Rolul ideilor si ratiunea umana

1. Ratiunea umana

Ratiunea este trasatura particulara si caracteristica a omului. Nu este necesar ca praxeologia sa-si puna intrebarea daca ratiunea este sau nu un instrument adecvat pentru cunoasterea adevarului ultim si absolut. Praxeologia analizeaza ratiunea numai in masura in care aceasta ii permite omului sa actioneze.

Toate obiectele care alcatuiesc substratul senzatiilor, perceptiilor si observatiilor umane se ofera de asemenea si simturilor animalelor. Insa doar omul are facultatea de a transforma stimulii senzitivi in observatii si experiente. Si doar omul isi poate organiza diversele observatii si experiente intr-un sistem coerent.

Actiunea este precedata de gandire. Gandirea inseamna a delibera dinainte asupra actiunilor viitoare si a reflecta ulterior asupra actiunilor trecute. Gandirea si actiunea sunt inseparabile. Fiecare actiune se intemeiaza intotdeauna pe o anumita idee despre anumite relatii cauzale. Cel ce gandeste o relatie cauzala gandeste o teorema. Actiunea fara gandire, practica fara teorie, sunt inimaginabile. Rationamentul poate fi eronat si teoria incorecta; insa gandirea si teoretizarea nu pot lipsi din nici o actiune. Pe de alta parte, gandirea este intotdeauna gandirea unei actiuni potentiale. Chiar si cel ce gandeste o teorie pura presupune ca teoria este corecta, i.e. ca actiunea care s-ar conforma continutului sau ar avea drept consecinta un efect anticipat pe baza rezultatelor acesteia. Este irelevant, din punct de vedere logic, daca o asemenea actiune este sau nu fezabila.

Cel ce gandeste este intotdeauna individul. Societatea nu gandeste mai mult decat mananca sau bea. Evolutia ratiunii umane, de la gandirea naiva a primitivilor pana la aceea mai subtila a stiintelor moderne, s-a desfasurat in cadrul societatii. Totusi, gandirea ca atare este intotdeauna o realizare a indivizilor. Exista actiune concertata, dar nu si gandire concertata. Exista doar traditia, care pastreaza gandurile si le comunica altora, ca pe un stimul pentru gandirea lor. Dar omul nu are alt mijloc de a-si apropria gandurile precursorilor sai decat de a le regandi el insusi, iarasi si iarasi. Apoi, el va fi desigur in masura sa avanseze mai departe, pornind de la gandirea inaintasilor sai. Cel mai important vehicul al traditiei este cuvantul. Gandirea este legata de limbaj si viceversa. Conceptele sunt incorporate in termeni. Limbajul este o unealta a gandirii, dupa cum este si una a actiunii sociale. [p.178]

Istoria gandirii si a ideilor este un discurs, care se perpetueaza de la o generatie la alta. Gandirea epocilor mai noi creste din gandirea epocilor mai timpurii. Fara ajutorul acestui stimul, progresul intelectual ar fi fost imposibil. Continuitatea evolutiei umane, insamantarea pentru urmasi si recoltarea pe pamantul destelenit si lucrat de inaintasi, se manifesta si in istoria stiintelor si a ideilor. Am mostenit de la inaintasii nostri nu doar un stoc de produse si bunuri de diverse ordine, care reprezinta sursa avutiei noastre materiale, ci si idei si ganduri, teorii si tehnologii, carora gandirea noastra le datoreaza productivitatea.

Insa gandirea este intotdeauna o manifestare a individului.

2. Viziune asupra lumii si ideologie

Teoriile care directioneaza actiunea sunt adesea imperfecte si nesatisfacatoare. Ele pot fi contradictorii si inadecvate pentru a fi aranjate intr-un sistem cuprinzator si coerent.

