Cum putem participa la comunicarea gestuala

Cum putem participa la comunicarea gestuala

La inceput, este necesar sa cunoastem semnele care ne informeaza daca o persoana aude sau nu. Primul semn evident este modalitatea de comunicare gestuala cu alta persoana (daca si aceasta este surda) sau pronuntarea mai lenta si cu voce tare cand se comunica cu o persoana auzitoare. De asemenea, este bine sa cunoastem unii factori care pot facilita sau ingreuna aceasta comunicare, pe care-i prezentam in continuare.

Modalitatea de abordare

Ca si la auzitori, exista unele maniere bune si rele de incepere a unei conversatii, de continuare, de asteptare a randului la interventie, de intrerupere s.a. care trebuie sa fie cunoscute. Unele din aceste comportamente sunt diferite de cele folosite de auzitori din cauza specificului vizual al limbajului gestual. De pilda, prin atragerea atentiei putem incepe o conversatie. Daca persoana surda este destul de aproape, dar priveste in alta parte, se poate atinge umarul sau bratul cu o miscare usoara a palmei. Daca persoana surda este mai departe, este suficient sa se fluture mana, un ziar sau o floare. O modalitate mai rar folosita este transmiterea unei vibratii, prin lovirea podelei cu piciorul sau a tabliei unei mese, care poate fi receptionata de persoana in cauza. Daca persoana surda se afla intr-un grup, este necesar sa se ceara altei persoane sa atinga umarul celei in cauza. In cazul unor grupuri mari, cum ar fi o adunare sociala, modul normal de atragere a atentiei este sa se stinga/aprinda lumina de cateva ori.

Unele modalitati de atragere a atentiei sunt considerate nepotrivite de catre colectivitatea de surzi. De pilda, nu se accepta apucarea capului cu palmele si indreptarea spre fata celui care vrea sa-i spuna ceva decat in cazul unei relatii foarte stranse. La fel este si in situatia fluturarii mainii prea aproape de fata cuiva, licarirea luminii din sala pentru a atrage atentia unei singure persoane care se afla intr-un grup, atingerea unei persoane in afara bratului sau umarului, lovirea brutala sau prea frecventa pe eceste parti.

O data ce o persoana surda a fost contactata prin modalitatile expuse mai sus, este de asteptat ca acea persoana sa mentina un contact vizual pana cand se face o pauza normala. Emitatorul este liber sa priveasca in alta parte dar sa ramana constient de raspunsurile sau de directia privirii receptorului. Acesta din urma poate arata ca urmareste mesajul prin expresia fetei, miscarile de aprobare sau de respingere facute cu capul, prin alte gesturi de raspuns dar fara sa-l intrerupa pe emitator. Daca receptorul priveste in alta parte si nu se mentine contactul ocular este un semn de intrerupere a emitatorului.

Schimbarea randului la conversatie sau participarea la discutie se face prin fluturarea mainii in fata celui care ,,vorbeste”. Daca acesta este pregatit ,,sa va dea cuvantul”, isi va lasa mainile in jos in cadrul spatiului de gesticulare, intr-o pozitie de repaus. Este mai dificil sa se participe la conversatie intr-un grup mai mare, in special daca sunt si auzitori care folosesc limbajul sonor. In acest caz, bunele maniere cer ca auzitorii sa foloseasca modalitatile vizuale de atragere a atentiei si de comunicare.

Prin intreruperea contactului vizual, prin scuturarea capului, prin inchiderea ochilor sau prin folosirea unor gesturi care exprima dezacordul se ajunge la intreruperea celui care gesticuleaza.Daca emitatorul isi lasa mainile in jos si priveste spre interlocutor da de inteles ca a terminat ce avea de spus sau asteapta un raspuns.

