Familia - definitia si clasificarea familiei, factori ce influenteaza educatia in cadrul familiei, sarcinile familiei

Familia ramane grupul social vital in asigurarea ingrijirii, protectiei si educatiei copilului. Intr-o lume in care toate institutiile si toate tipurile de raporturi sociale se schimba in ritm accelerat, familia nu poate ramane neschimbata; se constata astfel o diversificare a modelelor familiale: frecventa crescuta a concubinajelor, cresterea numarului divorturilor, a familiilor cu un singur parinte, optiunea unor femei de a avea un copil in afara casatoriei, noile forme coexistand cu modelul clasic al familiei conjugale. Toate aceste schimbari nu trebuie interpretate ca o criza a familiei, ci mai degraba ca adaptari ale conduitei individuale la schimbarile economice si materiale  care afecteaza societatea in ansamblul lor.

Dezvoltarea copilului

Prin intermediul mamei si al tatalui, copilul se confrunta cu primele experiente socio-emotionale, chiar din viata intrauterina. Acum se fundamenteaza atitudinea fata de sine, modul in care percepe si experimenteaza lumea, care se vor dezvolta in anii ce urmeaza dupa nastere.

De o mare importanta in aceasta interactiune parinte - copil, este asigurarea ca este dorit si iubit. Felul in care mama primeste sarcina, acceptand-o sau respingand-o, ii va orienta gesturile, gindurile, emotiile ce le adreseaza fatului. Prin urmare, dai sansa copilului sa porneasca cu increderea ca este acceptat si sustinut de parinti chiar din primele momente ale existentei lui. In acest fel, incepe inca de acum construirea increderii in adult si apoi in sine, atat de importante pentru o dezvoltare armonioasa.

Perioada prenatala

Definitia si clasificarea familiei



Alaturi de scoala si organizatiile de tineret, familia este unul din factorii care se preocupa de educatia omului. De educatia oamenilor se ocupa si alte persoane, institutii si organizatii sociale, dar influentele educative exercitate de acestea sunt mai putin organizate decat cele care privin din familie, scoala si organizatiile de tineret. Familia exercita o influenta deosebit de adanca asupra copiilor.

O mare parte dintre cunostintele despre natura, societate, deprinderile igienice, obisnuintele de comportament, elevul le datoreaza educatiei primite in familie. (Utilizarea in limbajul comun a expresiei: 'A avea cei sapte ani de acasa').

Din perspectiva sociologica, familia este institutia fundamentala in toate societatile. Familia este un 'grup social relativ permanent de indivizi legati intre ei prin origine, casatorie sau adoptiune'. In societatea romaneasca, suntem familiarizati cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu si familia extinsa. Mai exista si un al treilea tip de familie, familia poligama.

Familia nucleu (nucleara) - 'consta in doi adulti de sex opus care intretin o relatie sexuala aprobata de societate, impreuna cu proprii lor copii sau adoptati'. Familia nucleu poate fi de doua feluri: de orientare si de procreare. Familia nucleara de orientare este familia in care ne nastem si in care ocupam statutul de copil. Familia nucleara de procreare este familia pe care o cream prin casatorie si obtinem statutul de adult.

Familia extinsa (cosangvina) - 'consta din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatura parinte-copil, care include legaturile intre frati si surori'.



Factori ce influenteaza educatia in cadrul familiei



In cadrul familiei moderne se produc unele mutatii, care consta in inlocuirea familiei formata din trei generatii cu familia formata din doua generatii. De aici putem conclude ca bunicii participa din ce in ce mai putin la educatia nepotilor. Alte influente sociale pot fi considerate migratia de la sat la oras si urbanizarea satelor.

Astfel cresc posibilitatile de folosire a mijloacelor audio-vizuale, contactul cu tehnica, preocuparile culturale si sportive, si rezulta o schimbare in mentalitatea familiei. Nivelul de trai scazut obliga ambii parinti sa isi gaseasca cel putin un loc de munca pentru a putea asigura un trai decent copiilor. In asemenea conditii supravegherea copiilor este limitata, sau este incredintata altor persoane sau institutii sociale (ex: cresa, gradinita, etc).

Un caz aparte il constituie familiile in care unul dintre parinti este somer. Implicit, celalalt parinte se ocupa mai mult de copii, dar problema majora a acestei familii este asigurarea celor necesare pentru un trai modest. Situatia familiilor in care ambii parinti sunt fara loc de munca este critica, deoarece cu doua ajutoare de somaj de abia se poate asigura hrana, neputandu-se vorbi nici macar despre un trai modest.



SARCINILE FAMILIEI IN EDUCATIA COPIILOR



Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului, din urmatoarele puncte de vedere :

1. Fizic

2. Intelectual

3. Moral

4. Estetic

1. Familia se preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor. Ea asigura hrana si imbracamintea copiilor, ii fereste de pericole, le lasa timp de joaca, le creaza conditii cat mai bune de odihna si se ingrijeste de sanatatea lor. Un regim rational de viata nu poate avea decat urmari pozitive asupra dezvoltarii sale fizice. Familia ii formeaza copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala si il obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunastarea organismului. In perioada pubertatii, schimbarile fiziologice produse in organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizica a copilului; prin indrumari perseverente si afectuoase, prin modificarea regimului de odihna, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

2. Dezvoltarea intelectuala. In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul. Volumul, precizia vocabularului si corectitudinea exprimarii copilului depind de munca depusa de parinti in aceasta directie. Ca prim factor de educatie, familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupatiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvolta spiritul de observatie, memoria si gandirea. Parintii incearca sa explice copiilor sensul unor fenomene si obiecte pentru a le putea intelege. Copiii pun cele mai multe intrebari in jurul varstei de 3-6 ani, iar parintii ii ajuta sa-si insuseasca un numar mare de cunostinte, raspunzand cat se poate de corect si exact.

