Vechiul drept roman

Vechiul drept roman

Acoperim prin aceasta perioada anii scurși intre secolul VIII IHr și I IHr. Aceasta este o perioada foarte extinsa, in cadrul careia dreptul roman a suferit foarte multe schimbari, cea mai importanta fiind legea celor doisprezece table.

Dreptul roman primitiv, inainte de legea celor 12 table, a fost dominat de ideea de coproprietate familiala, de unde decurge principiul unitații succesorale, de la familia cognatica, iar mai apoi agnatica. Șeful de familie avea dreptul de coproprietate familiala. La moartea lui, moștenitorii lui(din categoria heredes sui) luau locul defunctului. Copiii nu primeau la propriu o succesiune, ci mai degraba libera administrare a bunurilor. Incet incet, unor cognați le sunt recunoscute drepturi succesorale. Toți moștenitorii aveau aceleași drepturi, femeile ca și barbații, frații mai mari ca și frații mai mici.

Succesiunea ab intestat, conform legii celor 12 table se deschide doar in cazul in care de cuius nu a lasat testament, ori testamentul lasat a fost atins de o cauza de nulitate, fie eredele refuza sa e incapabil sa primeasca moștenirea.

In legea celor 12 table exista trei categorii de moștenitori: heredes sui, adgnatus proximus și genitles: Si intestato moitur, cui suus heres nec escit, adgnatus proximus familiam habeto.Si agnatus nec escit, gentiles familiam habento.

Sui heredes este categoria formata din toți cei care se aflasera sub puterea lui de cuius și care prin moartea acestuia deveneau persoane sui iuris și anume: fii, fiicele,nepoții din fii, soția casatorita cu manus (considerata drept fiica), precum și prin asimilare cu aceștia adoptatul. Soția casatorita fara manus și fiul emancipat nu se aflau in raporturi agnatice cu defunctul, astfel ca erau excluși de la moștenirea acestuia.[3]

Adgnatus proximus este categoria categoria de rude mai indepartate, care venea la moștenire doar in lipso celor din prima categorie: frați, veri, nepoți de frate sau de var. Agnatus proximus inseamna agnatul cel mai apropiat, denumirea sugerand ca spre deosebire de prima categorie, unde daca existau mai mulți sui heredes, toți participau la moștenire, aici doar agnatul cel mai apropiat avea acces drept, inlaturand pe cei de grad mai indepartat.

Gentiles veneau la moștenire in lipsa in lipsa celor din primele 2 categorii, și reprezentau familia extinsa, toți cei care se presupunea ca fac parte din aceeași familie. Ei veneau la moștenire in grup, aceasta reprezentand o reminiscența a epocii in care membrii ginții executau proprietatea in colectiv.

Observam ca in aceasta perioada, soții nu se moștenesc reciproc, ci doar soția supraviețuitoare, cu manus, il poate moșteni pe de cuius, fiind asimilata cu o fiica.