Dezvoltarea personalitatii copilului si formarea stimei de sine

Dezvoltarea personalitatii copilului si formarea stimei de sine

Inca de la nastere suntem diferiti unul de celalalt si diferentele interindividuale se manifesta inca de la aceasta varsta. Putem identifica doua categorii de influente in diferentierea interindividuala: cele care tin de temperament, si care par a fi in cea mai mare parte innascute si cele ce tin de influentele mediului.

Temperamentul se refera la trasaturi cu o anumita baza genetica ce moduleaza gradul de activism, energie, emotionalitate, reactivitate si sociabilitate al copilului. Aceste trasaturi manifestate imediat dupa nastere pot ramane relativ stabile de-a lungul vietii, dar pot si si puternic influentate de factorii de mediu. BABAN , 2001, p. 49.

Printre acestia se numara: nivelul de activism si energie, adaptabilitatea la schimbare, reactivitate emotionala, orientare spre lume sau spre sine.

Cu toate ca factorii ereditari pot determina temperamentul initial al copilului, totusi multi copii, pe parcursul dezvoltarii lor, cunosc schimbari semnificative ale stilului de comportament. Aceste schimbari se datoreaza evenimentelor de viata "pozitive sau negative, favorizante sau nefavorabile dezvoltarii), implicarii speciale a parintilor in munca cu copilul (expunerea copilului la stimuli diferiti, interactiuni multiple, comunicare activa), experientelor scolare (bogate/sarace) si a celor sociale (recompensatorii/restrictive). Rezulta ca temperamentul nu apare ca o programare prestabilita ce determina in mod mecanicist personalitatea , ci este un program deschis care suporta influentele factorilor de mediu.

Un moment important in dezvoltarea personalitatii il constituie dobandirea identitatii. Procesul de formare a identitatii este frecvent asociat cu perioada unor interogatii ale adolescentului de genul "Cine sunt de fapt eu?", "Incotro merg?" etc. Acest tip de experiente pot fi regasite in incercarile adolescentului de a adopta diferite roluri ale Eului. Astfel se explica modalitatile impredictibile de comportament ale adolescentilor si implicit inconsistenta comportamentelor de la o zi la alta. Ceea ce la prima vedere poate semnifica aspecte negative de comportament nu sunt decat etape firesti de cautare si consolidare a identitatii de sine. Daca la inceput Sinele este fluctuant si inconsistent, cu timpul devine functional si confortabil. Pentru unii adolescenti, procesul dobandirii identitatii se desfasoara relativ calm, cu tensiuni si conflicte minore. Pentru altii insa, adolescenta este o perioada de mare confuzie, acompaniata de crize existentiale, de conflicte puternice si de incercarea de subminare a autoritatii (parinti, profesori, scoala etc.). Daca copilul observa si imita modelele, adolescentul le cauta, le experimenteaza, le compara si le selecteaza. Pe baza modelelor, adolescentul isi sintetizeaza un Eu ideal. Idealul rezulta pe baza aglutinarii mai multor modele.

Caracterul dinamic al dezvoltarii personalitatii copilului se formeaza pornind de la aspectul cel mai stabil al acestuia si anume la temperament. Formarea personalitatii copilului nu este prestabilita pe baza unui program genetic inflexibil, factorii de mediu punandu-se puternic amprenta pe parcursul vietii. In acest sens se poate vorbi de personalitate ca un proces continuu, a carui forma, continut si expresie nu se finalizeaza la sfarsitul adolescentei, asa cum se tindea sa creada.

2.3.1. Formarea imaginii de sine si rolul ei in viata cotidiana

Viata noastra pe parcursul desfasurarii ei cuprinde o serie de "aventuri" iar una dintre cele mai mari este cunoasterea de sine. Este o adevarata tragedie ca unii oameni isi petrec intreaga viata fara sa aiba o tinta precisa, impotmolindu-se in frustrari, pentru ca nu stiu nimic despre ei insisi sau despre felul in care ar trebui sa abordeze problemele, multe dintre acestea fiind create chiar de mediul in care traiesc. Fara indoiala, imaginea personala are o putere atat de mare incat impactul ei este coplesitor asupra destinului ca fiinta umana, ea putand influenta atat reusita, cat si esecul. Exista unii oameni care isi accentueaza aspectele negative si nu reusesc niciodata sa se implineasca, sa-si puna in valoare calitatile de care dispun si sa-si foloseasca intregul potential uman. Imaginea personala este reala, chiar daca nu o putem atinge, simti sau vedea. Esecul si succesul sunt la fel de reale.

