Criza dezinstitutionalizarii tinerilor din centrele de plasament

CRIZA DEZINSTITUTIONALIZARII TINERILOR DIN CENTRELE DE PLASAMENT

Una dintre cele mai importante tinte ale reformei sistemului romanesc de protectie a copilului a fost desfiintarea marilor centre de plasament, concomitent cu dezvoltarea unor alternative de protectie care sa asigure copiilor un mediu cat mai apropiat de cel familial. Produse cu rapiditate, modificarile din sistem au creat ele insele crize puternice. Desfiintarea brusca a unor centre rezidentiale mamut, fara asigurarea unei asistente de specialitate care sa pregateasca din timp acest moment de rascruce in viata copiilor, a creat adevarate "revolte", caracterizate prin dezinteres fata de scoala sau activitati comune, fuga din institutii etc.

Pe unii dintre copiii din sistem procesul de "dezinstitutionalizare" i-a gasit la varsta majoratului, ceea ce a complicat si mai mult situatia. In aceste cazuri, demersurile de dezinstitutionalizare a fost nevoie sa fie insotite de masuri care sa asigure insertia tinerilor in comunitatea locala. Initiative de pionierat, proiectele ce si-au propus asta s-au confruntat cu numeroase dificultati. Un astfel de proiect este analizat in continuare.

Studiul incearca sa ofere o perspectiva complexa atat asupra problematicii tinerilor ce parasesc centrele de plasament la varsta majoratului, cat si asupra parametrilor si impactului unui demers concret de interventie care si-a propus integrarea socio-profesionala a acestei categorii sociale. Prin trecerea in revista a modului cum a fost initiat si derulat acest proiect s-a incercat sa se puna in valoare problemele aparute pe parcurs si lectiile invatate de initiatori, cu speranta ca aceasta experienta poate oferi idei si solutii utile tuturor celor interesati de sau implicati in munca cu acesta categorie de tineri.

I. CONTEXTUL

Efectele institutionalizarii de lunga durata

Institutionalizarea s-a mentinut ca principala masura de protectie a copilului in dificultate in Romania inca dinaintea primului razboi mondial. La baza longevitatii acestui sistem a stat considerarea copilului abandonat de familie ca reprezentand un esec, adesea definitiv, al sistemului social, izolarea acestuia de societate impunandu-se ca principala consecinta. Asa s-au nascut sutele de « case de copii » de mari dimensiuni (pana la 200-300 de locuri), de tip carceral si amplasate de obicei in locuri izolate. In conditii mult imbunatatite, aceste institutii domina inca sistemul national de protectie a copilului.

Stabilitatea sistemului s-a datorat insa nu numai acelora care l-au construit si perpetuat, ci si beneficiarilor lui directi ori indirecti. Astfel, in conditiile in care principala cauza a institutionalizarii copiilor romani a reprezentat-o saracia si problemele asociate acesteia (abandonul familial sau destramarea familiei, violenta domestica, alcoolismul etc.), amplificata de eventuale afectiuni fizice sau mentale ale copilului, solutia institutionalizarii era si este inca socotita eficienta de o mare parte a opiniei publice. Asa se face ca un studiu recent, realizat inaintea debutului campaniei "Casa de copii nu e acasa" (noiembrie 2002), arata ca 33 % din populatia Romaniei credea inca in viabilitatea institutionalizarii copiilor, alti 48% dintre respondenti considerand integrarea familiala ca singura solutie pentru copiii abandonati. In acelasi timp, 50% dintre romani constientizau faptul ca, la parasirea centrelor de plasament o data cu varsta majoratului, acesti tineri nu au sanse reale de integrare in societate.  

Efectele institutionalizarii asupra copilului au fost relevate de importante studii de specialitate. Majoritatea s-au axat insa asupra consecintelor separarii copilului de mama in primii ani de viata ai acestuia - varsta maximei dependente a cuplului mama-copil. Rezultatele acestor studii releva faptul ca efectele separarii sunt cu atat mai distructive cu cat aceasta survine la o varsta precoce si este de mai lunga durata. Consecintele ei se manifesta sub forma unei dezvoltari fizice si neuro-psihomotorii intarziate si a aparitiei tulburarilor de personalitate.

Copiii abandonati sunt caracterizati adesea de o lipsa aproape totala a initiativei si a manifestarilor de vointa. Tulburarile de atasament manifeste in cazul lor constau in lipsa increderii si a confortului personal, semne de anxietate sau depresie, slaba autoapreciere, lipsa capacitatii de relationare cu mediul, tulburari de comportament. Aceste manifestari definesc ceea ce in literatura de specialitate este denumit prin "comportament de institutionalizare". La randul lor, tulburarile de comportament iau cel mai adesea forma tendintei de a se agata de cineva, furiei si maniei, dificultatilor de invatare, detasarii, lipsei de reciprocitate emotionala, hiperactivitatii si hipervigilentei .

Pe de alta parte, nici copiii cu disabilitati nu au avut de castigat de pe urma organizarii unor forme de invatamant special pentru ei, idee care a facilitat aparitia institutiilor rezidentiale "specializate" in domeniu. Teoria insertiei sociale a demonstrat ca un copil cu handicap sau lipsit de familie poate intra in competitie cu succes in anumite domenii de activitate, cu toti ceilalti copii. De aceea, pedagogia moderna atrage atentia asupra importantei insertiei copilului cu disabilitati in mediul social real, cu asigurarea unei asistente de specialitate.

Avand in vedere structura actuala a sistemului de protectie, problema reintegrarii copilului si tanarului in societate ramane insa o problema deloc usor de realizat in Romania. Modificarile bruste in sistem, incercarile de demolare a lui "peste noapte", au creat ele insele crize puternice. Desfiintarea brusca a unor centre rezidentiale mamut, fara asigurarea unei asistente de specialitate care sa pregateasca acest moment de criza in viata copiilor, au creat adevarate "revolte", caracterizate prin dezinteres fata de scoala (absente, note mici) sau fata de activitati comune, fuga din institutii etc.

Situatia tinerilor din institutiile de protectie

La sfarsitul anului 2002 in institutiile de protectie de tip rezidential din Romania se aflau 5.436 de tineri care au implinit 18 ani. Mentinerea lor in sistem este explicata de doi factori principali: incadrarea unei parti importante din acesti tineri in forme de invatamint de mai lunga durata (special, postliceal sau superior), sau pur si simplu lipsa de alternativa in integrarea lor sociala. In acelasi timp datele statistice arata ca, cel putin in urmatorii 8 ani, acesta stare de lucruri se va perpetua. Astfel, in urmatorii patru ani alti 16.681 de copii vor implini 18 ani (o medie anuala de circa 4.170 de copii), pina in 2010 numarul de tineri ce vor fi pusi in situatia de a parasi institutiile rezidentiale datorita implinirii virstei de 18 ani ridicandu-se la 27.474 (nu s-au luat in calcul eventualele iesiri din sistem pe alte cai legale).

Pana in 2000 asistenta destinata acestor tineri era slab reprezentata in randul serviciilor alternative furnizate atat de sectorul public cat si de cel privat. Accentuarea starii de criza a impus regandirea structurii de servicii de asistenta si a ponderii lor in sistem. In cadrul sectorului public a fost conceput un « serviciu de asistenta si sprijin pentru tinerii in dificultate », a carui rol este de a asigura pregatirea iesirii acestor tineri din sistem, prin dezvoltarea autonomiei personale si gasirea unor solutii de perspectiva, personalizate, pentru viitorul lor social si profesional.

Principalele nevoi in intampinarea carora isi propune sa vina acest tip de serviciu sunt cele de gazduire, informare, consiliere si suport. Principiul care sta la baza organizarii lui este acela al asigurarii unei interventii personalizate. Aceasta presupune construirea unui proiect personalizat de integrare sociala pentru fiecare tanar, in elaborarea si implementarea caruia sa fie implicat atat responsabilul de caz, cat si alti specialisti din cadrul sau din afara institutiei, dar mai ales tanarul insusi, in vederea stabilirii unor obiective realiste.