Cand sunt in scoala primara, familia vine in sprijinul ei, sustinand 'gustul de citit' al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozitatii copilului de a citi, prin cumpararea unor carti care sa puna bazele unei mici biblioteci. In preadolescenta este posibila o deviere de la subiectele strict legate de scoala sau indicate varstei fragede; astfel, datoria parintilor este de a indruma copilul sa citeasca ceea ce corespunde varstei sale. Dorinta de lectura poate deveni excesiva, copilul sacrificand astfel orele de somn. Copilul obtine rezultatele la scoala in functie de modul in care parintii se implica in procesul de invatare. Parintii trebuie sa-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite scolare, carti de lectura, manuale scolare etc., cat si niste conditii bune de munca: un birou, un computer si nu in ultimul rand liniste pentru a se putea concentra. Parintii trebuie sa-si ajute copiii la invatatura; ajutorul trebuie limitat la o indrumare sau sprijin, nefiind indicat sa efectueze temele copiilor. Cu timpul, parintii se vor limita la controlarea temelor de casa si a carnetului de note. Deci, atitudinea parintilor trebuie sa fie una de mijloc: sa nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici sa nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

3. Educatia morala a copiilor. In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportamant: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si atitudini, ordinea, cumpatarea, grija fata de lucrurile incredintate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult; parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le spun copiilor ce e bine si ce e rau, ce e drept si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urat in comportamente. Aceste notiuni il ajuta pe copil sa se orienteze in evaluarea comportamentului sau si a celor din jur. Tot in sens moral, familia il indruma sa fie sociabil, sa fie un bun coleg si prieten.

4. Familia contribuie si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza contactul copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarilor, verdele campului etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.).

Mijloacele mass-media si in mod special televiziunea, exercita o influenta puternica asupra educatiei estetice. Nu se poate vorbi despre o influenta strict pozitiva sau strict negativa; pe de o parte exista numeroase emisiuni culturale, de imbogatire a cunostintelor, dar pe de alta parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginatia inocenta a copiilor intr-un sens negativ.

Parintii trebuie sa controleze atat timpul pe care copilul il petrece in fata televizorului cat si emisiunile pe care le urmareste. In unele familii preocuparea pentru cultura estetica a copilului lipseste cu desavarsire, iar in altele aceasta este exagerata. Daca copilul nu are aptitudini si nici placere pentru diferite arte (balet, muzica, teatru etc.), parintii trebuie sa respecte optiunea copilului.



FAMILIA - UN BUN MEDIU EDUCATIV?



Titlul acestui subcapitol este conceput sub forma unei intrebari, care nu a fost pusa fara a sugera un lucru foarte des intalnit: existenta unor tipuri de familie care nu reprezinta un bun mediu educativ. Familia care reprezinta un bun mediu educativ Familia trebuie sa fie un colectiv sanatos, adica in componenta sa sa existe toti membrii care alcatuiesc in mod normal un asemenea colectiv (doi parinti), intre acestia sa fie relatii de intelegere, respect, intrajutorare, sa traiasca in deplina armonie, sa duca o viata cinstita, onesta. Opiniile celor doi parinti referitoare la copil trebuie sa fie convergente iar parintii trebuie sa fie un bun exemplu, avand in vedere cat de puternic este spiritul de imitatie la copii. In comparatie cu familia cu un singur copil, familia cu mai multi copii reprezinta un mediu educativ mai bun.

Daca copilul este singur la parinti el tinde sa fie mofturos, egoist, capricios datorita parintilor care doresc sa-i faca toate poftele. In familiile cu mai multi copii, afectiunea parintilor se indreapta catre toti copiii. Parintii trebuie sa aiba o autoritate asupra copilului. Aceasta autoritate nu trebuie obtinuta cu ajutorul pedepselor sau a violentei si nici printr-un exces de bunatate si satisfacerea oricarei dorinte. 'Adevarata autoritate deriva din exigenta parintilor fata de comportarea copiilor, imbinata cu respectul fata de acestia'. Copilul trebuie sa simta iubirea pe care parintii i-o poarta, dar este necesar sa stie ca nu-i vor ingadui orice capriciu.

'Dragostea este astfel nu numai cheagul familiei, ci si calea cea mai eficienta a educatiei, dar numai daca ea e potrivita si cu masura'. Nu in ultimul rand, 'pentru a fi un bun mediu educativ, familia trebuie sa aiba o situatie economica apta sa satisfaca trebuintele de prim ordin ale membrilor sai'. Educarea un copil nu este un lucru atat de usor. Unii parinti, avand conceptii invechite, cred ca ei stiu cel mai bine sa-si educe copilul, neacceptand sfaturi din exterior. In prezent, exista o multime de carti, filme si emisiuni special realizate pentru indrumarea pedagogica a parintilor. Familia care nu reprezinta un bun mediu educativ

a) Familia descompusa - familia care ramane descompusa in urma unui divort sau a unui deces, nu este un mediu educativ ideal. Dar totusi conditia de viata a copilului orfan de un parinte depinde foarte mult de puterea de dragoste a celui ramas, care poate compensa dragostea celui disparut. In trecut divortul era extrem de daunator pentru copii. Cercetarile actuale par sa indice ca copiii se simt mai bine daca parintii nefericiti divorteaza decat daca stau impreuna intr-o atmosfera de furie, amaraciune, violenta si ura.

b) Familia reconstituita - Recasatorirea creeaza o familie reconstituita sau combinata formata din doi parinti, din care cel putin unul aduce in aceasta unitate familiala noua unul sau mai multi copii dintr-o casatorie anterioara. Cuvintele mama mastera si tata vitreg sunt deja expresii peiorative. Atunci cand copiii provin din doua familii diferite, mama va proteja pe ai sai, iar tatal pe ai lui, plangandu-se fiecare impotriva copiilor celuilalt. In acest context merita sa ne punem cateva semne de intrebare: Cine asigura disciplina in aceasta familie? Dar educatia? Care sunt indatoririle parintelui biologic caruia i s-a luat copilul? Ce autoritate are acesta? Raspunsul la aceste intrebari variaza de la caz la caz.

c) Violenta in familie este un fenomen ce ia amploare. Maltratarea partenerului si a copiilor are loc in toate clasele sociale, dar posibilitatea maltratarii creste o data cu problemele financiare. Cazurile de maltratare a copiilor sunt in crestere. 'Ca si in cazul maltratarii unuia dintre soti, sunt responsabili mai ales barbatii. In multe cazuri, cei care maltrateaza au fost maltratati in copilarie, astfel perpetuand un ciclu de violenta'. Copiii maltratati sunt frustrati de dragoste, pierd bucuria de dragoste si intelegere a semenilor, sanatatea lor psihica fiind pusa la indoiala.

d) Alte cazuri in care familia nu este un bun mediu educativ: - Certurile si neintelegerile dintre parinti au efecte traumatizante asupra copiilor. - Divergentele dintre parinti cu privire la masurile educative au urmari negative asupra educatiei. - Daca parintii mint, fura, injura, sunt necinstiti, in cele mai multe cazuri copilul va imita comportamentul acestora. In concluzie, as putea motiva alegerea acestei teme: Am dorit sa demonstrez intr-un fel sau altul faptul ca nu este neaparata nevoie de o familie cu doi parinti pentru a fi copilul fericit.