Imaginea personala este propria noastra parere despre ce fel de persoana suntem. Este rezultatul experientelor trecute, reusitelor sau esecurilor, umilintelor sau triumfurilor si poarta amprenta modului in care am fost tratati de ceilalti, mai ales in primii ani ai copilariei. Aceasta imagine odata formata noi o socotim corecta. Dar ea poate fi falsa - si in multe cazuri ea chiar este falsa - dar important este faptul ca noi ne comportam ca si cum ar fi adevarat. Teoretic ea este adevarata. Asta inseamna ca imaginea de sine, cea a unei fiinte pline de slabiciune, a unei victime, careia i se intampla tot felul de lucruri este cea adevarata

Viata noastra se desfasoara ca si cum imaginea ar fi adevarata, dar, imaginea personala se poate schimba si este nevoie de o alta perspectiva. Putem spune ca imaginea personala sta la temelia intregii noastre personalitati. In raport cu ea, experientele noastre tind sa se adevereasca si sa intareasca propria imagine, ducand astfel la un cerc vicios. Toate actiunile si sentimentele noastre sunt in concordanta cu imaginea noastra personala. Ne vom comporta asa cum credem ca suntem. Pur si simplu nu putem actiona astfel, indiferent de cata vointa am da dovada. Cel care se socoteste un 'ratat' va face in asa fel incat sa rateze, oricat de mult s-ar stradui sa cunoasca succesul si oricate sanse iar iesi in cale. Cel care se socoteste 'ghinionist' va face in asa fel incat sa demonstreze ca este intr-adevar victima 'ghinionului'. De exemplu, un agent de vanzari care se socoteste un incapabil isi va incepe prezentarea cu atitudine descurajanta. Aproape ca-si va cere scuze, invitand pur si simplu sa fie refuzat. El va trezi neincrederea potentialului cumparator si astfel va avea 'dovada' ca imaginea sa personala este cea corecta, este un tip antipatic, net inferior si un ratat; fata de liceu care se socoteste urata si neatragatoare va gasi o cale sa demonstreze ca imaginea sa personala este corecta. Daca un baiat ii spune ca este draguta, ea se va gandi la alunita de pe fata. Daca i se va spune ca are ochi frumosi, automat isi va zice in gand ca are nasul prea lung. Atitudinea sa defensiva ii va alunga, in cele din urma, pe toti potentialii admiratori, si astfel ea va avea confirmarea faptului ca felul in care se percepe, ca fiind urata, reprezinta adevarul.

Din cauza asa zisului ' adevar obiectiv', o persoana isi da seama rareori ca problema consta in evaluarea de sine. Ne dam seama ca imaginea de sine poate fi dusmanul sau prietenul nostru, depinzand de hranirea cu esecurile din trecut pentru a ne submina in prezent, sau daca se hraneste din succesele trecute pentru a ne da curaj sa traim in prezent si sa progresam. Trebuie sa descoperim secretul convietuirii cu propria persoana si sa nu ne temem de nimic. O imagine personala sanatoasa este cheia convietuirii cu sine. Daca ne percepem realist si ne acordam respectul meritat, acumuland succesele si sentimentele, pastrandu-ne increderea in sine in ciuda esecurilor si iertandu-ne propriile greseli, ajungem intr-adevar sa traim in armonie cu propria persoana. Trebuie sa practicam deprinderea de a ne accepta asa cum suntem, in loc sa ne fortam sa devenim ceea ce nu suntem. Acceptarea de sine ne da incredere, in timp ce incercarea de a tine pasul cu ceilalti duce la o stare de tensiune permanenta.

Pentru ca omul sa fie adaptabil si eficient, el trebuie sa fie format ca atare de timpuriu si ajutat sa-si mentina disponibilitatile pe care le are la cote inalte de functionare. Intr-o lume a cautarilor si eforturilor spre mai bine, referirea la o personalitate cu adevarat eficienta, inceteaza sa mai fie o problema de conjunctura efemera si perisabila, devenind, dimpotriva, una de interes maxim.

Cunoasterea de sine se dezvolta odata cu varsta si cu experientele prin care trecem. Pe masura ce persoana avanseaza in etate, dobandeste o capacitate mai mare si mai profunda de auto-reflexie. Totusi, niciodata nu vom putea afirma ca ne cunoastem pe noi insine in totalitate; cunoasterea pe sine nu este un proces care se incheie odata cu adolescenta sau tineretea. Confruntarea cu evenimente diverse poate scoate la iveala dimensiuni noi ale personalitatii sau le dezvolta pe cele subdimensionate. Cunoasterea de sine este un proces cognitiv, afectiv si motivational individual, dar suporta influente puternice de mediu.

Imaginea de sine se refera la totalitatea perceptiilor privind abilitatile, atitudinile si comportamentele personale. Imaginea de sine poate fi inteleasa ca o reprezentare mentala a propriei persoane sau ca o structura organizata de cunostinte declarative despre sine care ghideaza comportamentul social. Altfel spus, imaginea de sine presupune constientizarea a "cine sunt eu" si a "ceea ce pot sa fac eu". Imaginea de sine influenteaza atat perceptia lumii cat si a propriilor comportamente. O persoana cu o imagine de sine saraca sau negativa va tinde sa gandeasca, sa simta si sa se comporte negativ. De exemplu, un elev care se percepe pe sine ca o persoana interesanta, va percepe lumea din jurul sau si va actiona complet diferit fata de un elev care se vede pe sine drept o persoana anosta. Imaginea de sine nu reflecta intotdeauna realitatea. Astfel, o adolescenta cu o infatisare fizica atractiva se poate percepe ca fiind urata si grasa si invers.