Potrivit standardelor de calitate elaborate in 2000 de profesionisti, acest tip de serviciu isi propune sa organizeze in primul rand "accesul la informare al tanarului si sa il invete cum sa se informeze, atat despre aspecte specifice cat si despre viata sociala in general (ce drepturi are, ce cursuri se organizeaza si ce scoli poate urma, cum sa duca o viata sanatoasa etc.). Consilierea este gandita sa indeplineasca doua roluri: de a inlocui sfaturile parintesti ce preced asumarea unei vieti independente de catre copil si respectiv un rol terapeutic, necesar datorita situatiei specifice a acestor copii. Ea poate fi de factura psihologica, social-educativa, juridica, profesionala sau medicala. Suportul, de ordin material sau financiar, este menit sa asigure reusita proiectului de integrare sociala si profesionala a tanarului, fiind acordat in conditii care implica responsabilitati clare pentru fiecare caz in parte. De exemplu, tanarul poate beneficia de suport pentru inscriere la un curs care i-ar oferi sanse suplimentare de gasire a unui loc de munca, pentru a merge in vizita la un membru al familiei, pentru o scurta vacanta etc".

II. PROIECTUL "PRIMA CASA, PRIMUL PAS"

Cine au fost initiatorii ?

Fundatia "Lumina" s-a impus pe plan local - al municipiului Braila - ca furnizor de servicii pentru tineri incepand cu anul 1996, odata cu obtinerea unei finantari PHARE pentru amenajarea unui centru social destinat tinerilor cu nevoi speciale. Proiectul a fost organizat pe trei dimensiuni: oferire de gazduire, formare si ocupare profesionala, respectiv socializare.

Serviciul se adresa acelor absolventi de scoli profesionale speciale din judetul Braila care erau lipsiti de suport familial. Pentru 24 dintre acestia fundatia a amenajat un spatiu de locuit, primit in folosinta de la Consiliul Local, precum si cateva ateliere protejate. La parterul unui fost camin de nefamilisti au fost amenajate 12 camere, fiecare dintre acestea fiind destinata gazduirii a doi tineri, dar si alte categorii de spatii necesare asigurarii unei bune autogospodariri: camera de zi, bucatarie, baie etc.

Atelierele protejate, amenajate intr-un alt spatiu, erau destinate deprinderii, perfectionarii si prestarii de activitati in domeniul croitoriei, cizmariei sau lucrarilor de intretinere, respectiv de reabilitare a unor imobile, inclusiv cu scopul autosustinerii programelor desfasurate de fundatie pentru aceasta categorie de beneficiari. In derularea acestor activitati practice, tinerii erau indrumati de personal de specialitate, in regim de voluntariat.

Pentru organizarea unor activitati de socializare, fundatiei i-a fost pus la dispozitie de catre Asociatia Romano-Helvetica, partener in proiect, un microbuz cu ajutorul caruia s-au organizat diverse iesiri si activitati recreative. Derularea proiectului a pus in evidenta nevoia accentuarii acestei directii de interventie, prin infiintarea unui "cabinet psiho-pedagogic" care sa ofere consiliere acestor tineri.

Proiectul "Prima casa, primul pas" a venit in continuarea primului, atat prin includerea in randul beneficiarilor potentiali a tinerilor fara handicap, aflati in situatia parasirii centrelor de plasament la implinirea varstei majoratului si / sau incheierea unei forme de invatamant de lunga durata, cat si prin dezvoltarea acelei dimensiuni a interventiei care viza integrarea sociala a beneficiarilor.

De unde s-a pornit ?

La momentul initierii lui, in 1999, proiectul "Prima casa, primul pas" se numara printre primele eforturi de asigurare a unor servicii de integrare socio-profesionala tinerilor ce paraseau unitatile de protectie de tip rezidential.

In cele 12 centre de plasament de la nivelul judetului Braila erau asistati in acel moment cca. 1.200 de copii si tineri. Dintre acestia, in jur de 50 erau in situatia de a pararsi institutiile la implinirea varstei de 18-26 de ani, o data cu terminarea unei forme de invatamant. Inexistenta unui suport formal din partea familiei naturale sau a comunitatii pentru multi dintre acestia (cca. o treime din totalul celor ce parasesc aceste institutii anual, potrivit estimarilor facute de specialistii locali) era suplinita, in parte, prin constituirea la nivel informal a unei "comunitati de suport", formata din persoane de referinta, cu precadere din cadrul institutiilor de protectie pe care le paraseau (educatori, pedagogi, profesori etc.).

Datele culese de noi arata ca acest tip de suport joaca inca un rol important in viata tinerilor din centrele de plasament. Reteaua de suport informal este formata mai ales din angajati ai centrelor si profesori, dar si din prieteni, colegi, familii cu care au ajuns in contact si, uneori, din rude. Pentru majoritatea subiectilor intervievati (tineri institutionalizati, potentiali beneficiari ai serviciilor fundatiei "Lumina"), baieti si fete deopotriva, cel mai mare sprijin in viata a venit tocmai din partea unora dintre profesorii sau angajatii centrelor de plasament in care au locuit.

Dincolo de suportul informational si afectiv - aproape jumatate dintre respondenti si-au manifestat atasamentul emotional fata de aceste persoane -, angajatii institutiilor rezidentiale, impreuna cu prietenii dinauntrul sau din afara sistemului de protectie, reprezinta pentru tineri si o importanta sursa de suport "material". Alaturi de institutiile statului (locale si centrale) si de organizatiile neguvernamentale (romanesti sau straine), cele doua componenete cheie ale sistemului de protectie a copilului institutionalizat, reteaua de suport informal este inca mentionata de catre tinerii (fete, in special) ce urmeaza sa paraseasca centrele de plasament printre sursele importante de suport in gasirea unui loc de munca, respectiv a unei locuinte, principalele nevoi de sprijin resimtite de respondenti pentru perioada post-institutionalizare.

Un asemenea sistem informal de suport actiona si actioneaza insa in mod partial si selectiv. Daca lipsa de resurse, de informatii si deprinderi in a opera in viata sociala reala reprezinta factori de risc pentru toti cei ce parasesc aceasta categorie de institutii, asocierea lor cu anumite disabilitati, trasaturi de personalitate sau tulburari de comportament face ca acea categorie de tineri care ar avea cea mai mare nevoie de sprijin din partea comunitatii sa fie exclusa si dintre beneficiarii sistemului informal de support. Acest lucru inseamna practic condamnarea definitiva a lor la marginalizare sociala si delincventa.

Proiectul "Prima casa, primul pas" a pus capat unei asemenea stari de fapt, reprezentand prima forma de coagulare a unui suport formal ce se adresa nevoilor tuturor acelor tineri care, la parasirea centrelor de plasament, erau lipsiti de un sprijin real din partea familiei sau comunitatii. Printre beneficiarii proiectului s-au numarat atat tinerii ce nu au putut fi reintegrati in familia naturala, cat si aceia pentru care reintegrarea, o data pusa in practica, s-a dovedit a fi un esec.

Care au fost principalele nevoi resimtite de tineri ?

Abordarea procesului de dezvoltare comunitara ca demers participativ - tip de interventie asumat si de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala, finantatorul proiectului - impune, ca practica, facilitarea participarii directe a oamenilor la solutionarea problemelor care le afecteaza viata. Recunoasterea nevoilor exprimate de beneficiarii interventiei, a intereselor si expertizei lor se considera ca asigura in cel mai ridicat grad producerea unei schimbari sociale echitabile, relevante si durabile.

Aplicarea acestui principiu in cazul proiectului "Prima casa, primul pas", alaturi de experienta dobandita de specialistii fundatiei pe parcursul derularii proiectului anterior, au condus la conturarea a patru directii principale de actiune in oferirea de servicii destinate tinerilor ce parasesc centrele de plasament: gazduire temporara, informare si consiliere, respectiv socializare. Componenta rezidentiala a centrului a fost amenajata intr-un spatiu pus la dispozitie de autoritatile locale. Pentru o buna informare a tinerilor, fundatia a organizat numeroase intalniri cu reprezentanti ai mai multor institutii publice sau private de pe plan local, pe teme de: educatie civica, educatie medicala si de igiena vietii, planificare familiala, educatie contraceptiva si sexuala etc. Consilierea s-a orientat pe patru directii principale: (1) asigurarea unui confort emotional necesar reusitei interventiei per ansamblu, (2) suport in gasirea unui loc de munca si in integrarea in colectivul de munca, (3) dobandirea de abilitati de viata autonoma si, respectiv, (4) medierea relatiei cu familia, acolo unde a fost cazul. Activitatile de socializare au urmarit integrarea tinerilor in colectivitate, prin organizarea de actiuni comune impreuna cu vecinii de cartier sau tineri de aceeasi varsta din comunitate, respectiv prin participarea la activitati culturale si sportive dar si prin organizarea de excursii in tara. Resursele limitate nu au permis fundatiei asigurarea de suport material sau financiar pentru eventuale proiecte individuale de dezvoltare.

