Sistemul romanesc de drept

Sistemul romanesc de drept

1. Divizarea dreptului romanesc in drept public si drept privat

Impartirea moderna a dreptului in drept public si privat isi are sorgintea in vechiul drept roman ( jus publicum / jus privatum ) si a fost preluata de toate sistemele de drept romano-germanic. Ulpian mentiona, in sec. II e.n., ca aceasta divizare apare in considerarea naturii intereselor ocrotite: dreptul public ocrotea interesul  general, "public", al colectivitatii in ansamblu (statului), iar dreptul privat ocrotea interesele cetatenilor luati in mod izolat, individual.

2. Dreptul public

Caracteristic dreptului public este raportul de subordonare dintre subiectele raportului juridic. Normele dreptului public au in vedere interesele generale ale statului sau ale unei anumite colectivitati (si nu interesele strict personale ale cetatenilor).

Raporturile de drept public sunt caracterizate prin aceea ca intotdeauna unul dintre subiectele sale este statul sau o autoritate publica, iar partile nu se afla in pozitie de titulare egale de drepturi si obligatii. Pe cale de consecinta, actul de drept public se bucura de prezumtia de legalitate si are caracter obligatoriu si executoriu (fiind, in general, unilateral).

Sub aspectul tehnicii juridice (adica a modului de redactare a continutului normelor juridice), se poate observa ca normele din dreptul public sunt imperative, rigide (impun, ca regula, o anumita conduita).

Principalele ramuri de drept public:

Dreptul penal (reglementeaza, prin Codul Penal si alte legi speciale, care din actiunile sau inactiunile oamenilor au caracter penal si astfel necesita o tragere la raspundere a persoanei sau persoanelor vinovate);

Dreptul procesual penal (reglementeaza, in principal, modul de desfasurare a proceselor privind savarsirea de infractiuni);

Dreptul constitutional (reglementeaza, printre altele, organizarea etatica a statului);

Dreptul administrativ (norme juridice care se refera la organizarea si functionarea administratiei publice);

Dreptul financiar (reglementeaza politica financiar-fiscala statului);

Dreptul bancar (reglementeaza activitatea bancilor si a altor institutii de credit);

Dreptul securitatii sociale (se refera la asigurarile sociale si la asistenta sociala) etc.

3. Dreptul privat

Normele dreptului privat au in vedere interesele personale ale cetatenilor. Raporturile de drept privat sunt caracterizate de o egalitate a subiectelor raportului juridic.

Partile se afla in pozitie de titulare egale de drepturi si obligatii, iar actele juridice, de regula bilaterale, sunt guvernate de principiul libertatii de vointa si consensualismului.

Normele de drept privat sunt, in principiu, permisive, flexibile, si permit ca partile sa negocieze de comun acord finalitatea acestora.

Principalele ramuri de drept privat:

Dreptul civil (reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale in care partile figureaza ca subiecte egale in drepturi, unele raporturi personale legate de individualitatea persoanei, precum si conditia juridica a persoanelor fizice si a altor subiecte colective, in calitatea lor de participante la raporturile juridice civile);

Dreptul procesual civil (reglementeaza modul de desfasurare a proceselor in instanta, altele decat cele cu caracter penal);

Dreptul comercial (se preocupa de relatiile sociale cu caracter de comercialitate); 

Dreptul muncii (cuprinde normele juridice aplicabile relatiilor individuale si colective care se nasc intre patroni (persoane fizice sau persoane juridice) si salariatii care presteaza munca sub autoritatea lor. Izvorul acestor relatii il constituie, ca regula, contractul individual de munca);

Dreptul familiei (se refera la relatiile sociale ce au la baza familia);

Dreptul international privat (reglementeaza raporturile juridice dintre persoane fizice sau juridice ce au in componenta un element de extraneitate) etc.