Dezvoltare economica sau dezvoltare comunitara?

DEZVOLTARE ECONOMICA SAU DEZVOLTARE COMUNITARA

Pot reprezenta proiectele de activitati generatoare de venit instrumente viabile de dezvoltare comunitara sau ele faciliteaza exclusiv crearea de mici afaceri la nivelul comunitatilor tinta ? De la aceasta intrebare am pornit in analiza impactului unuia dintre proiectele finantate de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala in domeniul activitatilor generatoare de venit.

Analiza noastra s-a bazat pe teoriile economiei sociale. Evaluand - la o distanta de cca. 3 ani de la incetarea finantarii - cazul unei mici unitati de prelucrare a lemnului initiata cu sprijin FRDS, am dorit sa punem in valoare rezultatele interventiei Fondului, identificand mecanismele care pot asigura reusita unui demers de dezvoltare comunitara prin finantarea unor proiecte de acest tip, respectiv potentialele bariere in atingerea unui asemenea deziderat.

In fundamentarea demersului nostru am pornit de la ideea ca desprinderea celor mai bune practici in domeniu poate veni in intampinarea eforturilor tuturor celor care recurg la mecanisme similare de dezvoltare comunitara, sprijinindu-i in delimitarea unor strategii eficiente de interventie in domeniu.

I. CONTEXTUL COMUNITAR

In cazul majoritatii localitatilor rurale din Romania, si in special a celor mici si izolate, periferice in raport cu centrul de comuna si situate la distante apreciabile de oras, functionarea unor activitati productive care sa creeze locuri de munca pentru tinerii din comunitate (de cele mai multe ori constransi de imprejurari sa ramana in sat), este, in cele mai bune cazuri, un simplu exercitiu de imaginatie al unor localnici cu veleitati antreprenoriale.

Situatia comunitatii care a derulat proiectul ce face obiectul evaluarii de fata nu este mod esential una diferita. Din punct de vedere al indicatorilor utilizati in Romania in delimitarea nivelului de dezvoltare al unei comunitati rurale, potrivit datelor statistice disponibile la nivelul anului 1998 si comparativ cu situatia la nivel national, localitatea nu se inscria insa - la data initierii proiectului - in categoria satelor sarace. Cu toate acestea, din perspectiva unora dintre acesti indicatori, a caror relevanta o consideram mai ridicata (comparativ cu a altora) in contextul tipului de proiect ce face obiectul analizei noastre - si care sunt analizati in continuare -, starea comunitatii era, atat la data finantarii proiectului cat si la momentul evaluarii noastre, una dificila.

Gradul de izolare a localitatii e unul ridicat. Distanta fata de centrul de comuna este de 12 km, satul fiind cel mai indepartat dintre cele doua ce intra in componenta comunei. Comunitatea e amplasata la granita a doua judete, ceea ce, potrivit studiilor dedicate saraciei comunitare in Romania, agraveaza starea de subdezvoltare generala a unei localitati rurale. Cel mai apropiat oras, al carui numar de locuitori nu depaseste 6.300, se afla la o distanta de 18 km, in timp ce orasul resedinta de judet este situat la peste 75 de kilometri. De asemenea, in cazul judetului vecin, cu care comunitatea intretine relatii mai puternice datorita preponderentei populatiei maghiare (in ambele entitati), cel mai apropiat oras este situat la peste 30 de kilometri.

Casele din sat se intind pe o distanta de 2 km, de-a lungul unui drum judetean ce faciliteaza accesul spre principalele cai de transport rutier intra si interjudetene. Cel mai apropiat drum european traverseaza orasul situat la 18 km distanta.

Pentru o potentiala activitate economica derulata intr-o astfel de comunitate, izolarea se traduce adesea prin disponibilitatea unor materii prime locale insuficiente, respectiv prin costuri mari de procurare a lor din comunitatile invecinate, dar si printr-un acces dificil la piete de desfacere si la eventuali specialisti implicati in procesul de productie. In cazul proiectului analizat aici, dificultatile tin indeosebi de procurarea materiei prime, care, in lipsa lemnului pe plan local, este asigurata din afara comunitatii, prin intermediari, ceea ce ridica in mod semnificativ costurile de productie. In acelasi timp, transmiterea si accesul la informatie, si implicit la pietele de desfacere (comunitatile rurale si urbane din apropiere) sunt ingreunate.

Din experienta FRDS , de cele mai multe ori insa, implicatiile izolarii asupra proiectelor AGV sunt de ordin indirect, ele manifestandu-se sub forma unei capacitati manageriale reduse a membrilor grupului productiv (adesea grupul se bazeaza pe initiativa si implicarea manageriala a unei singure persoane), a lipsei increderii sau a capacitatii de a utiliza instrumente financiare moderne (creditul), in conditiile lipsei, la nivelul membrilor asociati, a resurselor materiale necesare unor investitii ulterioare stringente. Aceasta stare de fapt este favorizata, la nivelul proiectelor AGV, si de aplicarea criteriilor de eligibilitate privitoare la componenta grupului productiv, criterii ce indeparteaza posibilitatea implicarii in initierea si derularea proiectelor de acest tip a unor lideri locali care au dovedit anterior ca au capacitatea manageriala si resursele necesare asigurarii unei sustenabilitati crescute acestor activitati productive. In cazul proiectului de fata chiar si asemenea antreprenori "de succes" lipseau la nivelul comunitatii (toate afacerile demarate anterior de catre sateni esuasera, in timp), pentru atingerea obiectivelor stabilite grupul productiv structurandu-se in jurul unui nucleu de 12 tineri sub 30 de ani, necasatoriti, sprijiniti de doi dintre parintii lor - unul dintre ei presedinte al fostei Cooperative Agricole de Productie (CAP) si primul care a infiintat o societate comerciala in sat -, de cei doi preoti carora le-a apartinut initiativa, respectiv de o persoana cu cunostinte de contabilitate (singura femeie din grup), impreuna cu sotul acesteia.

Gradul de izolare actioneaza, prin urmare, in corelatie si cu starea capitalului uman dintr-o comunitate rurala. Din aceasta perspectiva, nivelul de educatie sau proportia populatiei ocupate in agricultura, respectiv in sectoarele non-agricole, au relevanta, in contextul proiectelor de activitati generatoare de venit finantate de FRDS, in masura in care pot fi utilizati ca indicatori ai capacitatii localnicilor de a se implica in "afaceri", ai existentei unor potentiali antreprenori locali capabili sa puna bazele unor activitati economice in sat.

Potrivit studiului FRDS enuntat anterior, in cazul celor mai multor proiecte AGV finantate de Fond initiativa, si ulterior implicarea la nivel managerial (formal sau informal), a apartinut unor simpli membri ai comunitatii, ajutati in unele cazuri de facilitatori FRDS, organizatii neguvernamentale sau autoritati. Urmatorul nivel de implicare/ initiativa a fost acela al unor oraseni, fie nascuti in sat, fie rude (copii) ale unor membri ai comunitatii. Aceeasi frecventa de implicare a fost intalnita la nivelul actualilor sau fostilor lideri formali ai comunitatii, in general primari sau viceprimari (reprezentati uneori de membri ai familiei - soti, frati). In fine, urmatoarele nivele de initiativa/ implicare au fost cele ale micilor intreprinzatori locali, respectiv intelectualitatii satesti (invatatori sau preoti).

In cazul de fata, infiintarea unitatii productive a fost facilitata de unul dintre preoti, singurul slujitor al bisericilor reprezentate in comunitate care locuieste in sat. Demersul sau s-a produs intr-un context in care mai toate initiativele anterioare ale localnicilor (reprezentanti ai tuturor categoriilor enuntate mai sus), oricum putine la numar, s-au finalizat cu un esec. Singurele unitati economice care mai functionau la acea data in sat activau in domeniul comertului, nici una nefiind insa proprietatea unui membru al comunitatii (doua dintre ele apartineau, totusi, unei persoane nascute in sat si stabilite inca din perioada comunista in orasul resedinta de judet). Restul societatilor comerciale infiintate in sat fie s-au inchis - la un interval mai scurt (un atelier de reparatii auto, infiintat de un consilier local, doua magazine, ale unor sateni) sau mai lung de la inregistrare (o farmacie, deschisa tot de un orasean nascut in sat) -, fie si-au restrans activitatea la nivel de gospodarie (un atelier de lacatuserie, cu gater, proprietatea fostului presedinte CAP).

