Inceputurile si evolutia vietii sociale

INCEPUTURILE SI EVOLUTIA VIETII SOCIALE

O prima si importanta inchegare sociala, definita de N. Petrescu drept grup elementar, ar reprezenta un indiciu in sensul ca omul nu apare izolat, ci intr-un mediu gregar pe care il mosteneste si pe care il socializeaza treptat. Uniforme ca mod de organizare, grupurile elementare, prin adaptari succesive, mai de suprafata sau mai profunde, genereaza obiceiuri, credinte, preocupari, care incep sa se diferentieze de la un grup la altul.

Elementul fundamental in aceasta faza a evolutiei fiintei umane il constituie solidaritatea, ce se mentine inclusiv in grupurile in care deja conducatorii s-au impus, avand functia conservarii atat a individului, cat si a colectivitatii. Solidaritatea are mai mult un caracter mecanic, fiind intretinuta de instinctul gregar. In esenta, este o solidaritate naturala.

In acest caz (al grupurilor primare) si numai in aceasta faza de evolutie a omului se manifesta o adaptare a individului la comunitate, neexistand interese si aspiratii divergente intre indivizi ca si intre acestia si conducatori. Ceea ce este valabil pentru comunitate este valabil si pentru individ. Cei care incearca sa se sustraga actului de vointa al grupului sunt sanctionati sau chiar suprimati.

Hoarda, in viziunea altor specialisti (E. Mucke), ar fi fost prima si cea mai simpla forma de societate. Uneori hoarda este apreciata si ca o grupare umana care se bazeaza pe coabitarea in acelasi loc si pe vecinatate. Hoarda nu are ordine interioara si nici conducere durabila. Este mai mult un mediu social decat o forma (structura) sociala, este o "protoplasma sociala", un fel de teren pe care germineaza un mod de agregare sociala.

"Societatea elementara si originala (care) realmente existenta - releva Petre Andrei - este clanul nediferentiat pe care, insa, unii il confunda cu hoarda, sustinand ca intre ele exista numai o deosebire cantitativa". Clanul este un tip de agregare sociala primara bazat pe sistemul de rudenie sau derivat din acesta.

Sistemul de rudenie este un element coagulat social foarte important pentru aceasta faza a evolutiei "societatilor" primitive, confundandu-se, de fapt, cu societatea insasi. Principalele sale functii constau in:

a) precizarea raporturilor interindividuale;

b) organizarea indivizilor, grupurilor si comunitatii intr-o retea de raporturi;

c) reglementarea si fixarea "normelor" comportamentale ale indivizilor fata de alti indivizi, grupuri sau fata de "societate", in cele mai diferite contexte sau situatii.

Sistemul de rudenie presupune organizarea unei vieti in comun a unei colectivitati care, initial, a pornit de la relatii de rudenie autentice si recunoscute si care, apoi, a adoptat si pe alti membri, integrandu-I in clan (hoarda), ginta sau fratrie.

Sistemul de rudenie are rolul important pentru acea perioada, deoarece organizeaza viata sociala insasi a comunitatii primitive, o structureaza si ii fixeaza functiile.

Viata sociala, care se desfasoara in clanuri, ginti, triburi etc., reprezinta, in esenta, o componenta a existentei umane, care isi are geneza in insasi inceputurile indepartate ale devenirii omului.

Viata sociala a comunitatilor primitive nu exclude unele diferentieri sociale. Exista o intreaga ierarhie la primitivii din trecut si la cei studiati pe viu la finele secolului trecut, ceea ce releva - dupa aprecierile lui N. Petrescu - "un proces activ de diferentiere".

Deosebirile care se configureaza in "societatile" primitive sunt de doua tipuri: a) de casta (sau de clasa) si b) de merit. Primele impart societatea in categorii pe baza de drepturi creditare si avere, iar celelalte sunt produsul unor calitati individuale.

Triburile sau uniunile tribale, alcatuite din mai multe triburi, sunt raspandite pe un teritoriu mai intins si ele au, practic, aceeasi structura sociala. In cazul uniunilor de triburi se produce o supraetajare in zona "elitelor", seful sau conducatorul, precum si "sfatul" sau "adunarea" sunt recrutate din "nobilimea" tribala. Diferentierea se accentueaza, sefii militari devenind tot mai bogati.

Restul populatiei, diferentiata prin nivelul proprietatii, se diferentiaza si prin sfera ocupationala: agricultori, mestesugari si negustori.

Alaturi de proprietatea obstilor isi consolideaza pozitiile proprietatea individuala (particulara) care va determina o accentuare a stratificarii sociale.