Conceptie si intelegere - sarcina stiintelor actiunii umane

Sarcina stiintelor actiunii umane este comprehensiunea semnificatiei si relevantei acesteia. In acest scop, ele intrebuinteaza doua procedee epistemologice diferite: conceptia si intelegerea. Conceptia este instrumentul mental al praxeologiei; intelegerea este instrumentul mental specific al istoriei.

Cunoasterea praxeologica este o cunoastere conceptuala. Ea se refera la ceea ce este necesar in actiunea umana. Este o cunoastere a universaliilor si a categoriilor.

Cunoasterea istorica se refera la ceea ce este unic si individual in fiecare eveniment sau clasa de evenimente. Ea incepe prin a analiza fiecare obiect al studiilor sale cu ajutorul instrumentelor mentale furnizate de toate celelalte stiinte. Odata depasit acest stadiu preliminar, ea se confrunta cu propria sa problema specifica: elucidarea trasaturilor unice si individuale ale imprejurarii cu mijloacele intelegerii.

Dupa cum am spus mai sus, s-a afirmat ca istoria nu poate fi nicicand stiintifica, deoarece intelegerea istoriei depinde de judecatile subiective de valoare ale istoricului. Intelegerea, se afirma, nu este decat un eufemism pentru arbitrar. Scrierile istoricilor sunt, fara exceptie, partiale si partinitoare; ei nu relateaza fapte, ci le distorsioneaza. [p.52]

Este, desigur, adevarat ca exista carti de istorie scrise din diverse puncte de vedere. Exista istorii ale reformei scrise din punct de vedere catolic si altele scrise din punctul de vedere protestant. Exista istorii "proletare" si istorii "burgheze", istorici tory si istorici whig; fiecare natiune, partid si grup lingvistic are proprii sai istorici si propriile sale idei cu privire la istorie.

Dar problemele pe care le ridica aceste diferente de interpretare nu trebuie confundate cu distorsiunea deliberata a faptelor de catre propagandisti si apologeti care se dau drept istorici. Faptele care pot fi stabilite in mod indubitabil pe baza materialului furnizat de sursele disponibile trebuie consemnate. Aceasta este sarcina preliminara a istoricului si ea nu tine de domeniul intelegerii. Este o sarcina care trebuie indeplinita facand apel la instrumentele furnizate de toate stiintele nonistorice. Fenomenele sunt consemnate in urma cercetarii critice atente a documentelor disponibile. In masura in care teoriile nonistorice pe care-si intemeiaza istoricul cercetarea critica a izvoarelor sunt suficient de credibile si de sigure, nu poate exista nici un dezacord arbitrar cu privire la inregistrarea fenomenelor ca atare. Ceea ce afirma istoricul este fie corect, fie contrar faptelor, fie dovedit, fie infirmat de documentele disponibile, fie vag, deoarece izvoarele nu ne furnizeaza informatii suficiente. Expertii pot fi in dezacord, dar numai in limitele unei interpretari rezonabile a probelor existente. Discutiile lor nu permit nici un fel de afirmatii arbitrare.

Pe de alta parte, istoricii sunt foarte adesea in dezacord cu privire la invataturile stiintelor nonistorice. De aici pot aparea, desigur, controverse privitoare la cercetarea critica a documentelor si la concluziile care trebuie trase din ele. Se nasc conflicte insolubile. Insa cauza lor nu este o atitudine arbitrara fata de fenomenul istoric concret. Ele provin din controversele nerezolvate privitoare la stiintele nonistorice.

Un istoric chinez din antichitate putea sa relateze cum pacatul imparatului a atras dupa sine o seceta catastrofala si cum ploaia a reinceput sa cada cand stapanul si-a ispasit pacatul. Nici un istoric contemporan n-ar accepta o asemenea relatare. Doctrina meteorologica presupusa de ea contravine fundamentelor necontestate ale stiintelor naturale actuale. Dar in privinta multor chestiuni teologice, biologice si economice nu exista o asemenea unanimitate. De aceea, istoricii nu cad de acord.