Daca privim teoremele si teoriile care ghideaza conduita anumitor indivizi si grupuri ca pe un complex coerent si incercam sa le aranjam, atat cat este cu putinta, intr-un sistem, i.e. intr-un corpus cuprinzator de cunostinte, atunci putem spune ca acesta constituie o viziune asupra lumii. O viziune asupra lumii este, ca teorie, o interpretare a tuturor lucrurilor, iar ca precept de actiune, o opinie referitoare la cele mai potrivite mijloace pentru a indeparta neplacerea, cat mai mult cu putinta. O viziune asupra lumii este, asadar, pe de o parte, o explicatie a tutror fenomenelor si, pe de alta parte, o tehnologie, amandoi acesti termeni fiind intrebuintati in acceptiunea lor cea mai larga. Religia, metafizica si filozofia urmaresc sa furnizeze o viziune asupra lumii, ele interpreteaza universul si ii indruma pe oameni cum sa actioneze.

Conceptul de ideologie este mai ingust decat cel de viziune asupra lumii. Cand vorbim despre ideologie ne referim numai la actiunea umana si cooperarea sociala, lasand deoparte problemele metafizicii, dogmele religioase, stiintele naturale si tehnologiile derivate din ele. Ideologia este totalitatea doctrinelor noastre referitoare la conduita individului si la relatiile sociale. Atat viziunile asupra lumii cat si ideologiile trec dincolo de limitele impuse unui studiu absolut neutru si academic al lucrurilor asa cum sunt ele. Ele nu sunt doar teorii stiintifice, ci si doctrine despre ceea ce trebuie, i.e. despre telurile ultime catre care ar trebui omul sa tinteasca, in demersurile sale pamantesti.

Ascetismul ne invata ca, pentru om, singurul mijloc de indepartare a durerii si de atingere a chietudinii complete, a multumirii si a fericirii, este de a abandona grijile lumesti si de a trai fara sa ne preocupe [p.179] lucrurile pamantesti. Nu exista alta mantuire decat renuntarea la ravna dupa bunastare materiala, indurarea supusa a adversitatilor pelerinajului pe pamant si dedicarea exclusiva a sinelui pregatirii pentru fericirea eterna. Pe de alta parte, numarul celor care respecta in mod consecvent si constant principiile ascetismului este atat de redus, incat nu este usor sa enumeram decat cateva nume. Se pare ca pasivitatea completa recomandata de ascetism este contrara naturii. Atractia vietii triumfa. Principiile ascetice au fost adulterate. Chiar si cei mai sfinti eremiti au facut concesii vietii si preocuparilor pamantesti, care nu respectau principiile lor rigide. Insa indata ce omul ia in calcul orice preocupari lumesti, substituind idealurilor pur vegetative o recunoastere a lucrurilor pamantesti, fie aceasta oricat de conditionata si incompatibila cu restul doctrinei pe care o profeseaza, el arunca o punte peste haul care-l separa de cei ce spun da aspiratiei catre scopuri din lumea aceasta. Din acest moment el are ceva in comun cu toti ceilalti.

Reflectiile oamenilor despre lucruri in legatura cu care nici ratiunea pura nici experienta nu ne furnizeaza nici un fel de cunoastere pot fi atat de radical diferite incat sa nu se poata ajunge la nici un consens. In sfera aceasta, in care reveria libera a mintii nu este constransa nici de gandirea logica nici de experienta senzoriala, omul poate da frau liber individualitatii si subiectivitatii sale. Nimic nu este mai personal decat notiunile si imaginile despre transcendenta. Termenii lingvistici sunt neputinciosi sa comunice cele ce se spun despre transcendenta; nu putem sti niciodata daca vorbitorii ii concep in acelasi fel. Referitor la lucrurile din lumea cealalta nu poate exista nici un consens. Razboaiele religioase sunt cele mai teribile razboaie, deoarece sunt purtate fara nici o perspectiva de conciliere.

Dar, indata ce intra in joc lucruri pamantesti, afinitatea naturala a tuturor oamenilor si identitatea conditiilor biologice de prezervare a vietii intra in joc. Productivitatea superioara a cooperarii in conditii de diviziune a muncii face din societate mijlocul cel mai important al fiecarui individ, pentru atingerea propriilor sale teluri, oricare ar fi ele. Prezervarea si intensificarea in continuare a cooperarii sociale devine un interes al tuturor. Toate viziunile asupra lumii si toate ideologiile care nu sunt in intregime si neconditionat dedicate practicilor ascetice si vietii de recluziune anahoretica trebuie sa ia aminte la faptul ca societatea este marele mijloc de atingere al telurilor pamantesti. Dar, in cazul acesta, inseamna ca dispunem de o platforma comuna in vederea atingerii unui consens, referitor la problemele sociale minore si la detaliile de organizare a societatii. [p.180] Oricat s-ar infrunta ideologiile unele cu altele, ele se armonizeaza intr-un punct, care este recunoasterea vietii in societate.