Experienta fundatiei a confirmat faptul ca reusita unei asemenea interventii depinde in buna masura de o eficienta implicare a beneficiarilor in definirea directiilor de actiune. Asa cum au aratat atat evaluarea facuta de fundatie in perioada pregatirii cererii de finantare, cat si datele culese de noi, principalele nevoi exprimate de tinerii ce urmeaza sa paraseasca acest tip de institutii de protectie sunt cele de baza: nevoia unei locuinte, respectiv a unui loc de munca. Rezultatele anchetei noastre au aratat ca pentru baieti, in special, intemeierea unei familii este o alta preocupare importanta. In directa legatura cu posibilitatea satisfacerii acestor nevoi se manifesta si cele mai ridicate niveluri de neincredere in viitor. Astfel, cele mai mari dificultati legate de momentul parasirii centrelor de plasament sunt asociate de catre tineri: gasirii unei locuinte (13 din cei 15 respondenti), a unui loc de munca (10 respondenti), respectiv intemeierii unei familii (9 respondenti).

Doar un sfert dintre cei intervievati au considerat ca vor intampina greutati in a se autogospodari. Niciunul nu s-a indoit insa de usurinta de a-si face prieteni in afara institutiei. Referitor la posibilitatea obtinerii unui loc de munca, teama tinerilor este legata indeosebi de nivelul salariului, care nu le-ar asigura acoperirea nevoilor de baza, respectiv de eventualele discriminari la care ar putea fi supusi pe piata muncii, datorita provenientei lor (centrul de plasament) si care, la randul lor, s-ar manifesta inclusiv la nivelul veniturilor obtinute din munca.

Data fiind calitatea de adapost temporat a componentei rezidentiale a proiectului, aceste categorii de nevoi se mentin ca prioritate si pentru tinerii sprijiniti de fundatie. Alaturi insa de nevoile de gazduire si de ocupare profesionala, experienta celor cca. doi ani de demersuri de integrare in comunitate pare a amplifica nevoia tinerilor de consiliere, pe fondul unei usoare cresteri a neincrederii in fortele proprii si in ceilalti. Astfel, in timp ce tinerii din centrele de plasament s-au declarat optimisti in ceea ce priveste capacitatea de a lega prietenii si de a-si intemeia o familie (indeosebi fetele), in randul tinerilor cuprinsi in proiect au fost exprimate, cu o frecventa mai ridicata, rezerve cu privire la aceste aspecte (creste mai ales neincrederea fetelor in posibilitatea intemeierii unei familii).

Semnalarea interventiei unor schimbari semnificative in paleta de nevoi a tinerilor a demonstrat ca o evaluare a beneficiarilor realizata doar la inceputul demararii proiectului nu e suficienta. Insasi rezultatele anchetei noastre au pus in lumina o schimbare semnificativa a nevoilor de suport a acestor tineri, pe parcursul sederii lor in centrul Fundatiei "Lumina". Astfel, o data satisfacuta nevoia de gazduire si asigurat un loc de munca, nevoia de sprijin resimtita de tinerii ce parasesc centrele de plasament se indreapta inspre dobandirea unor abilitati de autonomie individuala, respectiv spre medierea integrarii lor in colectivitate, nevoi slab sau deloc constientizate inainte de iesirea din sistem, asa cum o arata si datele din tabelul urmator.

Tab. 3 Obiective exprimate de tineri, pentru perioada sederii in cele doua categorii de centre
Pentru tinerii din centrele de plasament	Frecventa	Pentru tinerii din centrul Fundatiei "Lumina"	Frecventa
"Sa invat meseria pe care o urmez"
"Sa-mi continui scoala"
"Sa fac niste cursuri de calificare: permis de conducere, limbi straine"
EDUCATIE / INSTRUIRE
"Sa invat sa fac mancare"		"Sa invat sa fac mancare, . lucrurile casei"
"Sa muncesc sa-mi scot bani pentru a-mi cumpara niste imbracaminte"		"Sa invat cum sa ma descurc cu banii"
		"Sa strang mai multi bani"	Eseu: Subiecte examen de licenta Referat: PROIECT DIDACTIC Limba romana - propozitia subordonata completiva indirecta
DOBANDIREA DE DEPRINDERI DE AUTONOMIE INDIVIDUALA
"Sa am posibilitatea de a ma adapta in societate"		"Sa ma invat cu lumea in societate"
		"Sa invat cat mai multe de la viata"
SOCIALIZARE
"Sa invat tenis", "Sa merg intr-un oras, sa vizitez", "Sa fac parte dintr-o fundatie umanitara"		"Sa ajung intr-o echipa de dansuri moderne", "Sa fac un sport"
LOISIR

In acest context, reevaluarea periodica (la trei luni) a nevoilor de suport ale beneficiarilor proiectului a fost solutia identificata de specialistii fundatiei in scopul asigurarii eficientei implicarii tinerilor in delimitarea parametrilor interventiei. Desi s-a constatat in timp ca intervalul de trei luni este prea scurt pentru redefinirea nevoilor beneficiarilor, aplicarea in sine a principiului dezvoltarii participative a permis satisfacerea in grad ridicat a nevoilor exprimate de tineri, prin adaptarea continua a serviciilor la cerintele beneficiarilor, asa cum o demonstreaza si rezultatele anchetei noastre (tabelul 4). Chestionarul, alaturi de interviurile in profunzime, au fost principalele instrumente folosite in acest sens de specialistii centrului, datele astfel obtinute fiind coroborate cu observatiile proprii si concretizate in strategii de interventie specifice.

In privinta nevoilor de informare, specialistii fundatiei si-au propus intocmirea si reconfigurarea in permanenta, impreuna cu tinerii, a unui calendar de actiuni si activitati, in functie de dorintele lor de cunoastere. Dificultatile intampinate de tineri in a exprima nevoi de informare a obligat specialistii fundatiei sa orienteze acest proces mai ales in functie de propriile evaluari si sa-l reconfigureze ca urmare a feed-back-ului primit din partea beneficiarilor. Procesul in sine a presupus o conlucrare stransa cu specialisti din cadrul altor institutii publice sau private de pe plan local, unele dintre ele parteneri in proiect (Pro Democratia, Directia de Sanatate Publica, SECS etc.), colaborare care a permis organizarea in special a unor sesiuni de informare pe teme de educatie civica, respectiv sanitara si sexuala.

O noua institutie rezidentiala de tip clasic ?

Centrele de plasament de tip clasic - care domina inca sistemul de protectia a copilului din Romania - sunt institutii de mari dimensiuni (ca numar de beneficiari si, implicit, ca spatiu fizic), caracterizate, printre altele, prin lipsa unor spatii rezidentiale personalizate si a unor dotari care sa permita dezvoltarea autonomiei personale a copilului, respectiv prin lipsa unei interventii individualizate, asigurata de un personal de specialitate bine si permanent instruit.

Incercarile Fundatiei "Lumina" de a organiza un spatiu protejat pentru beneficiarii proiectului, in care toate aceste inconveniente ale mediului rezidential clasic sa fie depasite, s-au lovit in primul rand de imposibilitatea comunitatii locale (autoritati publice) de a pune la dispozitia proiectului un sediu corespunzator. In conditiile in care grantul FRDS (a carui valoare maxima nu poate depasi 20.000 USD) nu a putut acoperi cheltuieli de achizitie a unui imobil care sa raspunda nevoilor proiectului, spatiile de locuit - componenta rezidentiala a serviciului - au fost amenajate in incinta aceluiasi imobil pus la dispozitie de Consiliul Local pentru cazarea tinerilor asistati prin intermediul primului proiect derulat de fundatie. Cladirea este un bloc de patru etaje, fost camin de nefamilisti, cu cate 20 de incaperi pe nivel. Desi tinerii sunt cazati in camere individuale si au acces la o bucatarie comuna, unde isi pot pregati singuri masa, si la o spalatorie, amenajata la parterul imobilului, asemanarea cu modul de amenajare a unitatilor rezidentiale de unde provin acesti copii este vizibila: imobil cu patru nivele, cu 100 de camere de locuit de 10 m², baie si sufragerie comune, amplasate la capat de hol.

