prea multe activitati, deoarece, atunci cand va ajunge la o varsta adulta, pentru a fi un bun profesionist, va trebui sa aleaga doar una sau doua dintre domeniile de activitate anterioare;

- unele aptitudini apar foarte tarziu, in perioada adolescentei sau chiar la varsta adulta. Acest fenomen se explica prin faptul ca unele meserii inca nu sunt accesibile intelegerii la varste fragede sau prin faptul ca unele meserii inca nu s-au inventat.

De exemplu, parintii informaticienilor de astazi, cu greu si-ar fi putut imagina acum cateva decenii ce meserie vor avea copiii lor;

- nu e bine sa il fortam pe copil sa devina ceea ce nu poate. Totusi exista cazuri de parinti care isi propun cu inversunare sa faca din copiii lor vedete sau specialistiintr-un domeniu in care acestia nu manifesta prea mari inclinatii.

Putem asista la situatii in care parintii insista sa isi trimita copiii la profesori de pian, de canto sau la dansuri populare din cauza ca "sunt la moda' sau din cauza ca acestea reprezinta obiective pe care ei nu le-au realizat la vremea lor.

Astfel, in loc sa fie incurajati sa isi urmeze propriul vis si sa isi dezvolte propriile aptitudini, unii copii se vad nevoiti sa urmeze visul nerealizat al parintilor.

Prin urmare, o buna cunoastere a copilului implica nu doar descoperirea aptitudinilor sale, ci si cultivarea acestora.