Meliorismul si ideea de progres

Notiunile de progres si regres n-au sens decat intr-un sistem de gandire teleologic. Intr-un asemenea cadru, este natural sa numim apropierea de telul urmarit progres, iar o miscare [p.192] in sens opus regres. Fara a se referi la actiunile unui agent si la un anumit tel, notiunile acestea sunt deopotriva sterile si lipsite de orice semnificatie.

Una din deficientele filozofiilor din secolul al XIX-lea este de a fi rastalmacit semnificatia schimbarii cosmice si de a fi strecurat clandestin in teoria transformarii biologice ideea de progres. Privind retrospectiv, din orice situatie data, la situatiile din trecut, putem utiliza fara pericol termenii de dezvoltare si de evolutie, in sens neutru. In acest caz evolutia este procesul care a dus de la conditiile din trecut la cel din prezent. Insa trebuie sa ne ferim de eroarea fatala de a confunda schimbarea cu imbunatatirea si evolutia cu evolutia catre forme de viata superioare. Nu ne este permis nici sa substituim antropocentrismului religios si al vechilor doctrine metafizice, un antropocentrism pseudostiintific.

Dar nu este sarcina praxeologiei sa critice aceasta filozofie. Sarcina ei este sa naruie erorile implicate in ideologiile actuale.

Filozofia sociala al secolului XVIII-lea era convinsa ca omenire a patruns de acum, in cel din urma, in epoca ratiunii. In vreme ce erorile teologice si metafizice au dominat in trecut, ratiunea va fi de acum suprema. Oamenii se vor elibera din ce in ce mai mult din lanturile traditiei si ale superstitiilor si isi vor dedica toate eforturile ameliorarii continue a institutiilor sociale. Fiecare noua generatie isi va aduce propria sa contributie la aceasta glorioasa sarcina. Cu timpul, societatea va deveni din ce in ce mai mult o societate de oameni liberi, care aspira la fericirea maxima a numarului cel mai mare. Revenirile temporare nu sunt, desigur, imposibile. Dar, in cele din urma, cauza cea buna va triumfa, deoarece ea este cauza ratiunii. Oamenii se considerau fericiti pentru ca erau cetateni ai unei epoci de iluminare, care, prin descoperirea legilor comportamentului rational, netezea calea unei ameliorari continue a treburilor omenesti. Ei regretau doar faptul ca erau prea batrani pentru a mai fi ei insisi amatorii tuturor efectelor benefice ale noii filozofii. "Mi-as dori", ii scria Bentham lui Philarète Chasles, "sa mi se acorde privilegiul de a-mi trai anii pe care-i mai am de trait la sfarsitul fiecaruia dintre secolele ce vor urma mortii mele; astfel, as putea deveni martorul efectelor scrierilor mele." [7]

Toate aceste sperante se fondau pe convingerea ferma, proprie epocii, ca masele sunt atat bune din punct de vedere moral, cat si rationale. Straturile superioare, aristocratii privilegiati care traiau din grasimea pamantului, erau [p.193] socotiti depravati. Oamenii de rand, indeosebi taranii si muncitorii, erau glorificati in duh romantic, ca fiind nobili si inzestrati cu o judecata infailibila. Astfel, filozofii erau convinsi ca democratia, guvernarea de catre popor, va atrage dupa sine perfectiunea sociala.

Aceasta prejudecata a fost eroarea fatala a umanitaristilor, filozofilor si liberalilor. Oamenii nu sunt infailibili; foarte adesea ei se inseala. Nu este adevarat ca masele au intotdeauna dreptate si cunosc mijloacele de atingere a telurilor urmarite. "Credinta in omul de rand" nu este intemeiata pe ceva mai solid decat era cea in darurile supranaturale ale regilor, preotilor si nobililor. Democratia garanteaza un sistem de guvernare care se conformeaza dorintelor si planurilor majoritatii, dar ea nu poate impiedeca majoritatile sa cada victime unor idei eronate si sa adopte politici inadecvate, care nu numai ca nu duc la realizarea telurilor urmarite, dar atrag dupa ele dezastre. Majoritatile pot si ele sa greseasca si sa distruga civilizatia. Cauza cea buna nu va triumfa doar din cauza faptului ca este rationala si eficace. Doar daca oamenii sunt astfel incat sa adopte in cele din urma politici rezonabile si care este probabil ca vor duce la atingerea telurilor ultime urmarite, civilizatia va progresa, iar societatea si statul ii vor face pe oameni mai satisfacuti, desi nu fericiti in sens metafizic. Numai viitorul ne va spune daca aceasta conditie este sau nu indeplinita.

Nu este loc in limitele unui sistem praxeologic pentru meliorism si fatalism optimist. Omul este liber, in sensul ca trebuie sa aleaga zilnic din nou intre politicile care duc la succes si cele care duc la dezastru, dezintegrare sociala si barbarie.

