Copilaria. Rolul adultului. Tendinte si provocari.

Copilaria. Rolul adultului. Tendinte si provocari

In acest capitol vom oferi cateva notiuni teoretice despre copii si adulti. Despre ce vorbim cand spunem "copii"? S-a schimbat acest concept de-a lungul timpului? Si, mai important decat atat, s-a schimbat felul in care adultii privesc copiii de-a lungul timpului? Care sunt reperele? In acelasi timp, care este rolul adultului in viata copilului? Si, in cele din urma, care sunt tendintele si care sunt provocarile cu care se confrunta copiii si adultii "in zilele noastre"?

1. Copilul - Teorii asupra dezvoltarii copilului

Preocupari asupra dezvoltarii umane au existat inca din Antichitate, insa trei opinii filosofice sunt considerate a fi mai influente. Thomas Hobbes (1588 - 1679), filosof englez, oferind o definitie a naturii umane ca o forma de cooperare auto interesata, aprecia copilul - si in general omul - ca fiind rau din nastere. Ca atare, el trebuie controlat si disciplinat de catre parinti, ei avand control total si absolut asupra copilului. Perspectivele lui John Locke (1632 - 1704) si Jean-Jacques Rousseau (1712 - 1778) - ambii propunatori ai "educatiei centrate de copil" - sunt radical diferite. Copilul nu se naste nici rau si nici bun, ci "tabula rasa", deci poate fi modelat de catre mediu si educatie. Copilaria este un stadiu in devenirea umana, iar prin educatia potrivita copiii pot deveni fiinte rationale si adulti responsabili (Locke). Potrivit lui Rousseau, la nastere copiii sunt buni si inocenti, iar mediul ar trebui sa le permita dezvoltarea completa si naturala. Notiunea se aplica doar baietilor, fetele fiind educate precoce ca avand un rol de sprijin, suportand cu stoicism nedreptatile vietii. Perspectivele actuale asupra copilariei sunt intr-o "lupta" continua cu aceste puncte de vedere.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, copilaria a devenit subiect de cercetare stiintifica, teoriile dezvoltate fiind sustinute de observatii testabile asupra copiilor. Pana atunci, studiul copilariei era "rezervat" filosofilor. Darwin, Freud, Vigotsky, Piaget si Bowlby sunt cei mai credibili ca urmare a contributiilor lor critice si fundamentate stiintific. Altii precum Key, Dewey, Kano, Montessori, Jebb si Spock au imbogatit cunoasterea copilului prin perspective filosofice si pedagogice.

Charles Darwin (1802 - 1882) a fost primul om de stiinta care a studiat copilaria in mod sistematic, inaintea elaborarii teoriei evolutioniste. A efectuat experimente pe fiul sau mai mic, comparandu-l din punct de vedere al dezvoltarii, cu fiica sa si cu alte specii. Pe baza acestor observatii, si-a dezvoltat teoria potrivit careia intre oameni si animale, respectiv intre animale, exista mai degraba un continuum de trasaturi, decat diferente radicale. Ideile sale privind elementul innascut-dobandit inca mai creeaza controverse (Oudenhoven & Wazir, 2006).

Ellen Karolina Maria Key (1849 - 1926) a militat cu optimism si vehementa pentru investitia intr-o educatie sanatoasa a copiilor si, mai ales, pe implicarea mamelor in viata copiilor lor. Desi convingerile sale privind educatia au avut un substrat religios puternic si destul de ingust, a reusit sa influenteze politicieni si pedagogi contemporani (Dewey, Montessori si 21

altii), care i-au preluat unele idei.

Sigmund Freud (1856 - 1939) intelege dezvoltarea umana prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual. Aparatul psihic refuleaza dorinte, in special cele cu continut sexual si agresiv, acestea fiind conservate in sisteme de idei inconstiente. Conflictele inconstiente legate de dorintele refulate au tendinta de a se manifesta in vise, acte ratate si simptome. Copiii mici sunt considerati a fi puternic impresionabili si mult mai receptivi decat in orice perioada ulterioara, astfel incat orice experiente vor intalni la inceput, acestea vor avea consecinte permanente (Schaffer, 2005). Spre finalul vietii, si-a remodelat perspectiva asupra eliberarii sexuale, ca urmare a impactului negativ pe care l-a avut asupra publicului.