Dupa cum am citat si din cartea lui Norman Goodman, copiii sunt mult mai fericiti daca cei doi parinti care au permanent neintelegeri, divorteaza. Deci, chiar daca familia este completa, dar climatul moral din ea lasa de dorit, ea nu poate constitui un bun mediu educativ.



BIBLIOGRAFIE 1. Norman, Goodman (1992) Introducere in sociologie, Bucuresti, Editura Lider. 2. Victor, Tarcovnicu (1975). Pedagogie generala, Bucuresti, Editura Facla. 3. Nicolae, Margineanu (1973). Conditia umana, Bucuresti, Editura Stiintifica. 4. Anthony, Giddens (1997). Sociologie, Bucuresti, Editura Bic All.

Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului

Acasa / Articole / Educatie

Educatia moral-civica se realizeaza atat prin intermediul procesului instructiv-educativ, cat si in cadrul activitatilor extrascolare, un rol important fiind detinut de familie. Intre factorii educatiei, familia a fost si este considerata ca factor prioritar si primordial deoarece, in ordinea firesca a lucrurilor, educatia incepe din familie, unde se formeaza 'ceea ce este mai valoros pe lume - omul de caracter' - dupa cum urmeaza Loisel. Familia isi aduce contributia in toate sectoarele educatiei, aici copilul facandu-si 'ucenicia' pentru viata, cea morala ramanand insa esentiala prin substanta pe care i-o imprima familia.

Cunoasterea normelor si regulilor moral-civice, definirea corecta a notiunilor nu sunt suficiente pentru o actiune cu caracter moral. Educatia moral-civica treb

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

uie sa se desfasoare si dincolo de zidurile scolii.

Educatia civica urmareste formarea gandirii cririce si dezvoltarea unei atitudini constiente si responsabile fata de sine si fata de lumea din jur, prin folosirea unor strategii care sa formeze deprinderi participative (dialogare, argumentare, luare de decizii).

Procesul de devenire a personalitatii morale implica integrarea in plan intelectual, afectiv-motivational si volitiv a valorilor, principiilor si normelor morale ale grupurilor mai mari sau mai mici in care individul traieste. Acest proces se realizeaza atat in mod direct, prin participarea afectiva a individului la viata grupului, prin asumarea de roluri, cat si indirect prin intermediul modelelor oferite de scoala.

Copiii sunt viitorul Romaniei. De felul in care ne crestem si educam urmasii depinde lumea de maine. Poate fi o lume a progresului, a concordiei, sau o lume macinata de conflicte, de ura si ditrugeri


Omul este o fiinta sociala, care inainte de a fi beneficiarul si creatorul culturii, relationeaza cu ceilalti, creeaza si beneficiaza de bunuri materiale realizate de el si ceilalti, desfasoara o activitate utila lui si celorlalti, respecta valorile societatii care devin propriile valori.

O societate dinamica, cu transformari interne in domeniul stiintelor, al profesiunilor, al politicului are nevoie pentru continuarea evolutiei, de oameni inteligenti, de oameni creatori si, mai ales, de pastratori ai valorilor morale.
Prescolarul nu intelege si nu poate explica ce inseamna Adevarul, Binele, Cinstea,

Altruismul, dar se comporta in raport cu Adevarul, Binele, Cinstea, Altruismul si percepe conduitele celorlalti. Pentru a putea delimita notele initiale ale acestor situatii morale in care este antrenat in vederea insusirii notiunilor morale, copilul trebuie sa-si formeze capacitatea de aprecia moral. Pentru aceasta trebuie sa-i dam prescolarului criterii obiective de apreciere a faptelor morale. Imaginile sunt intuitive cu privire la conduita, trebuie sa contina o nota apreciativa 'asa e bine", 'asa e corect', 'asa nu e corect' si o nota imperativa: 'asa trebuie sa te comporti", 'asa nu trebuie sa te comporti'. Regulile impuse verbal sau material de catre adult constituie, inainte de a fi interiorizate, obligatii categorice, indeplinesc valoarea unor necesitati virtuale.

Atmosfera afectiva din familie are o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii psihice in mica copilarie. In primii ani de viata copilul raspunde la tot ce se intampla in jur prin reactii emotive care vor determina directionarea activitatii si atitudinilor de mai tarziu. Nazuintele copilului se formeaza in mica copilarie prin exemplul celor din jur. In familie copilul invata limbajul si comportamentul social, isi formeaza aspiratii si idealuri, convingeri si aptitudini, sentimente, trasaturi de vointa si caracter. Intotdeauna ambianta, climatul din familie influenteaza, in raport cu natura sa, personalitatea copilului. Marele pedagog John Locke, convins de puterea exemlului in familie, afirma: 'Nu trebuie sa faceti in fata copilului nimic din ceea ce nu vreti sa imite.'

Zestrea de echilibru relational si adaptativ pe care copilul o mosteneste din tiparul reprezentat de familia sa este cea mai sigura investitie pe terenul viitoarei lui personalitati asigurandu-i detenta realizarii de sine si a succesului in general. Din contra, daca este crescut intr-un climat tensionat, conflictual, instabil, copilul se poate inhiba ba chiar se poate maturiza afectiv si conjunctiv. Urmarea este, fie o puternica motivatie prosociala de evitare a tot ce se aseamana cu cele traite acasa, fie intr-o motivatie antisociala ca expresie a nevoii de pedepsire a celor din jur, de razbunare permanenta, de ura, rezultat al frustrarilor afective acumulate in primii ani de viata.

