VALORILE MORALE - subiectivismul, materialismul, specificul valorilor morale

VALORILE MORALE

"Ce sunt valorile?" iata o intrebare la care nu este prea usor de raspuns, desi avem de-a face cu un cuvant destul de frecvent utilizat in vocabularul vietii cotidiene. (Nici la intrebarea "Ce sunt culorile?" nu este prea usor de raspuns, chiar daca nu avem nici o dificultate in a distinge corect diferitele culori.) In prima instanta, valorile ne apar drept atribute ale persoanelor, ideilor, faptelor, institutiilor sau lucrurilor care sunt importante, vrednice de respect si pretuire, despre care oamenii cred ca merita straduinta de a le vedea infaptuite cat mai deplin. Pe scurt, valoarea este ceva important si vrednic de respect. Important pentru cine si de ce? La aceste intrebari s-au conturat, de-a lungul vremii, cateva raspunsuri diferite, fiecare din ele avand, deopotriva puncte tari si puncte slabe.

1. Subiectivismul

Cel mai facil si, de aceea, cel mai frecvent raspuns la intrebarea "ce se intelege prin valoare?" este acela pe care-l dau conceptiile subiectiviste: valoare inseamna preferinta individuala, iar criteriul de baza al preferintei este placerea. Are valoare, pentru mine, ceea ce imi place mie acum, in situatia de moment in care ma aflu. Lucrurile, in sine, sunt lipsite de orice valoare; ele exista ca atare, pur si simplu.

Valoarea o primesc numai din partea unui subiect care are nevoie si care se bucura de ele. In aceasta viziune judecata de valoare "X este bun" echivaleaza cu judecata de gust "Imi place X". Drept urmare, fiecare individ are valorile sale personale, ceea ce conduce la un relativism total. Domnul Popescu adora jazzul, Gelu e topit dupa manele; doamna Ionescu e mare amatoare de tenis, Geta ar juca zile si nopti in sir "66"; domnul Catarama e un mare fan al jocului de golf, Gigi Becali e un mare protector si promotor al jocului de fotbal; unul nu se mai satura de inghetata, altul viseaza si in somn fasole cu ciolan; fiecare cu placerile si preferintele sale.

Sub deviza "multiculturalismului" de tip american, lumea pestrita, dinamica si variata in care traim, incurajeaza acest tip de intelegere subiectivista a valorilor, arbitrate de catre fiecare individ in functie de placerile sale. Nimeni nu contesta rolul si importanta preferintelor individuale intr-o societate care ofera o pluralitate ametitoare de alternative pe toate planurile: consum, profesie, timp liber, divertisment etc. In fata unei oferte supraabundente de bunuri, servicii si ocupatii, judecata de gust si preferintele personale joaca un rol extrem de important. Si totusi, valorile nu se confunda nici pe de parte cu preferintele individuale, iar ideea ca fiecare ins are "sistemul" sau propriu de valori, este o contradictie in termeni.

In primul rand, exista preferinte individuale inacceptabile din punctul de vedere al celorlalti, intrucat placerea unuia provoaca daune, suferinte sau disconfort altora. Cum ar putea fi considerate "valori" preferintele sexuale ale unui pedofil, preferintele "profesionale" ale unui hot de meserie, ale unui ucigas platit sau ale unui proxenet? Dar metodele "pedagogice" ale unui parinte sau profesor care considera ca "bataia e rupta din rai"? Sau placerea unora de a bea peste masura, de a consuma droguri sau de a conduce nebuneste? Pana si cea mai rudimentara judecata a simtului comun trebuie sa accepte un amendament esential, care submineaza decisiv subiectivismul axiologic: valorile au un caracter supraindividual, neputand fi validate ca avand "valoare" decat acele preferinte individuale care pot intruni acordul social, intrucat binele si placerea individului nu presupun raul si suferinta altora.

Distinctia dintre preferinta si valoare se poate constata la fel de usor si daca facem abstractie de ceilalti. In oricare dintre noi exista dezacorduri sau conflicte, uneori dureroase, intre ceea ce preferam sa facem si ceea ce, in deplina sinceritate, pretuim; intre ceea ce ne place si ceea ce stim sau judecam ca ar merita sa ne placa.

