Metodologia cercetarii sociologice a dreptului

METODOLOGIA CERCETARII SOCIOLOGICE A DREPTULUI

III. General si particular in metodologia cercetarii

sociologice empirice a dreptului

♦ Probleme generale ale metodologiei cercetarii sociologice

1. Delimitari conceptuale: metoda, tehnici de cercetare, instrumente

de investigare, procedee, metodologie. Metoda (gr. methodos,

cale, mijloc, mod de abordare) constituie o modalitate generala,

sistematica de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii.

Tehnicile sunt formele concrete pe care le imbraca metodele. Este

posibil ca una si aceeasi metoda sa se realizeze cu ajutorul unor tehnici

diferite. Astfel, daca ancheta reprezinta o metoda, chestionarul poate fi

privit ca tehnica. Instrumentul de investigare este un mijloc, ce poate

imbraca o forma mai mult sau mai putin materiala, cu ajutorul caruia se

realizeaza "recoltarea" informatiei. Cele mai cunoscute instrumente de

investigare sunt: foaia de observatie, fisa de inregistrare, ghidul de

interviu etc. Procedeul reprezinta "maniera de actiune", de utilizare a

instrumentelor de cercetare. Spre exemplu, in cazul anchetei, chestionarul

poate fi administrat individual sau colectiv.

Concluzionand cu privire la ancheta sociologica, se poate spune

ca ancheta este o metoda, chestionarul apare ca o tehnica, aplicarea

colectiva sau individuala a acestuia ca un procedeu, iar lista propriu-zisa

de intrebari, ca instrument de investigare.

Metodele, tehnicile si chiar instrumentele de cercetare se subsumeaza

perspectivei teoretico-metodologice, astfel incat autonomia lor

nu este decat relativa.

Etimologic vorbind, metodologia (gr. methodos + logos) desemneaza

"stiinta metodelor". Prin metodologia cercetarii sociologice

intelegem o analiza a metodelor si tehnicilor aplicate in realizarea si

finalizarea cercetarii sociale.

2. Tipuri de cercetari sociologice empirice. In literatura de

specialitate se face distinctie intre cercetarea sociologica teoretica

("sociologia de cabinet") si cercetarea sociologica empirica ("sociologia

de teren").

La randul lor, cercetarile sociologice empirice pot fi: cercetari

descriptive si cercetari explicative.

3. Principalele metode si tehnici de investigare a fenomenelor

sociale. Traian Rotariu si Petre Ilut considera ca stiintele umane fac

apel, in principal, la cinci metode de investigare a universului empiric:

experimentul, observatia (propriu-zisa), analiza documentelor, interviul

si ancheta, din care ultimele patru nu sunt altceva decat "variante

ale observatiei, dar care, datorita diferentelor mari dintre ele, pot fi

considerate ca metode de sine statatoare". Ghiglione si Matalon sustin

existenta a patru metode in stiintele sociale: observatia, ancheta,

experimentul si analiza "urmelor" (des traces). Aceasta din urma este

un fel de observatie "amanata" si cuprinde: analiza documentelor, a

statisticilor oficiale si a urmelor materiale.

4. Etapele cercetarii sociologice empirice. Fiecare cercetare

sociologica parcurge trei faze, fiecare faza cuprinzand, la randul ei,

mai multe etape:

I. Faza de pregatire a cercetarii (Pregatirea cercetarii)

1. Stabilirea temei si precizarea obiectivelor principale ale

cercetarii;

2. Documentarea, care se refera la culegerea tuturor informatiilor,

datelor disponibile despre problema investigata, despre realitatea

si populatia ce urmeaza a fi investigate s.a.;

3. Analiza conceptuala (operationalizarea conceptelor). Are ca

scop definirea clara a conceptelor cu care operam in cercetarea

respectiva si transformarea acestora in instrumente utile de lucru prin

precizarea clara a dimensiunilor, indicilor si indicatorilor fenomenului

social studiat (traducerea conceptelor in "evenimente observabile");

4. Stabilirea ipotezei cercetarii. O ipoteza poate fi formulata sub

urmatoarea forma logica "S → P", adica: "Daca in grupul social exista

o atitudine pozitiva fata de lege, atunci comportamentul membrilor

grupului va fi un comportament legal".

5. Stabilirea populatiei cercetarii:

a) stabilirea populatiei de baza (de exemplu, populatia cu drept

de vot din Romania);

b) stabilirea esantionului. Esantionul reprezinta o parte dintr-un

intreg, un "model redus" al populatiei investigate. Esantionul

constituit trebuie sa fie reprezentativ pentru populatia din care a fost

extras, astfel incat sa ofere date valide pentru populatia de baza;

6. Stabilirea metodelor de cercetare si elaborarea instrumentelor

pentru recoltarea informatiilor. In functie de metodele si tehnicile alese

se elaboreaza instrumentele de investigatie. De exemplu, in cazul

observatiei - fisa de observatie sau protocolul de observatie; in cazul

anchetei - ghidul de interviu sau chestionarul;

7. Cercetarea pilot reprezinta o repetitie generala facuta inainte

de derularea cercetarii popriu-zise;

8. Definitivarea ipotezei cercetarii, a metodelor si a instrumentelor

de cercetare;

9. Multiplicarea instrumentelor de cercetare, alcatuirea echipelor

de cercetare, instructajul, distribuirea materialelor de cercetare, a

mijloacelor financiare etc.

II. Faza realizarii cercetarii propriu-zise (cercetarea de teren

sau cercetarea propriu-zisa)

Este faza in care, cu ajutorul metodelor, procedeelor, tehnicilor

si instrumentelor stabilite, se recolteaza datele, informatiile necesare

cercetarii.

III. Prelucrarea, analiza, interpretarea si valorificarea rezultatelor

cercetarii

1. Prelucrarea informatiilor cuprinde: redactarea, codificarea si

tabularea acestora;

2. Analiza informatiilor presupune utilizarea unor metode

statistice si matematice, a altor procedee de analiza (inclusiv analiza

calitativa) si realizarea de corelatii;

3. Interpretarea informatiilor obtinute impune obiectivitate si

probitate profesionala din partea cercetatorului;

4. Valorificarea rezultatelor depinde de finalitatea dominanta a

cercetarii. Poate consta in: redactarea unor rapoarte de cercetare;

elaborarea de sinteze pentru grupurile de decizie; elaborarea de

propuneri de masuri alternative; comunicari, lucrari stiintifice etc.

5. Principii metodologice si cerinte ale cercetarii sociologice

empirice. Realizarea unor cercetari empirice valoroase impune luarea in

considerare a mai multor principii metodologice. Profesorul Septimiu

Chelcea are in vedere urmatoarele principii: principiul unitatii dintre

teoretic si empiric; principiul unitatii dintre intelegere (comprehensiune)

si explicatie; principiul unitatii dintre cantitativ si calitativ;

princpiul unitatii dintre judecatile constatative si cele evaluative.

Desfasurarea oricarei cercetari sociologice presupune, in mod

indubitabil, respectarea unor cerinte metodologice fundamentale:

- regula obiectivitatii datelor, informatiilor si concluziilor cercetarii;

- regula prioritatii faptelor in fata atitudinilor, opiniilor etc.;

- regula unitatii si complementaritatii metodelor utilizate in cercetarea

unui fenomen social;

- abordarea sistemica a fenomenului cercetat;

- abordarea multi- si interdisciplinara a "obiectului" cercetarii;

- respectarea regulilor ce tin de deontologia profesiei de sociolog.

