Trasaturile esentiale ale infractiunii

Trasaturile esentiale ale infractiunii

1.Fapta care prezinta pericol social

Aceasta presupune mai intai savarsirea unei fapte, in primul rand ea este o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia si avand o existenta materiala obiectiva.Fapta poate sa costea intr-o actiune sau inactiune.

Pericolul social al faptei in intelesul legii penale

Pentru a constitui infractiune, o fapta trebuie sa prezinte pericol social, adica sa fie periculoasa pentru societate.In al doilea rand trebuie distins intre pericolul social generic (abstract) si pericolul social specific (concret)

In stiinta dreptului penal si in legislatie se face distinctie intre pericolul social generic al infractiunii si pericolul social concret al acesteia.

Pericolul social generic se refera la un anumit tip de infractiune, furt, omor, spionaj, etc. si este evaluat de legiuitor in abstracto ( in mod abstract) pentru a decide pe de o parte daca fapta respectiva prezinta grad de pericol social al unei infractiuni , iar pe de alta parte, cat de ridicat este acel grad si deci, care este pedeapsa corespunzatoare acestei gravitati.Legiuitorul face astfel o evaluare generica folosind datele de care poate dispune in momentul elaborarii legii, si anume:

-importanta valorii sociale vatamate sau puse in pericol;

-gravitatea vatamarii posibile;

-frecventa faptelor, etc.

Pericolul social concret este pericolul pe care il prezinta fapta savarsita si este evaluat in concreto de organele judiciare penale tinand seama de vatamarea sau periclitarea efectiva a valorii sociale respective, deci urmarea produsa sau periclitarea efectiva a valorii sociale respective de imprejurarile acesteia.Pericolul social concret difera in cadrul aceluiasi tip de infractiune, de la o fapta concreta la alta.

2.Fapta savarsita cu vinovatie.

Vinovatia ca trasatura esentiala.

Pentru existenta infractiunii nu este suficienta savarsirea unei fapte care prezinta pericol social chiar daca s-a stabilit ca aceasta este imputabila unei anumite persoane (imputatio-facti).Avand in vedere ca infractiunea ca act de conduita exterioara a omului, nu este o simpla descarcare de energie fizica ci si o manifestare a constiintei si vointei acestuia, o expresie a personalitatii lui, avand o dubla natura fizica si psihica.

Teorii privitoare la vinovatie.

Teoriile psihologice sunt cele care concep vinovatia ca forma a relatiei psihice dintre faptuitor si fapta prevazuta de legea penala.Ea include ansamblul proceselor psihice volitide, intelective si afective, care stau la baza acestei relatii si releva caracterul voit si constient al fapte.Acest caracter este dat de faptul ca subiectul are reprezentarea conditiilor obiective in care actioneaza si a consecintelor faptei, iar pe baza acestei cunoasteri si acestei reprezentari el isi dirijeaza actiunea in vederea producerii rezultatului pe care l-a dorit sau acceptat si pentru care trebuie sa raspunda.

Teoria normativa a vinovatiei considera ca vinovatia nu este o realitate subiectiva psihologica, ci un concept normativ exprimand un raport de contrarietate intre vointa subiectului si normele de drept.In dreptul penal romanesc s-a abordat teoria psihologica.

Vinovatia este atitudinea psihica a persoanei care savarsind cu vointa neconstransa o fapta care prezinta pericol social, prevazuta de legea penala  a avut in momentul executarii, reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala a acestei reprezentari.

Formele si modalitatile de vinovatie.

Potrivit art.19 din actualul cod penal, vinovatia imbraca forma intentiei  si forma culpei.Intentia este directa sau indirecta potrivit art.19.Avem intentie directa cand faptuitorul isi reprezinta actiunea sau inactiunea, modul de infaptuire , rezultatul socialmente periculos si in aceste conditii el urmareste producerea acelui rezultat.EX:cel care descarca arma asupra unei persoane in mod constient , actioneaza cu intentie directa.Intentia indirecta exista atunci cand faptuitorul care prevede rezultatul socialmente periculos al faptei desi nu urmareste producerea acestui rezultat, savarseste totusi fapta, acceptand eventualitatea producerii lui.

Cealalta modalitate de vinovatie o constituie culpa care la randui are doua forme:

-culpa cu prevedere

-culpa simpla.

Culpa cu prevedere sau usurinta premeditate, exista atunci cand faptuitorul a prevazut rezultatul posibil al faptei sale, nu a acceptat acest rezultat si a sperat in mod usuratic, neintemeiat ca el nu se va produce.

Culpa simpla (greseala) exista atunci cand faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale desi trebuia sa-l prevada.