Influenta tulburarilor dezvoltarii copiilor deficienti mintal asupra activitatii de invatare

Dupa Pantelimon Golu (1985) conceptul de invatare se refera la "acel proces evolutiv, de esenta informativ-formatica, constand in dobandirea de catre fiinta vie -intr-o maniera, activ explorativa- a experientei de viata si, pe aceasta baza, in modificarea selectiva si sistematica a conduitei, in ameliorarea si perfectionarea ei controlata si continua sub influenta actiunilor variate ale mediului ambiant".

Invatarea umana este o activitate psihica foarte complexa, deosebit de importanta pentru adaptare, constand in insusirea de cunostinte (invatare cognitiva), de operatii mintale (invatare formativa), de deprinderi in domeniul vorbirii orale, ale citirii si scrierii (invatare instrumentala), de sentimente (invatare afectiva), de comportamente si deprinderi manuale (invatare practica), de insusirea constienta a unor scheme motorii:schema corporala, orientare, coordonare (invatare psihomotorie) etc.

Invatarea se poate desfasura ca un proces spontan, neintentionat. Aceasta forma de invatare este proprie mai ales varstelor mici, cat si situatiilor obisnuite, cotidiene. Pentru etapele mai avansate de dezvoltare, este caracteristica invatarea intentionata, constienta, bazata pe intelegere si ale carei rezultate se aplica si se reflecta atat in comportamente voite, cat si in relatari verbale coerente. Acesta este nivelul spre care trebuie sa ne indreptam in activitatea scolara cu elevii handicapati si pe care trebuie sa-l realizam cu toti elevii care prezinta intarzieri in dezvoltare, sau dificultati pasagere in activitatea de invatare.

Intre toate tipurile de invatare exista o stransa interdependenta si conditionare reciproca.

Invatarea afectiva este in stransa legatura cu motivatia, aceasta fiind un factor de orientare si potentare a tuturor tipurilor de invatare.

In situatia copiilor deficienti, raportul obisnuit intre formele de invatare-cognitiva, afectiva, instrumentala etc., cat si intre invatarea spontana si cea intentionata este modificat in functie de tipul si gradul deficientei, dar si varsta copiilor.

Emil Verza (1996), subliniaza ca, mai ales in perioadele incipiente de instruire, elevii handicapati intampina dificultati majore in invatarea cognitiva si, de aceea, accentul trebuie pus pe invatarea "predominant afectiva si motivationala". Aceste forme de invatare vor fi insotite intotdeauna de alte doua forme si anume de invatarea morala si invatarea motrica.

In conceptia lui L.S.Vaagotski exista o dependenta stransa intre invatare si dezvoltare, mai ales intre invatare si socializare.

La persoanele cu deficiente aceasta relatie devine una complexa si este formata din trei factori esentiali: invatare-dezvoltare-compensare. Astfel, invatarea devine un principiu important pentru realizarea dezvoltarii compensatorii, in conditiile unei invatari orientata formativ.

L.S.Vaagotski mentioneaza ca nu orice activitate este accesibila copilului la orice varsta si prin urmare, nu orice activitate de invatare poate stimula optim dezvoltarea in orice moment. Astfel, autorul aduce in discutie stimularea invatarii spre "zona proximei dezvoltari". L.S.Vaagotski considera ca, in general, diferitele functii psihice se maturizeaza in ritm inegal, fiecare avand o perioada "senzitiva" de dezvoltare in care ritmul acesteia este maxim si in care celelalte functii se polarizeaza in jurul sau, imprimand un specific vietii psihice a copilului in fiecare etapa de varsta. Aceasta conceptie se bazeaza pe investigatii comparative, pe care autorul citat le-a desfasurat cu copiii obisnuiti si cu copiii deficienti sau prezentand dificile tulburari si abateri in dezvoltare.

Aceste perioade optime de dezvoltare depind atat de particularitatile obisnuite pentru varsta data, cat si de caracteristicile individuale, inclusiv -asa cum subliniaza cu insistenta P.Golu (1985)- de particularitatile motivationale.

In cazul copiilor cu deficiente mintale - desfasurarea in ontogeneza a etapelor amintite- are loc intr-un ritm incetinit, inegal. Reprezentand unul dintre principalele fenomene amintite ca trasaturi de specificitate a deficientei mintale, vascozitatea genetica, care a fost introdusa in psihopedagogie de B.Inhelder se refera la incapacitatea acestui deficient de a se desprinde rapid si definitiv de stadiile initiale ale dezvoltarii irationamentului. Se mai manifesta si prin incetinirea si chiar stagnarea pe parcurs a acestei dezvoltari inainte ca stadiile sale superioare sa fi fost atinse.