♦ Particularitati metodologice ale cercetarii empirice

a fenomenelor juridice

1. Adaptarea metodelor de cercetare ale sociologiei generale la

specificul fenomenelor juridice. Sociologia juridica - apreciaza Jean

Carbonnier - a primit mult de la sociologia generala a carei «fiica» este.

Metodele sale nu sunt in cea mai mare parte (metoda istorico-comparativa,

statistica, sondajul etc.) decat adaptari ale acelora care deja au

fost puse la punct in alte domenii sociologice".

Dintre metodele sociologiei juridice obtinute prin adaptarea

metodelor sociologiei generale la specificul realitatii sociale a dreptului,

amintim: experimentul legislativ, ancheta socio-juridica, analiza

sociologica a jurisprudentei, monografia juridica, sondajul de opinie

legislativa, scalarea atitudinii cetatenilor fata de lege si justitie etc.

2. Principiile cercetarii sociologice a fenomenelor juridice. Jean

Carbonnier releva doua astfel de principii: regula obiectivitatii si

abordarea istorico-comparativa.

Regula obiectivitatii. Are in vedere "tratarea dreptului ca un

lucru": "dreptul nu este pentru ea drept, ci lucru - mai exact

multiplicitate de lucruri, de fenomene, pe care ea le observa dinafara".

Obiectivitatea trebuie inteleasa in doua sensuri: ca materialitate si ca

impartialitate. Principiul materialitatii presupune intelegerea fenomenelor

subiective prin ceea ce ele se materializeaza, se obiectiveaza. De

exemplu, tulburarile psihologice provocate femeii prin divort vor fi

obiectivate prin prezenta insomniei, consumul de cafea, tutun sau

alcool etc.

De asemenea, sociologul dreptului implicat in cercetarea empirica

a diferitelor fenomene juridice trebuie sa fie impartial. Principial, el nu

poate emite/formula judecati de valoare asupra acestora. Pentru el

trebuie sa aiba aceeasi valoare atat comportamentele juridice conforme

cu legea, cat si acelea care o incalca, atat casatoria legala, cat si uniunea

libera sau adulterul.

Abordarea istorico-comparativa. In fond, acest principiu apare

ca un dublu demers investigativ: istoric si comparativ.

3. Domeniile cercetarii sociologico-juridice empirice. Profesorul

Renato Treves vorbeste despre urmatoarele domenii ale vietii dreptului,

in care sociologia juridica poate desfasura cercetari empirice:

Elaborarea normelor juridice. In acest domeniu, este implicata

sociologia legislativa. De exemplu, in Franta, legea privind reforma

regimurilor matrimoniale (1965) a fost pregatita de o vasta ancheta de

opinie legislativa realizata de Institutul Francez de Sondare a Opiniei

Publice.

Aplicarea normelor juridice. In acest domeniu, sociologia

juridica s-a ocupat, in special, de impactul regulilor de drept asupra

societatii, de efectivitatea si eficacitatea lor. Este cazul cercetarilor

facute in Germania, care au avut ca obiect efectivitatea normelor

juridice relative la accesul cetatenilor la justitie.

Administrarea justitiei, statutul si rolul judecatorilor. In ceea ce

priveste administrarea justitiei, sociologii dreptului s-au preocupat de:

lentoarea justitiei in solutionarea litigiilor, functionarea aparatului

judiciar, discriminarile care apar in sentintele pe care le dau judecatorii

etc. Spre exemplu, o cercetare facuta in SUA (Maryland) a vizat

discriminarile rasiale aparute in sentintele pronuntate.

Exercitarea profesiei de avocat si deontologia specifica acesteia.

In acest domeniu, sociologul dreptului cerceteaza pregatirea

profesionala a avocatilor in functie de tipurile de birouri de avocatura,

orientarea lor valorica, fenomenul specializarii avocatilor, raporturile

dintre avocat si client, perioada de stagiu a profesiei, noile tipuri de

prestatie cerute avocatului, noile tipuri de clienti etc.

Desigur, cercetarea sociologica empirica a vietii dreptului vizeaza

si alte domenii: rolul dreptului ca instrument al controlului social,

raporturile dintre schimbarea sociala si drept, opinia publicului fata de

lege, atitudinea cetatenilor fata de lege si justitie etc.

4. Cercetarea empirica a diferitelor fenomene juridice in

perioada postbelica. Cercetarile empirice de sociologia dreptului au

luat amploare in tari precum: SUA, tarile scandinave, Franta,

Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Olanda, Danemarca,

Spania, Japonia etc. De exemplu, in SUA, Facultatea de Drept

din Wisconsin a cercetat administrarea justitiei penale, iar North

Western University s-a ocupat de cercetari privind decizia in procesul

penal, tranzactia judiciara, divortul etc. In Norvegia, s-a efectuat o

analiza de continut asupra unui numar de 600 de sentinte ale Curtii

Supreme, cu scopul de a compara calitatea deciziilor luate de

judecatorii supleanti cu aceea a deciziilor luate de judecatorii efectivi.

In Danemarca, folosindu-se tehnica analizei de continut, s-a desfasurat

un studiu comparat asupra codurilor penale din tarile scandinave. In

Italia, s-a realizat analiza de continut a jurnalului "La magistratura". In

Ungaria au fost cercetate cauzele sociale ale divortului. In Anglia, in

1965, s-a initiat un experiment legislativ, in urma caruia s-a suspendat

pedeapsa cu moartea pe o perioada de 5 ani. La sfarsitul acestei perioade,

Parlamentul avea sa decida abolirea acestei pedepse.

Prin examinarea a 1602 proiecte de legi din perioada 1948-1968,

in Italia s-a cercetat procesul legislativ.

O exemplificare de referinta in domeniul sociologiei juridice

empirice o reprezinta si cercetarea asupra divortului, realizata in

Polonia.

Din tara noastra, amintim ampla ancheta sociologico-juridica

desfasurata, la inceputul deceniului opt al secolului trecut, de Institutul

de Cercetari Juridice, in judetul Covasna, pe tema cunoasterii legii de

catre cetateni

Cercetarile empirice de sociologia dreptului, desfasurate in numar

mai mare in perioada postbelica in tarile amintite, si cu o extensie mai

mica si in alte tari, au vizat si alte domenii ale vietii dreptului.

IV. Metode si tehnici de cercetare sociologica a fenomenelor

juridice

♦ Ancheta sociojuridica si sondajul de opinie legislativa

Ancheta sociologica si sondajul de opinie publica (probleme

generale). Ancheta este una dintre cele mai cunoscute, raspandite si

complexe metode de investigatie sociologica. Ancheta sociologica

este o metoda de cercetare ce incorporeaza tehnici, procedee si instrumente

interogative de culegere a informatiilor specifice interviului si

chestionarului sociologic.

C. A. Moser precizeaza ca, daca cineva doreste sa afle ce gandeste

o persoana despre pedeapsa cu moartea, cum si-a cheltuit salariul pe

ultima luna, cand s-a casatorit sau daca are intentia de a-i vota la urmatoarele

alegeri pe laburisti sau pe conservatori etc., atunci trebuie sa

intrebe persoana respectiva si sa se bazeze pe ceea ce spune ea.

Dupa Claude Javeau, obiectul anchetei sociologice il reprezinta:

datele factuale (personale, ale mediului social, comportamente); opiniile

oamenilor; atitudinile si motivatiile.

In mod precumpanitor, prin ancheta se studiaza opiniile oamenilor,

motiv pentru care i se mai spune si ancheta de opinie, iar unei

forme a acesteia - sondaj de opinie.