Alaturi de aceste societati comerciale, in sat mai exista si cateva persoane sau familii care deruleaza activitati productive ori de tip mestesugaresc, la nivel de gospodarie: un tamplar, o persoana care picteaza si una care sculpteaza in lemn, un sofer care presteaza activitati de transport a produselor agricole etc. Toate aceste activitati sunt prestate insa sporadic, mai mult in folosul gospodariei proprii si mai putin in scop comercial, ele neaducand un castig relevant, permanent, celor ce le desfasoara. In rest, doar cca. 15 dintre cei aproximativ 485 de sateni lucreaza in sectoare non-agricole, dintre care 4 persoane au locuri de munca la oras, 7 la unitatile comerciale sau de prestari servicii (posta, moara, masini agricole) din localitate, respectiv alte 4 persoane la unitatile scolare din sat. In aceste conditii, majoritatea localnicilor - inclusiv cei ce au si alte surse de venit - traiesc de pe urma comercializarii laptelui, celelalte produse agricole fiind destinate aproape in exclusivitate autoconsumului. Derularea acestui tip de activitati a favorizat si aparitia catorva antreprenori agricoli puternici la nivel local, care formeaza patura prospera a comunitatii. In afara fostului presedinte CAP (primul localnic care a initiat o activitate non-agricola in sat) si a celor doi preoti, nici una dintre celelalte categorii de antreprenori locali, sau de initiatori ai unor proiecte AGV, nu se regaseste insa in componenta grupului productiv.

Un alt factor, ce poate fi asociat, de asemenea, intr-o anumita masura, gradului ridicat de izolare al unei localitati rurale, este cel privitor la calitatea locuirii in comunitate. Pentru proiectele de activitati generatoare de venit, cel mai important aspect in acest sens il priveste starea precara a cladirilor publice, dar si a celor private, ce pot primi destinatia de spatiu de productie. Imobilul destinat proiectului de fata, spre exemplu, apartine bisericii ortodoxe, fiind folosit, de-a lungul timpului, pentru derularea unor activitati comunitare. Degradat puternic in perioada comunista, cand a fost preluat de CAP, si neutilizat ulterior de infima comunitate romaneasca din sat, cladirea a necesitat serioase lucrari de reabilitare, pentru care au fost alocate cel putin un sfert din resursele aferente proiectului.

O alta problema asociata calitatii locuirii intr-o comunitate rurala priveste, adesea, lipsa utilitatilor: apa menajera, canalizare, gaze, energie electrica etc. In cazul de fata cea mai dificila problema a fost insa lipsa unei retele de telefonie fixa si functionarea defectuoasa a celei mobile, fapt care a ingreunat comunicarea cu eventualii parteneri de afaceri si nu numai. Acest fapt a fost compensat, intr-o anumita masura, de starea relativ buna a drumurilor ce leaga comunitatea de exterior, cel putin in comparatie cu alte zone rurale ale tarii.

Potentialul demografic este, la randul lui, in scadere. Comunitatea aduna cca. 485 de membri, structurati in aproximativ 300 de gospodarii. Dupa o perioada de regres, datorata in special imbatranirii populatiei (au existat perioade in care numarul de decese a fost de patru ori mai mare decat numarul nasterilor), in ultimul timp volumul populatiei pare a se fi stabilizat. Pe o traiectorie similara s-a inscris si fenomenul migratiei. Dupa plecarea ultimilor sasi in Germania, imediat dupa caderea comunismului (cca. 8 persoane), numarul celor care au parasit satul (tot cam 8 persoane), in special tineri, a fost compensat printr-un numar similar de oraseni stabiliti (intorsi) in sat in ultimii ani. Fenomenul plecarii tinerilor a fost, de altfel, si cel care a impulsionat comunitatea sa gaseasca mijloace de a-i "tine" in sat, indeosebi prin crearea de locuri de munca. Un asemenea demers s-a impus mai ales in contextul aparitiei ofertelor de munca in strainatate, concomitent cu ridicarea barierelor de circulatie in tarile Uniunii Europene si cu disponibilitatea unor locuri de munca "la negru" in aceste tari, alternative care au atras din ce in ce mai multi membri ai comunitatilor rurale.

Implicarea minoritatilor etnice si religioase. Dincolo de aspectele ce tin de gradul de subdezvoltare a comunitatii, proiectul de fata s-a confruntat insa si cu alte categorii de provocari. Situata in Transilvania, intr-o zona submontana, comunitatea in cauza este una multietnica, marea majoritate (trei sferturi) a locuitorilor fiind maghiari, alaturi de care convietuiesc romi, dar si o mica comunitate romaneasca (cca. 5% dintre localnici). Sub aspect confesional, comunitatea prezinta o diversitate si mai pronuntata, membrii ei apartinand atat bisericii evanghelice (cca. 60% dintre locuitori), cat si celor catolica, unitariana, ortodoxa, reformata si adventista. In contextul in care FRDS promoveaza ideea unor proiecte care sa reprezinte prioritatea intregii comunitatii, ca rezultat al unui proces de incluziune sociala a minoritatilor de orice fel, era de asteptat ca in generarea proiectului sa fie intampinate si alte categorii de dificultati.

Initiativa a pornit de la minoritatea romana, fiind facilitata de preotul ortodox, care derulase deja un proiect AGV, finantat de FRDS in satul vecin. Populatia de etnie romana fiind insa minoritara si imbatranita, preotul ortodox a apelat la omologul sau evanghelic, singurul stabilit in comunitate. Acest demers a asigurat includerea reprezentantilor minoritatii romane in grup, iar ulterior si a preotului ortodox, care a pus la dispozitia proiectului spatiul de productie, aflat in proprietatea bisericii. Daca participarea celorlaltor confesiuni nu a fost o problema (de exemplu, in grupul productiv a fost cooptat si un membru al comunitatii catolice, cu experienta in prelucrarea lemnului), in masura in care reprezentantii acestora apartineau majoritatii maghiare sau minoritatii romane, implicarea romilor a fost practic inexistenta. Asta in conditiile in care membrii acestei comunitati etnice au fost primii din sat care au plecat la munca in strainatate (asa cum vom vedea ulterior, scopul proiectului a fost de a-i determina pe tinerii din sat sa renunte la a-si mai cauta un rost in afara comunitatii).

Lipsa reprezentantilor etniei romilor la intrunirile publice organizate in perioada pregatirii proiectului poate fi explicata prin interventia a doi factori. In primul rand, ea se datoreaza reticentei populatiei majoritare, care nu a facut nici un demers concret de includere a acestora in proiect. Aceasta reticenta are, la randul ei, doua explicatii. Una tine de reprezentarea existenta la nivelul majoritatii, cum ca romii "au alte treburi" (dupa cum s-au exprimat tinerii angajati ai atelierului), cealalta de istoria relatiilor majoritate - minoritate la nivel local. Spre exemplu, rezultatele demersurilor anterioare ale preotului evanghelic (principalul initiator al proiectului FRDS), de implicare a unor familii de romi in diverse activitati agricole, inclusiv prin darea in folosinta a unor terenuri, a fost considerat un esec, in conditiile in care pamantul fie a fost lasat nelucrat, fie nu a fost pregatit pentru noua recolta, dupa culegerea primeia. Pe de alta parte insa, atitudinea reticenta a majoritatii s-a suprapus si a intarit sentimentul de marginalizare resimtit de comunitatea de romi, pentru care proiectul nu reprezinta decat un demers facut "doar pentru ei [ceilalti]", sentiment ce i-a determinat sa nu participe in nici un fel la activitatile presupuse de derularea proiectului.

Dificultati au existat si in ceea ce priveste participarea femeilor. De ce nu au fost femeile implicate in mai mare masura in proiect ? Pentru membrii comunitatii cea mai la indemana explicatie este aceea ca prelucrarea lemnului e o indeletnicire preponderent barbateasca, femeile tinere din sat neavand, de altfel, pregatire in domeniu. In aceste conditii, singura femeie cooptata in grup a fost o persoana cu cunostinte de contabilitate - profesie asociata mai usor statutului de femeie -, acesta fiind de altfel singurul rol identificat, dar si autoidentificat de catre femeile din comunitate, pentru asigurarea participarii lor in proiect.

Acestei prime explicatii i se adauga insa cea privind modul diferit in care barbatii si femeile tinere se raporteaza la alternativa construirii unui rost in afara comunitatii, respectiv la dificultatile ulterioare punerii in practica a unei decizii in acest sens. Femeile tinere isi gasesc mai usor un rost in afara satului. De aceea ele pleaca si se stabilesc in alte localitati in numar mult mai mare, de cele mai multe ori prin casatorie:

"Nu prea sunt fete. Fetele chiar au plecat Fetele sunt asa ca ele trebuie sa plece unde le duce [sotul]", femeie, 70 de ani)

Spre deosebire de fete, baietii, desi pleaca in numar la fel de ridicat, se intorc in proportie mult mai mare inapoi in sat, singuri facand fata greu dificultatilor si lipsurile materiale asociate vietii la oras (principala lor destinatie). Pentru ei intoarcerea in gospodaria parinteasca ramane o alternativa pe termen lung:

"Baietii astia au fost plecati, dar au venit inapoi. E viata grea la oras, trebuie sa plateasca intretinere multa. Si aici sunt acasa. Asta conteaza mult", femeie, 70 de ani)

De aceea si proiectul s-a adresat aproape in exclusivitate barbatilor tineri din comunitate, care pot fi motivati mult mai usor sa ramana sau sa se reintoarca in sat.