In ciuda acestor similitudini, tinerii fac totusi o distinctie neta intre centrele de plasament de unde provin si centrul organizat de fundatie. Principalele argumente invocate in favoarea centrului "Lumina" sunt: organizarea unor spatii de cazare individuale, posibilitatea de a se autogospodari si, respectiv de a-si organiza singuri viata. Nemultumiri de genul: "Ne tin inchisi", "Nu ni se da dreptate", "Ni se dau haine de proasta calitate", "Ne plictisim", exprimate de tinerii rezidenti in centrele de plasament, au fost in acest fel depasite. S-a mentinut insa starea de insecuritate care caracterizeaza perioada anterioara parasirii centrelor de plasament de catre tineri - "Ne ameninta cu datul afara" - si au aparut nemultumiri cu privire la calitatea locuirii: "E mizere la WC-uri si bucatarie" (spatii comune de a caror intretinere raspund), "Nu e liniste", "Stam inghesuiti", "Nu e apa calda".

O mare parte din aceste nemultumiri se leaga insa de modul cum a evoluat serviciul dupa incetarea finantarii FRDS. Fiind singura forma de suport institutional pentru tinerii ce paraseau institutiile de protectie locale, centrul s-a vazut nevoit sa raspunda la doua tipuri de provocari: presiunile sistemului de protectie a copilului de a prelua toate cazurile de tineri aflati in situatia de a parasi centrele de plasament, respectiv interventiile autoritatilor locale in directia mentinerii tinerilor in centru si dupa incheierea perioadei de sedere convenita (1-2 ani), datorita imposibilitatii asigurarii unor alternative de locuire.

Aceste constrangeri au condus, in timp, la aglomerarea centrului, accentuand impresia de institutie rezidentiala de tip clasic, in ciuda stradaniilor fundatiei de a o inlatura prin atribuirea unor destinatii cat mai diverse spatiilor amenajate in incinta imobilului. Astfel, la data realizarii anchetei noastre, intr-una dintre aripile cladirii, la parter, functiona un centru de zi pentru copii cu varste de 5-12 ani, etajele al doilea si al treilea erau destinate unui serviciu de asistenta pentru mama si copil - nefunctional, la acea data - iar la ultimul nivel erau cazati toti acei tineri pentru care nu s-au gasit alte solutii de locuire la expirarea perioadei de asistare de catre fundatie. Numarul total de tineri ce locuiau in imobil se ridica astfel la 46, doar 20 dintre acestia (cazati la nivelele inferioare ale cladirii) beneficiind, in mod formal (oficial), de serviciile fundatiei. Aceasta stare de fapt (aglomerarea spatiului) explica, alaturi de slaba capacitate de autogospodarire a beneficiarilor, degradarea conditiilor de locuire, asimilate, din anumite puncte de vedere, celor din centrele de plasament (aspectele de "inghesuiala", "galagie") sau chiar considerate de respondenti ca fiind la un standard de calitate mai scazut decat cele oferite de unitatile rezidentiale de provenienta ("mizeria").

Preluarea tutelei programului de catre autoritatile locale a avut insa consecinte importante si asupra calitatii serviciilor oferite de personalul de specialitate. Puterea de decizie a specialistilor angajati pe proiect a fost limitata de interventiile unor factori de decizie de la nivelul acestor autoritati, iar asigurarea unei finantari la nivelul aceleia a unitatilor publice a facut ca fundatia sa se confrunte cu probleme similare sectorului public: personal insuficient pentru sustinerea unei interventii individualizate, o implicare redusa si pe termen scurt a profesionistilor cu experienta in munca cu acesta categorie de tineri, respectiv imposibilitatea asigurarii unei instruiri permanente si de calitate a personalului existent. In aceste conditii, eficienta serviciilor furnizate este, la doi ani de la incetarea finantarii FRDS, limitata.

Tinerii - 20-21 anual - erau asistati de o echipa de trei persoane, formata dintr-un asistent social (coordonatorul programului) si doi lucratori sociali. Lipsa resurselor financiare a impus renuntarea la doua posturi de lucratori sociali si la cate unul de psiholog, respectiv de administrator, dintre cele prevazute prin proiect. Interventia, in acesti parametrii si indeosebi la nivelul activitatii lucratorilor sociali, nu mai reusea sa fie una personalizata, care sa asigure o individualizare a serviciilor oferite, adaptarea lor la nevoile si particularitatile lui psiho-intelectuale.

Pe perioada finantarii FRDS munca lucratorilor sociali a fost organizata pe doua grupe de interventie - formate din 8 fete, respectiv 13 baieti -, care erau asistate, alternativ, de cate doi lucratori sociali. Plaja de responsabilitati a acestei categorii de personal era diversa: de la consiliere pe probleme de viata, pana la oferirea de asistenta in derularea diverselor activitati gospodaresti (gatit, intretinerea curateniei in spatiile de locuit, spalatul rufelor, administrarea veniturilor etc.). Acestora li se adauga furnizarea de informatii si de suport in gasirea unui loc de munca, respectiv pastrarea legaturii cu angajatorul in vederea monitorizarii si sprijinirii insertiei tanarului in colectivul de munca. Insuficienta resurselor a obligat insa fundatia, ulterior incetarii finantarii FRDS, sa organizeze activitatea celor doi lucratori ramasi in regim de permanenta (16 ore pe zi, inclusiv sambata si duminica) si in ture, ambii oferind asistenta, alternativ, tuturor celor 20 - 21 de tineri sprijiniti prin intermediul programului. Aceasta in conditiile in care de aceleasi servicii beneficiaza tineri cu intelect liminar si subliminar sau cu tulburari de comportament. Dezavantajele unui asemenea tip de interventie privesc oferirea unei asistente fragmentate, cu o adresabilitate redusa nevoilor individuale ale fiecarui beneficiar, respectiv diluarea responsabilitatii specialistilor. Lipsa serviciilor de consiliere psihologica a ingreunat, de asemenea, munca lucratorilor sociali, diminuand calitatea serviciilor si reusita interventiei per ansamblu.

A te autogospodari - o problema la 18 ani ?

Viata unui copil dintr-un centru de plasament de tip clasic este organizata de catre adultii care au responsabilitatea ingrijirii lui, in cele mai mici amanunte. Pana la 18 ani copilul beneficiaza de hrana pregatita la cantina unitatii in care locuieste, cu o implicare superficiala a lui in acest tip de activitati. Rufele sunt spalate in regim centralizat, iar curatenia in spatiile de locuit este asigurata de personalul unitatii. "Banii de buzunar" de care dispune sunt extrem de putini iar iesirile in oras se fac in general "in mod organizat". Chiar si intretinerea igienei personale se realizeaza centralizat, prin organizarea, (bi)saptamanal, a unui program de tipul "baie comuna".

In conditiile lipsei unor asemenea deprinderi de autonomie individuala si de intretinere a igienei personale si avand in vedere obisnuinta de a actiona in grup, tinerii care parasesc centrele de plasament intampina dificultati in adaptarea la un stil de viata independent, exercitand presiuni spre perpetuarea aceluiasi tip de suport oferit de institutiile de protectie din care provin. Alaturi de lipsa de incredere in fortele proprii si in ceilalti, acesta stare de fapt a creat cele mai mari dificultati specialistilor implicati in proiectul "Prima casa, primul pas".