Etapele anchetei sociologice

1) stabilirea temei;

2) determinarea obiectivelor;

3) documentarea prealabila;

4) elaborarea ipotezelor;

5) definirea conceptelor;

6) operationalizarea conceptelor (elaborarea spatiului de atribute-

dimensiuni, variabile, indicatori);

7) cuantificarea (fixarea expresiilor cantitative ale indicatorilor

direct observabili-masurabili - pentru care se culeg date);

8) determinarea populatiei;

9) stabilirea tehnicilor si a procedeelor de ancheta (de intervievare

si/sau chestionare);

10) intocmirea instrumentelor de lucru (chestionare, ghiduri de

interviu, planuri de convorbire, scale, teste etc. si verificarea lor);

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

11) ancheta pilot;

12) constituirea echipei de anchetatori, instruirea si repartizarea

sarcinilor;

13) intocmirea calendarului de desfasurare a anchetei;

14) culegerea datelor;

15) verificarea informatiilor culese si retinerea formularelor

valide in vederea prelucrarii;

16) codificarea informatiilor (in cazul in care nu au fost

precodificate);

17) intocmirea machetei de prelucrare a datelor (frecvente,

valori medii, teste de semnificatie, corelatii etc.);

18) prelucrarea datelor;

19) analiza si interpretarea informatiilor;

20) redactarea raportului de cercetare;

21) stabilirea, impreuna cu beneficiarul, a eventualelor masuri

de interventie.

Instrumentele de lucru ale anchetei sociologice sunt: planul de

ancheta; chestionarul sociologic; ghidul de interviu.

Planul de ancheta cuprinde principalele momente ale cercetarii,

de la stabilirea temei pana la redactarea raportului de cercetare.

Chestionarul sociologic reprezinta o tehnica si, corespunzator,

un instrument de investigatie constand dintr-un ansamblu de intrebari

scrise si/sau imagini grafice tiparite, ordonate logic si psihologic, care,

prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare,

determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce

urmeaza sa fie inregistrate in scris.

O forma aparte a anchetei sociologice o constituie sondajul de

opinie. El reprezinta o metoda de cunoastere a opiniei publice pe baza

chestionarului si a esantionarii.

Interviul reprezinta o tehnica de obtinere, prin intrebari si

raspunsuri, a informatiilor verbale de la indivizi si grupuri umane in

vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a

fenomenelor socioumane. Interviul se bazeaza pe comunicarea verbala.

Modalitatea fundamentala clasica de desfasurare a interviului o reprezinta

convorbirea

Instrumentul de cercetare este ghidul de interviu, in care sunt

fixate problemele/intrebarile care vor fi abordate/puse de operatorul de

interviu pe timpul convorbirii.

Unele particularitati ale anchetei socio-juridice prin sondaj.

Ancheta prin sondaj - tehnica bine pusa la punct in metodologia

sociolgiei generale - capata in domeniul sociologiei juridice o serie de

particularitati:

. In ceea ce priveste alegerea populatiei si stabilirea esantionului

Alegerea populatiei:

1) Exista cazuri in care sensul insusi al cercetarii impune ca

ancheta sa vizeze ansamblul populatiei adulte a natiunii. Este cazul

anchetelor de opinie legislativa. In aceasta situatie, va fi utilizat un

esantion national

De multe ori, ancheta socio-juridica poate sa se desfasoare

numai asupra unei anumite categorii de populatie. Spre exemplu, o

ancheta pe tema cunoasterii legii penale de catre minori va utiliza un

esantion din cadrul acestei categorii de populatii.

2) O ancheta socio-juridica poate sa se desfasoare fie intr-un

mediu de tehnicieni ai dreptului, fie intr-unul de nontehnicieni. In

primul caz, este vorba de juristi care exercita diferite profesii ale

dreptului, iar in al doilea caz, de masa mare a nonjuristilor, de profanii

in acest domeniu.

3) In cazul unei cercetari care vizeaza cunoasterea unui fenomen

juridic particular, cercetatorul va avea in vedere acea categorie aparte

de populatie, compusa din persoane direct implicate in fenomenul

investigat, dar si alte categorii de persoane bune cunoscatoare ale

acestuia. Spre exemplu, studierea unui fenomen juridic de genul

prostitutiei va impune cercetarea prostituatelor si a proxenetilor, dar si

a medicilor, politistilor si juristilor, care, prin natura sarcinilor de

serviciu, poseda cunostinte despre manifestarile fenomenului amintit.

Constituirea esantionului

O dificultate in acest demers o reprezinta faptul ca anumite

categorii de populatie nu sunt nici recenzate, nici recenzabile. Este, in

special, cazul acelor categorii de populatie ale caror manifestari se

inscriu in sfera patologiei dreptului, cum ar fi consumatorii de droguri,

prostituatele etc., asupra carora nu exista nici pe departe evidente

complete.

. In ceea ce priveste obiectul intrebarilor incluse in

chestionar

1) Intrebari de cunoastere a dreptului pozitiv. Astfel de intrebari

au drept scop evaluarea gradului de cunoastere a legii, fie global, in

ansamblul populatiei, fie intr-o maniera diferentiata (dupa sex, varsta,

clasa sociala etc.).

2) Intrebari de fapt (factologice). In afara de intrebarile signalectice,

de identificare (asupra varstei, sexului, profesiunii, mediului

rezidential ets.) care sunt incluse, de regula, in orice sondaj, subiectul

poate fi interogat asupra faptelor de drept in care a fost actor sau martor,

de genul: v-ati scris testamentul?

Intrebari de opinie. Prin intrebarile de acest gen i se cere

respondentului sa formuleze anumite judecati de valoare asupra legii

pozitive sau asupra unui proiect de lege, asupra unei jurisprudente

stabilite etc. Acest gen de intrebari reprezinta instrumentul principal al

oricarei cercetari de sociologie legislativa.

. In ceea ce priveste redactarea si aplicarea chestionarului.

Dificultatea principala pe care o intampina sociologia juridica in aceste

momente ale anchetei provine din faptul ca, in cea mai mare parte a

cazurilor, va trebui sa se discute despre drept cu persoane neinitiate.

Cu privire la redactarea chestionarului. Regula generala de

respectat pe timpul acestei operatiuni este aceea ca intrebarile trebuie

sa fie redactate in fapt, nu in drept. Notiuni de genul contract, testament,

uzufruct, culpa etc. risca sa nu fie intelese de catre subiectul

anchetat in semnificatia lor tehnica. De aceea, pe cat posibil, se va

renunta la formulele imprumutate din vocabularul juridic. In cazul in

care nu se poate renunta la acestea, este bine ca ele sa fie insotite de

perifraze explicative, respectiv, de exemple descriptive.

O alta particularitate a redactarii intrebarilor o intalnim in

sondajele de opinie legislativa, in care cel putin intrebarile "cheie"

este bine sa aiba caracter dihotomic, sa ceara ca raspunsul sa fie dat

prin "da" sau "nu", "normal" sau "anormal", "just" sau "injust" etc.,

pentru ca legiuitorul sa aiba o imagine cat mai clara asupra opiniilor

populatiei.

In cazul intrebarilor cu raspunsuri dihotomice, prin care cercetatorul

ofera doua solutii alternative: dreptul pozitiv si un proiect de

reforma legislativa, se ridica intrebarea daca acestea trebuie sa se

limiteze la a enunta fiecare solutie "goala-goluta", sau trebuie sa indice,

totodata, avantajele si dezavantajele acestora. In practica franceza a

sondajelor legislative, manifestandu-se incredere in capacitatile si

discernamantul respondentilor, a prevalat prezentarea seaca a celor doua

solutii. Dimpotriva, in practica nord-americana, pe baza "metodei

Nebraska", solutiile legislative sunt insotite de argumente.