In ceea ce priveste domeniul de activitate al unitatii ce urma a fi infiintata cu suport FRDS, acesta a fost desemnat in urma unei dezbateri publice in care au fost luate in calcul atat concurenta din zona, cat mai ales resursele umane disponibile, nevoia de servicii manifestata de membrii comunitatii sau potentialele piete de desfacere. Optiunile privind infiintarea unei brutarii sau a unei unitati de prelucrare a laptelui au fost astfel eliminate inca de la inceput, datorita existentei unor unitati cu acelasi profil in comunitatile invecinate.

O analiza a calificarii membrilor comunitatii a scos la ivela preponderenta celor specializati in prelucrarea lemnului. Concluzia infiintarii unui atelier de tamplarie a venit insa si in intampinarea nevoii exprimate de membrii comunitatii, de asigurare a unor servicii de reabilitare a locuintelor si anexelor gospondaresti. Analiza pietei (externe comunitatii) pentru potentiale produse din lemn a incurajat adoptarea respectivei solutii. In jurul acestei optiuni s-a structurat ulterior grupul de initiativa, cei 18 membri ai comunitatii care au intrat, in mod formal, in componenta lui (din cei cca. 50 - 60 de sateni prezenti la primele intalniri publice) fiind fie calificati, fie intresati in derularea unor activitati in domeniul prelucrarii lemnului, dar mai ales preocupati de crearea unor locuri de munca la nivel local.

II. PROIECTUL "ATELIER DE PRELUCRARE A LEMNULUI"

Mica afacere sau intreprindere sociala ?

Conceptul de intreprindere sociala este tot mai frecvent uzitat in teoria, ca si in practica internationala. Cu ajutorul lui se incearca delimitarea anumitor categorii de activitati economice, ale caror trasaturi le particularizeaza indeosebi in raport cu cele specifice sectorului privat. Este vorba de activitati care, desi se adreseaza pietei libere, "au, inainte de toate, obiective sociale, iar surplusul acumulat este cu precadere reinvestit in derularea activitatilor economice propriu-zise sau in comunitate, mai degraba decat sa fie pus in slujba maximizarii profitul celor implicati sau al proprietarilor" . In masura in care asemenea activitati economice se circumscriu unei comunitati umane (localitati) bine delimitate, se vorbeste de intreprinderi comunitare (ca subcategorie a intreprinderilor sociale). Intreprinderea sociala devine, astfel, reprezentativa pentru acea componenta a sistemului economic tertiar implicata in activitati comerciale ("economia sociala"). Din aceasta perspectiva teoretica, activitatile derulate in cadrul sistemului economic tertiar se disting in mod evident de cele specifice sistemului privat, orientate spre maximizarea profitului acelor persoane private implicate in derularea respectivelor activitati, dar si de cele caracteristice sistemului public, orientate spre redistribuire si planificare, sistem in care unitatile administrative sau statul preiau responsabilitatea furnizarii anumitor servicii catre populatie sau chiar coordonarii unor activitati cu caracter economic.

Eseu: Subiecte examen de licenta Referat: PROIECT DIDACTIC Limba romana - propozitia subordonata completiva indirecta

Implicatiile sociale ale oricarei activitati economice specifice sistemului privat sunt evidente: asigurarea de venituri (salarii, dividende etc.) unor paturi largi de populatie, prin crearea de locuri de munca sau achizitionarea de materii prime, facilitarea accesului angajatilor la un sistem de instruire a adultilor (calificare, recalificare, perfectionare profesionala etc.), dezvoltarea unui sistem complementar de suport pentru angajati (inclusiv servicii sociale, sportive, de recreere) etc. De asemenea, tinand cont de prevederile legislative favorabile, tot mai multi proprietari sau manageri ai unor unitati economice "investesc" parte din "surplusul" rezultat in scopuri caritabile. Ce deosebeste, in acest context, o intreprindere sociala de o afacere specifica sectorului privat ? Potrivit lui John Pearce , pentru a capata statutul de intreprindere sociala, o activitate economica trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele sase conditii: (1) sa aiba un scop sau obiective sociale explicite; (2) sa isi atinga aceste obiective sociale prin implicarea, cel putin partial, in activitati comerciale, pe piata libera; (3) sa nu distribuie profitul unor persoane particulare; (4) sa foloseasca resursele acumulate in beneficiul comunitatii; (5) sa implice, in mod democratic, membrii organizatiei in conducerea acesteia; respectiv (6) sa fie derulata de o organizatie independenta, care sa "dea socoteala" membrilor ei, dar si comunitatii mai largi.

Rezista proiectul de fata unei evaluari pe baza acestei grile ?

Discutiile purtate cu preotul evanghelic - cel care a coordonat initiativa comunitara - si cu membrii grupului au relevat faptul ca, dincolo de crearea unor locuri de munca pentru membrii comunitatii, proiectul a urmarit trei obiective generale bine conturate, cu caracter social explicit. Inainte de toate, initiatorii si-au propus sa incurajeze tinerii in a se stabili in comunitate, tinta proiectului fiind atat acei tineri tentati sa-si caute un rost in afara comunitatii, cat si cei care au plecat, la munca sau la studii, si care ar putea fi motivati sa se reintoarca in sat. In acest sens, locurile de munca create prin proiect nu au vizat doar persoanele calificate in prelucrarea lemnului, ci si pe cele cu pregatire superioara, de exemplu, in domeniul contabilitatii sau ingineriei.

Un al doilea obiectiv invocat a fost acela al instruirii sau perfectionarii profesionale a tinerilor din sat, in domeniul prelucrarii lemnului, dar si in demararea si coordonarea unei unitati economice. Intr-o comunitate in care principala sursa de venit a oamenilor e laptele, iar veniturile astfel obtinute depasesc in mod semnificativ cele ale angajatilor atelierului de tamplarie, proiectul i-a vizat inca de la inceput pe acei tineri neimplicati in activitatile specifice de crestere a animalelor (pentru lapte) si care, in acest fel, se confruntau cu un standard de viata mai redus. Unii dintre angajati urmau sa invete aici meserie, altii doar sa se specializeze in realizarea anumitor produse din lemn. Mai important insa, tinerii urmau sa fie implicati in toate demersurile de infiintare, organizare si coordonare a activitatii unei unitati economice.

Un al treilea obiectiv a vizat dezvoltarea localitatii ca obiectiv turistic si, prin aceasta, sporirea veniturilor tuturor gospodariilor din comunitate. Demersurile initiatorilor au urmarit si vizeaza in continuare revitalizarea, prin intermediul atelierului, a unor traditii locale de prelucrare a lemnului, prin realizarea de obiecte de lemn pictate. In acest gen de activitati ar urma sa fie implicate in special femeile, care sa invete de la cele ce au pastrat aceste traditii mestesugul picturii pe lemn. Preotul evanghelic chiar a facut ulterior demersuri de atragere a unor fonduri pentru demararea acestui tip de activitati, demersuri ce s-au soldat insa cu un esec. Alaturi de alte proiecte, prin dezvoltarea acestei laturi a activitatii atelierului se spera in cresterea interesului turistilor pentru comunitate, cei care detin spatii de cazare putand astfel sa realizeze venituri de pe urma prestarii unor servicii agroturistice.

In literatura de specialitate, conditia implicarii unei intreprinderi sociale in activitati destinate pietei libere a fost invocata in contextul in care multe dintre aceste intreprinderi sunt, in mai mica sau mai mare masura, sustinute din fonduri publice. In cazul proiectului de fata, o astfel de situatie nu poate fi insa invocata. Inca de la debutul activitatilor productive, aproape in exclusivitate sursa veniturilor unitatii a fost piata libera: locuitorii satului, la inceput, membrii comunitatilor invecinate, institutiile publice si agentii economici din zona, ulterior. Pe de alta parte, in contextul unui buget local auster, nici de comenzi publice nu se poate vorbi decat in doua cazuri, care au vizat reabilitarea sediului primariei comunei si a unei scoli din cel mai apropiat oras. Chiar si aceste comenzi au fost atribuite, insa, intr-un context concurential, de piata libera, singurele relatii care pot fi plasate in afara acestui cadru concurential, si care au functionat similar unor mecanisme de suport extern, fiind cele cu biserica evanghelica din sat. Implicata inca de la inceput, prin intermediul preotului, in derularea si continuarea proiectului, aceasta a realizat, prin intermediul atelierului, o mica lucrare de reabilitare a unei parti a altarului.

Despre distribuirea profitului nu poate fi vorba din doua motive. Mai intai pentru ca, grupul productiv optand pentru statutul juridic de asociatie, veniturile unitatii nu pot fi inregistrate ca atare iar apoi, pentru ca pur si simplu nu a existat un "surplus". Incasarile asociatiei au avut, in toata aceasta perioada, doar doua destinatii: plata salariilor angajatilor si acoperirea costurilor de productie. In conditiile in care veniturile au permis doar plata unor salarii modice (inca de la inceput, salariatii au fost incadrati cu salariul minim pe economie, insa, in functie de realizari, o data cu incheierea contractului cu compania pentru care lucrau la data evaluarii, angajatii primeau din partea acesteia sume suplimentare, neinregistrate insa in documentele asociatiei), realizarea unor investitii absolut necesare, in utilaje sau amenajari suplimentare, a fost practic imposibila.