Asa cum o arata si datele prezentate anterior (Tab. 4), nevoia dobandirii unor deprinderi de autogospodarire a fost cel mai des exprimata si de catre beneficiarii proiectului. Aceleasi date demonstreaza faptul ca transformarea satisfacerii acestei nevoi intr-una din principalele preocupari ale fundatiei a avut rezultate incontestabile. Receptivitatea beneficiarilor in a-si insusi acest tip de abilitati (gatit, intretinerea curateniei in spatiile de locuit si a igienei personale, spalatul rufelor etc.) a asigurat in buna masura succesul interventiei, transformarea abilitatilor in deprinderi (comportamente) ridicand, ulterior, cele mai multe probleme. Efectele au aparut in timp, printr-o monitorizare permanenta. Progresele sunt vizibile mai ales prin compararea celor care locuiesc de peste doi ani in centru cu noii veniti. Pusi in situatia de a se descurca fara sprijinul lucratorilor fundatiei, primii (tinerii cazati la etajul patru al cladirii) nu au intampinat nici un fel de dificultati in a se autogospodari, aspectul ingrijit al tinutei proprii precum si al spatiior de locuit, inclusiv al celor comune, demonstrand ca asistenta fundatiei pe durata celor doi ani a asigurat formarea de deprinderi in acest domeniu. Pentru derularea in bune conditii a aceluiasi tip de activitati de catre tinerii care beneficiaza inca de asistenta intensiva a specialistilor centrului (cei de la etajele inferioare) e nevoie insa de o supraveghere permanenta.

In timp s-a reusit si diminuarea tendintelor gregare, adesea expresie a unor sentimente de insecuritate. Pusi in situatia de a derula activitati individuale si in special de a-si petrece cea mai mare partea a timpului separat, la locul de munca, tinerii au capatat obisnuinta de a-si organiza si activitati pe cont propriu.

Administrarea eficienta a veniturilor a fost o alta problema cu care s-au confruntat beneficierii proiectului. Asa cum a reiesit si din discutiile cu personalul centrelor de plasament, lipsa de abilitati in gestionarea banilor a fost dintotdeauna unul din principalele motive pentru care tinerii apelau la sprijinul lor si dupa parasirea institutiilor de protectie. Daca pe perioada locuirii in centrul de plasament un copil dispune, in medie, de cca. 64.000 de lei lunar (potrivit declaratiilor celor intervievati), suma provenita aproape in exclusivitate din alocatia oferita de stat, dupa parasirea centrului tanarul este pus in situatia de a administra o suma lunara care se situeaza, in medie, in jurul cifrei de 1.900.000 de lei (in cazul tinerilor sprijiniti prin proiect), venit rezultat, in cea mai mare parte, din munca (salarii sau venituri rezultate din prestarea unor munci ocazionale), dar si din ajutoare de somaj sau alocatii de sprijin pentru persoane cu handicap.

In acest context, primele deprinderi dobandite de tinerii asistati prin proiect au fost cele de economisire, situatie a carei frecventa ridicata de manifestare isi are explicatia in dorinta de asigurare a unei minime securitati personale, pentru perioada in care nu vor mai putea beneficia de suportul centrului. Pe de alta parte a fost nevoie de timp pentru ca tinerii sa invete sa-si gestioneze eficient veniturile, astfel incat sa-si poata acoperi toate cheltuielile ce pot interveni pe perioada unei luni calendaristice, dar si altele, de mai mare amploare. In aceste conditii, s-a produs treptat si o schimbare a obiceiurilor de consum, dinspre achizitia exclusiva a unor bunuri sau servicii de larg consum, (hrana, imbracaminte si incaltaminte, materiale igienico-sanitare etc.), spre bunuri de folosinta indelungata (produse de mobilier, electronice si electrocasnice).

Serviciile de asistenta psihologica - o nevoie constientizata ?

Lipsa increderii in fortele proprii si in cei din jur si, ca efect, teama "pentru ziua de maine", respectiv dificultatile de relationare cu "ceilalti" au reprezentat o alta categorie de probleme cu care s-au confruntat specialistii fundatiei in munca cu aceasta categorie de tineri. Pentru reusita fiecarui "proiect individualizat de interventie", ameliorarea acestei situatii era esentiala. In acesta directie a fost organizata o echipa formata dintr-un psiholog si un asistent social angajati pe proiect, care s-au bucurat de suportul psihologului Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului si al altor specialisti din cadrul unor institutii specializate de pe plan local.

Principalele carente de ordin psihologic ale acestei categorii de tineri isi au radacinile in separarea timpurie de mama (marea majoritate a beneficiarilor serviciului au fost despartiti de familie inca din primul an de viata), fiind amplificate de prelungirea perioadei de institutionalizare si de schimbarile frecvente ale mediului de viata. Potrivit studiilor de specialitate, consecintele iau, in aceste cazuri, forma handicapului de institutionalizare, care se manifesta in special prin:

complexe de provenienta, ce se caracterizeaza prin nostalgie, dor de parinti, tristete cauzata de inexistenta parintilor, dar si prin preocupari in directia identificarii acestora;

frustrare afectiva, ce determina nevroza de abandon, manifestata prin: inapetenta pentru activitati, agresivitate, sentimentul de culpabilitate, manifestari revendicative, pasivitate, gelozie, hiperegoism, deprimare;

imaturitate socio-afectiva, caracterizata prin ambivalenta afectiva, inconstanta, inconsecventa, sugestibilitate;

tulburari grave ale dezvoltarii psihomotrice, manifestate prin fragilitate biologica, intarzieri in dezvoltarea abilitatilor de comunicare verbala, respectiv in maturizarea conduitei inteligent adaptative.

Trairea traumatismelor experientei de viata pe fondul incoerentei, monotoniei si inadecvarii mediului educativ caracteristic unitatilor sociale de ocrotire accentueaza dificultatile procesului de adaptare si integrare sociala. Interventia unor schimbari in mediul de viata (mutarea dintr-o institutie de protectie in alta) provoaca, in plus, crize de adaptare, copilul rememorandu-si cu aceste prilejuri motivele separarii de familie si accentuandu-si complexele de provenienta, care devin dominante. Toate acestea perturba dinamica fireasca de punere in acord a aspiratiilor proprii cu posibilitatile si cu cerintele sociale.

Situatia surprinsa de psihologul angajat pe proiect la inceputul interventiei confirma toate aceste consideratii. Relatiile dintre beneficieri la inceputul activitatii de consiliere si asistenta psihologica erau extreme de fragile, dominand atitudinile de respingere reciproca. Comunicarea in grup era redusa la transmiterea faptelor si aspectelor de interes general. Atitudinea fata de lucratorii sociali a debutat cu rezerva si neincredere, in baza experientelor anterioare avute in centrele de plasament. Toate acestea s-au adaugat prezentei unor simptome evidente de dezvoltare psihomotorie intarziata si a tulburarilor de personalitate.

In acest context, interventia psihologului a vizat in primul rand corectarea si completarea personalitatii tinerilor si mai ales facilitarea integrarii lor in microgrup, cu consecinte vizand raportarea la societate. Asistenta psihologica a vizat formarea unor personalitati echilibrate, prin compensarea deficitului de dezvoltare intelectuala, recuperarea retardului psihofizic si social, prevenirea si reducerea complexelor de provenienta si a manifestarilor nevrozei de abandon. Alaturi de formarea tinerilor ca indivizi independenti, interventia prin consiliere si asistenta psihologica a avut, prin urmare, si un caracter corector si recuperator.

Demersul pe acesta directie a debutat prin stabilirea psihodiagnosticului fiecarui tanar si prin intocmirea fisei de urmarire a evolutiei psihocomportamentale. Sedinte de psihoterapie au fost organizate pe acesta baza, metodele de interventie la nivel de microgrup fiind combinate cu interventii la nivel individual. Experienta fundatiei a demonstrat ca terapia prin microgrup nu e eficienta in lipsa unei interventii la nivel de individ. Reevaluarea periodica a rezultatelor obtinute, a permis, dealtfel, readaptarea metodelor de interventie atat la nivelul grupului, cat si la nivel individual, pentru a fi cat mai aproape de problemele concrete ale tinerilor.