Pornind de la premisa ca subiectul anchetat este un cetatean

informat - informat sau prezumat informat -, multi autori opteaza

pentru metoda franceza.

. Cu privire la aplicarea chestionarului

In aceasta faza, sociologia juridica face apel la experienta

dobandita de sociologia generala. Dar, datorita obiectivelor sale, care

in materie de drept nu vizeaza scrutarea profunzimilor psihicului

uman, sociologia juridica se multumeste, de regula, cu raspunsurile

explicite intruchipate in opiniile respondentilor.

In privinta gradului de sinceritate a subiectilor intervievati, se

pleaca de la faptul ca metoda anchetei are la baza o declaratie personala,

declaratie care raspunde unui postulat de universala sinceritate.

In ceea ce priveste prejudecata juristilor potrivit careia, atingand

probleme care tin de secretul vietii de familie sau al afacerilor,

aplicarea chestionarului ar provoca, din partea celor anchetati, fie

reactii de cenzurare a raspunsurilor sau de aparare a ego-ului, fie

reactii de bravada, experienta atesta ca, intr-un esantion national, celor

mai multi dintre subiectii anchetati, o data ce au fost contactati si au

acceptat convorbirea, nu le repugna sa vorbeasca despre unele subiecte

cu un accentuat caracter personal, de genul mariajului lor, divortului

prin care au trecut, sau al celor referitoare la copiii adoptati.

. In ceea ce priveste analiza datelor cantitative

Ca in orice ancheta, si intr-una de factura sociologico-juridica

distorsiunile sunt aproape inevitabile. Una dintre caile de limitare a

acestora o reprezinta verificarea valorii lor. Aceasta se face printr-o

critica exterioara, desfasurata asupra functionarii procedurii utilizate,

si printr-una interna, psihologica, critica sinceritatii.

Sondajul de opinie legislativa; valoarea si limitele sale. Pentru a

cunoaste ce gandeste populatia despre o lege aflata in stadiul de

proiect, aceasta poate fi supusa unui sondaj de opinie, mai precis, unui

sondaj de opinie legislativa. Valoarea acestuia este data de urmatoarele

avantaje pe care le ofera:

- sondajul de opinie legislativa il ajuta pe legiuitor sa legifereze

in acord cu opinia publica;

- sondajul de opinie legislativa practicat la scara unui esantion

national este mult mai relevant (in raport cu vointa generala pe care

trebuie sa o exprime legea) fata de alte procedee extraparlamentare de

sustinere a unei legi, precum sunt campaniile de presa sau lobby-ul,

care pot fi elitariste, partinitoare etc.

- spre deosebire de referendum, sondajul de opinie legislativa nu

pune in pericol libertatea de decizie a legislatorului, care poate sa nu

tina seama de preferintele opiniei publice si sa acorde prioritate altor

considerente;

- sondajul de opinie legislativa permite evidentierea aspiratiilor

si asteptarilor publicului pe categorii de cetateni, nu global, ca referendumul;

- economia de timp, de resurse financiare si de forte umane pe

care o presupune un sondaj de opinie legislativa, fata de un referendum,

duce la rezultate cu o mica marja de eroare.

Dupa unii autori, limitele acestuia sunt date de aceea ca:

- legislatia are un caracter prea tehnic pentru a fi supusa aprecierii

populatiei;

- are o forta probanta mai mica decat referendumul (care este o

forma a democratiei directe);

- este mai putin exact decat un referendum veritabil;

- constientizarea contributiei personale la reforma legislativa

propusa este mult mai slaba;

- raspunsurile la chestionarele de opinie legislativa sunt mai

putin angajante decat cele date in cadrul unui referendum;

- nu are aceeasi autoritate ca un referendum;

- favorizeaza conservatorismul, inclinatia populatiei spre status quo.

Un exemplu devenit clasic in ceea ce priveste utilizarea sondajului

de opinie legislativa in etapa de pregatire a unor proiecte de legi il

reprezinta ancheta prin sondaj efectuata in Franta asupra divortului.

Aceasta cercetare a precedat si, in mare masura, a fundamentat Legea

asupra divortului, din 11 iulie 1975. Potrivit opiniei multor autori,

aceasta ampla cercetare poate fi luata drept model de investigatie

sociologica prelegislativa.

♦ Tehnica analizei sociologice de jurisprudenta

1. Analiza continutului - tehnica sociologica de cercetare a

comunicarii. Potrivit opiniei profesorului Septimiu Chelcea, "analiza

continutului reprezinta un set de tehnici de cercetare cantitativ-calitativa

a comunicarii verbale si nonverbale, in scopul identificarii si

descrierii obiective si sistematice a continutului manifest si/sau latent,

pentru a trage concluzii privind individul si societatea sau comunicarea

insasi, ca proces de interactiune sociala".

Desi a aparut si s-a dezvoltat ca o analiza a textelor, aceasta tehnica

se poate aplica "oricarui comportament simbolic". Astfel, pot fi

analizate mesajele cuprinse in documente scrise (cifrice ori necifirice)

sau nescrise (auditive, vizuale, audiovizuale). Ideea de baza in analiza

continutului oricarei comunicari este de a reduce intregul continut al

comunicarii (de exemplu, toate cuvintele sau toate imaginile vizuale)

la un set de categorii care prezinta anumite caracteristici de interes

pentru cercetare. Scopul analizei continutului este acela de "a face

inferente", de a trage concluzii de natura psihologica si sociologica din

textul analizat. De exemplu, pe baza unei grile de categorii standard

realizata de R.K.White au fost analizate comparativ discursurile lui

Hitler si ale lui Roosevelt, sau cuvantarile lui J.F. Kennedy si ale lui

N.S. Hrusciov.

Analiza continutului se realizeaza in mai multe etape, dupa cum

urmeaza: alegerea temei de cercetare; stabilirea materialului pentru

analiza si esantionarea documentelor si a textelor; alegerea tehnicilor

si a procedeelor de analiza a continutului; analiza de continut propriuzisa;

redactarea raportului de cercetare.

Aceasta tehnica de cercetare sociologica s-a bucurat de o buna

audienta in randul sociologilor-juristi si al juristilor-sociologi.

2. Documentele juridice si nonjuridice - surse ale cunoasterii

sociologice a dreptului. Este unanim recunoscut faptul ca cercetarea

sociologica a dreptului se realizeaza, in primul rand, pe calea observarii

directe a fenomenelor juridice. Dar, intrucat dreptul ca fenomen social

are o indelungata istorie si o foarte larga paleta de manifestari, multe

aspecte ale vietii sale scapa acestei metode de cunoastere. In aceste

conditii, cercetarea documentelor juridice si a celor nonjuridice se

constituie intr-o cale indirecta, cu caracter complementar, de cunoastere

a dreptului.

Cercetarea documentelor juridice. Pentru cercetarea dreptului ca

"aspect al vietii sociale", cele mai valoroase surse documentare sunt cele

de factura juridica. Principala caracteristica a unui document juridic este

aceea ca el are un raport direct cu dreptul. Cand abordeaza problema

documentelor juridice, cei mai multi specialisti au in vedere, in primul

rand, legile si celelalte acte normative, hotararile judecatoresti,

hotararile instantelor de arbitraj, testamentele, alte acte notariale sau

sub semnatura privata etc., iar in al doilea rand, documente precum

statisticile judiciare, rapoartele anuale ale procurorilor generali,

articolele pe teme juridice aparute in publicatiile cu caracter profesional,

lucrarile de doctrina si de jurisprudenta etc. Cele mai importante

documente juridice sunt insa documentele scrise, iar din acestea, cele cu

caracter tehnic, de genul textelor legislative sau reglementare, care ne dau

posibilitatea de a cunoaste regula de drept si colectiile de jurisprudenta

prin intermediul carora putem cunoaste modul in care acestea se aplica.