Uneori oamenii scapa lucrul acesta din vedere, deoarece cand analizeaza filozofiile si ideologiile ei remarca mai mult ce spun aceste doctrine despre lucrurile transcendente si necunoscute, si mai putin afirmatiile lor despre actiunea in lume. Intre diversele parti ale unui sistem ideologic exista adesea un hau de netrecut. Pentru omul care actioneaza, de importanta reala nu sunt decat acele invataturi care implica precepte de actiune, si nu doctrinele pur academice care nu au consecinte pentru conduita in cadrul cooperarii sociale. Putem lasa deoparte filozofia ascetismului coerent si consistent, deoarece prin rigiditatea sa aceasta trebuie sa duca la extinctia adeptilor ei. Toate celelalte ideologii, consimtind la cercetarea necesitatilor vietii, sunt silite intr-o oarecare masura sa ia in calcul faptul ca diviziunea muncii este mai productiva decat munca desfasurata in conditii de izolare. Ei admit astfel necesitatea cooperarii sociale.

Praxeologia si teoria economica n-au calificarea necesara pentru a analiza aspectele transcendente si metafizice ale nici unei doctrine. Insa, pe de alta parte, nici un fel de apel la dogme si credinte religioase sau metafizice, nu poate invalida teoremele si teoriile privitoare la cooperarea sociala stabilite prin rationamente praxeologice corecte. Daca o filozofie a admis necesitatea legaturilor sociale dintre oameni, ea s-a plasat pe sine, in masura in care intervin problemele actiunii sociale, pe un teren de pe care nu exista scapare prin invocarea de convingeri personale si profesiuni de credinta, care sa se sustraga unui examen temeinic cu mijloacele ratiunii.

Acest adevar fundamental este adesea ignorat. Oamenii cred ca diferentele dintre viziunile asupra lumii genereaza conflicte ireconciliabile. Ni se spune ca antagonismele fundamentale dintre partidele care profeseaza diferite viziuni asupra lumii nu pot fi stinse prin compromisuri. Ele provin din cele mai adanci profunzimi ale sufletului uman si exprima comuniunea innascuta a omului cu fortele supranaturale si eterne. Nu poate exista nici un fel de cooperare intre oameni despartiti de viziuni diferite asupra lumii.

Lucrare: Despre integrarea mijloacelor de invatamant in lectie Document online: Test de evaluare - literele a,a m,m, u,u, n, n, i, i

Totusi, daca inspectam programele tuturor partidelor - atat programele elaborate abil si mediatizate, cat si pe cele pe care le adopta efectiv partidele cand sunt la putere, putem descoperi cu usurinta eroarea implicata in aceasta interpretare. Toate partidele de astazi aspira la bunastarea si prosperitatea pamanteasca a suporterilor lor. Ele promit sustinatorilor lor ca le vor asigura conditii economice mai satisfacatoare. In aceasta privinta nu exista nici o diferenta [p.181] intre biserica romano- catolica si diversele confesiuni protestante, in masura in care intervin in chestiunile politice si sociale, intre crestinism si religiile necrestine, intre adeptii libertatii economice si diversele categorii de materialisti marxisti, intre nationalisti si internationalisti, intre rasisti si prietenii pacii interrasiale. Este adevarat ca multe dintre aceste partide considera ca propriul lor grup nu poate prospera decat pe seama altor grupuri, mergand chiar pana a lua in calcul anihilarea completa a acestora, sau aservirea lor, ca pe o conditie necesara a prosperitatii grupului lor. Cu toate acestea, exterminarea sau inrobirea altora nu este pentru ele un scop ultim, ci un mijloc pentru atingerea obiectivului catre care aspira ca scop ultim: inflorirea propriului lor grup. Daca ar intelege ca propriile lor demersuri sunt indrumate de teorii eronate si nu pot produce rezultatele benefice asteptate de la ele, aceste partide si-ar schimba programele.