Inca de cand copilul formuleaza primele propozitii simte nevoia sa transmita parintilor 'evenimentele' din viata sa. Daca parintele va fi mereu ocupat, neatent, obosit, neavand dispozitia sufleteasca nici timpul necesar sa il asculte pe copil, firul comunicarii se rupe iar copilul se va simti neglijat, respins in asteptarile sale. Va cauta raspunsuri in alta parte sau nu va mai cauta deloc. Numai fiind aproape de sufletul copilului, patrunzand in gand si luand parte la preocuparile acestuia, parintele devine confidentul, sfatuitorul, punctul de rezistenta si incredere al copilului sporind sansele unei iubiri reciproce si unui respect neconditionat.

Iubirea unui parinte, adesea in exces si inexplicabila nu poate justifica erorile de comportament si de atitudine in raport cu copilul, mai ales ca ele decurg din impasul relatiilor parinte-copil, parinte cu el insusi, parinte cu partenerul de viata. Daca intr-o familie se cultiva nesabuit dorintele, pretentiile copilului, dar se neglijeaza dezvoltarea initiativei, implicarii personale in activitate, echilibrul, apar grave disfunctionalitati in relatiile copiilor cu cei din jurul sau, instalandu-se unele trasaturi de caracter, precum: egoism, lipsa de sensibilitate si atentie fata de altii.
Rolul parintelui in existenta copilului este fundamental, dar numai in masura in care el gaseste forta si secretul de a lansa pe traiectoria vietii un individ rezistent, puternic, adaptabil, echilibrat, bun si, prin aceasta, predispus la o anume fericire.
Parintele nu are dreptul si nu poate sa se substituie copilului sau, pe care trebuie sa-l perceapa de la bun inceput ca pe o fiinta autonoma, rolul sau fiind acela de a-i facilita, stimula si consolida manifestarea autonomiei si eficientei sale umane.
Se spune ca 'profesia' de parinte este una din cele mai vechi profesii care se practica de catre toti membrii comunitatii, insa putini sunt cei care se straduiesc s-o invete sistematic, sa-si puna probleme si sa incerce sa le rezolve la nivelul perioadei actuale.

Pentru o buna educatie a copilului este necesara conlucrarea familiei cu gradinita, iar apoi cu scoala.Unitatea de actiune a celor doi factori (gradinita - familie) in opera de formare pentru viata a copilului este conditionata de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru si de o buna cunoastere reciproca.

Premisa de la care trebuie sa porneasca aceasta colaborare este unitatea, comunicarea, continuitatea si competenta in munca educativa. O cunoastere suficienta a ambelor parti este data de o apropiere cu dublu sens familie-gradinita, gradinita-familie, apropiere care sa corespunda interesului celor doua institutii: educatia timpurie pentru viata a copiilor.

Stabilirea unui program comun de educatie in gradinita si in familie, fixarea unor sarcini ale educatiei in familie care sa susutina, sa intareasca si sa intregeasca munca educativa din gradinita sunt conditii de asigurare a unei unitati de vederi a gradinitei si familiei.

Trebuie retinut ca: faptele de astazi ale copiilor reprezinta o prefigurare certa a celor de maine; deprinderile si convingerile 'creionate' acum constituie baza modului de actiune in viitor; atitudinile si comportamentele adultilor cu care vin in contact (indeosebi ale parintilor) vor fi primele modele copiate cu fidelitate de catre copii.

Prin pregatirea si educarea copilului pentru viata, facem posibil ca orizontul specific de nazuinte sa devina cotidian posibil.
<sub>Referinte:
1. Stoica M. "Pedagogie pentru definitivat, gradul al II-lea, gradul I, perfectionare si studenti", Ed. Gheorghe Cartu Alexandru, Craiova, 1997;
2. 'Invatamantul prescolar in mileniul III', Ed, Reprograph, Craiova, 2003
3. Revista invatamantului prescolar, Nr. 3-4/1994
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

LOCUL SI ROLUL FAMILIEI IN PROCESUL EDUCATIONAL

'Daca copiii ar creste asa cum se arata

(la inceput), am avea doar genii.'

(Goethe)

    Actualmente despre educatie se vorbeste mult si la toate nivelurile, in procesul educational sint antrenati diferiti factori: familia, scoala, co­munitatea etc. Contributia acestora este foarte valoroasa, insa ponderea cea mai mare a influentelor le revine parintilor (sau persoanelor care ii inlocuiesc) si familiei in intregime. Or, familia realizeaza o actiune sinergetica asupra copilului. Influenta ei are o putere considerabil mai mare decit suma influentelor fiecaruia dintre membrii acesteia.

    Inca Platon in 'Protagor' si Aristotel in 'Politica', iar mai tirziu Jan Amos Comenius mentionau ca actul educational va fi eficient doar atunci cind familia, scoala si societatea isi vor unifica eforturile. Chiar si in cadrul unui parteneriat educational eficient familiei ii revin, totusi, cele mai relevante functii:

Asigurarea conditiilor favorabile pentru securitatea si dezvoltarea psihofizica a copilului;

Crearea mediului relational care ar influenta direct socializarea copilului;

Crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea tre­buintei de respect de sine a   copilului si a conditiilor oportune pentru explorarea sinelui/autocunoastere;

incurajarea tentatiei copilului pentru autoeducatie;

Oferirea unor modele relationale si comportamentale.

Familia ocupa locul central in viata copilului: aici el isi traieste primii ani, afla informatiile initiale, insuseste valorile, incepe sa descopere lu­mea si pe sine, acumuleaza si simuleaza modele de comportament, care ii determina ulterior personalitatea.

    Educatia in familie consta dintr-un ansamblu de actiuni sistematice orientate spre formarea si dezvoltarea calitatilor intelectuale, morale si fizice ale copilului, actiuni care incep sa fie realizate odata sau chiar inainte de conceperea lui.

Pentru orice persoana (copil, adolescent, tinar, adult) familia este me­diul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea si afirmarea lui, asigurind conditii de securitate si protectie, atit fizica cit si psihica, in orice perioada a vietii. Aici se contureaza conceptia despre viata si conceptul de sine. Cei 'sapte ani de acasa', ca si lipsa lor, marcheaza destinul fiecarui om. Daca in familie nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevar, bine, frumos, dragoste, respect, toleranta, ci copilul a si simtit cum e sa fii iubit, a fost obisnuit sa manifeste dragoste fata de cei dragi, sa-i respecte pe cei mai in virsta, sa spuna adevarul, stiind ca va fi tratat cu ingaduinta, sa aprecieze binele si frumosul, sa se ingrijeasca de cele sacre, acest copil va creste iubitor, politicos, tolerant, responsabil. Daca copilul va participa la elaborarea bugetului familiei, impreuna cu parintii va determina prioritatile, va distribui respectiv veniturile, le va completa, in masura posibilitatilor sale, acesta va sti sa-si gestioneze cu mai mult succes in viitor propriile afaceri.