John Dewey (1859 - 1952), filozof, psiholog si pedagog american, s-a preocupat de problemele educatiei copilului. Punctul de pornire in educatie il reprezinta instinctele si abilitatile copilului; ea fiind privita ca un proces din viata, nu doar ca o pregatire a copilului pentru viitor. Dintre ideile sale in acest sens mentionam: materiile trebuie sa fie in concordanta cu interesele copilului si centrate pe elevi, nu pe teme; invatarea devine reala cand se problematizeaza pentru copil materialul; sarcina de lucru trebuie sa se sprijine pe experienta sa si sa-i fie oferita atunci cand el este gata pentru ea; experienta scolara are rolul de a dezvolta tanarului un spirit de investigatie si de a-l pregati pentru participarea activa la locul sau in comunitate.

Jigoro Kano (1860 - 1938), fondator Judo, un mijloc de a asigura dezvoltarea umana. Era convins ca potentialul de a invata exista in fiecare copil, iar educatia nu trebuia adresata doar celor bogati, ea fiind cel mai valoros lucru din lume. Educarea unei singure persoane poate aduce beneficii intregii societatii chiar si la zeci de generatii urmatoare.

Maria Montessori (1870 - 1952), medic si pedagog italian, a creat o metoda speciala de educare a copiilor cu varste cuprinse intre un an si cinci ani. Si-a perfectionat ideile si aplicarea acestora in practica incepand cu 1907, de cand a fost numita la conducerea unui grup de crese si gradinite dintr-o zona foarte saraca a orasului Roma. Acolo a inceput sa aplice consecvent ideile sale educationale, care se concretizasera intre timp intr-o adevarata metoda educationala, metoda Montessori. Principiul de baza este auto-educarea si aplicarea celor invatate direct, nemediat. Propune crearea de grupe educationale, incurajarea copiilor de a lua decizii proprii pe care sa le respecte, utilizarea de materiale didactice bogate, accesibile, distractive, iar curatenia si aranjarea locului unde isi desfasoara activitatea copiii sunt facute de ei insisi. A sustinut ca deficienta mintala nu este un factor ce tine exclusiv de copil, ci si de mediul in care traieste acesta.

Eglantyne Jebb (1876 - 1928), fondatoarea Organizatiei Salvati Copiii U.K. (Save the Children Fond), spunea: "Eu cred ca trebuie sa revendicam anumite drepturi pentru copii si sa actionam pentru recunoasterea lor universala". In 1923, a sintetizat drepturile copilului intr-o declaratie in cinci puncte numita Declaratia Drepturilor Copilului, care a fost agreata in unanimitate de Adunarea Generala a Uniunii Internationale Salvati Copiii. In 1924, aceasta a fost adoptata de Liga Natiunilor. Cele cinci puncte au devenit cunoscute ca "Declaratia de la Geneva". Documentul dorea sa ofere protectie copiilor care, in urma Primului Razboi Mondial, se aflau in situatii deosebit de tragice si continea urmatoarele prevederi:

1. Copilului trebuie sa i se asigure mijloacele necesare pentru dezvoltarea sa normala din 22

punct de vedere fizic si spiritual;

2. Copilul care este infometat trebuie hranit, copilul care este bolnav trebuie ajutat, copilul care prezinta un retard de dezvoltare trebuie sustinut, copilul delicvent trebuie recuperat (indreptat), iar copilului orfan sau fara adapost trebuie sa i se ofere adapost si ajutor;

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Copilul trebuie sa fie primul beneficiar al ajutorului in momentele dificile;

4. Copilul trebuie sprijinit sa-si castige existenta si trebuie protejat impotriva oricarei forme de exploatare;

5. Copilul trebuie crescut in spiritul utilizarii propriilor abilitati pentru ajutorarea oamenilor.

Importanta Declaratiei de la Geneva consta in faptul ca pentru prima data drepturile copilului au devenit un concept in dreptul international public, aceasta devenind un punct de referinta pentru viitoarele initiative legislative in domeniul drepturilor copiilor.