Afirmatiile pompoase pe care le fac oamenii despre lucruri de necunoscut si aflate dincolo de puterea de cuprindere a mintii umane, cosmologiile, viziunile asupra lumii, religiile, misticismele, metafizicile si fanteziile conceptuale difera considerabil de la unul la altul. Insa esenta practica a ideologiilor lor, i.e. implicatiile lor referitoare la telurile de urmarit in cursul vietii pamantesti si la mijloacele de atingere a acestor teluri, denota destula uniformitate. Exista, desigur, diferente si antagonisme atat in legatura cu telurile cat si cu mijloacele. Insa diferentele referitoare la teluri nu sunt ireconciliabile; ele nu impiedica cooperarea si aranjamentele amiabile in sfera actiunii sociale. Iar in masura in care se refera doar la mijloace si cai de urmat, ele pastreaza un caracter pur tehnic si se preteaza, ca atare, la a fi examinate prin metode rationale. Cand, in toiul conflictelor partinice, una din factiuni declara: "In aceasta privinta nu putem accepta sa negociem cu voi, deoarece avem de a face cu o problema legata de viziunea noastra asupra lumii; asupra acestui punct trebuie sa fim categorici si sa ne respectam in mod rigid principiile, indiferent ce consecinte ar avea ele", nu este necesar decat sa privim lucrurile mai indeaproape, pentru a realiza ca asemenea declaratii infatiseaza antagonismul ca fiind mai ascutit decat este in realitate. In realitate, pentru toate partidele dedicate urmaririi bunastarii pamantesti a oamenilor - si deci care aproba cooperarea sociala - intrebarile referitoare la organizarea sociala si la desfasurarea actiunii sociale nu sunt probleme de principii ultime si de viziune asupra lumii, ci chestiuni ideologice. Ele sunt probleme tehnice, pentru care se pot gasi intotdeauna aranjamente mutual acceptabile. Nici una dintre parti n-ar prefera in mod deliberat dezintegrarea sociala, anarhia si o intoarcere la barbaria primitiva, unei solutii care trebuie platita cu pretul sacrificarii unor aspecte ideologice. [p.182]

In programele partidelor, aceste chestiuni tehnice sunt, desigur, de prima importanta. Un partid este adeptul anumitor mijloace, recomanda anumite metode de actiune politica si respinge categoric toate celelalte metode si politici, pe care le considera inadecvate. Un partid este un organism in care se combina toti cei dornici sa intrebuinteze aceleasi mijloace pentru a actiona in comun. Astfel, pentru partid ca atare, mijloacele alese sunt esentiale. Un partid este sortit sa dispara daca ineficienta mijloacelor recomandate devine evidenta. Sefii de partide, ale caror prestigiu si cariere politice sunt legate de programul partidului, pot avea destule motive sa ocoleasca discutarea nestanjenita a principiilor programului respectiv; ei le pot atribui acestora caracterul de scopuri ultime, care nu trebuie puse in discutie, deoarece se intemeiaza pe o viziune asupra lumii. Dar, pentru populatia ai carei mandatari sefii partidelor se pretind a fi, in actiunile lor, pentru alegatorii pe care ei doresc sa-i alinieze de partea lor si pentru ale caror voturi fac propaganda electorala, lucrurile se prezinta intr-o lumina diferita. Ei n-au nici o obiectie impotriva cercetarii fiecarui punct din programul unui partid. Ei privesc acest program doar ca pe recomandarea unor mijloace pentru atingerea propriilor lor scopuri, i.e. a bunastarii in lumea aceasta.