Aceasta stare de fapt a facut, de asemenea, imposibila redistribuirea cel putin a unei parti "simbolice" din "surpus" in beneficiul comunitatii. In pofida asteptarilor pe care le-a creat la nivel local (in randul satenilor, dar mai ales printre acei membri ai asociatiei care nu s-au implicat, ulterior finalizarii proiectului, in derularea activitatilor productive propriu-zise), plasarea unitatii exclusiv in cadrul concurential specific pietei libere nu a permis derularea acelor activitati benevole in beneficiul comunitatii (institutii publice locale sau persoane dezavantajate din comunitate), pe care asociatia si le-a propus la infiintare. In acest context, obiectivul primordial al asociatiei a ramas motivarea tinerilor angajati ai atelierului (prin orientarea veniturilor in exclusivitate spre salarii), pentru a-i determina sa ramana in comunitate.

Desi asociatia realizeaza venituri in urma incheierii contractului cu actualul client (atelierul are in prezent relatii contractuale si deruleaza activitati exclusiv pentru o firma privata), acestea pot acoperi doar reinnoirea documentelor asociatiei (in special avizele de functionare a atelierului). In aceste conditii, beneficiile aduse comunitatii au fost mai mult simbolice. Comunitatea romaneasca din sat a primit, anual, o mica suma de bani drept chirie pentru spatiul pus la dispozitie si are promisiunea prestarii unor servicii gratuite de reabilitare a tamplariei bisericii, iar o buna parte a membrilor comunitatii au beneficiat, de-a lungul timpului - adesea in mod gratuit (batranii, in general) -, de mici servicii din partea angajatilor atelierului (indreptarea ori slefuirea unor bucati de lemn, mici reparatii in gospodarie etc.).

Pe de alta parte, adoptarea statutului de asociatie non-profit a creat, la nivel formal, conditiile implicarii tuturor membrilor asociatiei in procesul de luare a deciziilor. Dincolo insa de oficializarea unor structuri colective de decizie (Adunare Generala si Consiliu Director), distincte de functia executiva (asumata de Presedinte) si de cea de control (exercitata prin intermediul unui cenzor), practica a confirmat impamantenirea unor mecanisme (democratice) informale de luare a deciziilor in cadrul organizatiei. Managementul propriu-zis al afacerii apartine in masura din ce in ce mai mare angajatilor, care se implica in recrurtarea personalului, in identificarea potentialilor clienti si incheierea de contracte cu acestia. Presedintele, dincolo de rolul de reprezentare, asigura mai degraba managementul strategic al activitatilor si manageriaza relatiile in interiorul asociatiei, aplanand eventualele conflicte aparute la acest nivel. Deciziile operationale se iau in cadrul unor intalniri periodice ale presedintelui cu angajatii unitatii, semestrial ori anual fiind organizate intalniri ale tuturor membrilor asociatiei, in care este prezentat si bilantul general al activitatilor derulate.

Dincolo de procesul intern de comunicare, consultare si decizie, organizatia a dezvoltat si mentinut, de-a lungul timpului, mecanisme de informare si consultare la nivel comunitar. Acestea au venit in continuarea practicilor incurajate de Fond pe perioada implementarii proiectului, pentru asigurarea unei largi participari comunitare. Asa se face ca principala parghie utilizata in procesul de comunicare a ramas biserica. Preotul evanghelic, dar si cel ortodox, informeaza, periodic, enoriasii asupra modului in care se deruleaza activitatile in cadrul organizatiei, in cele cateva minute alocate la sfarsitul slujbei de duminica treburilor obstesti. Dezbaterile, "intre barbati", continua ulterior in afara bisericii. In acest fel, recomandarile viabile ale satenilor isi gasesc o finalitate iar eventualele stari tensionate generate in jurul activitatii atelierului sunt aplanate.

Interesul comunitatii in ceea ce priveste activitatea unitatii e insa unul redus. In afara comunitatii romanesti, al carei interes e starnit de promisiunile utilizarii veniturilor obtinute din inchirierea spatiului de productie, respectiv implicarii angajatilor atelierului in reabilitarea bisericii ortodoxe, ceilalti sateni manifesta o atitudine ambivalenta. Aceasta merge de la asimilarea unitatii unui obiectiv comunitar ("au fost care au gandit ca daca exista atelierul, eu ma duc acolo si imediat indrept eu - si in asociatie au fost [care au gandit asa] - fara sa plateasca nimic. Cu o bucata de scandura daca vii, normal ca nu iti cere nimic, dar la un metru cub trebuie sa ceri. Si poate ca si oamenii din sat s-au gandit ca asa va merge", explica preotul evanghelic), la dezinteresul/ distanta ce caracterizeaza orice raportare la o initiativa privata ("nu intereseaza pe nimeni", cred angajatii atelierului, "mie nu imi place sa-mi bag nasul peste tot" argumenteaza o femeie de 45 de ani). Majoritatea membrilor comunitatii se raporteaza (apreciind intotdeauna pozitiv) exclusiv la faptul ca tinerii au un loc de munca.

Toate aceste elemente contureaza, dupa parerea noastra, imaginea (putin deformata, poate) unei intreprinderi sociale. Aceasta in pofida tensiunilor manifestate de-a lungul timpului la nivel de grup, tensiuni care au vizat in special modul de "distribuire a surplusului" intre membrii asociatiei. Respectivele divergente nu au avut insa drept consecinta punerea in discutie a obiectivelor sociale fixate de asociatie sau a principiului utilizarii unei parti a resurselor si veniturilor unitatii in beneficiul intregii comunitati, ci au fost consecinta constrangerilor financiare cu care s-a confruntat asociatia in atingerea acestor obiective.

Oameni de afaceri sau antreprenori sociali ?

La modul general, antreprenoriatul se refera la initierea de idei si activitati intr-o comunitate, demers ce nu se raporteaza intotdeauna in mod explicit la traditii locale, activitati sau relatii existente. Si in contextul mediului rural romanesc actual, aflat in tranzitie, de cele mai multe ori antreprenoriatul a reprezentat si presupune inca un proces de inovare sociala.

De-a lungul celor cca. 15 ani de post-comunism, nici comunitatea ce face obiectul evaluarii noastre nu a fost lipsita de initiative de ordin economic. Asa cum am detaliat insa in capitolul destinat prezentarii contextului in care a aparut proiectul FRDS, aceste initiative au fost putine la numar si s-au soldat, aproape de fiecare data, cu un esec.

Din punct de vedere al statutului initiatorilor unor activitati cu caracter economic, la nivelul comunitatii in discutie poate fi exemplificata intreaga tipologie de antreprenori semnalata de alte studii sociologice romanesti . Daca ne referim la contextul structurilor economice existente la nivel local, putem delimita in primul rand "noul si vechiul antreprenor", a carui afacere se plaseaza, in mod firesc, in domeniul cresterii animalelor. In acelasi timp, prima initiativa economica manifestata la nivelul comunitatii a adus in prim plan categoria "antreprenorilor de retea", fostul presedinte CAP infiintand o societate comerciala ce producea echipamente pentru agricultura (pluguri, semanatori, discuri). Aceasta unitate a functionat insa la parameri optimi doar in primii ani dupa 1989, atata timp cat cultivarea pamantului a adus venituri importante membrilor comunitatii, ea ajungand treptat la statutul de simplu atelier de lacatuserie, utilizat aproape in exclusivitate in interesul propriei gospodarii.

Pe de alta parte, daca de raportam la sectorul economic in care s-au manifestat initiativele localnicilor, intalnim la nivelul comunitatii atat "negustorii", cat mai ales "antreprenorii agricoli". Toate initiativele din domeniul non-agricol au esuat insa in timp. Factorul determinant l-a constituit veniturile mici obtinute din respectivele activitati. Optiunea finala a initiatorilor lor pentru un loc de munca in domeniul privat sau/ si pentru politica (unul dintre antreprenori a intrat in politica, devenind consilier local, apoi viceprimar, altul a preferat un post de paznic la o banca din oras, ulterior ocupand si el o pozitie de consilier local) fiind un indicator relevant in acest sens. In acest context, cei mai importanti actori ai mediului economic local au ramas cativa crescatori de animale, care obtin venituri importante indeosebi din valorificarea laptelui si care formeaza patura cea mai instarita a comunitatii.

Prin urmare, atelierul de tamplarie deschis cu suport FRDS era, la data evaluarii, singura activitate economica cu caracter non-agricol, initiata de membrii comunitatii, care mai functiona in sat la parametri optimi. Pot fi insa asimilati sau nu cei doi preoti implicati in initierea si coordonarea lui categoriilor de antreprenori enuntate anterior, specifice mediului economic privat ? O scurta prezentare a biografiei lor consideram ca ne poate ajuta in configurarea unui raspuns la acesta intrebare.