2.3.2. Imaginea de sine - cheia pentru o viata mai buna

Studiile efectuate de diversi psihologi arata ca intelegerea psihologiei sinelui poate insemna diferenta dintre reusita si esec, dintre dragoste si ura, dintre amaraciune si fericire. ZLATE, 2004, p. 109. Indiferent ca ne dam seama sau nu, absolut toti avem o imagine mentala a noastra. Poate fi una vaga sau prost definita, dar constientul nostru o sesizeaza si care uneori, s-ar putea sa nu fie recunoscuta, cu toate ca ea exista pana in cele mai mici amanunte.

Imaginea personala este parerea noastra despre ce fel de persoana suntem. Ea a fost creata din propriile convingeri despre noi insine. Dar majoritatea acestor convingeri despre noi insine s-au format in subconstient din experientele trecutului, din succese si esecuri, din umilinte, din triumfuri si din felul cum au reactionat altii fata de noi, mai ales in prima copilarie.

Din toate acestea, omul a construit mental un "sine" (sau o imagine de sine). De indata ce o idee sau o convingere despre noi intra in imagine, ea devine automat "adevarata" in ceea ce ne priveste. Noi nu-i putem pune la indoiala validitatea, ci actionam conform ei ca si cum ar fi reala. Odata construita, toate actiunile noastre si comportamentul - chiar si capacitatile noastre - sunt intotdeauna in concordanta cu imaginea personala. Vom actiona "conform" persoanei pe care o concepem. Pur si simplu nu putem actiona altfel, in ciuda tuturor eforturilor constiente si a vointei.

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Imaginea personala este o "premisa", o baza pe care se construieste intreaga personalitate. Din aceasta cauza, experientele avute de om par sa se verifice si deci sa intareasca imaginea personala, ajungandu-se la un cerc vicios din care cu greu se mai poate iesi. COSMOVICI, p.245. Pentru  "a trai" cu adevarat, adica pentru a gasi viata satisfacator de rezonabila, este nevoie de o imagine personala adecvata si realista pe care s-o acceptam. Trebuie sa ne acceptam singuri si trebuie sa ne stimam. Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele in toate activitatile iar o joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinand astfel o viziune si mai sumbra asupra propriei persoane.

Stima de sine este legata de raportul dintre Sinele autoperceput si Sinele ideal (dorit), adica modul in care am vrea sa arate, sub multiple aspecte, persoana noastra. Dupa unii autori, distanta dintre Sinele actual si cel dorit ne da masura pretuirii (stimei) de sine. ZLATE , 2004, p. 119.S-a constatat ca o diferenta mare intre Sinele actual (perceput) si Sinele dorit conduce la stari deprimante. Trebuie sa ne stimam, trebuie sa avem un Eu in care sa avem incredere si de care sa nu ne fie rusine si pe care sa-l putem exprima liber, trebuie sa avem un Eu care sa corespunda realitatii pentru a functiona eficient in lumea reala; trebuie sa ne cunoastem atat punctele tari cat si punctele slabe si sa fim onesti in ambele directii. Imaginea noastra personala trebuie sa fie o aproximare rezonabila a noastra, nefiind nici mai mult decat ceea ce suntem, nici mai putin. Atunci cand aceasta imagine este intacta si sigura, ne simtim bine. Cand este amenintata, ne simtim nelinistiti si nesiguri. Cand este potrivita si ne simtim intru totul mandri de ea, capatam incredere in sine. Ne simtim liberi sa fim noi insine si sa ne exprimam ca atare si atunci vom functiona optim. Atunci cand imaginea personala devine obiect de rusine, avem tendinta s-o ascundem si sa n-o etalam. Exprimarea creatoare este blocata, devenim ostili si greu de abordat.

Insa, o imagine pozitiva ne da posibilitatea de a stabili o stacheta mai inalta pentru reusita in viata, ne poate transforma intr-o persoana care rezolva problemele si care nu le acumuleaza, ne poate controla stresul pentru ca acesta sa nu se transforme in disperare, ne poate ajuta sa obtinem relaxarea sanatatii fizice, ne sprijina in afirmarea spiritului si a entuziasmului pentru viata, ne stimuleaza perseverenta chiar si in imprejurari dificile, ne ajuta sa transformam un moment de criza intr-o sansa si nu intr-o infrangere, ne indica drumul de urmat spre o directie pozitiva.

2.3.3. Imaginea de sine intre opinie si adevar

In viata de toate zilele, in relatiile interpersonale, fiecare dintre noi aspira la cunoasterea de sine si de altul. Esalonat, fiecare individ ajunge sa-si formeze o imagine de sine conturandu-si in acelasi timp si impresii si aprecieri despre ceilalti. Se elaboreaza, incet si sigur o adevarata busola a vietii care ne permite sa ne orientam mai mult sau mai putin eficient in paienjenisul vietii cu urcusuri si coborasuri. Acest proces cuprinde sinteza a doua laturi: orice persoana abordeaza pe un altul pornind de la sine, dupa cum reprezentarea despre altul face parte din procesul perceptiei de sine. Se pare ca informatiile noastre privind formarea imaginii de sine si a modului de perceptie a celorlalti, a semenilor - ceea ce s-a numit perceptie sociala - destul de lacunare, incat simtul comun prin adevaratele clisee a dominat adevarul obiectiv. In psihologia sociala prin cliseu se intelege o judecata simplificata care corespunde unei opinii modale (cu frecventa mare) intr-un grup, care deformeaza modul de gandire personal. In felul acesta, acest cliseu-prejudecata provine dintr-o constiinta colectiva si este preluata de individ de la grupul caruia ii apartine si se exprima sub forma de reprezentari si aprecieri personale. RADU, ILUT, MATEI, 1994, p.52.