Lev Semyonovich Vigotsky (1896 - 1934) vedea natura umana ca pe un produs socio-cultural. Copiii nu trebuie sa reinventeze lumea, ei pot beneficia de intelepciunea acumulata de generatiile anterioare si intr-adevar nu pot evita acest lucru in interactiunile cu cei din jur. Deci, dezvoltarea cognitiva este prin excelenta un produs socio-cultural, care integreaza trei aspecte: culturale, interpersonale si individuale. Pentru a elucida natura proceselor interactive, propune un concept fundamental - zona proximei dezvoltari, definit ca intervalul dintre ceea ce stiu copiii deja si ceea ce pot sa invete in conditii de indrumare. Valoarea teoriei lui Vigotsky rezida in importanta acordata ideii de a vedea copiii in contextul lor socio-cultural si de a nu-i trata ca unitati izolate. Cu toate acestea sunt evidentiate ca limite majore neglijarea varstei si a individualitatii copiilor ca factori de influenta asupra dezvoltarii, pe de o parte, dar si ignorarea aspectelor emotionale in dezvoltarea socio-cognitiva, pe de alta parte.

Jean Piaget (1896 - 1980), cel mai influent psiholog in domeniul psihologiei dezvoltarii, a elaborat teoria dezvoltarii cognitive. Prin observatii detaliate ale activitatii copiilor si interviul clinic, a ajuns la concluzia ca fiecare copil parcurge, in mod succesiv, in dezvoltarea sa intelectuala, patru stadii: senzoriomotor (aproximativ de la nastere pana la 2 ani), preoperational (aproximativ de la 2 ani la 7 ani), stadiul operatiilor concrete (aproximativ de la 7 ani la 11 ani) si stadiul operatiilor formale (aproximativ peste 11 ani). Trecerea de la un stadiu la altul este influentata atat de experientele particulare ale copilului, cat si controlata prin procesele de maturizare determinate biologic. Fiecare nou stadiu imbogateste repertoriul cognitiv al copilului cu niveluri de gandire mai sofisticate si reprezinta o modalitate tot mai complexa de a conceptualiza realitatea. Cu toate ca teoria lui Piaget a adus numeroase contributii la practica educationala (conceptul de a fi "apt", implicarea activa a copilului intr-un mediu stimulativ, chestionarea copiilor, utilizarea materialelor concrete etc.), a fost si criticata, mai ales in privinta a doua aspecte. Primul se refera la subevaluarea abilitatilor copiilor mici: prin utilizarea unor metode/materiale cu mai multa semnificatie pentru copii, alti cercetatori au identificat succesul copiilor la probe mai devreme decat constatase Piaget. Al doilea aspect se refera la perspectiva liniara si fixa a stadiilor gandirii: asa cum arata date recente, modificarile la nivelul functiilor cognitive au loc mai putin abrupt si nu in maniera atat de generala pe cat presupune modelul stadial al lui Piaget.

Benjamin Spock (1903 - 1998) a revolutionat modul de crestere a copiilor prin cartea sa, "Ingrijirea sugarului si a copilului" (1948), desi, la o examinare in detaliu, sfaturile sale sunt bazate pe consideratii pur subiective, presupuneri, folclor si experienta sa cu cazuri clinice 23

(deci, atipice). Acelasi lucru se aplica si in cazul asa-zisilor experti si nu e de mirare ca apar schimbari bruste in ceea ce considera acestia ca fiind acceptabil in cresterea copiilor. De exemplu, in anii 1930, accentul era pus pe strictete, in mare masura datorita lui Truby King (1924), un pediatru care sfatuia mamele sa hraneasca copiii la ore fixe, sa nu raspunda cand copilul plange pentru a solicita atentia. In anii 1950, accentul a trecut spre permisivitate ca urmare a recomandarilor lui Spock. Insa si acesta si-a schimbat opinia cand a fost blamat de problemele elevilor si manifestarile nedorite ale tineretului din anii 1960 (Schaffer, 2005).