Termenul de progres nu are sens daca este aplicat evenimentelor cosmice sau unei viziuni cuprinzatoare asupra lumii. Nu dispunem de nici un fel de informatii despre planurile initiatorului originar al miscarii universale. Dar lucrurile nu stau la fel cu intrebuintarea acestui termen in contextul unei doctrine ideologice. Marea majoritate a oamenilor aspira la provizii de hrana mai mari si de mai buna calitate, haine, locuinte si alte facilitati materiale. Numind o crestere a nivelului de trai al maselor progres si imbunatatire, economistii nu imbratiseaza un materialism vulgar. Ei constata pur si simplu faptul ca oamenii sunt animati de aspiratia de a-si ameliora conditiile materiale de trai. Ei judeca politicile din punctul de vedere al telurilor pe care doresc oamenii sa le atinga. Cel ce dispretuieste scaderea mortalitatii infantile si disparitia graduala a foametei si a molimelor are dreptul sa arunce prima piatra in materialismul economistilor.

Totusi, daca inspectam programele tuturor partidelor - atat programele elaborate abil si mediatizate, cat si pe cele pe care le adopta efectiv partidele cand sunt la putere, putem descoperi cu usurinta eroarea implicata in aceasta interpretare. Toate partidele de astazi aspira la bunastarea si prosperitatea pamanteasca a suporterilor lor. Ele promit sustinatorilor lor ca le vor asigura conditii economice mai satisfacatoare. In aceasta privinta nu exista nici o diferenta [p.181] intre biserica romano- catolica si diversele confesiuni protestante, in masura in care intervin in chestiunile politice si sociale, intre crestinism si religiile necrestine, intre adeptii libertatii economice si diversele categorii de materialisti marxisti, intre nationalisti si internationalisti, intre rasisti si prietenii pacii interrasiale. Este adevarat ca multe dintre aceste partide considera ca propriul lor grup nu poate prospera decat pe seama altor grupuri, mergand chiar pana a lua in calcul anihilarea completa a acestora, sau aservirea lor, ca pe o conditie necesara a prosperitatii grupului lor. Cu toate acestea, exterminarea sau inrobirea altora nu este pentru ele un scop ultim, ci un mijloc pentru atingerea obiectivului catre care aspira ca scop ultim: inflorirea propriului lor grup. Daca ar intelege ca propriile lor demersuri sunt indrumate de teorii eronate si nu pot produce rezultatele benefice asteptate de la ele, aceste partide si-ar schimba programele.

Afirmatiile pompoase pe care le fac oamenii despre lucruri de necunoscut si aflate dincolo de puterea de cuprindere a mintii umane, cosmologiile, viziunile asupra lumii, religiile, misticismele, metafizicile si fanteziile conceptuale difera considerabil de la unul la altul. Insa esenta practica a ideologiilor lor, i.e. implicatiile lor referitoare la telurile de urmarit in cursul vietii pamantesti si la mijloacele de atingere a acestor teluri, denota destula uniformitate. Exista, desigur, diferente si antagonisme atat in legatura cu telurile cat si cu mijloacele. Insa diferentele referitoare la teluri nu sunt ireconciliabile; ele nu impiedica cooperarea si aranjamentele amiabile in sfera actiunii sociale. Iar in masura in care se refera doar la mijloace si cai de urmat, ele pastreaza un caracter pur tehnic si se preteaza, ca atare, la a fi examinate prin metode rationale. Cand, in toiul conflictelor partinice, una din factiuni declara: "In aceasta privinta nu putem accepta sa negociem cu voi, deoarece avem de a face cu o problema legata de viziunea noastra asupra lumii; asupra acestui punct trebuie sa fim categorici si sa ne respectam in mod rigid principiile, indiferent ce consecinte ar avea ele", nu este necesar decat sa privim lucrurile mai indeaproape, pentru a realiza ca asemenea declaratii infatiseaza antagonismul ca fiind mai ascutit decat este in realitate. In realitate, pentru toate partidele dedicate urmaririi bunastarii pamantesti a oamenilor - si deci care aproba cooperarea sociala - intrebarile referitoare la organizarea sociala si la desfasurarea actiunii sociale nu sunt probleme de principii ultime si de viziune asupra lumii, ci chestiuni ideologice. Ele sunt probleme tehnice, pentru care se pot gasi intotdeauna aranjamente mutual acceptabile. Nici una dintre parti n-ar prefera in mod deliberat dezintegrarea sociala, anarhia si o intoarcere la barbaria primitiva, unei solutii care trebuie platita cu pretul sacrificarii unor aspecte ideologice. [p.182]