Preotul ortodox ce slujeste comunitatea romaneasca din sat are 50 de ani, este casatorit si are doi baieti, amandoi plecati la munca in strainatate. Nu este localnic, dar s-a stabilit in zona imediat dupa 1989, slujind mai multe comunitati si ocupand ulterior si functia de protopop. Sotia sa fiind farmacista, prima initiativa a familiei dupa 1989 a fost infiintarea a doua farmacii, una in satul in care locuiau, alta in orasul cel mai apropiat, afacere la care au renuntat dupa cativa ani pentru ca nu aducea un profit semnificativ. Ulterior preotul ortodox s-a implicat si in politica, fiind ales consilier local in comuna pe care o deservea, activitate prin care a considerat ca poate fi, de asemenea, de ajutor oamenilor, comunitatii locale.

Dincolo de patronajul pe care il acorda, prin biserica, unei formatii locale de dansuri polulare si de demersurile pe care le-a facut, de-a lungul timpului, pe langa oamenii de afaceri locali pentru a sprijini, prin donatii, copiii saraci din comunitate, preotul se mandreste cu implicarea sa in primul proiect FRDS din zona. E vorba de unitatea de prelucrare a laptelui pe care a infiintat-o in parohia proprie, afacere care functioneaza la parametri ridicati, aducand venituri majoritatii membrilor respectivei comunitati, dar si bisericii (chiria pe spatiul de productie aflat in proprietatea acesteia). Reusita acestui demers l-a incurajat sa initieze si alte activitati cu caracter economic pe plan local, prima dintre ele fiind chiar atelierul de tamplarie din satul vecin (proiectul ce face obiectul evaluarii noastre), unde slujeste de asemenea ca preot. Ulterior a mai infiintat o asociatie care sa dezvolte programe turistice, indeosebi cu caracter ecumenic, prin care si-a propus, in acelasi timp, sa valorifice potentialul agroturistic al zonei. De asemenea, a facut unele demersuri (intocmind chiar si un proiect pentru accesarea de fonduri europene) in vederea infiintarii unui centru de ingrijire pentru batrani, serviciu prin intermediul caruia acestia sa beneficieze in primul rand de servicii medicale.

Implicarea preotului evanghelic in activitati in folosul comunitati pe care o slujeste este si mai bogata. In varsta de 43 de ani, casatorit si tata a doi copii minori, acesta s-a stabilit in comunitate, impreuna cu familia, imediat dupa finalizarea studiilor teologice, in urma cu 15 ani. Dupa 1989 initiativele lui au fost multiple. Prima nevoie de suport exprimata de membrii comunitatii in acea perioada a vizat derularea in bune conditii a lucrarilor agricole. Raspunzand acestei nevoi, episcopia evanghelica a pus la dispozitia enoriasilor, printr-o donatie externa, un tractor si o combina, cu ajutorul carora s-a asigurat, sub administrarea bisericii din sat, atat cultivarea celor 10 ha aflate in proprietatea bisericii, cat si cele ale altor membri ai comunitatii. Pentru buna derulare a acestor activitati oamenii din sat au pus mana de la mana si au achizitiont si celelalte utilaje agricole necesare (pluguri, discuri, semanatori etc.). Pamanturile batranilor care nu s-au mai putut implica in astfel de activitati au fost de asemenea preluate si administrate de biserica, care a angajat doi tractoristi din sat in vederea asigurarii lucrarilor agricole (platiti din contributia enoriasilor).

Urmatoarea initiativa a preotului a fost organizarea, in urma cu 10 ani, a unei intalniri a fiilor satului. In urma acesteia s-a decis infiintarea unei asociatii care sa sa contribuie la dezvoltarea comunitatii, prin intermediul ei reusindu-se procurarea unei masini de pompieri, a unei ambulante si un tractor. Printre obiectivele asociatiei s-a numarat si reabilitarea cetatii, a caselor vechi si a caminului cultural, dar si instalarea unei retele de telefonie fixa. Intalnirea fiilor satului a avut insa ca obiectiv si implicarea lor in atragerea de investitii in domeniul economic. Contributia individuala a acestora, sub aspectul demararii unor activitati economice, s-a facut insa vizibila doar sub forma deschiderii unei farmacii. Aceasta a functionat in comunitate timp de trei ani, doua zile pe saptamana, dar a fost nevoita sa-si inchida portile din lipsa unui farmacist autorizat sa deruleze astfel de activitati (prestate in acest interval de una din asistentele medicale ce lucreaza la cabinetele medicilor de familie care asigura asistenta medicala pentru sateni).

A urmat implicarea in proiectul FRDS. La indemnul si cu sprijinul preotului ortodox din satul vecin, care a primit de la Fond un grant in vederea infiintarii unei unitati de prelucrare a laptelui, preotul evanghelic a mobilizat comunitatea pentru realizarea unui demers similar. Asa "s-a nascut" atelierul de tamplarie si asociatia care il administreaza, al carui presedinte a fost desemnat de membrii grupului de initiativa.

Acest proiect, destinat in exclusivitate tinerilor din sat, nu a fost insa singurul demers care a avut ca tinta respectiva categorie de beneficiari. In urma intalnirilor saptamanale pe care le are in calitate de preot (cursuri de religie) cu tinerii din parohie, s-a reusit concretizarea multora dintre dorintele exprimate de acestia, sub forma organizarii unor evenimente speciale: balul strugurilor, prezentarea unor piese de teatru, amenajarea terenului de fotbal si a altor spatii destinate practicarii sportului (de exemplu, o sala de fitness), infiintarea unei formatii muzicale si implicarea in activitatea fanfarei din sat etc. Pentru viitor, intr-unul dintre imobilele cumparate de biserica in sat, preotul intentioneaza sa amenajeze un spatiu special destinat intalnirilor/ activitatilor cu copiii si tinerii din parohie.

In comunitate mai functioneaza doar o scoala cu clasele I - IV. Ceilalti copii fiind nevoiti sa mearga la scoala de la oras, in conditiile in care prin sat circula un autobuz doar trei zile pe saptamina, preotul evanghelic a cerut, din nou, sprijinul episcopiei. Asa s-a obtinut, printr-o alta donatie, un microbuz pentru transportul zilnic al copiilor la scoala. In majoritatea cazurilor aceste curse sunt asigurate chiar de preot (a carui copii frecventeaza, de asemenea, scola din oras), dar se mai implica in acesta activitate si curatorii bisericii. De asemenea, in urma contactarii lui de catre profesorii si elevii a doua scoli, una din orasul resedinta de judet si alta din Ungaria, a oferit acestora sprijin in organizarea, anual, a cate unei tabere de vara pentru copii. Acest demers a asigurat curatirea cetatii din sat, amenajarea drumului spre cimitir sau sprijinirea batranilor in derularea activitatilor de zi cu zi din gospodarie.

Alte preocupari ale preotului evanghelic au vizat asigurarea unor conditii optime (spatiu, incalzire etc.) pentru derularea activitatii medicilor de familie ce ofera asistenta medicala satenilor, dar si facilitarea accesului satenilor la serviciile unui medic veterinar. Pentru viitor, preotul si-a propus ca principale obiectivele organizarea unui centru destinat oferirii de asistenta batranilor din sat (in acest sens biserica evanghelica achizitionand deja un imobil din sat), respectiv dezvoltarea agroturismului, prin amenajarea cetatii si extinderea activitatilor atelierului de tamplarie, in sensul realizarii unor obiecte de lemn, pictate in stil traditional (activitate in care sa fie implicate in special femeile din sat).

Preocuparuile extrabisericesti ale celor doi preoti s-au manifestat, prin urmare, atat in domeniu social cat si in cel economic. Cum se raporteaza insa acesti antreprenori la statutul de om de afaceri ?

Preotul ortodox nu se considera om de afaceri pentru ca este "inainte de toate, preot". Nu s-a gandit nici un moment sa renunte la acest statut, dar crede ca, dincolo de indatoririle specifice de slujitor al bisericii, trebuie sa faca si altceva pentru a "multumi cat mai multe suflete". Pentru afaceri crede ca e nevoie de o implicare totala - "patronul trebuie sa lucreze toata ziua, toata noaptea" - insa un intreprinzator privat nu trebuie "sa se gandeasca numai sa castige bani". Nu vede nici o incompatibilitate intre statutul de preot si implicarea in activitati economice, pentru ca "preotul trebuie sa se adapteze vietii de astazi, sa dea o mana de ajutor si in alte domenii".

Nici preotul evanghelic nu se identifica cu statutul de om de afaceri, in primul rand pentru ca, in ceea ce priveste activitatea atelierului, nu ia singur deciziile.

In al doilea rand, orice problema care intervine la nivel de grup este rezolvata "prin iubire. Si nici asta nu e bun pentru un afacerist". Despre oamenii de afaceri preotul crede ca acestia trebuie sa se implice mai mult in viata comunitatii.

Suportul mediului de afaceri nu trebuie insa orientat exclusiv spre activitati sportive, ci se impune reorientarea lui inspre sustinerea unor servicii sociale destinate grupurilor dezavantajate, "la teatre si la asociatii pentru tineret. Si pentru case de batrani".