John Bowlby (1907 - 1990) si teoria sa despre atasament au influentat dominant intelegerea dezvoltarii sociale timpurii. Potrivit autorului, atasamentul (legatura emotionala, de lunga durata cu un anumit individ) are atat o functie biologica - supravietuirea, dar si una psihologica - dobandirea securitatii. Acest lucru functioneaza doar daca parintii raspund mutual la comportamentul copilului - de aici si dezvoltarea unui sistem parental al atasamentului, care a aparut in cursul evolutiei si care asigura programarea parintilor pentru a raspunde semnalelor copilului. Ipoteza lui Bowlby arata ca daca intre mama sau substitutul ei si copil nu se formeaza o relatie de atasament in primii de viata, acest lucru va afecta dezvoltarea emotionala a copilului, predispunandu-l la probleme comportamentale. Criticii acestei teorii considera ca legatura nu este una ferma: experientele timpurii aseaza fundatia, insa evenimentele ulterioare pot modifica cursul dezvoltarii.

Philippe Ariès sustine ca varsta copilariei, asa cum o percepem astazi, in culturile de tip european, este o inventie moderna. Copiii erau vazuti ca adulti, cu toate ca intr-o versiune mai mica, si, in masura posibilitatilor, erau tratati la fel. In picturile din Evul Mediu, erau reprezentati ca adulti in miniatura, singura diferenta fiind marimea corpului. Mai mult, se astepta din partea lor sa ia parte la aceleasi activitati cu adultii, in munca sau in joc. Varsta cronologica nu era un semn distinctiv, cum este acum; totusi, ceea ce conta mai mult in momente de criza erau puterea si abilitatile care diferentiau copiii intre ei si ii faceau capabili sa contribuie la supravietuirea familiei si la starea de bine a societatii. Abia in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea copilaria si-a construit o identitate sociala separata in biografia umana; copiii sunt din ce in ce mai separati de lumea muncii si primesc gradat statutul de grup subcultural distinct. Astfel, au inceput sa fie reprezentati ca si copii la nivel infatisarii si al hainelor, cu toate ca acest lucru s-a limitat la inceput doar la baieti - "baietii au fost primii copii specializati" (Ariès, 1962).

In general, modificarea fost una lenta - de la maltratarea copiilor in epoca antica si cea medievala, la angajarea lor in fabrici si mine (secolul al XIX-lea), pana la ideea drepturilor copiilor, de data recenta (Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului, 1989).

Intrebari pentru cititor: Cum sunt priviți copiii in prezent, in Romania? Care sunt demersurile care se fac pentru ca aceștia sa aiba o viața mai buna? Cine face aceste demersuri?

2. Adultul - roluri in viata copilului

Rolurile adultilor reprezinta un set de asteptari fata de acestia in relatie cu copiii. Rolurile au fost definite ca "un buchet de atribute si asteptari social determinate, asociate unor pozitii sociale" (Turner 1998). 24

Ce roluri poate indeplini un adult fata de un copil? Enumeram in cele ce urmeaza o gama de roluri dezirabile care nu intotdeauna, din pacate, sunt si manifeste. In practica este dificil de a separa aceste roluri, ele intersectandu-se in diferite situatii de viata.

. Rol de parinte

Ce inseamna "sa fii un parinte bun"? Care ar fi raspunsul la aceasta intrebare daca ne gandim ca in unele epoci copiii erau sacrificati zeilor si acest lucru nu numai ca nu scandaliza, dar era valorizat ca pozitiv, sau ca in unele culturi casatoria fetei se face dupa anumite reguli stabilite de catre parinti?

Este dificil sa definesti ceea ce inseamna un "parinte bun" sau sa iti asumi responsabilitatea de a afirma in fata familiei sau a comunitatii ca un parinte "nu este bun". Poate ca o calitate importanta a adultului si implicit a unui parinte ar fi abilitatea de a percepe copilul in mod realist. Una dintre cele mai mari erori pe care o poate comite un parinte este sa nu isi priveasca copilul ca pe un copil, cu etapele sale de dezvoltare, cu nevoi speciale, ci sa il perceapa ca o pe fiinta independenta psihic, cu reactii adulte si cu nevoi adulte. In multe cazuri, parintii sunt prea preocupati de lumea lor interioara si de propriile lor nevoi pentru a mai avea grija si de un copil7