Valorile sunt importante si vrednice de respect nu numai pentru un ins sau altul, ci aspira la o recunoastere supraindividuala. Preferintele noastre ne deose-besc de ceilalti, pe cand valorile ne aduc laolalta, intr-o comunitate spirituala. Iar ceea ce ne face sa sesizam si sa pretuim valorile nu este, in primul rand placerea, capricioasa si trecatoare, ci judecata rationala, singura facultate apta sa conceapa ceea ce este general si durabil in conditia umana. Dar pe ce anume se bizuie ratiunea atunci cand, aflandu-ne des in conflict cu pofta si dorinta subiectiva, afirma valabilitatea unor "lucruri" pe care merita sa le pretuim, chiar daca nu ne plac?

2. Materialismul

Lucrare: La munte - compunere gramaticala Lucrare: Educatie pentru sanatate - continuturi ale invatarii

Riposta cea mai hotarata pe care o primeste subiectivismul vine din partea conceptiei materialiste, care adopta o perspectiva radical opusa: valorile nu au nimic de-a face cu subiectul, ci sunt intrinseci lucrurilor, precum proprietatile lor fizico-chimice. Obiectele sau persoanele au o anumita valoare utilitara, vitala, estetica sau morala tot asa cum au volum, masa, densitate, culoare etc. Punand cu totul valoarea in obiect, ca proprietate intrinseca a lui, viziunea materialista ar putea fi numita si obiectualista. De vreme ce valoarea apartine obiectului, sesizarea de catre subiect a valorii este un act de cunoastere, care poate fi ratat in parte sau in totalitate. Unii oameni "se pricep" si inteleg valoarea lucrurilor, pretuindu-le corect, pe cand altii sunt nepriceputi sau de-a dreptul orbi si nu sunt in stare sa judece "adevarata" valoare, trecand pe langa ea. In timp ce subiectivismul presupune o deplina echivalenta intre diferitele preferinte ale indivizilor, acceptand ca fiecare ins are propriul sau sistem de valori, materialismul imparte oamenii in doua: cei care recunosc si pretuiesc valorile adevarate si cei care cred in false valori. Cei din prima categorie sunt "specialistii" sau "expertii", iar ceilalti, daca au un dram de intelepciune, ar face bine sa urmeze sfaturile si recomandarile celor priceputi, renuntand la propria lor judecata, intrucat aceasta este confuza, incoerenta si dezorientata.

Prototipul valorilor, in conceptia materialista, este neindoielnic valoarea de intrebuintare din teoria economica. Cand vine vorba de sfera utilitatii, materialismul pare sa nu aiba rival. Intr-adevar, un produs oarecare este util si, ca atare, valoros prin proprietatile sale intrinseci, care ii permit sa aiba o anumita functionalitate. Un automobil este mai bun sau mai prost prin caracteristicile sale tehnice, pe care le pot aprecia cel mai bine un inginer si un sofer cu experienta, astfel incat profanul ar face foarte bine sa asculte de recomandarile acestora. Si oamenii, in masura in care pot fi utili unii altora, se supun paradigmei materialiste.

Meritul principal al conceptiilor materialiste rezida in apararea ideii ca valoarea nu este atribuita lucrurilor sau persoanelor in mod cu totul arbitrar de catre subiect, dupa cum ii dicteaza toanele si cheful. Trebuie sa existe ceva in obiect care sa ii sustina valoarea, iar acel "ceva" sta in fata subiectului, ca un "ce" independent de dorintele si de inchipuirile noastre, care poate fi cunoscut prin experienta si judecata rationala. Dincolo de aceasta idee valoroasa insa materialismul se incurca intr-o sumedenie de absurditati, nu mai putin inacceptabile decat acelea la care ajunge subiectivismul.

Specificul valorilor morale

Valorile morale se refera intotdeauna la efectele sau consecintele actelor noastre asupra celorlalti sau asupra propriei noastre persoane. Ele definesc acele trasaturi de caracter a caror cultivare si, mai ales, afirmare practica, in actiune, sunt de natura sa tina in frau pornirile noastre agresive, antisociale, impiedicandu-ne sa producem suferinte inutile si dezavantaje nemeritate, dar, mai ales, sa stimuleze atitudinile noastre de solidaritate cu ceilalti astfel incat actele noastre sa duca la cat mai deplina afirmare a umanitatii din noi insine si din semenii nostri.

Binele - valoarea cardinala a domeniului etic - este o notiune polimorfa, aproape imposibil de sintetizat intr-o definitie de manual. In orice caz, binele are intotdeauna legatura cu maxima implinire a conditiei umane, atat in propria existenta a fiecarui individ, cat si in ceilalti, in masura in care sunt afectati si influentati de actele si deciziile noastre. Opusul binelui, raul moral se regaseste in toate faptele noastre care ne impiedica, atat pe fiecare dintre noi, cat si pe ceilalti, sa ne realizam pe deplin umanitatea, provocand dureri si suferinte degradante.