L.S.Vaagotski considera ca deficientul mintal se caracterizeaza prntr-o zona limitata, restransa a proximei dezvoltari, cu atat mai restransa cu cat gravitatea deficitului sau intelectual este mai mare.

Trasaturile ce contureaza vascozitatea genetica a deficientului mintal si patricularitatile proximei sale dezvoltari scoate in evidenta ritmul incetinit in dezvoltarea acestor copii.

Bazandu-se pe teoria piagetiana a dezvoltarii stadiale a inteligentei B.Inhelder si colaboratorii sai(1977), preconizeaza organizarea activitatilor de invatare cu elevii care intampina dificultati, conform ideii " comutativitatii".

Deosebit de important e pentru demersul metodologic in activitatea de invatare cu acesti copii sunt:

a.     Proiectarea cu grija a pasilor de efectuat atat sub aspectul transmiterii de cunostinte cat si sub aspectul formarii operatiilor mintale urmarind accelerarea treptata a progresului in invatare.

b.     Pregatirea temeinica si realizarea completa a fiecarui pas proiectat, a fiecarei secvente de invatare, pentru a preveni regresul ulterior.

c.      Revenirea periodica, in contexte diferite, mai ales asupra continuturilor si operatiilor inca insuficient conturate, in vederea consolidari temeinice a fiecarei activitati cognitive, instrumentale sau practice.

O alta caracteristica a dinamicii dezvoltarii copilului deficient mintal o  reprezinta heterocronia, fenomen pus in evidenta, dupa cum se stie, de catre D.Zazzo. Heterocronia explica mecanismele prin care deficientii mintal sunt nu numai intarziati in dezvoltare, ci si dizarmonici in structura personalitatii lor. Ea reprezinta "expresia unor inegalitati in ritmurile diferitelor componente ale profilului psihologic general al deficientilor mintali, manifestate pe fondul unor intarzieri globale mai mult sau mai putin accentuate" (Gh.Radu; Psihopedagogia dezvoltarii scolarilor cu handicap; Ed. Buc1999).

Un alt fenomen de distorsionare a dinamicii dar de data aceasta, a dinamicii corticale la deficientul mintal, o reprezinta inertia oligolfrenica, fenomen concretizat in rigiditatea reactiilor adoptative si comportamentale, in insuficienta adecvare a cestor reactii la schimbarile permanente ce se produc in mediul inconjurator. Spre deosebire de aceasta inertie corticala normala, inertia oligofrenica este un fenomen patologic, ce se caracterizeaza intr-o puternica lipsa de mobilitate a reactiilor psihice, cu consecinte negatice pentru procesul de adaptare la conditiile variate ale mediului inconjurator. Astfle deficientii mintali manifesta adesea incetineala in gandire si in activitate, apatie in starile afective si in comportament, reactii intarziate si insuficient adaptate(diferentiate) la stimularile mediului inconjurator.

Inertia patologica sau aligofrenica se manifesta frecvent si prin reactii precipitate, insuficient supuse controlului constient care isi gasesc explicatia in stagnarea, peste limitele necesare a unor cai de excitatie in scoarta cerebrala.

Un exemplu de manifestare a inertiei patologice la nivelu proceselor de excitatie si a ruperii echilibrului cu procesele inhibitorii il reprezinta perseverarile motrice, frecvent intalnite la handicapatii mintal, mai ales in munca manuala, care fac deosebit de dificila antrenarea lor in activitati practice bazate pe miscari constiente, variate si care ingreuneaza procesul pregatirii practice. Rigiditatea recatiilor la deficientii mintal a fost descrisa in numeroase lucrari de specialitate, dar notiunea de insertie oligofrenica sau patologica este legata de numele lui A.R.Luria si al colaboratorilor sai: M.S.Pevzner, V.I.Lubovski, s.a. care au interpins numeroase investigatii pe aceasta tema.

Metodologia activitatilor de invatare, desfasurate cu scolarii deficienti mintal trebuie sa se axeze pe o cunoastere amanuntita a trasaturilor de specificitate al acestor scolari care cuprind tulburarile atat intelectuale, cat si cele afectiv-volitionale si actional-comportamentale.