Ceea ce desparte partidele intitulate astazi partide intemeiate pe viziuni asupra lumii, i.e. cele bazate pe acceptarea unor decizii filozofice fundamentale, referitoare la scopuri ultime, sunt numai aparent dezacorduri referitoare la teluri ultime. Antagonismele lor se refera fie la credinte religioase, fie la probleme de relatii internationale, fie la problema proprietatii asupra mijloacelor de productie, sau la probleme de organizare politica. Se poate arata ca toate aceste controverse au ca obiect mijloace si nu scopuri ultime.

incepem cu problema organizarii politice a unei tari. Exista adepti ai unui sistem democratic de guvernare, ai monarhiei ereditare, ai guvernarii de catre o elita autoproclamata si ai dictaturii cezariste. [1] Este adevarat ca aceste programe sunt adesea sustinute prin referiri la institutii divine, la legile eterne ale universului, la ordinea naturala, la directia inevitabila a evolutiei istorice si la alte obiecte ale cunoasterii transcendente. Dar asemenea afirmatii sunt doar podoabe ocazionale. Pentru a atrage electoratul partidele avanseaza alte argumente. Ele sunt nerabdatoare sa arate ca sistemul pe care-l recomanda va avea mai mult succes decat cele recomandate de alte partide, in sensul realizarii acelor scopuri la care aspira cetatenii. Ele descriu rezultatele benefice realizate in trecut sau in alte tari si discrediteaza programele altor partide, relatandu-le esecurile. [p.183] Ele recurg atat la rationament pur cat si la interpretarea experientelor istorice, pentru a demonstra superioritatea propriilor lor propuneri si precaritatea celor ale adversarilor lor. Principalul lor argument este intotdeauna: sistemul politic pe care-l sustinem va va aduce mai multa prosperitate si va va face mai multumiti.

In domeniul organizarii economice a societatii exista liberalii, care recomanda proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, socialistii care recomanda proprietatea publica asupra mijloacelor de productie, si interventionistii care recomanda un al treilea sistem, care, afirma ei, este la fel de indepartat de socialism si de capitalism. In confruntarea acestor partide se spun din nou multe despre problemele filozofice fundamentale. Se vorbeste despre adevarata libertate, egalitate, justitie sociala, drepturi individuale , comunitate, solidaritate si umanitarism. Insa fiecare partid urmareste sa demonstreze, prin rationament si prin referire la experienta istorica, ca doar sistemul pe care-l recomanda el ii va face pe cetateni prosperi si multumiti. Reprezentantii fiecarui partid sustin in fata poporului ca realizarea programului lor va ridica nivelul de trai mai mult decat ar face-o realizarea programului oricarui partid. Ei insista asupra eficacitatii si utilitatii planurilor lor. Este limpede ca ei nu difera unii de altii in ce priveste scopurile, ci numai in ce priveste mijloacele. Ei pretind cu totii ca urmaresc atingerea celui mai inalt grad de bunastare materiala cu putinta, pentru majoritatea cetatenilor.

Nationalistii insista asupra faptului ca exista un conflict ireconciliabil intre interesele diverselor natiuni, dar ca, pe de alta parte, interesele corect intelese ale tuturor cetatenilor din cadrul unei natiuni se afla in armonie. O natiune nu poate prospera decat pe seama altor natiuni; cetateanul individual nu poate prospera decat daca natiunea lui infloreste. Liberalii au o opinie diferita. Ei cred ca interesele diverselor natiuni nu se armonizeaza mai putin decat cele ale diverselor grupuri, clase si categorii de indivizi din cadrul aceleiasi natiuni. Ei cred ca cooperarea internationala pasnica este un mijloc mai adecvat decat conflictul, pentru atingerea telului pe care il urmaresc, atat ei cat si nationalistii: bunastarea propriei lor natiuni. In ciuda acuzatiilor aduse de nationalisti, ei nu sustin pacea si liberul schimb pentru a trada interesele propriei lor natiuni, in beneficiul strainilor. Dimpotriva, ei considera pacea si liberul schimb cel mai bun mijloc pentru imbogatirea propriei lor natiuni. Ceea ce ii deosebeste pe liberii schimbisti de nationalisti nu sunt obiectivele, ci mijloacele recomandate pentru atingerea scopurilor comune amandurora.