Cea mai potrivita metoda de cercetare in aceasta materie s-a

dovedit a fi analiza de continut a textelor de lege respective.

In investigarea documentelor juridice, analistul este obligat sa

respecte cel putin doua cerinte metodologice: in primul rand,

cercetatorul trebuie sa priveasca documentul cu ochii unui sociolog al

dreptului, si nu ai unui jurist dogmatic, iar in al doilea rand, sociologul

dreptului trebuie sa priveasca documentul juridic "ca pe un document,

altfel spus, ca pe un ansamblu de semne, nicidecum ca un

echivalent obiectiv al realitatii pe care acesta tinde sa o exprime.

Cercetarea documentelor nonjuridice. Este vorba despre acele

documente literare, istorice, politice, economice etc., in continutul

carora poate fi identificat un "mesaj juridic".

Printre documentele nonjuridice cele mai valoroase pentru

sociologia dreptului se numara documentele etnografice, documentele

istorice, scrierile literare, legendele, miturile si povestirile, expunerile

de motive si discursurile parlamentare tinute cu ocazia dezbaterii unor

proiecte de legi, documentele personale (scrisori, jurnale, inscrisuri,

biografii sociale etc.), documentele iconografice (reprezentarile

picturale, fotografiile, filmul s.a.). Si ele pot fi cercetate cu ajutorul

tehnicii analizei continutului, imprumutata din metodologia sociologiei

generale.

In activitatea de investigare a acestei categorii de documente

sociale, cercetatorul trebuie sa indeplineasca cel putin doua sarcini: in

primul rand, trebuie sa "distileze" juridicul, sa-l separe de socialul

nonjuridic si de fenomenele individuale cotidiene; in al doilea rand, sa

multiplice in spatiu si timp informatiile astfel recoltate, sa le ordoneze

sub forma unor serii, pentru ca, in final, printr-o abordare istoricocomparativa,

sa dea informatiilor recoltate o semnificatie cu valoare

sociologico-juridica.

In concluzie, pentru a-si recolta datele si informatiile de care are

nevoie in decursul cercetarilor empirice pe care le intreprinde pentru

cunoasterea vietii juridice, sociologul dreptului se poate apleca cu

incredere nu numai asupra faptelor, ci si asupra documentelor sociale

juridice si nonjuridice. Iar cea mai adecvata metoda de cercetare a

documentelor juridice si a celor nonjuridice s-a dovedit a fi tehnica

analizei continutului.

3. Tehnica analizei sociologice de jurisprudenta (particularitati).

Analiza sociologica a jurisprudentei este o analiza a continutului,

desfasurata in maniera sociologica asupra unei categorii particulare de

documente juridice - culegerile de jurisprudenta. Pentru a evita orice

confuzie intre analiza sociologica de jurisprudenta si metoda analizei de

jurisprudenta, atat de familiara juristilor, precizam faptul ca, in cazul

analizei jurisprudentei, obiectul de cercetare este dreptul, pe cand in

analiza sociologica de jurisprudenta, obiectul investigatiei il reprezinta

faptul

Prin studiul juridic, cercetatorul (juristul) cauta sa desprinda

regula de drept aplicata in sentinta pronuntata, iar in cazul unor serii

de sentinte, in masura in care jurisprudenta este creatoare de drept, el

poate incerca chiar desprinderea noii reguli de drept ce este pe cale de

a se cristaliza in practica judecatoreasca cercetata.

Spre deosebire de jurist, prin studiul sociologic pe care il

intreprinde, sociologul dreptului cauta sa identifice in documentele

investigate felia de viata, ansamblul fenomenelor sociale, interindividuale,

respectiv individuale, pe care decizia le-a facut sa iasa la

lumina. In cercetarile asupra hotararilor judecatoresti, spre deosebire de

juristi, in ochii carora in analiza tehnica a jurisprudentei prevaleaza

legalitatea si temeinicia solutiilor date de instanta, in investigatiile lor,

sociologii vor fi interesati sa cunoasca motivele psihologice, economice

sau sociologice care au generat si alimentat litigiul.

In concluzie, daca printr-o analiza clasica a jurisprudentei, prin

sinteza concluziilor pe care le cuprind hotararile judecatoresti, se

poate ajunge la o mai buna cunoastere a dreptului pozitiv, prin analiza

sociologica a jurisprudentei se realizeaza o mai buna cunoastere a

dreptului ca fenomen social, a raporturilor sale cu alte domenii ale

vietii sociale (morala, religia, economia etc.).

Particularitati ale tehnicii analizei sociologice de jurisprudenta

relative la stabilirea hotararilor judecatoresti ce vor fi cercetate. In

functie de tema investigata, de extinderea pe care cercetatorul intentioneaza

sa o dea studiului sau, de intervalul de timp in care trebuie sa

realizeze cercetarea, de posibilitatile tehnice si materiale de care

dispune, sociologul dreptului va putea supune analizei continutului o

singura hotarare judecatoreasca, o parte reprezentativa dintre ele sau

totalitatea acestora.

Nu trebuie uitat faptul ca daca, pentru jurist, culegerile de

jurisprudenta sunt cu atat mai valoroase cu cat contin mai multe

hotarari judecatoresti ale instantelor superioare si mai putine astfel de

documente ce provin de la instantele inferioare, dimpotriva, pentru

sociologul dreptului vor fi mult mai pretioase cele din urma, care, de

regula, contin mai multe elemente de interes sociologic.

Depasind momentul esantionarii si parcurgand toate celelalte

etape ale analizei sociologice de jurisprudenta se ajunge, in final, la

rezultatele cercetarii, care, in opinia lui J. Carbonnier, au valoare atat

pentru sociologia dreptului, cat si pentru sociologia generala.

Avantaje si dezavantaje ale utilizarii analizei sociologice de

jurisprudenta in cercetarea fenomenelor din domeniul patologiei

dreptului

Avantaje:

- surprinde mult mai bine decat ancheta pe baza de interviu

multitudinea fenomenelor de natura psihosociologica in contextul

carora a aparut si s-a dezvoltat raportul conflictual dintre cele doua

parti. Aceasta tehnica are capacitatea de a surprinde o adevarata

istorie a conflictului si a faptelor sociale care l-au generat si intretinut,

fata de cea de a doua, care analizeaza raportul conflictual, de regula,

numai intr-un moment al duratei sale;

- aduce in campul cercetarii sociologice justitiabili pe care alte

metode, tehnici si procedee de investigatie ale sociologiei dreptului

nu-i pot contacta. Aceasta metoda are meritul ca permite sociologului

dreptului sa-si extinda sfera analizei sale si asupra acelor justitiabili

disparuti sau a celor care, invocand varii motive, de regula, se sustrag

unei anchete pe baza de interviu; permite cercetatorului sa investigheze

atat fenomene ce tin de patologia actuala a dreptului, cat si

fenomene ce apartin unei patologii trecute. Aceste avantaje fac din

analiza sociologica de jurisprudenta una dintre cele mai potrivite

modalitati de cercetare a laturii patologice a dreptului care isi gaseste

reflectarea in practica judecatoreasca.

