Elementele necesare in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului

Elementele necesare in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului

1. Sentimentul de siguranta in familie

Familia ofera copilului acel sentiment de siguranta care apare tot mai mult, astazi, drept conditie fundamentala a dezvoltarii si echilibrului sau interior. Daca copilul ar fi doborat de nenumaratele pericole care il pandesc sau de nesatisfacerea trebuintelor elementare carora este inca incapabil de a le fata fata, nu s-ar mai putea vorbi de dezvoltare. Pe de alta parte, nu putem vedea in ce mod ar putea avea loc aculturatia daca copilul ar fi total impiedicat sa participe la viata din jurul lui, deoarece orice activitate eficace i-ar fi intezisa de slabiciunea sa si de lipsa de adecvare a mijloacelor de care dispune ; in atare situatie el nu ar invata sa traiasca. In sfarsit, cum ar putea avea loc socializarea si umanizarea lui daca copilul s-ar gasi intr-un cadru ce se schimba mereu, in care situatiile si persoanele n-ar avea nici o statornicie si in care el nu ar putea stabili relatii durabile, intemeiate pe sentimente puternice ?

Familia contribuie cu un cadru stabil si coerent in care anxietatea provocata de copil, de incapacitatea sa de a face fata numerosilor stimuli interni si externi ce il asalteaza, este redusa considerabil. Aceasta actiune securizanta care, la inceput, este exercitata mai ales de mama, permite copilului sa se instaleze in viata curenta. Ea se efectueaza in esenta prin satisfarea trebuintelor elementare ale sugarului si prin repetarea cu regularitate a situatiilor identice, fapt care il ajuta pe copil sa ajunga la prima organizare a impresiilor. Familia continua sa-i ofere partial si intr-un mod diferit siguranta in timpul anilor de crestere si chiar la varsta adulta.

Sentimentul de siguranta, atat de important pentru fiinta in formare, depinde de ansamblu complex de factori care vor trece in curand nivelul satisfactiilor elementare si pe acelea al identificarilor situatiilor constatate, depasind astfel, si inca cu mult, simpla protectie impotriva amenintarilor materiale. [1]

Sentimentul de siguranta depinde de urmatoarele conditii :

1.     protectia impotriva loviturilor din afara

2.     satisfacerea trebuintelor elementare

3.     coerenta si stabilitatea cadrului de dezvoltare

4.     sentimentul de a fi acceptat de ai sai :

a)     ca membru al familiei

* sa fie iubit

* sa daruiasca dragoste, sa fie izvor de bucurie si de

multumire pentru adulti

* sa fie condos si indrumat

b)     ca fiinta umana

* sa i se accepte caracteristicile individuale

* sa aiba posibilitatea de actiune si experienta personala

* sa aiba asigurata a anumita serie de libertate

Am putea spune ca aceste conditii sunt constant indispensabile. [2]

Cand familia nu-si indeplineste functia fndamentala de securizare, este inevitabil ca intr-un fel sau altul, rolul sau socializator, acultural si individualizator sa se altereze in aceiasi masura. Imaginea pe care copilul si-o va face despre sine, despre altii si despre lume va fi intotdeauna de insecuritate.[3]

3.2.2. Jocul in dezvoltarea copilului

Fiecare om, indiferent de varsta, pregatire, mediul social sau stare civila, pastreaza mereu vii in memoria sa jocurile copilariei. Aceasta pentru ca, intr-un fel sau altul, jocul este fenomenul care influenteaza, fara exceptie, viata copilului si dezvoltarea lui ulterioara din punct de vedere socioafectiv si intelectual.

Copiii "traiesc" cu adevarat "aventurile" puse la cale. Aici in zona jocului, ei invata mai bine "ce ai dreptul" sa faci si "ce nu ai dreptul" sa faci ; jocul este un preludiu pentru respectarea regulilor de existenta in societate.

Cea mai completa definitie a fost data de A.N. Leontiev :

Jocul este o activitate de tip fundamental cu rol hotarator in evolutia copilului, constand in reflectarea si reproducerea vietii reale intr-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferentei dintre factorii biopsihosociali. Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vietii reale pe baza transfigurarii realitatii, prelucarii aspiratiilor, tendintelor, dorintelor copilului.. Jocul este o activitate cu caracter dominant la aceasta varsta, fapt demonstrate de modul in care el polarizeaza asupra celorlalte activitati din viata copilului, dupa durata si ponderea sa, dupa eficienta lui, in sensul ca jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificari in psihicul copilului. " [4]

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Datorita faptului ca angajarea in joc implica o solicitare pe mai multe planuri - actional, sensorial, intelectual, afectiv - jocul reprezinta o conditie esentiala pentru dezvoltarea imaginatiei, atentiei, observatiei, afectivitatii si vointei.