In pofida participarii lor active in derularea unor activitati economice, tinand cont de modul in care acestia au inteles sa se implice in proiecte in folosul comunitatilor pe care le slujesc si de felul in care se raporteaza la statutul de "om de afaceri", putem conchide ca cei doi preoti fac parte dintr-o categorie diferita de antreprenori, cea a "antreprenorilor sociali" , implicati in activitati economice doar in masura in care acestea au scopuri sociale explicite. Nivelul redus la care s-au derulat activitatile de productie nepermitand insa acumularea veniturilor necesare atingerii tuturor obiectivelor sociale pe care si le-au stabilit in momentul implicarii lor in activitatile economice respective, acestia au constientizat faptul ca in lipsa unui "surplus" consistent, atingerea acestor obiective este nerealista. In aceste conditii, s-a impus regandirea tintelor pe termen scurt ale asociatiei, spre cresterea profitabilitatii activitatilor economice, prin realizarea de investitii suplimentare, extinderea si diversificarea productiei, prin identificarea de noi piete de desfacere ("totusi, o sa fie o afacere", conchide preotul evanghelic).

Din aceasta perspectiva, preocuparile celor doi preoti, in calitate de manageri ai respectivelor unitati economice, au devenit, pe termen scurt, similare celor ale oricarui intreprinzator privat. In acest sens, s-a renuntat la gratuitatile sau reducerile consistente de preturi pentru membrii comunitatii, respectiv pentru asociati, s-a decis renuntarea la activitatile care nu aduceau un "profit" seminificativ. Micile comenzi ale oamenilor din sat au inceput sa fie refuzate, in favoarea realizarii "planului pentru care s-au inteles" cu principalul contractor. In aceste conditii, reorientarea strategiei pe termen scurt a atelierului a condus si la o mutatie la nivel managerial, corespunzand unei retrageri in plan secund a celor doi preoti si o implicare mai crescuta a tinerilor in coordonarea activitatilor unitatii. Pentru cei dintai aceasta optiune nu este insa in nici un caz una definitiva. Pentru momentul in care se va ajunge "sa se faca bani" din afacerea asta, obiectivele preotului evanghelic, de exemplu, au ramas aceleasi:

Beneficii individuale sau impact comunitar ?

In delimitarea implicatiilor proiectului la nivel comunitar, ne-am raportat in cadrul analizei de fata atat la perioada cristalizarii si derularii proiectului, cat si la faza post-implementare, in incercarea de a stabili in ce masura bazele puse in prima etapa, prin intermediul mecanismelor specifice de interventie ale FRDS, au avut de suferit in vre-un fel in cea de-a doua perioada. O atentie deosebita, in acesta directie, am acordat masurii in care obiectivele sociale ale proiectului au fost atinse, in toata acesta perioada.

Pentru a asigura o larga participare comunitara in initierea, derularea si asigurarea continuitatii proiectului, Fondul, ca finantator, a dezvoltat, asa cum am mai amintit, un ansamblu complex de criterii de evaluare si de mecanisme de interventie comunitara (facilitare, evaluare, supervizare, retele de beneficiari etc). In ciuda acestor masuri, in ceea ce priveste proiectele AGV, finantatorul manifesta totusi temeri cu privire la riscul monopolizarii ulterioare a proiectelor de acest tip de catre anumite grupuri de interese de la nivel local, fapt care ar reduce impactul comunitar al demersului FRDS si ar creea dificultati in incurajarea altor comunitati in preluarea unor initiative similare.

In cazul proiectului analizat aici, modul in care s-a structurat si a evoluat ulterior grupul productiv inlatura insa orice suspiciune cu privire la acapararea lui de catre un anumit grup de interese de la nivel local. Atat cei doi preoti cat si cei 12 tineri sub 30 de ani care s-au asociat in proiect nu au mai fost anterior implicati in afaceri, nici individual si nici in asociere. Pentru fostul presedinte CAP, proprietarul gaterului ce functiona in comunitate la momentul initierii proiectului, intrat in grup impreuna cu fiul sau, implicarea in proiect a avut mai ales scopul de a da un nou impuls afacerii proprii, prin prestarea de servicii in folosul atelierului, el nemanifestand nici un moment intentia de a prelua managementul unitatii sau de a monopoliza investitia. De asemenea, celelalte oferte de preluare a atelierului, venite atat din partea viceprimarului, cat si a firmei pentru care lucreaza acum, au fost refuzate de membrii asociatiei, acestia cautand solutii de asigurare a functionarii atelierului prin efortul propriu.

Pe de alta parte, in componenta grupului nu a intervenit nici o schimbare in perioada post-implementare. A existat insa o puternica fluctuatie a celor implicati direct in derularea activitatilor productive. Nemultumiti de beneficiile reduse pe care le au de pe urma implicarii in proiect, in calitate de simpli membri asociati (acestia au beneficiat doar de unele reduceri de pret la serviciile furnizate de atelier), aproape toti membrii grupului s-au implicat, in timp, in activitatile productive propriu-zise. Pentru cei mai multi dintre ei insa, castigurile astfel realizate nu s-au ridicat la nivelul celor provenite din comercializarea laptelui, ceea ce i-a determinat sa renunte la un loc de munca in cadrul atelierului in favoarea cresterii animalelor. Acest fapt a facut ca angajatii unitatii sa fie recrutati exclusiv din randurile tinerilor pentru care cresterea animalelor nu reprezenta o alternativa viabila (nu aveau posibilitatea sau dorinta de a se implica in astfel de activitati).

In aceste conditii, la data evaluarii in cadrul unitatii lucrau patru tineri sub 25 de ani. Cu totii incercasera anterior sa-si faca un rost in afara comunitatii sau cel putin sa-si gaseasca un loc de munca in alta parte. Doi au lucrat la un atelier de tamplarie din centrul de comuna, trei au avut un loc de munca la oras, doi dintre ei fiind, de asemenea, plecati pentru scurt timp la munca in strainatate. In conditiile pierderii acelor locuri de munca, respectiv a lipsurilor materiale cu care s-au confruntat pe perioada sederii la oras (intre 4 luni si 3 ani), infiintarea atelierului a reprezentat pentru toti o alternativa viabila ("e mai bine acasa", sunt acum de parere tinerii). In acelasi timp, o data cu demararea activitatii atelierului, pentru toti cei implicati direct optiunea plecarii din sat a ramas una secundara, posibila in special in conditiiile inchiderii unitatii, ceea ce confirma atingerea primului dintre obiectivele propuse de asociatie la demararea proiectului.

Pe de alta parte, pentru majoritatea tinerilor perioada angajarii in cadrul atelierului a fost si una de invatare. Doi dintre tineri au absolvit doar 8 clase, respectiv o scoala de ucenici, alti doi fiind absolventi de scoala profesionala. Desi doar doi s-au specializat in domeniul prelucrarii lemnului pe perioada studiilor, toti au capatat experienta in acest domeniu la locurile de munca anterioare. Cu toate acestea, numai o parte din tineri au prestat inainte exact acelasi tip de activitati. Doar doi aveau experineta in productia de tamplarie, activitate pe care atelierul a prestat-o in primii doi ani de functionare, si numai unul in realizarea produselor artizanale pe care le-au produs in ultimul an. In cazul celorlalti, a fost vorba de un transfer de cunostinte si abilitati. Resturile ramase ca urmare a utilizarii mai putin eficiente a materiei prima sunt, de asemenea, semnul ca, intr-un fel sau altul, pentru toti cei implicati in proiect a fost vorba de un proces de invatare.

Perfectionarea tinerilor in domeniul prelucrarii lemnului a reprezentat insa doar una dintre dimensiunile procesului de invatare. Acesteia i s-a suprapus, in timp, cea a implicarii in managementul unitatii ("aici invata ce trebuie la pornirea unei firme", apreciaza preotul evanghelic). Primul demers in acesta directie al tinerilor a constat in vizitarea unor unitati cu acelasi profil din zona, demers care a vizat atat schimbul de experienta cat si incheierea unor relatii de afaceri. Ulterior, tinerii si-au asumat, in exclusivitate, sarcina recrutarii personalului permanent sau temporar al atelierului. Incheierea contractului cu actualul client al atelierului se datoreaza, de asemenea, tinerilor (fost angajat al respectivei companii, unul dintre tineri a facilitat incheierea actualului contract de colaborare cu aceasta). Cu toate acestea, asociatia intampina greutati in demersul de numire a unui administrator al atelierului, din randul tinerilor, acestia evitand preluarea, in mod formal, a unei asemenea responsabilitati.

Dar impactul direct al proiectului, atat din punct de vedere al ocuparii unor locuri de munca, cat si al perfectionarii in domeniul prelucrarii lemnului, s-a extins, in timp, si in afara asociatiei. Pe de o parte, in conditiile refuzului exprimat de ceilalti membri ai asociatiei, volumul crescut de munca din unele perioade a impus implicarea in activitatile propriu-zise de productie si a altor membri ai comunitatii, persoane care au fost instruite in acest sens in cadrul atelierului. Pe de alta parte, perioada vacantelor de vara, de exemplu, a reprezentat pentru unii tineri din comunitate, ce nu-si finalizasera inca studiile, una de ucenicie in cadrul atelierului.