Disensiunile referitoare la credintele religioase nu pot fi solutionate prin metode rationale. Conflictele religioase sunt, in esenta, implacabile si ireconciliabile. Totusi, de indata ce o comunitate religioasa patrunde pe terenul [p.184] actiunii politice si incearca sa rezolve problemele organizarii sociale, ea va fi silita sa ia in calcul aspiratiile pamantesti, oricat ar putea aceasta contraveni dogmelor si articolelor ei de credinta. Nici o religie, in activitatile ei exoterice, nu s-a incumetat sa le spuna oamenilor deschis: Realizarea planurilor noastre de organizare sociala va va face saraci si va reduce bunastarea voastra in lumea aceasta. Cei devotati consecvent unei vieti de saracie s-au retras de pe scena politica, refugiindu-se in secluziune anahoretica. Insa bisericile si comunitatile religioase, care au urmarit sa-si faca adepti prin convertire si sa influenteze activitatile politice si sociale ale acestora, au imbratisat principiile comportamentului secular. In privinta problemelor legate de pelerinajul omului in aceasta lume, ele se diferentiaza prea putin de orice alte partide politice. In propaganda lor ele subliniaza, mai mult decat beatitudinea in lumea de dincolo, avantajele materiale pe care le rezerva ele fratilor lor intru credinta.

Doar o viziune asupra lumii ai carei suporteri renunta la orice activitate lumeasca ar putea omite sa acorde atentie consideratiilor rationale care demonstreaza ca cooperarea sociala este marele mijloc pentru atingerea tuturor telurilor umane. Deoarece omul este un animal social, care nu poate prospera decat in cadrul societatii, toate ideologiile sunt silite sa recunoasca importanta preeminenta a cooperarii sociale. Ele trebuie sa urmareasca cea mai satisfacatoare forma de organizare a societatii si trebuie sa fie de acord cu grija omului de a-si imbunatati bunastarea materiala. Astfel, ele se regasesc pe un teren comun. Ceea ce le separa unele de altele nu sunt viziunile asupra lumii si chestiunile transcendente care nu pot face obiectul discutiei rationale, ci problemele legate de mijloace si cai de atingere a scopurilor. Asemenea antagonisme ideologice se preteaza la a fi temeinic cercetate cu ajutorul metodelor stiintifice ale praxeologiei si ale teoriei economice.

Lupta impotriva erorii

Cercetarea critica a sistemelor filozofice construite de marii ganditori ai omenirii a relevat adesea fisuri si greseli in structura impresionanta a acelor cuprinzatoare edificii de gandire, aparent consistente si coerente. Nici chiar geniul nu reuseste intotdeauna sa evite contradictiile si silogismele eronate, atunci cand edifica o viziune asupra lumii.

Ideologiile acceptate de opinia publica sunt inca si mai afectate de imperfectiunile mintii umane. Ele sunt in cea mai mare parte o juxtapunere eclectica de idei, total incompatibile intre ele. Ele nu rezista unei cercetari logice a continutului lor. Inconsistentele lor sunt ireparabile, facand inutila orice tentativa de a combina diversele lor parti intr-un sistem de idei compatibile unele cu altele.

Unii autori incearca sa justifice contradictiile din sanul ideologiilor general acceptate invocand pretinsele avantaje ale unui compromis, fie acesta oricat de nesatisfacator din punct de vedere logic, pentru functionarea nestanjenita a relatiilor dintre oameni. Ei invoca eroarea comuna [p.185] dupa care viata si realitatea "nu sunt logice"; ei sustin ca un sistem contradictoriu isi poate demonstra eficacitatea sau chiar adevarul, functionand satisfacator, pe cand un sistem consistent din punct de vedere logic ar putea genera dezastre. Este inutil sa respingem din nou aceste erori populare. Gandirea logica si viata reala nu reprezinta doua orbite separate. Logica este, pentru om, singurul mijloc de a intelege problemele realitatii. Nici o inconsistenta logica nu poate furniza o solutie satisfacatoare, i.e. care sa functioneze in practica, a problemelor ridicate de faptele din lume. Singurul efect al ideologiilor contradictorii este de a oblitera problemele reale si de a-i impiedica astfel pe oameni sa gaseasca la timp masurile adecvate pentru a le rezolva. Ideologiile inconsistente pot amana uneori aparitia unui conflict manifest insa ele agraveaza cu siguranta relele pe care le ascund si fac ca solutia finala sa fie mult mai dificila. Ele multiplica agoniile, intensifica sentimentele de ura si fac intelegerea pasnica imposibila. A considera contradictiile ideologice benigne sau chiar benefice este o imensa eroare.