Un adept al doctrinei rasiale a arianismului nordic va respinge orice relatare privitoare la realizarile intelectuale si morale ale raselor "inferioare", socotind-o fabuloasa si de-a dreptul incredibila. El va reactiona la [p.53] asemenea relatari asa cum reactioneaza toti istoricii moderni la istoria chinezeasca de mai sus. Intre persoanele care considera ca evangheliile reprezinta cuvantul divin si cele in ochii carora acestea nu sunt decat documente de provenienta umana nu se poate ajunge la nici un acord cu privire la vreun fenomen din istoria crestinatatii. Istoricii catolici si protestanti sunt in dezacord cu privire la multe chestiuni factuale deoarece pornesc de la idei teologice diferite. Un mercantilist sau un neomercantilist va fi in mod necesar in dezacord cu un economist. O relatare a istoriei monetare germane din perioada 1914-1923 este conditionata de doctrinele monetare ale autorului. Evenimentele Revolutiei Franceze sunt prezentate in maniere intru totul diferite de cei care cred in drepturile sacre ale regelui miruit si de adeptii altor idei.

Dezacordurile istoricilor legate de asemenea chestiuni nu privesc calitatea lor de istorici, ci felul cum aplica ei stiintele nonistorice la obiectul de studiu al istoriei. Dezacordul lor este de aceeasi natura cu cel referitor la miracolele de la Lourdes, existent intre medicii agnostici si membrii comitetului medical de consemnare a acestor miracole. Numai aceia care cred ca faptele isi scriu propria lor poveste pe tabula rasa a mintii umane ii invinuiesc pe istorici pentru asemenea divergente de opinii. Ei nu realizeaza ca istoria nu poate fi nicicand studiata fara presupozitii si ca disensiunile privitoare la presupozitii, i.e. intregul continut al ramurilor nonistorice ale cunoasterii, trebuie sa afecteze stabilirea faptelor istorice.

Aceleasi presupozitii determina de asemenea si decizia istoricului in privinta selectiei faptelor care urmeaza a fi mentionate si a celor care urmeaza a fi omise, fiind socotite irelevante. In cercetarea cauzelor pentru care o vaca nu da lapte, un veterinar modern va ignora complet orice relatari privitoare la ochiul rau al unei vrajitoare; vederile sale ar fi putut fi diferite cu trei sute de ani in urma. Tot astfel, istoricul retine din multitudinea evenimentelor petrecute inaintea faptului de care se ocupa, pe acelea care ar fi putut contribui la aparitia - sau amanarea -- lui si le ignora pe cele care, in lumina cunostintelor sale asupra stiintelor nonistorice, nu l-ar fi putut influenta.

In consecinta, modificarile survenite in rezultatele stiintelor nonistorice atrag cu necesitate dupa ele rescrierea istoriei. Fiecare generatie trebuie sa reia din nou aceleasi probleme istorice, deoarece ele i se prezinta intr-o lumina diferita. Viziunea teologica asupra lumii din vremurile mai indepartate ducea la o abordare a istoriei diferita de cea la care duc teoremele stiintelor naturale moderne. Economia subiectivista produce lucrari de istorie foarte diferite [p.54] de cele bazate pe doctrinele mercantiliste. In masura in care divergentele din lucrarile istoricilor provin din aceste dezacorduri, ele nu sunt un rezultat al pretinsei inexactitati si precaritati a stiintelor istorice. Dimpotriva, ele sunt rezultatul lipsei de unanimitate din domeniul acelor stiinte distincte de istorie, numite indeobste certe si exacte.

Pentru a evita orice posibila neintelegere este bine sa insistam asupra catorva observatii suplimentare. Divergentele discutate mai sus nu trebuie confundate:

1. Cu distorsiunile deliberate ale faptelor, facute din rea intentie.

Lucrare: Despre integrarea mijloacelor de invatamant in lectie Document online: Test de evaluare - literele a,a m,m, u,u, n, n, i, i

2. Cu tentativele de justificare sau de condamnare a actiunilor din punct de vedere legal sau moral.

3. Cu insertiile pur ocazionale ale unor observatii ce exprima judecati de valoare in cadrul unei reprezentari strict obiective a starii de lucruri. Un tratat de bacteriologie nu pierde din obiectivitate daca autorul sau, acceptand punctul de vedere uman, considera prezervarea vietii umane ca fiind un tel ultim si, adoptand acest criteriu, eticheteaza drept bune metodele de combatere a germenilor si drept rele pe cele care nu dau rezultate. Daca o asemenea carte ar fi scrisa de un germen, el ar inversa aceste judecati, dar continutul material al cartii nu ar diferi de cel al bacteriologului uman. Tot astfel, un istoric european care se ocupa cu invaziile mongole din secolul al treisprezecelea poate vorbi despre evenimente "favorabile' sau 'defavorabile" deoarece adopta punctul de vedere al aparatorilor europeni ai civilizatiei occidentale. Dar aprobarea de catre el a criteriului valoric al uneia din partile implicate nu afecteaza in mod necesar continutul material al studiului. Acesta poate fi - din punctul de vedere al cunoasterii contemporane - absolut obiectiv. Un istoric mongol l-ar putea adopta in intregime, exceptie facand numai asemenea observatii ocazionale.