Sub aspectul accesului la serviciile atelierului, impactul comunitar al proiectului a fost insa unul limitat. Datorita lipsei resurselor materiale, numarul membrilor comunitatii care si-au reabilitat locuintele a fost extrem de scazut, iar cel al satenilor care si-au construit o casa noua a fost si mai redus. Asa se face ca doar 10 dintre cele cca. 300 de gospodarii din sat au apelat, contra cost, la serviciile atelierului, pentru realizarea unor lucrari de mai mare amploare. Tinand cont insa si de micile interventii solicitate de membrii comunitatii, membrii asociatiei apreciaza ca, in total, in cei trei ani de activitate aproape jumatate dintre gospodarii au beneficiat de serviciile atelierului.

Cu toate ca au existat, initial, reticente din partea satenilor in a apela la o echipa atat de tanara si cu experienta redusa, majoritatea celor ce au beneficiat de serviciile atelierului se declara acum multumiti atit de pretul, cat si de calitatea produselor, singurele probleme aparand din cauza lipsei unor utilaje de uscare a lemnului. In aceste conditii, imaginea membrilor comunitatii in ceea ce priveste activitatea atelierului este una pozitiva, actualele nemultumirile exprimate de acestia fiind generate exclusiv de refuzul angajatilor atelierului de a mai prelua mici comenzi din comunitate, in conditiile volumului crescut de munca necesar indeplinirii prevederilor contractuale cu actualul client .

Pe de alta parte, atunci cand vorbim de impact comunitar nu putem ignora posibilele impliatii negative ale unei activitati economice asupra mediului inconjurator. Cu atat mai mult, in conextul dat, cu cat reziduurile rezultate in urma prelucrarii lemnului reprezinta un risc real la adresa mediului natural. La nivelul proiectului in discutie, astfel de consecinte negative au fost evitate in primul rand prin distribuirea reziduurilor rezultate in urma derularii activitatilor productive satenilor, care le folosesc fie pe post de combustibil (spre exemplu, unul dintre sateni detine o centrala termica ce functioneaza cu rumegus), fie ca si asternut pentru animale. O parte dintre aceste reziduuri au fost, de asemenea, pastrate in vederea utilizarii lor ca si combustibil, in momentul achizitiei uscatorului necesar cresterii calitatii produselor realizate (demers pentru care membrii grupului au apelat la FRDS pentru un nou grant). Probleme au aparut in ultimul an, o data cu cresterea volumului de material lemnos prelucrat de atelier, ceea ce a impus gasirea unor solutii alternative. Acestea s-au concretizat sub forma depozitarii surplusului de reziduuri lemnoase in spatiile speciale rezervate de sateni depozitarii gunoiului menajer, loc in care toate aceste reziduuri sunt arse periodic. In acest fel, impactul activitatii atelierului asupra mediului a fost unul nesemnificativ.

Mecanisme de suport aplicabile sectorului privat sau mecanisme specifice sectorului tertiar ?

Pe parcursul celor trei ani de la demararea activitatilor productive, angajatii atelierului s-au confruntat cu doua probleme majore: piata de desfacere limitata si lipsa investitiilor. Demersurile indreptate in directia depasirii acestor dificultati au pus insa in evidenta atat inadecvarea majoritatii mecanismelor economiei de piata la nevoile unitatii, cat si slaba receprivitate a sectorului tertiar la aceleasi nevoi.

Asa cum am vazut, in primii doi ani de functionare atelierul s-a profilat exclusiv pe lucrari de tamplarie. In conditiile lipsei resurselor materiale, atat la nivelul membrilor comunitatii (care au facut investitii minime in reabilitarea locuintelor, si mai ales in constructia de noi imobile), cat si a institutiilor publice sau private din zona, veniturile atelierului (desi acesta a functionat permanent in toata acesta perioada) au fost reduse. Resurselor limitate existente la nivel local li s-au adaugat insa si alte cauze. Prima dintre ele a vizat lipsa de incredere a clientilor in capacitatea unei echipe tinere de a presta lucrari de calitate. Acest fapt s-a suprapus capacitatilor reduse de productie, care au facut imposibila asumarea unor lucrari de mare amploare, respectiv costurilor mari de achizitie a materiilor prime, care au dus la cresterea pretului serviciilor.

Cu timpul, toti acesti factori au impus necesitatea reprofilarii productiei atelierului, demers accentuat si de parasirea atelierului de catre principalul specialist in executarea lucrarilor de tamplarie. Contractul incheiat de atelier cu actualul client nu a condus insa la sporirea veniturilor asociatiei. Dimpotriva, in conditiile unui flux tehnologic incomplet (utilajele aflate in proprietatea atelierului nu permiteau realizarea unor produse finite) si a imposibilitatii asociatiei de a acoperii alte costuri asociate (componente ale produselor finite, ambalare, transport etc.), compania a fost nevoita sa asigure atelierului atat utilajele si serviciile suplimentare, cat si piata de desfacere, prevederile contractuale fiind, si din aceste cauze, defavorabile asociatiei. Veniturile astfel obtinute acopera in exclusivitate salariile angajatilor si costurile de productiei, lor adaugandu-li-se insa si mici sume destinate asociatiei si bisericii ortodoxe (contravaloarea chiriei pentru spatiul de productie).

Veniturilor reduse li se datoreaza, in primul rand, lipsa investitiilor. Fara un uscator, un sistem de incalzire a spatiului de productie pe timp friguros si un aspirator pentru praf, au avut de suferit atat volumul si calitatea productiei, cat mai ales conditiile de munca ale angajatilor, depasirea acestor impedimente devenind obiectivul prioritar al grupului pentru perioada urmatoare.

Rulajul mic prin intermediul asociatiei a ingreunat insa si accesul asociatiei la alte surse de finantare, pentru investitii. In unele cazuri, acestuia i s-a adaugat insusi statutul de asociatie nonprofit, care face ca, adesea, aceasta sa nu indeplineasca conditiile de eligibilitate ale unor finantatori. Insa cel mai important factor care a actionat in aceasta directie a fost reticenta membrilor asociatiei de a apela la pirghiile de creditare existente pe piata. Veniturile mici, fluctuatiile intervenite de-a lungul timpului la nivelul acestor venituri, dar mai ales incertitudinile legate de viitorul afacerii au facut ca membrii asociatiei sa nu apeleze la nici una din surse de creditare specifice sectorului privat.

In aceste conditii, singurele demersuri ale asociatiei au vizat obtinerea de noi granturi. Prima astfel de sursa de finantare identificata a fost o organizatie neguvernamentala, careia asociatia s-a adresat cu un proiect ce viza organizarea unui curs de instruire a femeilor din comunitate, pentru realizarea unor obiecte de mobilier pictat. In acest fel, s-a urmarit indeplinirea celui de-al treilea dintre obiectivele fixate de asociatie, pentru atingerea caruia nu au fost disponibile resursele necesare, anterior (de altfel, nici acest proiect nu a obtinut finantare). Pentru realizarea investitiilor necesare in utilaje si amenajari, asociatia nu a identificat insa nici un alt finantator care sa ofere granturi, Fondul ramanand singura "alternativa" in acest sens (prin intermediul proiectelor "de continuare"). In aceste conditii, sperantele asociatiei in directia cresterii veniturilor se indreapta exclusiv inspre identificarea unor noi nise de piata, prin realizarea unor produse proprii (de exemplu, in cursul numeroselor intalniri ale membrilor asociatiei s-a analizat alternativa realizarii de mici obiecte de mobilier, pictate in stil traditional).

III. IMPLICATII STRATEGICE SI PRACTICE

Proiectul prezentat aici este considerat, la nivel de Fond, unul de succes, atat din punct de vedere al participarii, cat si al impactului comunitar. Analiza noastra a pus in evidenta, de asemenea, faptul ca acest proiect se contureaza ca un model de intreprindere sociala in Romania. O prima intrebare ce se poate ridica in acest context este: cate din cele cca. 200 de proiecte de activitati generatoare de venituri finantate pana acum de FRDS sunt insa intr-o situatie comparabila ? Informatiile care ajung, pe diverse cai, la nivel de Fond ne indreptatesc sa apreciem ca, pe ansamblu, aceste proiecte se situeaza, pe o axa care uneste sectorul economic privat de cel "social", mai departe sau mai aproape de acest model. Nu suntem insa in masura, doar pe baza analizei de fata, sa delimitam cauzele care genereaza aceasta larga distributie. Ceea ce ne-am propus insa, si consideram ca am reusit, a fost sa evidentiem, prin intermediul prezentului studiu de caz, faptul ca, prin mecanismele de interventie specifice unui demers de dezvoltare comunitara, Fondul reuseste sa creeze premizele initierii unor intreprinderi sociale in Romania. Daca unitatile economice create evolueaza insa, ulterior incetarii suportului FRDS, inspre cristalizarea unor entitati specifice sistemului economic privat sau, dimpotriva, spre cele caracteristice "economiei sociale", pare a depinde (in lipsa unor mecanisme de suport care sa tina seama de specificul unei intreprinderi sociale si care sa vina in intampinarea nevoilor acestora), daca nu de hazard, cel putin de contextul economic general din Romania.