Dezavantaje:

- este o tehnica secundara si, ca orice tehnica de acest gen, ea

cerceteaza documente, nu fapte;

- jurisprudenta, care este atat de apropiata de viata, ofera totusi

"o imagine infidela si trunchiata" a realitatii juridice;

- hotararile judecatoresti cercetate prin tehnica analizei sociologice

de jurisprudenta vizeaza numai o mica parte a vietii dreptului -

"patologia" dreptului. Or, viata juridica reprezinta infinit mai mult

decat aceasta latura a sa, fara indoiala, foarte importanta;

- caracterul incomplet al culegerilor de jurisprudenta;

- culegerile de practica judecatoreasca sunt realizate in scopuri

juridice si, in consecinta, de multe ori ele pot fi sarace in informatii ce

prezinta interes pentru sociologia dreptului.

Astfel, ca orice alta metoda si tehnica de cercetare, analiza

sociologica de jurisprudenta aplicata in cercetarea dreptului are atat

virtuti, cat si limite. De aceea, in activitatea investigationala empirica

de cercetare a laturii patologice a vietii juridice, pentru a depasi

limitele acestei tehnici si pentru a spori valoarea de ansamblu a

investigatiei, cercetatorul va utiliza complementar si alte metode si

tehnici de cercetare.

♦ Experimentul legislativ si experimentul judiciar

1. Experimentul psihosociologic (probleme generale). Experimentul

psihosociologic consta in analiza efectelor unor variabile

independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata.

Experimentul este o observatie provocata si o activitate riguros

controlata.

Precizari terminologice:

Variabile independente - factorii introdusi in experiment de

catre cercetatori.

Variabile dependente - factorii asupra carora se exercita

influenta variabilelor independente.

Prin control intelegem eliminarea tuturor factorilor care ar putea

interveni in relatia dintre variabilele independente si cele dependente

si care ar putea da nastere unor concluzii gresite. Altfel spus, prin

control se urmareste asigurarea conditiilor de repetabilitate a rezultatelor

ori de cate ori s-ar relua cercetarea respectiva.

Grup experimental - ansamblul persoanelor asupra carora

actioneaza variabila independenta introdusa de cercetator.

Grup de control (martor) - ansamblu de persoane asupra carora

nu actioneaza variabila independenta si care il ajuta pe cercetator

pentru compararea efectelor introducerii acesteia in viata grupului

experimental.

Situatie experimentala - totalitatea persoanelor (echipa de

cercetatori, personal auxiliar, persoanele supuse experimentului), a

obiectelor (aparatura utilizata in cercetare), precum si a conditiilor

concrete in care se desfasoara experimentul. Situatiile experimentale

pot fi naturale sau de laborator (create de echipa de cercetare). Pe

timpul experimentului, situatia se schimba, trece prin trei faze: initiala,

dupa introducerea variabilei independente si finala (in care se

manifesta efectul).

Momentul experimental se refera, de regula, la momentul t1 (al

masurarii variabilelor dependente inainte de introducerea variabilei

independente) si momentul t2 (al masurarii variabilelor dependente dupa

introducerea celor independente).

Tipuri de experimente psihosociologice:

a) dupa gradul de interventie a cercetatorului in manipularea

variabilelor:

- experimente de laborator (in care situatia este creata de

cercetator);

- experimente naturale (in care situatia experimentala este

oferita de natura);

b) dupa criteriul temporal:

- experimente succesive (se compara rezultatele pe care grupul

experimental le-a obtinut la t2 cu acelea rezultate la t1

- experimente simultane (se compara rezultatele grupului

experimental cu acelea ale grupului de control);

c) clasificarea cel mai frecvent intalnita este aceea care distinge

intre experimentele de laborator si experimentele de teren.

Etapele cercetarii experimentale in psihosociologie:

1) alegerea problemei;

2) formularea ipotezelor;

3) alegerea variabilelor explanatorii;

4) stabilirea situatiei experimentale;

5) stabilirea subiectilor din grupul experimental si de control;

6) manipularea si masurarea variabilelor;

7) prelucrarea datelor experimentale;

8) redactarea raportului de cercetare.

2. Experimentul legislativ. Desi experimentele sociale in domeniul

dreptului reprezinta demersuri delicate, care presupun multiple

precautiuni, realizarea acestora nu este cu totul de neconceput. De

pilda, in Danemarca, s-a initiat un experiment asupra practicii de

stabilire a pedepsei in cazurile controversate. Aceste cazuri, insotite de

o scurta descriere a infractiunilor, au fost supuse examinarii unui

numar de judecatori din Danemarca, Olanda, Norvegia si Suedia,

carora li s-a cerut sa arate ce sentinta ar da in cazurile respective, daca

s-ar afla in jurisdictia lor. Cu precautiunile de rigoare, in domeniul

dreptului se pot realiza atat experimentele de teren, cum ar fi cel

descris mai sus sau experimentele legislative, cat si experimente de

laborator, de genul experimentului judiciar.

Schema generala de organizare si desfasurare a unui experiment

legislativ este urmatoarea: deoarece are indoieli asupra principiilor si

modalitatilor de infaptuire a unei reforme legislative care ii este ceruta

(in fapt, o lege), legiuitorul o pune in vigoare, de proba, pentru a vedea

cum se aplica si ce efecte are, rezervandu-si dreptul ca, in functie de

rezultatele constatate, s-o adopte, s-o amendeze sau s-o respinga.

Inca din secolul al XVIII-lea, magistratul francez Dupaty scria

ca "o buna legislatie este ca o buna fizica; ea trebuie sa fie

experimentala. Legile trebuie sa se incerce".

Referindu-se la experimentul legislativ, Jean Carbonnier pune in

evidenta cateva dintre particularitatile acestuia:

experimentul legislativ se afla in contradictie cu notiunea

clasica de lege, inteleasa ca regula permanenta si generala. De ce? In

primul rand, pentru ca, in cazul experimentarii acesteia, legea este

afectata dinainte de posibilitatea schimbarii. In al doilea rand, pentru

ca, de cele mai multe ori, aceasta nu este experimentata decat pe o

parte a teritoriului national, fapt ce va permite realizarea unei comparatii

intre efectele sale si acelea ale legii nereformate, care a continuat

sa fie in vigoare in restul tarii;

nu se poate vorbi despre experiment legislativ decat atunci cand

legislatorul a manifestat o intentie stiintifica in ceea ce priveste

adoptarea si aplicarea legii respective. Data fiind aceasta conditie, nu

poate fi vorba de un experiment legislativ cand avem de-a face cu o lege

provizorie sau cu una a carei competenta teritoriala este restransa, desi,

la fel ca in cazul experimentului, cele din prima categorie nu au caracter

permanent, iar cele din cea de-a doua nu au caracter general. Este, spre

exemplu, cazul unor legi din SUA, care, potrivit Constitutiei federale,

pot fi adoptate in anumite state si nu in altele, fi adoptate in diferite state

la date diferite. Astfel de legi, desi imbraca unele trasaturi ale

experimentului legislativ, nu rezulta dintr-un proiect stiintific si, ca

atare, ele nu constituie un experiment legislativ veritabil;

din punct de vedere juridic, legislatia experimentala prezinta

anumite inconveniente: a) daca se stie ca legea ca obiect al experimentului

este subiect de indoiala, atunci cei nemultumiti vor fi tentati sa

astepte inainte de a se supune acesteia; b) daca legea nu se aplica peste

tot la fel, cei nemultumiti vor fi atinsi de pasiunea egalitara; c) intrucat

legea nu este aplicata in conditii normale, experimentul, care se face in

aceste conditii, pierde mult sub aspect stiintific, pierde din forta sa

probanta;

nu toate ramurile dreptului se preteaza in aceeasi masura la

realizarea de experimente legislative. Materiile care se preteaza cel

mai bine la realizarea unor experimente de acest gen sunt materiile

tehnice, de genul dreptului administrativ. Spre exemplu, nu de putine

ori, se intampla ca intr-un oras sa fie introdusa, cu titlu experimental, o

interdictie de circulatie a autovehiculelor pe anumite strazi centrale.