In mod concret, tinerilor le-au fost repartizate sarcini specifice privind imbunatatirea climatului de locuit si cresterea coeziunii de grup. Au fost depistati liderii informali ai grupurilor de fete si a celui de baieti, care au primit sarcina de a controla si stimula indeplinirea activitatilor de interes comun. S-au creat conditii de petrecere a timpului liber in grup in mod placut organizandu-se: sarbatoriri ale unor evenimente personale sau de grup, participari la spectacole, activitati sportive, tabere, excursii etc. Pe de alta parte, interventia asupra grupului a vizat omogenizarea acestuia, prin inducerea de aspiratii si scopuri apropiate valoric, in acest sens liderii informali fiind folositi ca moderatori. Desi s-au constatat diferente structural-comportamentale semnificative intre indivizi - cativa avand intelect liminar si subliminar, iar altii manifestand un comportament deviant, unii avand chiar antecedente penale -, masura a fost benefica pentru inceput, permitand organizarea vietii in comun prin atribuirea de statusuri si roluri.

Raportul psihologului la sase luni de la demararea interventiei (incetarea finantarii FRDS) semnaleaza o reducere evidenta a frecventei de manifestare a unor stari conflictuale si atenuarea vizibila a incompatibilitatilor individuale. In aceeasi perioada erau inregistrate trei reintegrari in familia naturala, alti doi tineri parasind institutia pentru a duce o viata independenta. Atat relatiile conflictuale intergrup, cat si cele cu lucratorii sociali se redusesera ca numar, frecventa si acuitate, in cazul majoritatii beneficiarilor putandu-se constata o usoara crestere a gradului de responsabilitate atat fata de propria soarta, cat si fata de statutul institutiei. La nivel de microgrup incepusera sa se cristalizeze legaturi stabile, in urma selectiei individuale. Neconstientizata la inceput, nevoia de consiliere si asistenta psihologica devenise manifesta, fiind privita cel putin ca "un mod de a se descarca, de a-si lasa grijile si problemele in sala de consiliere".

Integrarea in comunitate - un demers facil ?

In contextul proiectelor finantate de FRDS, dezvoltarea unor relatii bazate pe incredere si cooperare intre beneficiari ("bonding social capital") si la nivelul relatiilor dintre acestia si ceilalti membrii ai comunitatii ("bridging social capital"), respectiv institutiile cu care vin in contact ("linking social capital") este obiectivul primordial[4]. De aceea principalele directii urmarite de fundatie prin intermediul proiectului au vizat: (1) incurajarea unor actiuni de intrajutorare si conlucrare intre tineri si intre acestia si familiile lor (acolo unde a fost cazul), (2) dezvoltarea unor contacte si relatii cu membrii comunitatii - tineri voluntari, dar si vecini din cartier - respectiv (3) atragerea mediului de afaceri, a organizatiilor neguvernamentale si autoritatilor in oferirea de suport beneficiarilor proiectului.

Membrii familiei naturale sau extinse si, respectiv, colegii de centru ar reprezenta, potrivit ipotezei urmate in evaluarea noastra, persoanele cu care tinerii sunt sau se pot considera asemanatori. Rezultatele anchetei noastre au aratat ca familia, acolo unde exista, este lipsita fie de dorinta, fie de posibilitatea sprijinirii acestor tineri. Nereusita unor demersuri de reintegrare familiala a demonstrat ca, la acest moment, dezvoltarea unor relatii de incredere si suport intre tineri si familia lor naturala este dificila. Lipsa posibilitatilor de sprijin, conditiile precare de viata ale familiei, alaturi de prezenta unor comportamente deviante (alcoolismul), dar si constatarea unei identitati etnice sau religioase diferite de cele asumate de tineri determina refuzul fie de a se identifica, fie de a relationa cu membrii familiei naturale.

De cealalta parte, relatiile cu colegii de centru au fost influentate de doi factori principali: modificarile survenite in standardul de viata al tinerilor, respectiv tendinta acestora de a-si nega provenienta, cautand dezvoltarea de relatii in afara mediului de apartenenta (reteaua fostilor beneficiari ai serviciilor unor institutii de protectie de tip rezidential). In timp ce un centru de plasament ofera, in mod nediferentiat, conditii de viata ridicate beneficiarilor sai, parasirea acestui sistem aduce cu sine manifestarea primelor forme de inegalitate intre tineri, datorate diferentelor ce se manifesta in nivelul veniturilor (indeosebi intre cei fara un loc de munca sau care presteaza doar activitati ocazionale, pe de o parte, si "posesorii" unui loc de munca stabil, pe de alta parte). In conditiile unui suport material minimal oferit de fundatie pentru perioadele caracterizate prin lipsa veniturilor din munca, aceasta situatie a incurajat aparitia unor relatii conjuncturale, dominate de interesul de moment (asigurarea hranei), respectiv aparitia comportamentelor deviante (furturile), cu implicatii negative importante asupra nivelului de incredere si cooperare dintre beneficiarii proiectului.

Pe de alta parte, experienta fundatiei a aratat ca dezvoltarea unor relatii de colaborare intre tinerii proveniti din centrele de plasament este dificila tocmai datorita a ceea ce-i face asemanatori: apartenenta la aceasta categorie sociala. Dorinta de a se integra in comunitate genereaza deschidere mai ales spre dezvoltarea de relatii cu "ceilalti". Din acest punct de vedere, separarea (mai mult simbolica, e adevarat) a spatiilor destinate gazduirii fetelor, respectiv baietilor in centru, s-a dovedit a fi neproductiva. Dimpotriva, eforturile specialistilor fundatiei au trebuit, ulterior, canalizate in buna masura pe incurajarea dezvoltarii unor relatii de colaborare intre fete si baieti, si nu pe ingradirea relatiilor dintre acestia, cu atat mai dificila dovedindu-se incercarea de consolidare a unor relatii de cuplu intre cele doua parti.

In acest context, desi relatiile dintre beneficiari au fost unele de buna convietuire, acestea au avut la baza mai mult o atitudine de acceptare indiferenta a celuilalt si mai putin de incredere si ajutor reciproc. Avem de-a face se pare chiar cu o usoara diminuare, pe termen scurt, a nivelului capitalului social "bonding", asa cum o indica datele din tabelul urmator:

In categoria persoanelor fata de care tinerii sunt sau se considera diferiti am inclus toti ceilalti membrii ai comunitatii. Desi aceasta delimitare a fost mai mult o ipoteza de lucru si mai putin rezultatul unei riguroase evaluari a perceptiei tinerilor, datele culese de noi au aratat totusi ca marea majoritate a respondentilor se considera diferiti fata de toti cei ce beneficiaza de suportul unei familii. Din acest punct de vedere, evaluarea noastra a vizat aspecte legate de modul cum se raporteaza tinerii la principalele categorii de persoane din comunitate cu care au venit in contact: personalul unitatilor rezidentiale in care au locuit, colegii si profesorii de scoala, patronii si colegii de munca, vecinii de bloc sau de cartier.

Pe termen scurt, interventia specialistilor fundatiei pe directia integrarii in comunitatea locala a tinerilor a urmarit reducerea marginalizarii, respingerii, izolarii acestei categorii sociale de catre comunitate si a frustrarii ei ca reactie la o asmenea atitudine, formarea si consolidarea unui sentiment de siguranta si cresterea gradului de responsabilitate al tinerilor fata de propria viata si fata de comunitatea in care traiesc, respectiv reducerea infractionalitatii in randul beneficiarilor si formarea deprinderilor civice. Pe termen lung, fundatia si-a stabilit ca obiectiv realizarea unei mutatii in atitudinea comunitatii locale fata de aceasta categorie de tineri.

Demersurile pe acesta directie au urmat trei cai: (1) derularea de activitati in comun cu ceilalti membrii ai comunitatii (in special vecini) sau pentru comunitate (actiuni de ingrijire a spatiilor verzi sau parcuri din imediata apropiere a centrului, distribuirea unor materiale informative de interes comunitar realizate de fundatie etc.), (2) crearea unor relatii de intrajutorare intre tinerii din centru si persoane varstnice din comunitate (ajutor in gospodarie, in schimbul acordarii mai ales a unui sprijin moral, dar si material, gazduire etc.), respectiv (3) implicarea unor tineri voluntari din comunitate, care sa discute cu beneficiarii centrului "in vederea cunoasterii problemelor de viata".

