Liberalismul si religia

Liberalismul se intemeiaza pe o teorie pur stiintifica si rationala a cooperarii sociale. Politicile pe care le recomanda sunt aplicatii ale unui sistem de cunoastere care nu se refera in nici un fel la sentimente, credinte intuitive pentru care nu se poate furniza o dovada satisfacatoare din punct de vedere logic, experiente mistice, sau informatii personale despre fenomene supraomenesti. In acest sens, i se pot atribui epitetele adesea neintelese si eronat interpretate de ateist si agnostic. Insa ar fi o eroare serioasa sa se deduca de aici ca stiintele actiunii umane si politicile liberale derivate din rezultatele lor, sunt antiteiste si ostile religiei. Ele sunt radical opuse tuturor sistemelor teocratice, dar sunt in intregime neutre fata de credintele religioase care nu pretind sa se amestece in chestiunile sociale, politice si economice.

Teocratia este sistemul social care revendica un titlu suprauman in sprijinul legitimitatii sale. Legea fundamentala a unui regim teocratic este o doctrina care se refuza cercetarii rationale si demonstratiei prin metode logice. Temeiul sau ultim este intuitia, care furnizeaza mintii certitudini subiective despre lucruri care nu pot fi concepute cu ajutorul ratiunii si al rationamentului. Daca aceasta intuitie se refera la unul din sistemele traditionale de invataturi privitoare la existenta unui creator divin si a unui stapan al universului, atunci o numim o credinta religioasa. Daca se refera la un alt sistem o numim o credinta metafizica. Deci un sistem teocratic de guvernare nu trebuie sa se intemeieze in mod necesar pe una din marile religii istorice ale lumii. El poate fi rezultatul [p.156] tezelor metafizice care resping toate bisericile si confesiunile traditionale si se falesc cu caracterul lor antiteist si antimetafizic. In vremurile noastre cele mai puternice partide teocratice se opun crestinismului si tuturor celorlalte religii care au evoluat din monoteismul iudaic. Ceea ce le defineste ca teocratice este ambitia lor de a organiza treburile omenirii conform continutului unui complex de idei, a caror validitate nu poate fi demonstrata prin rationament. Ele pretind ca liderii lor sunt binecuvantati cu o cunoastere inaccesibila restului omenirii si contrara ideilor sustinute de cei carora le este refuzata charisma. Liderilor charismatici li s-a incredintat, de catre o putere mistica superioara, rolul de gestionari ai treburilor omenirii ratacite. Ei singuri sunt iluminati; toti ceilalti sunt fie orbi si surzi, fie raufacatori.

Imprejurarea ca multe varietati ale marilor religii istorice au manifestat tendinte teocratice este un fapt. Apostolii lor au fost inspirati de o pasiune pentru putere si pentru oprimarea si anihilarea tuturor grupurilor disidente. Cu toate acestea, nu trebuie sa confundam religia si teocratia.

William James numeste religioase "sentimentele, actele si experientele persoanelor individuale, in solitudinea lor, in masura in care se simt ele insele in relatie cu sacrul, indiferent cum il concep pe acesta." [5] El enumera urmatoarele credinte pe care le socoteste caracteristicile vietii religioase: Ca lumea vizibila este partea unui univers mai spiritual de la care isi trage semnificatia dominanta; ca uniunea sau relatia de armonie cu acest univers superior este adevaratul nostru tel; ca rugaciunea sau comuniunea interioara cu spiritul acestui univers -- fie el "Dumnezeu" sau "lege" - este un proces in cursul caruia se depune intr-adevar efort, astfel incat o energie spirituala patrunde in lumea fenomenala si produce aici efecte, psihologice sau materiale. Religia, continua James, comporta si urmatoarele caracteristici psihologice: O noua insufletire, care se adauga pe sine vietii ca un dar, luand forma fie de incantare lirica, fie de chemare catre fervoare si eroism, aducand in plus o certitudine a securitatii si un spirit al pacii, iar in relatie cu ceilalti, o preponderenta a afectiunii iubitoare.

Aceasta caracterizare a sentimentelor si experientei religioase ale omenirii nu face nici un fel de referire la aranjamentul cooperarii sociale. Religia, asa cum o vede James este o relatie pur personala si individuala, intre om si o Realitate divina sacra, misterioasa si inspiratoare de veneratie. Ea ii prescrie omului un anumit tip de conduita individuala, dar nu spune nimic referitor la problemele organizarii sociale. [p.157] Sf. Francisc din Assisi, cel mai mare geniu religios al Occidentului nu se preocupa de politica si economie. El dorea sa-si invete discipolii sa duca o viata pioasa; el nu facea planuri de organizare a productiei si nu-si chema adeptii sa recurga la violenta impotriva disidentilor. El nu este responsabil pentru interpretarea data invataturilor lui de catre ordinul pe care l-a fondat.