Cu toate ca felul in care aude copilul depinde de specificul hipoacuziei, in majoritatea cazurilor trebuie sa se vorbeasca cu voce clara, articulata, normala, care sa permita intelegerea vorbirii si sa se evite repetarea cuvintelor. Buzele, mimica fetei si miscarile corpului contribuie cu informatii suplimentare la intelegerea mesajului verbal de aceea se recomanda sa se pastreze contactul ocular permanent cu persoana surda si sa i se vorbeasca in fata. Exista situatii cand persoana cu surditate grava sau profunda nu poate suporta proteza auditiva, fie din cauza ca pragurile ei auditive sunt foarte apropiate de cele dureroase si are loc o interferenta intre acestea, fie datorita neprotezarii indelungate sau din alte motive. Deoarece proteza auditiva nu este de nici un ajutor, persoana cu surditate se bazeaza aproape exclusiv pe vedere in receptionarea vorbirii altora. In majoritatea covarsitoare a cazurilor aparatul auditiv poate fi de ajutor, cel putin pentru a atrage atentia celui care-l poarta ca cineva ii vorbeste sau ca se apropie un pericol.

Persoanele surde, daca nu inteleg ceva trebuie sa intrebe din nou “Despre ce este vorba, nu am inteles?, fara sa le fie teama sau rusine. Chiar si persoanele cu auzul perfect normal pot intelege gresit un mesaj. Daca vorbirea lor este dificil de inteles de auzitori, este foarte util sa aiba la indemana un carnetel si un pix pentru a le folosi in caz de necesitate. Daca se afla intr-un grup de auzitori care vorbesc, sa le ceara acestora sa-i vorbeasca pe rind. Daca se afla la cursuri, la o petrecere sau la un eveniment social, persoana surda sa fie lasata sa aleaga un loc care ofera cele mai bune conditii de vizibilitate si, totodata, cat mai departe de sursele de zgomot. Ea ar trebui sa atraga atentia pesoanelor care doresc sa-i vorbeasca sa-i atinga bratul pentru a-l atentiona.

De partea cealalta, cand auzitorii vorbesc cu o persoana surda, este util sa respecte unele strategii usor de realizat care faciliteaza comunicarea, cum ar fi:

sa inchida sonorul la aparatele de radio sau televizor;

sa vorbeasca in fata persoanei surde si sa pastreze contactul ocular pe tot timpul conversatiei, cu toate ca in cultura auzitorilor mentinerea indelungata a contactului ocular poate fi interpretata ca un gest de lipsa de educatie;

sa nu poarte o conversatie indelungata intr-un mediu cu mult zgomot;

daca persoana surda nu a inteles mesajul, sa nu treaca mai departe pana nu se lamureste problema. In caz contrar se accentuaeza sentimentul de marginalizare sau de ignorare a persoanei sale;

cand cei din jur se amuza la o gluma sau un banc, este bine sa se explice persoanei surde gluma pe intelesul ei;

cand se poarta o conversatie la telefon solicitata de persoana surda, este de preferat sa se transmita simultan mesajul primit, deoarece ar putea fi citit de pe buze. Sa nu se spuna niciodata “nu este important” ceea ce s-a comunicat prin telefon si astfel sa se omita o parte semnificativa din mesajul primit. Persoana surda trebuie lasata sa aprecieze importanta mesajului. Sub acest ultim aspect mentionam ca tot mai multi surzi “se inarmeaza” cu telefoane mobile si astfel pot comunica direct prin SMS;

sa nu se vorbeasca cu miscari exagerate ale gurii, cu voce strigata sau fara voce. Este de preferat o vorbire cu voce normala dar cu un ritm mai lent.

Desigur, daca auzitorii ar participa la unele cursuri de limbaj gestual, ele ar putea nu numai sa comunice mai usor cu persoanele surde dar ar cunoaste o noua limba, o noua cultura, care le-ar imbogati orizontul cultural si ar duce la crearea unei mai bune integrari sociale a persoanelor lipsite de auz fara voia lor.

