Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Codul de etica al Grupului Electrolux



Codul de etica al Grupului Electrolux


CODUL DE ETICA AL GRUPULUI ELECTROLUX



Introducere

Grupul Electrolux este angajat in a-si conduce activitatile si a-si urmari interesele intr-o maniera legala si etica. Politica Grupului este de a fi o persoana juridica responsabila. Un comportament ilegal sau unele actiuni ilegale intreprinse de Electrolux sau de orice persoana asociata Grupului ar ameninta reputatia Grupului in materie de onestitate si integritate, si nu vor fi tolerate. Electrolux considera ca reputatia sa excelenta contribuie la succesul sau in afaceri.

Este deopotriva responsabilitatea angajatilor si a conducerii sa asigure respectarea intocmai a acestui Cod de Etica. Angajatii sunt incurajati sa raporteze superiorilor interni corespunzatori orice fel de incalcare, avand asigurarea ca nu vor exista repercusiuni sau alte consecinte negative pentru persoanele care raporteaza cu buna-credinta.

Domeniul de aplicare

Acest Cod de Etica evidentiaza standarde etice atat prescriptive, cat si restrictive, care trebuie respectate cu strictete de catre toti angajatii, superiorii si membrii Consiliului de administratie ai Grupului Electrolux, in orice moment si in cadrul tuturor pietelor in care ne desfasuram activitatea.

Acest Cod de Etica oficializeaza principiile dupa care Grupul isi desfasoara relatiile cu angajatii, actionarii, partenerii de afaceri si isi realizeaza alte interese. Electrolux isi incurajeaza furnizorii, agentii de vanzari, consultantii si partenerii de afaceri sa adopte aceste principii.

Respectarea legilor

Ca membri ai unui grup care are activitati in peste 50 de tari din intreaga lume, firmele din cadrul Grupului se supun unui spectru larg de cerinte legale. Toti angajatii, superiorii si membrii Consiliului de administratie din cadrul Grupului Electrolux trebuie sa isi desfasoare toate activitatile de afaceri in conformitate cu legile, normele si reglementarile aplicabile. In situatiile in care legislatia locala sau nationala nu asigura cadrul adecvat, Grupul aplica propriile politici si proceduri. In cazul in care legislatia locala sau nationala intra in contradictie cu principiile cuprinse in acest cod, legislatia va avea intaietate.



Relatiile cu partenerii de afaceri si cu clientii

Grupul Electrolux va aborda cu corectitudine toate tranzactiile cu partenerii sai de afaceri. Grupul nu va oferi clientilor, clientilor potentiali sau oricaror reprezentanti ai acestora nici o recompensa sau beneficiu care contravin legilor in vigoare sau practicilor de afaceri rezonabile si general acceptate. Clientii vor fi tratati onest si echitabil si intr-o maniera care sa le respecte independenta.

Contabilitatea si raportarea

Toate tranzactiile financiare efectuate de Grupul Electrolux trebuie raportate in concordanta cu practicile de contabilitate general acceptate, asa cum sunt stabilite in politicile de contabilitate in

vigoare ale firmei Electrolux si stipulate in legile si reglementarile locale. Inregistrarile contabile trebuie sa prezinte natura tuturor tranzactiilor intr-o maniera corecta si care sa nu duca la dezinformare. Grupul este angajat in asigurarea transparentei raportarilor sale financiare. Grupul aplica o politica de furnizare completa, corecta si exacta a informatiilor pentru a se asigura ca piata primeste la timp si in mod impartial informatii exhaustive si inteligibile.

Conflictele de interese


Pentru ca Grupul sa lucreze intr-o maniera corecta si deschisa, este important ca fiecare angajat sa evite orice situatie sau interes care ar putea interfera cu propriul discernamant referitor la

responsabilitatile pe care le are fata de Grup, fata de alti angajati, fata de clienti, furnizori si alti

parteneri.

De exemplu, un conflict de interese se poate naste cand un angajat sau un membru al familiei sale are un interes financiar care i-ar putea afecta discernamantul, (b) obtine un castig personal prin accesul la informatii confidentiale, sau (c) foloseste pozitia pe care o are in cadrul Grupului pentru a obtine un castig personal. De asemenea, un conflict de interese poate aparea cand un angajat sau un membru al familiei sale au un interes personal, direct sau indirect, legat de un furnizor sau client al Grupului.

Daca un angajat considera ca in situatia sa ar putea exista un conflict de interese, direct sau indirect, trebuie sa il prezinte conducerii. Daca este cazul, conducerea va analiza problema impreuna cu Departamentul Juridic al Grupului.

Implicarea politica

Grupul Electrolux pastreaza neutralitatea fata de partidele si candidatii politici. Nici numele

Electrolux si nici vreo resursa controlata de oricare dintre firmele Grupului nu vor fi folosite pentru

promovarea intereselor partidelor sau candidatilor politici.

Protectia mediului

Grupul Electrolux se straduieste sa se asigure ca produsele, serviciile si productia sa contribuie la o dezvoltare sustinuta. In acest scop, in procesul de proiectare a produsului se urmareste sa se reduca impactul negativ asupra mediului pe toata perioada ciclului de viata al produsului, in timp ce consumul de resurse si de energie, deseurile si poluarea sunt monitorizate cu regularitate pentru a se obtine rezultzate imbunatatite. Grupul actioneaza in conformitate cu legislatia privind mediul inconjurator si isi incurajeaza furnizorii sa adopte aceleasi principii legate de mediu pe care le respecta si Electrolux.

Practicile referitoare la locul de munca

Toate activitatile Grupului Electrolux trebuie sa fie conduse cu respectarea drepturilor omului, a sanatatii, a sigurantei angajatilor precum si a bunastarii comunitatilor locale in care Grupul activeaza.

Nici o unitate a Grupului si nici un angajat al acestuia nu vor tolera munca fortata sau prestata de persoane care nu au implinit varsta prevazuta de lege, discriminarea culturala, etnica sau sexuala, sau abuzul fizic, psihic, sexual sau verbal. Salariile vor fi mai mari sau egale cu cele specificate de legea locala in vigoare si toti angajatii sunt liberi sa isi exercite dreptul de a forma, de a adera sau nu la sindicate sau la alte organizatii destinate participarii la negocieri colective.

Responsabilitatea conducerii si a angajatilor

Managerii Grupului Electrolux raspund de comunicarea spiritului si literei acestui Cod de Etica in cadrul organizatiilor lor si de incurajarea angajatilor pentru a raporta comportamentele care ar putea veni in contradictie cu aceste principii.

Rapoartele privind incalcarile acestui Cod de Etica pot fi trimise anonim si confidential catre

presedintele Comitetului de Audit al Electrolux. Persoanele care raporteaza cu buna-credinta nu vor

suferi repercusiuni sau alte consecinte negative.

Incalcarea prevederilor acestui Cod de Etica poate conduce la aplicarea unor sanctiuni disciplinare.

Acest Cod de Etica a fost adoptat de Consiliul de Administratie al Electrolux, singurul in masura sa aprobe amendamente sau derogari. Amendamentele sau derogarile (in masura in care se aplica Directorului general si/sau Directorului administrativ) vor fi aduse la cunostinta imediat.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright