Laicizare si revigorare religioasa

Laicizarea

Dupa cum s-a putut observa, o perspectiva impartasita de ganditorii sociologici timpurii a fost aceea ca religia traditionala ar deveni din ce in ce mai marginalizata in lumea moderna. Marx, Dukheim si Weber au considerat cu totii ca procesul de laicizare ar fi aparut pe masura ce se modernizau societatile si exista o legatura din ce in ce mai stransa intre stiinta si tehnologie in controlul si explicarea lumii. Laicizarea descrie procesul prin care religia isi pierde influenta asupra diferitelor sfere ale vietii sociale.

Astazi, multe lacasuri de cult si-au schimbat destinatia, asa cum este acest magazin de covoare cu preturi reduse din Armley, nordul Angliei.

Dezbaterea asupra tezei laicizarii este unul dintre domeniile cele mai complexe din cadrul sociologie religiei. In esenta, exista un dezacord intre sustinatorii tezei laicizarii - care sunt de acord cu parintii intemeietori ai sociologiei si vad religia ca iminuandu-si din importanta in lumea moderna - si oponentii conceptului, care sustin ca religia ramane o forta semnificativa, desi adesea in forme noi si nefamiliare.

Popularitatea continua a noilor miscari religioase reprezinta o punere sub semnul intrebarii a tezei laicizarii. Oponentii acesteia arata diversitatea si dinamismul noilor miscari religioase si sustin ca religia si spiritualitatea raman o fateta centrala a vietii moderne. Pe masura ce religiile traditionale isi pierd din greutate, religia nu dispare, ci este canalizata in noi directii. Totusi, nu toti oamenii de stiinta sunt de acord cu aceasta. Sustinatorii ideii de laicizare subliniaza ca aceste miscari raman periferice societatii ca intreg, chiar daca ele au un impact profund asupra vietilor adpetilor lor individuali. Noile miscari religioase sunt fragmentate si relativ dezorganizate; ele sufera, de asemenea, de rate ridicate de transfer pe masura ce oamenii sunt atrasi inspre o miscare pentru o perioada oarecare iar apoi se muta intr-una mai noua. Comparativ cu o angajare religioasa serioasa, participarea la noile miscari religioase pare ceva mai apropae de un hobby sau de o alegere de viata.

Dezbaterea sociologica

Laicizarea este un concept sociologic complex, in parte deoarece nu exista un prea mare consens in privinta felului in care procesul ar trebui masurat. Mai mult, majoritatea sociologilor folosesc definitii ale religiei care nu coincid - in timp ce unii sustin ca religia poate fi cel mai bine inteleasa in termenii bisericii traditionale, altii argumenteaza ca trebuie asumata o perspectiva mult mai larga pentru a include dimensiuni precum spiritualitatea personala si profunda angajare fata de anumite valori. Aceste diferente in perceptie vor inlfuenta in mod necesar argumentele pro sau contra laicizarii.

Laicizarea poate fi evaluata conform unui numar de aspecte sau dimensiuni. Unele dintre ele sunt obiective in natura, precum nivelul calitatii de membru in organizatiile religioase. Statisticile si inregistrarile oficiale pot arata cati oameni apartin unei biserici sau altor organisme religioase si sunt activi in indeplinirea serviciilor sau a altor ceremonii. Dupa cum vom vedea, cu exceptia SUA, tarile industrializate au trait cu toate o laicizare considerabila, conform acestui indice. Modelul declinului religios sesizat in Anglia se regaseste in majoritatea Europei occidentale, inclusiv tarile catolice precum Franta sau Italia. Mai multi italieni decat francezi frecventeaza cu regularitate si participa la majoritatea slujbelor (precum cele de Paste), dar modelul general al declinului ceremoniei religioase este similar in ambele cazuri.