Aceste opinii pot contine o parte de adevar, dar pot fi si in intregime o eroare sau o iluzie. Concluzia ar fi ca in cadrul simtului comun adevarul si eroarea sunt indistincte. Se poate da ca exemplu, faptul ca in realitate intalnim destui oameni care admit ideea ca inteligenta si non-inteligenta se inscrie in fizionomia unei persoane. Este adevarat ca prin observarea expresiei mimice se pot obtine o serie de informatii privind dispozitia emotionala a persoanei respective: vigoare sau oboseala, asprime sau blandete sufleteasca, dar nu putem obtine date despre inteligenta insasi. Deci simtul comun este gata sa stabileasca usor corelatii intre aspectele fizice si cele psihice pe baza unor coincidente mai mult sau mai putin intamplatoare intalnite in experienta . RADU, ILUT, MATEI,  p.52.

O alta problema care mai apare aici este aceea ca omul e dotat cu un adevarat mecanism prin care simte nevoia de a introduce "ordine" in mediul natural si in ambianta sociala. In felul acesta el lipeste adevarate "etichete" peste fapte, evenimente si comportamente riscand simplificari grosolane pentru a se orienta in ambianta. In felul acesta, fiecare om plaseaza pe ceilalti oameni in categorii mai mult sau mai putin sumare pentru a-si face cat de cat o idee despre ceilalti. Astfel, mintea noastra "controleaza" realitatea printr-o reductie a complexitatii si a diferentelor pe care o compun. Avantajul este acela ca in acest chip se obtin posibile previziuni pentru anumite reactii si chiar un posibil control asupra lor.

Compararea cu altul si inscrierea individului in contextul social la care se adauga opnia grupului, adica imaginea sociala de sine sunt elemente oferite de contextul social care constituie matricea in care se cristalizeaza imaginea de sine.

Socializarea reprezinta cel mai amplu si mai complex proces prin care indivizii devin nu doar fiinte sociale, ci si umane ca atare. Socializarea se delimiteaza in doua etape: primara si secundara. RADU, ILUT, MATEI,  p.58.

Socializarea primara are loc in copilarie si presupune achizitionarea unor cunostinte, deprinderi, valori, atitudini si comportamente umane. In acest fel, se interiorizeaza lumea sociala, se cristalizeaza versiunea subiectiva a realitatii obiective (socio-umane). In viata copilului, care se naste intr-o structura sociala, apar primele persoane semnificante: parintii. Daca acesta se naste intr-o lume saraca, el absoarbe perspective respectivelor paturi asupra lumii sociale, dar la care adauga particularitatile atasate de parintii lui. In procesul necontenitei interactiuni dintre individul in crestere si ceilalti (in speta cei semnificativi) are loc formarea Eului, identitatii si imaginii de sine. De retinut ca, un copil nu poate alege persoanele semnificative, iar identificarea cu ele este automata, dupa cum interiorizarea unei relatii anume este si ea inevitabila. Copilul nu realizeaza diversitatea din jurul lui, de aceea iti inchipuie ca mediul din jurul sau este 'singura lume existenta si imaginabila' RADU, ILUT, MATEI,  p.58.

Apare la un moment dat socializarea secundara, in cadrul careia are loc o interiorizare a normelor, cerintelor, a informatiilor, a valorilor promovate. Si aici functioneaza persoane semnificative, dar deosebirea e ca in acest caz individul are un anumit control asupra lor, in sensul ca poate renunta la unele in favoarea altora, ca poate selecta din potentialul relatiilor interpersonale pe acelea care ii confirma stima de sine. In aceasta etapa are loc trecerea de la gandirea concreta la gandirea abstracta, de la copilarie la adolescenta. In concluzie, relatiile fata in fata, comunicarea verbala si non-verbala in grupurile, comunitatile restranse raman in continuare de importanta vitala.