Liberalismul nu ridica nici un fel de obstacole in calea omului dornic de a-si ajusta conduita personala si viata privata normelor pe care el singur, biserica, sau confesiunea lui, le interpreteaza ca invataturi ale Evangheliilor. Dar liberalismul se opune categoric tuturor tentativelor de a impiedica dezbaterea rationala a problemelor bunastarii sociale, facand apel la intuitia sau revelatia religioasa. El nu sileste pe nimeni sa divorteze sau sa practice controlul nasterilor. Dar ii combate pe cei ce doresc sa-i impiedice pe altii sa discute liber argumentele pro si contra acestor practici.

Totusi, daca inspectam programele tuturor partidelor - atat programele elaborate abil si mediatizate, cat si pe cele pe care le adopta efectiv partidele cand sunt la putere, putem descoperi cu usurinta eroarea implicata in aceasta interpretare. Toate partidele de astazi aspira la bunastarea si prosperitatea pamanteasca a suporterilor lor. Ele promit sustinatorilor lor ca le vor asigura conditii economice mai satisfacatoare. In aceasta privinta nu exista nici o diferenta [p.181] intre biserica romano- catolica si diversele confesiuni protestante, in masura in care intervin in chestiunile politice si sociale, intre crestinism si religiile necrestine, intre adeptii libertatii economice si diversele categorii de materialisti marxisti, intre nationalisti si internationalisti, intre rasisti si prietenii pacii interrasiale. Este adevarat ca multe dintre aceste partide considera ca propriul lor grup nu poate prospera decat pe seama altor grupuri, mergand chiar pana a lua in calcul anihilarea completa a acestora, sau aservirea lor, ca pe o conditie necesara a prosperitatii grupului lor. Cu toate acestea, exterminarea sau inrobirea altora nu este pentru ele un scop ultim, ci un mijloc pentru atingerea obiectivului catre care aspira ca scop ultim: inflorirea propriului lor grup. Daca ar intelege ca propriile lor demersuri sunt indrumate de teorii eronate si nu pot produce rezultatele benefice asteptate de la ele, aceste partide si-ar schimba programele.

Afirmatiile pompoase pe care le fac oamenii despre lucruri de necunoscut si aflate dincolo de puterea de cuprindere a mintii umane, cosmologiile, viziunile asupra lumii, religiile, misticismele, metafizicile si fanteziile conceptuale difera considerabil de la unul la altul. Insa esenta practica a ideologiilor lor, i.e. implicatiile lor referitoare la telurile de urmarit in cursul vietii pamantesti si la mijloacele de atingere a acestor teluri, denota destula uniformitate. Exista, desigur, diferente si antagonisme atat in legatura cu telurile cat si cu mijloacele. Insa diferentele referitoare la teluri nu sunt ireconciliabile; ele nu impiedica cooperarea si aranjamentele amiabile in sfera actiunii sociale. Iar in masura in care se refera doar la mijloace si cai de urmat, ele pastreaza un caracter pur tehnic si se preteaza, ca atare, la a fi examinate prin metode rationale. Cand, in toiul conflictelor partinice, una din factiuni declara: "In aceasta privinta nu putem accepta sa negociem cu voi, deoarece avem de a face cu o problema legata de viziunea noastra asupra lumii; asupra acestui punct trebuie sa fim categorici si sa ne respectam in mod rigid principiile, indiferent ce consecinte ar avea ele", nu este necesar decat sa privim lucrurile mai indeaproape, pentru a realiza ca asemenea declaratii infatiseaza antagonismul ca fiind mai ascutit decat este in realitate. In realitate, pentru toate partidele dedicate urmaririi bunastarii pamantesti a oamenilor - si deci care aproba cooperarea sociala - intrebarile referitoare la organizarea sociala si la desfasurarea actiunii sociale nu sunt probleme de principii ultime si de viziune asupra lumii, ci chestiuni ideologice. Ele sunt probleme tehnice, pentru care se pot gasi intotdeauna aranjamente mutual acceptabile. Nici una dintre parti n-ar prefera in mod deliberat dezintegrarea sociala, anarhia si o intoarcere la barbaria primitiva, unei solutii care trebuie platita cu pretul sacrificarii unor aspecte ideologice. [p.182]

In programele partidelor, aceste chestiuni tehnice sunt, desigur, de prima importanta. Un partid este adeptul anumitor mijloace, recomanda anumite metode de actiune politica si respinge categoric toate celelalte metode si politici, pe care le considera inadecvate. Un partid este un organism in care se combina toti cei dornici sa intrebuinteze aceleasi mijloace pentru a actiona in comun. Astfel, pentru partid ca atare, mijloacele alese sunt esentiale. Un partid este sortit sa dispara daca ineficienta mijloacelor recomandate devine evidenta. Sefii de partide, ale caror prestigiu si cariere politice sunt legate de programul partidului, pot avea destule motive sa ocoleasca discutarea nestanjenita a principiilor programului respectiv; ei le pot atribui acestora caracterul de scopuri ultime, care nu trebuie puse in discutie, deoarece se intemeiaza pe o viziune asupra lumii. Dar, pentru populatia ai carei mandatari sefii partidelor se pretind a fi, in actiunile lor, pentru alegatorii pe care ei doresc sa-i alinieze de partea lor si pentru ale caror voturi fac propaganda electorala, lucrurile se prezinta intr-o lumina diferita. Ei n-au nici o obiectie impotriva cercetarii fiecarui punct din programul unui partid. Ei privesc acest program doar ca pe recomandarea unor mijloace pentru atingerea propriilor lor scopuri, i.e. a bunastarii in lumea aceasta.