Influenta conditiilor de mediu si aspectului interlocutorului asupra receptionarii limbajului acestuia

Prin factori fizici intelegem tot ce-l inconjoara pe surd in orice situatie de comunicare, in afara gesturilor transmise. Toate acestea pot fi semnificative deoarece sunt factori auxiliari care pot evidentia sau ascunde informatia iar luarea lor in considerare este vitala pentru asigurarea confortului comunicarii.Se cunoaste ca comunicarea poate fi facilitata sau ingreunata in functie de distanta la care se afla interlocutorii, de aspectul fizic al celui care vorbeste, de fondul sonor sau fizic si, in special, de lumina. Spre deosebire de vorbitori, gesticulatorii nu pot comunica cel mai bine cand sunt prea aproape unii de altii, din cauza miscarilor pe care trebuie sa le faca cu mainile. De aceea, intre ei este de dorit sa existe o distanta de cca doua spatii de gesticulare, sau de cca 2 metri, care sa permita celui care ,,vorbeste” sa-l vada pe interlocutor de la talie in sus si sa aiba spatiul necesar de gesticulare. Din aceste motive, gesticulatorii surzi tind sa stea ceva mai departe unii de altii in comparatie cu auzitorii.

Imbracamintea si aspectul exterior ingrijit

Imbracamintea este recomandabil sa contrasteze cu culoarea pielii.De pilda, daca pielea are o culoare deschisa, se recomanda sa se poarte haine de culoare inchisa si invers. Indiferent de culoarea imbracamintei, mainile aflate in miscare trebuie sa iasa in evidenta cu usurinta pe fondul hainelor. Este de preferat sa se poarte imbracaminte in culori calde dar cu nuante contrastante fata de culoarea pielii. Bluzele, camasile sau alte articole de imbracaminte de culori diferite sau stridente, cu figuri geometrice, cu desene florale sau cu dungi vii, constituie factori perturbatori ai atentiei.

Aspectul fizic. Mustatile groase si barbile stufoase acopera o mare parte din suprafata buzelor si a fetei si nu faciliteaza intelegerea. Din motive similare, este de dorit ca femeile sa evite machiajul excesiv, unghiile prea lungi si foarte colorate, un ruj strident colorat si abundent etc. Machiajul trebuie sa fie adaptat situatiei iar un ruj moderat poate facilita labiolectura. Printre alti factori care trebuie evitati se numara coafura neobisnuita, purtarea de bijuterii in exces, consumul de ceapa sau de usturoi, folosirea unor parfumuri de proasta calitate sau prea puternice, lipsa unei igiene personale s.a.

Iluminarea este unul din cei mai importanti factori fizici, daca nu cel mai important, in procesul de comunicare. Cand o persoana surda intra intr-o camera, unul din primele lucruri pe care le observa este aranjamentul luminilor. Daca lumina este inadecvata in ambele sensuri, ea adauga inca un handicap vizual la disabilitatea sa auditiva deja prezenta. Sursa principala de lumina trebuie sa se afle in fata celui care vorbeste, in partea de sus. Vor fi evitate umbrele care se pot aseza pe fata lui precum si iluminarea prea puternica sau prea slaba. Se vor evita tuburile fluorescente defecte, luminile palpaitoare, candelele, luminile care atarna in jos sau asezarea in contra lumina.

Fondul vizual, adica zona din spatele celui care vorbeste, trebuie sa respecte aceleasi reguli amintite in cazul imbracamintii. Astfel, draperiile, storurile, tapetele sau zugravelile este de preferat sa fie in culori calde si sa contrasteze cu imbracamintea. Sunt de preferat fonduri in culori pline in locul celor cu modele pentru a nu crea perturbari nedorite.

Zgomotul de fond poate avea un efect perturbator asupra persoanelor surde aflate intr-o sala, care pot suferi din cauza consecintelor indirecte ale acestui zgomot, chiar daca nu sunt constiente de existenta lui. Astfel, daca cel ce vorbeste este deranjat, el nu mai este suficient de atent si poate gresi, poate pierde sirul expunerii si toate acestea se vor rasfrange, in final, asupra audientei. Audienta de surzi insasi poate fi o sursa de dificultati daca in timpul expunerii surzii vorbesc unii cu altii prin semne sau daca parintii surzi isi lasa copiii auzitori nesupravegheati si acestia se joaca cu zgomot sau alearga de colo-n-colo pe coridoare.