In perioada copilariei mici are loc un fenomen numit centrarea pe sine. Daca punem intrebarea:'Cine fuge mai tare dintre baietii de aici ?' vom primi raspuns din partea tuturor "Eu'. Interpretarea este urmatoarea: in absenta unor repere sau norme de comparatie copilul se proiecteaza pe sine drept etalon implicit, ceea ce are ca efect o supraestimare, o "dilatare' a imaginii de sine. Ulterior, pe masura ce inainteaza in varsta, colectivul din scoala ofera un termen de comparatie in activitatile comune. Ca urmare, autoaprecierea copilului devine din ce in ce mai modesta, avand loc o crestere a obiectivitatii. RADU,ILUT, MATEI, pp.61-80.
         Un rol important in formarea imaginii de sine il joaca constiinta eficientei proprii. Aceasta va determina la subiect o valoare motivationala deosebita, care la randul ei va determina o crestere apreciabila a nivelului de aspiratie, care la randul lui va spori considerabil perseverenta si investitia de efort pe termen mai lung. Problema care se pune in acest moment este sa intelegem cum la acelasi nivel aptitudinal performantele obtinute de subiect sunt total diferite in functie de autoaprecierea eficientei proprii. Acest lucru poate sa presupune o evolutie in dublu sens: atat ascendenta (din succes in succes) cat si descendenta (din esec in esec). Un exemplu concret il constituie modul in care o persoana sau alta rezista la actiunea factorilor de stres. Rezultatele sunt diferite; astfel, la o persoana cu o constiinta a eficientei scazute (cum ar fi la anxiosi si depresivi) apare o decompensare rapida la confruntarea cu un factor stresant, mergand chiar pana la diminuarea sistemului imunitar. La polul opus, o persoana care abordeaza cu incredere incercarile vietii nu se expune la modificari fiziologice defavorabile. Astfel, imaginea de sine nu este un simplu epifenomen, ci ea este insotita de modificari pe toata scala sistemului bio-psiho-social. Omul participa cu intreaga lui fiinta la evenimentele vietii cotidiene. BANDURA, pp. 1175-1184.

Apare limpede ca vietile noastre nu reprezinta doar desfasurarea unui program natural genetic dat de la nastere, ci conjunctia acestuia cu deciziile altora in legatura cu noi (in copilarie) si mai apoi cu propriile alegeri intre diverse alternative de moduri de viata. Aceasta impletire intre factorii natural-ereditari si socializanti educative este insa atat de fina si complexa, inextricabila, incat greu ne putem pronunta asupra ponderii unora sau altora in edificarea aspectelor legate de auto-stima si auto-eficienta. Sigur insa ca optiunile de viata, increderea in posibilitatile proprii si in eficienta de sine sunt drastic limitate social, atat la nivel micro (mediul familial, profesie etc.) cat si la nivel macrosocial. Se pare ca corelatia pozitiva intre eficacitatea de sine si performanta se datoreaza chiar si producerii unor anumite substante biochimice endogene care anihileaza oboseala si durerea provocata de eforturi fizice prelungite in cazul activitatii unor sportive de performanta. BANDURA, pp. 1175-1184.

Psihosociologii se pare ca nu au studiat inca in profunzime conditiile concrete in care noi cautam sa ne imbunatatim pe noi insine, ce atributii sunt prioritare in acest efort si ce surse de informatie folosim. Chiar iluziile pozitive despre noi insine care insa nu merg prea departe de datele reale, pot crea functii adaptative si pot contribui la cresterea de sine. Se ajunge la ideea mai veche a lui Adler a compensarii, potrivit careia persoanele care nu au aptitudini sau nu reusesc intr-un domeniu isi focalizeaza potentialul in altul, unde cred ca vor avea succes, unde se vor afirma (de exemplu, o fata mai putin atragatoare se va concentra asupra performantelor sale academice).

In mod concret, tanarul ca si adultul ia act de opiniile si aprecierile colectivului, in situatii de grup, in activitati colective (munca, scoala etc.), sau in relatiile zilnice cu ceilalti. Sesizarea imaginii de sine in viziunea celorlalti este numita meta-perceptie. Inainte de a fi insotite, interiorizate, aprecierile colectivului devin vizibile in contactele interpersonale. Dar fiecare adolescent sau tanar face parte simultan din mai multe grupuri care se intersecteaza: familia, clasa de elevi, grupa de munca, formatia culturala, echipa sportiva, anturajul prietenilor etc. In acest fel, unitatii imaginii de sine i se opune multiplicitatea imaginilor sociale (parinti, profesori, colegi de scoala si de munca, sefi ierarhici, etc.).
Se poate face distinctie intre imaginea sociala de sine, adica opinia, aprecierea grupului cunoscuta de subiect si imaginea de sine, adica cum se vede subiectul pe el insuti. Cele doua reprezentari sunt genetic strans legate.

Imaginea pe care o promoveaza grupul si ponderea ei, depinde de stadiul de dezvoltare a tanarului. Astfel, la adolescenti, reprezentarea de sine este mai labila si mai fragmentara, fiind in permanenta confruntare cu opinia grupului. Scolarul mai mare intelege faptul ca ceilalti il privesc in chipuri diferite. In consecinta, are loc un proces continuu de decantare si formare, incat preluarea versiunii sociale este rezultatul unor aproximari succesive, fiind intotdeauna filtrata prin prisma autoperceptiei. Deci imaginea de sine nu este un simplu ecou al aprecierii celorlalti.

Imaginea de sine mai are calitatea de a se proiecta in viitor. Numai ca tinerii proveniti din paturile sarace care traiesc experienta frustrarii vor fi impiedicati sa-ti proiecteze cu indrazneala sperantele. Preocupati de obtinerea mijloacelor de existenta traiesc intr-o perspectiva limitata a zilei de maine. Increderea in sine se prezinta la cote foarte modeste. Reducerea la scara vietii a imaginii de sine si a nivelului de aspiratie este o cucerire a maturitatii. In plus, de toate acestea trebuie sa tinem cont ca fiecare persoana face in mod spontan anticipatii, predictii, se angajeaza in abstractii si generalizari pe cont propriu, elaboreaza "constructe" mentale bipolare: alb-negru, usor-greu, amical-ostil. Aceste constructe mentale permit nu numai sa "etichetam" lucrurile, persoanele, elementele universului ostrum dar sa incercam si predictii. Astfel subiectul evalueaza, clasifica persoanele cu care este confruntat. Evantaiul de "etichete" se poate largi sau restrange in functie si de experienta de viata.