La varsta prescolara, se impune precizarea ca este singurul mijloc de realizare a educatiei. Jocul este modul in care copilul se dezvolta, modul in care

incepe sa cunoasca si sa se integreze in realitatea care il inconjua.

"Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsa intreaga experienta despre lume si viata a copilului, acesta devenind prin intermediul lui mai subtila si mai accesibila. " [5]

De aceea, el are nevoie de incurajarea, dezaprobarea sau, cel putin, de atentia si observatia parintelui.

Prin joc, dezvoltarea intelectuala este puternic influentata, in sensul dobandirii de noi cunostinte pe de-o parte si a diversificarii actiunilor mintale pe de alta parte.

Jocul este cadul dezvoltarii gandirii, inventivitatii si a limbajului. Prin joc, copilul dobandeste primele experinte de viata, sesizeaza anumite norme de conduita in comportamentul oamenilor la nivelul sau de intelegere si incearca chiar un inceput de descifrare a aspectelor contradictorii.

"Un copil care nu stie a se joace, un "mic batran", este un adult care nu va sti sa gandeasca." [6]

In timpul copilariei, jocul este mijlocul de determinare a rationamentelor simple in prima faza pentru ca, apoi, devenind scolar, adolescent si adult sa poata construi pe acesta temelie de rationamente simple altele mai complexe.

Prin joc se pun bazele formarii caracterului, a personalitatii copilului, de aceea problemele pe care le ridica jocul din punct de vedere educativ sunt foarte numeroase. Jocul satisface dorinta fireasca de manifestare, de actiune, de afirmare a independentei copilului.

Patrunderea in universul raporturilor de convietuire a oamenilor il determina pe copil sa capete simtul raspunderii, prin respectarea unor reguli obligatorii. Aici, copilului i se formeaza insusiri morale cum ar fi : solidatitatea, curajul, solicitudinea, spiritual colectiv si hotararea. Numai prin intemediul jocului copiii deprind modele de conduita si ajung sa le reflecte pana la nivelul de intelegere comportamentala.

3. Fundamentul in formarea si dezvoltatea

personalitatii copilului - DRAGOSTEA

Adevarata dragoste este neconditionata si trebuie sa fie evidenta in toate relatiile de iubire. Fundamentul unei relatii puternice cu copilul este iubirea neconditionata. Numai o astfel de relatie de iubire poate asigura cresterea copilului pana la deplina maturitate. Doar aceasta temelie de dragoste neconditionata poate asigura prevenirea unor probleme generate de resentimente, lipsa de iubire, sentimente de vina, frica, insecuritate.

Iubirea este cheia de aur a educatiei.

Aceasta dragoste care este fundamental in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului trebuie sa fie neconditioanta, neschimbatoare, inepuizabila, generoasa, dincolo de orice limita si plina de cea mai minunata bunatate !

Putem face niste observatii cu privire la aceasta dragoste, a ceea ce inseamna ea :

* inseamna actiune, si nu doar o atitudine blajina

* inseamna implicare, si nu o detasare confortabila fata de nevoile

copilului

* inseamna a-l iubi in mod neconditionat pe cel antipatic, care nu merita

sa-l iubesti si nici sa-i raspunzi la dragoste

* inseamna un devotament permanent fata de copil

* inseamna o daruire constructiva, plina de hotarare bazata nu pe o

sentimentalitate oarba, ci pe o cunoastere : cunoasterea a ceea ce este 

cel mai bine pentru copil

* inseamna un comportament consecvent, care arata o preocupare

permanenta pentru binele suprem al copilului

Pentru copil, a se simti iubit presupune nu mai dovezile vadite de tandrete pe care parintii le dau fara indoiala mai mult sau mai putin frecvent si cu mai multa sau mai putina generozitate copiilor, dar mai ales acea tonalitate generala afectuoasa si binevoitoare care impregneaza toate raporturile dintre copil si anturajul sau familial.

Copilul mic a intuit aceasta dragoste in calitatea hranei si a ingrijirilor, in gingasia contactelor cu mama, duiosia micilor sale jocuri cu mama care sunt altfel si stimuleaza favorabil dezvoltarea sa neuropsihica.

Crescand, copilul a intuit aceasta dragoste din bunavointa ce i se arata, din bucuriile ce i se ofera, dar si mai mult inca, din interesul pe care adultul il acorda faptelor lui si din timpul care i-l consacra.