Obiectivul de capatai al praxeologiei si al teoriei economice este de a substitui doctrinele contradictorii ale eclectismului popular prin ideologii consistente si corecte. Nu exista nici un alt mijloc de a evita dezintegrarea sociala si de a prezerva ameliorarea constanta a conditiilor umane, cu exceptia celor furnizate de ratiune. Oamenii trebuie sa incerce sa gandeasca temeinic toate problemele relevante, pana in punctul de unde mintea umana nu mai poate avansa. Ei nu trebuie niciodata sa accepte necritic vreuna din solutiile mostenite de la generatiile mai vechi, ci sa supuna din nou examenului fiecare teorie si fiecare teorema, fara sa oboseasca niciodata in stradania lor de a matura erorile si de a dobandi cea mai solida cunoastere posibila. Ei trebuie sa lupte impotriva erorii, demascand doctrinele viciate si prezentand adevarul.

Problemele acestea sunt pur intelectuale si trebuie abordate ca atare. A le translata in sfera morala si a respinge suporterii unei ideologii opuse numindu-i ticalosi, este o manevra dezastruoasa. Este zadarnic sa insistam asupra faptului ca ceea ce urmarim noi este bun si ceea ce urmaresc adversarii nostri este rau. Intrebarea la care trebuie sa raspundem este tocmai ce trebuie sa consideram drept bun si ce trebuie sa consideram drept rau. Dogmatismul rigid specific grupurilor religioase si marxismului nu genereaza decat conflicte ireconciliabile. El ii condamna dinainte pe disidenti drept raufacatori, le pune la indoiala buna credinta si le cere sa se predea neconditionat. Acolo unde prevaleaza aceasta atitudine nu este posibila nici o cooperare sociala.

La fel de contraproductiva este si propensiunea, foarte populara astazi, de a-i numi pe adeptii altor ideologii nebuni. Psihiatrii n-au criterii de demarcare precise pentru a separa normalitatea mentala de anormalitate. Ar fi prezumtios ca neavizatii sa se amestece in aceasta problema fundamentala a psihiatriei. Este insa limpede ca, daca simplul fapt ca un om impartaseste idei eronate si actioneaza in conformitate cu ele il califica drept handicapat mental, va fi foarte greu sa descoperim vreun individ caruia [p.186] sa i se poata aplica epitetul de normal. In acest caz am fi siliti sa etichetam drept nebune generatiile trecute, deoarece ideile lor despre problemele stiintelor naturale si implicit tehnicile lor difereau de ale noastre. Din aceleasi motive generatiile viitoare ne vor numi pe noi lunatici. Omul este supus erorii. Daca a gresi ar fi semnul caracteristic al deficientelor mentale, atunci toata lumea ar trebui considerata handicapata mental.

Nici faptul ca un om este in dezacord cu opinia majoritatii contemporanilor sai nu-l califica drept lunatic. Erau Copernic, Galilei si Lavoisier nebuni? Faptul ca un om concepe idei noi, potrivnice celor impartasite de altii, face parte din cursul obisnuit al evenimentelor istorice. Unele din aceste idei sunt incorporate ulterior sistemului de cunostinte acceptat ca adevarat de opinia publica. Este cu putinta sa rezervam epitetul de "normali" doar mitocanilor care n-au avut niciodata idei proprii si sa-l refuzam inovatorilor?

Comportamentul unora dintre psihiatrii contemporani este cu adevarat scandalos. Ei ignora total teoriile praxeologiei si economiei. Familiaritatea lor cu ideologiile contemporanilor nostri este superficiala si necritica. Si totusi ei ii califica fara scrupule pe suporterii anumitor ideologii drept persoane paranoice.

Exista persoane cunoscute sub stigmatul comun de sarlatani monetari (monethary cranks). Sarlatanul monetar sustine o metoda de a face toata lumea prospera prin masuri monetare. Planurile sale sunt iluzorii. Pe de alta parte, ele reprezinta aplicatia consecventa a unei ideologii monetare in intregime aprobate de opinia publica contemporana si care ghideaza politicile aproape a tuturor guvernelor. Obiectiile formulate impotriva acestor erori ideologice de catre economisti nu sunt luate in consideratie de guverne, partide politice si presa.