2.3.4. Amprenta stimei de sine asupra copilului

2.3.4.1. Conceptul de stima de sine

In stransa legatura cu imaginea de sine se afla stima de sine. Stima de sine este o dimensiune fundamentala pentru orice fiinta umana, indiferent ca este copil, adult sau varstnic, indiferent de cultura, personalitate, interese, statut social, abilitati. Stima de sine se refera la modul cum ne evaluam pe noi insine, cat de "buni" ne consideram comparativ cu propriile asteptari sau cu altii. Stima de sine este dimensiunea evaluativa si afectiva a imaginii de sine.

Stima de sine pozitiva este sentimentul de autoapreciere si incredere in fortele proprii. O stima de sine pozitiva si realista dezvolta capacitatea de a lua decizii responsabile si abilitatea de a face fata presiunii grupului. Imaginea de sine se dezvolta pe parcursul vietii din experientele pe care copilul le are si din actiunile pe care le realizeaza si la care participa. Experientele din timpul copilariei au un rol esential in dezvoltarea stimei de sine. Astfel, succesele si esecurile din copilarie precum si modalitatile de reactie a copilului la acestea definesc imaginea pe care o are copilul despre el. Atitudinile parintilor, ale profesorilor, colegilor, fratilor, prietenilor, rudelor contribuie la crearea imaginii de sine a copilului.

Copiii cu stima de sine crescuta reusesc sa faca fata mai bine situatiilor si comportamentelor de risc cum ar fi consumul de substante, relatii interpersonale nesanatoase, situatiilor de criza, esecurilor. Adultii sunt modele importante pentru copii, de aceea rolul lor in construirea stimei de sine este foarte mare.

Copiii cu stima de sine scazuta se simt nevalorosi si au frecvente trairi emotionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experiente negative. Sarcina adultilor este de a identifica aceste caracteristici ale stimei de sine scazute si de a-i dezvolta copilului abilitatea de a-ti modifica atitudinile negative fata de sine. Copiii gandesc deseori despre sine "nu sunt bun de nimic", "nimeni nu ma place", "sunt urat", "sunt un prost". In consecinta, adultii trebuie sa-i ajute sa isi construiasca sau sa isi intareasca stima de sine, astfel incat sa se simta fiinte umane valoroase.

Riscurile unei stime de sine scazute sunt multiple: probleme emotionale - depresie, anxietate, iritabilitate; probleme de comportament - agresivitate; scaderea performantelor scolare - esec scolar, abandon scolar; cresterea riscului consumului de alcool, tutun, tulburari alimentare - anorexie, bulimie, suicid.

Pentru un adult este foarte greu sa accepte sentimentele negative ale unui copil. De multe ori, propriile emotii ii sperie pe copii daca sunt foarte intense. Se intampla ca cei mici sa fie coplesiti de frustrare, gelozie, sau teama. Daca aceste emotii sunt etichetate ca fiind "rele", reprimate, negate sau respinse, consecintele sunt:

- stima de sine scazuta ("Inseamna ca sunt rau daca simt asa ceva.");

- comportamente neadecvate ("Trebuie sa fac ceva ce ii place profesorului. Daca ar sti ce simt cred ca m-ar abandona.");

- nediferentierea sentimentelor negative de cele pozitive. Bucuria, placerea, incantarea sau curiozitatea vor fi puse de catre copii in aceeasi categorie cu furia, gelozia, sau teama. Identificarea emotiilor negative de catre un adult in exprimarea lor corespunzatoare este o modalitate de control si intelegere a sentimentelor.

Stima de sine constituie o valoare umana fragila si schimbatoare. Ea creste de fiecare data cand ne straduim sa ne respectam standardele si scade atunci cand nu reusim sa atingem respectivele standarde. Asa incat, pe parcursul vietii, este posibil sa cunoastem valori foarte inalte ale stimei de sine, dar si foarte scazute.Cercetarile au dus la concluzia ca adolescentii din familii in care se discuta des, pozitiv, despre diversele aspecte ale vietii, sunt si devin mai optimisti. De asemenea, ele indica faptul ca parintii al caror control asupra adolescentilor se diminueaza pe masura ce acestia cresc si capata experiente proprii din ce in ce mai numeroase procedeaza benefic, favorizand conturarea si consolidarea stimei de sine a tinerilor, aparitia unui sentiment de siguranta ce se intemeiaza din ce in ce mai mult pe resurse personale.

Stima de sine se contureaza, conform literaturii de specialitate, din 4 componente principale:COSMOVICI, p-247.

1.       sentimentul de siguranta;

2.       cunoasterea de sine;

3.       sentimentul de apartenenta (la o familie, la un grup, la o categorie socio-profesionala etc.);

4.       sentimentul de competenta.