In programele partidelor, aceste chestiuni tehnice sunt, desigur, de prima importanta. Un partid este adeptul anumitor mijloace, recomanda anumite metode de actiune politica si respinge categoric toate celelalte metode si politici, pe care le considera inadecvate. Un partid este un organism in care se combina toti cei dornici sa intrebuinteze aceleasi mijloace pentru a actiona in comun. Astfel, pentru partid ca atare, mijloacele alese sunt esentiale. Un partid este sortit sa dispara daca ineficienta mijloacelor recomandate devine evidenta. Sefii de partide, ale caror prestigiu si cariere politice sunt legate de programul partidului, pot avea destule motive sa ocoleasca discutarea nestanjenita a principiilor programului respectiv; ei le pot atribui acestora caracterul de scopuri ultime, care nu trebuie puse in discutie, deoarece se intemeiaza pe o viziune asupra lumii. Dar, pentru populatia ai carei mandatari sefii partidelor se pretind a fi, in actiunile lor, pentru alegatorii pe care ei doresc sa-i alinieze de partea lor si pentru ale caror voturi fac propaganda electorala, lucrurile se prezinta intr-o lumina diferita. Ei n-au nici o obiectie impotriva cercetarii fiecarui punct din programul unui partid. Ei privesc acest program doar ca pe recomandarea unor mijloace pentru atingerea propriilor lor scopuri, i.e. a bunastarii in lumea aceasta.

Ceea ce desparte partidele intitulate astazi partide intemeiate pe viziuni asupra lumii, i.e. cele bazate pe acceptarea unor decizii filozofice fundamentale, referitoare la scopuri ultime, sunt numai aparent dezacorduri referitoare la teluri ultime. Antagonismele lor se refera fie la credinte religioase, fie la probleme de relatii internationale, fie la problema proprietatii asupra mijloacelor de productie, sau la probleme de organizare politica. Se poate arata ca toate aceste controverse au ca obiect mijloace si nu scopuri ultime.

incepem cu problema organizarii politice a unei tari. Exista adepti ai unui sistem democratic de guvernare, ai monarhiei ereditare, ai guvernarii de catre o elita autoproclamata si ai dictaturii cezariste. [1] Este adevarat ca aceste programe sunt adesea sustinute prin referiri la institutii divine, la legile eterne ale universului, la ordinea naturala, la directia inevitabila a evolutiei istorice si la alte obiecte ale cunoasterii transcendente. Dar asemenea afirmatii sunt doar podoabe ocazionale. Pentru a atrage electoratul partidele avanseaza alte argumente. Ele sunt nerabdatoare sa arate ca sistemul pe care-l recomanda va avea mai mult succes decat cele recomandate de alte partide, in sensul realizarii acelor scopuri la care aspira cetatenii. Ele descriu rezultatele benefice realizate in trecut sau in alte tari si discrediteaza programele altor partide, relatandu-le esecurile. [p.183] Ele recurg atat la rationament pur cat si la interpretarea experientelor istorice, pentru a demonstra superioritatea propriilor lor propuneri si precaritatea celor ale adversarilor lor. Principalul lor argument este intotdeauna: sistemul politic pe care-l sustinem va va aduce mai multa prosperitate si va va face mai multumiti.

In domeniul organizarii economice a societatii exista liberalii, care recomanda proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, socialistii care recomanda proprietatea publica asupra mijloacelor de productie, si interventionistii care recomanda un al treilea sistem, care, afirma ei, este la fel de indepartat de socialism si de capitalism. In confruntarea acestor partide se spun din nou multe despre problemele filozofice fundamentale. Se vorbeste despre adevarata libertate, egalitate, justitie sociala, drepturi individuale , comunitate, solidaritate si umanitarism. Insa fiecare partid urmareste sa demonstreze, prin rationament si prin referire la experienta istorica, ca doar sistemul pe care-l recomanda el ii va face pe cetateni prosperi si multumiti. Reprezentantii fiecarui partid sustin in fata poporului ca realizarea programului lor va ridica nivelul de trai mai mult decat ar face-o realizarea programului oricarui partid. Ei insista asupra eficacitatii si utilitatii planurilor lor. Este limpede ca ei nu difera unii de altii in ce priveste scopurile, ci num

Exista un singur etalon pentru evaluarea actiunilor umane: daca ele sunt sau nu potrivite pentru atingerea telurilor urmarite de oamenii care actioneaza.

Note

1. Cezarismul este astazi exemplificat de dictaturile de tip bolsevic, fascist sau nazist.

2. A se vedea mai jos, capitolul XX.

3. Cf. Mises, Omnipotent Government, New Haven, 1944, pp. 221-228, 129-131, 135-140.

4. Un gangster poate surclasa in putere un individ mai slab, sau neinarmat. Insa lucrul acesta nu are nimic de a face cu viata in societate. El reprezinta un caz antisocial izolat.

5. Cf. infra, pp. 647-651.

6. Aici avem in vedere prezervarea guvernarilor europene minoritare in tari neeuropene. Referitor la perspectivele unei agresiuni asiatice asupra Occidentului, cf. infra, pp. 669-670.

7. Philarète Chasles, Études sur les hommes et les moeurs du XIX - ème siècle, Pari