Cum oare copilul s-ar simti iubit cand are de-a face cu niste persoane atat de hartuite de obligati imperioase incat devin inaccesibile si nu pot raspunde la chemarile lui decat printr-un "n-am timp" fara replica ? Cum ar putea el sa se increada in sentimentele potrivite ale unui tata care nu este niciodata atent la ceea ce i se povesteste, sau in sentimentele unei mame care umbla tot timpul de colo-colo, incapabila sa-i daruiasca pruncului ei o clipa de atentie si care, in cel mai bun caz, gaseste intotdeaua mijlocul de a aseza intre ea si copil un ghem de lana si uneltele de impletit sau cine stie ce alt lucru cu acul ?

"Hai du-te la joaca si lasa-ma in pace !" Nenumarati copii, vesnic tratati ca niste obiecte suparatoare, nu au cum sa-si dea seama ca sunt totusi iubiti., dar sunt ei cu adevarat iubiti ?

Dragostea nu poate fi pentru un copil un sentiment abstract, ea trebuie sa

poata fi simtita, sa fie vadita, sa se exprime prin abordarea unor satisfactii concrete.

Mai exista, de altfel, si altceva - semnele de duiosie si satisfactiile oferite, cum ar fi : multi copii sunt coplesiti de cadouri fara sa aiba convingerea intima ca sunt iubiti. "Mama, spune-mi daca ai fost multumita cand m-am nascut si ai vazut ca copilul eram eu ?" O asemenea intrebare pusa uneori de copil dezvaluie nevoia de a i se incredinta ca persoana lui este un izvor de bucurie si de multumire pentru parinti. Copilul are nevoie sa stie ca parintii sunt bucurosi de a-l vedea, ca el este un element de fericire pentru cei apropiati, principala lui valorizare sta fara indoiala in faptul de a sti ca "prezinta valoare" pentru parinti. Aceasta ajutand la inflorirea tinerei sale personalitati.

Cum s-ar putea simti iubit copilul daca nu are posibilitatea ca la randul lui sa datuiasca duiosie si sentimente de afectiune ? Cum s-ar putea simti izvor de bucurie si de satisfactii, daca exprimarea sentiemtelor sale nu ar fi intampinata cu plangere ? A respinge un copil care se atarna de gatul nostru, a-i impune tacere in momentul in care el arde de dorinta de a ne povesti ceva, nu inseamna oare a arata ca in fond ne putem dispensa de el ? A nu-i primi sarutarile nu inseamna oare ai refuza dragostea si, deci, a-i arata ca nu-l iubesti ? [7]

Copiii care poseda tot ce si-ar putea dori, nu poseda de fapt nimic daca sunt lipsiti de zambetul duios al mamei si de autoritatea calda a tatalui.Copiii ai caror parinti se intereseaza mai mult de viata sociala decat de de copiii lor, scuzandu-se ca se intorc de la serviciu extenuate, dar ies in strada sa vorbeasca cu prietenii, pentru acesti copii caminul nu mai este decat un "hotel" in care dorm si mananca. Parintii au devenit aproape niste straini, de la care nu mai asteapta nici un ajutor in dificultatiile lor afective.

A iubi si a arata ca iubesti inseamana "a face ceva" pentru acela pe care il iubesti, pentru copilul tau ; si prin placerea pe care i-o oferi sau prin serviciul pe care i-l faci, a primi o valoare in schimb : personalitatea copilului ; copilul de azi, adultul de maine. 

Inchei cu o poezie a lui Romului Chelbean [8], care este de fapt rugamintea unui copil, fata de parintii lui, de a fi iubit ; poezie ce reflecta nevoia copilului de parinti :

"Daca ar avea parintii ochi sa vada

Si sufletul le-ar fi mereu atent,

In sufletul pruncilor cu viata fada

Ar descifra mesajul cel urgent "

"Va rog iubiti-ma inteligent !"

Nu glume, nici minciuni ; bomboane mare ;

Nu vreau bunici si nici televizor ;

Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare ;

Putin imi pasa de traiesc sau mor

Dar vreau sa fiu al vostru nu al lor !

Eu stiu c-aveti profesii elevate,

Ca sunteti la curent cu date noi,

C-aveti servici ca eu sa am de toate.

Dar, fiindca va iubesc pe amandoi

Va spun : "Eu am nevoie doar de voi !"

As vrea ca jucarie ochii mamei

Nu ochii-ndepartati ai vreunui unchi.

Cand ne-ntalnim de galsul foamei

Si nu pot sta la tata pe ghenunchi

Ma simt ca o mladita fara trunchi.

Nu vrau sa fiu un deget ce acuza

Gasind olarul singur vinovat.

Am gand curat, si inima refuza

O bomba cu efect intarziat.

Vreau sa devin om adevarat !

De-aceea parintii mei sa vada,

Sa aiba sufletul mereu atent.

Ca-n ochii mei umbriti de-o viata fada

Sa descifreze strigatul urgent :

"Va rog iubiti-ma inteligent !"