    Astfel, rolul familiei in formarea omului este unul primordial. in familie copilul va fi invatat si deprins:

sa iubeasca, sa compatimeasca, sa uite de orgoliu si sa se daruiasca celor apropiati;

sa pastreze anumite traditii;

sa inteleaga corect si sa respecte autoritatea parintilor, care servesc drept model comportamental, respectind anumite reguli, manifestind autodisciplina, responsabilitate;

sa-si formeze un simt sanatos al proprietatii private, punind pret pe munca in calitate de izvor al tuturor bunurilor.

    Retrospectiva in istoria familiei denota un raport de interconditionare intre calitatea relatiilor familiale si gradul de organizare si functionare a societatii. Familia este considerata nu drept un grup independent, ci un subsistem al societatii 'celula ei de baza'. De la inceputuri si pina in prezent familia ramine a fi dependenta de socie­tate in virtutea principiului conexiunii dintre sistem si macrosistem. Prin familie indivizii se integreaza in societate, familia constituind, in esenta, temelia acesteia.

    Calitatea familiei asigura progresul durabil al unei civilizatii. Aceasta concluzie este confirmata de studiul realizat de antropologul britanic John D.Unwin, care a cercetat peste 80 de civilizatii disparute pe parcursul a 4 mii de ani, fiecare dintre acestea afirmindu-se printr-un ansamblu de reguli conservatoare, celor cu referire la familie revenindu-le rolul de baza. Pe masura ce familia era afectata de liberalizarea valorilor, ea pierdea statutul sau de odinioara. Concomitent civilizatia intra intr-un declin ce ii accelera disparitia.

In Republica Moldova conceptul de 'familie model' presupune uniunea a doi parinti (de sex opus), care mentin relatii responsabile, au copii bine crescuti, locuiesc impreuna in aceeasi locuinta. Familia model este independenta economic, responsabila social, respecta legile si normele societatii din care face parte.

    Fiecare dintre noi ajunge sa fie membru al unei familii prin naste­re, adoptie etc. in functie de circumstante familia noastra poate fi una permanenta sau temporara, mare sau mai mica, intrunind o singura sau mai multe generatii, cu un singur sau cu ambii parinti, locuind impreuna sau separat, cu sau fara bunici etc. Fiecare familie mosteneste o zestre materiala si spirituala pe care o pastreaza, o consolideaza si o transmite generatiilor descendente. Virtutile si viciile membrilor unei familii creeaza imaginea acesteia. Familiile cu tot ce le caracterizeaza formeaza comunitatea, ii ofera un colorit specific. Bunastarea familiilor formeaza bunastarea societatii.

    Deci, comunitatea unor familii sanatoase ne poate salva de saracie si injustitie, asigurind perpetuarea civilizatiei umane.

Familia si educarea caracterului

'Caracterul este o deprindere indelungata.'

(Plutarh)

Formarea caracterului copilului este un proces continuu de durata care solicita multa pricepere, mult tact si efort, implicind respectarea unor conditii fara de care e dificil a proiecta atingerea unui rezultat pozitiv:

    1.  Iubirea fata de copil, exprimata prin trei atitudini (subordonate, fireste, unui scop concret confortul moral al acestuia):

apropierea sufleteasca

increderea

intelegerea

    2.   Rabdarea

    3.   Incurajarea

    4.   Exemplul.

    Deseori, din cele mai bune intentii, unii parinti ajung la efecte contra­re celor dorite, deoarece folosesc un stil educativ gresit. Cele trei erori principale, care deriva din stilurile parentale si conduc la efecte contrar asteptarilor, sint urmatoarele:

      1.  Asprimea exagerata (care-1 determina pe copil sa se inchida in sine sau sa se revolte, ceea ce, in ambele cazuri, afecteaza negativ educatia si formarea caracterului).

      2.  Descurajarea si umilirea (care-1 demobilizeaza pe copil in plan intelectual, volitiv si afectiv).

       3. Lipsa explicatiei morale si a colaborarii cu copilul (care afecteaza educarea si manifestarea corecta a liberei vointe).

     Important este ca parintele sa nu suprime libera exprimare a vointei copilului, ci sa o incurajeze, sa se sprijine pe ea, s-o orienteze moral.

Un bun parinte face tot ce este mai bine pentru copilul sau, raspunde tuturor necesitatilor lui, indiferent de faptul ca locuieste impreuna cu acesta sau separat. Nevoile copilului, pe care un bun parinte e dator sa le satisfaca, sint urmatoarele: nevoi fizice de baza (adapost si caldura, hrana adecvata si odihna, ingrijire si igiena, securitate fizica si emotionala), afective (admiratie si tandrete, atentie si observarea comportamentelor, aprobare, comunicare, colaborare), stimularea potentialului innascut (in­curajarea curiozitatii, imaginatiei si a creativitatii, asigurarea posibilita­tilor de dezvoltare), responzabilizare, directionare si control (disciplina si ordine), independenta etc.

     Dupa J.Pearce (Families and Friends, How to Help Your Children Enjoy Happy Relationships, Thorsons, 1991) formarea caracterului copilului este influentata de trasaturile pozitive si negative proprii parintilor lor.

Trasaturile pozitive caracteristice parintilor sint:

caldura si afectiunea

stabilirea clara a limitelor

recunoasterea prompta a nevoilor

acceptarea neajunsurilor

capacitatea de a fi previzibil

fermitatea, stabilitatea

respectarea individualitatii

recunoasterea calitatilor.

     Trasaturile negative tipice parintilor sint:

raceala si ostilitatea

ingrijirea insuficienta

indiferenta fata de nevoile copilului

neglijarea/respingerea

insusirea de a fi imprevizibil

lipsa de respect

superioritatea.