7 Sursa: http://www.copilul.ro/comunicare-copii/dezvoltarea-morala-la-copii/Problemele_adultilor_si_rolul_de_parinte-a5167.html

. Rol de educator (invatator, profesor etc)

Cunoasterea si intelegerea lumii inconjuratoare de catre copil este un proces complex si de durata care nu s-ar putea desfasura optim fara interventia adultului asupra copilului prin procesul de educatie (formala, non-formala si informala). Adultului, in general si adultilor - cadre didactice in special, le revine sarcina de a selecta din intregul bagaj cultural si experiential al omenirii acele cunostinte, experiente pe care sa le transmita copilului cu scopul de a-l transforma pe acesta intr-o fiinta autonoma, o personalitate. Provocarea pentru adultul - educator consta in a nu transmite copilului informatia gata "regurgitata", prelucrata, ci a de crea copilului cadrul pentru actiune proprie, reflectie si descoperire.

. Rol de specialist si detinator de competenta in diferite domenii

Pentru copil, adultul este cel care "cunoaste" lucruri, stie "sa faca", sa transforme, sa imbunatateasca si "stie sa fie" intr-un fel anume potrivit fiecarei situatii. Adultul joaca rol de expert pentru copil, fie in domeniul in care lucreaza, fie in gospodarie. Implicarea copilului in sarcini de invatare si practice, utilitare, in gospodarie si in afara ei, sub indrumarea si exemplul parintelui au rolul de a-l responsabiliza pe copil, de a-i trezi interesul spre cunoastere si de a-i forma abilitati necesare vietii de zi cu zi.

. Rol de model si reper valoric

Se vorbeste astazi tot mai mult de o criza a valorilor in societatea contemporana si mai ales in familie. Adultul este cel care, voluntar sau nu, il influenteaza pe copil in respectarea sau nu a normelor si construirea propriului sistem de valori. Normele cuprind ceea ce simtul comun considera a fi "bine" sau "rau". Valorile se refera la definirea "binelui sau raului", se aproprie mai mult de idealurile impartasite de un grup. Daca normele induc sentimentul indivizilor ca "asa ar trebui sa se comporte in mod normal", valorile inseamna "asa sper sau doresc sa ma comport". O valoare poate reprezenta un criteriu care determina alegerea 25

unei alternative dintre mai multe. Copii doresc sa se comporte ca si adultii de succes din jurul lor. Pretuiesc oare acestia binele, frumosul, adevarul, dreptatea, toleranta, respectul? Ce mesaj transmit adultii de astazi copiilor? Ce valori vor imbratisa copiii nostri? intrebari al caror raspuns trebuie sa ne preocupe

. Rol de consilier

Adultul este cel care ar trebui sa fie alaturi de copil in orice moment, pentru a-l ajuta sa depaseasca cu succes orice situatie problematica. Analiza problemelor, cautarea alternativelor, anticiparea efectelor, asumarea responsabilitatilor sunt procese necesare a fi exersate de fiecare copil sub indrumarea unui adult.

. Rol de indrumator spiritual

Fiecare fiinta isi formuleaza la un moment dat intrebari despre cine suntem, ce cautam pe pamant si incotro ne ducem. Adultii din jurul copiilor au rolul de a-i ajuta pe acestia sa inteleaga viata si principalele momente ale ei, sa le cultive dorinta de reflectie si de gasire a propriului sens in lume. Parintii mai ales sunt cei care il pot influenta mult pe copil in orientarea spre o anumita religie, adesea impunand-o.

. Rol de sustinere si motivare

Crearea cadrului in care copilul sa isi poata desfasura jocurile si activitatile, punerea la indemana a resurselor, stimularea copilului spre a se implica in activitati, incurajarea acestuia, lauda, oferirea de ajutor, sunt sarcini ale adultilor din preajma copiilor. Copilul trebuie sa aiba langa el un adult pe care sa poata conta. "Antrenarea" perseverentei, a rezistentei la efort, stabilirea de obiective si gasirea resurselor si mijloacelor pentru atingerea lor reprezinta alte directii prin care adultii isi exercita rolul de sustinere si motivare fata de copii.

