Notiunea
de patrimoniu nu are o definitie
legala clara, precisa si completa. Un rudiment de
definitie, totusi, poate fi sesizat in art.1718 C.civil in care,
fara a fi utilizat termenul de patrimoniu, se prevede: 'Oricine este obligat personal este
tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile
si imobile, prezente si viitoare'. Expresiile 'indatoririle sale' si 'cu toate bunurile sale mobile si
imobile, prezente si viitoare' se apreciaza ca
evoca ideea de universalitate sau totalitate, care exista si se
mentine indiferent de modificarile ce intervin in continutul
sau.
Sarcina
elaborarii unei definitii stiintifice a notiunii de
patrimoniu a constituit un obiectiv important al doctrinei juridice.
Definitiile formulate nu difera esential unele de altele, marea
majoritate avand ca punct comun afirmatia ca in componenta
patrimoniului intra numai drepturile si obligatiile patrimoniale iar nu bunurile care
formeaza obiectul acestora .
Astfel patrimoniul, ca entitate juridica
distincta, reprezinta totalitatea sau universalitatea drepturilor
patrimoniale si obligatiilor patrimoniale care apartin unei
persoane.
Analizand
aceasta definitie, rezulta ca patrimoniul ca suma de
valori patrimoniale este alcatuit dintr-o latura activa si
alta pasiva. Activul patrimonial este format din valoarea tuturor
drepturilor patrimoniale, iar pasivul patrimonial consta in valoarea
tuturor obligatiilor patrimoniale ale unei persoane.
Activul si pasivul se gasesc intr-o
stransa legatura, pentru motivul ca apartin uneia
si aceleiasi persoane. Este motivul pentru care s-a afirmat ca
patrimoniul poate fi considerat ca fiind un adevarat cont curent al unei
persoane in care sunt evidentiate, pe de o parte, toate drepturile
si, pe de alta parte, toate obligatiile apartinand unei
persoane, a carui valoare este supusa unor fluctuatii succesive,
prin nasterea de noi drepturi si obligatii, precum si prin
modificarea si stingerea celor existente . Aceste
schimbari valorice nu afecteaza existenta si identitatea
universalitatii sau patrimoniului.
A se vedea: E. Lupan, I. Reghini, Drept civil. Drepturile reale,
Universitatea 'Babes‑Bolyai', Cluj-Napoca, 1977, p.1; Tr.
Ionascu, S. Bradeanu, Drepturile
reale principale in Republica Socialista Romania, Edit. Academiei,
Bucuresti, 1978, p.13; M.N. Costin, Marile
Institutii Ale Dreptului civil roman, vol.I, Edit. Dacia, Cluj-Napoca,
1982, p.62; C. Statescu, C. Birsan, op.cit.,
p.5; L. Pop, op.cit., p.3; I.
Lula, Drept civil. Drepturile reale,
Edit. Orizonturi Universitare, Timisoara, 1999, p.3-4.
A se vedea C. Statescu, C. Birsan, op.cit., p.5;