Abstract in sine, binele poate fi realizat practic numai prin urmarirea in tot ceea ce facem a unor valori subordonate, precum cinstea, curajul, adevarul, dreptatea, generozitatea, solidaritatea etc. Nu putem fi "buni" pur si simplu, asa cum suntem inalti, grasi sau bruneti, ci devenim din ce in ce mai buni in masura in care cultivam in noi aceste valori morale, pretuite in mai toate societatile si perioadele istorice.

Extrem de vechi, valorile pe care, de cateva secole incoace, le socotim morale prin excelenta nu au fost din totdeauna ceea ce tind sa fie in zilele noastre. In epocile arhaice, valorile mai sus mentionate au fost indisociabil legate de autoritatea traditiei, intarita de fervoarea credintei religioase. Multe secole de-a randul, din cauza izolarii geografice si culturale, valorile morale au avut o semnificatie locala, particulara, fiind pretuite numai de catre membrii unei restranse comunitati culturale sau clase sociale, "strainul" nefiind recunoscut drept o fiinta pe deplin umana, cu aceleasi drepturi, nevoi si aspiratii, fiind privit cu teama si cu ostilitate. Totodata, mobilul principal al cultivarii valorilor morale nu a fost in acele vremuri indepartate respectul fata de semnificatia lor intrinseca, ci dorinta de a fi pe placul divinitatii si, mai ales, frica de pedeapsa divina. Abia din momentul in care lumea a inceput sa se largeasca, intensificandu-se contactele intre lumi si culturi diferite si pe masura ce autoritatea religiilor traditionale a inceput sa slabeasca (in buna masura datorita relativitatii dogmelor si cultelor religioase), omenirea a inceput sa isi puna problema necesitatii de a respecta anumite valori morale universal valabile prin semnificatia lor intrinseca si nu datorita impunerii lor de catre vointa divina. Abia din acest moment putem vorbi de valori morale propriu-zise, in deplina lor autenticitate, intrucat sunt asumate ca principii calauzitoare ale faptelor noastre fata de orice fiinta umana, intrucat cu totii suntem in egala masura oameni si independent de credinta sau necredinta religioasa a fiecaruia. O buna parte din valorile morale au fost, de-a lungul istoriei lumii civilizate, intarite de forta legii, dar, ceea ce legea nu poate impune ca obligatie juridica, ramane inca o datorie morala pentru aceia dintre noi care cred cu convingere in valorile etice.

In lumea contemporana, inca foarte diversa, dar din ce in ce mai mult integrata prin procesul de globalizare, date fiind slabirea autoritatii cutumelor locale si traditionale, precum si marea varietate confesionala, valorile morale tind sa exercite din ce in ce mai mult un rol coordonator si ierarhizant in sfera tuturor valorilor. Aceasta tendinta este inca destul de firava, datorita competitiei cu alte valori cu veleitati dominante sau hegemonice. Dupa ce atata timp religia a fost axa coordonatoare a intregului spectru axiologic, lumea moderna a inceput sa se inchine la alti "zei": profitul, interesul economic, producerea si acumularea de bogatie materiala, in stransa alianta cu stiinta, care, pe de o parte, a oferit prin revolutia tehnica mijloace tot mai eficiente de crestere economica si de progres in sfera utilitatii, uzurpand, pe de alta parte, suprematia religiei in planul vietii spirituale, devenind ea insasi, pentru multi profani, o adevarata religie.

Experienta ultimului secol a dovedit insa ca goana furibunda dupa profituri economice imediate duce la consecinte dezastruoase nu numai din punct de vedere umanitar, ci chiar sub aspect strict economic, pe termen mediu si lung. Pe de alta parte, s-a vazut, cu consecinte dramatice sau de-a dreptul tragice, ca, in absenta unor repere etice, stiinta poate produce, deopotriva, atat miracole extrem de benefice pentru omenire, cat si adevarate catastrofe, cu urmari incalculabile. Iata de ce isi face din ce in ce mai pregnant loc in lumea de astazi ideea ca dezvoltarea omenirii trebuie sa se bazeze pe o responsabilitate morala clar asumata de catre factorii decizionali in domeniul economic, politic, juridic sau stiintific. Altminteri, omenirea risca sa se confrunte cu amenintari si crize de o extrema gravitate, de natura sa puna in pericol insasi supravietuirea ei, nemaivorbind despre calitatea vietii si despre valoarea existentei umane.