Impactul acestor actiuni a fost unul diferentiat. Amplasarea centrului intr-un cartier muncitoresc al orasului a facilitat beneficiarilor doua tipuri diferite de contacte si, respectiv, de raportare la comunitate. Pe de o parte, situarea in vecinatatea unui imobil ce adaposteste familii aflate la limita saraciei si care prezinta caracteristicile unui mediu social carentat a generat reactii de respingere din partea tinerilor, impiedicand dezvoltarea unor relatii sociale stabile. Pe de alta parte, impunerea unor reguli stricte de raportare la comunitatea din imediata apropiere a centrului a avut efecte diferentiate: a asigurat, pe de o parte, acceptarea beneficiarilor proiectului de catre comunitate, dar a nascut si reactii de reticenta din partea tinerilor, pe de alta parte. Cel mai vizibil efect al proiectului in acesta directie a constat insa in cresterea atat a numarului, cat mai ales a frecventei si calitatii contactelor sociale ale tinerilor. Stabilirea unor relatii constante cu vecinatatea nu a condus insa, pe termen scurt, si la cresterea increderii in aceasta, asa cum o arata datele cuprinse in tabelul 6.

Alaturi de amplasarea centrului in comunitate si, consecutiv, de accentul pus pe asigurarea unor relatii de buna vecinatate, deschiderea manifestata in directia dezvoltarii de relatii cu "ceilalti" a constituit un factor esential in integrarea tinerilor in comunitate. Nivelul ridicat de incredere in "ceilalti semnificativi" o demonstreaza (vezi Tab. 6). Manifestarea insa a unei tensiuni intre "cine sunt" si "cine imi doresc sa fiu" duce, in cazul acestei categorii sociale, la o dezvoltare indeosebi a capitalului social "bridging", in detrimentul capitalului social "bonding". Tinerii manifesta un nivel ridicat de incredere nu atat in cei ce "le sunt asemanatori" cat mai ales in cei cu care "se considera (isi doresc sa fie considerati) asemanatori". Prin urmare, aceasta perioada de "socializare anticipativa" este caracterizata si printr-o proiectare a increderii in normele si valorile grupurilor in care se urmareste integrarea.

Accentul major in directia integrarii sociale a tinerilor a fost pus de catre specialistii fundatiei pe facilitarea accesului la un loc de munca, respectiv, a integrarii in colectivul de munca. In acest sens, beneficiarii au fost invatati cum sa se autoevaluaze din punct de vedere profesional, cum sa-si gaseasca un loc de munca, cum sa sustina un interviu de angajare s.a.m.d. Alaturi de lucratorii sociali, in demersurile de acompaniere a tinerilor la potentialii angajatori si de facilitare a integrarii lor in colectivul de munca au fost implicati si voluntari ai fundatiei.

Principalii factori care au influentat acest proces au fost: (1) dificultatile intampinate de tineri in adaptarea la un program de lucru strict (concretizate in absente, intarzieri etc.); (2) slaba pregatire practica pe care au dobandit-o in scoala, care, asociata prezentei unor disabilitati, a facut ca tinerii sa faca fata cu dificultate cerintelor si ritmului de munca impuse de angajatori; (3) perceperea unei stari de discriminare, ca si consecinta a orientarii lor inspre munci necalificate sau pentru care e nevoie de o calificare minima, adesea dobandita la locul de munca; (4) dezvoltarea unor comportamente deviante la locul de munca sau in legatura cu facilitatile puse la dispozitie de angajatori (furt, distrugeri de bunuri etc.). Acesti factori explica frecventa schimbare a locului de munca de catre tineri (in medie, doua locuri de munca pe an).

Un rol esential in reusita acestui demers l-au avut, pe de o parte, o buna monitorizare si mediere a relatilor de munca de catre specialistii centrului, respectiv disponibilitatea manifestata de angajatori in a organiza un sistem special de suport (cerinte adaptate potentialului tanarului, instruire, gazduire etc.) pentru integrarea acestor tineri, pe de alta parte. Asa se explica usoara crestere a increderii in firmele locale (angajatori), dar mai ales nivelul ridicat al increderii proiectate de tineri la nivelul colectivelor de munca din care fac parte.

Pe de alta parte, dorinta de construire si consolidare a unui mecanism durabil de interventie pentru acest tip de beneficiari la nivel local a determinat initierea de catre fundatie a unor actiuni in directia largirii "comunitatii de suport" pentru acesti tineri, prin implicarea a cat mai multor institutii publice si private de pe plan local, care au jucat sau pot juca, in viitor, un rol important in sprijinirea acestei categorii sociale.

In acest sens, alaturi de implicarea unei plaje largi de specialisti din cadrul acestor institutii in procesul de informare a tinerilor pe diverse teme specifice, fundatia a initiat, inca din perioada pregatirii proiectului, trei parteneriate locale, in care au fost atrase: Consiliul Local, Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Asociatia "Pro Democratia". Voluntarii Pro Democratia au participat la actiunile de socializare si de educatie civica, specialistii DGJPDC au fost implicati in delimitarea cadrului de actiune al proiectului, precum si in identificarea nevoilor grupului de beneficiari si in oferirea de servicii de consiliere si socializare a acestora (prin punerea la dispozitia proiectului a serviciilor unui psiholog), Consiliul Local asumandu-si rolul de a pune la dispozitie spatiul necesar amenajarii locuintelor destinate beneficiarilor.

In consolidarea unor modalitati de raportare a tinerilor la institutile locale au contat doi factori principali: pe de o parte, asimilarea acestor institutii unor (posibile) surse (prezente sau viitoare) de sprijin, iar, pe de alta parte, tipul de suport (preconizat a fi) oferit de institutia respectiva - unul pasiv, cu care au fost obisnuiti tinerii in trecut sau unul activ, cu implicarea sustinuta a beneficiarilor. De aici si impactul diferentiat asupra capital social "linking", asa cum o arata si datele din tabelul urmator:

O trecere in revista a iesirilor din centru intamplate pana la data realizarii studiului nostru confirma principalele tipuri de suport, respectiv de relatii sociale care conteaza in integrarea sociala a acestei categorii sociale:

III. CONCLUZII SI RECOMANDARI

Ne aflam in prezenta unei situatii de criza ?

Analiza noastra a pus in valoare o paleta de probleme majore cu care se confrunta tinerii o data cu parasirea centrelor de plasament, probleme care isi au radacinile atat in deficientele sistemului de servicii de protectie a copilului in Romania, cat si in clivajele care se manifesta intre diversele mecanisme de suport social care se adreseaza, de-a lungul vietii, acestei categorii sociale. Problemele enuntate consideram ca definesc o situatie de criza, a carei principali parametrii sunt urmatorii:

modificarea brusca a standardului de viata al tinerilor, cel mai adesea in sens negativ. Este recunoscut ca in acest moment, in Romania, sistemul de protectie a copilului asigura, in mod nediscriminatoriu, un standard de viata relativ ridicat beneficiarilor. In acest context, iesirea din sistem aduce cu sine manifestarea, pentru prima data, a unor situatii de inegalitate intre tineri, caracterizata de discrepantele ce apar la nivelul veniturilor si, implicit, al standardului de viata. Consecintele acestei stari de fapt se manifesta pe doua planuri: pe plan individual provoaca frustrare, accentuand lipsa de incredere in fortele proprii, in timp ce pe planul relatiilor interpersonale dintre tineri duce la manifestarea unor comportamente deviante (furtul), care creeaza conflicte si genereaza neincredere in "celalalt", diminuand nivelul capitalului social "bonding". Aceasta situatie se manifesta pe termen scurt, pana la stabilizarea surselor si a nivelului veniturilor, suprapunandu-se sau afectand insa, in buna masura, perioada in care tanarul beneficiaza de serviciile oferite post-institutionalizare (1-2 ani);

schimbarea semnificativa a sistemului de reguli. Inevitabil, orice serviciu post-institutionalizare va trebui sa faca trecerea de la un mediu dominat de reguli rigide, specifice unei institutii de tip carceral, la un sistem de reguli flexibil, care sa poata fi discutat impreuna cu si asumat de beneficiari. Acest demers nu este insa unul lipsit de dificultati. Pe de o parte, necesitatea adaptarii la un regim de munca caracterizat, de asemenea, de reguli stricte, genereaza reactii disproportionate, care conduc la schimbari frecvente ale locului de munca si la preferinta pentru prestarea de munci ocazionale. Pe de alta parte, aparitia, la nivel de grup, a unor comportamente deviante (furturi, distrugeri de bunuri "comune" etc.) genereaza tendinta de reimpunere a unui regim rigid de reguli (restrictionarea accesului la bunuri si servicii comune etc.);