     Un parinte bun reuseste sa raspunda adecvat necesitatilor copilului sau si sa-i cultive acestuia increderea in fortele proprii, respectul de sine, autonomia si responsabilitatea de la cea mai frageda virsta. Se consta­ta un raport stabil intre stilul parental si comportamentele sociale ale copilului. Astfel, stilul permisiv (control slab, responsabilitati si norme de conduita putine) determina comportamente imprecise, agresive si neascultare; cel autoritar (control puternic, sustinere slaba in activitatea copilului, impunindu-i-se acestuia reguli si norme foarte rigide) supu­nere, pasivitate, dependenta, lipsa de initiativa si respect de sine; cel auto­rizat (imbina controlul sistematic cu sprijinul parental, explicind copului motivele pentru care e necesar sa respecte anumite reguli, situatiile in care acestea se aplica) autonomie in gindire si actiune, curaj, ratiune, responsabilitate.

    Indiferent de stilul educativ, parintele proiecteaza pentru copilul sau anumite aspiratii si dorinte pe care n-a reusit personal sa le realizeze in viata. Pentru fiecare parinte copilul constituie un nou viitor. Fara a tine cont de posibilitatile copilului, deseori parintii il considera drept o sansa oferita de destin pentru a nu repeta propriile greseli.

    Majoritatea parintilor preiau modelul educatiei pe care au primit-o sau procedeaza exact invers, in cazul in care n-au fost multumiti de experienta propriilor parinti.

    Practic, fiecare familie isi formeaza propriul stil educativ, care presu­pune unitatea (armonica sau dizarmonica) a stilurilor parentale personale ale ambilor parinti. Pentru a-si indeplini plenar rolul, un bun parinte se va deprinde:

sa asigure o autoritate optima, fara a fi supraprotectiv, cu autoritate absoluta sau permisiv;

sa ofere copiilor dragoste si acceptare si sa fie sensibil la nevoile lor;

sa manifeste incredere in munca si abilitatile copiilor sai;

sa formuleze asteptari realiste;

sa gaseasca timp pentru a le impartasi copiilor experienta sa, sa ia masa impreuna, sa se joace,   sa-si petreaca cu ei timpul liber;

sa intemeieze un mediu sigur, stabil, cu reguli clare de respec­tat;

sa glumeasca, sa indrume activitatile copiilor, sa incurajeze libera exprimare a opiniei;

sa comunice liber cu copiii, cu sinceritate, sa-i asculte si sa formu­leze impreuna aprecieri;

sa ia decizii si sa accepte responsabilitati;

sa poata stapini stresul si sa rezolve conflictele;

sa vada lucrurile si din punctul de vedere al copilului;

sa nu admita pedepse dure si sa incurajeze afirmarea comporta­mentelor pozitive.

Importanta modelului in educatie

'Lunga-i calea prin percepte, scurta si buna prin exemple'.

(Seneca)

     Unul dintre cele mai eficiente mijloace in educatia copilului este mo­delul sau exemplul. Este esential ca acesta sa fie unul pozitiv si utilizat cu pricepere. Importanta exemplului pozitiv in procesul de educatie se bazeaza pe tendinta innascuta a copilului de a imita. Din frageda co­pilarie el imita persoanele care ii sint mai apropiate (parintii, bunicii, fratii/surorile mai mari etc.). Incontestabil, pentru copil parintii constituie primele modele de viata si de comportament. insa, parintele care isi sub­liniaza in permanenta in prezenta copilului performantele sale deosebite isi pierde treptat imaginea de model. Oricit de mici ar fi, copiii observa fiece detaliu in comportamentul parintilor, de aceea acestia nu trebuie sa le atraga mereu atentia asupra realizarilor lor.

     In perioada adolescentei sfera de influenta a exemplelor educative se extinde, copilul isi gaseste modele de viata in rindul educatorilor, pro­fesorilor, cunostintelor pe care ii respecta si care se bucura de prestigiu. Atunci cind in mediul lui de viata tinarul nu gaseste modele satisfacatoare, el le cauta in literatura, teatru, filme, in alte surse.

     Indiferent de virsta, este foarte important ca parintii sa-i ofere co­pilului modele pozitive, demne de urmat. E necesar ca ei sa cunoasca si sa directioneze domeniul de interese ale copilului, sa-i supravegheze lecturile, sa-i propuna opere literare, sa practice lecturile in familie, vizionarea filmelor, spectacolelor cu personaje valoroase, cu exemple pozitive de comportament.

     Ulterior parintii vor discuta despre cele citite si vizionate, pentru a interveni cu precizarile necesare, pentru a releva pildele demne de urmat, a-1 deprinde pe copil sa anticipeze consecintele modelelor de compor­tament pozitive si negative. Se vor discuta, de asemenea, si modele din cotidian. in cadrul discutiilor copiii vor fi sensibilizati, atentia fiindu-le orientata asupra aspectelor pozitive si negative ale modelului, asupra acelor calitati, pe care copilul urmeaza sa le insuseasca pentru propriul model de personalitate.

Astfel, treptat, selectind din modelele oferite ceea ce este mai valoros, respingind ceea ce nu corespunde propriilor criterii valorice, copilul va fi ajutat sa acumuleze experienta de viata, sa-si dezvolte spiritul critic, sa-si creeze un model 'sintetic', care va cuprinde tot ceea ce a gasit valoros in modelele oferite.

     Parintii vor recurge la oferirea modelelor comportamentale mai cu seama din frageda virsta, caci pe masura cresterii si maturizarii, copilul isi gaseste singur modelele de viata si cele profesionale. Parintii vor avea grija doar ca acestea sa fie din cele dorite, pozitive.

     Modelele de conduita oferite de parinti, calitatea afectiva a caminului familial creeaza conditii favorabile pentru formarea si afirmarea unei personalitati, apte a se integra eficient in societate, respectind normele si legile acesteia.

     E bine sa se tina cont de faptul ca, lipsiti de influenta benefica a unui mediu familial favorabil, deseori din cauza stilului comportamental ne­adecvat al parintilor, al deficitului de afectiune si incredere in relatiile cu acestia, copiii ajung sa savirseasca abateri de la normele de convietuire sociala.

Raportul parinte copil (istorie si actualitate)

'Este o dorinta pioasa a tuturor parintilor, ca ceea ce le-a lipsit sa vada realizata la fiii lor, cam asa ca si cum ar trai cineva pentru a doua oara si ar dori abia acum sa se foloseasca temeinic de experientele primului curs al vietii'.