O a doua dimensiune a laicizarii gradul in care bisericile si alte organizatii religioase isi mentin influenta lor sociala, avutia si prestigiul. In vremuri stravechi, organizatiile religioase puteau exercita o influenta considerabila asupra guvernelor si institutiilor sociale, si impuneu respect in comunitate. Cat de mult se mai intampla aceasta astazi? Raspunsul la intrebare este clar. Chiar daca ne limitam la ultimul secol, vedem ca organizatiile religioase si-au pierdut in mod progresiv mult din influenta lor politica pe care o aveau mai inainte - iar tendinta este universala, desi cu cateva exceptii. Liderii bisericii nu mai pot automat sa se astepte sa aiba influenta asupra celor puternici. In timp ce unele biserici respectabile raman foarte bogate in raport cu oricare standarde, si noile miscari religioase se pot dezvolta rapid, circumstantele materiale ale multor organizatii religioase durabile sunt nesigure. Bisericile si templele trebuie sa fie vandute sau necesita reparatii.

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

Se poate face o remarca referitoare la o relativa confuzie datorata folosirii ambigue a  termenilor de proces si forma pentru desemnarea genului proxim al reprezentarilor sociale. Precizam ca reprezentarile sociale ca forma de structurare a unor continuturi ( perspectiva sincronica) reprezinta rezultatul unui proces de elaborare (perspectiva diacronica), cele doua concepte aflandu-se intrun raport de complementaritate dialectica. Confuzia este evidenta si trebuie evitata printr-o mai buna clarificare conceptuala in plan metateoretic.

O a doua observatie se refera la o anumita imprecizie si unilateralitate in desemnarea continutului. Reprezentarile sociale la unii dintre autorii citati: modalitati de cunoastere practica, principii generatoare de luari de pozitie, sistem de interpretare a realitatii, ghid de actiune etc. Impreciziile tin de aceeasi insuficienta clarificare conceptuala in plan teoretic, dar si de  ,,reproducerea'' acesteia in plan experimental.Totodata insa, trebuie sa constatam ca din sinteza definitiilor si caracterizarilor prezentate, pot fi desprinse cu suficienta acuratete dimensiunile esentiale prin care pot fi circumscrise reprezentarile sociale ca fenomen psihosocial , functiile si structura generala a acestora.

Dezvoltarea unei teorii coerente asupra reprezentarilor sociale trebuie sa porneasca de la cateva teze generale, fundamentate pe datele experimentale deja existente. Iata cateva dintre acestea :

din perspectiva psihosociologica, nu se poate face o distinctie neta intre subiect si obiect, intre stimul si raspuns; in consecinta, un obiect nu exista prin el insusi, ci prin semnificatia pe care o capata pentru subiect (individ, grup, comunitate), iar aceasta semnificatie este expresia unor raporturi sociale care implica componente axiologice, praxiologice sau cognitive. Cu alte cuvinte, dupa cum sublinia J.C. Abric, nu putem vorbi de o realitate obiectiva in sensul clasic al termenului, ci numai de o realitate reprezentata, adica insusita de catre subiectul social, reconstruita cognitiv si integrata sistemului sau de valori socioculturale, ideoligice si istorice.

reprezentarile restructureaza realitatea, realizand integrarea caracteristicilor specifice obiectului cu cele ale subiectului, derivate din normele, valorile, motivatiile si cognitiile acestuia.

reprezentarile sociale sunt rezultatul unui proces specific de elaborare, si nu procesul ca atare; desi evident complementare, studiul celor doua dimensiuni trebuie sa beneficieze de diferentierile conceptuale de rigoare .

din analiza continutului si dinamicii reprezentarilor sociale rezulta ca acestea sunt structuri operatorii (D.Cristea, 1988), neputand fi asimilate decat partial unor forme de cunoastere practica a realitatii sociale, si cu atat mai putin unor simple imagini reflectorii in care conditionarea sociala este apreciata ca un factor exterior, si nu unul constitutiv.