Dimpotriva, unui legislator ii va fi mult mai greu sa experimenteze

"pentru a vedea" in dreptul civil sau in dreptul penal. Cu toate acestea,

nici in domeniile mentionate, experimentele legislative nu sunt imposibile.

Spre exemplu, in Anglia, prin Actul din 1965, se suspenda, in

mod experimental, pentru o perioada de cinci ani, pana la 31 iulie

1970, pedeapsa cu moartea. La aceasta data revenea parlamentului

sarcina de a decide fie abolirea sanctiunii (ceea ce s-a si intamplat), fie

de a reveni la sistemul din 1957 (in care pedeapsa cu moartea era

prevazuta pentru diverse tipuri de criminali).

Un experiment juridic de mai mica amploare s-a realizat si in

Romania posttotalitara. Incepand cu anul 1994, Ministerul Justitiei, in

colaborare si cu sprijinul UNICEF in tara noastra si al organizatiei

FEMO din Belgia, a initiat un program experimental privind prestarea

de catre minorii delincventi a unei munci gratuite in folosul

comunitatii, ca alternativa la pedeapsa inchisorii.

Dupa Sofia Popescu, "aplicarea metodei experimentale in

activitatea legislativa [] reprezinta un serios pas inainte, necesar pe

linia perfectionarii cadrului legislativ".

3. Experimentul judiciar. Dar sociologia dreptului nu apeleaza

doar la experimentul legislativ (experiment de teren), ci si la experimentul

judiciar (experiment de laborator). Este cazul unui experiment

judiciar realizat in SUA, in anul 1966, de Rita James Simon, prin

tehnica simularii procesului (mock-trial). Cercetatoarea a constituit

din randul studentilor grupuri de jurati, esantionate ca in juriile reale,

cu scopul de a dovedi efectul pe care poate sa-l aiba lectura diferitelor

articole de presa referitoare la cazul judecat asupra verdictului

pronuntat de juriu. Articolele au fost redactate, pentru aceasta ocazie,

de echipa de cercetare expres pentru nevoile experimentului, fiind

considerate ca venind fie dintr-un jurnal de senzatie, fie dintr-unul de

tonalitate obiectiva. Din acest experiment judiciar au rezultat cel putin

doua concluzii:

presa de senzatie poate, mai adesea decat alta, sa raspandeasca

o prima impresie de culpabilitate;

un jurat isi corecteaza, destul de usor, in lumina dezbaterilor

din timpul audientei, primele impresii pe care presa de senzatie i le-a

creat.

Se poate spune ca atat experimentul de teren (experimentul

legislativ), cat si experimentul de laborator (experimentul judiciar)

si-au castigat dreptul de a fi utilizate in cercetarile empirice de sociologie

juridica.

♦ Scalarea atitudinii cetatenilor fata de lege si justitie

1. Scalarea - tehnica de masurare a unor fenomene sociale si

psihosociale. In cadrul sociologiei, masurarea vizeaza determinarea

cantitativa a faptelor. Cele mai raspandite modalitati de masurare

unidimensionala sunt tehnicile de scalare. Scalarea este definita ca o

modalitate de masurare realizata prin redarea intensitatii de manifestare

a unor fenomene sociale si psihosociale, prin ordonarea pe un

continuum sau un spatiu linear gradat (scala) ce se intinde de la

extrema favorabila (pozitiva) la extrema nefavorabila (negativa).

Scala reprezinta un model de cuantificare a fenomenului studiat.

Tehnic vorbind, scala este un spatiu unidimensional de-a lungul caruia

sunt marcate gradele de intensitate, prin simboluri, expresii sau valori

numerice, care desemneaza tot atatea pozitii distincte ale fenomenelor

masurate.

Orice procedura de scalare se compune din trei elemente:

a) fenomenul ce urmeaza a fi scalat (obiectul de masurat);

b) scala (instrumentul de masurare);

c) reguli de atribuire a valorilor scalei fenomenului studiat, in

functie de intensitatea caracteristicilor sale.

Din perspectiva posibilitatilor de cuantificare si masurare, exista

doua mari categorii de fenomene care pot constitui obiect de cercetare

in stiintele socioumane:

a) fenomene materiale masurabile, care pot fi cuantificate printr-o

descriere numerica riguroasa: fenomenele economice, demografice,

politice, juridice, morale etc.;

b) fenomene care pot fi masurate cu aproximatie si a caror

cuantificare nu conduce la obtinerea unor valori precise, ci la obtinerea

unor ordini de marime. Este cazul atitudinilor, opiniilor, judecatilor,

aspiratiilor, convingerilor sau al comportamentelor umane.

In functie de natura domeniului studiat, vor fi elaborate scale de

stare, de opinie, de atitudine, de satisfactie etc.

Din punct de vedere tehnic, scala (instrumentul de masurare)

este un spatiu unidimensional de-a lungul caruia sunt marcate diferite

grade de intensitate, de la extrema nefavorabila la cea favorabila.

Al treilea element al procedurii de scalare sunt regulile de

atribuire a valorilor de scala, care permit realizarea corespondentei

dintre domeniul de masurat si instrumentul de masurare.

Principalele operatiuni ale scalarii:

1) definirea fenomenului de cercetat, determinarea proprietatilor

acestuia;

2) elaborarea modelului descrierii cantitative (numerice);

3) elaborarea indicatorilor, formularea itemilor ce alcatuiesc scala,

marcarea gradelor de intensitate de-a lungul continuum-ului definit;

4) culegerea de informatii necesare constructiei scalei;

5) definitivarea scalei;

6) aplicarea scalei elaborate spre a masura fenomenul cercetat

(masurarea propriu-zisa);

7) analiza si interpretarea rezultatelor obtinute;

8) integrarea rezultatelor in ansamblul cunostintelor referitoare

la fenomenul studiat si valorificarea lor.

Scalele utilizate in cercetarea sociala si psihosociala , in functie

de structura lor, pot fi grupate in doua mari categorii:

scale simple, care constau dintr-un singur item (indicator), ale

carui caracteristici (elemente componente) sunt ordonate pe un continuum

si carora le sunt acordate valori numerice in functie de gradul de

intensitate pe care il reprezinta. Cele mai raspandite scale simple sunt

scalele de ierarhizare si scalele de notare;

scale compuse, care sunt alcatuite dintr-un set de itemi (indicatori)

care se refera la aceeasi proprietate (dimensiune) a fenomenului

studiat. Scalele compuse se grupeaza in trei mari tipuri: scale diferentiale,

scale sumative si scale cumulative.

Intrucat pentru tema noastra nu prezinta interes toate tipurile de

scale, ci numai unele dintre ele, in continuare ne vom referi la scalele

(simple) ierarhizate. Acestea sunt utilizate pentru descrierea comportamentului

verbal al subiectilor investigati. Ele se prezinta ca un set de

expresii verbale sau simbolice, dispuse pe un continuum in functie de

gradul de intensitate pe care-l exprima. Cu ajutorul acestora se ordoneaza

variantele de raspuns la intrebarile de opinie, motivatie, satisfactie

etc. Spre exemplu, in cazul cercetarii opiniilor, aceste scale surprind

intensitatea cu care subiectii sunt de acord sau nu cu un anumit fapt,

conceptie, valoare etc. Treptele scalei de ierarhizare pot fi ordonate de

la extrema favorabila la extrema nefavorabila. Cele doua sensuri de

favorabilitate sunt delimitate de o "zona neutra", constituita din

propozitii neutre.