. Rol de partener

Desi adultul are un ascendent de varsta, experienta, educatie si putere asupra copilului adesea este necesar ca el sa se raporteze la copil ca la un tovaras de joaca, munca si invatare. Dezvoltarea in parteneriat adult-copil a unor proiecte, participarea impreuna la jocuri si activitati intaresc relatia dintre adult si copil si au multiple valente formative asupra copilului.

. Rol normativ

Uneori adultului ii revine si rolul de a-l informa pe copil despre ceea ce este bine si ce nu si de a-i impune sa se comporte in consecinta. Este o etapa fireasca in devenirea ca fiinta morala a copilului care ulterior va interioriza aceste norme si reguli externe impuse de adult.

. Rol de ocrotitor

Asigurarea Drepturilor Fundamentale ale copilului (dreptul la viata si ingrijire, la securitate, la educatie si sanatate etc.) si prevenirea abuzului de orice fel asupra copiilor sunt obligatii fundamentale ale oricarui adult.

Intrebari pentru cititor: In care dintre roluri ma regasesc eu ca adult? Ce aș putea sa fac mai bine in aceste roluri pe care le am pentru copii? 26

Tendinte si provocari

Intr-o lume in care schimbarile sunt accelerate, iar copiii le traiesc uneori concomitent cu adultii, adultii nu sunt pregatiti cu raspunsuri potrivite la problemele cu care se confrunta copiii. Studii efectuate recent arata ca pubertatea incepe mai devreme. Copiii au acces nelimitat la informatie de toate tipurile de la varste fragede, fiind pusi in fata faptului de a alege, de a se responsabiliza si de cunoaste lucruri destinate pana nu demult adultilor. Mediatorii traditionali, adultii, au un rol din ce in ce mai scazut in viata copiilor; copiii invata sa-si rezolve problemele singuri sau apeland la prieteni; exista reclame care se adreseaza direct lor si nu adultilor, asa cum se intampla in trecut, si lista ar putea continua.

Observam o serie de tendinte si evenimente in care sunt implicati copiii. Provocarea este aceea de a da un sens acestei colectii simple dar largi de informatii empirice si de a gasi conexiuni si convergențe intre evenimente aparent diferite. O parte din informatiile gasite ar putea fi clasificate drept cauze sau baze ale noilor nevoi emergente: tendintele mondiale precum schimbarile demografice in natura familiei, in marimea familiei si speranta de viata s-ar clasifica intr-un singur set. Similar, globalizarea economiei mondiale, comercializarea tot mai crescuta a stilurilor de viata, folosirea tot mai mare a noilor tehnologii, provocarile erei informatiilor si degradarea mediului inconjurator, poluarea, stau la baza altor cateva nevoi "noi". Alte intrari trec in categoria de procese sociale largi, ce se desfasoara si interactioneaza cu anumite caracteristici locale care la randul lor ofera o diversitate considerabila. Acesta este un teren complex. O separare clara a "cauzei" si "efectului" nu este nici posibila si nici necesara deoarece focalizarea noastra ramane explicit pe rezultatele acestor procese pentru copii.

Ideea pe care dorim sa o prezentam aici este aceea ca noile nevoi emergente par sa creasca exponential si acest lucru face dificila posibilitatea de a le face fata, ca sa nu vorbim de a le raspunde adecvat. Se pare ca se intampla prea multe cu copiii pe prea multe fronturi. Suntem familiarizati cu alte "explozii", in special in domeniul stiintei si tehnologiei informatiilor unde lucrurile au evoluat chiar mai rapid decat a prezis Bill Gates (Twist 2004). Cat de pregatiti suntem, insa, ca adulti, pentru a transforma aceste schimbari in oportunitati, si pentru a gasi modalitati potrivite de adresare, cand de multe ori trecem prin aceste schimbari odata cu copiii nostri? O continuare a detalierii relatiei copil - adult poate fi gasita la in sub-capitolul "5.2 Principii de intervenție".

Intrebari pentru cititor: Sunt pregatit sa ințeleg tendințele noi din comportamentul copiilor și sa ii ajut? Care sunt provocarile cele mai mari pentru mine in relația cu copiii? De ce informații și abilitați noi aș avea nevoie pentru a ințelege ce se intampla cu copiii și a gasi impreuna cu ei soluțiile potrivite? 27