Ceea ce desparte partidele intitulate astazi partide intemeiate pe viziuni asupra lumii, i.e. cele bazate pe acceptarea unor decizii filozofice fundamentale, referitoare la scopuri ultime, sunt numai aparent dezacorduri referitoare la teluri ultime. Antagonismele lor se refera fie la credinte religioase, fie la probleme de relatii internationale, fie la problema proprietatii asupra mijloacelor de productie, sau la probleme de organizare politica. Se poate arata ca toate aceste controverse au ca obiect mijloace si nu scopuri ultime.

incepem cu problema organizarii politice a unei tari. Exista adepti ai unui sistem democratic de guvernare, ai monarhiei ereditare, ai guvernarii de catre o elita autoproclamata si ai dictaturii cezariste. [1] Este adevarat ca aceste programe sunt adesea sustinute prin referiri la institutii divine, la legile eterne ale universului, la ordinea naturala, la directia inevitabila a evolutiei istorice si la alte obiecte ale cunoasterii transcendente. Dar asemenea afirmatii sunt doar podoabe ocazionale. Pentru a atrage electoratul partidele avanseaza alte argumente. Ele sunt nerabdatoare sa arate ca sistemul pe care-l recomanda va avea mai mult succes decat cele recomandate de alte partide, in sensul realizarii acelor scopuri la care aspira cetatenii. Ele descriu rezultatele benefice realizate in trecut sau in alte tari si discrediteaza programele altor partide, relatandu-le esecurile. [p.183] Ele recurg atat la rationament pur cat si la interpretarea experientelor istorice, pentru a demonstra superioritatea propriilor lor propuneri si precaritatea celor ale adversarilor lor. Principalul lor argument este intotdeauna: sistemul politic pe care-l sustinem va va aduce mai multa prosperitate si va va face mai multumiti.

In domeniul organizarii economice a societatii exista liberalii, care recomanda proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, socialistii care recomanda proprietatea publica asupra mijloacelor de productie, si interventionistii care recomanda un al treilea sistem, care, afirma ei, este la fel de indepartat de socialism si de capitalism. In confruntarea acestor partide se spun din nou multe despre problemele filozofice fundamentale. Se vorbeste despre adevarata libertate, egalitate, justitie sociala, drepturi individuale , comunitate, solidaritate si umanitarism. Insa fiecare partid urmareste sa demonstreze, prin rationament si prin referire la experienta istorica, ca doar sistemul pe care-l recomanda el ii va face pe cetateni prosperi si multumiti. Reprezentantii fiecarui partid sustin in fata poporului ca realizarea programului lor va ridica nivelul de trai mai mult decat ar face-o realizarea programului oricarui partid. Ei insista asupra eficacitatii si utilitatii planurilor lor. Este limpede ca ei nu difera unii de altii in ce priveste scopurile, ci num

In opinia liberalilor, scopul normelor morale este de a indruma indivizii sa-si adapteze conduita cerintelor vietii in societate, sa se abtina de la toate actele daunatoare cooperarii sociale pasnice si ameliorarii relatiilor dintre oameni. Ei primesc bucurosi sprijinul pe care invataturile religioase le-ar pute oferi acestor precepte morale pe care ei insisi le aproba, dar se opun tuturor normelor care sunt sortite sa genereze dezintegrare sociala, indiferent din ce parte ar veni ele.

A spune ca liberalismul combate religia, cum fac numerosi campioni ai teocratiei religioase, este o deformare a faptelor. Acolo unde functioneaza principiul interferentei bisericii in chestiunile seculare, diversele biserici, confesiuni si secte se combat unele pe altele. Separand biserica de stat liberalismul aduce pacea intre diversele factiuni religioase, oferindu-i fiecareia posibilitatea de a-si predica evanghelia nemolestata.

Liberalismul este rationalist. El afirma ca este posibil sa convingi imensa majoritate a oamenilor ca interesele lor corect intelese sunt mai bine slujite de cooperarea pasnica in cadrul societatii, decat de conflictele mutuale si de dezintegrarea sociala. El are deplina incredere in ratiunea umana. Se poate ca acest optimism sa fie nefondat si ca liberalii sa se fi inselat. Dar in acest caz nu mai ramane nici o speranta pentru viitorul omenirii.