La randul lor, scalele ierarhizate imbraca mai multe forme,

dintre care cele mai frecvent intalnite sunt: scalele itemizate, scalele

de ordonare si scalele grafice.

Pentru noi prezinta cel mai mare interes scalele grafice. Scala

grafica cea mai simpla se compune dintr-un segment de dreapta orientat,

pe care subiectul va nota pozitia sa. Exemple: Considerati ca revizuirea

Constitutiei Romaniei reprezinta un demers legislativ necesar? (notati pe

segmentul de mai jos pozitia dvs., considerand partea stanga a lui zona

nefavorabila, iar partea dreapta zona favorabila).

In mod obisnuit insa, scala grafica consta dintr-un segment de

dreapta de-a lungul caruia sunt indicate punctele de referinta: un

numar impar de grade de intensitate, care acopera cele trei zone (nefavorabila,

de neutralitate si favorabila).

-2 -1 0 +1 +2

De multe ori, punctele scalei sunt insotite si de expresii verbale:

-1 0 +1

dezacord fara opinie acord

Alteori, valorile pot incepe cu "1":

1 2 3

Intrucat in practica, scalele cu trei grade de intensitate s-au

dovedit putin eficiente, de obicei se utilizeaza scale cu mai multe

trepte. Foarte des utilizate sunt scalele grafice cu cinci grade de

intensitate (tip Likert):

1 2 3 4 5

insemnatate

f. mica

insemnatate

mica

insemnatate

medie

insemnatate

mare

insemnatate

f. mare

Uneori, reprezentarea grafica poate sa lipseasca. De exemplu:

Va place facultatea pe care v-ati ales-o?

5) foarte mult

4) mult

3) potrivit

2) putin

1) foarte putin

Regula generala: scala grafica trebuie sa prezinte un numar

suficient de grade de intensitate spre a surprinde intreaga diversitate a

pozitiilor posibile pe care le poate exprima populatia supusa investigatiei.

Alegerea unei forme sau alteia de scala grafica se face in asa fel

incat sa surprinda cat mai veridic fenomenul studiat.

2. Scalarea atitudinii cetatenilor fata de lege si justitie. Tehnica

scalarii, ca modalitate de masurare a unor fenomene sociale si

psihosociale, poate fi foarte bine aplicata si in cercetarea empirica a

unor fenomene juridice ce exprima atitudinea cetatenilor fata de lege

in general sau fata de o anumita lege, fata de justitie sau fata de

anumite structuri ale acesteia, fata de delincventa, opinia publicului cu

privire la anumite fenomene care se petrec in viata dreptului etc. Iata,

mai jos, doua modalitati concrete de masurare a atitudinii cetatenilor

fata de lege si justitie:

Scala de masurare a atitudinii fata de lege si justitie. Aceasta

scala a fost dezvoltata, in anul 1958, de N. Watt si B. A. Maher, si

validata in 1960, de Maher, Watt si Campbell. Scala cuprinde un

numar de 8 itemi de tip Likert, care au menirea de a masura atitudinea

subiectilor cercetati fata de lege si justitie (la inceput, ea cuprindea si

itemi referitori la atitudinile tinerilor fata de caminul familial, fata de

parinti). Cei opt itemi statueaza diferite judecati de valoare asupra

legii si justitiei. Este vorba despre judecati de genul: "legea este cea

mai importanta institutie" sau "legea este dusmanul libertatii".

-1 0 +1

in dezacord fara opinie de acord

Dintre cei opt itemi, jumatate sunt formulati in sens pozitiv, iar

jumatate in sens negativ. Subiectii raspund fiecarui item prin alegerea

uneia dintre cele trei variante de raspuns: de acord, in dezacord, fara

opinie. Pentru determinarea atitudinii unui subiect fata de lege si justitie

se calculeaza raportul dintre procentajul raspunsurilor pozitive ale

acestuia si suma procentajelor raspunsurilor sale pozitive si negative

luate la un loc. Astfel, valoarea maxima a acestui raport este 1.

Deoarece, asa dupa cum am vazut, jumatate din itemi sunt formulati in

sens negativ, scorul dezacordului cu itemii negativi trebuie atent tratat.

In final, se va concluziona ca subiectii care au obtinut scoruri mari

manifesta atitudini pozitive fata de lege si justitie, iar cei care au obtinut

scoruri mici dau dovada de o atitudine negativa fata de aceste institutii.

Scala de masurare a atitudinii tinerilor delincventi fata de

justitie. Aceasta scala a fost elaborata de E.A. Rundquist si R.F. Sletto,

inca din anul 1936. Este o scara sumativa de tip Likert, cu 5 grade de

intensitate a raspunsurilor: complet de acord, de acord, nedecis, in

dezacord, complet in dezacord

Initial, aceasta scala a reprezentat o sectiune a scalei Minessota

pentru masurarea opiniilor, iar itemii ei erau inclusi intr-un ansamblu

de alti itemi care aveau ca scop masurarea altor tipuri de atitudini. In

forma sa de scala de masurare a atitudinii tinerilor delincventi fata de

justitie, scala a fost definitivata cu sprijinul unor studenti in psihologie

si sociologie din universitatile americane. Acestia au selectionat cei 22

de itemi ai scalei dintr-o lista care cuprindea 162 de itemi. Scala a fost

testata pe un numar de 2 882 de studenti si profesori.

Cei 22 de itemi ai scalei testate masoara atitudinea tinerilor

delincventi fata de justitie (lege, judecatori, jurii si instante de judecata,

avocati, proceduri judiciare, sentinte pronuntate etc.). Itemii

scalei statueaza diferite judecati de valoare asupra justitiei. Un item al

acestei scale arata astfel: "Sentintele pronuntate in cauzele in care sunt

implicati tinerii delincventi sunt prea aspre".

1 2 3 4 5

Complet de

acord

De acord Nedecis In dezacord Complet in

dezacord

La fiecare item, subiectii aleg una din cele cinci variante de

raspuns. Pentru itemii pozitivi, variantele de raspuns sunt ponderate.

Pentru itemii negativi, ponderile se inverseaza. Scorul fiecarui respondent

se obtine prin insumarea variantelor de raspuns ponderate pe care

subiectul respectiv le-a ales. Scorurile mari obtinute de subiecti indica

atitudini pozitive ale acestora fata de justitie in ansamblu.

La fel ca si alte metode si tehnici de cercetare ale sociologiei

generale, tehnicile de scalare pot fi foarte utilizate, cu rezultate foarte

bune, in cercetarile empirice de sociologia dreptului.

Scalarea - metoda de masurare realizata prin redarea intensitatii

de manifestare a unor fenomene sociale si psihosociale, prin ordonarea

pe un continuum sau un spatiu liniar gradat (scala), ce se extinde de la

extrema favorabila (pozitiva) la extrema nefavorabila (negativa).

Scalarea atitudinii cetatenilor fata de lege - modalitate de masurare

prin tehnica scalarii a atitudinii cetatenilor fata de lege.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.Vladut, Ion, Sociologie juridica, Editura Fundatiei Romania de Maine,

Bucuresti, 2003.

2. Ciuca Valerius M., Lectii de sociologia dreptului, Editura Polirom, Iasi,

1998, p. 138-146.

3. Chelcea Septimiu, Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative

si calitative, Editura Economica, Bucuresti, 2001.