in calitatea lor de structuri operatorii, reprezentarile sociale implica trei dimensiuni principale, pe directia carora se obiectiveaza dinamica acestora :

dimensiunea cognitiva, care asigura transformarea informatiei perceptive si a celei de comunicatie in adevaruri consensuale, impartasite si avand functionalitate sociala, care astfel se integreaza unui camp cognitiv echilibrat;

dimensiunea axiologica, care fundamenteaza atitudinile implicite, aferente seturilor de reprezentari sociale, si care deriva din valorile, normele si modelele socioculturale specifice unui anumit spatiu social ;

dimensiunea praxiologica, constand din schemele actionale si relationale, acreditate sociocultural, prin care se desfasoara raporturile individ-grup-mediu.

reprezentarile sociale sunt corelative procesului general de construire a realitatii sociale, asigurand relatia dinamica dintre individual si social, dintre psihologic si sociocultural. Ansamblul reprezentarilor sociale specifice unor grupuri sociale formeaza universul consensual (definit de S.Moscovici), prin care nefamiliarul devine familiar, experienta anterioara primeaza asupra faptului prezent, restaurandu-se un sens al continuitatii si coerentei atunci cand indivizii si grupurile sunt amenintate de discontinuitate, ambiguitate si incoerenta.

Sunt necesare cateva precizari tinand de definire a religiozitatii. Nivelele de frecventare a bisericii si gradul de influenta sociala a bisericilor sunt in mod clar expresia credintelor sau a idealurilor detinute de oameni. Majoritatea dintre cei care au credinte religioase nu participa cu regularitate la slujbe sau nu iau parte la ceremoniile publice; invers, regulsritatea unor astfel de frecventari sau participari nu implica intotdeauna detinerea unor puternice conceptii religioase - oamenii pot participa la ele din obisnuinta sau deoarece comunitatea asteapta aceasta de la ei.

Ca si in alte dimensiuni ale laicizarii, trebuie sa intelegem mai clar trecutul pentru a vedea cat de departe a decazut astazi religiozitatea. Sustinatorii tezei laicizarii considera ca, in trecut, religia mult mai importanta pentru vietile zilnice ale oamenilor decat este astazi. Biserica era in centrul problemelor locale si o puternica inlfuenta in sanul familiei si in viata personala. Totusi criticii tezei contesta aceasta idee, sustinand ca tocmai frecventarea cu regularitate a bisericii nu dovedeste in mod necesar ca ei erau mai religiosi. In majoritatea societatilor traditionale, inclusiv Europa medievala, angajarea intr-o credinta religioasa era mai slaba si mai putin importanta in viata de zi cu zi decat se poate presupune. Cercetarile in istoria Angliei, de exemplu, arata ca angajarea lipsita de entuziasm in credintele religioase era comuna in randul oamenilor obisnuiti. Scepticii religiosi par sa se regaseasca in majoritatea culturilor, mai cu seama in societatile traditionale mari (Ginzburg 1980).

Totusi, nu exista nicio indoiala ca detinerea unor convingeri religioase este mai slaba astazi decat era, in general, in lumea traditionala - mai ales daca includem in termenul "religie" intreaga gama de supranatural in care credeau oamenii. Multi dintre noi pur si simplu nu mai consideram mediul inconjurator ca fiind patruns de entitati divine sau spirituale. Unele dintre tensiunile majore din lumea de astazi - precum cele care afecteaza Orientul Mijlociu, Cecenia sau Sudanul - deriva, in principal, sau partial, din diferentele religioase. Dar majoritatea confelictelor si a razboaielor nu sunt laicizate in natura - vizand crezurile politice divergente sau interesele materiale.

Tinand seama de cele trei dimensiuni ale laicizarii, sa reluam unele dintre tendintele recente in religia din Anglia si din Statele Unite si sa ne gandim cum sustin sau contrazic ele ideea laicizarii. Incepem, asadar, cu o scurta relatare a dezvoltarii religiei in Europa.