Tipuri de state ale bunastarii poporului

Cautandu-se explicatii ale aparitiei statului bunastarii, s-a constatat ca exista diferente intre tari, in ceea ce priveste efortul de asigurare a bunastarii. Daca intre tari cu niveluri de dezvoltare economica mult diferita (ca de exemplu, intre tarile capitaliste dezvoltate si cele ale lumii a treia) diferentele erau explicabile relativ usor, intre cele cu niveluri apropiate de dezvoltare, lucrurile erau mai complicate.

Primele analize puneau diferentele pe seama proportiei cheltuielilor sociale ca procent din PIB. Depasindu-se aceste analize de suprafata, s-a ajuns treptat la unele care au incercat sa surprinda diferentele de structura existente. Astfel, s-au alcatuit primele tipologii ale statului bunastarii. De-a lungul timpului un numar mare de cercetatori au stabilit tipologii diferite ale statului bunastarii. Multi au evaluat statul bunastarii utilizand criterii diferite, pornind din unghiuri diferite si analizand insusiri diverse ale statelor bunastarii. Una dintre primele astfel de incercari, si care a avut un impact important in dezbaterile de idei in domeniu, este cea realizata de Richard Titmuss.

Modelul statului rezidual (minimal) al bunastarii se caracterizeaza prin faptul ca isi asuma responsabilitatea pentru un grup delimitat al colectivitatii, al celor in nevoie (cei mai saraci). Premisa acestui model este ca nevoile de baza ale unui individ pot fi satisfacute pe deplin prin intermediul a doua canale "naturale",acestea fiind economia de piata si familia. Numai cand acestea dispar sau esueaza, pot actiona mecanismele institutionalizate de protectie sociala, dar si atunci numai temporar. Pot fi identificate cateva caracteristici ale acestui tip de stat al bunastarii:

- impozite pe venituri scazute si cheltuieli publice sociale reduse;

- transferuri sociale limitate doar la segmentul cel mai sarac al colectivitatii, nefiind orientate catre reducerea inegalitatilor sociale.

Nu are ca obiectiv asigurarea unui nivel de bunastare sociala optim la nivelul intregii colectivitati, ci doar asigurarea unui nivel minim, de subzistenta, celor mai saraci dintre saraci. Este centrat pe un sistem de asistenta sociala bazata pe testarea mijloacelor materiale ale persoanei. Considerandu-se ca economia de piata poate satisfice necesitatile marii majoritati a populatiei, asistenta sociala urmeaza sa intervina unde economia de piata esueaza si sa acorde un ajutor focalizat. Formele univesale de sprijin sunt slab reprezentate in cadrul acestui model. Serviciile sociale de tip rezidual sunt oferite doar populatiei sarace.

Acest tip de stat al bunastarii poate fi regasit in special in tarile in care liberalismul este traditional: SUA, Canada, Australia, Marea Britanie. Actorul principal implicat in

furnizarea bunastarii este piata.

Modelul statului industrial de atingere a performantelor este fondat pe rolul important pe care institutiile bunastarii sociale il au in sprijinirea economiei. Se incearca satisfacerea nevoilor sociale in functie de merit, performanta a muncii si productivitate, bunastarea sociala fiind subordonata structurii economice. Aici se poate identifica o destul de buna dezvoltare a drepturilor sociale, dar accentuandu-se mentinerea diferentelor.

Statul se implica intr-o mica masura in socializarea bunastarii familiei, descurajand femeile cu copii sa se angajeze pe piata muncii.

Modelul statului universalist este orientat spre asigurarea de servicii universale in afara pietei, pe principiul necesitatilor, privind bunastarea sociala ca o institutie majora, integrata in societate. Universalitatea se refera, pe de o parte, la faptul ca intreaga colectivitate este vizata de politicile de bunastare, iar pe de alta parte, la faptul ca toate sferele vietii umane sunt puse sub semnul bunastarii. Pot fi mentionate urmatoarele caracteristici:

- orientarea spre reducerea inegalitatilor sociale, in special prin intermediul transferurilor

sociale;

- suport financiar extins la intreaga populatie, in cazul in care apare o nevoie speciala;

- universalizarea serviciilor sociale (educatie, ingrijire medicala etc.);

- implicarea statului in crearea de locuri de munca, tinzandu-se spre ocuparea deplina a

fortei de munca;

- egalitate intre clase sociale, bazata pe standarde inalte, avandu-se ca obiectiv eliminarea

saraciei relative si nu doar a celei

- asistenta sociala bazata pe testarea mijloacelor este prezenta la un nivel marginal, actionand

Lucrare: Perfect Tense - lesson plan Document online: Proiect de lectie - semnificatia culorilor - "Povestea culorilor"

doar in cazul in care formele de sprijin universal sunt insuficiente;

- statul este principalul responsabil in asigurarea bunastarii sociale, si pentru aceasta,

fiscalitatea este ridicata, ca si cheltuielile publice sociale.

Actorul principal implicat in furnizarea bunastarii este statul .

Exemplele tipice pentru acest tip de stat al bunastarii sunt Tarile Scandinave

(Suedia, Norvegia, Danemarca), Olanda, Austria.