Se crede indeobste, de catre cei nefamiliarizati cu teoria economica, ca expansiunea creditelor si cresterea cantitatii de bani aflati in circulatie sunt mijloace eficace pentru reducerea permanenta a rate dobanzii, sub nivelul pe care l-ar atinge pe o piata de capital si imprumuturi nemanipulata. Aceasta teorie este total eronata. [2] Dar ea ghideaza politicile monetare si de acordare a creditelor ale aproape tuturor guvernelor contemporane. De buna seama, pe baza acestei ideologii vicioase, nu se poate formula nici o obiectie valida impotriva planurilor avansate de Pierre Joseph Proudhon, Ernest Solvay, Clifford Hugh Douglas si o sumedenie de alti pretinsi reformatori. Acestia n-au fost decat mai consecventi decat sunt altii. Ei doreau sa reduca rata dobanzii la zero, si sa aboleasca astfel complet raritatea "capitalului". Cel ce doreste sa respinga aceste idei trebuie sa atace teoriile subiacente politicilor monetare si de acordare a creditelor practicate de natiuni mari.

Psihiatrul poate obiecta, sustinand ca ceea ce il caracterizeaza pe un om drept lunatic este faptul ca-i lipseste moderatia si ca merge la extreme. In vreme ce omul normal este suficient de judicios pentru a se controla, paranoicul trece de orice limita. Aceasta replica este total nesatisfacatoare. [p.187] Toate argumentele avansate in favoarea tezei ca rata dobanzii poate fi redusa prin expansiunea creditului de la 5 sau 4%, la 3 sau 2%, sunt la fel de valabile pentru a o reduce pana la zero. "Sarlatanii monetari" au cu siguranta dreptate, din punctul de vedere al erorilor monetare acceptate de opinia publica.

Exista psihiatri care ii numesc lunatici pe germanii care au imbratisat principiile naziste, si care doresc sa-i vindece prin proceduri terapeutice. Din nou, avem de a face cu aceeasi problema. Doctrinele naziste sunt vicioase, dar ele nu difera in mod esential de ideologiile socialismului si ale nationalismului, asa cum au fost ele aprobate de opinia publica din alte tari. Ceea ce caracterizeaza nazismul este doar aplicarea consecventa a acestor ideologii, la conditiile particulare din Germania. Ca si toate celelalte natiuni contemporane, nazistii doreau controlul guvernamental al afacerilor si auto-suficienta economica, i.e. autarhia, pentru tara lor. Trasatura distinctiva a politicii lor a fost ca refuzau sa accepte dezavantajele pe care adoptarea aceluiasi sistem de catre alte tari le-ar fi impus asupra lor. Ei nu erau dispusi sa ramana pe veci "prizonieri", cum ziceau ei, in cadrul unei tari relativ suprapopulate, in care conditiile fizice fac productivitatea efortului uman relativ mai scazuta decat in altele. Ei considerau ca cifrele ridicate ale populatiei lor, situarea geografica propice din punct de vedere strategic a tarii lor, precum si vigoarea innascuta si bravura fortelor lor armate le ofereau o buna sansa de a remedia prin agresiune inconvenientele pe care le deplangeau.

De buna seama, oricine accepta ideologia nationalismului si a socialismului ca fiind adevarata si o alege drept etalon pentru politicile propriei sale tari, nu este in masura sa respinga concluziile deduse din ea de nazisti. Singura cale de respingere a nazismului, ramasa pentru celelalte tari care acceptau aceste doua principii, a fost de a-i invinge pe nazisti in razboi. Si cata vreme ideologia socialismului si a nationalismului isi va pastra suprematia in opinia publica mondiala, germanii sau alte popoare vor incerca din nou sa-si atinga telurile prin agresiune si cucerire, daca li se va ivi vreodata oportunitatea. Nu exista nici o speranta de eradicare a mentalitatii agresive daca nu nimicim complet erorile ideologice in care-si infige ea radacinile. Aceasta nu este o sarcina pentru psihiatri, ci pentru economisti. [3]

Omul dispune de un singur instrument pentru combaterea erorii: ratiunea.