Inaltimea scenei sau a platformei de pe care vorbeste o persoana joaca un rol deosebit de important. Camerele cu podeaua dreapta sau cele cu stalpi sau coloane sunt cele mai contraindicate locuri pentru a participa la evenimente sociale sau culturale. Spre deosebire de auzitori, care pot chiar sa inchida ochii si sa-l urmareasca pe vorbitor, surzii nu au alta cale de a-l urmari decat daca-l pot vedea si, pentru aceasta ei trebuie sa faca eforturi de rasucire sau de inclinare a capului. Cel mai indicat auditorium este cel in trepte, in lipsa acestuia poate fi amenajat un podium pe care sa se aseze vorbitorul ori de cate ori se aduna un grup mai mare de surzi. Pentru un banchet sau evenimente similare este necesar sa nu se puna pe mese aranjamente florale, cosuri cu flori etc. deoarece au un efect perturbator.

In situatia cand un grup de surzi este invitat sa participe la o actiune unde majoritatea participantilor sunt auzitori, ei trebuie sa se aseze in asa fel incat sa poata vedea pe auzitorii care vorbesc.

Pozitia naturala si cea mai convenabila de gesticulatie este zona din fata corpului celui care gesticuleaza. Daca semnele sunt executate la nivelul fetei, ele sunt dificil de citit sau pot fi chiar invizibile deoarece fata si mainile sunt de aceeasi culoare. Cu toate ca sunt unele semne care se realizeaza la nivelul fetei, este de recomandat ca cele mai multe semne sa fie executate la nivelul umerilor.Trebuie evitata tendinta unora de a-si ridica mainile mai sus de umeri. Daca semnele care se realizeaza de obicei la nivelul umarului incep sa coboare spre piept, acestea dau impresia ca cel care vorbeste este obosit. Instalarea oboselii se face simtita si cand acesta isi muta frecvent greutatea corpului de pe un picior pe altul sau isi rezema coatele de pupitru. Desigur, el nu trebuie sa stea cu picioarele lipite de podea, dar nici sa se miste de colo-colo de a lungul scenei. Pentru a evita oboseala, el poate face un pas natural spre stanga sau spre dreapta din timp in timp.

Limbajul fetei si al corpului

In comunicarea gestuala surzii folosesc mainile, fata si partile corpului. Miscarile corpului sunt folosite pentru a da ritm gesticularii. Cand auzitorii vorbesc, ei marcheaza parti din cuvinte, propozitii si fraze prin ritmul vocii sau prin schimbarea vitezei si tonului vocii. Surzii trebuie sa arate astfel de delimitari pe cale vizuala si o fac prin miscari usoare ale corpului si prin schimbari ale expresiei faciale. In gesticulatie se foloseste mimica fetei pentru a exprima emotia si a spori expresivitatea mesajului gestual. Dupa expresia faciala ne dam seama de felul propozitiei si ce simte cel care gesticuleaza referitor la informatia exprimata. Expresia fetei este la fel de importanta ca si miscarile facute cu mainile dar se recomanda ca cel care priveste spre gesticulator sa se concentreze in special asupre fetei. Esential este sa se pastreze contactul ocular si privirea asupra celui care gesticuleaza, chiar daca se mai pierde o parte dim mesajul realizat cu miscarile mainilor.

Cand se foloseste limbajul corpului se poate transmite mai clar un concept prin semne. Asa cum a aratat A.Pease cu privire la limbajul corpului, pozitia acestuia in diferite imprejurari poate exprima mai mult decat ceea ce se emite pe cale verbala. La fel este cazul si in limbajul gestual, de pilda, semnificatia lui ,,Nu stiu' sau ,,Nu cunosc' apare mai clar daca se ridica umerii, se inclina capul si se intorc palmele de jos in sus. La fel, cand gesticulam ,,Sunt bolnav', se inchid ochii, se intredeschide gura si se duce mana la cap sau pe locul dureros. Un alt exemplu este cuvantul ,,NU'. Viteza cu care se scutura capul dintr-o parte in alta, cu ochii deschisi sau inchisi, poate sa spuna multe despre gradul negatiei.