Aceste modele teoretice sunt utilizate adesea pentru a sprijini parerile privind evolutia statului bunastarii pornind de la modelul rezidual, trecand printr-unul industrial, al atingerii performantelor, catre unul de tip institutional. Realitatea statelor bunastarii actuale arata existenta unor combinatii de elemente ale celor trei modele, neputandu-se vorbi de cazuri "pure"(Lazar,2000).

CINE TREBUIE SA ASIGURE BUNASTAREA

Pe langa cele doua modele: modelul statului universalist si cel al statului rezidual/minimal implicate in furnizarea bunastarii mai pot fi identificate si alte surse de furnizare a bunastarii.

Aceste surse releva din 4 dimensiuni operationale: 

Cine este principalul actor implicat in rezolvarea problemelor sociale percepute ca fiind cele mai grave,

Cine este considerat principalul actor implicat in furnizarea ajutorului pentru cei saraci,

Care este gradul de interventie a statului in anumite sectoare ale furnizarii bunastarii ,

Care este raportul individ/stat in asigurarea bunastarii.

In ceea ce priveste principalul actor implicat in rezolvarea principalelor probleme

sociale, datele analizate releva o asteptare puternica  fata de stat, din partea cetatenilor intervievati. Datele obtinute arata ca populatia invoca drept principal responsabil pentru rezolvarea problemelor sociale statul, care ar trebui sa actioneze fie prin diferitele sale institutii (Guvern, Parlament, Presedentie), fie ca stat in sine. Majoritatea respondentilor cca.85% au ales ca principal actor - statul, sau una din institutiile acestuia, in timp ce doar 3 % indica populatia ca principal actor pentru rezolvarea problemelor. Mai trebuie mentionat faptul ca marea majoritate a celor care invoca autoritatile publice ca fiind responsabile de rezolvarea problemelor, fac referire la institutiile centrale, Guvern, Parlament, Presedentie, in timp ce doar 1,2% considera autoritatile locale, Primaria, ca avand un rol in rezolvarea acestor probleme. Acest fapt se datoreaza pe de o parte tipului de probleme invocate ca fiind cele mai grave pentru Romania la ora actuala(cresterea preturilor,

starea economiei, nivelul veniturilor etc.)

Cea de-a doua dimensiune supusa analizei se refera la principalul actor implicat in ajutarea celor saraci. Datele obtinute arata ca si in acest domeniu asteptarile populatiei se indreapta predominant catre autoritatea publica, respectiv Guvern si Primarie. Si in ajutarea saracilor institutia statului cel mai des invocata este Guvernul, insa Primaria o urmeaza la mica distanta. Deci, la acest capitol institutiile administratiei publice locale si centrale isi impart aproape in mod egal atributiile. Aceasta perceptie se datoreaza probabil in mare masura rolului efectiv pe care il joaca Primariile in acordarea ajutorului social, adica in

ajutarea saracilor. Ceilalti actori sunt mai putin mentionati. Se constata ca initiativa comunitara (familia, vecinii) trebuie sa joace un rol destul de scazut in ajutarea celor saraci, in opinia celor intervievati. Deci, principalul actor implicat in rezolvarea problemelor sociale si in furnizarea de protectie sociala este, in opinia populatiei statul.

Desi s-a ajuns la concluzia ca statul este actorul principal invocat in rezolvarea problemelor, trebuie pus in discutie raportul individ stat in furnizarea bunastarii individuale.

Urmarind evolutia in timp a raspunsurilor se constata o mare stabilitate a acestora. Variatiile inregistrate sunt destul de mici, de aceea se poate  afirma ca optiunea pentru propria responsabilitate in asigurarea bunastarii constituie un pattern destul de puternic si care nu fluctueaza in timp. O alta remarca este faptul ca, desi balanta inclina catre responsabilitatea individuala pentru bunastare, nu se stabileste un consens, un procent destul de insemnat sustinand responsabilitatea statului in furnizarea bunastarii.

O alta dimensiune analizata in acest capitol se refera la domeniile in care trebuie sa intervina statul pentru asigurarea bunastarii. Statul trebuie sa intervina in anumite domenii, cum ar fi stabilirea preturilor, reducerea somajului, planificarea activitatii economice si

constructia de locuinte. Domeniile care starnesc o controversa sunt legate strans de transformarile care au avut loc in economia si societatea romaneasca in ultimii ani: aparitia inegalitatii resurselor materiale de care dispun indivizii, aparitia sectorului privat in economie si descentralizarea administrativa. In aceste domenii indivizii au reactionat diferit

in functie de anumite caracteristici personale si de contextul mai larg in care se inscrie situatia fiecarei persoane in parte.

Ceea ce ar trebui de retinut este faptul ca nu se poate  vorbi de o simpla optiune pentru continuarea modelului comunist in furnizarea bunastarii, ci se contureaza o suprapunere a reprezentarilor cu privire la rolul statului intre vechile reprezentari si noile reprezentari, influentate de schimbarile care au loc in societate.

Statul trebuie sa isi mentina ponderea insemnata in sectoarele care afecteaza direct viata individului.