4. Cu reprezentarea actiunilor uneia din partile implicate in actiuni diplomatice sau militare. Confruntarea grupurilor aflate in conflict poate fi analizata din punctul de vedere al ideilor, motivatiilor si scopurilor care anima actele fiecareia dintre parti. Pentru a dobandi o intelegere completa asupra evenimentelor este necesar sa se tina seama de faptele ambelor parti. Urmarile sunt rezultatul interactiunii amandurora. Dar, pentru a le intelege actiunile istoricul trebuie sa priveasca lucrurile asa cum le-au aparut ele oamenilor care au actionat la momentul critic, nu numai cum le vedem noi acum, din punctul de vedere al cunoasterii noastre actuale. Istoria politicilor adoptate de Lincoln in perioada saptamanilor si lunilor care au precedat izbucnirea Razboiului civil este, desigur, incompleta. Indiferent daca istoricul simpatizeaza cu unionistii sau cu confederatii, sau daca este [p.55] absolut neutru, el poate analiza in mod obiectiv politicile lui Lincoln din primavara lui 1861. O astfel de investigatie reprezinta un preambul indispensabil pentru a raspunde la intrebarea mai cuprinzatoare care este cum a izbucnit Razboiul Civil.

In fine, dupa ce am lamurit aceste chestiuni, este acum posibil sa abordam problema centrala: Exista vreun element subiectiv in actul intelegerii istorice? Iar in caz afirmativ, cum afecteaza el rezultatele studiilor istorice?

In masura in care sarcina intelegerii este de a stabili faptele ca oamenii au fost motivati de anumite judecati de valoare si ca ei au urmarit anumite scopuri, nu poate exista nici un fel de neintelegere printre istorici, i.e., printre persoanele care urmaresc cunoasterea evenimentelor din trecut. Poate exista incertitudine determinata de insuficienta informatiei furnizate de izvoarele disponibile. Insa lucrul acesta nu are nimic de a face cu intelegerea. El se refera la sarcinile preliminare de care trebuie sa se achite istoricul.

Dar intelegerea mai are o sarcina de indeplinit: aceea de a estima efectele si intensitatea efectelor provocate de o anumita actiune. Ea trebuie sa stabileasca relevanta fiecarei motivatii si a fiecarei actiuni.

Ne confruntam aici cu una din principalele diferente existente intre fizica si chimie, pe de o parte, si stiintele actiunii umane, pe de alta. In domeniul evenimentelor fizice si chimice exista (sau, cel putin, se admite in general ca exista) relatii constante intre magnitudini, iar omul e capabil sa descopere aceste constante, cu un grad rezonabil de acuratete, efectuand experimente de laborator. In sfera actiunii umane nu exista nici un fel de relatii constante ca acestea, in afara tehnologiei fizice si chimice si a terapeuticii. Pentru catva timp, economistii au crezut ca descoperisera o asemenea relatie constanta, care sa exprime efectele unei schimbari a cantitatii de moneda asupra preturilor marfurilor. Se afirma ca o crestere sau o scadere a cantitatii de moneda aflata in circulatie trebuie sa duca la modificari proportionale ale preturilor marfurilor. Economia moderna a demonstrat limpede si incontestabil caracterul eronat al acestei asertiuni. [17] Economistii care doreau sa inlocuiasca "economia calitativa" cu ceea ce numeau ei o "economie cantitativa" comiteau o eroare grava. In domeniul teoriei economice nu exista relatii constante si, de aceea, nu este posibila efectuarea de masuratori. Daca un statistician constata ca o crestere de 10% a ofertei de cartofi in Atlantis, la un moment dat, a fost urmata de o scadere de 8% a pretului la cartofi, el nu a demonstrat nimic privitor la ceea ce s-a intamplat, sau ar putea sa se intample, in urma unei schimbari a ofertei de cartofi in alta tara sau in alt moment. El nu a masurat [p.56] "elasticitatea cererii" la cartofi, ci a stabilit un fapt istoric unic si individual. Nici o persoana inteligenta nu se poate indoi de faptul ca felul de a se purta al oamenilor in ce priveste cartofii, sau orice alta marfa, este schimbator. Diversi indivizi pretuiesc diferit aceleasi lucruri, iar evaluarile acelorasi indivizi se modifica odata cu schimbarea imprejurarilor.