Capul si expresiile faciale sunt folosite si pentru alte scopuri. Negarea si confirmarea sunt aratate prin miscari ale capului. Emotiile cum ar fi surpriza, teama, bucuria sau supararea, sunt aratate prin expresii ale fetei. Intrebarile sunt marcate prin o privire intrebatoare. Miscarile buzelor si modificarea expresiei faciale pot fi folosite pentru a arata cum se realizeaza o actiune. De pilda, pentru a arata ca cineva scrie cu dificultate se incrunta sprancenele, se subtiaza buzele si se face semnul 'a scrie'. O expresie faciala vie, variata si adecvata momentului este o componenta importanta a oricarei forme de comunicare fata-in-fata, fiind si un element gramatical al limbajului. Cei care gesticuleaza se bazeaza mult pe expresia faciala pentru a transmite nuante si aspecte subtile, „aflate in umbra”. In limbajul gestual, expresia faciala joaca acelasi rol ca volumul si tonul vocii din comunicarea verbala, unde semnificatia cuvintelor emise se poate schimba radical numai prin felul cum sunt rostite acele cuvinte (cu sarcasm sau cu sinceritate). In limbajul gestual ochii, sprancenele si forma buzelor joaca cel mai mare rol in modificarea semnificatiei gesturilor similare. In contexte diferite, ridicarea sprancenelor poate arata simpatia catre cineva sau o intrebare, iar intensitatea expresiei faciale poate sa arate intensitatea sentimentelor de durere, furie sau calm. De asemenea, combinarea corecta a gestului cu expresia faciala poate sa ofere o mai buna intelegere a mesajului.

Folosirea expresiei faciale nu este specifica limbajului gestual. Se folosesc diferite feluri de expresii faciale ca o componenta a comunicarii in toate culturile lumii, in arta dramatica, in pantomima, etc. Ea se foloseste mai ales pentru marirea efectului in gesticulare: clipirea ochilor, pentru a arata surpriza, zambetul care spune „ am glumit”, incrucisarea ochilor pentru a da un efect comic, rotirea ochilor pentru exasperare s.a. De fapt, fiecare persoana isi condimenteaza discursul cu expresivitatea faciala in maniera proprie, in functie de temperament. Spre deosebire de comunicarea verbala, unde folosirea expresiei faciale este optionala, in limbajul gestual aceasta este mult mai importanta deoarece, daca nu exista o concordanta intre gest si expresia faciala, se p Spre deosebire de persoanele cu alte disabilitati, surzii se diferentiaza de acestea in mare masura. Astfel, profesionistii auzitori care se ocupa de surzi ii considera pe acestia ca avand o disabilitate cu atat mai serioasa cu cat surditatea este mai grava. In schimb, surzii apreciaza capacitatea de atentie in mediul vizual si limbajul gestual si nu acorda atentie aspectului medical al surditatii. Ei ii considera pe acesti profesionisti ca avand limite serioase in perceperea vizuala si in limbajul vizual-gestual precum si atitudini gresite fata de surzi. Acestia ii blameaza pe multi profesionisti auzitori care, desi sustin ca-i servesc pe surzi nu pot sa comunice fluent cu acestia, fiind handicapati sub acest aspect. In orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au multi auzitori fata de surzi. Ei au alte valori legate de cultura si de limbajul gestual al surzilor si nu apreciaza elocventa si marea bogatie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru ca nu cunosc acest limbaj.roduce derutarea receptorului. El nu poate sti cu precizie daca se face o afirmatie sau se formuleaza o intrebare, daca i se vorbeste sincer sau este luat peste picior