Asadar, raman deocamdata fara raspuns intrebari precum: "Cati dintre initiatorii unor proiecte de activitati generatoare de venit finantate de Fond pot fi asimilati categoriei antreprenorilor sociali ?"; "Reusesete FRDS, prin mecanismele puse in miscare in acest sens, sa atraga/ asigure implicarea in proiectele sale a unor astfel de antreprenori, sau, mai mult, sa formeze o astfel de categorie antreprenoriala, in cei unu-doi ani de interventie intr-o comunitate ?"; "Rezista astfel de intreprindei sociale in conditiile economice ale Romaniei de azi ?". Dincolo insa de aceste intrebari, ceea ce poate fi afirmat cu certitudine este ca prezenta intreprinderilor sociale si a antreprenorilor sociali nu mai poate fi ignorata, nici la nivel teoretic, nici la nivel practic, in Romania.

Parcurgerea acestui studiu de caz ne ajuta totusi sa emitem cateva consideratii cu privire la soarta unei intreprinderi sociale in Romania. Prima tine de conditiile care ar putea asigura, la nivel comunitar, succesul unei astfel de entitati. Identificarea si implicarea unor antreprenori sociali, fundamentarea initiativei pe resursele existente (resurse umane cu experienta in domeniul economic specific proiectului, in primul rand), fara a ignora dimensiunea inovatoare a initiativei, accentul pus pe asigurarea sustenabilitatii pe termen lung a investitiei, prin urmarirea cu prioritate a "profitului", in ciuda stabilirii unor obiective sociale evidente, sau tocmai in vederea atingerii acestora la parametrii preconizati, permanenta preocupare pentru reorientarea activitatii in functie de cerintele pietii, inclusiv de specificul donatorilor (agentii guvernamentale sau institutii financiare care actioneaza in mediului economic privat), asumarea de catre membrii grupul de initiativa de roluri distincte, in functie de competente si abilitati (adesea, antreprenorii sociali, a caror interventie e esentiala in momentul demararii oricarui demers inovativ, trebuie sa cedeze rolul primordial in continuarea respectivului demers unor persoane cu calitati manageriale specifice intreprinzatorilor din domeniul privat, care sa asigure sustenabilitatea financiara pe termen lung a investitiei), toti acesti factori pot contribui la succesul unui asemenea demers. Pe de alta parte insa, la acelasi nivel, trebuie avuta in vedere interventia unor factori de risc - lipsa de investitii, evitarea asumarii unor responsabilitati manageriale de catre cei implicati in mod direct, inclusiv lipsa curajului de a-si asuma anumite riscuri etc. - pentru contracararea carora trebuie identificate si puse in miscare mecanisme specifice de interventie si suport.

Confirmand premisele de la care porneste interventia FRDS, cazul analizat aici ne permite sa afirmam, de asemenea, cu tarie faptul ca o crestere a impactului comunitar al unui astfel de demers depinde in buna masura de implicarea comunitatii. Dincolo de eliminarea barierelor ce intervin in asigurarea participarii intr-un proiect comun a anumitor categorii de minoritati, si in special a romilor, ceea ce poate asigura o crestere a impactului comunitar al unei intreprinderi sociale este, pe de o parte, disponibilitatea celor implicati de a se supune controlului comunitatii (prin transparenta, informare, consultare, includere, implicare la nivelul unor foruri colective de decizie), dublata, de cealalta parte, de interesul, masura si modul in care comunitatea insasi intelege sa exercite acest control (tinand cont in permanenta de constrangerile mediului in care se plaseaza actiunea unei asemenea entitati). Pentru o societate care abia s-a lepadat de comunism, dificultatile care intervin la acest nivel sunt insa considerabile.

Analiza noastra pune insa in discutie si rolul celui ce isi asuma finantarea initierii unor asemenea entitati economice, care aduc "valoare adaugata" unei simple initiative economice specifice sectorului privat. Fondul Roman de Dezvoltare Sociala, spre exemplu, nu si-a propus niciodata, in mod explicit si programatic, formarea si dezvoltarea unui sector al intreprinderilor sociale in Romania. Pentru FRDS, viabilitatea economica a unitatilor productive pe care le-a finantat, sustenabilitatea lor pe termen lung, indiferent de forma sub care isi continua activitatea, a fost si este principalul obiectiv. Totusi, demersurile pe care le-a facut si mecanismele pe care le-a dezvoltat in timp tradeaza faptul ca, prin utilizarea acestei categorii de proiecte ca instrumente de dezvoltare comunitara, prin stabilirea si urmarirea atingerii prin intermediul lor a unor obiective sociale explicite, cu larg impact comunitar, intentiile sale ca finantator se inscriu pe o traiectorie comparabila. Chiar daca si pe viitor Fondul va evita sa-si stabileasca drept tinta clara dezvoltarea de intreprinderi sociale la nivelul comunitatilor sarace in care intervine, un accent mai crescut pus inca din momentrul cristalizarii unui proiect de activitati generatoare de venit pe stabilirea unor obiective sociale explicite, iar ulterior pe monitorizarea periodica, atat la nivel de finantator cat si la nivel de grup comunitar, a masurii in care acestea sunt atinse, poate contribui la cresterea impactului interventiei sale la nivel comunitar.

Pe de alta parte, studiul nostru a relevat lipsa cvasigeneralizata a unor mecanisme de suport care sa asigure sustenabilitatea unor intreprinderi sociale in Romania. Specificul unei asemenea intreprinderi ar impune atat dezvoltarea unui sistem public de suport (agentii de dezvoltare, programe, strategii etc.), cat si o mai mare receptivitate, daca nu chiar adaptarea evidenta a mecanismelor de interventie caracteristice sectorului economic privat (banci, programe de investitii etc.) la o asemenea realitate (sigur, explicatia acestei stari de fapt sta si in amploarea redusa, poate "nesemnificativa", a acestei categorii de activitati economice la nivel national, insa aici trebuie sa se tina seama si de caracterul de "cerc vicios" al unui asemenea abordari a problemei). In acest context, din necesitatea de a asigura sustenabilitatea demersului sau, Fondul s-a vazut nevoit sa-si creasca interventia in perioada post-implementare, dezvoltandu-si mecanisme specifice in acest sens: supervizarea post-implementare, crearea de retele de beneficiari (incurajandu-se, prin acest instrument, constituirea unor mecanisme proprii de "autosustinere" de catre insisi beneficiarii FRDS), implicarea unor specialisti in dezvoltarea de strategii de marketing pentru aceste unitati, punerea la dispozitie a unor fonduri "de continuare" etc. Acest demers singular nu are insa cum sa rezolve problemele, atata timp cat alti finantatori (inclusiv din sectorul public) vor evita sa se implice. Totusi, pana in momentul in care contextul actual se va schimba, Fondul trebuie sa tina in continuare seama de faptul ca este, poate, singurul care poate dezvolta parghii de suport care sa asigure sustenabilitatea unor proiecte de acest tip in Romania. Cu atat mai mult cu cat, iata, constata ca pentru unele dintre unitatile economice pe care le-a creat reprezinta, si dupa intrarea lor pe "piata libera", singura optiune viabila, accesibila, de suport.

IV. ASPECTE METODOLOGICE

Datele care au stat la baza analizei noastre au fost culese in lunile august si septembrie 2004, principalele metode utilizate in acest sens fiind interviul in profunzime si focus-grupul. Au fost realizate interviuri in profunzime cu presedintele asociatiei si cu preotul ortodox, membru al asociatiei si initiator al unui proiect similar in satul vecin, respectiv cu cativa membri ai comunitatii, ce nu fac parte din asociatie. Focus-grup-uri au fost organizate cu personalul unitatii productive si cu ceilalti membri ai asociatiei.

Au fost fost purtate discutii, in total, un numar de 11 membri ai asociatiei, respectiv cu alti 5 sateni, barbati si femei, atat maghiari, cat si romi si romani, de confesiune evanghelica, ortodoxa si catolica, cu varste si ocupatii diferite.

Investigatia noastra s-a derulat in doua etape, pentru culegerea datelor fiind alocate in total cca. 20 de ore. In acest context, studiul de fata se impune a fi privit sub rezerva acestor limite ce au intervenit la nivelul resurselor.

Cu toate acestea consideram ca analiza noastra ofera o imagine complexa si corecta asupra problematicii proiectelor de activitati generatoare de venit finantate de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala, ridicand probleme dar oferind, in acelasi timp, posibile directii de actiune celor ce isi propun sau se afla in situatia derularii unor proiecte similare in Romania.