In afara domeniului istoriei economice nimeni nu s-a aventurat vreodata sa sustina ca in istoria umana se manifesta relatii constante. Este drept ca in cursul conflictelor armate din trecut, care i-au opus pe europeni popoarelor inapoiate de alte rase, un soldat european putea infrunta de regula mai multi luptatori aborigeni. Dar nimeni n-a fost vreodata suficient de necugetat pentru a "masura" magnitudinea superioritatii europene.

Impracticabilitatea masurarii nu se datoreaza absentei procedeelor tehnice necesare pentru efectuarea masuratorii, ci absentei unor relatii constante. Daca n-ar fi vorba decat de insuficiente tehnice, ar fi posibile estimari aproximative, in anumite cazuri cel putin. Dar problema principala este ca nu exista relatii constante. Contrar afirmatiei repetate fara incetare de pozitivistii ignoranti, teoria economica nu este inapoiata fiindca nu este "cantitativa". Ea nu este cantitativa si nu efectueaza masuratori deoarece nu exista constante. Cifrele statistice privitoare la evenimentele economice sunt date istorice. Ele ne comunica ce s-a intamplat intr-o imprejurare istorica irepetabila. Evenimentele fizice pot fi interpretate pe baza cunoasterii noastre referitoare la relatiile constante, dobandite experimental. Evenimentele istorice nu se preteaza la o astfel de interpretare.

Istoricul poate enumera toti factorii care au contribuit la producerea unui anumit efect cunoscut si toti factorii care au lucrat impotriva celor dintai si care ar fi putut determina intarzierea si diminuarea efectului final. Dar el nu poate coordona decat prin intelegere diversii factori cauzali, pentru a-i pune intr-un raport cantitativ cu efectele produse. El nu poate atribui fiecaruia din cei n factori rolul lor in producerea efectului P, decat apeland la intelegere. Intelegerea este, asa zicand, echivalentul in domeniul istoriei al analizelor cantitative si al masuratorilor.

Tehnologia ne poate comunica ce grosime trebuie sa aiba o placa de otel pentru a nu fi strapunsa de un glont tras cu o pusca Winchester de la o distanta de 300 de yarzi. Ea ne poate, astfel, raspunde la intrebarea de ce a fost sau nu a fost ranit de glont un om adapostit indaratul unei placi de otel de o grosime data. Istoria este neputincioasa sa explice cu acelasi grad de certitudine de ce s-a produs o crestere de 10% a pretului la lapte sau [p.57] de ce presedintele Roosevelt l-a infrant pe guvernatorul Dewey in alegerile din 1944, sau de ce a fost guvernata Franta intre 1870 si 1940 dupa o constitutie democratica. Asemenea chestiuni nu se preteaza la nici un alt fel de abordare in afara celei bazate pe intelegere.

Intelegerea urmareste sa-i atribuie fiecarui factor istoric relevanta sa. Nu exista loc pentru arbitrar sau capricii in exercitiul intelegerii. Libertatea istoricului este limitata de stradania lui de a furniza o explicatie satisfacatoare realitatii. Steaua sa calauzitoare trebuie sa fie cautarea adevarului. Dar in procesul intelegerii este inevitabil implicat un element de subiectivitate. Intelegerea istoricului este intotdeauna marcata de amprenta personalitatii sale. Ea reflecta modul de a gandi al autorului.

Stiintele a priori - logica, matematica si praxeologia - urmaresc dobandirea de cunoastere neconditionat valida, pentru toate fiintele inzestrate cu structura logica a mintii umane. Stiintele naturale urmaresc dobandirea unei cunoasteri valide pentru toate fiintele inzestrate nu numai cu facultatea ratiunii umane, ci si cu simturile umane. Uniformitatea logicii si a senzatiilor umane este cea care asigura acestei ramuri ale cunoasterii caracterul lor de validitate universala. Acesta este in orice caz, principiul calauzitor al studiilor efectuate de fizicieni. Ei au inceput sa intrevada limitele demersurilor lor numai in anii din urma, cand, abandonand pretentiile excesive ale inaintasilor lor, fizicienii au descoperit "principiul de incertitudine." Astazi, ei realizeaza faptul ca exista inobservabile a caror inobservabilitate este o chestiune de principiu epistemologic. [19] Intelegerea istorica nu poate furniza niciodata rezultate care sa trebuiasca acceptate de catre toti oamenii. Doi istorici care sunt intru totul de acord asupra invataturilor stiintelor nonistorice si asupra faptelor, in masura in care acestea pot fi stabilite fara a apela la intelegerea relevantei lor, pot fi in dezacord cu privire la intelegerea acestor fapte proprie fiecaruia. Ei pot fi intru totul de acord in stabilirea faptului ca a, b si c sunt cauzele care au contribuit impreuna la producerea efectului P; totusi, intre ei pot subzista dezacorduri importante cu privire la relevanta contributiilor specifice ale lui a, b si c la producerea efectului final. In masura in care intelegerea urmareste sa atribuie fiecarui factor relevanta sa, ea este influentabila de judecati subiective. Desigur, acestea nu sunt judecati de valoare, ele neexprimand preferintele istoricului. Acestea sunt judecati de relevanta. [p.58]