(Goethe)

In perioada dezvoltarii ontogenetice, individul trece prin etape suc­cesive care il conduc de la situatia de dependenta totala, biologica si sociala, la cea de independenta.

     In perioada prenatala embrionul, apoi fatul se afla intr-o dependenta totala de organismul mamei. O data cu nasterea, nou-nascutul devine independent biologic, dar este inca foarte dependent social. El are nevoie de prezenta mamei, care ii este inca indispensabila. Copilul devine in­dependent social doar la virsta de 2 ani, dar se poate separa de familie doar atunci cind devine independent si economic. Pina la 18 ani copilul se afla sub controlul familiei, care isi propune sa-i satisfaca toate trebuin­tele. Abia dupa aceea sarcina familiei se incheie.

     De-a lungul istoriei conceptia societatilor cu referire la relatia parinti copii si la rolul familiei in educatia copilului a suferit modificari. Spre exemplu, in societatea sumeriana tatal putea sa-si vinda copiii ca sclavi, iar sclava care ii nastea un copil stapinului sau devenea libera, in antichitate egiptenii aveau familii numeroase, dar nu-si abandonau copiii nedoriti. In societatea antica ebraica autoritatea tatalui era ab­soluta si incontestabila pentru intreaga familie. El putea sa-si vinda doar fiicele ca sclave si sa-si omoare fiii razvratiti doar cu acordul co­munitatii. La vechii evrei copiii erau considerati o binecuvintare, fiind educati intr-o atmosfera de dragoste si grija, dar in spiritul autoritatii si valorii familiei. Copilul evreu care lovea in parinte sau il blestema era pedepsit cu moartea. In familia din societatea antica persana de educarea copiilor in primii 5 ani de viata se ocupa in exclusivitate mama. Statutul sotului in familie era cu totul special, femeia ii datora ascultare absoluta. Nasterea in familie a unui copil de sex masculin era o mare sarbatoare, avortul fiind pedepsit cu moartea. In societatea antica indiana existau doua indatoriri principale ale familiei: confesio­nala si reproductiva. Avortul era echivalat cu asasinarea unui preot. In societatea antica chineza fiecare familie era obligata sa aiba copii, iar sterilitatea femeii putea servi drept motiv pentru divort. Fetitele erau considerate o povara pentru familie si puteau fi parasite in cimp sa moara de foame si frig. in Japonia antica o casatorie era valabila numai dupa nasterea primului copil. In perioada clasica a civilizatiei grecesti (sec.V i.Hr.) venirea pe lume a unui copil era un eveniment fericit. Copiii nedoriti nu erau abandonati, ci lasati in locuri publice, de unde erau luati de cineva (uneori pentru a fi vinduti, ulterior, ca sclavi) sau sarcina cresterii si educarii lor era preluata de catre stat. in Atena cetatea se ingrijea de educarea copiilor, astfel ca in timpul lui Pericle, putini dintre copii nu stiau carte. In civilizatia romana era recunoscuta autoritatea nelimitata a tatalui de a decide soarta atit a mamei, cit si a copiilor. Copiii cu malformatii congenitale sau cei care nu erau recunoscuti legitim erau abandonati si lasati sa moara. Parintii aplicau din plin pedepse corporale severe. Cultura si civili­zatia bizantina constituia o sinteza a culturilor lumii antice in declin. Sentimentul familiei si relatiile familiale erau mai intime si mai pu­ternice in lumea bizantina decit in antichitate. Copiii nelegitimi erau recunoscuti alaturi de cei nascuti din casatorii legitime, iar incepind cu sec. XII fetele aveau acces la scoala.

     Inceputul sec. XX a insemnat o schimbare radicala a atitudinii fata de copil sentimentala si indelungata. Experienta orfelinatelor aduce in atentie problema hospitalismului ca o consecinta a separarii pe termen lung intre parinti si copii. Se lanseaza ideea educarii parintilor. In ultimii 20-30 de ani s-a ajuns la concluzia ca raportul parinte - copil este decisiv in dezvoltarea normala a copilului, punindu-se in evidenta rolul familiei in procesul de socializare in primii ani de viata ai acestuia. E vorba de familie ca institutie sociala si mediu de dezvoltare. Familia presupune si prezenta tatalui. Atasamentul psihic al copilului se obtine eficient prin participarea tatalui la ingrijirea copilului.

     Relatia mama-copil insa este una deosebita. Se considera ca primele zile dupa nastere constituie perioada optima pentru dezvoltarea interac­tiunii mama-copil, ea fiind pregatita biologic, psihologic si social pentru aceasta. Bonding-ul (din engl. bond legatura, obligatie, datorie, asumarea responsabilitatilor pentru cineva) este un proces prin care parintii devin brusc extrem de atasati fata de nou-nascut si percep ca el este al lor pen­tru toata viata. Imediat dupa nastere mama este apta pentru bonding, acest fenomen fiind explicat din punct de vedere psihologic si hormonal. Ceea ce se mtimpla cu tatal copilului este mai greu de inteles, dar si el se ataseaza de nou-nascut (intr-o masura mai mica, probabil), atitudinea lui tinind de cultura, experienta, educatia sociala si suportul moral pe care il reprezinta copilul. (Carmen Ciofu, 'Interactiunea parinti-copii', Buc, 1989, p. 54)

     Ca raspuns la dragostea parentala, copilul isi dezvolta atasamentul fata de parinti, care ar putea fi decodat ca un gest reciproc de a-si iubi parintii. Atasamentul copilului se dezvolta progresiv si devine evident in jurul virstei de un an.

     S-a demonstrat ca bonding-ul si calitatea relatiei tata copil depind, in mare masura, de includerea tatalui in actul nasterii, acesta simtindu-se mai angajat in ingrijirea ulterioara a copilului. Daca tatal este suficient de interesat de copil, el va fi rasplatit pe deplin prin atasament din partea acestuia.

     Indivizii sint actori ai propriilor lor vieti, care pot accepta sau nu contex­tul in care devin personalitati. Parintii nu-si pot revendica atotputernicia si promova intotdeauna super-rolul de parinte si statutul de autoritate parentala; este important ca ei sa vada in copil nu doar un 'debitor', ci o persoana care poate indeplini anumite sarcini, se poate simti 'partener'.