Sentimentul de incredere anticipeaza aparitia stimei de sine. Individul trebuie ca mai intai sa simta si sa traiasca realmente pentru ca sa capete disponibilitatea de a intelege ca are motive de a-si hrani stima de sine. Cunoasterea de sine, sentimentul de apartenenta si sentimentul de competenta pot fi stimulate in fiecare stadiu de dezvoltare, in fiecare perioada a vietii, prin atitudini educative adecvate si prin mijloace concrete. Asadar, trebuie acordata o importanta cu totul speciala securitatii si increderii. Totusi, este dificil sa izolezi stima de sine ca aspect esential si pur al individului. Adesea, stima de sine este perceputa ca o dezvoltare psiho-dinamica, alteori este perceputa ca fiind un comportament, nu in ultimul rand, ea poate fi privita si ca o stare psihologica. Tocmai din cauza acestor dimensiuni variate stima de sine este dificil de definit. Pe de alta parte, apar si confuzii in perceperea stimei de sine. Se vorbeste din ce in ce mai des despre "motivatie", iar tendinta este generata de audienta pe care au capatat-o in ultima perioada, mai peste tot in lume, practicile de inspiratie nord-americana de "self-help". Din aceasta perspectiva, "self-esteem" (asadar, stima de sine) se dezvolta ca o activitate terapeutica ce incurajeaza cresterea stimei personale.

Americanii spun, de exemplu, ca "o stima de sine crescuta este foarte importanta in obtinerea unor rezultate scolare excelente".COSMOVICI, p-249. Asadar, potrivit lor, pentru inceput, ar fi necesara o - ca sa spunem asa - incredere nefundamentata pe experienta care ar conduce la experienta si, finalmente, la o incredere consolidata. In SUA au existat scoli (in literatura de specialitate se citeaza cazul uneia din Colorado) in care, pe langa disciplinele obisnuite de studiu, in prima clasa de scoala, s-au "predat" si pana la 3 ore pe saptamana de "self-esteem". Asta pana ce s-a constatat ca doar cel mult 12% dintre elevii respectivi au reusit sa invete sa citeasca si prin urmare, programul de "self-esteem" a fost stopat.

Este clar insa, ca o stima de sine crescuta favorizeaza dezvoltarea potentialului uman. Fiecare dintre noi - si este normal sa se intample astfel - se straduieste sa-si materializeze aspiratiile, sa se dezvolte, sa progreseze. Cand stima de sine este ridicata, individul nu inceteaza sa creada ca merita sa reuseasca si nu precupeteste nici un efort inspre atingerea scopului sau. Este vorba, in fond, despre o atitudine care atrage succesul, care confirma increderea. Cand stima de sine este scazuta, persoana risca sa-si abandoneze proiectele din cauza lipsei de tenacitate, fiindca ea nu poseda suficienta forta pentru a atinge reusita. Iar lipsa de perseverenta este adesea responsabila de esecuri si duce la lipsa de incredere. O astfel de persoana se multumeste cu putin, nu se straduieste, nu-si face planuri: traieste "de azi pe maine" cum s-ar spune.

Stima de sine nu este, asadar, o actiune de definire si definitivare de "self-esteem", nici egoism sau narcisism ce s-ar fi dezvoltat printr-o astfel de actiune, ci, pur si simplu, este recunoasterea sentimentului de incredere ca esti in stare.

2.3.4.2. Copilul si stima de sine

Stima de sine este considerata ca fiind rezultatul raportului intre succes si pretentii, intre ceea ce copilul face si ceea ce i se cere sa faca sau isi propune sa faca. Stima de sine este in stransa corelatie cu increderea in sine, cu conceptia despre sine si iubirea de sine. Se intampla de multe ori, ca, din diverse motive, acesti trei parametri sa nu fie realizati. Urmarile se observa imediat in atitudinea copilului fata de el insusi si fata de cei din jur. Pentru a iesi din impas, copilul apeleaza la unele atitudini, determinate de intrarea in functiune a mecanismului de autoaparare.

In cele ce urmeaza vom prezenta cateva din comportamentele pe care le are copilul care nu are stima de sine:

1.     Incearca sa supraevalueze realizarile sale in fata celorlalti. Povesteste la rude, cunoscuti intamplari in care el este eroul principal iar actiunile sale au avut rezultate uimitoare. Parintele este tentat sa creada despre copil ca este un laudaros, acesta de fapt incearca sa compenseze lipsa de incredere in sine, sa se autoconvinga si sa convinga de forta sa;

2.     Uneori copilul incearca sa scoata in evidenta greselile altora. Indirect vrea sa se inteleaga ca el este cel mai bun, ca el nu ar avea niciodata acele esecuri, ca s-ar fi descurcat mai bine in astfel de situatii;

3.     Alteori se victimizeaza, exagereaza amplitudinea esecului, toti din jurul lui sunt buni, numai el nu este. In spatele acestei atitudini se ascunde de fapt, un strigat de ajutor si dorinta de a fi incurajat. El asteapta sa i se confirme ca nu are dreptate, ca poate fi la inaltimea celorlalti;

4.     Exista situatia cand copilul nu-si asuma nici o responsabilitate, se considera total nevinovat. Tot ce i se intampla se datoreaza altcuiva si nu lui, este tot o modalitate de autoaparare;

5.     O alta atitudine poate fi cea de dur. Pentru ca in sinea sa se simte vulnerabil, copilul se inconjoara de un zid, braveaza, vrand sa dea impresia ca el poate sa rezolve orice, ca este invincibil. Uneori in spatele acelui zid se ascunde teama de a fi respins sau amintirea neplacuta a unor esecuri anterioare;

6.     Copilul refuza sarcinile pentru ca se teme de esec, de atitudinea celor din jur fata de el. Nu are incredere in fortele proprii, porneste de la premiza ca nu va reusi sa faca fata situatiei. BABAN, 2001, p. 73.

