Transformarea lumii in care traim

Transformarea lumii in care traim

Stiinta juridic a urmat o evolutie inversa decat aceea a lumii. Din universala, ea a devenit nationala, din generala particulara.⁷ Motivul principal este acela ca dreptul este impartit intre doua tendinte contradictorii, si anume:

globalizarea, integrarea planetara tot mai accentuata;

statul suveran si autonomia sa, care circumscrie viata popoarelor si este formula tip de organizare a lumii.

Acelasi autor spune ca dreptul are o perspectiva ptolemeica intr-o lume copemiciana.

Factorii care favorizeaza perspectiva ptolerneica, respectiv rigi­ditatea dreptului, sunt mentionati in cele ce urmeaza. Dintre acestia, cea mai mare importanta o au primii doi factori, urmatorii decurgand in mod natural din acestia.

1. Finalitatea practica a dreptului pozitiv, care se repercu­teaza in mod obligatoriu asupra stiintei juridice

Cu siguranta scopul legii este acela ca ea sa fie aplicata in cazuri concrete. Iata de ce, dreptul pozitiv a avut intotdeauna o finalitate practica, intreaga stiinta juridica este o stiinta practica prin finalitatea si obiectul ei. Cu atat mai putin, dreptul pozitiv nu poate avea decat o finalitate practica.

Aceasta caracteristica accentueaza caracterul autonom, izolat al dreptului national. Regulile din dreptul strain nu se pot aplica in cazurile nationale si nu prezinta interes pentru problema juridica a omului de rand. Metoda comparativa sau regulile ei nu rezolva litigiile referitoare la proprietate, in speta, dintre locuitorii nationali.

2. Statul suveran a devenit fundamentul, suportul, dar si creatorul ordinilor juridice

Cu siguranta existenta unui sistem de drept nu poate fi con­ceputa in afara organizarii sociale. Statul, prin organele sale este cel care redacteaza si adopta legile ce guverneaza viata poporului sau.

Similitudinea ipotetica a dreptului diverselor state, oricat de imposibila pare, aduce cu sine numai avantaje, in special de ordin practic. De aceea, incepand cu secolul al XVI-lea juristii lumii au lansat apelul in favoarea unificarilor legislative partiale sau complementare.

Abia mult mai tarziu, odata cu aparitia marilor structuri supranationale, politica a inteles cu adevarat insemnatatea si utilitatea acestui apel si s-a trecut la unificari sau uniformizari legislative partiale. Codificarile vor genera la randul lor o dubla ruptura, ruptura in timp, orizontal, si ruptura in spatiu, intre diferitele ordini juridice europene.

in cele din urma unitatea juridica incoroneaza unitatea politica, lucru subliniat de imprejurarile Revolutiei Franceze. Sesizand acest mare avantaj puterea politica isi va asigura monopolul creatiei dreptului sfarsind prin a etatiza dreptul. Acest fenomen a franat si el dezvoltarea dreptului comparat.

3. Raportul dintre lumea politica si drept

De-a lungul istoriei dreptul a fost intotdeauna elaborat cu ajutorul sau in umbra puterii politice⁸ (de cele mai multe ori si a bisericii) si de aceea relatia dintre drept si politica a fost intotdeauna una foarte stransa.

in sistemele de drept in care precedentul judiciar nu este izvor de drept, legatura dintre drept si politica este cu atat mai evidenta.

Spre exemplu, in Franta si Germania, aplicarea dreptului roman s-a hotarat de catre puterea politica, dar pentru motive diferite, in vreme ce regii francezi aplicau dreptul roman in virtutea principiului ratione imperii desi manifestau neincredere pentru el, considerandu-1 o mare cutuma a sudului, imparatii germani au dispus aplicarea dreptului roman intrucat se considerau continuatorii imparatilor romani.⁹

in Spania si Portugalia initial influenta dreptului roman s-a facut simtita prin intermediul juristilor si legistilor. Treptat se amplifica ideea unitatii legislative care mai tarziu va deveni dominanta. Unitatea politica din ce in ce mai solida duce si la unitate juridica.

4. Codificarile drept cauza ale unei duble rupturi

1.  Ruptura in timp, verticala. Ordinile juridice isi gasesc din ce in ce mai mult fundamentarea in coduri, ajungand sa se rupa de radacinile lor istorice.¹⁰ De aici si diferentele majore de conceptie intre unele norme vechi si altele noi si inchistarea juristilor in codurile actuale fara a se mai da vreo importanta dreptului vechi.

Aparitia Codurilor a marcat astfel punctul decisiv de ruptura in unitatea juridica europeana.

2.  Ruptura in spatiu intre dreptul pozitiv din fiecare tara si dreptul pozitiv al celorlalte tari, nationalizarea stiintei juridice.

intotdeauna au existat diferente foarte mari intre cutumele unei regiuni fata de cutumele alteia, cu atat mai mult intre cutumele existente pe teritoriile unor state diferite. Cu toate acestea, istoria dreptului Europei reprezinta in realitate o unitate si este o creatie veche in vreme ce istoriile legislatiilor nationale sunt creatii stiintifice tardive si fortate de ideea de suveranitate a statelor. Dreptul roman preluat de majoritatea statelor europene, a exercitat, cu intensitati diferite, in epoci diferite, sub forme variabile, direct ori indirect, o influenta profunda asupra sis­temelor de drept europene. Paralel cu modernizarea si actualizarea dreptului din fiecare stat, s-a dezvoltat o stiinta juridica europeana luata ca metoda si corp de reguli ordonate si sistematic organizate, romane in substanta lor dar europene ca intindere.'

Odata cu aparitia codurilor aceste diferente s-au accentuat, ajungandu-se in a doua jumatate a secolului al XlX-lea la o ignorare totala a sistemelor de drept straine.

Motivatia aparitiei codurilor rezida in rationalism si in principiul securitatii juridice, mult invocate si exploatate de puterea politica.

Absolutizand diversitatea statele vor consolida individualitatea ordinilor juridice autonome, distincte unele de celelalte, dar limitate temporal si spatial in aplicare. Fiecare ordine juridica nationala va deveni centrul propriilor preocupari. Legislatiile nationale se dezvolta in mod paralel, independent, astfel incat dreptul comparat in aceasta perioada a fost justificat de simpla curiozitate a juristilor, pe domenii fragmentate si abstracte.