Intre istorici pot exista dezacorduri din diverse motive. Ei pot adopta puncte de vedere diferite cu privire la rezultatul stiintelor nonistorice; isi pot intemeia rationamentele pe o familiaritate mai mult sau mai putin completa cu faptele; pot intelege in mod diferit motivele si telurile oamenilor care au actionat, precum si mijloacele intrebuintate de acestia. Toate aceste divergente sunt susceptibile de a fi eliminate prin argumente "obiective". Dar, in masura in care istoricii nu sunt de acord in privinta judecatilor de relevanta, este imposibil de gasit o solutie pe care orice om aflat in deplinatatea facultatilor mentale sa fie nevoit sa o accepte.

Intre metodele intelectuale intrebuintate de stiinte si cele utilizate de omul de rand, in rationamentele sale mundane cotidiene, nu exista o diferenta de natura. Omul de stiinta si nespecialistul intrebuinteaza aceleasi instrumente; numai ca cel dintai le intrebuinteaza cu mai multa pricepere si precautie. Intelegerea nu este un privilegiu al istoricului. Ea este o indeletnicire a tuturor. Cand urmareste conditiile mediului sau, oricine se comporta ca un istoric. Cu totii intrebuintam intelegerea atunci cand ne confruntam cu incertitudinea evenimentelor viitoare, la care trebuie sa ne adaptam propriile actiuni. Demersul intelectual caracteristic speculatorului consta intr-o intelegere a relevantei diversilor factori care determina evenimentele viitoare; si - sa accentuam inca din stadiul acesta timpuriu al investigatiilor noastre - actiunea tinteste intotdeauna, in mod necesar, catre viitor si catre conditii care sunt de aceea incerte, ea fiind astfel intotdeauna o speculatie. Omul care actioneaza priveste, asa-zicand, cu ochii istoricului in viitor.

Istorie naturala si istorie umana

Cosmogonia, geologia si istoria transformarilor biologice sunt discipline istorice, care se ocupa de evenimentele unice din trecut. Totusi, ele opereaza exclusiv cu metodele epistemologice ale stiintelor naturale si nu sunt silite sa apeleze la intelegere. Uneori trebuie sa recurga la estimari ale unor magnitudini care nu sunt decat aproximative. Dar astfel de estimari nu sunt judecati de relevanta. Ele sunt metode de determinare a relatiilor cantitative mai putin perfectionate decat masuratorile "exacte". Intrebuintarea lor nu trebuie confundata cu situatia existenta in domeniul stiintelor actiunii umane, care este caracterizata de absenta relatiilor constante.

Daca vorbim despre istorie ne referim implicit numai la istoria actiunii umane, al carei instrument mental specific este intelegerea.

Afirmatia ca stiintele naturale moderne isi datoreaza toate realizarile metodei experimentale este uneori pusa la indoiala, cu referire la astronomie. Insa astronomia moderna este, in esenta, o aplicatie a legilor fizice, descoperite experimental pe pamant, la corpurile ceresti. In vremurile mai indepartate, astronomia se baza mai ales pe ipoteza ca miscarile corpurilor ceresti nu [p.59] isi schimba cursul. Copernic si Kepler incercau, pur si simplu, sa ghiceasca ce curba descrie traiectoria pamantului, cand acesta se misca in jurul soarelui. Cercul fiind considerat "cea mai perfecta" curba, Copernic l-a ales pentru trebuintele teoriei sale. Ulterior, procedand de asemenea pe ghicite, Kepler a inlocuit cercul cu elipsa. Numai in urma descoperirilor lui Newton a devenit astronomia o stiinta naturala in sens strict.