     Inca J.J.Rousseau sustinea: 'Copilul se naste bun, desavirsit il strica viata si metodele educationale. .totul iese bun din miinile Creatorului; totul degenereaza in miinile omului.' Mai tirziu psihologul austriac A.Adler mentiona ca in formarea personalitatii copilului un rol important il joa­ca constelatia familiala, relatiile dintre parinti si copii. Impactul benefic al acestora se observa atunci cind adultii isi iubesc copiii, le respecta personalitatea, ii ocrotesc de influentele negative ale mediului social, le creeaza conditii pentru dezvoltarea maxima a potentialului, ii invata sa respecte normele si regulile stabilite in societate si, desigur, sa se respecte pe sine si pe cei din jur, tratindu-i cu toleranta si dragoste.

     Respectul de sine este o dimensiune fundamentala pentru orice fiinta umana, indiferent daca este copil sau adult, indiferent de cultura, interese, statut social, abilitati etc.

     Parintii sint cei care au o influenta definitorie in formarea la copil a respectului de sine. Daca parintii au o imagine de sine sanatoasa, ei vor realiza intr-un mod diferit educarea copiilor lor, decit daca ar avea o ima­gine de sine scazuta. Formarea respectului de sine la copii se afla intr-o dependenta stricta de acceptarea lui neconditionata din partea parintilor. Mesajul de valoare si unicitate transmis copiilor din partea adultilor previne aparitia neincrederii in sine. Dragostea neconditionata din partea parintilor (nu doar daca copilul isi face ordine in camera, ia note mari, vine acasa devreme etc.) precede aproape intotdeauna acceptarea si respectul de sine. Iubirea conditionata a parintilor fata de copii este in stricta dependenta de performantele acestora, si daca performanta nu este cea asteptata, iubirea nu se manifesta. in cazul cind copilul nu simte ca merita dragostea propriilor parinti, el presupune ca este nedemn de a fi iubit, de aceea nu are de ce sa tina nici el la sine. in consecinta, copilul se simte inutil - un nimeni - si isi formeaza o imagine de sine scazuta. in Anexa 1 se propun unele sugestii pentru dezvoltarea imaginii de sine la copii.

     Copiii cu un respect de sine scazut nu reusesc sa faca fata situatiilor de risc, esecurilor, sa construiasca relatii interpersonale eficiente. Si in­vers, cei cu un respect de sine avansat reusesc sa depaseasca situatiile de criza, sa construiasca relatii eficiente, sa se afirme pozitiv in plan social. Unele caracteristici ale copilului acceptat si ale celui neacceptat sint expuse in Anexa 2

     In relatiile familiale, inclusiv in cele dintre parinti si copii, este foarte important de a evita imperativele 'Vreau!' si 'Trebuie!', de a imbina exigenta cu responsabilitatea pentru tot ce fac si tot ce sint fiecare dintre membrii ei.

     Deseori conflictele intre parinti si copii sint provocate de intelegerea diferita de catre acestia a notiunilor de maturitate, independenta. Matu­ritatea nu vine neaparat doar o data cu atingerea unei anumite virste. Matur este cel ce intelege trairile altor oameni, se straduie sa nu le pro­voace nici cele mai mici griji si necazuri. Modul de a gindi, seriozitatea atitudinii fata de sine si fata de cei din jur, fata de viata, responsabilitatea sint indicii ale maturitatii si independentei. Un copil care contribuie la solutionarea problemelor familiei, care nu-si impovareaza parintii cu altele noi, manifesta responsabilitate fata de indatoririle sale atit in familie, cit si in afara ei, va fi neaparat tratat de la egal la egal de catre maturi. Cine este capabil a face fata dificultatilor si provocarilor vietii cu fermitate, de unul singur, fara sprijinul cuiva, va fi considerat independent de toata lumea, inclusiv de proprii parinti.

     Pentru a exclude divergentele de opinii, e bine sa ne deprindem a privi lucrurile cu ochii mamei sau ai tatalui, sa ne comportam asa cum credem ca ar accepta ei, sa intelegem imensitatea grijii ce ne-o poarta, profunzimea trairilor lor, marinimia daruirii de sine din prima clipa si pe toata durata vietii noastre.

     Educatia copilului se va baza pe respectarea unor cerinte fundamen­tale. De prima importanta este faptul ca parintii sa aiba un comporta­ment afectiv, sa fie duiosi si blinzi, stimulind astfel dezvoltarea psihica a copilului, contribuind la formarea sentimentului de deplina siguranta. Cerintele fata de copil trebuie sa aiba un caracter permanent si sa se in­temeieze pe posibilitatile reale ale acestora, astfel, prin aprecieri constante, pline de discernamint, se va contribui la cultivarea respectului de sine, la formarea vointei copilului.

Anexa 1. Sugestii pentru dezvoltarea respectului de sine la copii

Exprimati-va emotiile si sentimentele pozitive pe care le aveti fata de copil.

Fiti generosi in laude:

a)   dupa un lucru indeplinit ('Imi place cum ai aranjat in camera. Ai reusit sa gasesti loc pentru fiecare lucru si le-ai ordonat per­fect.');

b)   evidentierea talentelor ('Ai interpretat minunat partitia. In mod sigur ai talent muzical.');

c)   marcarea trasaturilor pozitive de caracter ('Esti foarte ordonata.').

.    Invatati copilul sa formuleze raspunsuri pozitive ('N-am reusit totul, dar am incercat, o sa ma straduiesc sa fac totul bine'.). Evitati critica sub forma de ridiculizare sau blamare ('Ma miram sa pot conta pe tine').

  Invatati copilul sa ia decizii (sa clarifice problema, sa elaboreze mai multe solutii, sa prevada consecintele fiecareia, sa aleaga solutia optima si sa evalueze rezultatele acesteia etc.). incurajati copilul sa-si dezvolte hobby-uri si interesele care ii pro­voaca stisfactie.

Permiteti copilului sa-si rezolve singur disputele cu prietenii, fratii etc.

Distrati-va cu copiii, bucurati-va impreuna.

 Anexa 2. Caracteristicile copilului acceptat si ale celui neacceptat

Eugenia PARLICOV, Ministerul Educatiei si Tineretului,

Violeta MIJA, Institutul de Stiinte ale Educatiei

(articol publicat in cartea Eu si familia mea. Conversatie cu adolescentii, Gunivas, 2004)