lipsa de informatii si deprinderi in a opera in viata sociala reala. Pentru majoritatea tinerilor care parasesc centrele de plasament dobandirea unor abilitati de autonomie individuala (gatit, intretinerea curateniei in spatiile de locuit si a igienei personale, spalatul rufelor precum si administrarea veniturilor), respectiv medierea integrarii lor in colectivitate sunt cele mai importante obiective. Aceste nevoi indica dificultatile pe care le intampina tinerii in adaptarea la un stil de viata independent, lor adaugandu-li-se lipsa de cunostinte solide si practice in meseriile pentru care s-au pregatit in scoala, fapt ce-i pune, adesea, in situatia de a accepta locuri de munca necalificate sau care necesita o "calificare la locul de munca", situatie care genereaza un pronuntat sentiment de discriminare;

revelarea unor carente de ordin psiho-social. Lipsa increderii si confortului personal, sociopatiile, tulburarile de comportament, homosexualitatea sunt cateva dintre cele mai importante aspecte care definesc situatia acestor tineri la parasirea centrelor de plasament. In acest context, cresterea numarului, frecventei si calitatii contactelor sociale conduce, pe de o parte, la accentuarea neincrederii in fortele proprii, prin constientizarea de catre tineri a "distantei" care ii separa de "ceilalti", iar, pe de alta parte, intareste dorinta lor de integrare in societate, construind un teren propice dezvoltarii capitalului social "bridging";

interventia unor rupturi la nivelul sistemului de suport. Pe de o parte, sistemul de servicii destinate pregatirii copiilor pentru perioada post-institutionalizare este slab dezvoltat, in ciuda unor evolutii pozitive produse in ultimul timp (organizarea unor module de tip familial in cadrul centrelor de plasament de tip clasic, identificarea unui loc de munca pentru tanar, inainte de a fi nevoit sa paraseasca centrul etc.). Pe de alta parte, autoritatile locale nu dispun de resursele necesare preluarii responsabilitatii de sustinere a acestor tineri, ulterior iesirii lor din sistem sau parasirii unei forme intermediare de suport (cum e cel pus la punct prin proiectul ce a facut obiectul prezentului studiu de caz). Lipsa de continuitate in oferirea de suport acestei categorii sociale conduce la aparitia si amplificarea, in timp, a unei starii de incertitudine / insecuritate a tinerilor cu privire la viitor. Aceasta stare genereaza, adesea, comportamente "aberante" - cum este cel de economisire a veniturilor obtinute pe perioada in care beneficiaza de o forma intermediara de suport - dar si neincredere in institutii, diminuand nivelul capitalului social "linking".

Se poate actiona mai eficient ?

Evidentierea problemelor cu care se confrunta tinerii dupa parasirea centrelor de plasament, a solutiilor puse in practica de Fundatia "Lumina" pentru rezolvarea acestor probleme si a modului in care aceste solutii si-au dovedit eficienta, ne indreptateste sa facem cateva observatii si recomandari legate de posibilitatea imbunatatirii asistentei acordate acestei categorii sociale, prin intermediul unor proiecte similare:

evitarea organizarii acestui tip de servicii (modulului rezidential) in spatii in care este posibila reproducerea mediului rezidential clasic, chiar daca sunt eliminate cele mai importante inconveniente ale acestuia. Un spatiu rezidential impropriu, care favorizeaza aglomerarea, permitand asimilarea lui centrelor de plasament, va limita posibilitatile de interventie ale specialistilor, alimentand rezistenta la schimbare a tinerilor, cu efecte importante asupra impactul programului;

organizarea de intalniri, la sediul centrului, intre actualii si potentialii (viitorii) beneficiari ai programului, pentru familiarizarea celor din urma cu parametrii programului;

instituirea (in conditiile in care tinerii nu au beneficiat de servicii specifice care sa pregateasca iesirea lor din sistem) a unei perioade "tampon", care sa favorizeze integrarea lor in noul mediu. In aceasta perioada, tinerii ar trebui sa beneficieze inclusiv de suport material, iar specialistii centrelor de plasament de unde provin (responsabilii de caz) ar trebui implicati in facilitarea integrarii lor in colectiv si in dezvoltarea, impreuna cu specialistii fundatiei, a planului individual de interventie;

organizarea si reconfigurarea periodica, impreuna cu beneficiarii, a sistemului de reguli, pentru a asigura un grad ridicat de indeplinire a lor, respectiv a unui plan de interventie riguros pus la punct, cu responsabilitati precise privind implicarea beneficiarilor;

asigurarea unui personal de specialitate bine si permanent instruit, care sa fie capabil sa ofere asistenta permanenta si personalizata beneficiarilor;

evitarea unei abordari de tip negativ, bazata pe pedeapsa ("amenintarea cu datul afara") care dezvolta un climat de nesiguranta si afecteaza impactul general al interventiei. Abordarea unei atitudini pozitive, care sa stimuleze identificarea de catre tineri, cat mai devreme, a unor alternative de locuire si sa incurajeze (eventual chiar sa ofere suport material pentru) parasirea centrului chiar inainte de termenul limita.

Pe de alta parte, problema continuarii proiectului in alti parametrii decat cei proiectati ridica semne de intrebare asupra ideii de sustenabilitate. In cazul de fata, tinand cont de conditiile in care se deruleaza proiectul la doi ani de la incheierea finantarii FRDS, exista riscul ca un serviciu care s-a dorit o alternativa la sistemul public sa se transforme intr-unul de tip traditional, mai degraba decat sa produca o diseminare in sistem a unei experiente inovatoare.

IV. ASPECTE METODOLOGICE

Datele supuse analizei noastre au fost culese in lunile septembrie si octombrie 2003, principalele metode utilizate in acest sens fiind interviul in profunzime, focus-grupul, respectiv ancheta pe baza de chestionar. Au fost realizate interviuri in profunzime cu conducerea fundatiei, respectiv cu psihologii implicati in munca cu acesti tineri. Focus-grup-uri au fost organizate cu personalul unuia dintre centrele de plasament din orasul Braila, respectiv cu specialistii implicati in proiectul "Prima casa, primul pas". Au fost aplicate chestionare tinerilor care se aflau in situatia de a parasi centrele de plasament (viitori beneficiari ai serviciilor oferite de fundatie), respectiv celor care au beneficiat deja de serviciile centrului Fundatiei "Lumina" pana la data realizarii anchetei noastre. Aplicarea chestionarelor a fost urmata de realizarea unor interviuri in profunzime cu cativa dintre acesti tineri.

Au fost intervievati, in total, un numar de 30 de tineri (15 din centre de plasament si 15 din centrul "Lumina"), datele astfel obtinute fiind folosite pentru comparatie. Cele doua grupuri de analiza au fost structurate in functie de doua variabile considerate de relevanta majora: genul caruia ii apartine respondentul (feminin / masculin), respectiv forma de invatamant frecventata (expresie a prezentei unor dizabilitati). Din aceasta perspectiva structura celor doua grupuri a fost urmatoarea:

* institutionalizati la varsta de: sub 1 an, intre 1 si 6 ani, intre 7 si 8 ani

In conditiile unor resurse limitate (umane, materiale si de timp) accentul a fost pus insa pe o analiza de tip calitativ, datele cantitative nepermitand o interpretare statistica care sa confere o rigurozitate stiintifica ridicata analizei, ele fiind puse mai ales in slujba sustinerii componentei calitative a cercetarii. In acest context, studiul de fata se impune a fi privit sub rezerva acestor limite ce au intervenit la nivelul resurselor, iar demersul nostru trebuie considerat ca un posibil model de analiza care sa fie dezvoltat ulterior.

Cu toate acestea consideram ca studiul ofera o imagine complexa si corecta asupra problematicii acestei categorii sociale, oferind, in acelasi timp, posibile directii de actiune celor ce isi propun sau se afla in situatia derularii unor proiecte similare celui ce a facut obiectul analizei de fata.