Uneori chiar parintii sunt cei care prin anumite atitudini negative duc la scaderea increderii in sine a copilului. BABAN, p.80. Astfel:

1.     Parintii au pretentia ca tot ceea ce face copilul sa fie perfect, mai ales cu referire la rezultatele scolare. Acesta simte ca atentia acordata de parinti este conditionata de performantele scolare. Acesta simte ca atentia acordata de parinti este conditionata de performantele sale si considera ca el este mai putin important decat activitatile in sine;

2.     Se exagereaza atunci cand i se cere copilului sa faca fata oricarei situatii, sa fie puternic, sa nu-si exprime sentimentele, sa-si camufleze slabiciunile. Desigur, nu trebuie sa-l compatimim si sa-l alintam pentru orice mica zgarietura, dar nici sa-i cerem sa aiba comportarea super-eroilor din filme. Neputand sa faca acest lucru isi va pierde increderea in sine;

3.     Alteori i se cere excesiv sa nu deranjeze, sa nu supere, sa se comporte in asa fel incat sa-i multumeasca pe altii, indiferent de opinia lui. Cerandu-i un asfel de comportament, copilul va intelege ca el nu este important, ca este cu mult sub nivelul celorlalti;

4.     Unii parinti, numai succese pentru copiii lor, visand ca acestia sa realizeze ce ei insisi nu au putut realiza, ii suprasolicita, nu tin seama de resursele copilului si volumul de munca la care este supus. Intervine oboseala, stresul, inevitabil unele esecuri urmate de reprosuri.

2.3.4.3. Metode eficiente de modelare a stimei de sine

Dezvoltand la copil increderea in sine ii dezvoltam capacitatea de a se autoaprecia corect si a avea incredere in potentialul sau. Treptat copilul, va dobandi un mod de a simti si a gandi despre calitatile si defectele sale, formandu-si imaginea de sine, dar sunt "batalii" pe care copilul trebuie sa le "poarte" de unul singur, pentru a capata incredere in el si in tot ceea ce face.

Chiar daca un copil greseste, este important ca parintii sa gaseasca un ton potrivit de a explica fara sa-l jigneasca sau sa-i minimalizeze eforturile facute de el pana atunci. Felul in care parintii vor discuta cu copiii tine de faptul in care acestia se raporteaza la ei, de iubirea pe care o simt pentru ei si de perceptia parintilor asupra rolului pe care il au. Mostenirea educationala este si ea importanta prin felul in care propria copilarie a parintilor isi lasa amprenta asupra lor si determina un anumit gen de atitudine. In functie de varsta copilului, in special la varste fragede, mesajul cognitiv este mai important. Astfel, este important ce se transmite afectiv copilului prin: tonalitatea vocii, stare afectiva, limbaj corporal.

Stima de sine la copil se construieste si se consolideaza treptat, ca rezultat al influentei unor diversi factori precum:

gradul in care se simte copilul dorit, apreciat si iubit de persoanele importante din viata lui;

modul in care se vede pe sine (factor sub influenta caruia ne aflam o intreaga viata fiecare dintre noi), imagine deseori imprimata de atitudinea persoanelor dragi lui;

capacitatea sa de a realiza ceva prin forte proprii, primii pasi spre independenta, increderea ca poate finaliza un lucru singur, cand poate spune mandru: "Uite, este gata! Am terminat! Este atat de frumos! Iti place, mami?!";

maniera in care relationeaza cu persoanele din jur: copii si adulti.

Copiii sunt niste fiinte foarte sensibile, care rezoneaza afectiv cu tot ceea ce este in jurul lor si care, o buna perioada din viata lor, se raporteaza la lumea din jur in termenii: "vreau sau nu vreau", "imi place sau nu imi place", prin comparatii, admiratie, puterea exemplului celorlalti, intelepciunea pildelor etc. Important este ca in parinti, copilul sa simta miracolul iertarii, puterea ingaduintei, toleranta autoritatii, impartialitatea echitabilitatii, responsabilitatea libertatii sau a independentei, "flexibilitatea" regulii.

Pentru copii este util sa stie ca au facut o greseala, dar mult mai important este sa afle de la parinti (prin prisma climatului familial) implicatiile acelei greseli. De asemenea, este important sa inteleaga urmarile acelor fapte sau decizii pe care parintii doresc sa o corijeze si trebuie sa stie ca mama (sau tata) nu este langa el pentru a-l pedepsi sau critica, ci pentru a-l ajuta sa inteleaga ce s-a intamplat si ca tocmai prin corectitudinea si impartialitatea ei este demna de increderea si dragostea lor.