Ochii sunt folositi pentru a arata cu cine se vorbeste, despre ce se vorbeste. Daca dorim sa vorbim despre cineva prezent, aratam spre persoana in cauza in timp ce privim spre ea si apoi intoarcem privirea spre interlocutor. De asemenea, corpul, ochii si fata sunt folosite intr-un mod special cand vorbim despre ce face cineva pentru altcineva sau cand reproducem o conversatie. De ex. daca dorim sa spunem ca o femeie da o minge la un copil, facem semnul femeie si aratam spre dreapta, apoi facem semnul copil si aratam spre stinga. Urmatorul semn este minge. Se priveste apoi spre stanga (unde se afla copilul) si apoi se imita miscarea mainilor femeii din dreapta care da mingea spre stanga la copil. In comunicarea gestuala ochii pot avea rolul de accentuare suplimentara. De pilda, modul de inchidere a ochilor poate diferentia un „batran” de un „foarte batran”sau un om „bun” de altul „foarte bun”

Uneori surzii folosesc ambele maini pentru a produce doua semne in mod simultan. De ex. daca se intreaba 'Ti-e foame?', gesticulatorul foloseste in mod simultan ochii (indreptati spre adresant), fata (cu un aspect intrebator), mana dreapta (se face semnul pentru foame) si mana stanga (se arata spre interlocutor).Toate semnele se fac intr-un spatiu tridimensional, in fata propriului corp.

Prezinta un interes deosebit semnele care se fac cu degetele index si cel mijlociu. Acestea pot sa imite picioarele unei persoane care merge incet, se plimba agale, alearga, cade, schioapata, se impiedica, sta in picioare sau culcata, sade cu picioarele incrucisate s.a. De asemenea, tot cu aceste doua degete se poate arata ca persoana a avut un somn agitat toata noaptea si s-a invartit in pat, dar ele stau in pozitie orizontala si ating palma mainii opuse cu fata si dosul lor.

De curand s-a pus in evidenta rolul privirii in gramatica limbajului gestual. De pilda, cand vorbim despre un copac iar privirea se ridica in sus, fiind insotita de cele doua degete ale unei maini in forma de „V”, ne dam seama ca este vorba despre un „copac inalt”. In schimb, daca cele doua degete in „V” fac miscari in sus si in jos asupra unei persoane, iar ochii urmaresc miscarea degetelor, stim ca este vorba de o apreciere asupra celei persoane. Daca privirea este insotita de o incruntare a sprancenelor sau de un zambet de admiratie, ne dam seama ca este vorba de o atitudine de dispret sau, respectiv, de admiratie fata de acea persoana. Gradul de deschidere sau de inchidere a ochilor poate indica apropierea sau departarea unui obiect de subiect in asociere cu un gest. De asemenea, privirea poate semnaliza schimbarea rolului vorbitorului asa cum o face si mutarea pozitiei corpului sau a partilor lui (in special a capului si a umerilor) spre locul unde se afla presupusul subiect

Folosirea expresiilor faciale este un valoros mijloc de comunicare. Unii vorbitori dau impresia ca au „ochi care vorbesc”. Altii, din contra, au o expresie a fetei de „jucator de poker”, care da impresia ca este plictisit. Expresia fetei vie si activa, desi subtila, si miscarile ochilor pot aduce o contributie remarcabila in procesul de intelegere a mesajului. Insa, o persoana care face miscari exagerate ale ochilor si fetei, dand o grimasa neatractiva, nu numai ca scarbeste audienta dar poate crea o atitudine negativa fata de cel care vorbeste. Folosirea adecvata a expresiei faciale si a miscarilor oculare se poate realiza dupa o perioada indelungata de practica comunicativa cu surzii.

Daca se creeaza un moment vesel in timpul unei comunicari si persoanele din sala incep sa rada, nimic nu este mai jenant pentru o persoana surda daca nu i se explica de ce rad oamenii. De aceea, se va face o mica pauza si se va da explicatiile de rigoare. De asemenea, se vor evita unele miscari deranjante cum ar fi ridicarea frecventa a umerilor cazuti, saltarea pantalonilor, impingerea ochelarilor pe nas, perierea scamelor imaginare de pe haina, introducerea camasii in pantaloni etc.in timp ce se vorbeste unei audiente de persoane surde.